ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 464/2024

Ședința publică din data de 08 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1310 din 24 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare a deciziei penale nr. 3837/18.09.2003 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (Curtea Supremă de Justiție) în dosarul nr. x/2003 (70/1/2003), formulată de pârâtul A. în cauza privind pe reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal la data de 19.07.2024 sub nr. x/2024, reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat prelungirea măsurii de luare în custodie publică pentru o perioadă de 5 luni, începând cu 31.07.2024, față de A..

Prin cererea depusă de pârât în ședință publică, la data de 24.04.2024, acesta a solicitat suspendarea deciziei penale nr. 3837/18.09.2003 pronunțate de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. x/2003 (70/1/2003).

Analizând excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, Curtea a reținut că, în cadrul solicitării reclamantului Inspectoratului General pentru Imigrări de prelungire a duratei măsurii de luare în custodie publică, în vederea punerii în executare a măsurii de siguranță a expulzării, solicitare întemeiată de reclamant pe dispozițiile art. 99 și art. 101 alin. (4), (5) și 6 din O.U.G. nr. 194/2002, pârâtul cetățean străin A. a solicitat suspendarea deciziei penale nr. 3837/18.09.2003 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (Curtea Supremă de Justiție) în dosarul nr. x/2003 (70/1/2003), prin care s-a dispus măsura de siguranță a expulzării prevăzută în art. 117 din vechiul C. pen.

Cererea pârâtului nu a fost întemeiată în drept, nefiind indicat temeiul legal al solicitării suspendării unei decizii penale definitive, însă indiferent de calificarea dată prezentei cereri, secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București nu poate fi competentă să soluționeze o asemenea cerere, nici măcar în sensul constatării inadmisibilității ei, având în vedere că se referă la o hotărâre judecătorească pronunțată în materie penală.

Cauza a fost repartizată aleatoriul Completului nr. 2, cu prim termen de judecată la data de 24 septembrie 2024, când a fost amânată pentru data de 08 octombrie 2024.

La acest termen de judecată, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței supreme, concluziile procurorului și ale apărătorului din oficiu pentru petent, fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând cauza cu prioritate, prin prisma excepției de necompetență invocată, în conformitate cu dispozițiile art. 598 și următoarele C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în prezenta cauză, competența de soluționare aparține Tribunalului Bacău, în considerarea următoarelor argumente:

Prin sentința penală nr. 109 din 28 martie 2002, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2002, printre altele, s-a dispus condamnarea inculpatului A., cetățean sirian, la 12 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. anterior, prin schimbarea încadrării juridice din art. 189 alin. (1), (2) și 4 C. pen. anterior.

A fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior.

I s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. anterior pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. anterior, s-a menținut starea de arest și i s-a computat detentia de la 20 iunie 2001.

În baza art. 112 lit. e) și art. 117 C. pen. anterior, s-a dispus expulzarea inculpatului, măsură de siguranță care se va aplica după executarea pedepsei principale.

Prin decizia nr. 351 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și de inculpatul B., a casat în parte hotărârea primei instanțe pentru greșita achitare a inculpatului A. pentru infracțiunea de omor calificat, greșita calificare juridică pentru aceeași infracțiune privind pe ambii inculpați, cuantumul pedepselor de executat, omisiunea aplicării art. 13 C. pen. anterior în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. anterior și cuantumul sporului aplicat inculpatului B..

Rejudecând, în fond, instanța de apel a aplicat ambilor inculpați și dispozițiile art. 13 C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, în baza art. 334 C. proc. pen.. anterior a schimbat încadrarea juridică pentru infracțiunea de omor calificat din art. 174-175 lit. a), b) și h) C. pen. anterior în art. 174 - 175 lit. d) și h) C. pen. anterior, pentru ambii inculpați, text în baza căruia l-a condamnat și pe inculpatul A. pentru infracțiunea de omor calificat la pedeapsa de 24 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. anterior pe o durată de 10 ani.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința instanței de fond în pedeapsa cea mai gravă, de 24 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an, astfel că în baza art. 25 C. pen. anterior, inculpatul va executa 25 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. anterior pe durata de 10 ani.

Prin aceeași decizie, instanța de apel a redus sporul aplicat inculpatului B. de la 2 la I an închisoare, urmând să execute în final 23 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior pe o durată de 10 ani.

S-au respins apelurile declarate de părțile civile C. și D. ca inadmisibile și s-a luat act că inculpatul A. și-a retras apelul.

Prin decizia penală nr. 3837 din 18.09.2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2003 (70/1/2003), s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și inculpatul A. împotriva deciziei nr. 351 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău.

S-a casat hotărârea atacată numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 64 lit. e) C. pen. anterior pentru inculpatul A., dispoziție care a fost înlăturată.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.

Sub un prim aspect Înalta Curte reține că procedura de soluționare a contestației la executare formulată de petentul A. este guvernată de dispozițiile art. 598 C. proc. pen. care, în alin. (2), statuează că în cazul contestației care vizează vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută (cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - ipoteza speței), cererea se adresează instanței "care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție."

Dispozițiile legale precitate disciplinează, așadar, competența de soluționare a contestațiilor la executare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în funcție de hotărârea asupra căreia poartă, în mod concret, nelămurirea ce constituie fundamentul cererii. Astfel, în ipoteza în care nelămurirea vizează o dispoziție din hotărârea instanței de fond, contestația la executare este de competența acestei instanțe, chiar și atunci când hotărârea sa a fost atacată conform legii, fără a fi modificate, însă, în jurisdicția superioară, dispozițiile ce se execută. Numai în ipoteza în care nelămurirea vizează o dispoziție pronunțată direct în hotărârea instanței de apel sau recurs în casație, competența de soluționare a contestației la executare revine instanței de control judiciar care a pronunțat respectiva hotărâre.

Pe de altă parte, în raport cu obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte notează că dispozițiile art. 100 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, act normativ special, aplicabil în mod prioritar, reglementează în mod direct situațiile în care intervine suspendarea expulzării unui cetățean de pe teritoriul statului român, respectiv: (1) Expulzarea se suspendă în perioada în care Inspectoratul General pentru Imigrări constată incidența următoarelor situații: a) străinul poate fi îndepărtat sub escortă numai către un stat față de care există temeri justificate că viața îi este pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante; b) starea de sănătate a străinului face imposibilă realizarea îndepărtării sub escortă; c) străinul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 15 alin. (1). (2) Îndepărtarea sub escortă își reia cursul de la data la care Inspectoratul General pentru Imigrări constată încetarea situațiilor prevăzute la alin. (1). (3) Inspectoratul General pentru Imigrări informează în scris străinul și instanța de judecată competentă cu privire la constatarea incidenței sau încetării situațiilor prevăzute la alin. (1). (4) Contestația la executare formulată potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., prin care se invocă existența unor motive întemeiate de a crede că viața persoanei expulzate, ca urmare a punerii în executare a pedepsei complementare prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. c) din C. pen., este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată, atrage suspendarea de drept a procedurii de expulzare de la data introducerii cererii până la pronunțarea unei soluții definitive. Instanța sesizată înștiințează de îndată Inspectoratul General pentru Imigrări cu privire la introducerea contestației la executare. (5) Suspendarea expulzării în condițiile alin. (1) și (4) nu produce efecte asupra măsurii de luare în custodie publică.

Așadar, stabilirea hotărârii asupra căreia poartă nelămurirea presupune identificarea precisă a aspectelor ce se impun a fi clarificate și, în funcție de natura acestora, a posibilității concrete pe care instanța, prin prisma atribuțiilor jurisdicționale specifice fiecărei faze procesuale în parte, o are în elucidarea lor.

Aplicând acest algoritm de interpretare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nelămurirea ce constituie fundamentul contestației la executare formulate de petentul A. vizează lămurirea dispozitivului sentinței penale nr. 109 din 28 martie 2002, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2002, cu referire la dispozițiile art. 112 alin. (1) lit. e) și art. 117 C. pen. anterior, privind măsura de siguranță a expulzării inculpatului, după executarea pedepsei principale, circumscrise dispozițiilor art. 100 din O.U.G. nr. 194/2002.

Or, raportat la dispoziția ce constituie obiectul nelămuririi, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze contestația la executare este Tribunalul Bacău, întrucât, deși, prin decizia nr. 3837 din 18.09.2003 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2003 (70/1/2003) au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și inculpatul A. împotriva deciziei nr. 351 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău, fiind înlăturate dispozițiile art. 64 lit. e) C. pen. anterior pentru inculpatul A., instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 112 alin. (1) lit. e) și art. 117 C. pen. anterior, privind măsura de siguranță a expulzării inculpatului, iar aceste dispoziții ale sentinței penale nu au fost modificate în căile de atac.

Prin urmare, asupra acestei chestiuni intervenite în cursul judecății în fond, urmează a se pronunța instanța care a pronunțat dispoziția de expulzare, precum și modul cum se execută această dispoziție, respectiv instanța de fond, ale cărei măsuri nu au suportat modificări în căile de atac.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 598 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., coroborat cu dispozițiile art. 100 din O.U.G. nr. 194/2002, va trimite cauza având ca obiect cererea de suspendare a deciziei penale nr. 3837 din 18.09.2003 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2003 (70/1/2003), formulată de petentul A., la Tribunalul Bacău, ca instanță competentă.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

În baza aceluiași text de lege, onorariul cuvenit interpretului de limbă arabă se va suporta din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cauza având ca obiect cererea de suspendare a deciziei penale nr. 3837 din 18.09.2003 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2003(70/1/2003), formulată de petentul A., la Tribunalul Bacău, ca instanță competentă.

Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă arabă se suportă din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 octombrie 2024.