ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1066/2025

Ședința publică din data de 27 februarie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la 05.09.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a formulat plângere împotriva Ordonanței nr. 27982/II-52024 din 29.08.2024, prin care s-a dispus luarea sa în custodie publică pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 29.08.2024 până la data de 27.09.2024, solicitând instanței:

4.1. să oblige pârâta Direcția pentru Imigrări a Municipiului București din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări să acorde reclamantului tolerarea rămânerii pe teritoriul României pe o perioada de câte 6 luni, până la încetarea motivelor obiective prevăzute de art. 106 ind. i alin. (1) și alin. (2) lit. d) și lit. e)-g) din O.U.G. nr. 194/2002;

4.2. să oblige pârâta Direcția pentru Imigrări a Municipiului București din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări să acorde reclamantului tolerarea rămânerii pe teritoriul României pe o perioada de câte 6 luni, până la decesul soției. 1.2. Prin precizările formulate în ședința publică din 13.09.2024, invocând incidența prevederilor art. 82 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 194/2002, a solicitat să se dispună și obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări la revocarea deciziei de returnare dispusă prin Decizia nr. x/15.12.2021 privind îndepărtare sub escortă a reclamantului A. către Siria, la suspendarea deciziei de returnare și la comunicarea în scris a încetării situațiilor prevăzute de art. 96 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 194/2002.

2.1. Prin sentința nr. 1465 din 20 septembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamant; a anulat Ordonanța nr. 27982/II-5/2024/29.08.2024, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București; a obligat pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări să revoce Decizia de returnare nr. x/15.12.2021; a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind acordarea tolerării.

Totodată, a respins, în rest, ca rămasă fără obiect, cererea (respectiv capătul de cerere privind încetarea măsurii de luare în custodie publică; capătul de cerere privind suspendarea executării obligației de returnare și capătul de cerere privind obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări la respectarea garanțiilor în așteptarea returnării).

2.2. Prin încheierea din 27 septembrie 2024, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări privind îndreptarea erorilor materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 1465/20.09.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024.

Împotriva hotărârilor menționate la pct. 2 din prezenta decizie, au formulat recursuri pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Inspectoratul General pentru Imigrări, criticându-le pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1465 din 20 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a încheierii din 27 septembrie 2024, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, rejudecarea cauzei și respingerea capătului de cerere vizând obligarea pârâtului Inspectoratul General de Imigrări la revocarea Deciziei de returnare nr. x/15.12.2021.

Cu titlu preliminar, referitor la admisibilitatea căii de atac a recursului, recurentul-pârât a susținut că soluția pronunțată cu privire la obligarea pârâtului IGI să revoce decizia de returnare nr. x/15.12.2021 este supusă căii de atac a recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, iar mențiunea rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 101 alin. (10) din O.U.G. nr. 194/2002 vizează doar capătul de cerere privind plângerea împotriva ordonanței prin care s-a dispus luarea în custodie publică a cetățenului strain.

În speță, cererea privind revocarea deciziei de returnare nu are caracter accesoriu în raport de cererea de anulare a ordonanței de luare în custodie publică a cetățeanului străin, astfel cum, în mod eronat, a apreciat prima instanță. Cele două cereri trebuie privite ca cereri principale, soluția pronunțată pe capătul de cerere privind anularea ordonanței de luare în custodie publică neputând influența în niciun fel soluția pronunțată pe capătul de cerere vizând revocarea deciziei de returnare. De altfel, cele două cereri se întemeiază pe temeiuri diferite, au la bază proceduri, competențe și probatorii distincte.

Analizarea pe fond a unei obligații de returnare implică un probatoriu amplu și este incompatibilă cu procedura analizării legalității unei măsuri restrictive de libertate, cum este custodia publică. Mai mult, capătul de cerere privind obligarea pârâtului IGI la revocarea deciziei de returnare a fost analizat de prima instanță în cuprinsul hotărârii ca și capăt principal de cerere, nefăcându-se nicio referire pe parcursul motivării la soluția pronunțată anterior pe capătul de cerere vizând anularea ordonaței de luare în custodie publică.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că încheierea de îndreptare a erorii materiale, pronunțată în ședința din Camera de Consiliu din 27.09.2024, a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Sub acest aspect, a arătat că neparticiparea procurorului la ședința din Camera de Consiliu din 27.09.2024, prin care s-a soluționat cererea de îndreptare eroare materială din cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr. 1465/20.09.2024, atrage după sine sancțiunea nulității încheierii pronunțate, în raport de prevederile art. 148 din O.U.G. nr. 194/2002 și Anexei 2 lit. C) pct. 3 la Ordinul Procurorului General nr. 344 din 27 noiembrie 2023 privind organizarea activității judiciare, potrivit cărora participarea procurorului este obligatorie potrivit legii, în cauzele având ca obiect plângeri și cereri formulate în temeiul O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adresate instanțelor judecătorești, în care este parte Inspectoratul General pentru Imigrări.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile de drept material prevăzute de art. 82 alin. (2) rap. la art. 82 alin. (1) lit. d) și art. 82 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/20021.

Astfel, contrar raționamentului primei instanțe, odată constatată starea de pericol a reclamantului pentru siguranța națională, această stare persistă indiferent de intervenirea oricăreia dintre situațiile care atrag revocarea deciziei de returnare, deci inclusiv și în situația în care străinul a împlinit vârsta de 65 de ani.

În situația în care Curtea de Apel București dorea să realizeze o reevaluare a stării de pericol pentru anul 2024 avea obligația, în virtutea rolului activ, să efectueze verificări la instituția abilitată în domeniul siguranței naționale.

Având în vedere că în balanță sunt două interese de natură diferită, pe de o parte interesul public care ține de siguranța națională și pe de altă parte interesul privat al contestatorului cu privire la soluționarea situației sale, instanța de fond trebuia să efectueze o cercetare judecătorească completă și din perspectiva interesului public.

Or, instanța de fond a arătat că nu poate prezuma existența stării de pericol pentru prezent, însă a prezumat lipsa acestei stări de pericol.

Recurentul-pârât consideră că existenței stării de pericol rezultă chiar din hotărârile pronunțate în dosarele nr. x, parcursul acestor dosare demonstrând că s-a realizat o permanentă reevaluare a stării de pericol în perioada 2022-2024, ultima hotărâre în acest sens fiind pronunțată în 01.07.2024 (sentința 1192/01.07.2024 din dosarul nr. x/2023).

Reanalizarea situației reclamantului, implicit și cu privire la subzistența stării de pericol pentru securitatea națională a fost concretizată în cadrul Deciziei (Adresei) nr. 671303/DIMB/S4/AD/12.06.2023 a Direcției pentru Imigrări a Municipiului București din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări.

Prima instanță, în mod greșit, nu a reținut incidența prevederilor art. 82 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002, prezumând că starea de pericol la momentul intervenirii cazului de interzicere a returnării, nu mai era actuală. Această concluzie nu se poate baza însă pe o simplă prezumție, ci necesita verificări suplimentare din partea instanței în ipoteza în care consideră că acestă stare de siguranță nu mai persistă.

Nu în ultimul rând, recurentul-pârât a apreciat că sentința atacată este nelegală și raportat la soluția de obligare a IGI la revocarea deciziei de returnare.

Astfel, potrivit art. 82 alin. (2) din O.U.G nr. 194/2002, doar IGI dispune revocarea deciziei de returnare. În condițiile în care O.U.G. nr. 194/2002 nu prevede o cale de atac împotriva hotărârii de revocare a deciziei de returnare sau împotriva răspunsului nefavorabil al IGI cu privire la revocare, devin incidente prevederile Legii nr. 554/2004.

În speță, neaflându-ne în ipoteza refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim (situație asimilată actelor administrative unilaterale), reclamantul adresându-se direct instanței cu astfel de cerere, soluția posibilă ar fi fost (strict în ipoteza constatării temeiniciei contestației reclamantului), cel mult de obligare a IGI la reanalizarea cererii reclamantului.

3.2. Recursul pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări, formulat împotriva sentinței civile nr. 1465 din 20 septembrie 2024, a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, în urma rejudecării, respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări la revocarea deciziei de returnare nr. x din 15.12.2021, formulat de cetățeanul străin, ca inadmisibil sau ca neîntemeiat.

În susținerea recursului, recurentul-pârât a arătat că, pornind de la o supoziție, fără a-și exercita rolul activ în aflarea adevărului, prima instanță, prin soluția pronunțată, a înlăturat practic starea de pericol pe care cetățeanul străin o reprezintă la adresa securității naționale, fără a ține cont de informațiile comunicate de organele competente în domeniu în anul 2022.

Or, în opinia recurentului, starea de pericol pentru siguranța națională a cetățeanului străin continuă să subziste până în momentul în care autoritatea responsabilă pe această linie - Serviciul Român de Informații - stabilește altfel.

În ipoteza în care existau dubii cu privire la pericolul pe care cetățeanul străin îl reprezintă, instanța de judecată avea posibilitatea de a se adresa autorității competente pentru a solicita informații suplimentare, ținând cont și de faptul că Serviciul Român de Informații are competențe în domeniul stabilirii gradului de pericol pentru securitatea națională pe care îl reprezintă un cetățean străin.

În plus, prin soluția pronunțată de instanța de fond și care face obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel București confirmă faptul că deși legalitatea și temeinicia deciziei de returnare a fost analizată și confirmată cu putere de lucru judecat, există posibilitatea de a se proceda la revocarea acesteia, la cererea cetățeanului străin reclamant în prezenta cauză, fără a se adresa, în prealabil, instituției emitente a actului administrativ ori autorității ierarhic superioare.

Or, dacă s-ar interpreta în această manieră, ar însemna că destinatarii deciziilor de returnare au atât posibilitatea de a contesta o decizie de returnare pe calea prevăzută de O.U.G. nr. 194/2002, cât și de a solicita instanței obligarea I.G.I. la revocarea acestui act administrativ, în eventualitatea pronunțării unei soluții nefavorabile, ceea ce, în opinia recurentului, nu este permis.

De asemenea, a apreciat că sentința atacată este nelegală raportat la soluția de obligare a Inspectoratului General pentru Imigrări la revocarea deciziei de returnare.

În acest sens, a arătat că, potrivit art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, doar I.G.I. poate dispune revocarea deciziei de returnare și, câtă vreme O.U.G. nr. 194/2002 nu prevede o cale de atac împotriva hotărârii de revocare a deciziei de returnare sau împotriva răspunsului nefavorabil al I.G.I. cu privire la revocare, devin incidente prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În speță, neaflându-ne în ipoteza refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim (situație asimilată actelor administrative unilaterale), reclamantul adresându-se direct instanței cu astfel de cerere, soluția posibilă ar fi fost respingerea acestui capăt de cerere, ca inadmisibil.

Recurentul-pârât a mai susținut că argumentele instanței de fond potrivit cărora capătul de cerere privind obiect obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări la revocarea deciziei de returnare nr. x din 15.12.2021 ar fi unul accesoriu, iar nu unul principal, sunt eronate.

În condițiile în care Ordonanța nr. 27982/11-52024 a fost emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, iar Decizia de returnare nr. x din 15.12.2021 a fost emisă de Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, este evident că este vorba despre două acte juridice distincte, emise de două autorități distincte, solicitarea privind anularea unui dintre ele neputând fi o cerere principală, iar a obligării la revocarea celuilalt, o cerere accesorie. Nu s-ar putea aprecia că obligarea I.G.I. la revocarea deciziei de returnare menționate mai sus depindea de soluția dată capătului de cerere privind anularea ordonanței.

Intimatul-reclamant A. a formulat a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursurilor și excepția tardivității.

În ceea ce privește excepția tardivității, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, intimatul-reclamant a precizat că nu mai insistă în susținerea acesteia.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursurilor exercitate în cauză

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursurilor, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că este întemeiată, urmând a respinge recursurile, ca inadmisibile, pentru motivele în continuare expuse.

În fapt, prin Ordonanța nr. 27982/II-5/2024/29.08.2024, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus luarea în custodie publică a reclamantului A., cetățean sirian, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 29.08.2024 până la data de 27.09.2024.

Intimatul-reclamant s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând anularea Ordonanței nr. 27982/II-52024 din 29.08.2024, precum și obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări la revocarea deciziei de returnare dispusă prin Decizia nr. x/15.12.2021 privind îndepărtare sub escortă a reclamantului către Siria.

Prin sentința recurată, s-a dispus anularea Ordonanței nr. 27982/II-5/2024/29.08.2024, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, precum și obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări să revoce Decizia de returnare nr. x/15.12.2021, sentința primei instanțe fiind definitivă.

Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.:

"(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit art. 22 alin. (1) din același Cod "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124, art. 126 din Constituția României).

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce privește judecata și executarea silită, cât și sub aspectul competenței, compunerii și constituirii instanței.

În acest context, instanța de control judiciar reține că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Totodată, art. 483 din același Cod prevede că "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.(...)", prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ. statuând că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În litigiul pendinte, prin Ordonanța nr. 27982/II-5/2024/29.08.2024 s-a dispus luarea în custodie publică a intimatului-reclamant, reținându-se că, deși este căsătorit cu un cetățean român și a depășit vârsta de 65 de ani - situații de interzicere a returnării conform prevederilor art. 82 alin. (1) lit. c) și d) din O.U.G. nr. 195/2002 -, aceste prevederi nu i se aplică în conformitate cu prevederile art. 82 alin. (4) din actul normativ menționat, deoarece prezintă pericol pentru siguranța națională conform adresei nr. x/15.03.2022, emisă de SRI, iar în cazul său nu sunt aplicabile prevederile art. 82 și art. 96 din O.U.G. nr. 194/2002 privind interzicerea sau suspendarea obligației de returnare, menținându-se măsurile dispuse prin Decizia de returnare nr. x/15.12.2021.

Astfel, în cuprinsul ordonanței de luare în custodie publică, recurenții-pârâți au făcut o analiză a cazului de interzicere a returnării, apreciind că nu sunt aplicabile prevederile legale antereferite prin care este interzisă returnarea.

Intimatul-reclamant a contestat ordonanța de luare în custodie publică, în întregul ei, solicitând, totodată, și revocarea deciziei de returnare.

În acest context, Înalta Curte apreciază că plângerea împotriva ordonanței prin care s-a dispus luarea în custodie publică și solicitarea de revocare a deciziei de returnare a străinului de pe teritoriul României fac corp comun, existând așadar o singură cale de atac împotriva măsurii luării în custodie, privită ca un tot unitar, și o singură competență de soluționare, astfel cum este prevăzută de lege.

În conformitate cu prevederile art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, "Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (2) poate fi contestată în termen de 3 zile de la data comunicării la instanța prevăzută la alin. (1) dacă străinul nu este luat în custodie publică ori la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află centrul de cazare dacă străinul este luat în custodie publică. Instanța soluționează contestația în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă."

De asemenea, potrivit art. 101 alin. (10) din același act normativ, "Străinii împotriva cărora s-a dispus luarea în custodie publică, în condițiile prevăzute la alin. (2), pot depune, în termen de 5 zile, plângere la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, care este obligată să o soluționeze în termen de 3 zile de la data primirii. Hotărârea instanței este definitivă. Plângerea formulată nu suspendă îndepărtarea sub escortă."

Așadar, prin dispozițiile art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată și completată, se stabilește o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce privește judecarea contestației formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României, emisă în baza acestui act normativ, calea de atac fiind cea indicată de norma specială.

Totodată, caracterul definitiv al hotărârii pronunțată de către curtea de apel este justificat de celeritatea procedurilor stabilite de legea specială, lege care stabilește o competență specifică și căi de atac derogatorii de la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, privind recursul exercitat împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia contenciosului administrativ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, recurenții au formulat recurs împotriva unei sentințe care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în condițiile legale antereferite.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției.

Prin urmare, reținând că recurenții nu au deschisă calea de atac astfel cum a fost exercitată împotriva hotărârii curții de apel, care este definitivă, Înalta Curte va face aplicarea sancțiunii inadmisibilității recursurilor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursurilor invocată de intimatul-reclamante și va respinge recursurile, ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței nr. 1465 din 20 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a încheierii din data de 27 septembrie 2024, pronunțată de aceeași instanță și recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări împotriva sentinței nr. 1465 din 20 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibile.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.