ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1494/2024

Ședința publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 iunie 2021, sub nr. x/2020, urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei prin decizia nr. 749 din 10 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., cetățean nigerian, a formulat plângere împotriva adresei nr. x/03.08.2020 prin care Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul Returnări a constatat că nu îndeplinește condițiile legale pentru a i se acorda tolerarea rămânerii pe teritoriul României. A solicitat reclamantul obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări să-i respecte drepturile prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și să-i acorde tolerarea rămânerii pe teritoriul României, în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (12) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin cererile precizatoare ulterioare reclamantul a arătat că pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări a refuzat să-i acorde dreptul de tolerare prevăzut de art. 101 alin. (12) din O.U.G. nr. 194/2002, cu nesocotirea autorității de lucru judecat a deciziei penale nr. 151 din data de 25.09.2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, definitivă, precum și a deciziei penale nr. 1835 din data de 28.05.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin sentința civilă nr. 1498 din 25 octombrie 2021, Curtea de Apel București:

- a respins excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată.

- a respins cererea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări, ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței de fond, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecând cauza, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În esență, arată că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca rămasă fără obiect, întrucât, ceea ce a solicitat instanței a fost ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună respectarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive din care rezultă că nu are interdicție de părăsire a localității sau țării. Este vorba de decizia nr. 1835/28.05.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Menționează, totodată, că are domiciliul în România și că nu prezintă un pericol public.

Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului și excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat. De asemenea, a solicitat aplicarea recurentului a unei amenzi judiciare, potrivit art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.".

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de recurs ce face obiectul prezentului dosar a fost formulată împotriva unei hotărâri prin care Curtea de Apel București a respins, ca rămasă fără obiect, cererea reclamantului A., întemeiată pe dispozițiile art. 101 alin. (12) din O.U.G. nr. 194/2002, reținând, în esență, că cetățeanului străin reclamant i-a fost recunoscut statut de tolerat pe teritoriul României de către instituția publică pârâtă.

Potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (12) din O.U.G. nr. 194/2002:

"(12) În cazul în care Inspectoratul General pentru Imigrări, din oficiu sau la solicitarea străinului, constată faptul că nu mai există posibilitatea îndepărtării sub escortă în perioada pentru care a fost instituită măsura custodiei publice, dispune încetarea măsurii luării în custodie publică și acordarea tolerării. Decizia de respingere a cererii străinului poate fi contestată în termen de 5 zile la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, care este obligată să o soluționeze în termen de 3 zile de la data primirii. Hotărârea instanței este definitivă.", iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:

"(1)Sunt hotărâri definitive: 1. Hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului."

În raport de aceste texte de lege, Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 1498 din 25 octombrie 2020 este definitivă, iar recursul declarat de reclamantul A. împotriva acestei sentințe este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1498 din 25 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 martie 2024.