ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 749/2021

Ședința publică din data de 10 februarie 2021

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal la data de 02.11.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., cetățean străin aflat în custodie publică, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, a formulat plângere împotriva adresei nr. x/03.08.2020 emisă de pârât, solicitând să se constate refuzul de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul României, conform art. 101 alin. (12) din O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în principal, că prin adresa nr. x/03.08.2020, emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație, i s-a comunicat refuzul acordării dreptului de tolerare, pârâtul încălcând autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 151/25.09.2018 a Curții de Apel Cluj, secția penală și Convenția europeană a drepturilor omului.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 11.12.2020, pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări a invocat, pe cale de excepție, necompetența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de dispozițiile art. 106

1

alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, solicitând declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel București; pe fond, a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința nr. 257/23.09.2020 a Curții de Apel Timișoara, prin care fost respinsă contestația reclamantului împotriva comunicării nr. x/03.08.2020.

Cu privire la cererile subsidiare formulate de reclamant, pârâtul a invocat excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere referitor la cererea nr. x/10.01.2020, soluționată pozitiv; excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei nr. x DM/S4/SR/27.01.2020, pentru lipsa plângerii prealabile.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Reclamantul A., cetățean străin aflat în custodie publică, a învestit Înalta Curte cu o plângere îndreptată împotriva adresei nr. x/03.08.2020 emise de Inspectoratul General pentru Imigrări- Direcția Migrație, prin care i s-a respins cererea de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul României.

Reclamantul a invocat dispozițiile art. 101 alin. (12) din O.U.G. nr. 194/2002 care prevăd următoarele:

"În cazul în care Inspectoratul General pentru Imigrări, din oficiu sau la solicitarea străinului, constată faptul că nu mai există posibilitatea îndepărtării sub escortă în perioada pentru care a fost instituită măsura custodiei publice, dispune încetarea măsurii luării în custodie publică și acordarea tolerării. Decizia de respingere a cererii străinului poate fi contestată în termen de 5 zile la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, care este obligată să o soluționeze în termen de 3 zile de la data primirii. Hotărârea instanței este definitivă."

În conformitate cu prevederile art. 106

1

din O.U.G. nr. 194/2002:

"Acordarea tolerării

(1) Inspectoratul General pentru Imigrări acordă, din oficiu sau la cerere, tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, străinilor care nu au drept de ședere și care, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.

(2) Reprezintă motive obiective în sensul alin. (1) următoarele situații:

a) străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 15 alin. (1) privind nepermiterea ieșirii din România și nu îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență pentru acordarea unui drept de ședere;

b) măsura custodiei publice dispusă împotriva străinului a încetat fără ca străinul să fie îndepărtat sub escortă;

c) prezența temporară pe teritoriul României a străinului este cerută de interese publice importante. În acest caz, tolerarea se acordă la solicitarea autorităților sau a instituțiilor publice;

d) străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 82 alin. (1) privind interzicerea returnării, dar nu îndeplinește condițiile pentru acordarea sau prelungirea dreptului de ședere temporară;

e) străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 96 alin. (1) privind suspendarea executării obligației de returnare;

f) îndepărtarea sub escortă nu poate fi executată în termen de 24 de ore de la depistarea străinului și există indicii temeinice că nu se impune ca acesta să fie luat în custodie publică;

g) Inspectoratul General pentru Imigrări constată că imposibilitatea temporară de a părăsi România este determinată de alte împrejurări, independente de voința străinului, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate.

(3) Neacordarea tolerării de către Inspectoratul General pentru Imigrări poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare la curtea de apel competentă teritorial. Instanța se pronunță în termen de 30 de zile, hotărârea instanței fiind definitivă."

(4) Procurorul, prin ordonanță, sau, după caz, instanța, prin încheiere, acordă tolerarea atunci când există motive serioase să se considere că un străin care nu are drept de ședere este victimă a traficului de ființe umane și prezența acestuia pe teritoriul României este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal."

Prin sentința nr. 1027/27.10.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București – secția a VIII- a contencios administrativ a admis cererea reclamantului Inspectoratul General pentru Imigrări și a dispus prelungirea duratei măsurii de luare în custodie publică, în mod excepțional, prin extindere, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu data de 28.10.2020 față de cetățeanul nigerian, A., fără documente de călătorie, aflat la Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică Otopeni.

Cum la data formulării cererii - 02.11.2020, reclamantul se afla la Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică Otopeni, iar norma de competență prevăzută de art. 106

1

alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 instituie o competența materială și teritorială exclusivă în cazul unei cereri de acordare a tolerării, în favoarea curții de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, Înalta Curte constată că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cererea este Curtea de Apel București– secția contencios administrativ.

Susținerea reclamantului, în sensul că cererea de față este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță de fond, este lipsită de suport legal.

Potrivit art. 97 alin. (1)- (4) din C. proc. civ., competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

Or, cererea dedusă judecății nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluționate, în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. raportat la art. 106

1

din O.U.G. nr. 194/2002, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale invocată de pârât și va declina competența de soluționare a plângerii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, la Curtea de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări.

Declină competența de soluționare a plângerii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, la Curtea de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2021.