ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4635/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.01.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal cu nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, admiterea plângerii formulate împotriva deciziei nr. x/DIMB/S4/ITI din 27.12.2021 și acordarea tolerării pe teritoriul statului român.

Hotărârea supusă revizuirii Prin sentința civilă nr. 227 din 14 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a admis contestația reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, s-a anulat Decizia nr. x/DIMB/S4/ITI din 27.12.2021 și a fost obligat pârâtul să acorde reclamantului tolerarea rămânerii pe teritoriul României.

Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 11 martie 2022, sub numărul x/2022, pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 227 din 14 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul susținând existența unor hotărâri definitive potrivnice și încălcarea în mod vădit a efectelor autorității de lucru judecat. Astfel, având în vedere principiul securității juridice și necesitatea previzibilității hotărârilor judecătorești, a arătat că autoritatea de lucru judecat privește nu numai soluția cu privire la fondul procesului sau față de o anumită excepție procesuală, ci și considerentele reținute de către instanța de judecată care au condus judecătorul la luarea unei decizii. A menționat că Hotărârea civilă nr. 227/2022 din data de 14.02.2022 încalcă autoritatea de lucru judecat a 4 hotărâri judecătorești, în ceea ce privește existența riscului la securitatea națională a cetățeanului străin A., și anume: sentința civilă nr. 15980 din data de 17.11.2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, secția Civilă în dosarul cu nr. x/2021, sentința civilă nr. 1/2022 din data de 03 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr. x/2021, sentința civilă nr. 4/2022 din data de 06.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr. x/2021 și Hotărârea civilă nr. 1020/2021 din data de 25 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr. x/2021 Întrucât hotărârile judecătorești menționate mai sus au fost depuse la dosarul cu nr. x/2022, revizuentul a apreciat că instanța de judecată avea posibilitatea efectivă să le analizeze, însă în motivarea sentinței civile nr. 227/2022, potrivit celor reținute de către instanța de judecată, nu se arată, în niciun chip, vreo analiză a hotărârilor judecătorești depuse la dosar, instanța reținând doar aspecte de fond invocate de către reclamant și aplicând în mod eronat prevederile art. 106 1 , alin. (2), lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor pe teritoriul României, făcând raportare, tot în mod eronat, la art. 82, alin. (1), lit. c) din același act normativ. A precizat că autoritatea judecătorească la care face referire privește considerentele reținute de către instanță, tocmai prin aplicarea prevederilor art. 106, 1 , alin. (2), lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, raportat la art. 82, alin. (1), lit. c), ambele din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor pe teritoriul României. Astfel, autoritatea de lucru judecat privește existența pericolului la securitatea națională ca urmare a semnalării de către instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale despre existența acestui pericol, chestiune reținută de către toate instanțele judecătorești menționate. Instanța de judecată nu a efectuat o analiză în ansamblu a înscrisurilor depuse la dosar, limitându-se doar la constatarea faptului că decizia contestată nu îndeplinește cerințele motivării unui act administrativ și, pe de o parte, încadrarea "în mod evident" în dispozițiile art. 106, 1 , alin. (2), lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, prin raportare la art. 82, alin. (1), lit. c) din același act normativ. Or, articolul 106 ind. 1, alin. (2), lit. e) nici nu face trimitere la art. 82, alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, ci la art. 96, alin. (1) din același act normativ. Nici situația prevăzută la art. 82, alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002: "străinul este căsătorit cu un cetățean român sau cu un străin care are drept de ședere pe termen lung pe teritoriul României" nu este aplicabilă în situația cetățeanului străin, atât timp cât art. 82, alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 prevede, în mod clar, că alin. (1) (cu toate situațiile de interzicere), nu este aplicabil cetățenilor străini care constituie un pericol pentru securitatea națională. Chestiunea cu privire la existenta securității naționale a fost tranșată deja prin alte patru hotărâri judecătorești, aspecte cu privire la care instanța din prezentul dosar nici nu face referire, nici nu le analizează. Nici dispozițiile articolul 96, alin. (1), lit. c) și d) din O.U.G. nr. 194/2002 nu sunt aplicabile în situația de față, fiind incidente prevederile art. 96, alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, cetățeanul străin prezentând pericol pentru securitatea națională. Instanța de judecată din prezentul dosar nu a luat în considerare nici cele prezentate în notele scrise cu nr. x din data de 04.02.2022 cu privire la ridicarea măsurii provizorii de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care indicase inițial autorităților române să nu îl înlăture de pe teritoriul național pe reclamantul A.., în conformitate cu prevederile art. 39 din Regulamentul de Procedură al CEDO. În această privință, instanța de judecată s-a rezumat în a reține doar faptul că CEDO a dispus măsuri provizorii în cazul 60700/2021 A. versus România și a dispus suspendarea returnării reclamantului până la data de 11.01.2022 și că, printr-o nouă scrisoare, s-a dispus prelungirea măsurii provizorii, însă nu a constatat că această măsură provizorie a fost ridicată, în considerarea informațiilor comunicate de statul român Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, a apreciat că hotărârea judecătorească nr. 227/2022 din data de 14 februarie 2022 a fost motivată în mod lacunar și nu a luat în considerare apărările întocmite în cauză. Autoritatea de lucru judecat a fost pusă în vedere instanței de judecată tocmai prin depunerea hotărârilor judecătorești menționate mai sus. Jurisprudența, în viziunea celor două instanțe europene, a CCR, a ICCJ și a doctrinei, trebuie să fie unitară și constantă, căci "atunci când în cauzele care conțin situații de fapt similare și în care sunt aplicabile aceleași dispoziții legale se adoptă hotărâri diferite, chiar opuse, se generează o jurisprudență neunitară sau divergentă, ceea ce afectează, în mod considerabil, securitatea relațiilor sociale, al cărei garant final este puterea judecătorească" (CEDO. Hotărârea din 02.11.2010, în cauză Ștefănică vs. România, M.Of. nr. 175/11.03.2011). O garanție privind interpretarea și aplicarea unitară a legii în activitatea judiciară este reprezentată tocmai de efectele hotărârilor judecătorești, printre care se numără și autoritatea de lucru judecat. În decizia nr. 2787/12.06.2014, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a reținut faptul că "Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. În acest sens, Înalta Curte a precizat că puterea de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate."

Hotărârea instanței competente să se pronunțe asupra revizuirii Preliminar, Înalta Curte constată că aspectele invocate prin întâmpinare de către intimat nu constituie veritabile critici privind excepția inadmisibilității revizuirii, fiind aspecte ce vizează fondul cererii de revizuire. Examinând cererea de revizuire prin prisma art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora, în cadrul acestei căi de atac, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". De asemenea, conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Așadar, din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei (având în vedere prevederile art. 509 alin. (2) din C. proc. civ.); hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să existe identitate de părți, de cauză și de obiect (elementele caracteristice lucrului judecat, conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.); hotărârile sa fie pronunțate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității lucrului judecat, ori dacă a fost invocată să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat. În cauza de față, revizuentul a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 227 din 14 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, susținând că încalcă autoritatea de lucru judecat a patru hotărâri judecătorești, în ceea ce privește existența riscului la securitatea națională a cetățeanului străin A.., și anume: sentința civilă nr. 15980 din data de 17.11.2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, secția Civilă în dosarul cu nr. x/2021, sentința civilă nr. 1/2022 din data de 03 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr. x/2021, sentința civilă nr. 4/2022 din data de 06.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr. x/2021 și Hotărârea civilă nr. 1020/2021 din data de 25 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr. x/2021 Cu referire la aceste aspecte, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că între excepția autorității de lucru judecat și puterea de lucru judecat există o distincție clară. Astfel, condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni (părți, obiect și cauză juridică) ce oprește repetarea judecății, iar puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate de revizuent, conferă părților dreptul de a uza de calea extraordinară de atac a revizuirii doar în situația în care există hotărâri definitive potrivnice (pronunțate în aceeași pricină, dar în dosare distincte, între aceleași persoane, având aceeași calitate), date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri și care fac imposibilă punerea în executare concomitentă, premisă ce nu se verifică în speța de față. Examinând hotărârile anterior menționate, Înalta Curte constată că acestea privesc litigii între aceleași părți (cetățeanul iranian A.. și Inspectoratul General pentru Imigrări), însă sunt pronunțate în urma analizării legalității unor măsuri distincte care se pot lua în privința regimului cetățenilor străini, nefiind îndeplinite condițiile identității de obiect și cauză. Astfel, ținând cont de evoluția cronologică a evenimentelor, Înalta Curte reține că cetățeanul străin A.., în calitate de beneficiar al statutului de refugiat, a formulat la data de 31.08.2020, cerere privind acordarea dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României. Contestația lui A.. împotriva refuzului acordării dreptului de ședere pe termen lung a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București, în care s-a pronunțat Hotărârea civilă nr. 1020/25.06.2021. Ulterior, s-a pronunțat sentința civilă nr. 15980/17.11.2021 a Judecătoriei Sectorului 4 București, secția Civilă, în dosarul nr. x/2021, care a avut drept obiect plângerea împotriva măsurii prin care s-a dispus anularea formei de protecție acordate străinului - statutul de refugiat, reținându-se incidența dispozițiilor art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 raportat la art. 25 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din același act normativ. În dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4/06.01.2022 s-a pus în discuție legalitatea deciziei de returnare sub escortă nr. x/DIMB/S4/GE prin care s-a constat faptul că șederea lui A.. pe teritoriul României este ilegală, iar motivele care justifică adoptarea măsurii sunt reprezentate de existența riscului de sustragere de la executarea voluntară a obligației de returnare în sensul că nu a respectat obligația de a părăsi teritoriul României, stabilită potrivit legislației privind azilul. Totodată, în dosarul nr. x/2021 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1/03.01.2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a analizat plângerea cetățeanului străin împotriva măsurii luării în custodie publică, care reprezintă o măsură cu caracter accesoriu, necesară punerii în executare a unei decizii de returnare. În cauză, Înalta Curte observă că demersul judiciar al revizuentului nu a fost determinat de existența unor hotărâri judecătorești potrivnice, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ci de nemulțumirea acestuia față de soluția nefavorabilă pronunțată de Curtea de Apel București în care s-a admis contestația formulată de A., fiind obligat Inspectoratul General pentru Imigrări să-i acorde tolerarea rămânerii pe teritoriul României, spre deosebire de soluțiile pronunțate de aceeași instanță și de Judecătoria Sectorului 4 prin care s-a constatat legalitatea celorlalte măsuri dispuse de Inspectoratul General pentru Imigrări, respectiv: refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung, anularea statutului de refugiat, decizia de returnare sub escortă și luarea în custodie publică. Prin urmare, nu poate fi reținut argumentul revizuentului în sensul că Hotărârea civilă nr. 227/2022 din data de 14.02.2022 încalcă autoritatea de lucru judecat a celor patru hotărâri judecătorești menționate anterior, în ceea ce privește existența riscului la securitatea națională a cetățeanului străin A.., câtă vreme în fiecare dosar în parte s-a analizat legalitatea unor măsuri distincte care se pot lua în privința regimului cetățenilor străini. Or, dacă există anumite condiții prevăzute de legiuitor, îndeplinirea acestora trebuie analizată în funcție de măsura concretă care urmează să se ia față de cetățeanul străin. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este incidentă ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pentru anularea hotărârii care face obiectul revizuirii.

Temeiul de drept al soluției adoptate în revizuire În baza dispozițiilor art. 513 din C. proc. civ., raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată