ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2472/2025

Ședința publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.02.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI - DIRECȚIA MIGRAȚIE, anularea respingerii cererii de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în România, dispusă prin adresa nr. x comunicată la data de 15.01.2024 și obligarea pârâtului la aprobarea termenului de ședere pe termen lung în România.

Prin sentința civilă nr. 1552 din 1 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția tardivității formulării contestației.

Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI - DIRECȚIA MIGRAȚIE.

Împotriva sentinței anterior nominalizate a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea acesteia și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În esență, în motivare, recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material deoarece instanta de fond a nesocotit faptul ca, soluția pronunțata si analizarea documentelor secrete depuse la Compartimentul de Informatii Clasificate al instantei, trebuia să se raporteze la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională in mod concret.

Judecătorul fondului a retinut doar faptul ca exista o "suspiciune rezonabila" cum ca faptele recurentului-reclamant s-ar încadra in activități contrare securității naționale, acte si fapte care constituie/care ar constitui amenințări la adresa acesteia, conform art. 3 lit. f) si l) din Legea nr. 51/1991 insa nu menționează concret in nicio forma care ar fi acele acțiuni pentru care considera ca ar fi un pericol pentru ordinea si siguranța națională.

Instanța de fond nu a apreciat in mod temeinic si legal faptele ce i se imputa si care in mod sigur nu se pot încadra in activitățile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1991, deoarece, dacă asemenea fapte s-ar fi confirmat, statul român ar fi procedat la înlăturarea sa de pe teritoriul României și nu i s-ar fi prelungit permisului de ședere temporara.

Instanța de fond a analizat înscrisurile secrete pe care se bazează soluționarea cauzei, doar prin prisma interpretării subiective, in acest mod nesocotind raportarea concreta a eventualelor fapte la prevederile legale de la art. 3 din Legea nr. 51/1991, fiind inadmisibil ca o instanța sa pronunțe o hotărâre in baza unor suspiciuni.

Prin eliberarea permisului de ședere temporara cu valabilitate pana la 25.03.2626, autoritatea parata a recunoscut că recurentul-reclamant îndeplinește in continuare condițiile cu privire la intrarea in Romania, prevăzute de art. 6 alin (1) lit. f) din lege.

Pentru toate aceste motive, a solicitat casarea sentintei atacate deoarece este netemeinica si nelegala.

Prin întâmpinarea depusă în recurs, intimatul Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat respingerea căii de atac exercitate de recurent ca nefondată și menținerea sentinței primei instanțe, drept temeinică și legală.

II. Soluția instanței de control judiciar asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, subsumate cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, în raport de considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de recurentul A., în temeiul prevederilor art. 74 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, are ca obiect verificarea legalității adresei nr. x prin care intimatul Inspectoratul General pentru Imigrări a respins cererea sa de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în Romania, întrucât a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 71 alin. (1) lit. f) din același act normativ.

Prima instanță a reținut legalitatea refuzului autorității intimate de aprobare a cererii recurentului, deoarece, în raport de informațiile comunicate cu adresa depusă la Compartimentul de Documente Clasificate al instanței, înscrisuri cu caracter "strict secret", rezultă că reclamantul nu îndeplinește condiția de a nu prezenta pericol pentru securitatea națională. Aceste informații cu caracter secret, în raport de care a fost soluționată cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în România, sunt suficiente, în opinia instanței, pentru a justifica o soluție de respingere a cererii, acțiunile cu care reclamantul este cunoscut justificând pe deplin soluția pronunțată în dosarul său administrativ cu atât mai mult cu cât în baza dispozițiilor Ordonanța de Urgență nr. 194/2002 are o vocație, iar nu un drept la obținerea respectivului drept de ședere. De asemenea, instanța de fond a menționat faptul că nu prezintă importanță analizarea îndeplinirii de către recurent a condiției impuse de prevederile art. 71 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, în contextul în care s-a constatat deja neîndeplinirea celeilalte condiții prevăzute la lit. f) a aceluiași articol, iar condițiile analizate sunt cumulative.

Soluția primei instanțe este împărtășită de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 în care se precizează faptul că o condiție pentru acordarea dreptului de ședere pe termen lung în România este aceea ca persoana în cauză să nu prezinte pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.

În urma analizării înscrisurilor administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că datele și informațiile cuprinse în documentele clasificate, nivel de secretizare "strict secret", ce au fost depuse spre studiu la Compartimentul Informații Clasificate al instanței, fac pe deplin dovada faptului că există indicii în sensul că recurentul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională și că activitățile desfășurate de acesta cad sub incidența dispozițiilor art. 3 lit. f) teza finală din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României.

În atare situație, este lipsită de relevanță juridică din perspectiva subiectului analizat intenția recurentului de a beneficia de drept de ședere pe termen lung în Romania pentru a derula activități economice și de faptul că acesta avea un permis de ședere temporar a cărui valabilitate expira în anul 2026, așa cum se susține în memoriul de recurs.

Decizia de refuz al acordării dreptului de ședere pe termen lung se ia ținând cont de circumstanțele specifice ale fiecărui caz în parte, după cum prevăd dispozițiile art. 74 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 iar obținerea dreptului de ședere pe termen lung este condiționată de îndeplinirea unor cerințe mult mai stricte decât cele cerute pentru obținerea dreptului de ședere temporară. Astfel, faptul că cetățeanul străin este beneficiarul unui drept de ședere temporară este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru obținerea dreptului de ședere pe termen lung(acesta fiind un statut foarte apropiat de cel al cetățeanului român).

În altă ordine de idei, respectarea cerințelor impuse de dispozițiile art. 71 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 exonerează solicitantul de probarea îndeplinirii condițiilor nominalizate în alin. (1) lit. a) și b) din același articol. Însă, trebuie avut în vedere faptul că articolul aflat în discuție impune obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor menționate în cuprinsul acestuia. Or, în speța de față, după cum s-a precizat anterior, nu este respectată cerința de la art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002.

În atare situație, după cum în mod corect a raționat prima instanță, nu mai prezintă importanță dacă recurentul a avut o conduită ireproșabilă, are copii minori și o familie întemeiată pe teritoriul statului român și că desfășoară activități de business pentru a putea beneficia de acordarea dreptului de ședere pe termen lung în Romania.

În consecință, față de cele ce preced, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1552 din 1 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.