ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3887/2011

Ședința publică din 29 noiembrie 2011

Prin sentința

arbitrală nr. 70 din 11 martie 2011 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial

de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați în dosarul nr. 70/2010

s-a respins excepția necompentenței materiale a instanței arbitrale, precum și

aceea de nulitate a contractelor de expediție nr. 42 și 44 /2010 și s-a admis

acțiunea formulată de reclamanta

SC T.S.T.E. SRL împotriva pârâtei SC A.I. SRL

.

În consecință, pârâta

a fost obligată să-i plătească reclamantei suma totală de 133.810,16 lei, din

care 15.205,70 lei cu titlu de tarif pentru expediție mărfuri și suma de

118.604 lei penalități de întârziere pentru perioada 12 iulie 2010 – 5

octombrie 2010. Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 13.641,24

lei cheltuieli de arbitrare.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța arbitrală a reținut că raportul contractual pe care

reclamanta își întemeiază pretențiile îmbracă caracteristicile unui contract

încheiat între absenți. Astfel, pârâta a lansat oferta de a contracta , iar

reclamanta a acceptat-o , prin confirmările-comandă de transport nr. 42 din 2

iulie 2010 și nr. 44 din 5 iulie 2010, confirmări însușite prin ștampilă și

semnătură, fără vreo obiecție de către pârâtă, contractul considerându-se

încheiat la momentul recepției confirmării comenzii făcută de către ofertant ,

în speță pârâta.

Mai mult, s-a reținut

că din probe rezultă că transporturile au fost efectuate în termenii agreați

prin contract, au fost decontate de reclamantă către transportatori, fără însă

ca aceasta să primească de la pârâtă contravaloarea lor, plus comisionul ce i

se datora conform contractului și fără ca pârâta să formuleze pe fond apărări

pertinente care s-o exonereze de răspundere. Or, obiecțiuni privind suma,

cuantumul și modul de calcul al penalităților.

Împotriva acestei

sentințe SC A.I. SRL, pârâtă în arbitraj, a formulat acțiune în anularea hotărârii

arbitrale, în temeiul art. 364 alin. (1) lit. a), b) și i) C. proc. civ., prin

care arată că a contestat de la început clauza compromisorie inserată în

contractele nr. 42 și 44/2010, pe motivul că aceasta nu a fost confirmată

printr-un acord de voință a reprezentantului său legal sau a persoanei

desemnate să o reprezinte în raporturile cu SC T.S.T.E. SRL și că tribunalul

arbitral nu a analizat această susținere.

Prin decizia nr. 8

din 27 mai 2011 a Curții de Apel Galați a fost respinsă ca nefondată acțiunea

în anularea hotărârii arbitrale, reclamanta SC A.I. SRL fiind obligată la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 4960 lei.

În considerentele

deciziei, instanța a reținut asumarea de către reclamanta SC A.I. SRL a clauzei

compromisorii privind supunerea litigiului arbitrajului prin aceea că, atât în

,,comenzi”, cât și în ,,confirmări”, aceeași persoană - V.N. a semnat pentru

reclamantă , fapt dedus din compararea semnăturilor de pe aceste înscrisuri,

aceeași persoană fiind desemnată ca mandatar de însăși reclamantă, în acțiunea

arbitrală.

În ceea ce privește

împrejurarea că litigiul a fost soluționat de către un arbitru unic, s-a

constatat că , în situația în care reclamanta nu și-a desemnat un arbitru,

conform regulilor arbitrale litigiul se soluționează de către arbitrul propus

de pârâtă.

S-a mai reținut că

împotriva arbitrului reclamanta a formulat cerere de recuzare, anulată ca

netimbrată, fără ca , prin acțiunea în anulare reclamanta să indice motive de

imparțialitate sau de recuzare a arbitrului, limitându-se să arate că soluția

nefavorabilă are această cauză.

Împotriva deciziei

pronunțate în acțiunea în anularea hotărârii arbitrale reclamanta SC A.I. SRL a

declarat recurs, în motivarea căreia se arată următoarele:

Conform art. 304 pct.

7 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Concret, recurenta

susține că motivarea soluției de respingere a acțiunii arbitrale, prin

reținerea împrejurării că ambele înscrisuri care cuprind clauza compromisorie

ar fi semnate de aceeași persoană este în contradicție cu specimenele de

semnătură depuse ca și scripte de comparație la dosar .

Criticile vizează și

aprecierile cu privire la elemente care nu țin de susținerea admisibilității

acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, respectiv judecata în complet de

arbitru unic, imparțialitatea acestuia etc., în condițiile în care recurenta

susține că a învederat aceste aspecte doar ca și circumstanțe ale judecății

arbitrale și nu ca motive care să fie circumscrise celor limitativ prevăzute la

art. 364 C. proc. civ.

În consecință,

recurenta susține că, fiind în eroare în aprecierea cererii deduse judecății,

curtea de apel nu răspunde, practic, motivelor invocate de reclamantă cu

privire la viabilitatea clauzei compromisorii.

Totodată, recurenta

susține încălcarea prevederilor art. 343

1

alin. (2)

C.

proc. civ., prin teza conform căreia necontestarea raportului juridic primar

conduce, implicit, și la confirmarea clauzei compromisorii.

Astfel, se susține

că, clauza compromisorie, ca și raport juridic independent de actul primar, nu

este confirmată prin acordul de voință, valabil exprimat al reclamantei. În

ofertele de contract emise de reclamantă a fost indicată persoana mandatată de

administratorul SC A.I. SRL să gestioneze raporturile contractuale cu SC T.S.T.E.

SRL, respectiv V.N. însă acceptările (confirmări comandă-transport nr. 42 și

44) care cuprind și clauza compromisorie contestată, se adresează SC A.I. SRL

prin reprezentant ,,d-na E.” care, nu angajează răspunderea contractuală a

acesteia, fiind încălcate astfel, în opinie recurentei, și dispozițiile art. 35

alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, precum și cele ale art. 70, art. 71 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990.

Or, încheierea de

acte juridice de către persoane care nu fac parte din organele de conducere ale

societății se sancționează cu nulitatea actului încheiat cu nesocotirea unor

condiții de fond ale validității actului juridic civil, consimțământul și

capacitatea.

Nulitatea fiind

relativă, poate fi acoperită prin confirmare, operațiune care, potrivit

recurentei, nu a avut loc.

Intimata nu a

formulat întâmpinare la recurs însă, prin scriptul intitulat ,,note de

concluzii” depuse la (filele 49,50) a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul

prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

Art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs –

nemotivarea hotărârii, când hotărârea ar putea fi modificată, dacă: există

contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a

hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este

întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există

contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia

acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipsește motivarea soluției

sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu

pricina; instanța de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate,

fără să răspundă motivelor de critică.

Se va reține că

instanța este obligată să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar

nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestora.

Din verificarea

considerentelor deciziei criticate reiese că instanța a argumentat – cu

trimitere la mijloacele de probă administrate, motivele care i-au format convingerea,

răspunzându-se criticilor invocate de reclamantă în acțiunea în anularea

hotărârii arbitrale, ceea ce a permis concluzia că hotărârea este motivată.

În concret, din

considerente rezultă cu claritate motivele pentru care instanța a acceptat

valabilitatea clauzei compromisorii , din compararea celor două înscrisuri ,

respectiv a ofertei-comandă și a confirmării acesteia, în privința semnăturilor

persoanei care a angajat societatea reclamantă, ajungându-se la concluzia că

ambele aparțin persoanei mandatate de reclamantă să o reprezinte în raporturile

contractuale cu pârâta.

Prevalându-se însă de

acest motiv de recurs, prevăzut la punctul 7 al art. 304 C. proc. civ., care nu

este fondat potrivit celor mai sus reținute, recurenta aduce în discuție

chestiuni de fapt și care țin de probațiunea administrată în fazele anterioare,

de modalitatea de administrare și interpretare a acesteia, fapt care excede

prezentului recurs, în care se pot aduce în discuție doar aspectele vizând

legalitatea, nu și temeinicia hotărârii criticate.

Asemenea chestiuni de

fapt invocate de recurentă în cadrul acestui motiv de recurs se referă la

concluziile la care instanța a ajuns în urma verificării de scripte și care

sunt contestate de reclamanta-recurentă, cu referire la specimenele de

semnătură care, în opinia sa trebuiau avute în vedere.

Recurenta a invocat

în drept și motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu

privire la care se va reține că nu există critici concrete care să poată fi

încadrate acestuia.

De asemenea, prin

prisma motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii se va reține că nici acesta nu este fondat.

Astfel, este real că,

potrivit art. 343

1

alin. (2) C. proc. civ. ,,validitatea clauzei

compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care a fost

înscrisă”, însă problema de nelegalitate care interesează prezentul recurs și

invocată de recurentă este aceea a valabilității clauzei compromisorii din

perspectiva persoanei care are dreptul să angajeze răspunderea contractuală a

reclamantei SC A.I. SRL.

În speță, atât oferta

de a contracta emisă de SC A.I. SRL, cât și confirmarea acesteia din partea SC T.S.T.E.

SRL și care conține inclusiv clauza compromisorie au fost semnate din partea

recurentei, stabilindu-se în fazele procesuale anterioare, în baza probațiunii

administrată, că ambele semnături aparțin aceleiași persoane, respectiv V.N.,

desemnată de reclamantă să o reprezinte în raporturile contractuale cu pârâta.

Prin urmare, sub

aspectul motivului de recurs prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

interesează faptul că a existat o clauză compromisorie acceptată de părți.

Discuțiile cu privire la neconcordanța dintre semnătura aplicată pe confirmarea

comenzii și specimenul de semnătură al persoanei la care face referire acest

act nu se încadrează la critici care privesc nelegalitatea deciziei ci, așa cum

s-a reținut și la analizarea primului motiv de recurs vizează situații de fapt

, legate de administrarea și interpretarea probelor, care nu pot face obiect al

prezentului recurs.

Din această

perspectivă, nu pot fi reținute criticile vizând încălcarea prevederilor art. 35

alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, art. 70, art. 71 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

și art. 948 C. civ.

În consecință,

nefiind fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul

reclamantei va fi respins, iar potrivit art. 274 C. proc. civ., recurenta avea

obligația să-i plătească intimatei suma de 5.000 lei cheltuieli de judecate

ocazionate cu plata onorariului avocațial, conform chitanței nr. 39 din 25

noiembrie 2011 de la fila 47 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat reclamanta SC A.I. SRL NĂVODARI împotriva deciziei nr. 8 din

27 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și

fluvială.

Obligă recurenta SC A.I. SRL

NĂVODARI să-i plătească intimatei SC T.S.T.E. SRL GALAȚI la plata sumei de

5.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2011.