ÎCCJ, decizie (scj.ro #84069)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84069) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contestație

în anulare. Persoană care nu are calitatea procesuală cerută de

lege pentru a introduce contestația în anulare

Cuprins pe

materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata.

Căile extraordinare de atac. Contestația în anulare

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

contestație în anulare

-

persoană

care nu are calitatea procesuală cerută de lege pentru a introduce

contestația în anulare

C. proc. pen.,

art.

387 alin. (1)

În

conformitate cu art. 387 alin. (1) teza I C. proc. pen., contestația în

anulare poate fi introdusă de părți. Persoana care are calitatea

de curator instituită numai pentru o anumită fază

procesuală și pentru o persoană față de care s-a

dispus o soluție de netrimitere în judecată (scoaterea de sub

urmărire penală, urmată de obligarea la tratament medical

conform art. 113 C. pen.), nu poate exercita calea extraordinară de atac a

contestației în anulare, fiind o persoană lipsită de calitate

procesuală.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 1144 din 27 martie 2008

Prin decizia nr.

286 din 25 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul

declarat, între alții, de făptuitorul N.S. împotriva deciziei nr.

43/A din 15 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția

penală.

În considerentele

deciziei, instanța supremă, ca instanță de recurs, a

reținut că, prin sentința penală nr. 620 din 8 decembrie

2005 a Tribunalului Prahova, au fost condamnați inculpații N.C., N.V.

și N.D. pentru infracțiunile de tâlhărie prevăzută în

art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

și de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și

liniștii publice prevăzută în  art. 321 alin. (2) C. pen.

Prin aceeași sentință s-a admis sesizarea Parchetului de pe

lângă Tribunalul Prahova și, în temeiul art. 113 C. pen., s-a dispus

obligarea la tratament medical a făptuitorului N.S.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, între alții,

făptuitorul N.S.

Prin încheierea din 23 iunie 2006 a Curții de Apel Ploiești s-a scos

de pe rol judecarea apelului și s-a înaintat dosarul Curții de Apel

Alba Iulia, conform încheierii nr. 3848 din 15 iunie 2006 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, care a hotărât strămutarea

judecării apelului la această instanță.

Instanța de apel a apreciat ca nefondat apelul declarat în cauză,

astfel că prin decizia penală nr. 43/A din 15 martie 2007 s-a dispus

respingerea acestuia.

Împotriva deciziei

a declarat recurs, între alții, făptuitorul N.S., care a solicitat

casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de

apel, întrucât judecata apelului s-a făcut fără a fi citat

și curatorul său, fiind vizat cazul de casare prevăzut în art.

385

9

alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.

Referitor la recursul făptuitorului N.S., Înalta Curte de Casație

și Justiție a reținut că nu este fondat.

Curatela reprezintă o măsură cu caracter vremelnic,

stabilită în vederea ocrotirii unei persoane care, dintr-un anume motiv,

nu-și poate apăra singură interesele.

Competența de instituire a curatelei a fost stabilită în sarcina

autorității tutelare care, prin reprezentantul său legal,

primarul, dispune numirea unui curator în cazurile expres prevăzute în

dispozițiile art. 132, art. 146 și art. 152 C. fam.

În speță, prima instanță, Tribunalul Prahova, sesizând

raportul de expertiză și propunerea Institutului Național de

Medicină Legală Mina Minovici București de luare a măsurii

de siguranță prevăzută în art. 113 C. pen. față

de făptuitorul N.S., pentru care procurorul a dispus scoaterea de sub

urmărire penală, a apreciat că se impune numirea unui curator

pentru ca interesele făptuitorului să fie mai bine apărate.

La solicitarea instanței, prin dispoziția nr. 1540 din 22 februarie

2005 a Primarului Municipiului Ploiești, s-a numit în calitate de curator

G.M. În dispoziția evocată s-a arătat că numita G.M. îi va

apăra interesele și îl va reprezenta pe N.S. „în fața

Tribunalului Prahova, în dosar nr. 7300/2004”.

De asemenea, curatela ce a fost instituită pentru cazul prevăzut în

art. 152 lit. b) C. fam.

Față de această situație, s-au impus următoarele

concluzii:

- potrivit art. 153 C. fam., în cazurile prevăzute în art. 152 C. fam.,

instituirea curatelei nu aduce nicio atingere capacității celui pe

care curatorul îl reprezintă; prin urmare, făptuitorul N.S. nu a fost

și nu este lipsit de capacitate de exercițiu și, astfel,

își poate exercita singur drepturile procesuale;

- curatela, în esența sa, este o măsură cu caracter vremelnic

și a fost dispusă de Primarul Municipiului Ploiești numai pentru

dosarul nr. 7300/2004 al Tribunalului Prahova.

În aceste condiții, pe de-o parte, s-a reținut că

făptuitorul N.S. avea capacitatea de exercițiu deplină,

neafectată de instituirea curatelei și, pe de altă parte,

curatela nu a fost dispusă și pentru dosarul curții de apel.

Admițând, totuși, că apărarea intereselor făptuitorului

în dosarul tribunalului înseamnă nu numai situația acestuia în

primă instanță, ci și în eventualele căi de atac, s-a

constatat că la judecata în apel, contrar susținerilor recurentului

făptuitor, acesta a fost citat prin curator, atât la domiciliul propriu al

făptuitorului, cât și la domiciliul curatorului G.M.

Mai mult decât

atât, interesele făptuitorului au fost apărate, acesta beneficiind de

serviciile apărătorului său ales, reprezentarea

convențională fiind posibilă.

Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte de Casație și

Justiție, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins, ca nefondat, recursul făptuitorului.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare numita G.M.,

în motivarea căreia contestatoarea a arătat că are calitatea de

curator al numitului N.S., acesta fiind lipsit de discernământ ca urmare a

unei debilități mintale accentuate, constatate pe calea unei

expertize medico-legale.

Contestatoarea a

precizat că nu a fost citată la niciunul dintre termenele de

judecată, deși instanța era obligată să procedeze în

acest mod, întrucât recurentul este o persoană fără

discernământ și era firesc să fie anunțată pentru a-l

însoți și pentru a-i reprezenta interesele.

Față de

cele arătate, contestatoarea a solicitat a se constata admisibilitatea în

principiu a contestației și, pe cale de consecință,

stabilirea unui termen în vederea rejudecării recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., a pus în discuție

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea G.M., în

raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată ca fiind inadmisibilă contestația

în anulare.

Legiuitorul român

a prevăzut în conținutul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,

așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, cazurile de

contestație în anulare, statuând că împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare în următoarele

cazuri:

a) când procedura

de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de

către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a

încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a

procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

),

cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru

aceeași faptă;

e) când, la

judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de

recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este

obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

Totodată, în dispozițiile art. 387 din același cod sunt

prevăzute condițiile referitoare la titularii care pot exercita

această cale extraordinară de atac, în raport cu motivele de

contestație indicate, precum și la motivarea contestației,

și anume:

„Art. 387- Cererea de contestație

(1)

Contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre

părți, iar contestația pentru motivele prevăzute în art.

386 lit. c) și d), și de procuror.

(2)

În cererea de contestație în anulare pentru motivele prevăzute în

art. 386 lit. a)-c) și e) trebuie să se arate toate cazurile de

contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele

aduse în sprijinul acestora.”

De asemenea, în art. 391 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că

„(1) Instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de

contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e ),

fără citarea părților.

(2) Instanța

constatând că cererea de contestație este făcută în

termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină

contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în

sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la

dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea

părților interesate.”

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând contestația

în anulare formulată de contestatoarea G.M., în raport cu actele și

lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc.

pen., a constatat că în cauză contestația în anulare a fost

exercită de o persoană care nu are calitatea procesuală de

parte, în accepțiunea expres prevăzută în Titlul I, Capitolul

II, Secțiunea a III-a din Codul de procedură penală referitoare

la părțile în procesul penal.

Astfel, în dispozițiile art. 23 - 24 C. proc. pen., legiuitorul a

evidențiat în mod concret care sunt părțile în procesul penal,

respectiv inculpatul, partea vătămată, partea civilă

și partea responsabilă civilmente.

Părțile în procesul penal, fie persoane fizice, fie persoane juridice

au drepturi și obligații ce izvorăsc în mod direct din

exercitarea acțiunii penale (cum este cazul inculpatului și

părții vătămate), dar și din exercitarea acțiunii

civile (partea civilă și partea responsabilă civilmente).

Din analiza cauzei rezultă că în rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Prahova, emis la 1 noiembrie 2004, ce a fost înregistrat

pe rolul Tribunalului Prahova, Secția penală, sub nr. 7300/2004, la

pct. 3 al dispozitivului acestuia a fost menționată expres scoaterea

de sub urmărire penală a învinuitului N.S., care s-a dovedit a fi

acționat fără discernământ și nu răspunde penal

pentru cele comise.

Totodată, la pct. 4 al dispozitivului rechizitoriului se

menționează că instanța urmează să ia act de

propunerea Institutului Național de Medicină Legală Mina

Minovici București și să dispună luarea măsurii de

siguranță a obligării la tratament medical a numitului N.S., în

temeiul dispozițiilor art. 113 C. pen.

În considerentele actului se sesizare se reține că învinuitului N.S.

i s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică la nivelul

Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici

București, constatându-se că a comis faptele fără

discernământ pe fondul unei debilități mintale accentuate,

recomandându-se aplicarea de către instanță a dispozițiilor

art. 113 C. pen.

În dosarul Tribunalului Prahova, Secția penală, nr. 7300/2004, se

află dispoziția privind numirea unui curator cu nr. 1540 din 22

februarie 2005, dată de Primarul Municipiului Ploiești, prin care

dispune numirea în calitate de curator al făptuitorului N.S. a numitei

G.M., care îi va apăra interesele și îl va reprezenta în fața

Tribunalului Prahova, în dosarul nr. 7300/2004, cu termen de judecată 1

martie 2005.

La termenul de

judecată din 15 martie 2005, instanța de fond l-a ascultat pe

făptuitorul N.S., în prezența avocatului C.B. și a curatorului

G.M., declarația acestuia aflându-se la dosarul tribunalului.

Prin sentința nr. 620 de la 8 decembrie 2005 a Tribunalului Prahova,

Secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7300/2004, s-a

dispus admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova

și, în temeiul art. 113 C. pen., s-a dispus obligarea la tratament medical

a făptuitorului N.S.

Împotriva

sentinței arătate a declarat apel făptuitorul N.S., prin

apărător B.C., fără a se arăta în scris motivele.

Cauza, aflată

în apel pe rolul Curții de Apel Ploiești, a fost strămutată

la Curtea de Apel Alba Iulia, conform încheierii  nr. 3848 din 15 iunie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a dispus

strămutarea judecării apelului la curtea de apel

menționată.

Pentru termenul de

judecată din 1 martie 2007 de la Curtea de Apel Alba Iulia, când au avut

loc dezbaterile - fiind amânată succesiv pronunțarea la 8 martie 2007

și apoi la 15 martie 2007 - a fost citat făptuitorul N.S., prin curator

G.M., atât la domiciliul propriu, cât și la domiciliul curatorului,

așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare de

la dosarul Curții de Apel Alba Iulia. La termenul de dezbateri au lipsit

atât făptuitorul, cât și curatorul, pentru făptuitor asigurând

reprezentarea apărătorul ales, avocat Ș.M.

Prin decizia nr. 43/A din 15 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia,

Secția penală, a fost respins, ca nefondat, și apelul declarat

de făptuitorul N.S.

Împotriva deciziei arătate a declarat recurs și făptuitorul

N.S., prin apărător.

În recurs, la

termenul de judecată din 12 octombrie 2007, făptuitorul N.S. a fost

prezent, recurentul luând termen în cunoștință pentru termenele

ulterioare.

La data

soluționării recursului de către instanța supremă, la

25 ianuarie 2008, a lipsit făptuitorul N.S., fiind reprezentat de

apărătorul ales, avocat A.D., care a pus concluzii în sensul

solicitării casării deciziei recurate și trimiterii cauzei

instanței de apel pentru rejudecarea apelului, deoarece în această

fază a procesului procedura de citare cu curatorul nu a fost

îndeplinită. Prin decizia penală nr. 286 din 25 ianuarie 2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respins, ca

nefondat, și recursul făptuitorului N.S.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că dispoziția de instituire a curatelei pentru N.S. a

numitei G.M. este limitată la apărarea intereselor și la

reprezentarea acestuia numai în fața Tribunalului Prahova, în dosarul nr.

7300/2004.

Curatela este o

măsură ce are un caracter vremelnic, având ca obiect ocrotirea

juridică a intereselor unei persoane care poate fi capabilă, cu

capacitate de exercițiu restrânsă ori lipsită de capacitate de

exercițiu.

În contextul

cauzei, curatela făptuitorului N.S. a fost instituită pentru cazul

prevăzut în art. 152 lit. b) C. fam., și anume „dacă, din cauza

bolii sau din alte motive, o persoană, deși capabilă, nu poate,

nici personal, nici prin reprezentanți, să ia măsurile necesare

în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare.”

În conținutul

dispoziției art. 153 C. fam. se statuează în mod expres că „în

cazurile prevăzute în art. 152, instituirea curatelei nu aduce nicio

atingere capacității celui pe care curatorul îl reprezintă.”

Astfel, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că numita G.M.

nu are calitatea procesuală de parte pentru a formula contestație în

anulare, așa cum impune dispoziția din art. 387 alin. (1) C. proc.

pen., deoarece, în contextul cauzei, a avut calitatea de curator instituită

numai la instanța de fond, iar făptuitorul N.S. este persoana ce a

avut calitatea inițială de învinuit, față de care a fost

dispusă soluția de scoatere de sub urmărire penală. Astfel,

atât calitatea de curator, cât și aceea de făptuitor nu se

circumscriu accepțiunii de părți în procesul penal, așa cum

le-a reglementat, în mod expres, legiuitorul, în prevederile art. 23-24 C.

proc. pen., și anume în ceea ce privește latura penală -

inculpatul, partea vătămată, iar referitor la latura civilă

- partea civilă, partea responsabilă civilmente.

Așadar,

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând contestația

în anulare formulată de contestatoarea G.M., sub aspectul

admisibilității în principiu, prin prisma dispozițiilor art. 391

C. proc. pen., a constatat că în cauză nu este îndeplinită una

din condițiile prevăzute de lege, și anume aceea dacă

cererea de contestație în anulare a fost făcută de o

persoană care are calitatea procesuală cerută de lege,

condiție a cărei examinare primează în raport cu analiza

motivului de contestație în anulare invocat și a cărei

neîndeplinire atrage inadmisibilitatea contestației în anulare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și

Justiție a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare.