ÎCCJ, decizie (scj.ro #84069)

Contestație în anulare. Persoană care nu are calitatea procesuală cerută de lege pentru a introduce contestația în anulare Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Contestația în anulare Indice alfabetic: Drept procesual penal - contestație în anulare - persoană care nu are calitatea procesuală cerută de lege pentru a introduce contestația în anulare C. proc. pen., art. 387 alin. (1) În conformitate cu art. 387 alin. (1) teza I C. proc. pen., contestația în anulare poate fi introdusă de părți. Persoana care are calitatea de curator instituită numai pentru o anumită fază procesuală și pentru o persoană față de care s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată (scoaterea de sub urmărire penală, urmată de obligarea la tratament medical conform art. 113 C. pen.), nu poate exercita calea extraordinară de atac a contestației în anulare, fiind o persoană lipsită de calitate procesuală.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1144 din 27 martie 2008 Prin decizia nr. 286 din 25 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat, între alții, de făptuitorul N.S. împotriva deciziei nr. 43/A din 15 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția penală. În considerentele deciziei, instanța supremă, ca instanță de recurs, a reținut că, prin sentința penală nr. 620 din 8 decembrie 2005 a Tribunalului Prahova, au fost condamnați inculpații N.C., N.V. și N.D. pentru infracțiunile de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. și de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută în art. 321 alin. (2) C. pen.

Prin aceeași sentință s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și, în temeiul art. 113 C. pen., s-a dispus obligarea la tratament medical a făptuitorului N.S. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, între alții, făptuitorul N.S. Prin încheierea din 23 iunie 2006 a Curții de Apel Ploiești s-a scos de pe rol judecarea apelului și s-a înaintat dosarul Curții de Apel Alba Iulia, conform încheierii nr. 3848 din 15 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a hotărât strămutarea judecării apelului la această instanță. Instanța de apel a apreciat ca nefondat apelul declarat în cauză, astfel că prin decizia penală nr. 43/A din 15 martie 2007 s-a dispus respingerea acestuia.

Împotriva deciziei a declarat recurs, între alții, făptuitorul N.S., care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât judecata apelului s-a făcut fără a fi citat și curatorul său, fiind vizat cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. Referitor la recursul făptuitorului N.S., Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu este fondat. Curatela reprezintă o măsură cu caracter vremelnic, stabilită în vederea ocrotirii unei persoane care, dintr-un anume motiv, nu-și poate apăra singură interesele. Competența de instituire a curatelei a fost stabilită în sarcina autorității tutelare care, prin reprezentantul său legal, primarul, dispune numirea unui curator în cazurile expres prevăzute în dispozițiile art. 132, art. 146 și art. 152 C. fam.

În speță, prima instanță, Tribunalul Prahova, sesizând raportul de expertiză și propunerea Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici București de luare a măsurii de siguranță prevăzută în art. 113 C. pen. față de făptuitorul N.S., pentru care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală, a apreciat că se impune numirea unui curator pentru ca interesele făptuitorului să fie mai bine apărate. La solicitarea instanței, prin dispoziția nr. 1540 din 22 februarie 2005 a Primarului Municipiului Ploiești, s-a numit în calitate de curator G.M. În dispoziția evocată s-a arătat că numita G.M. îi va apăra interesele și îl va reprezenta pe N.S. „în fața Tribunalului Prahova, în dosar nr. 7300/2004”.

De asemenea, curatela ce a fost instituită pentru cazul prevăzut în art. 152 lit. b) C. fam. Față de această situație, s-au impus următoarele concluzii: - potrivit art. 153 C. fam., în cazurile prevăzute în art. 152 C. fam., instituirea curatelei nu aduce nicio atingere capacității celui pe care curatorul îl reprezintă; prin urmare, făptuitorul N.S. nu a fost și nu este lipsit de capacitate de exercițiu și, astfel, își poate exercita singur drepturile procesuale; - curatela, în esența sa, este o măsură cu caracter vremelnic și a fost dispusă de Primarul Municipiului Ploiești numai pentru dosarul nr. 7300/2004 al Tribunalului Prahova. În aceste condiții, pe de-o parte, s-a reținut că făptuitorul N.S.

avea capacitatea de exercițiu deplină, neafectată de instituirea curatelei și, pe de altă parte, curatela nu a fost dispusă și pentru dosarul curții de apel. Admițând, totuși, că apărarea intereselor făptuitorului în dosarul tribunalului înseamnă nu numai situația acestuia în primă instanță, ci și în eventualele căi de atac, s-a constatat că la judecata în apel, contrar susținerilor recurentului făptuitor, acesta a fost citat prin curator, atât la domiciliul propriu al făptuitorului, cât și la domiciliul curatorului G.M. Mai mult decât atât, interesele făptuitorului au fost apărate, acesta beneficiind de serviciile apărătorului său ales, reprezentarea convențională fiind posibilă. Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins, ca nefondat, recursul făptuitorului. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare numita G.M., în motivarea căreia contestatoarea a arătat că are calitatea de curator al numitului N.S., acesta fiind lipsit de discernământ ca urmare a unei debilități mintale accentuate, constatate pe calea unei expertize medico-legale. Contestatoarea a precizat că nu a fost citată la niciunul dintre termenele de judecată, deși instanța era obligată să procedeze în acest mod, întrucât recurentul este o persoană fără discernământ și era firesc să fie anunțată pentru a-l însoți și pentru a-i reprezenta interesele. Față de cele arătate, contestatoarea a solicitat a se constata admisibilitatea în principiu a contestației și, pe cale de consecință, stabilirea unui termen în vederea rejudecării recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., a pus în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare. Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea G.M., în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca fiind inadmisibilă contestația în anulare. Legiuitorul român a prevăzut în conținutul dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, cazurile de contestație în anulare, statuând că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). Totodată, în dispozițiile art. 387 din același cod sunt prevăzute condițiile referitoare la titularii care pot exercita această cale extraordinară de atac, în raport cu motivele de contestație indicate, precum și la motivarea contestației, și anume: „Art.

387- Cererea de contestație (1) Contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, iar contestația pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. c) și d), și de procuror. (2) În cererea de contestație în anulare pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a)-c) și e) trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora.” De asemenea, în art. 391 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că „(1) Instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e ), fără citarea părților.

(2) Instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.” Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând contestația în anulare formulată de contestatoarea G.M., în raport cu actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., a constatat că în cauză contestația în anulare a fost exercită de o persoană care nu are calitatea procesuală de parte, în accepțiunea expres prevăzută în Titlul I, Capitolul II, Secțiunea a III-a din Codul de procedură penală referitoare la părțile în procesul penal.

Astfel, în dispozițiile art. 23 - 24 C. proc. pen., legiuitorul a evidențiat în mod concret care sunt părțile în procesul penal, respectiv inculpatul, partea vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente. Părțile în procesul penal, fie persoane fizice, fie persoane juridice au drepturi și obligații ce izvorăsc în mod direct din exercitarea acțiunii penale (cum este cazul inculpatului și părții vătămate), dar și din exercitarea acțiunii civile (partea civilă și partea responsabilă civilmente). Din analiza cauzei rezultă că în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, emis la 1 noiembrie 2004, ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, Secția penală, sub nr. 7300/2004, la pct. 3 al dispozitivului acestuia a fost menționată expres scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului N.S., care s-a dovedit a fi acționat fără discernământ și nu răspunde penal pentru cele comise.

Totodată, la pct. 4 al dispozitivului rechizitoriului se menționează că instanța urmează să ia act de propunerea Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici București și să dispună luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical a numitului N.S., în temeiul dispozițiilor art. 113 C. pen. În considerentele actului se sesizare se reține că învinuitului N.S. i s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică la nivelul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici București, constatându-se că a comis faptele fără discernământ pe fondul unei debilități mintale accentuate, recomandându-se aplicarea de către instanță a dispozițiilor art. 113 C. pen. În dosarul Tribunalului Prahova, Secția penală, nr. 7300/2004, se află dispoziția privind numirea unui curator cu nr. 1540 din 22 februarie 2005, dată de Primarul Municipiului Ploiești, prin care dispune numirea în calitate de curator al făptuitorului N.S.

a numitei G.M., care îi va apăra interesele și îl va reprezenta în fața Tribunalului Prahova, în dosarul nr. 7300/2004, cu termen de judecată 1 martie 2005. La termenul de judecată din 15 martie 2005, instanța de fond l-a ascultat pe făptuitorul N.S., în prezența avocatului C.B. și a curatorului G.M., declarația acestuia aflându-se la dosarul tribunalului. Prin sentința nr. 620 de la 8 decembrie 2005 a Tribunalului Prahova, Secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7300/2004, s-a dispus admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și, în temeiul art. 113 C. pen., s-a dispus obligarea la tratament medical a făptuitorului N.S. Împotriva sentinței arătate a declarat apel făptuitorul N.S., prin apărător B.C., fără a se arăta în scris motivele.

Cauza, aflată în apel pe rolul Curții de Apel Ploiești, a fost strămutată la Curtea de Apel Alba Iulia, conform încheierii nr. 3848 din 15 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a dispus strămutarea judecării apelului la curtea de apel menționată. Pentru termenul de judecată din 1 martie 2007 de la Curtea de Apel Alba Iulia, când au avut loc dezbaterile - fiind amânată succesiv pronunțarea la 8 martie 2007 și apoi la 15 martie 2007 - a fost citat făptuitorul N.S., prin curator G.M., atât la domiciliul propriu, cât și la domiciliul curatorului, așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare de la dosarul Curții de Apel Alba Iulia. La termenul de dezbateri au lipsit atât făptuitorul, cât și curatorul, pentru făptuitor asigurând reprezentarea apărătorul ales, avocat Ș.M.

Prin decizia nr. 43/A din 15 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția penală, a fost respins, ca nefondat, și apelul declarat de făptuitorul N.S. Împotriva deciziei arătate a declarat recurs și făptuitorul N.S., prin apărător. În recurs, la termenul de judecată din 12 octombrie 2007, făptuitorul N.S. a fost prezent, recurentul luând termen în cunoștință pentru termenele ulterioare. La data soluționării recursului de către instanța supremă, la 25 ianuarie 2008, a lipsit făptuitorul N.S., fiind reprezentat de apărătorul ales, avocat A.D., care a pus concluzii în sensul solicitării casării deciziei recurate și trimiterii cauzei instanței de apel pentru rejudecarea apelului, deoarece în această fază a procesului procedura de citare cu curatorul nu a fost îndeplinită.

Prin decizia penală nr. 286 din 25 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respins, ca nefondat, și recursul făptuitorului N.S. În raport cu cele menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că dispoziția de instituire a curatelei pentru N.S. a numitei G.M. este limitată la apărarea intereselor și la reprezentarea acestuia numai în fața Tribunalului Prahova, în dosarul nr. 7300/2004. Curatela este o măsură ce are un caracter vremelnic, având ca obiect ocrotirea juridică a intereselor unei persoane care poate fi capabilă, cu capacitate de exercițiu restrânsă ori lipsită de capacitate de exercițiu. În contextul cauzei, curatela făptuitorului N.S.

a fost instituită pentru cazul prevăzut în art. 152 lit. b) C. fam., și anume „dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentanți, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare.” În conținutul dispoziției art. 153 C. fam. se statuează în mod expres că „în cazurile prevăzute în art. 152, instituirea curatelei nu aduce nicio atingere capacității celui pe care curatorul îl reprezintă.” Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numita G.M. nu are calitatea procesuală de parte pentru a formula contestație în anulare, așa cum impune dispoziția din art. 387 alin. (1) C. proc. pen., deoarece, în contextul cauzei, a avut calitatea de curator instituită numai la instanța de fond, iar făptuitorul N.S.

este persoana ce a avut calitatea inițială de învinuit, față de care a fost dispusă soluția de scoatere de sub urmărire penală. Astfel, atât calitatea de curator, cât și aceea de făptuitor nu se circumscriu accepțiunii de părți în procesul penal, așa cum le-a reglementat, în mod expres, legiuitorul, în prevederile art. 23-24 C. proc. pen., și anume în ceea ce privește latura penală - inculpatul, partea vătămată, iar referitor la latura civilă - partea civilă, partea responsabilă civilmente. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea G.M., sub aspectul admisibilității în principiu, prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc.

pen., a constatat că în cauză nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute de lege, și anume aceea dacă cererea de contestație în anulare a fost făcută de o persoană care are calitatea procesuală cerută de lege, condiție a cărei examinare primează în raport cu analiza motivului de contestație în anulare invocat și a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea contestației în anulare. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare.