ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4428/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2257 din 22 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții M.I.E. și K.I.A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - C.N.D. și chemata în garanție Primăria Municipiului București, prin Primar; a aplicat pârâtei Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - C.N.D. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu expirarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței 2717/2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, până la punerea în executare.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București a reținut că prin sentința civilă nr. 706 din 24 iunie 2005, Tribunalul București a obligat pe pârâtul Municipiul București prin Primar General să emită o dispoziție de restituire în echivalent pentru garajul și terenul aferent în suprafață de 16,80 m.p. corespunzător sumei de 124.367.780 RON, toate fiind situate în București, sector 1. De asemenea, prin sentința nr. 2717 din 23 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantelor și obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Sentința a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1179/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. A apreciat prima instanță că pârâta nu a respectat termenul de 30 de zile reglementat de art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru executarea hotărârii și ca urmare se impune aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere a Președintelui Comisiei Centrale, începând cu 03 aprilie 2010 și până la punerea în executare a sentinței nr. 2717/2009 a Curții de Apel București.

Curtea nu a reținut apărările pârâtei privind elementele de nelegalitate în privința dispoziției din 26 martie 2009 emise de Primarul Municipiului București, aspecte aduse la cunoștință reclamanților prin adresa din 12 mai 2010, întrucât dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 putea fi atacată în condițiile prevăzute de acest act normativ, iar după rămânerea defintiviă a acesteia legiutorul în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a mai prevăzut o altă modalitate de a fi contestată legalitatea acestora. Mai mult, în cauză a fost pronunțată o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a statuat cu privire la acest aspect. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termenul legal, Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - C.N.D.

și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenții au formulat aceleași critici, reiterând toate apărările de fond care au fost supuse cenzurii instanței în litigiul anterior purtat între părți, finalizat cu pronunțarea hotărârii judecătorești despre a cărei neexecutare este vorba în cauza de față. Aceste aspecte nu mai pot fi însă reevaluate în cadrul recursului de față, soluțiile criticate de recurenți trecând în puterea lucrului judecat. Punctual, în privința sentinței atacate cu recursurile de față, recurenții au formulat următoarele critici: Consideră că nu au nicio culpă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești, câtă vreme demersurile efectuate de Comisia Centrală în vederea transmiterii dosarului de despăgubire au fost efectuate anterior rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești a cărei neexecutare se invocă.

Dosarul de despăgubire al reclamanților a fost remis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat la data de 18 ianuarie 2011, iar în ședința din 19 ianuarie 2011 a fost aprobată emiterea deciziei în favoarea reclamanților. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate. Intimații-reclamanți M.I.E. și K.I.A.

au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - C.N.D., cu titlu de sancțiune pentru neexecutarea în termen a sentinței civile nr. 2717/2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 1179/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii unei acțiuni autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acestuia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cazul nerespectării acestui termen, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, așa cum prevede același text de lege la alin. (2). Pornind de la premisa că executarea este o parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din C.E.D.O., normele interne aplicabile în această materie trebuie interpretate și aplicate într-un sens în care să concorde cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, în considerarea principiului instituit prin art. 20 din Constituție.

Curtea de la Strasbourg a statuat în mod constant că dreptul la justiție garantat de art. 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. Acest drept ar deveni iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite neexecutarea lor. În cadrul procedurii de executare pe care o reglementează art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi pusă în discuție legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătorești a cărei executare se solicită, instanța având de analizat numai dacă autoritatea publică s-a conformat obligațiilor impuse prin titlul executoriu.

În speță, obligația instituită în sarcina autorității pârâte prin sentința nr. 2717/2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, devenită irevocabilă la 03 martie 2010, prin respingerea recursului, vizează soluționarea dosarului privind despăgubirile solicitate de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, încadrându-se în categoria celor prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 54/2004 și se impunea a fi executată în cel mult 30 de zile de la data când sentința a devenit irevocabilă, în condițiile în care în cuprinsul acesteia nu a fost prevăzut un alt termen. Cum termenul prevăzut de lege pentru punerea în executare a hotărârii nu a fost respectat, judecătorul fondului a procedat în mod corect la aplicarea sancțiunii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, până la executarea respectivei obligații.

Susținerile recurenților privind necesitatea completării dosarului nu sunt de natură a impune o altă concluzie, în condițiile în care acestea au fost invocate și cu ocazia judecării fondului pricinii, fiind examinate cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 2717/2009, prin care s-a reținut că cererea formulată de reclamanți în anul 2007 nu a fost soluționată într-un termen rezonabil. Reținând, față de cele expuse, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., corelat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și C.N.D. – președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 2257 din 22 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2011.