ÎCCJ, decizie (scj.ro #83725)

Competența în caz de schimbare a calității inculpatului. Dobândirea calității de deputat în cursul judecării recursului Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competența. Dispoziții comune Indice alfabetic: Drept procesual penal - competența în caz de schimbare a calității inculpatului - dobândirea calității de deputat în cursul judecării recursului C. proc. pen., art. 29 pct. 1 și pct. 2, art. 40 alin. (2) Dobândirea calității de deputat în cursul judecării recursului declarat împotriva sentinței pronunțate de judecătorie în primă instanță nu determină schimbarea competenței de soluționare a căii de atac, întrucât art. 29 pct. 1 C. proc. pen. stabilește competența după calitatea persoanei a Înaltei Curți de Casație și Justiție numai pentru judecata în primă instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are, potrivit art. 29 pct. 2 C. proc.

pen., competența de a judeca recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii în primă instanță, iar dispozițiile art. 40 alin. (2) C. proc. pen. sunt incidente numai în cazul judecății în primă instanță, iar nu și în cazul judecății în căile de atac. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3076 din 10 octombrie 2013 Prin sentința nr. 715 din 28 iunie 2012, Judecătoria Buzău, Secția penală, în baza art. 248 - art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 248 - art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.T. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 248 - art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condițiile art. 82 C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații M.A., M.T. și C.S., părțile responsabile civilmente E., S. și M. și partea vătămată G., recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești la 6 august 2012. La termenul de judecată din 15 ianuarie 2013, apărătorul inculpatului M.A.

a invocat excepția necompetenței instanței după calitatea persoanei, întrucât inculpatul M.A. a dobândit calitatea de deputat în Parlamentul României, în urma alegerilor generale desfășurate la 9 decembrie 2012 , depunând la dosar procesul-verbal privind rezultatul alegerilor și un extras al listei nominale a membrilor Parlamentului, competența aparținând, în opinia acestuia, Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța de prim control judiciar, soluționând excepția invocată, a apreciat incidente dispozițiile art. 40 alin. (2) raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., motiv pentru care a considerat-o întemeiată și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 37 din 15 ianuarie 2013. Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul de judecată din 10 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a pus în discuția părților competența funcțională a acestei instanțe în soluționarea recursurilor declarate în cauză, în raport cu dispozițiile art. 29 pct. 1 și 2 C. proc. pen., art. 40 alin. (2) C. proc. pen. și practica Înalta Curte de Casație și Justiție în materie. Înalta Curte de Casație și Justiție constată, pentru motivele care vor fi învederate, că în soluționarea recursurilor declarate de către inculpații M.A., M.T. și C.S., de către părțile responsabile civilmente E., S. și M. și de către partea vătămată G., împotriva sentinței penale nr. 715 din 28 iunie 2012 a Judecătoriei Buzău, competența aparține Curții de Apel Ploiești.

În procedura penală noțiunea de competența are două sensuri: - prin competență se înțelege dreptul și obligația unui organ judiciar de a instrumenta o anumită cauză potrivit legii ; - prin competență se înțelege însușirea unei cauze penale de a fi instrumentată de un anumit organ judiciar. Prin competență funcțională se înțelege acea formă de competență care stabilește sfera de atribuții ce revine fiecărui organ judiciar penal, prin care acestea se disting în cadrul competenței generale.

Înalta Curte de Casație și Justiție , având atribuția principală de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești, are următoarea competență funcțională: - judecă în primă instanță; - judecă în recurs; - judecă recursul în interesul legii; - soluționează conflictul de competență în cazurile în care Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță superioară și comună instanțelor judecătorești aflate în conflict; - rezolvă cazurile în care cursul justiției ar fi întrerupt, în fața oricărei instanțe; - soluționează cereri de strămutare. Conform art. 29 pct. 1 C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță: a) infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și europarlamentari; b) infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului; c) infracțiunile săvârșite de judecătorii Curții Constituționale; d) infracțiunile săvârșite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii; e) infracțiunile săvârșite de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; f) infracțiunile săvârșite de mareșali, amirali, generali și chestori; g) alte cauze date prin lege în competența sa. Așa cum se poate constata din analiza conținutului dispozițiilor legale, legiuitorul stabilește competența după calitatea persoanei a Înaltei Curți de Casație și Justiție numai atunci când judecă cauza în primă instanță, menționând, în mod expres, acest aspect.

Potrivit art. 29 pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate, în primă instanță, de curțile de apel și de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și împotriva hotărârilor pronunțate, ca instanță de apel, de curțile de apel. Urmare a interpretării dispozițiilor legale menționate, reiese că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența judecării recursurilor declarate împotriva unor hotărâri pronunțate de judecătorie, ca instanță de fond, iar din examinarea acelorași dispoziții rezultă regula proximității instanțelor de control judiciar. Or, în speță, cauza a fost soluționată în fond de judecătorie, potrivit competenței materiale determinată de natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, iar recursul împotriva acestei hotărâri a fost înregistrat la Curtea de Apel Ploiești, instanță competentă să-l soluționeze.

În momentul în care cauza se afla pe rolul instanței de recurs (Curtea de Apel Ploiești), unul dintre inculpați a dobândit calitatea de deputat, motiv pentru care instanța a apreciat că nu este competentă să-l soluționeze, cauza fiind trimisă Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționarea recursurilor în raport cu dispozițiile art. 40 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în raport cu modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze competența de judecată în căile de atac (în care competența materială este stabilită în raport cu instanța care a pronunțat hotărârea atacată și nu cu calitatea persoanei inculpatului), se constată că dispozițiile art. 40 alin. (2) C. proc.

pen. (potrivit cărora dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1 C. proc. pen.) sunt incidente numai în fața instanței de fond, nu și în căile de atac. Având în vedere aceste considerente, precum și dispozițiile privind regula proximității instanțelor de control judiciar, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că prezentul recurs declarat în cauză trebuie soluționat de Curtea de Apel Ploiești. În acest sens este și practica Înalta Curte de Casație și Justiție, relevante fiind și decizia nr. 5142 din 31 octombrie 2007 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și decizia nr. 1687 din 20 mai 2013 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Apărătorii inculpaților au învederat instanței existența în această situație a unui conflict negativ de competență între Înalta Curte de Casație și Justiție și instanța inferioară, Curtea de Apel Ploiești. Înalta Curte de Casație și Justiție consideră nefondată susținerea, întrucât între Înalta Curte de Casație și Justiție și instanțele judecătorești ce-i sunt ierarhic inferioare nu există conflict negativ de competență, acestea din urmă având obligația de a judeca acele cauze ce li s-au trimis spre soluționare de către instanța supremă. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza privind soluționarea recursurilor formulate de inculpații M.A., M.T. și C.S., de părțile responsabile civilmente E., S. și M. și de partea vătămată G., împotriva sentinței penale nr. 715 din 28 iunie 2012 a Judecătoriei Buzău, la Curtea de Apel Ploiești.