ÎCCJ, decizie (scj.ro #83725)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83725) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Competența
în caz de schimbare a calității inculpatului. Dobândirea calității de deputat
în cursul judecării recursului
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal.
Partea generală. Competența. Dispoziții comune
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
-
competența în caz de schimbare a calității inculpatului
-
dobândirea calității de deputat în cursul judecării
recursului
C. proc. pen.,
art. 29 pct. 1 și pct. 2, art.
40 alin. (2)
Dobândirea calității de deputat în cursul judecării recursului
declarat împotriva sentinței pronunțate de judecătorie în primă instanță nu
determină schimbarea competenței de soluționare a căii de atac, întrucât art.
29 pct. 1 C. proc. pen. stabilește competența după calitatea persoanei a
Înaltei Curți de Casație și Justiție numai pentru judecata în primă instanță,
Înalta Curte de Casație și Justiție nu are, potrivit art. 29 pct. 2 C. proc. pen., competența de a judeca recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii
în primă instanță, iar dispozițiile art. 40 alin. (2) C. proc. pen. sunt
incidente numai în cazul judecății în primă instanță, iar nu și în cazul
judecății în căile de atac.
I.C.C.J., Secția penală,
decizia nr. 3076 din 10 octombrie 2013
Prin sentința nr. 715 din 28 iunie 2012, Judecătoria Buzău,
Secția penală, în baza art. 248 - art. 248
1
C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul
M.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu
contra intereselor publice în formă calificată.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului pe
durata executării pedepsei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 248 - art. 248
1
C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe
inculpatul M.T. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz
în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului pe
durata executării pedepsei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 248 - art. 248
1
C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe
inculpatul C.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz
în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului pe
durata executării pedepsei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a
executării pedepsei pe o durată de 5 ani, care constituie termen de încercare
pentru inculpat, stabilit în condițiile art. 82 C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii
aplicată inculpatului, prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și
lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații M.A.,
M.T. și C.S., părțile responsabile civilmente E., S. și M. și partea vătămată
G.,
recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești la 6 august
2012.
La termenul de judecată din 15 ianuarie 2013, apărătorul
inculpatului M.A. a invocat excepția necompetenței instanței după calitatea
persoanei, întrucât inculpatul M.A. a dobândit calitatea de deputat în
Parlamentul României, în urma alegerilor generale desfășurate la 9 decembrie
2012
,
depunând la dosar
procesul-verbal privind rezultatul alegerilor și un extras al listei nominale a
membrilor Parlamentului, competența aparținând, în opinia acestuia, Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Instanța de prim control judiciar, soluționând excepția
invocată, a apreciat incidente dispozițiile art. 40
alin. (2) raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., motiv pentru care a
considerat-o întemeiată și a declinat competența soluționării cauzei în
favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 37 din
15 ianuarie 2013.
Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și
Justiție.
La termenul de judecată din 10 octombrie 2013, Înalta Curte de
Casație și Justiție, din oficiu, a pus în discuția părților competența
funcțională a acestei instanțe în soluționarea recursurilor declarate în cauză,
în raport cu dispozițiile art. 29 pct. 1 și 2 C. proc. pen., art. 40 alin. (2) C. proc. pen. și practica Înalta Curte de Casație și Justiție în materie.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată, pentru motivele
care vor fi învederate, că în soluționarea recursurilor declarate de către
inculpații M.A., M.T. și C.S., de către părțile responsabile civilmente E., S.
și M. și de către partea vătămată G., împotriva sentinței penale nr. 715 din 28
iunie 2012 a Judecătoriei Buzău, competența aparține Curții de Apel Ploiești.
În procedura penală noțiunea de competența are două sensuri:
- prin competență se înțelege dreptul și obligația unui organ
judiciar de a instrumenta o anumită cauză potrivit legii
;
- prin competență se înțelege însușirea unei cauze penale de a
fi instrumentată de un anumit organ judiciar.
Prin competență funcțională se înțelege acea formă de competență
care stabilește sfera de atribuții ce revine fiecărui organ judiciar penal,
prin care acestea se disting în cadrul competenței generale.
Înalta Curte de Casație și Justiție
,
având atribuția principală de asigurare a interpretării și
aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești, are
următoarea competență funcțională:
- judecă în primă instanță;
- judecă în recurs;
- judecă recursul în interesul legii;
- soluționează conflictul de competență în cazurile în care
Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță superioară și comună instanțelor
judecătorești aflate în conflict;
- rezolvă cazurile în care cursul justiției ar fi întrerupt, în
fața oricărei instanțe;
- soluționează cereri de strămutare.
Conform art. 29 pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și
Justiție judecă în primă instanță: a) infracțiunile săvârșite de senatori, deputați
și europarlamentari; b) infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului; c)
infracțiunile săvârșite de judecătorii Curții Constituționale; d) infracțiunile
săvârșite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii; e) infracțiunile
săvârșite de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de
procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; f)
infracțiunile săvârșite de mareșali, amirali, generali și chestori; g) alte
cauze date prin lege în competența sa.
Așa cum se poate constata din analiza conținutului dispozițiilor
legale, legiuitorul stabilește competența după calitatea persoanei a Înaltei
Curți de Casație și Justiție numai atunci când judecă cauza în primă instanță, menționând,
în mod expres, acest aspect.
Potrivit art. 29 pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor
penale pronunțate, în primă instanță, de curțile de apel și de Secția penală a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și împotriva hotărârilor
pronunțate, ca instanță de apel, de curțile de apel.
Urmare a interpretării dispozițiilor legale menționate, reiese
că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența judecării recursurilor
declarate împotriva unor hotărâri pronunțate de judecătorie, ca instanță de
fond, iar din examinarea acelorași dispoziții rezultă regula proximității
instanțelor de control judiciar.
Or, în speță, cauza a fost soluționată în fond de judecătorie,
potrivit competenței materiale determinată de natura și gravitatea
infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, iar recursul împotriva acestei
hotărâri a fost înregistrat la Curtea de Apel Ploiești, instanță competentă
să-l soluționeze. În momentul în care cauza se afla pe rolul instanței de
recurs (Curtea de Apel Ploiești), unul dintre inculpați a dobândit calitatea de
deputat, motiv pentru care instanța a apreciat că nu este competentă să-l
soluționeze, cauza fiind trimisă Înaltei Curți de Casație și Justiție spre
soluționarea recursurilor în raport cu dispozițiile art. 40 alin. (2) C. proc.
pen. raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în raport cu
modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze competența de judecată în
căile de atac (în care competența materială este stabilită în raport cu
instanța care a pronunțat hotărârea atacată și nu cu calitatea persoanei
inculpatului), se constată că dispozițiile art. 40 alin. (2) C. proc. pen.
(potrivit cărora dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină
schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele
prevăzute în art. 29 pct. 1 C. proc. pen.) sunt incidente numai în fața
instanței de fond, nu și în căile de atac.
Având în vedere aceste considerente, precum și dispozițiile
privind regula proximității instanțelor de control judiciar, Înalta Curte de
Casație și Justiție apreciază că prezentul recurs declarat în cauză trebuie
soluționat de Curtea de Apel Ploiești.
În acest sens este și practica Înalta Curte de Casație și Justiție,
relevante fiind și decizia nr. 5142 din 31 octombrie 2007 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și decizia nr. 1687 din 20 mai 2013 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Apărătorii inculpaților au învederat instanței existența în
această situație a unui conflict negativ de competență între Înalta Curte de
Casație și Justiție și instanța inferioară, Curtea de Apel Ploiești.
Înalta Curte de Casație și Justiție consideră nefondată
susținerea, întrucât între Înalta Curte de Casație și Justiție și instanțele
judecătorești ce-i sunt ierarhic inferioare nu există conflict negativ de
competență, acestea din urmă având obligația de a judeca acele cauze ce li s-au
trimis spre soluționare de către instanța supremă.
Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție
a trimis cauza privind soluționarea recursurilor formulate de inculpații M.A.,
M.T. și C.S., de părțile responsabile civilmente E., S. și M. și de partea
vătămată G., împotriva sentinței penale nr. 715 din 28 iunie 2012 a Judecătoriei Buzău, la Curtea de Apel Ploiești.