ÎCCJ, decizie (scj.ro #82462)

Acțiune în revendicarea

imobilului preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951. Titlul statului

Cuprins

pe materii

: Drept civil. Drepturi reale principale.

Dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate privată. Imobil preluat de stat

în baza Decretului nr. 224/1951. Revendicare

Index

alfabetic

: Drept civil

- Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951

- Revendicare

- Titlul de proprietate al statului

Decretul nr. 224/1951

Legea nr. 213/1998

, art. 6

În temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și

regimul juridic al acesteia, instanța judecătorească este competentă a stabili

valabilitatea titlului invocat de stat pentru imobilul preluat în baza

Decretului nr. 224/1951, neoperând o pretinsă autoritate de lucru judecat pe

baza sentinței civile prin care s-a încuviințat vânzarea bunului în baza

decretului menționat

.

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală,

decizia

nr.  3516 din 12 mai 2004

Tribunalul

București, secția a V- a civilă și de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr. 702 din 19 octombrie 2000, a admis acțiunea reclamanților M.I., F.N.

și F.G. și a obligat pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București să

lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat, reținând

că a fost preluat de stat cu nerespectarea prevederilor Decretului nr.

224/1951, astfel că  nu este deținut de pârât cu titlu valabil.

Apelul

formulat de pârât a fost admis, iar sentința schimbată,  în sensul

respingerii acțiunii ca neîntemeiată, prin decizia nr. 503/A din 15 noiembrie

2001 a Curții de Apel București, secția a 3-a civilă.

Instanța

de apel a reținut că titlul statului îl reprezintă sentința civilă nr. 2407

bis/1953 care putea fi pus în discuție numai prin intermediul căilor de atac,

în caz contrar aducându-se atingere principiului puterii de lucru judecat de

care se bucură orice hotărâre judecătorească definitivă.

In

consecință, întrucât imobilul a fost preluat de stat cu titlu, în baza

Decretului nr. 224/1951, acțiunea în revendicare a reclamanților este

neîntemeiată în raport și cu dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998 și art.

480 C. civ.

Recursul declarat de reclamanți este fondat.

Decretul

nr.224/1951 reglementa urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor

statului; potrivit dispozițiilor sale, după sechestrarea averii imobiliare a

datornicului și darea unui avertisment scris,  la cererea unității

financiare - care urmărea debitul constând în restanțe, majorări din impozite,

taxe și alte venituri bugetare datorate de populație - judecătoria încuviința

vânzarea acestuia.

Dacă judecătoria stabilea că urmărirea este legală, da o hotărâre prin care

încuviința vânzarea imobilului de către organele Ministerului de Finanțe.

Imobilele care nu se puteau vinde la primul termen din lipsă de cumpărători se

predau, fără plată, Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare.

Pe de altă parte, art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și

regimul juridic al acesteia, recunoaște competența instanțelor judecătorești de

a stabili valabilitatea titlului, prevăzând că fac parte din domeniul public sau

privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile

dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat

în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea

Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a

legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Întrucât legiuitorul a dat în competența instanțelor judecătorești puterea de a

stabili valabilitatea titlului statului, în sensul, printre altele, de a

analiza dacă titlul statului s-a constituit cu respectarea legilor în vigoare

la data preluării bunurilor, nu este de făcut vreo diferențiere sau vreo

distincție după cum titlul statului l-a reprezentat un act emis de o autoritate

administrativă sau a constituit un act judiciar, adică o hotărâre

judecătorească.

Interpretarea dată de instanța de apel, în sensul că titlul statului îl

reprezintă o hotărâre judecătorească, care, în toate cazurile, se bucură de

puterea lucrului judecat și a cărei desființare nu se poate cere pe cale

incidentă, ci numai prin intermediul  căilor de atac,  este greșită

și contrară voinței legiuitorului, care, în temeiul ideii de reparațiune a unor

abuzuri comise în trecut, a investit instanțele judecătorești cu puterea și

competența de a analiza și compara titlul statului în raport cu legea în baza

căreia a fost emis, fără a face distincția care anume organ al statului a emis

titlul (administrativ sau judiciar).

Față de cele ce preced, s-a admis recursul reclamanților, a fost casată decizia

recurată și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor.