ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 144/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 17 iunie 2009, Tribunalul Iași a suspendat judecarea recursului formulat de P.I. în baza dispozițiilor art. 155 1 C. proc. civ., având în vedere că revizuentul nu și-a indicat domiciliul corect pentru a se putea îndeplini procedura de citare cu acesta, ceea ce a împiedicat desfășurarea normală a procesului. Împotriva acestei încheieri, P.I. a formulat recurs, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin încheierea de ședință din 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Iași a suspendat judecarea recursului, în baza dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță.

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de revizuire recurentul P.I., susținând prin motivele cererii de revizuire că au fost încălcate dispozițiile Constituției României, ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale altor convenții și tratate privind drepturile omului la care România este parte. Instanța de revizuire a procedat la stabilirea taxelor judiciare de timbru datorate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar. Revizuentul s-a prezentat în instanță și a susținut că nu este necesară achitarea taxelor judiciare ce i-au fost puse în vedere. Pentru termenul de judecată din 20 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a procedat la citarea revizuentului cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru datorate de 10 lei - taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

În ședința publică din 20 noiembrie 2009, revizuentul prezent personal în instanță a învederat că nu înțelege să achite taxele judiciare, astfel că, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării cererii, astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. În consecință, prin decizia civilă nr. 556 din 20 noiembrie 2009 instanța a decis anularea ca netimbrată a cererii de revizuire pentru neconformarea revizuentului la obligațiile fiscale despre care a fost înștiințat în mod legal. Împotriva acestei decizii, revizuentul a promovat recurs la 27 noiembrie 2009, fără a proceda la motivarea căii de atac, dosarul fiind înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost înregistrat pe rolul Secției Civile și de Proprietate Intelectuală sub nr. 695/45/2009.

La primul termen de judecată acordat în cauză, respectiv, 7 mai 2010, nefiind solicitată judecarea cauzei în lipsă de niciuna dintre părți, s-a dispus suspendarea soluționării pricinii, dată fiind absența ambelor părți, măsura suspendării fiind prioritară față de dispozițiile imperative ale art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în raport cu invocarea altor incidente procedurale (excepția inadmisibilității recursului promovat împotriva unei decizii irevocabile). Înalta Curte constată că de la data suspendării cauzei niciuna din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc.

civ., părțile fiind legal citate pentru termenul de azi, 13 ianuarie 2012. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”. Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție. Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. În speță, de la data când a intervenit suspendarea (7 mai 2010) și până la data repunerii pe rol din oficiu (15 noiembrie 2011), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.

Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părții, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ., sens în care se va dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de revizuentul P.I. împotriva deciziei nr. 556 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012.