ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 144/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin

încheierea de ședință din data de 17 iunie 2009, Tribunalul Iași a suspendat

judecarea recursului formulat de P.I. în baza dispozițiilor art. 155

1

C. proc. civ., având în vedere că revizuentul nu și-a indicat domiciliul corect

pentru a se putea îndeplini procedura de citare cu acesta, ceea ce a împiedicat

desfășurarea normală a procesului.

Împotriva acestei încheieri, P.I. a formulat recurs,

criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea de ședință din 16 octombrie 2009, Curtea de

Apel Iași a suspendat judecarea recursului, în baza dispozițiilor art. 242 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că părțile, deși legal citate, nu

s-au prezentat în instanță.

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de revizuire recurentul

P.I., susținând prin motivele cererii de revizuire că au fost încălcate

dispozițiile Constituției României, ale Convenției Europene a Drepturilor

Omului și ale altor convenții și tratate privind drepturile omului la care

România este parte.

Instanța de revizuire a procedat la stabilirea taxelor

judiciare de timbru datorate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. h) din

Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul

judiciar.

Revizuentul s-a prezentat în instanță și a susținut că nu

este necesară achitarea taxelor judiciare ce i-au fost puse în vedere.

Pentru termenul de judecată din 20 noiembrie 2009, Curtea de

Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a procedat la

citarea revizuentului cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru datorate

de 10 lei - taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

În ședința publică din 20 noiembrie 2009, revizuentul

prezent personal în instanță a învederat că nu înțelege să achite taxele

judiciare, astfel că, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării

cererii, astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997.

În consecință, prin decizia civilă nr. 556 din 20 noiembrie 2009

instanța a decis anularea ca netimbrată a cererii de revizuire pentru

neconformarea revizuentului la obligațiile fiscale despre care a fost

înștiințat în mod legal.

Împotriva acestei decizii, revizuentul a promovat recurs la

27 noiembrie 2009, fără a proceda la motivarea căii de atac, dosarul fiind

înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost înregistrat pe rolul

Secției Civile și de Proprietate Intelectuală sub nr. 695/45/2009.

La primul termen de judecată acordat în cauză, respectiv, 7

mai 2010, nefiind solicitată judecarea cauzei în lipsă de niciuna dintre părți,

s-a dispus suspendarea soluționării pricinii, dată fiind absența ambelor părți,

măsura suspendării fiind prioritară față de dispozițiile imperative ale art. 242

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în raport cu invocarea altor incidente

procedurale (excepția inadmisibilității recursului promovat împotriva unei

decizii irevocabile).

Înalta Curte constată că de la data suspendării cauzei

niciuna din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare

pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării

conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., părțile fiind legal citate pentru

termenul de azi, 13 ianuarie 2012.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în

cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs,

revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp

de un an”.

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul

că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului

prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul

nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură

cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă,

întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta

se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind

prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a

actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se

constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând

în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în

judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speță, de la data când a intervenit suspendarea (7 mai 2010)

și până la data repunerii pe rol din oficiu (15 noiembrie 2011), cursul

perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.

Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în

nelucrare se datorează culpei părții, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., sens în care se va dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de revizuentul P.I.

împotriva deciziei nr. 556 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012.