ÎCCJ, decizie (scj.ro #83136)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83136) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Încheierea prin care instanța se pronunță
asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție. Cale de atac
Cuprins pe materii
: Drept procesual
civil. Procedura în fața primei instanțe.
Index alfabetic
: intervenție în
interes propriu
-
admitere
în principiu
Cod procedură civilă, art.52, art.268,
art.282 alin.2
Încheierea prin care instanța se pronunță
asupra admisibilității în principiu cererii de intervenție fiind o încheiere
interlocutorie și nu preparatorie trebuia atacată în mod expres odată cu
hotărârea dată asupra fondului prin raportare la art.52, la art.268 și art.282
alin.2 Cod procedură civilă.
ICCJ, Secția Comercială,
Decizia nr.1166 din 7 aprilie 2009
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița SC R.I. SA a chemat în
judecată pe pârâții M.A.E. și C.C.I.M.B., solicitând instanței ca, prin
hotărârea pe care o va pronunța, să fie obligat pârâtul M.A.E. la predarea
sentinței de evacuare și a procesului – verbal al acesteia referitoare
la SC H.C.
SRL, precum și a
tuturor actelor referitoare la patrimoniul reclamantei.
Prin sentința nr.1447/10
septembrie 2004 Tribunalul Dâmbovița – Secția Civilă și de Contencios
Administrativ și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București –
Secția comercială.
Prin sentința comercială nr.911
din 23 februarie 2005, Tribunalul București – Secția a VI-a comercială a admis
excepția lipsei calității de reprezentant și s-a anulat cererea de chemare în
judecată formulată de reclamantă pentru lipsa calității de reprezentant a
semnatarului cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel, reclamanta, apel care a fost admis prin decizia comercială
nr.811/14 decembrie 2005, desființându-se hotărârea atacată și trimițându-se
cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin încheierea de ședință din
data de 22 mai 2007 au fost respinse excepțiile de necompetență materială și de
tardivitate a introducerii acțiunii, invocate de pârâtul MAE prin întâmpinare.
La termenul din data de 19 iunie
2007, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
CCIMB.
La termenul din data de 30
octombrie 2007, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a altor persoane
conform art.57 Cod procedură civilă, îndreptată împotriva A.F.P. și a
lichidatorului A.P.A.
La același termen de judecată au
formulat cerere de intervenție în interes propriu SC B.R. SRL și P.M.,
solicitând obligarea pârâtei la restituirea către intervenienți a tuturor
bunurilor aparținând SC R.I. SA, bunuri pe care și le-a însușit cu ocazia
evacuării, SC H.C. SRL, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data
de 4 martie 2008, instanța de fond a pus în discuție admisibilitatea în
principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de SC B.R. SRL
și P.M., tribunalul respingând cererea de intervenție ca inadmisibilă întrucât
intervenienții nu au un drept propriu, ci solicită doar restituirea unor bunuri
aparținând reclamantei care are calitatea de subiect de drept.
Prin sentința comercială
nr.3505/11 martie 2008, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând
că reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei, conform art.1169 Cod civil, nu
a făcut dovada din care să reiasă că documentele sale contabile ori alte bunuri
ar fi rămas în posesia MAE. Totodată, instanța de fond a reținut că în speță nu
au fost dovedite condițiile răspunderii civile delictuale, în condițiile în
care acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.998 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe au
declarat recurs intervenienții SC B.R. SRL și P.M., recurs înregistrat pe rolul
Curții de Apel București – Secția a VI-a comercială la data de 12 mai 2008.
La termenul din 19 septembrie 2008
instanța a calificat calea de atac declarată ca fiind apel, iar nu recurs,
conform art.282 raportat la art.284 Cod procedură civilă.
Prin decizia comercială nr.399 din
19 septembrie 2008 Curtea de Apel București – Secția a VI-a comercială a
respins ca nefondat apelul declarat de apelanții SC B.R. SRL și P.M.
Pentru a se pronunța astfel
instanța a reținut că apelanții nu critică soluția instanței de fond față de
cererea de intervenție în interes propriu și că judecătorul de fond a
manifestat rol activ întrucât, nefiind depășită faza admisibilității în
principiu, intervenienții nu puteau să-și formuleze probe și cereri în fața
instanței de judecată.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs intervenienții SC B.R. SRL și P.M. invocând motivele de recurs
prevăzute de dispozițiile art.304 pct.5, 7 și 9 Cod procedură civilă în temeiul
cărora au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei
spre rejudecare.
În dezvoltarea în fapt a
recursului s-a susținut în esență că instanța de apel i-a încălcat dreptul la
apărare pășind la judecarea cauzei în lipsa procedurii cu C.C.I.M.B.; că s-a
respins greșit cererea de intervenție ca inadmisibilă, cu motivarea că
intervenienții nu au drept propriu; că prin respingerea cererii de intervenție
le-a fost anihilat și dreptul la a administra probe, apărare și dreptul la
respectarea bunurilor; că s-a făcut dovada că documentele contabile ori alte
bunuri au rămas în posesia MAE, sediul social aflându-se într-un imobil al MAE;
că a fost respinsă nelegal cererea de citare a lichidatorului judiciar A.P.A.
pentru punerea la dispoziție a dosarului de lichidare ce duce la dezlegarea
pricinii și că s-au încălcat prevederile art.6 din CEDO și art.1 din Primul
Protocol Adițional
la Convenție.
Examinând recursul
intervenienților prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta
este nefondat pentru următoarele considerente. (...)
În ceea ce privește motivul de
recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă se
apreciază că este nefondat, instanța de apel reținând corect că recurenții –
intervenienți nu au criticat încheierea de ședință de la 4 martie 2008 prin
care a fost respinsă admiterea în principiu a cererii lor de intervenție în
interes propriu și în aceste condiții nu este posibil controlul judiciar în
apel asupra acestei încheieri.
Încheierea prin care instanța se
pronunță asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție fiind o
încheiere interlocutorie și nu preparatorie trebuia atacată în mod expres odată
cu hotărârea dată în fond prin raportare la art.52, la art.268 și la art.282
alin.2 Cod procedură civilă.
Neatacarea cu apel a încheierii de
către intervenienți face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
Menționarea în criticile
dezvoltate în apel că s-a respins nemotivat cererea de intervenție nu
echivalează cu exercitarea căii de atac a apelului și împotriva acestei
încheieri, așa cum cer și dispozițiile art.52 Cod procedură civilă.
Nefiind depășită faza
admisibilității în principiu, instanța de apel a reținut corect că
intervenienții nu puteau să formuleze cereri și să solicite probe în fața
instanței de judecată. (...)
Pentru considerentele expuse în
temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă Înalta Curte a respins
recursul ca nefondat.