ÎCCJ, decizie (scj.ro #83136)

Încheierea prin care instanța se pronunță asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție. Cale de atac Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Procedura în fața primei instanțe. Index alfabetic : intervenție în interes propriu - admitere în principiu Cod procedură civilă, art.52, art.268, art.282 alin.2 Încheierea prin care instanța se pronunță asupra admisibilității în principiu cererii de intervenție fiind o încheiere interlocutorie și nu preparatorie trebuia atacată în mod expres odată cu hotărârea dată asupra fondului prin raportare la art.52, la art.268 și art.282 alin.2 Cod procedură civilă. ICCJ, Secția Comercială, Decizia nr.1166 din 7 aprilie 2009 Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița SC R.I.

SA a chemat în judecată pe pârâții M.A.E. și C.C.I.M.B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să fie obligat pârâtul M.A.E. la predarea sentinței de evacuare și a procesului – verbal al acesteia referitoare la SC H.C. SRL, precum și a tuturor actelor referitoare la patrimoniul reclamantei. Prin sentința nr.1447/10 septembrie 2004 Tribunalul Dâmbovița – Secția Civilă și de Contencios Administrativ și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București – Secția comercială. Prin sentința comercială nr.911 din 23 februarie 2005, Tribunalul București – Secția a VI-a comercială a admis excepția lipsei calității de reprezentant și s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă pentru lipsa calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamanta, apel care a fost admis prin decizia comercială nr.811/14 decembrie 2005, desființându-se hotărârea atacată și trimițându-se cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin încheierea de ședință din data de 22 mai 2007 au fost respinse excepțiile de necompetență materială și de tardivitate a introducerii acțiunii, invocate de pârâtul MAE prin întâmpinare. La termenul din data de 19 iunie 2007, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CCIMB. La termenul din data de 30 octombrie 2007, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a altor persoane conform art.57 Cod procedură civilă, îndreptată împotriva A.F.P.

și a lichidatorului A.P.A. La același termen de judecată au formulat cerere de intervenție în interes propriu SC B.R. SRL și P.M., solicitând obligarea pârâtei la restituirea către intervenienți a tuturor bunurilor aparținând SC R.I. SA, bunuri pe care și le-a însușit cu ocazia evacuării, SC H.C. SRL, cu cheltuieli de judecată. La termenul de judecată din data de 4 martie 2008, instanța de fond a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de SC B.R. SRL și P.M., tribunalul respingând cererea de intervenție ca inadmisibilă întrucât intervenienții nu au un drept propriu, ci solicită doar restituirea unor bunuri aparținând reclamantei care are calitatea de subiect de drept.

Prin sentința comercială nr.3505/11 martie 2008, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei, conform art.1169 Cod civil, nu a făcut dovada din care să reiasă că documentele sale contabile ori alte bunuri ar fi rămas în posesia MAE. Totodată, instanța de fond a reținut că în speță nu au fost dovedite condițiile răspunderii civile delictuale, în condițiile în care acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.998 Cod civil. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intervenienții SC B.R. SRL și P.M., recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a comercială la data de 12 mai 2008. La termenul din 19 septembrie 2008 instanța a calificat calea de atac declarată ca fiind apel, iar nu recurs, conform art.282 raportat la art.284 Cod procedură civilă.

Prin decizia comercială nr.399 din 19 septembrie 2008 Curtea de Apel București – Secția a VI-a comercială a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții SC B.R. SRL și P.M. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că apelanții nu critică soluția instanței de fond față de cererea de intervenție în interes propriu și că judecătorul de fond a manifestat rol activ întrucât, nefiind depășită faza admisibilității în principiu, intervenienții nu puteau să-și formuleze probe și cereri în fața instanței de judecată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs intervenienții SC B.R. SRL și P.M. invocând motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art.304 pct.5, 7 și 9 Cod procedură civilă în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susținut în esență că instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare pășind la judecarea cauzei în lipsa procedurii cu C.C.I.M.B.; că s-a respins greșit cererea de intervenție ca inadmisibilă, cu motivarea că intervenienții nu au drept propriu; că prin respingerea cererii de intervenție le-a fost anihilat și dreptul la a administra probe, apărare și dreptul la respectarea bunurilor; că s-a făcut dovada că documentele contabile ori alte bunuri au rămas în posesia MAE, sediul social aflându-se într-un imobil al MAE; că a fost respinsă nelegal cererea de citare a lichidatorului judiciar A.P.A. pentru punerea la dispoziție a dosarului de lichidare ce duce la dezlegarea pricinii și că s-au încălcat prevederile art.6 din CEDO și art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenție.

Examinând recursul intervenienților prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente. (...) În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă se apreciază că este nefondat, instanța de apel reținând corect că recurenții – intervenienți nu au criticat încheierea de ședință de la 4 martie 2008 prin care a fost respinsă admiterea în principiu a cererii lor de intervenție în interes propriu și în aceste condiții nu este posibil controlul judiciar în apel asupra acestei încheieri. Încheierea prin care instanța se pronunță asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție fiind o încheiere interlocutorie și nu preparatorie trebuia atacată în mod expres odată cu hotărârea dată în fond prin raportare la art.52, la art.268 și la art.282 alin.2 Cod procedură civilă.

Neatacarea cu apel a încheierii de către intervenienți face imposibilă exercitarea controlului judiciar. Menționarea în criticile dezvoltate în apel că s-a respins nemotivat cererea de intervenție nu echivalează cu exercitarea căii de atac a apelului și împotriva acestei încheieri, așa cum cer și dispozițiile art.52 Cod procedură civilă. Nefiind depășită faza admisibilității în principiu, instanța de apel a reținut corect că intervenienții nu puteau să formuleze cereri și să solicite probe în fața instanței de judecată. (...) Pentru considerentele expuse în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.