ÎCCJ, decizie (scj.ro #187741)

Acțiune în pretenții. Excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată. Caracterul dilatoriu al excepției. Efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Participanții la procesul civil. Părțile

Index alfabetic: acțiune în pretenții

contract de prestări servicii

excepția lipsei calității de reprezentant

excepție dilatorie

principiul contradictorialității

dreptul la apărare

C. proc. civ., art. 13 alin. (3), art. 82 alin. (1), art. 151,

art. 175 alin. (1), art. 194 alin. (1) lit. b)

O.U.G. nr. 86/2006, art. 4 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 7 alin. (7)-(8), art. 41 alin. (2)

Potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

Excepția lipsei calității de reprezentant este o excepție dilatorie, ceea ce înseamnă că instanța este obligată să acorde un termen pentru împlinirea unei atare deficiențe procedurale. Așadar, doar dacă această cerință nu este acoperită până la termenul acordat se va proceda la anularea cererii.

În cazul în care instanța de fond a ignorat caracterul dilatoriu al excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată și a admis-o pentru considerente nepuse în discuția părților și fără a da posibilitatea reclamantei să își formuleze apărări și să complinească pretinsele lipsuri ale cererii de chemare în judecată, instanța de apel, menținând această soluție, a nesocotit principiul contradictorialității și al dreptului la apărare al reclamantei. Hotărârile astfel pronunțate sunt nelegale, producând reclamantei o vătămare a drepturilor sale procesuale ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor întocmite cu nerespectarea cerințelor legale.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 610 din 15 martie 2022

Prin cererea înregistrată, inițial, sub nr. x/299/2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta A. SRL, prin administrator judiciar B. SPRL a chemat în judecată pe pârâta C. SRL, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 191867,47 lei, contravaloare materiale furnizate în baza unui contract de prestări servicii și nereturnate, precum și la plata sumei de 11283,38 lei, reprezentând dobândă legală.

La data de 4 aprilie 2019, reclamanta și-a modificat cererea introductivă de instanță, în sensul că a solicitat și obligarea pârâtei la plata de daune compensatorii, de 0,1% pe zi din întreaga valoare a contractului de prestări servicii, calculată pentru perioada 6 aprilie 2017 - 20 decembrie 2017. La data de 20 mai 2019, reclamanta și-a cuantificat daunele compensatorii la suma de 1.212.458,07 lei.

Prin sentința civilă nr. 5003 din 9 septembrie 2019, Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința nr. 3647 din 9 decembrie 2019, Tribunalul București și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Drept urmare, Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, a statuat, prin sentința nr. 15 din 6 martie 2020, că aparține Tribunalului București competența de soluționare a cauzei.

Prin sentința nr. 1513 din 14 septembrie 2020, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, a respins excepția de netimbrare a cererii.

A admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată și, în consecință, a anulat acțiunea.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 4760 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, înregistrat la data de 8 februarie 2021 pe rolul Curții de Apel București, Secția a VI-a civilă.

Curtea de Apel București, prin decizia nr. 825 din 12 mai 2021, a respins excepția tardivității declarării apelului.

A respins apelul declarat de reclamantă, ca nefondat.

Dispozitivul deciziei nr. 825 din 12 mai 2021 a fost completat prin decizia nr. 1340 din 8 septembrie 2021 a Curții de Apel București, în sensul obligării apelantei la plata către intimată a sumei de 4760 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, în termen legal a declarat recurs reclamanta Societatea A. SRL, prin administrator judiciar B. SPRL, precum și prin administrator special D., înregistrat la data de 4 noiembrie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Pentru început, recurenta-reclamantă a prezentat succint măsurile procesuale ce s-au luat la fiecare termen de judecată, atât în fața instanței necompetente material, respectiv a judecătoriei, cât și în fața tribunalului. În acest context, a relevat că termenul din 14 septembrie 2020 a fost primul termen la care, în contextul invocării de către pârâtă a excepției lipsei calității de reprezentant în ce privește mandatarul reclamantei, s-a pus în discuție lipsa unei legături între asociații societății în insolvență (lichidatorul judiciar al societății reclamante) și semnatarul acțiunii.

Deși reclamanta a solicitat acordarea unui termen pentru depunerea mandatului acordat semnatarului cererii de chemare în judecată, învederând faptul că B. SPRL are în derulare contracte de colaborare/contracte de muncă cu practicienii în insolvență, Tribunalul București a respins această cerere. În consecință, a anulat acțiunea, reținând că este fondată excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârâtă.

Instanța de apel a respins calea de atac declarată de reclamantă, reținând, în esență, că judecătoria a pus în discuție excepția lipsei calității de reprezentant încă de la termenul din 2 septembrie 2021 și că reclamanta nu a înțeles să complinească lipsurile acțiunii nici măcar în faza procesuală a apelului.

Așa fiind, recurenta a invocat greșita interpretare și aplicare, de către instanța de prim control judiciar, a prevederilor art. 82 alin. 1 C. proc. civ., critică subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că, niciodată în cursul judecății în fața instanței necompetente material (a judecătoriei), reclamantei nu i s-a pus în vedere să depună la dosar mandatul acordat doamnei E., semnatara cererii de chemare în judecată. La termenul din 2 septembrie 2019, Judecătoria Sectorului 1 nu s-a mai pronunțat pe excepțiile invocate de pârâtă, ci a procedat la admiterea excepției necompetenței materiale a instanței.

La reluarea dezbaterilor asupra excepțiilor, în fața Tribunalului București, reclamantei i s-a refuzat cererea de amânare a judecării cauzei, în vederea depunerii mandatului acordat doamnei E., deși o asemenea lipsă a cererii de chemare în judecată nu îi fusese anterior adusă la cunoștință.

Așa fiind, instanța de apel, respingând criticile reclamantei, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 82 alin. 1 C. proc. civ., reținând, pe de o parte, că nu exista obligația instanței de fond de a amâna cauza, pentru complinirea lipsurilor, iar, pe de altă parte, că dovada calității de reprezentant ar putea fi făcută nu în interiorul termenului acordat de judecătorul fondului, ci direct în apel.

În dovedirea recursului, recurenta s-a folosit de proba cu înscrisuri extras din registrul formelor de organizare al UNPIR, privind înregistrarea B. SPRL, o procură specială privind mandatarea numitei E. să efectueze actele și operațiunile circumscrise exercitării atribuțiilor de administrator judiciar al A. SRL, din 2 octombrie 2017, o procură cu același conținut, încheiată de B. SPRL cu F., la data de 1 ianuarie 2020, însoțită de un contract de colaborare, contractul societății profesionale cu răspundere limitată B. SPRL.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat excepția nulității recursului, susținând, pe de o parte, că recursul a fost motivat cu depășirea termenului prevăzut de lege, iar, pe de altă parte, că acesta nu cuprinde motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 C. proc. civ.

A invocat, de asemenea, excepția inadmisibilității recursului declarat prin administrator special, învederând că atât cererea de chemare în judecată, cât și apelul au fost formulate exclusiv prin administrator judiciar. A invocat, pentru aceleași considerente, lipsa calității procesuale active a administratorului special.

Intimata a mai invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, practician în insolvență F., susținând, în esență, că semnăturile aplicate de acesta pe procura specială, pe contractul de colaborare și pe cererea de recurs diferă de la un act la celălalt.

Intimata a mai invocat, prin întâmpinare, excepția netimbrării cererii de recurs și a solicitat să se urmeze procedura înscrierii în fals și a verificării de scripte pentru semnăturile aplicate pe procurile speciale depuse la dosar.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, întrucât soluția pronunțată în cauză, de anulare a cererii de chemare în judecată pentru lipsa calității de reprezentant a mandatarului este legală. A susținut, în esență, că au calitatea de asociați coordonatori ai B. SPRL doar G. și H. și că, prin urmare, acestea sunt singurele persoane ce pot reprezenta această societate profesională.

Toate excepțiile și cererile formulate de intimată au fost respinse la termenul din 15 martie 2022, pentru considerentele reținute în încheierea întocmită la acel termen.

Recursul declarat de reclamanta A. SRL este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Principala critică adusă hotărârii instanței de apel este aceea că nu a sancționat conduita instanței de fond, respectiv a Tribunalului București, de a nu-i acorda un termen pentru complinirea acelei deficiențe procedurale constând în justificarea calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată.

Instanța de recurs reține că, în adevăr, excepția lipsei calității de reprezentant este o excepție dilatorie, așa cum rezultă din prevederile art. 82 alin. 1 C. proc. civ.

În procesul civil, calitatea de reprezentant nu poate fi prezumată, părțile având obligația de a indica calitatea în care participă la activitatea judiciară. Pentru reprezentantul reclamantului, indicarea acestei cerințe este un element necesar al cererii de chemare în judecată (art. 194 lit. b C. proc. civ.). Nejustificarea calității de reprezentant conduce la nulitatea cererii.

Însă, așa cum s-a mai arătat, excepția lipsei calității de reprezentant este o excepție dilatorie, ceea ce înseamnă că instanța este obligată să acorde un termen pentru împlinirea unei atare deficiențe procedurale. Așadar, doar dacă această cerință nu este acoperită până la termenul acordat se va proceda la anularea cererii.

În acest context, instanța de apel, învestită cu această critică de către reclamantă, avea obligația să verifice dacă, la primul și ultimul termen de judecată acordat de Tribunalul București, din 14 septembrie 2020, reclamantei i se acordase, în mod real, un termen scurt înăuntrul căruia să complinească lipsurile cererii de chemare în judecată, anume să facă dovada calității de reprezentant al părții, a semnatarului cererii, respectiv a practicianului în insolvență E.

Or, din actele și lucrările dosarului rezultă, fără echivoc, că în fața instanței necompetente, respectiv a judecătoriei, fuseseră puse în discuție alte aspecte în legătură cu puterea de reprezentare a B. SPRL a societății în insolvență A. SRL.

Astfel, prin întâmpinare, pârâta C. SRL nu a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a numitei E. în raport cu societatea reclamantă, ci „inexistența raporturilor juridice” dintre pârâtă și societatea profesională B. SPRL, sau că această societate profesională nu are personalitate juridică.

Prin încheierea din 27 mai 2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a pus în vedere reclamantei să depună la dosar încheierea nr. 991/F/2014, pronunțată în dosarul nr. x/111/2014 al Tribunalului Bihor, privind insolvența debitoarei A. SRL și extrase din registrele ce asigură publicitatea A. SRL și B. SPRL. Reclamanta s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa, depunând aceste înscrisuri.

La termenul din 10 iunie 2019, s-a pus în discuție excepția lipsei calității de reprezentant a consilierului juridic, care a prezentat mandat semnat de administratorul special. Drept urmare, la termenul următor din 2 septembrie 2019, a fost depus contractul de muncă al acestuia. La acest din urmă termen, la care judecătoria s-a dezînvestit în favoarea tribunalului, ca instanță competentă material, nu s-a pus în discuție aptitudinea administratorului judiciar, organizat în societate profesională cu răspundere limitată, desemnat să exercite atribuțiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, de a reprezenta societatea debitoare în fața instanțelor judecătorești sau dacă aceste atribuții pot fi exercitate prin reprezentare.

În acest context, în mod evident, tribunalul a ignorat caracterul dilatoriu al excepției lipsei calității de reprezentant, neacordând reclamantei un termen pentru acoperirea deficiențelor procedurale puse în discuție, pentru prima dată, la unicul termen acordat în fața instanței competente. În consecință, încălcând prevederile art. 82 alin. 1 C. proc. civ., prima instanță a încălcat dreptul la apărare al reclamantei, în sensul că s-a pronunțat în soluționarea excepției lipsei calității de reprezentant asupra unor aspecte ce nu au fost puse în discuția părților, fără a-i da posibilitatea să complinească pretinsele lipsuri ale cererii de chemare în judecată și de a-și formula apărări, contrar prevederilor art. 13 alin. 3 C. proc. civ.

În mod asemănător, și instanța de apel, reținând că excepția lipsei calității de reprezentant a fost pusă în discuția părților în fața judecătoriei, la termenul din 2 septembrie 2019, a ignorat conținutul concret al susținerilor pârâtei în dezvoltarea acestei apărări, susțineri care nu antamau, nici măcar tangențial, inexistența mandatului acordat de administratorul judiciar desemnat în procedura insolvenței unei alte persoane, în vederea semnării cererii de chemare în judecată. Așadar, și instanța de prim control judiciar, menținând soluția pronunțată de judecătorul fondului, a ignorat caracterul dilatoriu al excepției lipsei calității de reprezentant, precum și ansamblul prerogativelor recunoscute de lege părților în scopul garantării dreptului lor la apărare, anume dreptul reclamantei de a formula apărări și a propune dovezi în combaterea excepției invocate de partea adversă.

Nu în ultimul rând, instanța de recurs constată că instanțele devolutive s-au pronunțat asupra excepției lipsei calității de reprezentant făcând apel la dispozițiile de drept comun, anume la dispozițiile art. 194 alin. 1 lit. b teza finală și art. 151 C. proc. civ., fără însă a face distincție între formele reprezentării prevăzute de lege (legală, convențională sau judiciară).

Totodată, au ignorat împrejurarea că, în speță, erau incidente prevederile unei legi speciale, anume ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 86/2006. Așadar, excepția lipsei calității de reprezentant ar fi trebuit evaluată prin raportare la mandatul general acordat practicianului în insolvență de a exercita atribuțiile prevăzute de legea insolvenței, atunci când este desemnat administrator judiciar, la formele de exercitare a acestei profesii, la limitele în care poate fi acordat un mandat de reprezentare în aceste circumstanțe.

Prin urmare, în soluționarea excepției, urma a se realiza o interpretare și aplicare coroborată a dispozițiilor art. 4 alin. 1, art. 16 alin. 2, art. 7 alin. 7 și 8 și art. 41 alin. 2 din O.U.G. nr. 86/2006.

Față de considerentele ce preced, constată că instanța de fond a admis excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată pentru considerente nepuse în discuția părților și fără a da posibilitatea reclamantei să își formuleze apărări și să complinească lipsurile. De asemenea, și instanța de apel, menținând această soluție, a nesocotit la rândul său, principiul contradictorialității și al dreptului la apărare al reclamantei, producându-i acesteia o vătămare a drepturilor sale procesuale care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului întocmit cu nerespectarea cerințelor legale, în condițiile art. 175 alin. 1 C. proc. civ. De asemenea, reține că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului și că reclamanta a solicitat în mod expres, prin cererea de apel, trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului.

Ca atare, potrivit art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 480 alin. 3 C. proc. civ., în referire la art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta A. SRL și a casat atât decizia nr. 825 din 12 mai 2021 a Curții de Apel București, cât și sentința nr. 1513 din 14 septembrie 2020 a Tribunalului București, cu consecința trimiterii cauzei, spre o nouă judecată, primei instanțe.