ÎCCJ, decizie (scj.ro #83477)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83477) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Suspendarea provizorie a executării hotărârii pe cale de ordonanță președințială până la soluționarea cererii de suspendare formulată în apel. Condiții Potrivit art.280 alin.(5) C.proc.civ. raportat la art.581 C.proc.civ., până la soluționarea cererii de suspendare formulată odată cu apelul, instanța poate încuviința, prin ordonanță președințială suspendarea executării vremelnice a hotărârii împotriva căreia s-a promovat menționata cale de atac. (Secția comercială, decizia nr.682 din 4 februarie 2005) Petiționara SC D. N. SA Târgu Mureș, Sucursala Deva a solicitat în contradictoriu cu SC I.S. SRL Deva, suspendarea provizorie a executării sentinței nr.1910/CA/2004, pronunțată de Tribunalul Hunedoara până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulată în declarația de apel.
În motivarea cererii, a susținut că a declarat apel împotriva sentinței nr.1910/CA/2004 și întrucât există riscul producerii unor accidente grave prin punerea în funcțiune a instalației de gaz, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în dosarul de apel, a solicitat suspendarea, în temeiul art.280 alin. (5) C.proc.civ. Curtea de Apel Alba-Iulia, prin sentința nr.163/2004, a admis cererea în temeiul art.280 alin .( 5) C.proc.civ. raportat la art.581 C. proc. civ. și a dispus suspendarea executării sentinței până la soluționarea cererii de suspendare formulată în declarația de apel. Împotriva sentinței nr.163/2004, intimata SC I. S. SRL a declarat recurs, susținând că nu sunt întrunite condițiile ordonanței președințiale, că instalația de gaze nu aparține petentei pentru a uza de prevederile art.6 din HG nr.491/1998 și, aceasta nu are în dotare instalațiile de utilizare a consumatorului pentru a se prevala de obiectul său de activitate.
Recursul este nefondat. Potrivit art.280 alin. (5) C.proc.civ., până la dezlegarea cererii de suspendare, formulată odată cu apelul, instanța poate încuviința, prin ordonanță președințială suspendarea executării vremelnice a hotărârii împotriva căreia s-a promovat menționata cale de atac, cu respectarea cerinței prevăzute la alineatul 4. În speță, instanța a avut în vedere, față de obiectul pricinii și de soluția pronunțată la fond că sunt motive temeinice pentru suspendarea executării sentinței până la soluționarea cererii de suspendare formulată odată cu apelul așa încât criticile aduse sentinței sunt nefondate. Cum suspendarea s-a acordat până la soluționarea cererii cu același obiect din cadrul apelului iar acesta din urmă s-a soluționat prin decizia nr.307 din 10 decembrie 2004, s-a considerat că nu mai există vreun fundament pentru susținerea în continuare a criticilor aduse sentinței nr.163 din august 2004, așa că recursul a fost respins ca nefondat.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.