ÎCCJ, decizie (scj.ro #82378)

Eroare judiciară. Despăgubiri în temeiul art.

998 C.civ. și art. 504 C,pr.pen. Daune materiale. Daune morale. Cazul persoanei

care n-a fost privată însă de libertate.

Cuprins

pe materii

. Drept civil. Despăgubiri. Eroare judiciară. Despăgubiri

în temeiul art. 998 C.civ. și art. 504 C,pr.pen. Daune materiale. Daune morale.

Cazul persoanei care n-a fost privată însă de libertate.

Index

alfabetic

. Drept civil.

-

Eroare judiciară;

-

Despăgubiri;

-

Daune materiale;

-

Daune morale.

Constituția: art. 52 alin. (3);

C.civ. art.998

C.pr.civ.: art. 504.

Are dreptul la daune materiale și morale, în baza art. 52 alin. (3) din

Constituția României, a art. 998 din C.civ. și art. 504 din C.pr.pen. persoana

care, după condamnări la pedepse privative de libertate, în diferite stadii

procesuale, a fost în final achitată, chiar dacă nu a fost privat de libertate.

Î.C.C.J.,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 8002 din 14 octombrie

2005.

La data de 29.01.2004, reclamantul C.M. a chemat în judecată

STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând obligarea pârâtului

la plata sumei de 6 miliarde lei cu titlu de daune morale, precum și la plata

sumei de 11.250.000 lei, cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli

efectuate în legătură cu procesul penal la care a fost condamnat pe nedrept și

a cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este ministru ordinat al

cultului religios „ Martorii lui Iehova” astfel că potrivit art.6 lit.c din

Legea nr.46/1996 este scutit de efectuarea oricărei forme de serviciu militar,

sub arme sau alternativ. Cu toate acestea, i s-a întocmit dosar penal și a fost

trimis în judecată în fața instanțelor militare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.354 Cod penal.

Reclamantul a mai arătat că la prima instanță, prin sentința penală nr.156 din

28 octombrie 1999 a Tribunalului militar Cluj, a fost achitat în baza prevederilor

art.10 lit.b din Codul de procedură penală, dar instanța de apel-Tribunalul

Militar Teritorial București-prin decizia penală nr.117 din 6.04.2000, a

desființat hotărârea primei instanțe și l-a condamnat la 2 ani și 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.354 Cod penal,

interzicându-i-se, conform art.71 și 64 Cod penal, exercitarea mai multor

drepturi, printre care și acela de a-și exercita propria religie.

În recurs, prin decizia penală nr.236 din 14 iunie 2000 a Curții Militare de

Apel, s-a menținut condamnarea  sa, care a fost redusă la 1 an și 6 luni,

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe perioada termenului de

încercare de 3 ani și 6 luni.

Ulterior, prin decizia penală nr.459 din 30 ianuarie 2003 Curtea Supremă de

Justiție a admis recursul în anulare declarat de procurorul general, a

desființat hotărârile de condamnare și a menținut hotărârea primei instanțe, de

achitare.

Reclamantul a mai arătat că întrucât a fost condamnat fără temei legal, că prin

condamnarea penală i s-a încălcat dreptul la exercitarea liberă a religiei și a

fost supus la o discriminare pe motive religioase, fiind supus astfel unui

stres emoțional foarte intens, prin implicarea sa în ancheta penală și în

restul procedurilor judiciare, este îndreptățit să solicite daune morale și

materiale, acestea din urmă constând în cheltuielile pe care le-a suportat pe

parcursul procedurilor judiciare în care a fost implicat în legătură cu

condamnarea sa penală.

Tribunalul Mureș, prin sentința nr.893 din 14 septembrie 2004, a admis în parte

acțiunea și a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la

plata către reclamant a sumei de 200.000.000 de lei cu titlu de daune morale și

10.500.000 de lei daune materiale, precum.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că acordarea

daunelor morale se justifică atâta vreme cât condamnarea penală pe nedrept a

produs suferințe pe plan moral, social și profesional de natură a fi lezat

demnitatea și onoarea reclamantului, iar cu privire la cuantumul acestor daune

instanța a avut în vedere impactul psihic suferit de acesta și de familia sa,

precum și consecințele negative avute în plan familial și social și intensitatea

cu care au fost percepute de acesta Că, pretențiile reclamantului (atât cele

pentru acoperirea prejudiciului moral cât și a celui material) sunt întemeiate

pe prevederile art.51 alin.3 din Constituția României (în prezent art. 52

alin.3) , coroborate cu art.504 alin. (1) din Codul de procedură penală și

art.998 din Codul Civil, cu referire la art.6.1. din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Soluția primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

civilă, care, prin decizia nr.1073A din 15 decembrie 2004, a respins ca

nefondate apelurile formulate de reclamant, de pârâta DGFP Mureș în nume

propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs atât reclamantul Czego

Mozes, cât și Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP Mureș și Ministerul

Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș.

În recursul său, reclamantul susține că în raport cu  întinderea

prejudiciului real suferit, în mod greșit instanța de fond, a cărei hotărâre a

fost confirmată de instanța de apel, a stabilit cuantumul daunelor morale la

200 milioane de lei, în loc de 6 miliarde de lei.

În recursurile lor „Ministerul Finanțelor, prin DGFP Mureș și Ministerul Public

– Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș susțin că hotărârea este nelegală în

condițiile în care împotriva reclamantului nu s-a luat nici o măsură privativă

de libertate care ar putea justifica o reparație morală, iar, pe de altă parte,

cuantumul acordat de instanță este exagerat de mare, ceea ce determină o

îmbogățire fără justă cauză a reclamantului.

Ministerul Finanțelor mai susține că instanțele au reținut greșit incidența în

cauză a prevederilor art.998 din Codul Civil.

Recursurile sunt nefondate.

Articolul 998 din Codul Civil enunță principiul răspunderii civile delictuale

„orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a

cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”.

Prejudiciul este elementul care determină obligația de reparațiune. Nu se

concepe despăgubire fără daună preexistentă. Acest raport de cauzalitate între

culpă (care dă naștere responsabilității) și prejudiciu (din care decurge

obligațiunea de despăgubire) rezultă din principiul enunțat de textul de lege

arătat.

Cum, textul de lege menționat nu distinge, rezultă că prejudiciul poate fi atât

material (dacă are un conținut economic, adică poate fi exprimat și în bani)

cât și moral (când aduce atingere la cinstea, reputația, onoarea,

considerațiunea unei persoane).

Prejudiciul, deși de natură morală, poate fi reparat prin acordarea unei sume

de bani.

Acordarea despăgubirilor materiale pentru daune morale este incontestabil

compatibilă cu regulile de conviețuire socială și cu principiile de echitate și

justiție care pretind că autorul faptei ilicite trebuie să suporte consecințele

negative ale acesteia.

Spre deosebire de acțiunea în daune pentru prejudicii materiale, la care

prejudiciul trebuie într-adevăr să fie cert atât în privința existenței cât și

a întinderii, la acțiunea de daune morale certitudinea poate purta numai cu privire

la existența prejudiciului nu și la întinderea acestuia (respectiv,

posibilitatea de a fi evaluat).

Prejudiciul moral nu poate fi dovedit cu probe certe, existând doar criterii

generale lăsate la aprecierea judecătorului care va stabili cuantumului bănesc

al prejudiciului suferit.

Principiul răspunderii civile delictuale enunțat de articolul 998 Cod civil se

coroborează cu prevederile art.504 (1) din Codul de procedură penală și cu

acelea cuprinse în art.52 (3) din Constituție.

Astfel, potrivit art.504 (1) din Codul de procedură penală „ Persoana care a

fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei

suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă

de achitare”.

Conform art.52 (3) di Constituție „ Statul răspunde patrimonial pentru

prejudiciile cauzate prin erorile judiciare”

În speță, în mod just au constatat instanțele că procedurile judiciare din fața

instanțelor penale și condamnarea pe nedrept au fost susceptibile de a produce

suferințe pe plan moral, social și profesional de natură să lezeze demnitatea

și onoarea reclamantului.

Referitor la cuantumul daunelor morale, se constată că acesta a fost în mod

just apreciat de instanțe în raport de impactul psihic suferit de reclamant și

de familia sa și consecințele negative create în plan familial și social și

intensitatea cu care au fost percepute de acesta.

Nu se poate susține că prin acordarea daunelor morale s-ar produce o îmbogățire

fără just temei, atâta timp cât prin condamnarea pe nedrept a reclamantului s-a

adus atingere valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se

referă la existența fizică a omului, sensibilitatea fizică și psihică, la cinste,

demnitate, onoare și alte valori similare.

Nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia reclamantul nu ar avea

dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite întrucât nu a fost privat

de libertate.

Într-adevăr, alineatul l al articolului 504 din Codul de procedură penală se

referă la situația în care a intervenit și o măsură privativă de libertate.

Dar, aceasta este o altă ipoteză prevăzută de legiuitor, iar concluzia este că

o persoană are dreptul să solicite despăgubiri indiferent dacă a fost sau nu

privată de libertate, fiind suficient să fi fost condamnată în mod nelegal, iar

ulterior achitată.

Drept urmare, în raport de considerentele expuse recursurile  au fost

respinse .