ÎCCJ, decizie (scj.ro #82695)

Daune materiale și morale.

Art.504 C.proc.pen.

Principiul responsabilității

statului față de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare

săvârșite în procesle penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea

erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare, neimputabile victimei, să

fie suportate de acestea

.

Secția civilă, decizia nr.4110 din 17

octombrie 2003

Reclamantul

G.S. a chemat în judecată, în temeiul art.504 C.pr.pen., coroborat cu art.998

C.civ., Statul Român, solicitând despăgubiri materiale și morale în cuantum de

1.270.000.000 lei pentru arestare și condamnare pe nedrept.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în urma unei erori judiciare a

fost arestat și condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru tentativa la

infracțiunea de furt calificat, ulterior, în judecarea unei cereri de revizuire

stabilindu-se că fapta imputată fusese săvârșită de o altă persoană, care îi

sustrăsese actul de identitate.

Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr.951/7.12.2001 a admis în parte acțiunea,

și a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei

de 58 milioane lei cu titlul de despăgubiri materiale și 50 milioane lei cu

titlu de daune morale, precum și la cheltuieli de judecată.

A constatat instanța că sunt întrunite cerințele art.504 C.pr.pen., reclamantul

fiind condamnat și arestat pe nedrept, despăgubirile solicitate fiind numai în

parte dovedite prin probele administrate.

Împotriva sentinței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

București și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Apelurile

au fost admise prin decizia civilă nr.280/12 iunie 2002 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă, care a schimbat în tot sentința și pe

fond a respins acțiunea, respingând în același timp apelul declarat de

reclamant.

A reținut instanța de apel că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.504

alin.3 C.pr.pen., conform cărora nu are dreptul la repararea pagubei persoana

care, în cursul urmăririi penale sau al judecății, cu intenție sau din culpă

gravă a stânjenit sau a încercat să stânjenească aflarea adevărului.

Or, a conchis instanța de apel, reclamantul nu a făcut toate demersurile

necesare în procesul penal pentru a asigura desfășurarea expertizei

criminalistice grafologice care ar fi permis aflarea adevărului încă în acea

fază procesuală, iar nu doar ulterior, cu ocazia judecării revizuirii hotărârii

penale.

Reclamantul a atacat cu recurs decizia instanței de apel.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare în combaterea recursului.

Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, cu

consecința modificării deciziei recurate și a păstrării hotărârii instanței de fond,

pentru următoarele considerente.

Potrivit art.504 din Codul de procedură penală în forma de la

data investirii instanței, situat în capitolul intitulat „Repararea pagubei în

cazul condamnării   sau   al   luării

unei   măsuri  preventive  pe  nedrept”,  orice

persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către

stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin

hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată ori acea faptă nu există.

Iar potrivit art.48 alin.3 teza I din Constituție, statul răspunde patrimonial

pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

Astfel cum s-a decis în contenciosul constituțional prin decizia nr.45/1998,

principiul responsabilității statului față de persoanele care au suferit din

cauza unor erori judiciare săvârșite în procesele penale trebuie aplicat

tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori

judiciare, neimputabile victimei, să fie suportate de aceasta.

În speță, din examinarea dosarelor penale atașate, rezultă fără dubiu că

reclamantul a fost victima unei erori judiciare, fiind cercetat, judecat și

condamnat pentru o faptă pe care nu a comisese, astfel cum s-a stabilit

ulterior în calea extraordinară de atac a revizuirii. Prezumția de nevinovăție

a fost grav încălcată prin modul de desfășurare a anchetei penale și a

procesului penal în faza de judecată, care s-a soldat cu condamnarea sa la 1 an

și 6 luni închisoare, deși pe tot parcursul procesului s-a apărat, arătând că

actul său de identitate fusese sustras, astfel explicându-se găsirea sa asupra

adevăratului făptuitor, surprins în flagrant delict.

Pornind de la împrejurarea că reclamantul nu a depus suficiente scripte de

comparație în vederea efectuării expertizei criminalistice a scrisului,

instanța de apel a considerat că în speță ar fi aplicabile dispozițiile art.504

alin.3 C.pr.pen (în forma anterioară modificării prin Legea nr.281/2003).

Această statuare a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Textul invocat,

stabilind excepția de la regula reparării prejudiciului cauzat prin erori

judiciare, trebuia să fie interpretat strict și restrictiv. Astfel, el excludea

de la dreptul la repararea pagubei numai persoana care cu intenție sau din

culpă gravă a stânjenit sau a încercat să stânjenească aflarea adevărului.

Or, reclamantul, inculpat pentru o faptă pe care nu o săvârșise, și-a susținut

în permanență nevinovăția, solicitând audierea unor martori care au atestat că

întreaga săptămână lucrase în schimbul de noapte, astfel că era imposibil să fi

săvârșit tentativa de furt din autoturism de care a fost acuzat. Chiar

proprietarul autoturismului, care l-a văzut pe făptuitorul surprins în flagrant

a menționat în fața instanței penale că este vorba despre o altă persoană. Cu

toate acestea, reclamantul din cauza de față a fost condamnat, susținându-se că

hotărâtoare a fost lipsa depunerii de către acesta a unor suficiente probe de

scris.

Acest fapt nu putea, în nici un caz, să constituie intenție sau culpă gravă în

împiedicarea aflării adevărului, în sensul art.504 alin.3 C.proc.pen.

Ca atare, recursul reclamantului se va admite, cu consecința modificării

deciziei pronunțate în apel, în sensul că se vor respinge apelurile declarate

de Parchet și de Ministerul Finanțelor Publice.

Constatând că printr-o echilibrată și atentă apreciere a probelor instanța de

fond a admis în parte acțiunea, această hotărâre va fi păstrată integral în

urma modificării doar în parte a deciziei recurate.