ÎCCJ, decizie (scj.ro #82055)

Daune materiale și morale, pentru eroare judiciară

.

Cuprins

pe materii

. Drept civil. Obligații izvorând din cauzarea de

prejudicii. Răspunderea statului pentru erori penale judiciare. Daune materiale

și morale.

Index

alfabetic

. Drept civil.

-

Eroare judiciară

-

Daune materiale și morale.

C. pr.pen.: art. 504 și următ

.

Scopul art. 504 C.pr.pen. este acela de a materializa principiul

constituțional potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile

cauzate prin erorile

judiciare săvârșite în procesele penale și

de  a permite repararea prejudiciilor cauzate atât prin condamnarea pe

nedrept, cât și prin nelegala privare sau restrângere de libertate din cursul

procesului penal. Astfel legea internă este în concordanță cu prevederile

art.5, paragraful 5, din Convenția Europeană a Dreptului Omului.

Î.C.C.J.,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 14 din 5 ianuarie

2006.

La  martie 2004 reclamantul D.C.C. a chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi

obligat la plata sumelor de :

-1.435.644.962,63 ROL cu titlu de daune materiale, plus 40% din

această sumă cu titlu de impozit pe venit, ambele actualizate în raport cu rata

oficială a inflației până la achitarea lor integrală;

-1.200.000.000 ROL cu titlu de daune morale, actualizată, de

asemenea, în raport cu rata inflației.

Motivând acțiunea, reclamantul a susținut, în esență, că daunele cerute

reprezintă reparația prejudiciului cauzat  printr-un proces penal pornit

împotriva sa și încetat ulterior, în cadrul căruia a fost supus unei

percheziții și arestului preventiv.

Acțiunea civilă arătată a fost respinsă ca inadmisibilă prin

sentința civilă nr.893 din 15 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Constanța,

secția civilă, iar apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin

decizia civilă nr.673/C din 8 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția civilă.

Ca situație de fapt instanțele au reținut că reclamantul a fost

trimis în judecată penală fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art.19 teza a II din Legea nr.51/1991, că în perioada 11 martie 1998 – 10

aprilie 1998 a fost arestat preventiv, că procesul penal a parcurs mai multe

grade de jurisdicție, pe parcursul cărora a fost schimbată încadrarea juridică

a faptei imputate reclamantului în infracțiunea prevăzută de art.195 din Codul

penal, și s-a finalizat prin încetare la data de 10 septembrie 2003 ca urmare a

lipsei plângerii prealabile a părții vătămate C.C.E, fără ca prin hotărârea de

încetare a procesului penal instanța să fi dispus revocarea măsurii privative

de libertate.

În raport cu starea de fapt reținută, instanțele au statuat în

drept că dispozițiile art.504 alin.2 Cod procedură penală, invocate de reclamant

ca temei al acțiunii civile, nu sunt incidente cauzei, întrucât beneficiul

daunelor materiale și morale reglementat prin acest text de lege este acordat

numai în cazul în care încetarea procesului penal este dispusă pentru cauza

prevăzută de art.10 alin.1 lit.j din Codul de procedură penală, iar nu atunci

când – așa cum este cazul reclamantului – s-a datorat lipsei plângerii

prealabile a părții vătămate, caz de încetare a procesului penal în baza art.11

pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.f Cod procedură penală.

Reclamantul a declarat recurs atât împotriva deciziei pronunțată

de instanța de apel, cât și împotriva încheierii interlocutorii din 6 mai 2005,

prin care aceeași instanță de apel a respins o excepție invocată de reclamant.

Recursul este amplu dezvoltat, în esență însă reclamantul

combătând soluția de respingerea acțiunii ca inadmisibilă, susținând

admisibilitatea acesteia și cerând casarea hotărârilor date în primă instanță

și în apel.

Recursul este întemeiat.

Indiferent de modificarea în timp a conținutului art.504 alin.2

Cod procedură penală examinat cronologic și restrictiv de către instanțele care

s-au pronunțat în cauza de față, scopul urmărit constant prin acest text de

lege a fost și este acela de materializare a principiului constituțional

potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin

erorile judiciare săvârșite în procesele penale.

Scopul legii este, așadar, de a permite repararea prejudiciilor

cauzate atât prin condamnarea pe nedrept, cât și prin nelegala privare sau

restrângere de libertate din cursul procesului penal finalizat fie prin

achitarea inculpatului, fie prin încetarea procesului penal, numai astfel legea

internă fiind în concordanță cu prevederile art.5, paragraful 5, din Convenția

Europeană a Dreptului Omului, în conformitate cu care trebuie interpretate

legile interne potrivit art.20 din Constituție.

Prin prisma acestor considerente este admisibilă acțiunea

reclamantului, soluțiile contrare în cauză fiind date cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod

procedură civilă, astfel că, impunându-se judecarea fondului pricinii în primă

instanță, în temeiul dispozițiilor art.312 alin(1), (2) și (5) Cod procedură

civilă recursul de față va fi admis, hotărârile pronunțate vor fi casate, iar

cauza va fi trimisă spre rejudecare la Tribunalul Constanța.

Efectul casării hotărârilor se extinde și asupra încheierii

interlocutorii din 6 mai 2005, astfel că recursul declarat împotriva acesteia a

rămas fără obiect, urmând a fi respins ca atare.

În fine, urmare admiterii recursului pentru cele arătate, nu se

mai impune cercetarea celorlalte cazuri de recurs invocate, care vor fi

examinate de către instanța de trimitere ca susțineri de fond în măsura în care

sunt utile judecății.