ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 740/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința nr. 169/CA/2012-P.I. din 14 mai 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.V., în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară-Comisariatul General, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin decizia nr. 1543 din 17 octombrie 2011 emisă de Garda Financiară-Comisariatul General, ca urmare a reorganizării Gărzii Financiare, reclamantul I.V.

a fost eliberat din funcția publică de execuție - comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară, secția județeană Satu Mare, conform dispozițiilor art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și (5), art. 103 și art. 106 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 17 octombrie 2011. Pentru a înlătura susținerea reclamantului în sensul că decizia contestată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 coroborate cu dispozițiile art. 76 C. muncii, instanța de fond a apreciat că respectiva procedura a fost respectată prin preavizul de 30 de zile calendaristice ce a fost acordat reclamantului, din 23 iunie 2011, potrivit prevederilor art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

Astfel, instanța de fond reține că, preavizul menționat, a fost emis înainte de emiterea deciziei de eliberare din funcție a reclamantului, cu respectarea cerințelor art. 99 alin. (3) și (5) din Legea nr. 188/1999 Și cu luarea în considerare și a concediilor medicale de care a beneficiat reclamantul. Apărarea reclamantului, în sensul necomunicată notificarea din 13 octombrie 2011, privind susținerea examenului de testare profesională, a fost apreciată de instanța de fond, ca fiind nejustificată în raport de faptul că pârâta Garda Financiară - Comisia Generală a transmis respectiva notificare reclamantului, însă acesta nu a ridicat-o de la oficiul poștal, după avizare, fiind restituită instituției pârâte, astfel că nu se poate reține în sarcina instituției pârâte încălcarea prevederilor Ordinului nr. 3070 din 06 august 2011 de completare a Ordinului Președintelui A.N.A.F.

nr. 2434/2011, invocate de reclamant. Mai reține judecătorul fondului că atâta timp cât reclamantul, deși și-a exprimat opțiunea pentru funcția publică - comisar I grad profesional superior la Garda Financiară, secția județeană Satu Mare, prin adresa din 01 iulie 2011, nu a înțeles să participe la testarea profesională, acest lucru reprezintă în exclusivitate opțiunea acestuia și nu se poate reține în sarcina pârâtei vreo încălcare a legii la emiterea deciziei de eliberare din funcție, cu atât mai mult cu cât procesul de reorganizare desfășurat la nivelul instituției era de notorietate. DeȘi,instanța de fond constată că în cuprinsul deciziei contestate, se face referire și la rezultatele finale ale examenului de testare profesională desfășurat în perioada 18 octombrie 2011-20 octombrie 2011, ulterior emiterii deciziei, apreciază că acest element nu atrage nulitatea actului administrativ.

Cu privire la împrejurarea invocată de reclamant referitoare la concediul de odihnă de care ar fi beneficiat din data de 17 octombrie 2011, instanța de fond a apreciat că potrivit prevederilor legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999, pe perioada concediului de odihnă, spre deosebire de perioada incapacității temporare de muncă, raportul de serviciu al funcționarului public nu este suspendat, astfel încât concediul de odihnă nu reprezintă un impediment legal în ceea ce privește eliberarea din funcție. Mai reține instanța de fond Și faptul că din înscrisul depus la dosar, rezultă că cererea de concediu de odihnă, înregistrată din 14 octombrie 2011 a fost anulată, după discuția cu dl. D. - șef serviciu personal - fapt comunicat și reclamantului telefonic la data de 14 octombrie 2011 de către comisarul șef de secție - Ș.I..

2.Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 169/CA/2012-P.I. din 14 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul I.V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 9 Și art. 304 1 C. proc. civ. Printr-un set de critici, astfel, formulate recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond nu a stabilit corect situația de fapt Și, pe cale de consecință, a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea Și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 și urm. din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și (5), art. 103 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a arătat următoarele: - soluția pronunțată de instanța de fond a fost dată fără a sancționa nerespectarea de către pârâtă a dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în condițiile în care în cuprinsul deciziei nr. 1534 din 17 octombrie 2011, pârâta susține că preavizul a fost acordat prin adresa din 23 iunie 2011 iar, ulterior, prin răspunsul la interogator, aceeași pârâta a menționat faptul că adresa din 23 iunie 2011 nu reprezintă un preaviz, ci o simplă înștiințare, situație în raport de care consideră recurentul că o simplă înștiințare nu poate produce efectele juridice ale unui preaviz; - soluția primei instanțe a fost pronunțată cu neobservarea faptului că pârâta nu a respectat dispozițiile art. 64-65 din Legea nr. 188/1999 referitoare la susținerea examenului de testare profesională; - necomunicarea notificării din 13 octombrie 2011, privind perioada de susținere a examenului de testare profesională este un alt motiv care, în opinia recurentului, atrage nulitatea deciziei de eliberare din funcție în raport de dispozițiile Ordinului nr. 3070 din 06 septembrie 2011 dat în completarea Ordinului Președintelui A.N.A.F.

nr. 2434/2011, potrivit căruia datele de desfășurare a examenului de testare profesională vor fi comunicate în scris funcționarilor publici; În acest sens arată recurentul că nu i-a fost făcută o astfel de comunicare, iar în decizia de eliberare din funcție apare în mod eronat mențiunea că ar fi primit notificarea din 13 octombrie 2011, privind perioada de susținere a examenului de testare profesională. Mai susține recurentul că în condițiile în care decizia de eliberare din funcție a fost emisă la data de 17 octombrie 2011, iar examenul pentru testarea profesională a fost organizat în perioada 18 octombrie 2011-20 octombrie 2011 nu avea cum să mai participe la un examen de testare profesională organizat ulterior eliberării sale din funcție și a cărei organizare nu-i fusese comunicată, ceea ce se demonstrează că se urmărea eliberarea sa din funcție pe orice motiv.

- prima instanță a ignorat încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. h) C. muncii raportat la art. 117 din Legea nr. 188/1999; În acest sens recurentul arată că decizia contestată a fost emisă în perioada în care se afla în concediu legal de odihnă astfel încât este lovită de nulitate absolută.

Astfel, recurentul arată că la data de 14 octombrie 2011, a formulat o cerere prin care a solicitat aprobarea efectuării concediului de odihnă cu începere din data de 17 octombrie 2011, cerere ce a fost înregistrată din 14 octombrie 2011 și aprobată la data de 14 octombrie 2011. - prima instanță a ignorat încălcarea dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în condițiile în care decizia contestată i-a fost comunicată prin scrisoare recomandată la data de 14 noiembrie 2011, după revenirea din concediul de odihnă, deci cu încălcarea termenului de 5 zile lucrătoare; - prima instanță a ignorat faptul că Ordinul nr. 2253 din 23 iunie 2011 al Președintelui A.N.A.F. a fost suspendat și/sau anulat prin mai multe hotărâri judecătorești; 3. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, ce atrag incidența dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., și față de prevederile legale incidente din cuprinsul Legii nr. 554/2004 dar și ale materiei supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul de față este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate. Recurentul a supus controlului instanței de contencios administrativ decizia nr. 1534 din 17 octombrie 2011 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General, prin care a fost eliberat din funcția publică teritorială de execuție, comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară, secția județeană Satu Mare, începând cu data de 17 octombrie 2011, ca urmare a reorganizării Gărzii Financiare.

Decizia de eliberare din funcție a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și (5), art. 103 și art. 106 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii, reflectă o analiză superficială și o înlăturare nemotivată și fără suport probator a unor apărări formulate de recurent, esențiale pentru dezlegarea raportului juridic litigios, a astfel de atitudine echivalând cu o necercetare judecătorească efectivă a fondului cauzei, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puțin al uneia dintre părți.

În acest context, Înalta Curte subliniază că în virtutea principiului aflării adevărului, al rolului activ al instanței în vederea stabilirii corecte a faptelor și a aplicării corecte a legii, cercetarea fondului semnifică o cercetare amănunțită a tuturor probelor necesare stabilirii situației de fapt și a soluționării cauzei, prin verificarea punctuală a acestora prin raportare la susținerile părților litigante. Totodată, se impune a fi amintit faptul că, jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt analizate de instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor , argumentelor și elementelor probatorii.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză, motivarea instanței de fond, nu este de natură a respecta exigențele unui proces echitabil, în condițiile în care constă, într-o expunere teoretică și formală a normelor legale incidente în cauză prin raportare la o situație de fapt contestabilă cel puțin din perspectiva unor apărări cu efect direct asupra aplicării corectă a normelor pertinente din legislația privind funcția publică . Relevant, în acest sens, este faptul că în considerentele sentinței recurate judecătorul fondului, se limitează la a aprecia ca referirile, în cuprinsul deciziei contestate, la rezultatele unui examen desfășurat la o dată ulterioară emiterii respectivului act administrativ, nu atrage nulitatea actului administrativ supus controlului judecătoresc, fără însă a motiva respectiva apreciere, aspect de natură a prejudicia dreptul la apărare al recurentului.

În condițiile în care motivul eliberării din funcția publică a fost reorganizarea instituției publice iar temeiul de drept art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, judecătorul fondului avea obligația de a verifica legalitatea deciziei contestate prin prisma tuturor apărărilor recurentului referitoare la derularea procedurii administrative finalizate prin emiterea deciziei de eliberare din funcția publică și să expună în considerentele hotărârii motivele pentru care a înțeles să înlăture apărările formulate, atât pentru a respecta drepturile procesuale ale părților litigante dar și pentru a asigura instanței de recurs posibilitatea efectuării unui control judiciar deplin.

În condițiile în care în motivarea actului administrativ contestat, emis la data de 17 octombrie 2010, se face referire expresă la rezultatele finale ale examenului de testare profesională desfășurat în perioada 18 octombrie 2011-20 octombrie 2011, consemnate în raportul final din 2011 al Comisiei de examinare, ca și etapă obligatorie în procedura de selecție a personalului afectat de restructurarea instituției publice intimate, judecătorul fondului era obligat să pună în discuția părților litigante și să clarifice respectiva neconcordanță, inclusiv prin administrarea unor noi probe, și numai ulterior să conchidă motivat asupra temeiniciei/netemeinicii respectivei apărări.

Acest lucru era cu atât mai mult necesar cu cât intimata prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond a susținut temeinicia și legalitatea deciziei de eliberare din funcție din 17 octombrie 2011 și prin prisma faptului că recurentul nu și-a exprimat opțiunea de a participa la testarea profesională, având drept consecință neprezentarea la examenul desfășurat în perioada 18 octombrie 2011-20 octombrie 2011 iar în cuprinsul raportului final al examenului de testare profesională organizat în perioada 18-20 octombrie 2011, din 20 octombrie 2011 apare consemnat faptul că recurentul a fost declarat respins ca efect al neprezentării la examen, rezultatele fiind afișate la data de 19 octombrie 2011. Totodată, prezintă relevanță și faptul că din cuprinsul notificării din 13 octombrie 2011 rezultă că recurentul se putea prezenta direct la examenul de testare profesională organizat în perioada 18 octombrie 2011-20 octombrie 2011, fără a fi necesar a-și exprima voința în acest sens, prin depunerea unei opțiuni în prealabil.

Așadar, eliberarea din funcția publică a recurentului printr-un act administrativ emis la data de 17 octombrie 2011, prin raportare apriorică la rezultatele unui examen desfășurat la data de 18 octombrie 2011, făcute publice prin afișare în data de 19 octombrie 2011, ridică cel puțin dubii asupra legalității respectivului act administrativ, contestat în prezenta cauză, ceea ce impune pentru judecătorul fondului obligația clarificării legalității raportului juridic dedus judecății sub acest aspect.

Totodată, Înalta Curte mai constată și faptul că judecătorul fondului și-a însușit, fără suport probator integral susținerile intimatei referitoare la anularea cererii de concediu de odihnă, înregistrată din 14 octombrie 2011, după o discuție telefonică purtată la data de 14 octombrie 2011, și implicit fără motivare susținerea că concediul de odihnă nu reprezintă un impediment legal în ceea ce privește eliberarea din funcție, ceea ce nu poate fi acceptat din perspectiva respectării garanțiilor procesului echitabil, în sensul art. 6 din CEDO. În aceste condiții, recurentului i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

În raport de cele mai sus arătate, apreciindu-se că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se va dispune, așadar, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum și a prevederilor art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 din C. proc. civ., admiterea recursului declarat de I.V., casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, care va avea în vedere la soluționarea cauzei Și restul criticilor expuse în cererea de recurs, a cărei analiză nu s-a mai impus față de aspectele de nelegalitate care au condus la desființarea hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de I.V. împotriva sentinței nr. 169/CA/2012-PI din 14 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.