ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 740/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 740/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința nr. 169/CA/2012-P.I.

din 14 mai 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.V., în contradictoriu cu

pârâta Garda Financiară-Comisariatul General, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 1543

din 17 octombrie 2011 emisă de Garda Financiară-Comisariatul General, ca urmare

a reorganizării Gărzii Financiare, reclamantul I.V. a fost eliberat din funcția

publică de execuție - comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară,

secția județeană Satu Mare, conform dispozițiilor art. 97 lit. c) coroborat cu

art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și (5), art. 103 și art. 106 din Legea nr.

188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, începând cu data de 17 octombrie 2011.

Pentru a înlătura susținerea

reclamantului în sensul că decizia contestată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor

art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 coroborate cu dispozițiile art. 76 C.

muncii, instanța de fond a apreciat că respectiva procedura a fost respectată prin

preavizul de 30 de zile calendaristice ce a fost acordat reclamantului, din 23

iunie 2011, potrivit prevederilor art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea

nr. 188/1999.

Astfel, instanța de fond

reține că, preavizul menționat, a fost emis înainte de emiterea deciziei de eliberare

din funcție a reclamantului, cu respectarea cerințelor art. 99 alin. (3) și (5)

din Legea nr. 188/1999 Și cu luarea în considerare și a concediilor medicale de

care a beneficiat reclamantul.

Apărarea reclamantului,

în sensul necomunicată notificarea din 13 octombrie 2011, privind susținerea examenului

de testare profesională, a fost apreciată de instanța de fond, ca fiind nejustificată

în raport de faptul că pârâta Garda Financiară - Comisia Generală a transmis respectiva

notificare reclamantului, însă acesta nu a ridicat-o de la oficiul poștal, după

avizare, fiind restituită instituției pârâte, astfel că nu se poate reține în sarcina

instituției pârâte încălcarea prevederilor Ordinului nr. 3070 din 06 august 2011

de completare a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2434/2011, invocate de reclamant.

Mai reține judecătorul

fondului că atâta timp cât reclamantul, deși și-a exprimat opțiunea pentru funcția

publică - comisar I grad profesional superior la Garda Financiară, secția județeană

Satu Mare, prin adresa din 01 iulie 2011, nu a înțeles să participe la testarea

profesională, acest lucru reprezintă în exclusivitate opțiunea acestuia și nu se

poate reține în sarcina pârâtei vreo încălcare a legii la emiterea deciziei de eliberare

din funcție, cu atât mai mult cu cât procesul de reorganizare desfășurat la nivelul

instituției era de notorietate.

DeȘi,instanța de fond

constată că în cuprinsul deciziei contestate, se face referire și la rezultatele

finale ale examenului de testare profesională desfășurat în perioada 18 octombrie

2011-20 octombrie 2011, ulterior emiterii deciziei, apreciază că acest element nu

atrage nulitatea actului administrativ.

Cu privire la împrejurarea

invocată de reclamant referitoare la concediul de odihnă de care ar fi beneficiat

din data de 17 octombrie 2011, instanța de fond a apreciat că potrivit prevederilor

legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999, pe perioada concediului de odihnă,

spre deosebire de perioada incapacității temporare de muncă, raportul de serviciu

al funcționarului public nu este suspendat, astfel încât concediul de odihnă nu

reprezintă un impediment legal în ceea ce privește eliberarea din funcție.

Mai reține instanța de

fond Și faptul că din înscrisul depus la dosar, rezultă că cererea de concediu de

odihnă, înregistrată din 14 octombrie 2011 a fost anulată, după discuția cu dl.

D. - șef serviciu personal - fapt comunicat și reclamantului telefonic la data de

14 octombrie 2011 de către comisarul șef de secție - Ș.I..

2.Cererea de recurs

Împotriva sentinței

nr. 169/CA/2012-P.I. din 14 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul I.V. criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 9 Și art.

304

1

C. proc. civ.

Printr-un set de critici,

astfel, formulate recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond nu a stabilit

corect situația de fapt Și, pe cale de consecință, a pronunțat hotărârea recurată

cu încălcarea Și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 și urm. din Legea nr.

554/2004 raportat la art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b),

alin. (3) și (5), art. 103 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

În dezvoltarea criticilor

formulate, recurentul a arătat următoarele:

- soluția pronunțată de

instanța de fond a fost dată fără a sancționa nerespectarea de către pârâtă a dispozițiilor

art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în condițiile în care în cuprinsul deciziei

nr. 1534 din 17 octombrie 2011, pârâta susține că preavizul a fost acordat prin

adresa din 23 iunie 2011 iar, ulterior, prin răspunsul la interogator, aceeași pârâta

a menționat faptul că adresa din 23 iunie 2011 nu reprezintă un preaviz, ci o simplă

înștiințare, situație în raport de care consideră recurentul că o simplă înștiințare

nu poate produce efectele juridice ale unui preaviz;

- soluția primei instanțe

a fost pronunțată cu neobservarea faptului că pârâta nu a respectat dispozițiile

art. 64-65 din Legea nr. 188/1999 referitoare la susținerea examenului de testare

profesională;

- necomunicarea notificării

din 13 octombrie 2011, privind perioada de susținere a examenului de testare profesională

este un alt motiv care, în opinia recurentului, atrage nulitatea deciziei de eliberare

din funcție în raport de dispozițiile Ordinului nr. 3070 din 06 septembrie 2011

dat în completarea Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2434/2011, potrivit căruia

datele de desfășurare a examenului de testare profesională vor fi comunicate în

scris funcționarilor publici;

În acest sens arată recurentul

că nu i-a fost făcută o astfel de comunicare, iar în decizia de eliberare din funcție

apare în mod eronat mențiunea că ar fi primit notificarea din 13 octombrie 2011,

privind perioada de susținere a examenului de testare profesională.

Mai susține recurentul

că în condițiile în care decizia de eliberare din funcție a fost emisă la data de

17 octombrie 2011, iar examenul pentru testarea profesională a fost organizat în

perioada 18 octombrie 2011-20 octombrie 2011 nu avea cum să mai participe la un

examen de testare profesională organizat ulterior eliberării sale din funcție și

a cărei organizare nu-i fusese comunicată, ceea ce se demonstrează că se urmărea

eliberarea sa din funcție pe orice motiv.

- prima instanță a ignorat

încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. h) C. muncii raportat la art. 117

din Legea nr. 188/1999;

În acest sens recurentul

arată că decizia contestată a fost emisă în perioada în care se afla în concediu

legal de odihnă astfel încât este lovită de nulitate absolută.

Astfel, recurentul arată

că la data de 14 octombrie 2011, a formulat o cerere prin care a solicitat aprobarea

efectuării concediului de odihnă cu începere din data de 17 octombrie 2011, cerere

ce a fost înregistrată din 14 octombrie 2011 și aprobată la data de 14

octombrie 2011.

- prima instanță a ignorat

încălcarea dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în condițiile

în care decizia contestată i-a fost comunicată prin scrisoare recomandată la data

de 14 noiembrie 2011, după revenirea din concediul de odihnă, deci cu încălcarea

termenului de 5 zile lucrătoare;

- prima instanță a ignorat

faptul că Ordinul nr. 2253 din 23 iunie 2011 al Președintelui A.N.A.F. a fost suspendat

și/sau anulat prin mai multe hotărâri judecătorești;

instanței de control judiciar

Examinând sentința atacată

în raport de criticile formulate, ce atrag incidența dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., și față de prevederile legale incidente din cuprinsul Legii nr. 554/2004

dar și ale materiei supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul de față

este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârii atacate și a

trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în sensul și pentru considerentele

în continuare arătate.

Recurentul a supus controlului

instanței de contencios administrativ decizia nr. 1534 din 17 octombrie 2011 emisă

de Garda Financiară - Comisariatul General, prin care a fost eliberat din funcția

publică teritorială de execuție, comisar clasa I, grad profesional superior la Garda

Financiară, secția județeană Satu Mare, începând cu data de 17 octombrie 2011, ca

urmare a reorganizării Gărzii Financiare.

Decizia de eliberare din

funcție a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 97 lit. c) coroborat cu

art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și (5), art. 103 și art. 106 din Legea nr.

188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Soluția primei instanțe,

de respingere a acțiunii, reflectă o analiză superficială și o înlăturare nemotivată

și fără suport probator a unor apărări formulate de recurent, esențiale pentru dezlegarea

raportului juridic litigios, a astfel de atitudine echivalând cu o necercetare judecătorească

efectivă a fondului cauzei, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil

cel puțin al uneia dintre părți.

În acest context, Înalta

Curte subliniază că în virtutea principiului aflării adevărului, al rolului activ

al instanței în vederea stabilirii corecte a faptelor și a aplicării corecte a legii,

cercetarea fondului semnifică o cercetare amănunțită a tuturor probelor necesare

stabilirii situației de fapt și a soluționării cauzei, prin verificarea punctuală

a acestora prin raportare la susținerile părților litigante.

Totodată, se impune a

fi amintit faptul că, jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului

subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art.

6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,

în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât

dacă susținerile părților sunt analizate de instanță, aceasta având obligația de

a proceda la un examen efectiv al mijloacelor , argumentelor și elementelor probatorii.

Înalta Curte constată

că în prezenta cauză, motivarea instanței de fond, nu este de natură a respecta

exigențele unui proces echitabil, în condițiile în care constă, într-o expunere

teoretică și formală a normelor legale incidente în cauză prin raportare la o situație

de fapt contestabilă cel puțin din perspectiva unor apărări cu efect direct asupra

aplicării corectă a normelor pertinente din legislația privind funcția publică .

Relevant, în acest sens,

este faptul că în considerentele sentinței recurate judecătorul fondului, se limitează

la a aprecia ca referirile, în cuprinsul deciziei contestate, la rezultatele unui

examen desfășurat la o dată ulterioară emiterii respectivului act administrativ,

nu atrage nulitatea actului administrativ supus controlului judecătoresc, fără însă

a motiva respectiva apreciere, aspect de natură a prejudicia dreptul la apărare

al recurentului.

În condițiile în care

motivul eliberării din funcția publică a fost reorganizarea instituției publice

iar temeiul de drept art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, judecătorul

fondului avea obligația de a verifica legalitatea deciziei contestate prin prisma

tuturor apărărilor recurentului referitoare la derularea procedurii administrative

finalizate prin emiterea deciziei de eliberare din funcția publică și să expună

în considerentele hotărârii motivele pentru care a înțeles să înlăture apărările

formulate, atât pentru a respecta drepturile procesuale ale părților litigante dar

și pentru a asigura instanței de recurs posibilitatea efectuării unui control judiciar

deplin.

În condițiile în care

în motivarea actului administrativ contestat, emis la data de 17 octombrie 2010,

se face referire expresă la rezultatele finale ale examenului de testare profesională

desfășurat în perioada 18 octombrie 2011-20 octombrie 2011, consemnate în raportul

final din 2011 al Comisiei de examinare, ca și etapă obligatorie în procedura de

selecție a personalului afectat de restructurarea instituției publice intimate,

judecătorul fondului era obligat să pună în discuția părților litigante și să clarifice

respectiva neconcordanță, inclusiv prin administrarea unor noi probe, și numai ulterior

să conchidă motivat asupra temeiniciei/netemeinicii respectivei apărări.

Acest lucru era cu atât

mai mult necesar cu cât intimata prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond

a susținut temeinicia și legalitatea deciziei de eliberare din funcție din 17

octombrie 2011 și prin prisma faptului că recurentul nu și-a exprimat opțiunea de

a participa la testarea profesională, având drept consecință neprezentarea la examenul

desfășurat în perioada 18 octombrie 2011-20 octombrie 2011 iar în cuprinsul raportului

final al examenului de testare profesională organizat în perioada 18-20 octombrie

2011, din 20 octombrie 2011 apare consemnat faptul că recurentul a fost declarat

respins ca efect al neprezentării la examen, rezultatele fiind afișate la data de

19 octombrie 2011. Totodată, prezintă relevanță și faptul că din cuprinsul notificării

din 13 octombrie 2011 rezultă că recurentul se putea prezenta direct la examenul

de testare profesională organizat în perioada 18 octombrie 2011-20 octombrie 2011,

fără a fi necesar a-și exprima voința în acest sens, prin depunerea unei opțiuni

în prealabil.

Așadar, eliberarea din

funcția publică a recurentului printr-un act administrativ emis la data de 17

octombrie 2011, prin raportare apriorică la rezultatele unui examen desfășurat la

data de 18 octombrie 2011, făcute publice prin afișare în data de 19 octombrie 2011,

ridică cel puțin dubii asupra legalității respectivului act administrativ, contestat

în prezenta cauză, ceea ce impune pentru judecătorul fondului obligația clarificării

legalității raportului juridic dedus judecății sub acest aspect.

Totodată, Înalta Curte

mai constată și faptul că judecătorul fondului și-a însușit, fără suport probator

integral susținerile intimatei referitoare la anularea cererii de concediu de odihnă,

înregistrată din 14 octombrie 2011, după o discuție telefonică purtată la data de

14 octombrie 2011, și implicit fără motivare susținerea că concediul de odihnă nu

reprezintă un impediment legal în ceea ce privește eliberarea din funcție, ceea

ce nu poate fi acceptat din perspectiva respectării garanțiilor procesului echitabil,

în sensul art. 6 din CEDO.

În aceste condiții, recurentului

i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond,

pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o garanție

a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

În raport de cele mai

sus arătate, apreciindu-se că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se va

dispune, așadar, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, precum și a prevederilor art. 312 alin. (1)-(3)

și art. 313 din C. proc. civ., admiterea recursului declarat de I.V., casarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, care va avea în

vedere la soluționarea cauzei Și restul criticilor expuse în cererea de recurs,

a cărei analiză nu s-a mai impus față de aspectele de nelegalitate care au condus

la desființarea hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de I.V. împotriva sentinței nr. 169/CA/2012-PI din 14 mai 2012 a Curții de Apel

Oradea, secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2013.