ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1140/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu Garda Financiară, suspendarea Deciziei nr. 1330 din 19 august 2011 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General București până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de fond. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 1330 din 19 august 2011 a fost eliberat din funcția publică teritorială de execuție de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secția Județeană Timiș.

Reclamantul a contestat în procedura administrativă preavizul din 23 iunie 2011 emis de Garda Financiară - Secția Timiș deoarece acesta trebuia acordat la momentul eliberării din funcția publică pe care o deținea conform art. 99 din Legea nr. 188/1999, iar preavizul a stat la baza emiterii Deciziei nr. 1330 din 19 august 2011. S-a solicitat suspendarea având în vedere că nu există concordanță între H.G. nr. 566/2011 și actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emisă și că s-a încălcat art. 99 alin. (1) lit. b) și art. 99 alin. (5) și (6) din Legea nr. 188/1999. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 503 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare.

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că reclamantul a ocupat funcția publică teritorială de execuție de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secția Județeană Timiș, iar la 23 iunie 2011 i-a fost comunicat preavizul emis în baza art. 99 alin. (1) lit. b) și art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 prin care i s-a comunicat faptul că funcția publică pe care o deține este supusă reorganizării și că beneficiază de un preaviz de 30 de zile calendaristice, interval în care poate opta pentru una din funcțiile publice vacante publicate pe site-ul Gărzii Financiare și A.N.A.F. și că se va organiza concurs, în cazul în care pentru aceeași funcție au fost exprimate mai multe opțiuni.

După comunicarea preavizului reclamantul a beneficiat de concedii medicale în perioada 1 iulie 2011 - 15 iulie 2011, iar ulterior prin Decizia nr. 1330 din 19 august 2011 s-a dispus eliberarea din funcția publică a reclamantului cu data de 22 august 2011 în baza art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b) alin. (2), (3) și (5), art. 103 și art. 106 din Legea nr. 188/1999, decizie care a fost contestată cu acțiune în anulare în fața Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ. S-a apreciat de către instanța de fond că reclamantul nu a dovedit existența unui caz bine justificat pentru luarea măsurii de suspendare solicitate, iar aspectele invocate de reclamant cu privire la caracterul nelegal al O.P.

A.N.A.F. nr. 2253/2011, în executarea căruia s-a emis preavizul și decizia de eliberare din funcție reprezintă o problemă de temeinicie a actului administrativ, iar nu de legalitate și nu pot fi reținute pentru a se stabili existența unui caz bine justificat și nu pot fi analizate în detaliu. În egală măsură, s-a constatat că susținerile reclamantului referitoare la comunicarea deciziei de eliberare din funcție în afara termenului prevăzut de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 nu poate fi reținută ca o astfel de împrejurare care să ridice semne de întrebare asupra legalității actului administrativ pentru că această comunicare este o măsură ulterioară emiterii unui astfel de act, iar motivele de nelegalitate ale actului administrativ trebuie să se situeze întotdeauna anterior sau cel mult concomitent emiterii sale, iar neîndeplinirea procedurii corecte de comunicare putând să atragă eventual lipsirea sa de efecte juridice ori să amâne executarea sa.

Instanța a constatat că nici abrogarea art. 6 din Anexa nr. 8 din O.P. A.N.A.F. nr. 2253/2011 nu este de natură să atragă suspendarea executării deciziei pentru că, cel puțin în aparență, nu s-a făcut aplicarea acestei norme pentru că eliberarea din funcție s-a făcut pentru că reclamantul nu a promovat examenul de testare profesională organizat pentru ocuparea funcției pentru care acesta a optat. Pentru că nu s-a făcut dovada cazului bine justificat, instanța de fond a considerat că este superflu a se analiza susținerile reclamantului referitoare la paguba iminentă cauzată de decizia emisă. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.I., considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs se arată că instanța de fond a considerat în mod voit greșit că actul atacat este emis legal și că nu există niciun element de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului contestat, deoarece nu s-a avut în vedere nerespectarea procedurii de emitere și lipsa cerințelor de formă ale actului. Motivarea instanței de fond privind inexistența unui caz bine justificat face apel la practica judiciară și doctrina privitoare la actele administrativ fiscale, ori, în speță, actul atacat nu este un act administrativ fiscal. În mod greșit instanța de fond a susținut că a fost eliberat din funcție pentru că nu a promovat examenul de testare profesională pentru ocuparea funcției pentru care a optat recurentul deși din înscrisurile depuse rezultă că acesta nu a participat la examen, nu a formulat nicio opțiune fiind în concediu de boală, dar aceste aspecte nu au fost motivate.

Nu a fost motivată nici lipsa unei cerințe de formă a actului - inexistența preavizului și faptul că a fost emis în timpul concediului de odihnă legal, acordat de instituție, iar motivele de nelegalitate invocate sunt anterioare emiterii actului. Nu au fost avute în vedere nici soluțiile pronunțate de celelalte instanțe în spețe identice, ceea ce încalcă principiul soluțiilor unitare. Se invocă în motivele de recurs și faptul că preavizul nu este un act premergător emiterii deciziei atacate și nu face referire la aceste aspecte și efecte, iar preavizul a fost anulat prin emiterea O.P. A.N.A.F. nr. 2353/2011, ca atare el nu mai putea produce efecte la data eliberării din funcție - 19 august 2011. Au fost reluate motivele privind aspectele ce dovedesc existența unui caz bine justificat din cererea adresată instanței de fond.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii cum a fost formulată. Intimata Garda Financiară - Comisariatul General al depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: În fața instanței de fond s-a solicitat suspendarea Deciziei nr. 1330 din 19 august 2011 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General prin care reclamantul, începând cu 22 august 2011 a fost eliberat din funcția de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secția Județeană Timiș.

Instanța de fond a respins cererea de suspendare apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004. Suspendarea actului administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”. Prin urmare, legea impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării în condițiile art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/ 2004: - să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral; - să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă; - să se facă dovada existenței „cazului bine justificat”; - să se facă dovada „pagubei iminente”.

Prima condiție este îndeplinită în cauză pentru că se cere suspendarea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, dar în privința celei de-a doua condiții trebuie precizat că la dosar a fost depusă plângere prealabilă pe care reclamantul a adresat-o Gărzii Financiare în legătură cu Decizia nr. 1330 din 19 august 2011 a Gărzii Financiare, dar aceasta a fost transmisă emitentului actului abia în luna octombrie 2011, iar cererea de suspendare a fost formulată anterior, respectiv la 28 septembrie 2011. Plângerea prealabilă adresată la 30 iunie 2011 se referea la preaviz, dar în prezenta cauză nu s-a solicitat suspendarea preavizului. Referitor la criticile aduse de recurentul-reclamant soluției instanței de fond, se constată că acestea sunt nefondate.

Dintr-o eroare materială, instanța de fond a făcut trimitere la practica judiciară și doctrina privitoare la actele administrativ „fiscale”, iar acest aspect nu duce la nelegalitatea sentinței. Instanța de fond atunci când a arătat că eliberarea din funcție s-a dispus pentru că reclamantul nu a promovat examenul de testare profesională, a invocat apărările intimatei din întâmpinare. Faptul că reclamantul nu a formulat opțiune și nu a participat la concursul organizat rezultă din conținutul deciziei a cărei suspendare se solicită, dar în celelalte înscrisuri nu s-au făcut precizări în acest sens și pentru că nu s-au făcut apărări pe acest aspect nici instanța de fond nu putea motiva pe argumente neinvocate.

Chiar dacă preavizul a fost emis în perioada concediului de odihnă nu poate fi considerat un motiv de aparență nelegalitate a Deciziei nr. 1330/2011 a cărei suspendare se solicită. Nu s-au făcut dovezi cu privire la faptul că anterior datei de 1 iulie 2011 recurentul s-ar fi aflat în concediu de odihnă. Este adevărat că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că mai multe instanțe, la judecarea cauzei în fond, au dispus suspendarea deciziilor de eliberare din funcție a celor încadrați la Garda Financiară ca urmare a reorganizării, însă, practica instanței supreme este constată în a considera că nu se impune suspendarea acestor acte administrative pentru că nu s-a făcut dovada cazului bine justificat.

S-a invocat și faptul că avizul primit de recurentul-reclamant nu ar fi un act premergător deciziei atacate și că el ar fi fost anulat prin O.P. A.N.A.F. nr. 2353/2011, dar aceste susțineri sunt nefondate. Practica constantă a instanței supreme este aceea a considerării preavizului emis în condițiile Ordinului nr. 2253/2011 al Președintelui A.N.A.F. ca fiind o operațiune administrativă premergătoare emiterii ordinului de eliberare din funcție, dar în prezenta cauză s-a solicitat suspendarea deciziei de eliberare din funcție și trebuiau invocate motive de nelegalitate a acestui act administrativ pentru a se dispune suspendarea acesteia. De altfel, prin emiterea Ordinului nr. 2353/2011 al Președintelui A.N.A.F.

nu s-a dispus anularea preavizului emis reclamantului. În motivele de recurs au fost invocate motive care s-ar circumscrie „cazului bine justificat”, dar și aceste susțineri sunt nefondate. „Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/ 2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În cauză, în motivele de recurs au fost invocate, în dovedirea cazului bine justificat, dispozițiile art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 care se referă la preaviz, ca și dispozițiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, dar pentru că nu s-a formulat cerere de suspendare a preavizului, nu pot fi reținute aceste susțineri pentru „cazul bine justificat” în cazul ordinului de eliberare din funcție.

A fost indicată, ca motiv de nelegalitate, încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 dar în cadrul cererii de suspendare instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/și de drept care creează o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, or asemenea împrejurări nu au fost invocate de reclamant pentru a se considera îndeplinită condiția „cazului bine justificat”. „Paguba iminentă”, o altă condiție ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind „prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice sau a unui serviciu public”.

Și în privința acestei condiții, susținerile sunt nefondate. Recurenta invocă numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de către instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare. În cadrul cererii de suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor și previzibil și care nu ar putea fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ, instanța va obliga și la recuperarea prejudiciilor cauzate. Chiar dacă s-a făcut dovada îndeplinirii uneia dintre condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv faptul că se solicită suspendarea unui act administrativ unilateral pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției „cazului bine justificat”, a „pagubei iminente” și nici dovada îndeplinirii procedurii prealabile, nu se poate dispune suspendarea Ordinului nr. 7291/2011 emis de A.N.V.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.I. împotriva Sentinței nr. 503 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2012. Procesat de GGC - AS