ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1140/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1140/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.I. a

solicitat, în contradictoriu cu Garda Financiară, suspendarea Deciziei nr. 1330

din 19 august 2011 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General București

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de fond.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 1330 din 19 august 2011 a fost

eliberat din funcția publică teritorială de execuție de comisar clasa I, grad

profesional superior la Garda Financiară - Secția Județeană Timiș.

Reclamantul a

contestat în procedura administrativă preavizul din 23 iunie 2011 emis de Garda

Financiară - Secția Timiș deoarece acesta trebuia acordat la momentul

eliberării din funcția publică pe care o deținea conform art. 99 din Legea nr.

188/1999, iar preavizul a stat la baza emiterii Deciziei nr. 1330 din 19 august

2011.

S-a solicitat

suspendarea având în vedere că nu există concordanță între H.G. nr. 566/2011 și

actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea

cărora a fost emisă și că s-a încălcat art. 99 alin. (1) lit. b) și art. 99

alin. (5) și (6) din Legea nr. 188/1999.

de fond

Prin Sentința civilă

nr. 503 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare.

În motivarea

sentinței, instanța de fond a reținut că reclamantul a ocupat funcția publică

teritorială de execuție de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda

Financiară - Secția Județeană Timiș, iar la 23 iunie 2011 i-a fost comunicat

preavizul emis în baza art. 99 alin. (1) lit. b) și art. 99 alin. (3) din Legea

nr. 188/1999 prin care i s-a comunicat faptul că funcția publică pe care o

deține este supusă reorganizării și că beneficiază de un preaviz de 30 de zile

calendaristice, interval în care poate opta pentru una din funcțiile publice

vacante publicate pe site-ul Gărzii Financiare și A.N.A.F. și că se va organiza

concurs, în cazul în care pentru aceeași funcție au fost exprimate mai multe

opțiuni.

După comunicarea

preavizului reclamantul a beneficiat de concedii medicale în perioada 1 iulie

2011 - 15 iulie 2011, iar ulterior prin Decizia nr. 1330 din 19 august 2011 s-a

dispus eliberarea din funcția publică a reclamantului cu data de 22 august 2011

în baza art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b) alin. (2), (3)

și (5), art. 103 și art. 106 din Legea nr. 188/1999, decizie care a fost

contestată cu acțiune în anulare în fața Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ.

S-a apreciat de către

instanța de fond că reclamantul nu a dovedit existența unui caz bine justificat

pentru luarea măsurii de suspendare solicitate, iar aspectele invocate de

reclamant cu privire la caracterul nelegal al O.P. A.N.A.F. nr. 2253/2011, în

executarea căruia s-a emis preavizul și decizia de eliberare din funcție

reprezintă o problemă de temeinicie a actului administrativ, iar nu de

legalitate și nu pot fi reținute pentru a se stabili existența unui caz bine

justificat și nu pot fi analizate în detaliu.

În egală măsură, s-a

constatat că susținerile reclamantului referitoare la comunicarea deciziei de

eliberare din funcție în afara termenului prevăzut de art. 99 alin. (1) din

Legea nr. 188/1999 nu poate fi reținută ca o astfel de împrejurare care să

ridice semne de întrebare asupra legalității actului administrativ pentru că

această comunicare este o măsură ulterioară emiterii unui astfel de act, iar

motivele de nelegalitate ale actului administrativ trebuie să se situeze

întotdeauna anterior sau cel mult concomitent emiterii sale, iar neîndeplinirea

procedurii corecte de comunicare putând să atragă eventual lipsirea sa de

efecte juridice ori să amâne executarea sa.

Instanța a constatat

că nici abrogarea art. 6 din Anexa nr. 8 din O.P. A.N.A.F. nr. 2253/2011 nu

este de natură să atragă suspendarea executării deciziei pentru că, cel puțin

în aparență, nu s-a făcut aplicarea acestei norme pentru că eliberarea din funcție

s-a făcut pentru că reclamantul nu a promovat examenul de testare profesională

organizat pentru ocuparea funcției pentru care acesta a optat.

Pentru că nu s-a

făcut dovada cazului bine justificat, instanța de fond a considerat că este

superflu a se analiza susținerile reclamantului referitoare la paguba iminentă

cauzată de decizia emisă.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul B.I., considerând-o nelegală și

netemeinică.

În motivele de recurs

se arată că instanța de fond a considerat în mod voit greșit că actul atacat

este emis legal și că nu există niciun element de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului contestat, deoarece nu s-a avut în

vedere nerespectarea procedurii de emitere și lipsa cerințelor de formă ale

actului.

Motivarea instanței

de fond privind inexistența unui caz bine justificat face apel la practica

judiciară și doctrina privitoare la actele administrativ fiscale, ori, în

speță, actul atacat nu este un act administrativ fiscal.

În mod greșit

instanța de fond a susținut că a fost eliberat din funcție pentru că nu a

promovat examenul de testare profesională pentru ocuparea funcției pentru care

a optat recurentul deși din înscrisurile depuse rezultă că acesta nu a participat

la examen, nu a formulat nicio opțiune fiind în concediu de boală, dar aceste

aspecte nu au fost motivate.

Nu a fost motivată

nici lipsa unei cerințe de formă a actului - inexistența preavizului și faptul

că a fost emis în timpul concediului de odihnă legal, acordat de instituție,

iar motivele de nelegalitate invocate sunt anterioare emiterii actului.

Nu au fost avute în

vedere nici soluțiile pronunțate de celelalte instanțe în spețe identice, ceea

ce încalcă principiul soluțiilor unitare.

Se invocă în motivele

de recurs și faptul că preavizul nu este un act premergător emiterii deciziei

atacate și nu face referire la aceste aspecte și efecte, iar preavizul a fost

anulat prin emiterea O.P. A.N.A.F. nr. 2353/2011, ca atare el nu mai putea

produce efecte la data eliberării din funcție - 19 august 2011.

Au fost reluate

motivele privind aspectele ce dovedesc existența unui caz bine justificat din

cererea adresată instanței de fond.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii cum a fost

formulată.

Intimata Garda

Financiară - Comisariatul General al depus întâmpinare și a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

În fața instanței de

fond s-a solicitat suspendarea Deciziei nr. 1330 din 19 august 2011 emisă de

Garda Financiară - Comisariatul General prin care reclamantul, începând cu 22

august 2011 a fost eliberat din funcția de comisar clasa I, grad profesional

superior la Garda Financiară - Secția Județeană Timiș.

Instanța de fond a

respins cererea de suspendare apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege, respectiv de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.

Suspendarea actului

administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu

și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului

în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio

formalitate”.

Prin urmare, legea

impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării în

condițiile art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/ 2004:

- să se ceară suspendarea

executării unui act administrativ unilateral;

- să se facă dovada

că s-a formulat plângerea prealabilă;

- să se facă dovada

existenței „cazului bine justificat”;

- să se facă dovada

„pagubei iminente”.

Prima condiție este

îndeplinită în cauză pentru că se cere suspendarea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, dar în privința celei de-a doua condiții

trebuie precizat că la dosar a fost depusă plângere prealabilă pe care

reclamantul a adresat-o Gărzii Financiare în legătură cu Decizia nr. 1330 din

19 august 2011 a Gărzii Financiare, dar aceasta a fost transmisă emitentului

actului abia în luna octombrie 2011, iar cererea de suspendare a fost formulată

anterior, respectiv la 28 septembrie 2011.

Plângerea prealabilă

adresată la 30 iunie 2011 se referea la preaviz, dar în prezenta cauză nu s-a

solicitat suspendarea preavizului.

Referitor la

criticile aduse de recurentul-reclamant soluției instanței de fond, se constată

că acestea sunt nefondate.

Dintr-o eroare

materială, instanța de fond a făcut trimitere la practica judiciară și doctrina

privitoare la actele administrativ „fiscale”, iar acest aspect nu duce la

nelegalitatea sentinței.

Instanța de fond

atunci când a arătat că eliberarea din funcție s-a dispus pentru că reclamantul

nu a promovat examenul de testare profesională, a invocat apărările intimatei

din întâmpinare.

Faptul că reclamantul

nu a formulat opțiune și nu a participat la concursul organizat rezultă din

conținutul deciziei a cărei suspendare se solicită, dar în celelalte înscrisuri

nu s-au făcut precizări în acest sens și pentru că nu s-au făcut apărări pe

acest aspect nici instanța de fond nu putea motiva pe argumente neinvocate.

Chiar dacă preavizul

a fost emis în perioada concediului de odihnă nu poate fi considerat un motiv

de aparență nelegalitate a Deciziei nr. 1330/2011 a cărei suspendare se

solicită.

Nu s-au făcut dovezi

cu privire la faptul că anterior datei de 1 iulie 2011 recurentul s-ar fi aflat

în concediu de odihnă.

Este adevărat că la

dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că mai multe

instanțe, la judecarea cauzei în fond, au dispus suspendarea deciziilor de

eliberare din funcție a celor încadrați la Garda Financiară ca urmare a

reorganizării, însă, practica instanței supreme este constată în a considera că

nu se impune suspendarea acestor acte administrative pentru că nu s-a făcut

dovada cazului bine justificat.

S-a invocat și faptul

că avizul primit de recurentul-reclamant nu ar fi un act premergător deciziei

atacate și că el ar fi fost anulat prin O.P. A.N.A.F. nr. 2353/2011, dar aceste

susțineri sunt nefondate.

Practica constantă a

instanței supreme este aceea a considerării preavizului emis în condițiile

Ordinului nr. 2253/2011 al Președintelui A.N.A.F. ca fiind o operațiune

administrativă premergătoare emiterii ordinului de eliberare din funcție, dar

în prezenta cauză s-a solicitat suspendarea deciziei de eliberare din funcție

și trebuiau invocate motive de nelegalitate a acestui act administrativ pentru

a se dispune suspendarea acesteia.

De altfel, prin

emiterea Ordinului nr. 2353/2011 al Președintelui A.N.A.F. nu s-a dispus

anularea preavizului emis reclamantului.

În motivele de recurs

au fost invocate motive care s-ar circumscrie „cazului bine justificat”, dar și

aceste susțineri sunt nefondate.

„Cazul bine

justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/ 2004 ca fiind

împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se

regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea

actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

În cauză, în motivele

de recurs au fost invocate, în dovedirea cazului bine justificat, dispozițiile

art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 care se referă la preaviz, ca și

dispozițiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, dar pentru că nu s-a

formulat cerere de suspendare a preavizului, nu pot fi reținute aceste

susțineri pentru „cazul bine justificat” în cazul ordinului de eliberare din

funcție.

A fost indicată, ca motiv

de nelegalitate, încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (3) din Legea nr.

188/1999 dar în cadrul cererii de suspendare instanța nu trebuie să procedeze

la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea

de anulare a actului administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la

împrejurări de fapt sau/și de drept care creează o îndoială puternică asupra

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, or asemenea

împrejurări nu au fost invocate de reclamant pentru a se considera îndeplinită

condiția „cazului bine justificat”.

„Paguba iminentă”, o

altă condiție ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea

executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr.

554/2004, republicată, ca fiind „prejudiciul material, viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice

sau a unui serviciu public”.

Și în privința

acestei condiții, susținerile sunt nefondate.

Recurenta invocă

numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea

ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi

analizate de către instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare.

În cadrul cererii de

suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor și previzibil și

care nu ar putea fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ,

instanța va obliga și la recuperarea prejudiciilor cauzate.

Chiar dacă s-a făcut

dovada îndeplinirii uneia dintre condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, respectiv faptul că se solicită suspendarea unui act

administrativ unilateral pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției

„cazului bine justificat”, a „pagubei iminente” și nici dovada îndeplinirii

procedurii prealabile, nu se poate dispune suspendarea Ordinului nr. 7291/2011

emis de A.N.V.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.I. împotriva Sentinței nr. 503 din 9 noiembrie 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 martie 2012.

Procesat de GGC - AS