ÎCCJ, decizie (scj.ro #83630)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83630) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Proceduri prevăzute de Legea nr.64/1995. Competență materială Potrivit dispozițiilor art.6 din Legea nr.64/1995, toate procedurile prevăzute de această lege (cu excepția recursului prevăzut de art.7) sunt de competența exclusivă a tribunalului în jurisdicția căruia se află sediul debitorului, care figurează în registrul comerțului. (Secția comercială, decizia nr.3010 din 11 iunie 2003) Creditoarea S.C. „S.R.” SA Câmpina a cerut deschiderea procedurii judiciare de reorganizare și faliment conform Legii nr.64/1995 privind pe debitoarea S.C. „T.C.” SRL Ploiești. Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.465 din 10 octombrie 2002 a admis excepția privind competența teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționarea cererii în favoarea Tribunalului Brașov, cu motivarea că, debitoarea și-a schimbat sediul social în Brașov.
Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr.83 din 11 aprilie 2003, și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova. Constatându-se conflict negativ de competență, s-a dispus înaintarea cauzei Curții Supreme de Justiție pentru soluționare. Potrivit dispozițiilor art.6 din Legea 64/1995 toate procedurile prevăzute de această lege, cu excepția recursului prevăzut de art.7, sunt de competența exclusivă a tribunalului în jurisdicția căruia se află sediul debitorului, care figurează în registrul comerțului. Conform dispozițiilor art.60 alin.2 din Normele Metodologice nr.773/1998, schimbarea sediului unei firme devine operantă în momentul în care la oficiul registrului comerțului de la noul sediu se efectuează reînmatricularea pe baza cererii de înscriere de mențiuni.
În registrul comerțului de la sediul inițial, operarea radierii se face din oficiu la data la care s-a efectuat reînmatricularea la noul sediu, în baza adresei trimise de acesta. La data promovării cererii de deschidere a procedurii reorganizării pârâta debitoare nu avea sediul înregistrat în registrul comerțului Brașov, cum rezultă și din adresa anexată. Ca atare, în raport cu dispozițiile legale s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.