ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 516/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 516/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3639 din 30 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC A. SA - Slatina, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., privind suspendarea Ordonanței nr. 360 din 25 august 2011 emisă de pârâtă, prin care societatea a fost obligată să depună împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat, documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a SC A.A. SA - Constanța. Împotriva sentinței civile nr. 3639 din 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SA Slatina.
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. 3796/2/2012. La termenul de judecată din 1 februarie 2013, Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția nulității recursului, excepție care este întemeiată pentru considerentele expuse în continuare. Conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, incident în raport cu obiectul cauzei privind suspendarea executării unui act administrativ: „Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare(…)”. Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) și (2) din C. proc. civ: Art. 303. - (1) Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
(2) Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte”. Se constată că hotărârea atacată cu recurs a fost comunicată reclamantei la data de 5 iulie 2012, conform procesului-verbal de predare aflat la dosarul de fond. În raport cu dispozițiile citate, Înalta Curte reține că termenul de 5 zile pentru declararea recursului și depunerea motivelor de recurs - calculat de la data de 5 iulie 2012, când a fost comunicată recurentei hotărârea curții de apel - s-a împlinit la data de 11 iulie 2012. Însă, recurenta a declarat recurs la data de 1 iunie 2012 și a depus motivele de recurs, la poștă, la data de 9 august 2012 (dosarul de recurs), nerespectând dispozițiile susmenționate.
Or, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ. „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2)”. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 306 alin. (1) raportat la art. 303 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Curtea va constata nul recursul declarat de SC A. SA Slatina.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de SC A. SA Slatina împotriva sentinței civile nr. 3639 din 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2013.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.