ÎCCJ, decizie (scj.ro #83151)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83151) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Pact
comisoriu de ultim grad. Efecte.
Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte comerciale.
Index alfabetic : pact comisoriu
-
contract
sinalagmatic
C.
civ
., art.969, art.970 și urm.
Legea
nr.509/2002, art.1 alin.2, art.5
Potrivit
unei clauze cu valoarea unui pact comisoriu de ultim grad unul dintre
contractanți (în speță comitentul) poate termina convenția
fără notificare, fără altă formalitate și
fără intervenția instanței în cazurile de încălcare
gravă a convenției.
ICCJ, Secția Comercială, Decizia nr.1970 din 19 iunie 2009
Prin acțiunea introductivă
înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția comercială
prin declinare de competență de către Judecătoria
Sectorului 1 București, reclamanta SC A-OS SRL a solicitat, în
contradictoriu cu pârâta SC OMV SRL, să se constate că încetarea
unilaterală de către pârâtă a Convenției pentru Operarea
Stației de Distribuție Carburanți este nelegală și
netemeinică, să fie obligată pârâta la plata sumei reprezentând
beneficii nerealizate în perioada indicată.
Potrivit
reclamantei raporturile contractuale stabilite cu pârâta prin Convenție au
avut ca obiect întreținerea, utilizarea și îndeplinirea
activităților și tranzacțiilor comerciale legale de
stația de distribuție carburanți din București.
Susține reclamanta că a fost înștiințată printr-o
notificare de către societatea pârâtă că în temeiul secțiunii
7.1 alin.(A) paragraful (III) și secțiunii 8.03 din Convenție,
începând din acea zi, convenția încetează cu efect imediat,
fără alte formalități prealabile și
fără intervenția instanței.
Referitor la motivele încetării convenției reclamanta arată
că sunt neîntemeiate, deoarece toate obligațiile ce-i reveneau
potrivit convenției, au fost respectate.
În
cauză pârâta a formulat întâmpinare și cererea
reconvențională solicitând respingerea ca neîntemeiată a
acțiunii reclamantei, iar pe cale reconvențională constatarea
încetării Convenției ca urmare a încălcării grave a
obligațiilor menționate în convenție, potrivit prevederilor
secțiunii 8.03 din convenție.
Prin
sentința comercială nr.7842 pronunțată la data de 24
iunie 2008, Tribunalul București, Secția comercială, a respins
ca neîntemeiată, cererea principală formulată de
reclamantă, a admis cererea reconvențională formulată de
pârâtă, și a constatat încetate efectele convenției pentru
operarea stației de distribuție a carburanților.
Pentru a
hotărî astfel, tribunalul a reținut din examinarea convenției,
că obligațiile reclamantei stipulate în secțiunea 4.06
lit.b
și c au fost puse de părți în
relație directă cu reputația și bunul renume al pârâtei
(comitent), în acest sens, reclamanta, obligându-se să nu întreprindă
nici o acțiune care ar putea avea un efect negativ asupra intereselor
economice și legale ale comitentului, asupra reputației și
bunului său renume, și să respecte în mod special, printre
altele, toate instrucțiunile comitentului referitoare la aspectul
stației de distribuție a carburanților și al personalului,
nivelul calitativ al serviciului oferite, să asigure curățenia
și ordinea în stația de distribuție și în zonele învecinate,
vopsirea în fiecare an în perioada 1 aprilie - 1 iunie a părților
interioare magazinului care nu sunt vizibile clienților, cu aceleași
culori folosite anterior.
Reține tribunalul că, cu ocazia unui control, pârâta a constatat
că zonele interioare ale stației aveau un aspect neîngrijit, marfa
din magazin nu era organizată, o serie de aparate și utilaje
prezentau uzuri vizibile, iar întregul aspect exterior al stației a fost
apreciat ca fiind mult sub standardele impuse de OMV prin convenție,
că, în aceste condiții pârâta a notificat încetarea convenției
conform secțiunii 8.04 clauză care are semnificația unui pact
comisoriu de ultim grad.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel pentru motive de
nelegalitate
și netemeinicie susținând că
sunt incorecte concluziile instanței în sensul încălcării grave
a obligațiilor asumate prin convenție, instanța fiind
indusă în eroare de modalitatea în care pârâta a prezentat succesiunea
raportului juridic dintre părți, exhibând în istoricul
relațiilor contractuale înscrisuri care se situează în afara
raportului
obligațional
generat de
convenție.
Curtea
de Apel București, Secția a VI a comercială, prin decizia
comercială nr.600 din data de 11 decembrie
2008, a
admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința
fondului în sensul admiterii în parte a acțiunii principale; a constatat
că notificarea de reziliere a contractului emisă de pârâtă este
nelegală și a obligat pârâta să plătească reclamantei
suma reprezentând beneficii nerealizate ca urmare a rezilierii nelegale a
contractului.
Cererea
reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă ca
nefondată.
Verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea
dispozițiilor legale incidente, instanța de apel reține că
între pârâtă în calitate de comitent și reclamantă, partener,
s-a desfășurat o activitate contractuală cu caracter permanent,
începând cu anul 2003, în baza a trei contracte succesive, cu
același conținut pentru operarea stației de distribuție a
carburanților, fiind demonstrat în cauză că în cursul
derulării primelor două contracte, au fost sesizate
neregularități și formulate reclamații cu privire la
modalitatea de punere în exploatare a stației.
Însă, în opinia instanței un contract nou, chiar dacă are
antecedența unei relații contractuale de durată, trebuie privit
ca un angajament asumat de la data semnării convenției, respectiv
data ultimului contract.
Examinând contractul din această perspectivă instanța
constată că în perioada de activitate a acestuia, deficiențele
constatate sunt singurele semnalate până la notificarea rezilierii, ele
însă nu au fost consemnate în nici un înscris, întocmit cu ocazia constatării.
Sub un
alt aspect instanța de apel constată că potrivit secțiunii
8.03, încetarea contractului fără notificare presupune existența
a trei avertismente cu privire la încălcarea contractului, or, în
cauză, așa cum s-a stabilit prin analiza din preambulul
motivării, s-a semnalat o singură încălcare a contractului,
pentru care nu s-a emis nici un avertisment așa încât încetarea
contractului fără notificare, așa cum această
procedură este reglementată de părți, nu respectă ea
însăși termenii contractului.
Cu privire
la capătul de cerere accesoriu, referitor la plata despăgubirilor
instanța raportându-se la documentele depuse în cadrul probei cu
înscrisuri în apel, stabilește suma pe care pârâta va fi obligată
să o plătească reclamantei.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC OMV SRL a declarat recurs, în termen
legal, solicitând modificarea ori casarea în totalitate a hotărârii
recurate
și menținerea ca temeinică și
legală a sentinței pronunțate de prima instanță.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de
nelegalitate
prevăzute de art.304 pct.8, 7, 5 și
9 C
.
proc
.
civ
. în
dezvoltarea cărora a susținut următoarele:
-
instanța de apel a interpretat greșit secțiunea 8.3 în sensul
că încetarea fără notificare a convenției intervine doar în
cazul în care partenerul primește 3 avertismente, deoarece conținutul
clauzei nu impunea o asemenea concluzie;
-
caracterul grav al încălcărilor constatate, este determinat de
afectarea imaginii OMV aspecte de care instanța nu a ținut seama;
-
considerentele instanței de apel cu privire la o prealabilă
comunicare a încetării contractului sunt străine de natura pricinii
și contravin prevederilor contractului deoarece încetarea fără
notificare presupune exact modalitatea de desființare fără a fi
necesare vreo informare prealabilă a celeilalte părți;
- prin
interpretarea eronată a clauzelor contractului instanța a
depășit cadrul judecății;
-
aspectele pe care instanța le-a considerat insuficient dovedite, trebuiau
elucidate în temeiul obligației instituite de art.129 (5) C.
proc
.
civ
., instanța având
obligația esențială de a afla adevărul;
- modul
de stabilire a despăgubirilor este criticabil deoarece cuantumul
comisioanelor pe care reclamanta le-ar fi încasat nu constituie o împrejurare
cu caracter constant și previzibil având în vedere că randamentul
stației a scăzut în perioada anterioară rezilierii.
Intimata
a formulat întâmpinare la motivele de recurs solicitând respingerea ca
nefondate a criticilor formulate, susținând că pârâta a înțeles
în realitate să înceteze convenția cu notificare în modalitatea
prevăzută de secțiunea 8.02, fără să
dovedească existența vreunui avertisment de la data încheierii
convenției și până la data evacuării abuzive din
stația de carburanți.
Asupra
recursului.
Înalta
Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia
recurată
, în raport de motivele de
nelegalitate
invocate, constată că prezentul recurs este fondat
pentru considerentele ce urmează:
Chestiunea litigioasă de a cărei dezlegare depinde soluționarea
cauzei constă în a ști în ce măsură denunțarea
unilaterală a unui contract sinalagmatic cu executarea succesivă, în
cazul în care nu se execută în mod culpabil obligațiile asumate prin
convenție, își produce efectele, în sensul desființării,
rezilierii pentru viitor a convenției.
Or rezilierea, ca și
rezoluțiunea
unui contract se întemeiază pe
principiul consacrat în art.969 C.
civ
.,
sancționând încălcarea legii.
După art.969 C.
civ
.,
convențiile legal făcute au putere de lege între părțile
contractante care sunt libere să reglementeze raporturile dintre ele,
potrivit intereselor lor, cu singura restricție de a respecta ordinea
publică și bunele moravuri.
Potrivit aceluiași principiu
convențiile legal făcute trebuie aplicate întocmai atunci când
clauzele sunt clare și precise, ele constituie lege pentru părți
dar și pentru instanță.
În sfârșit, mai trebuie subliniat, în
cadrul acestor considerații cu caracter general, că în ipoteza
contractelor sinalagmatice care nasc obligații reciproce în sarcina
ambelor părți fiecare parte asumându-și obligații în
considerarea obligațiilor celeilalte părți, noțiunea de
cauză, de scop pe care părțile l-au avut în vedere, constituie
un aspect esențial în interpretarea voinței comune a
părților asupra aspectelor pe care le ridică executarea
contractului.
Stabilirea oricărui tip de neexecutare
a obligațiilor contractuale implică operațiunea logică de
determinare a conținutului contractului, de calificare juridică a
clauzelor inserate, operațiune care impune aplicarea regulilor de
interpretare a convențiilor prevăzute în art.970 C.
civ
. și urm.
În cauză, prin convenția
încheiată părțile au reglementat clar și în detaliu termenii
și condițiile derulării raporturilor comerciale stabilite prin
care comitentul, proprietarul stației de distribuție carburanți
transmite partenerului dreptul de a întreține și utiliza
stația în conformitate cu legea aplicabilă (română) și cu
manualul operațional al comitentului postat pe internet-ul comitentului,
la care partenerul are acces, funcționarea stației urmând a se face
în numele și în contul comitentului, raportul juridic realizat fiind un
raport „de agent comercial” astfel cum este definit în art.1 alin.2 din Legea
nr.509/2002, (privind agenții comerciali permanenți) procedurile
legale și activitățile desfășurate de partener fiind
definite în art.1 secțiunea 1.01 – respectiv întreținerea UCC (
rezervoare și pompe pentru carburanți), a magazinului, a
spălătoriei în stare bună, complet operațională
și de curățenie
adecvată.
Drepturile și obligațiile
partenerului referitoare la activitatea de comercializare de bunuri și
servicii și la managementul general fac obiectul
art.III
și IV din convențiile structurate pe mai multe secțiuni,
partenerul declarând că se obligă să respecte toate
instrucțiunile comitentului referitoare la aspectul stației de
distribuție și al personalului, nivelul de calitate al serviciilor
oferite și să nu întreprindă nici o acțiune cu efect
negativ asupra reputației și bunului renume al comitentului, în
contul și sub numele căruia operează stația de
distribuție.
În
art.VII
părțile au definit situațiile care constituie cauza de
încălcare a obligațiilor părților, respectiv neîndeplinirea
sau nerespectarea oricăreia dintre obligațiile care rezultă din
Convenție precum și nerespectarea standardelor și
instrucțiunilor comitentului inclusiv în situația în care partenerul
nu obține profitul stabilit.
În acest context, în care părțile
potrivit principiului autonomiei de voință au stabilit și au
definit clar și explicit termenii înțelegerii, obligațiile
reciproce și efectele încălcării lor, respectiv drepturile care
decurg pentru cealaltă parte în aceste cazuri, interpretarea
dată de instanța de apel clauzei de încetare a contractului
înscrisă în
art.VIII
secțiunea 8.03 –
încetarea convenției fără notificare – este rezultatul
denaturării înțelesului și cuprinsului convenției fiind
supusă cenzurii instanței de recurs.
Potrivit acestei clauze, cu valoarea unui
pact comisoriu de ultim grad, comitentul poate termina prezenta convenție
fără notificare, fără altă formalitate și
fără intervenția instanței și poate cere partenerului
să elibereze spațiul imediat, în cazurile de încălcare
gravă a convenției menționate în convenție, precum și
în cazurile enumerate în cadrul acestei secțiuni.
Or, cazurile de încălcare sunt cele
definite la
art.VII
, iar neîndeplinirea de către
partener a obligației de a asigura curățenia și ordinea
stației și de a respecta standardele și instrucțiunile
comitentului constituie o încălcare gravă a convenției având în
vedere că partenerul, agent comercial lucrează în numele și
contul comitentului.
Este lipsit de relevanță,
dacă încălcarea acestei obligații esențiale a partenerului
s-a produs o singură dată în perioada de referință, și
aceasta deoarece condiționarea caracterului grav al încălcării
de o anumită repetabilitate nu a fost convenită potrivit acestei
clauze.
Prin urmare, aprecierea instanței de
apel în sensul că o singură încălcare pentru care nu s-a emis
nici un avertisment de către comitent nu respectă termenii
contractului, excede voința părților exprimată clar și
explicit prin clauza cu valoare de pact comisoriu.
Dreptul comitentului de a determina
dacă o cauză de încălcare și rezultatele sale ar putea
constitui obiectul unor remedii, asumat de către partener nu poate
fi cenzurat de către instanță prin interpretarea dată,
deoarece nu încalcă limita determinată de ordinea publică sau
bunele moravuri, pentru a ajunge la concluzia că se impunea o altă
sancțiune în ipoteza încălcării examinate.
Potrivit naturii raportului dintre
părți și scopului pe care l-au avut în vedere, din punctul de
vedere a comitentului păstrarea reputației și a bunului renume
prin modul în care partenerul prestează activitățile în contul
său, constituie un aspect esențial și care justifică
încetarea convenției fără notificare în ipoteza în care scopul
avut în vedere la încheierea convenției nu mai poate fi realizat din culpa
partenerului.
În acest sens, art.5 din Legea nr.509/2002,
menționată de părți în preambulul convenției ca fiind
legea aplicabilă prevede expres că „agentul trebuie să
îndeplinească împuternicirea care îi e dată în conformitate cu
instrucțiunile primite și în scopul realizării intereselor
comitentului”.
Totodată drepturile și
obligațiile corelative stabilite de părți prin convenție nu
relevă nici o încălcare a principiului legalității și
echității care trebuie să guverneze convențiile după
art.970 C.
civ
..
În raporturile dintre părți,
prestațiile reciproce se află într-o relație de
echivalență, într-un echilibru just deoarece, îndeplinirea de
către partener întocmai, în condițiile stabilite de comitent a
activităților și tranzacțiilor comerciale legate de
stația de distribuție carburanți, sub numele și în contul
comitentului este de natură să îi asigure un profit raportat la o
perioadă de 3 luni.
Așa fiind, Înalta Curte constatând
că decizia atacată intră sub incidența motivului de
nelegalitate
prevăzut de art.304 pct.8 C.
proc
.
civ
. a admis recursul
și a modificat decizia în sensul respingerii apelului declarat de
pârâtă împotriva sentinței fondului pe care o
menține.