ÎCCJ, decizie (scj.ro #83151)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83151) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Pact

comisoriu de ultim grad. Efecte.

Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte comerciale.

Index alfabetic : pact comisoriu

-

contract

sinalagmatic

C.

civ

., art.969, art.970 și urm.

Legea

nr.509/2002, art.1 alin.2, art.5

Potrivit

unei clauze cu valoarea unui pact comisoriu de ultim grad unul dintre

contractanți (în speță comitentul) poate termina convenția

fără notificare, fără altă formalitate și

fără intervenția instanței în cazurile de încălcare

gravă a convenției.

ICCJ, Secția Comercială, Decizia nr.1970 din 19 iunie 2009

Prin acțiunea introductivă

înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția comercială

prin declinare de competență de către Judecătoria

Sectorului 1 București, reclamanta SC A-OS SRL a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta SC OMV SRL, să se constate că încetarea

unilaterală de către pârâtă a Convenției pentru Operarea

Stației de Distribuție Carburanți este nelegală și

netemeinică, să fie obligată pârâta la plata sumei reprezentând

beneficii nerealizate în perioada indicată.

Potrivit

reclamantei raporturile contractuale stabilite cu pârâta prin Convenție au

avut ca obiect întreținerea, utilizarea și îndeplinirea

activităților și tranzacțiilor comerciale legale de

stația de distribuție carburanți din București.

Susține reclamanta că a fost înștiințată printr-o

notificare de către  societatea pârâtă că în temeiul secțiunii

7.1 alin.(A) paragraful (III) și secțiunii 8.03 din Convenție,

începând din acea zi, convenția încetează cu efect imediat,

fără alte  formalități prealabile și

fără  intervenția instanței.

Referitor la motivele încetării convenției reclamanta arată

că sunt neîntemeiate, deoarece toate obligațiile ce-i reveneau

potrivit convenției, au fost respectate.

În

cauză pârâta a formulat întâmpinare și cererea

reconvențională solicitând respingerea ca neîntemeiată a

acțiunii reclamantei, iar pe cale reconvențională constatarea

încetării Convenției ca urmare a încălcării grave a

obligațiilor menționate în convenție, potrivit prevederilor

secțiunii 8.03 din convenție.

Prin

sentința comercială  nr.7842 pronunțată la data de 24

iunie 2008, Tribunalul București, Secția comercială, a respins

ca  neîntemeiată, cererea principală formulată de

reclamantă, a admis cererea reconvențională formulată de

pârâtă, și a constatat încetate efectele convenției pentru

operarea stației de distribuție a  carburanților.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut din examinarea convenției,

că obligațiile reclamantei stipulate în secțiunea 4.06

lit.b

și c au fost puse de părți în

relație directă cu reputația și bunul renume al pârâtei

(comitent), în acest sens, reclamanta, obligându-se să nu întreprindă

nici o acțiune care ar putea avea un efect negativ asupra intereselor

economice și legale ale comitentului, asupra reputației și

bunului său renume, și să respecte în mod special, printre

altele, toate instrucțiunile comitentului referitoare la aspectul

stației de distribuție a carburanților și al personalului,

nivelul calitativ al serviciului oferite, să asigure curățenia

și ordinea în stația de distribuție și în zonele învecinate,

vopsirea în fiecare an în perioada 1 aprilie - 1 iunie a părților

interioare magazinului care nu sunt vizibile clienților, cu aceleași

culori folosite anterior.

Reține tribunalul că, cu ocazia unui control, pârâta a constatat

că zonele interioare ale stației aveau un aspect neîngrijit, marfa

din magazin nu era organizată, o serie de aparate și utilaje

prezentau uzuri vizibile, iar întregul aspect exterior al stației a fost

apreciat ca fiind mult sub standardele impuse de OMV prin convenție,

că, în aceste condiții pârâta a notificat încetarea convenției

conform secțiunii 8.04 clauză care are semnificația unui pact

comisoriu de ultim grad.

Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel pentru motive de

nelegalitate

și netemeinicie susținând că

sunt incorecte concluziile instanței în sensul încălcării grave

a obligațiilor asumate prin convenție, instanța fiind

indusă în eroare de modalitatea în care pârâta a prezentat succesiunea

raportului juridic dintre părți, exhibând în istoricul

relațiilor contractuale înscrisuri care se situează în afara

raportului

obligațional

generat de

convenție.

Curtea

de Apel București, Secția a VI a comercială, prin decizia

comercială nr.600 din data de 11 decembrie

2008, a

admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința

fondului în sensul admiterii în parte a acțiunii principale; a constatat

că notificarea de reziliere a contractului emisă de pârâtă este

nelegală și a obligat pârâta să plătească reclamantei

suma reprezentând beneficii nerealizate ca urmare a rezilierii nelegale a

contractului.

Cererea

reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă ca

nefondată.

Verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea

dispozițiilor legale incidente, instanța de apel reține că

între pârâtă în calitate de comitent și reclamantă, partener,

s-a desfășurat o activitate contractuală cu caracter permanent,

începând cu anul 2003, în baza a  trei contracte succesive, cu

același conținut pentru operarea stației de distribuție a

carburanților, fiind demonstrat în cauză că în cursul

derulării primelor două contracte, au fost sesizate

neregularități și formulate reclamații cu privire la

modalitatea de punere în exploatare a stației.

Însă, în opinia instanței un contract nou, chiar dacă are

antecedența unei relații contractuale de durată, trebuie privit

ca un angajament asumat de la data semnării convenției, respectiv

data ultimului contract.

Examinând contractul din această perspectivă instanța

constată că în perioada de activitate a acestuia, deficiențele

constatate sunt singurele semnalate până la notificarea rezilierii, ele

însă nu au fost consemnate în nici un înscris, întocmit cu ocazia constatării.

Sub un

alt aspect instanța de apel constată că potrivit secțiunii

8.03, încetarea contractului fără notificare presupune existența

a trei avertismente cu privire la încălcarea contractului, or, în

cauză, așa cum s-a stabilit prin analiza din preambulul

motivării, s-a semnalat o singură încălcare a contractului,

pentru care nu s-a emis nici un avertisment așa încât încetarea

contractului fără notificare, așa cum această

procedură este reglementată de părți, nu respectă ea

însăși termenii contractului.

Cu privire

la capătul de cerere accesoriu, referitor la plata despăgubirilor

instanța raportându-se la  documentele depuse în cadrul probei cu

înscrisuri în apel, stabilește suma pe care pârâta va fi obligată

să o plătească reclamantei.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC OMV SRL a declarat recurs, în termen

legal, solicitând modificarea ori casarea în totalitate a hotărârii

recurate

și menținerea ca temeinică și

legală a sentinței pronunțate de prima instanță.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de

nelegalitate

prevăzute de art.304 pct.8, 7, 5 și

9 C

.

proc

.

civ

. în

dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

-

instanța de apel a interpretat greșit secțiunea 8.3 în sensul

că încetarea fără notificare a convenției intervine doar în

cazul în care partenerul primește 3 avertismente, deoarece conținutul

clauzei nu impunea o asemenea concluzie;

-

caracterul grav al încălcărilor constatate, este determinat de

afectarea imaginii OMV aspecte de care instanța nu a ținut seama;

-

considerentele instanței de apel cu privire la o prealabilă

comunicare a încetării contractului sunt străine de natura pricinii

și contravin prevederilor contractului deoarece încetarea fără

notificare presupune exact modalitatea de desființare fără a fi

necesare vreo informare prealabilă a celeilalte părți;

- prin

interpretarea eronată a clauzelor contractului instanța a

depășit cadrul judecății;

-

aspectele pe care instanța le-a considerat insuficient dovedite, trebuiau

elucidate în temeiul obligației instituite de art.129 (5) C.

proc

.

civ

., instanța având

obligația esențială de a afla adevărul;

- modul

de stabilire a despăgubirilor este criticabil deoarece cuantumul

comisioanelor pe care reclamanta le-ar fi încasat nu constituie o împrejurare

cu caracter constant și previzibil având în vedere că randamentul

stației a scăzut în perioada anterioară rezilierii.

Intimata

a formulat întâmpinare la motivele de recurs solicitând respingerea ca

nefondate a criticilor formulate, susținând că pârâta a înțeles

în realitate să înceteze convenția cu notificare în modalitatea

prevăzută de secțiunea 8.02, fără să

dovedească existența vreunui avertisment de la data încheierii

convenției și până la data evacuării abuzive din

stația de carburanți.

Asupra

recursului.

Înalta

Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia

recurată

, în raport de motivele de

nelegalitate

invocate, constată că    prezentul recurs este fondat

pentru considerentele ce urmează:

Chestiunea litigioasă de a cărei dezlegare depinde soluționarea

cauzei constă în a ști în ce măsură denunțarea

unilaterală a unui contract sinalagmatic cu executarea succesivă, în

cazul în care nu se execută în mod culpabil obligațiile asumate prin

convenție, își produce efectele, în sensul desființării,

rezilierii pentru viitor a convenției.

Or rezilierea, ca și

rezoluțiunea

unui contract se întemeiază pe

principiul consacrat în art.969 C.

civ

.,

sancționând încălcarea legii.

După art.969 C.

civ

.,

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante care sunt libere să reglementeze raporturile dintre ele,

potrivit intereselor lor, cu singura restricție de a respecta ordinea

publică și bunele moravuri.

Potrivit aceluiași principiu

convențiile legal făcute trebuie aplicate întocmai atunci când

clauzele sunt clare și precise, ele constituie lege pentru părți

dar și pentru instanță.

În sfârșit, mai trebuie subliniat, în

cadrul acestor considerații cu caracter general, că în ipoteza

contractelor sinalagmatice care nasc obligații reciproce în sarcina

ambelor părți fiecare parte asumându-și obligații în

considerarea obligațiilor celeilalte părți, noțiunea de

cauză, de scop pe care părțile l-au avut în vedere, constituie

un aspect esențial în interpretarea voinței comune a

părților asupra aspectelor pe care le ridică executarea

contractului.

Stabilirea oricărui tip de neexecutare

a obligațiilor contractuale implică operațiunea logică de

determinare a conținutului contractului, de calificare juridică a

clauzelor inserate, operațiune care impune aplicarea regulilor de

interpretare a convențiilor prevăzute în art.970 C.

civ

. și urm.

În cauză, prin convenția

încheiată părțile au reglementat clar și în detaliu termenii

și condițiile derulării raporturilor comerciale stabilite prin

care comitentul, proprietarul stației de distribuție carburanți

transmite partenerului dreptul  de a întreține și utiliza

stația în conformitate cu legea aplicabilă (română) și cu

manualul operațional al comitentului postat pe internet-ul comitentului,

la care partenerul are acces, funcționarea stației urmând a se face

în numele și în contul comitentului, raportul juridic realizat fiind un

raport „de agent comercial” astfel cum este definit în art.1 alin.2 din Legea

nr.509/2002, (privind agenții comerciali permanenți) procedurile

legale și activitățile desfășurate de partener fiind

definite în art.1 secțiunea 1.01 – respectiv întreținerea UCC (

rezervoare și pompe pentru carburanți), a magazinului, a

spălătoriei în stare bună, complet operațională

și de curățenie

adecvată.

Drepturile și obligațiile

partenerului referitoare la activitatea de comercializare de bunuri și

servicii și la managementul general fac obiectul

art.III

și IV din convențiile structurate pe mai multe secțiuni,

partenerul declarând că se obligă să respecte toate

instrucțiunile comitentului referitoare la aspectul stației de

distribuție și al personalului, nivelul de calitate al serviciilor

oferite și să nu întreprindă nici o acțiune cu efect

negativ asupra reputației și bunului renume al comitentului, în

contul și sub numele căruia operează stația de

distribuție.

În

art.VII

părțile au definit situațiile care constituie cauza de

încălcare a obligațiilor părților, respectiv neîndeplinirea

sau nerespectarea oricăreia dintre obligațiile care rezultă din

Convenție precum și nerespectarea standardelor și

instrucțiunilor comitentului inclusiv în situația în care partenerul

nu obține profitul stabilit.

În acest context, în care părțile

potrivit principiului autonomiei de voință au stabilit și au

definit clar și explicit termenii înțelegerii, obligațiile

reciproce și efectele încălcării lor, respectiv drepturile care

decurg pentru cealaltă parte  în aceste cazuri, interpretarea

dată de instanța de apel clauzei de încetare a contractului

înscrisă în

art.VIII

secțiunea 8.03 –

încetarea convenției fără notificare – este rezultatul

denaturării înțelesului și cuprinsului convenției fiind

supusă cenzurii instanței de recurs.

Potrivit acestei clauze, cu valoarea unui

pact comisoriu de ultim grad, comitentul poate termina prezenta convenție

fără notificare, fără altă formalitate și

fără intervenția instanței și poate cere partenerului

să elibereze spațiul imediat, în cazurile de încălcare

gravă a convenției menționate în convenție, precum și

în cazurile enumerate în cadrul acestei secțiuni.

Or, cazurile de încălcare sunt cele

definite la

art.VII

, iar neîndeplinirea de către

partener a obligației de a asigura curățenia și ordinea

stației și de a respecta standardele și instrucțiunile

comitentului constituie o încălcare gravă a convenției având în

vedere că partenerul, agent comercial lucrează în numele și

contul comitentului.

Este lipsit de relevanță,

dacă încălcarea acestei obligații esențiale a partenerului

s-a produs o singură dată în perioada de referință, și

aceasta deoarece condiționarea caracterului grav al încălcării

de o anumită repetabilitate nu a fost convenită potrivit acestei

clauze.

Prin urmare, aprecierea instanței de

apel în sensul că o singură încălcare pentru care nu s-a emis

nici un avertisment de către comitent nu respectă termenii

contractului, excede voința părților exprimată clar și

explicit prin clauza cu valoare de pact comisoriu.

Dreptul comitentului de a determina

dacă o cauză de încălcare și rezultatele sale ar putea

constitui obiectul unor remedii,  asumat de către partener nu poate

fi cenzurat de către instanță prin interpretarea dată,

deoarece nu încalcă limita determinată de ordinea publică sau

bunele moravuri, pentru a ajunge la concluzia că se impunea o altă

sancțiune în ipoteza  încălcării examinate.

Potrivit naturii raportului dintre

părți și scopului pe care l-au avut în vedere, din punctul de

vedere a comitentului păstrarea reputației și a bunului renume

prin modul în care partenerul prestează activitățile în contul

său, constituie un aspect esențial și care justifică

încetarea convenției fără notificare în ipoteza în care scopul

avut în vedere la încheierea convenției nu mai poate fi realizat din culpa

partenerului.

În acest sens, art.5 din Legea nr.509/2002,

menționată de părți în preambulul convenției ca fiind

legea aplicabilă prevede expres că „agentul  trebuie să

îndeplinească împuternicirea care îi e dată în conformitate cu

instrucțiunile primite și în scopul realizării intereselor

comitentului”.

Totodată drepturile și

obligațiile corelative stabilite de părți prin convenție nu

relevă nici o încălcare a principiului legalității și

echității care trebuie să guverneze convențiile după

art.970 C.

civ

..

În raporturile dintre părți,

prestațiile reciproce se află într-o relație de

echivalență, într-un echilibru just deoarece, îndeplinirea de

către partener întocmai, în condițiile stabilite de comitent a

activităților și tranzacțiilor comerciale legate de

stația de distribuție carburanți, sub numele și în contul

comitentului este de natură să îi asigure un profit raportat la o

perioadă de 3 luni.

Așa fiind, Înalta Curte constatând

că decizia atacată intră sub incidența motivului de

nelegalitate

prevăzut de art.304 pct.8 C.

proc

.

civ

. a admis recursul

și a modificat decizia în sensul respingerii apelului declarat de

pârâtă împotriva sentinței fondului pe care o

menține.