ÎCCJ, decizie (scj.ro #83151)

Pact comisoriu de ultim grad. Efecte. Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte comerciale. Index alfabetic : pact comisoriu - contract sinalagmatic C. civ ., art.969, art.970 și urm. Legea nr.509/2002, art.1 alin.2, art.5 Potrivit unei clauze cu valoarea unui pact comisoriu de ultim grad unul dintre contractanți (în speță comitentul) poate termina convenția fără notificare, fără altă formalitate și fără intervenția instanței în cazurile de încălcare gravă a convenției.

ICCJ, Secția Comercială, Decizia nr.1970 din 19 iunie 2009 Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția comercială prin declinare de competență de către Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanta SC A-OS SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC OMV SRL, să se constate că încetarea unilaterală de către pârâtă a Convenției pentru Operarea Stației de Distribuție Carburanți este nelegală și netemeinică, să fie obligată pârâta la plata sumei reprezentând beneficii nerealizate în perioada indicată. Potrivit reclamantei raporturile contractuale stabilite cu pârâta prin Convenție au avut ca obiect întreținerea, utilizarea și îndeplinirea activităților și tranzacțiilor comerciale legale de stația de distribuție carburanți din București.

Susține reclamanta că a fost înștiințată printr-o notificare de către societatea pârâtă că în temeiul secțiunii 7.1 alin.(A) paragraful (III) și secțiunii 8.03 din Convenție, începând din acea zi, convenția încetează cu efect imediat, fără alte formalități prealabile și fără intervenția instanței. Referitor la motivele încetării convenției reclamanta arată că sunt neîntemeiate, deoarece toate obligațiile ce-i reveneau potrivit convenției, au fost respectate. În cauză pârâta a formulat întâmpinare și cererea reconvențională solicitând respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei, iar pe cale reconvențională constatarea încetării Convenției ca urmare a încălcării grave a obligațiilor menționate în convenție, potrivit prevederilor secțiunii 8.03 din convenție.

Prin sentința comercială nr.7842 pronunțată la data de 24 iunie 2008, Tribunalul București, Secția comercială, a respins ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamantă, a admis cererea reconvențională formulată de pârâtă, și a constatat încetate efectele convenției pentru operarea stației de distribuție a carburanților.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut din examinarea convenției, că obligațiile reclamantei stipulate în secțiunea 4.06 lit.b și c au fost puse de părți în relație directă cu reputația și bunul renume al pârâtei (comitent), în acest sens, reclamanta, obligându-se să nu întreprindă nici o acțiune care ar putea avea un efect negativ asupra intereselor economice și legale ale comitentului, asupra reputației și bunului său renume, și să respecte în mod special, printre altele, toate instrucțiunile comitentului referitoare la aspectul stației de distribuție a carburanților și al personalului, nivelul calitativ al serviciului oferite, să asigure curățenia și ordinea în stația de distribuție și în zonele învecinate, vopsirea în fiecare an în perioada 1 aprilie - 1 iunie a părților interioare magazinului care nu sunt vizibile clienților, cu aceleași culori folosite anterior.

Reține tribunalul că, cu ocazia unui control, pârâta a constatat că zonele interioare ale stației aveau un aspect neîngrijit, marfa din magazin nu era organizată, o serie de aparate și utilaje prezentau uzuri vizibile, iar întregul aspect exterior al stației a fost apreciat ca fiind mult sub standardele impuse de OMV prin convenție, că, în aceste condiții pârâta a notificat încetarea convenției conform secțiunii 8.04 clauză care are semnificația unui pact comisoriu de ultim grad. Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel pentru motive de nelegalitate și netemeinicie susținând că sunt incorecte concluziile instanței în sensul încălcării grave a obligațiilor asumate prin convenție, instanța fiind indusă în eroare de modalitatea în care pârâta a prezentat succesiunea raportului juridic dintre părți, exhibând în istoricul relațiilor contractuale înscrisuri care se situează în afara raportului obligațional generat de convenție.

Curtea de Apel București, Secția a VI a comercială, prin decizia comercială nr.600 din data de 11 decembrie 2008, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința fondului în sensul admiterii în parte a acțiunii principale; a constatat că notificarea de reziliere a contractului emisă de pârâtă este nelegală și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma reprezentând beneficii nerealizate ca urmare a rezilierii nelegale a contractului. Cererea reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă ca nefondată.

Verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea dispozițiilor legale incidente, instanța de apel reține că între pârâtă în calitate de comitent și reclamantă, partener, s-a desfășurat o activitate contractuală cu caracter permanent, începând cu anul 2003, în baza a trei contracte succesive, cu același conținut pentru operarea stației de distribuție a carburanților, fiind demonstrat în cauză că în cursul derulării primelor două contracte, au fost sesizate neregularități și formulate reclamații cu privire la modalitatea de punere în exploatare a stației. Însă, în opinia instanței un contract nou, chiar dacă are antecedența unei relații contractuale de durată, trebuie privit ca un angajament asumat de la data semnării convenției, respectiv data ultimului contract.

Examinând contractul din această perspectivă instanța constată că în perioada de activitate a acestuia, deficiențele constatate sunt singurele semnalate până la notificarea rezilierii, ele însă nu au fost consemnate în nici un înscris, întocmit cu ocazia constatării. Sub un alt aspect instanța de apel constată că potrivit secțiunii 8.03, încetarea contractului fără notificare presupune existența a trei avertismente cu privire la încălcarea contractului, or, în cauză, așa cum s-a stabilit prin analiza din preambulul motivării, s-a semnalat o singură încălcare a contractului, pentru care nu s-a emis nici un avertisment așa încât încetarea contractului fără notificare, așa cum această procedură este reglementată de părți, nu respectă ea însăși termenii contractului.

Cu privire la capătul de cerere accesoriu, referitor la plata despăgubirilor instanța raportându-se la documentele depuse în cadrul probei cu înscrisuri în apel, stabilește suma pe care pârâta va fi obligată să o plătească reclamantei. Împotriva acestei decizii, pârâta SC OMV SRL a declarat recurs, în termen legal, solicitând modificarea ori casarea în totalitate a hotărârii recurate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de prima instanță.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.8, 7, 5 și 9 C . proc . civ . în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: - instanța de apel a interpretat greșit secțiunea 8.3 în sensul că încetarea fără notificare a convenției intervine doar în cazul în care partenerul primește 3 avertismente, deoarece conținutul clauzei nu impunea o asemenea concluzie; - caracterul grav al încălcărilor constatate, este determinat de afectarea imaginii OMV aspecte de care instanța nu a ținut seama; - considerentele instanței de apel cu privire la o prealabilă comunicare a încetării contractului sunt străine de natura pricinii și contravin prevederilor contractului deoarece încetarea fără notificare presupune exact modalitatea de desființare fără a fi necesare vreo informare prealabilă a celeilalte părți; - prin interpretarea eronată a clauzelor contractului instanța a depășit cadrul judecății; - aspectele pe care instanța le-a considerat insuficient dovedite, trebuiau elucidate în temeiul obligației instituite de art.129 (5) C. proc . civ ., instanța având obligația esențială de a afla adevărul;

- modul de stabilire a despăgubirilor este criticabil deoarece cuantumul comisioanelor pe care reclamanta le-ar fi încasat nu constituie o împrejurare cu caracter constant și previzibil având în vedere că randamentul stației a scăzut în perioada anterioară rezilierii. Intimata a formulat întâmpinare la motivele de recurs solicitând respingerea ca nefondate a criticilor formulate, susținând că pârâta a înțeles în realitate să înceteze convenția cu notificare în modalitatea prevăzută de secțiunea 8.02, fără să dovedească existența vreunui avertisment de la data încheierii convenției și până la data evacuării abuzive din stația de carburanți. Asupra recursului.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia recurată , în raport de motivele de nelegalitate invocate, constată că prezentul recurs este fondat pentru considerentele ce urmează: Chestiunea litigioasă de a cărei dezlegare depinde soluționarea cauzei constă în a ști în ce măsură denunțarea unilaterală a unui contract sinalagmatic cu executarea succesivă, în cazul în care nu se execută în mod culpabil obligațiile asumate prin convenție, își produce efectele, în sensul desființării, rezilierii pentru viitor a convenției. Or rezilierea, ca și rezoluțiunea unui contract se întemeiază pe principiul consacrat în art.969 C. civ ., sancționând încălcarea legii. După art.969 C. civ ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante care sunt libere să reglementeze raporturile dintre ele, potrivit intereselor lor, cu singura restricție de a respecta ordinea publică și bunele moravuri.

Potrivit aceluiași principiu convențiile legal făcute trebuie aplicate întocmai atunci când clauzele sunt clare și precise, ele constituie lege pentru părți dar și pentru instanță. În sfârșit, mai trebuie subliniat, în cadrul acestor considerații cu caracter general, că în ipoteza contractelor sinalagmatice care nasc obligații reciproce în sarcina ambelor părți fiecare parte asumându-și obligații în considerarea obligațiilor celeilalte părți, noțiunea de cauză, de scop pe care părțile l-au avut în vedere, constituie un aspect esențial în interpretarea voinței comune a părților asupra aspectelor pe care le ridică executarea contractului.

Stabilirea oricărui tip de neexecutare a obligațiilor contractuale implică operațiunea logică de determinare a conținutului contractului, de calificare juridică a clauzelor inserate, operațiune care impune aplicarea regulilor de interpretare a convențiilor prevăzute în art.970 C. civ . și urm. În cauză, prin convenția încheiată părțile au reglementat clar și în detaliu termenii și condițiile derulării raporturilor comerciale stabilite prin care comitentul, proprietarul stației de distribuție carburanți transmite partenerului dreptul de a întreține și utiliza stația în conformitate cu legea aplicabilă (română) și cu manualul operațional al comitentului postat pe internet-ul comitentului, la care partenerul are acces, funcționarea stației urmând a se face în numele și în contul comitentului, raportul juridic realizat fiind un raport „de agent comercial” astfel cum este definit în art.1 alin.2 din Legea nr.509/2002, (privind agenții comerciali permanenți) procedurile legale și activitățile desfășurate de partener fiind definite în art.1 secțiunea 1.01 – respectiv întreținerea UCC ( rezervoare și pompe pentru carburanți), a magazinului, a spălătoriei în stare bună, complet operațională și de curățenie adecvată.

Drepturile și obligațiile partenerului referitoare la activitatea de comercializare de bunuri și servicii și la managementul general fac obiectul art.III și IV din convențiile structurate pe mai multe secțiuni, partenerul declarând că se obligă să respecte toate instrucțiunile comitentului referitoare la aspectul stației de distribuție și al personalului, nivelul de calitate al serviciilor oferite și să nu întreprindă nici o acțiune cu efect negativ asupra reputației și bunului renume al comitentului, în contul și sub numele căruia operează stația de distribuție. În art.VII părțile au definit situațiile care constituie cauza de încălcare a obligațiilor părților, respectiv neîndeplinirea sau nerespectarea oricăreia dintre obligațiile care rezultă din Convenție precum și nerespectarea standardelor și instrucțiunilor comitentului inclusiv în situația în care partenerul nu obține profitul stabilit.

În acest context, în care părțile potrivit principiului autonomiei de voință au stabilit și au definit clar și explicit termenii înțelegerii, obligațiile reciproce și efectele încălcării lor, respectiv drepturile care decurg pentru cealaltă parte în aceste cazuri, interpretarea dată de instanța de apel clauzei de încetare a contractului înscrisă în art.VIII secțiunea 8.03 – încetarea convenției fără notificare – este rezultatul denaturării înțelesului și cuprinsului convenției fiind supusă cenzurii instanței de recurs. Potrivit acestei clauze, cu valoarea unui pact comisoriu de ultim grad, comitentul poate termina prezenta convenție fără notificare, fără altă formalitate și fără intervenția instanței și poate cere partenerului să elibereze spațiul imediat, în cazurile de încălcare gravă a convenției menționate în convenție, precum și în cazurile enumerate în cadrul acestei secțiuni.

Or, cazurile de încălcare sunt cele definite la art.VII , iar neîndeplinirea de către partener a obligației de a asigura curățenia și ordinea stației și de a respecta standardele și instrucțiunile comitentului constituie o încălcare gravă a convenției având în vedere că partenerul, agent comercial lucrează în numele și contul comitentului. Este lipsit de relevanță, dacă încălcarea acestei obligații esențiale a partenerului s-a produs o singură dată în perioada de referință, și aceasta deoarece condiționarea caracterului grav al încălcării de o anumită repetabilitate nu a fost convenită potrivit acestei clauze. Prin urmare, aprecierea instanței de apel în sensul că o singură încălcare pentru care nu s-a emis nici un avertisment de către comitent nu respectă termenii contractului, excede voința părților exprimată clar și explicit prin clauza cu valoare de pact comisoriu.

Dreptul comitentului de a determina dacă o cauză de încălcare și rezultatele sale ar putea constitui obiectul unor remedii, asumat de către partener nu poate fi cenzurat de către instanță prin interpretarea dată, deoarece nu încalcă limita determinată de ordinea publică sau bunele moravuri, pentru a ajunge la concluzia că se impunea o altă sancțiune în ipoteza încălcării examinate. Potrivit naturii raportului dintre părți și scopului pe care l-au avut în vedere, din punctul de vedere a comitentului păstrarea reputației și a bunului renume prin modul în care partenerul prestează activitățile în contul său, constituie un aspect esențial și care justifică încetarea convenției fără notificare în ipoteza în care scopul avut în vedere la încheierea convenției nu mai poate fi realizat din culpa partenerului.

În acest sens, art.5 din Legea nr.509/2002, menționată de părți în preambulul convenției ca fiind legea aplicabilă prevede expres că „agentul trebuie să îndeplinească împuternicirea care îi e dată în conformitate cu instrucțiunile primite și în scopul realizării intereselor comitentului”. Totodată drepturile și obligațiile corelative stabilite de părți prin convenție nu relevă nici o încălcare a principiului legalității și echității care trebuie să guverneze convențiile după art.970 C. civ .. În raporturile dintre părți, prestațiile reciproce se află într-o relație de echivalență, într-un echilibru just deoarece, îndeplinirea de către partener întocmai, în condițiile stabilite de comitent a activităților și tranzacțiilor comerciale legate de stația de distribuție carburanți, sub numele și în contul comitentului este de natură să îi asigure un profit raportat la o perioadă de 3 luni.

Așa fiind, Înalta Curte constatând că decizia atacată intră sub incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.8 C. proc . civ . a admis recursul și a modificat decizia în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței fondului pe care o menține.