ÎCCJ, decizie (scj.ro #85593)

Contract de prestări servicii. Contract sinalagmatic. Pactul comisoriu. Reziliere convențională P otrivit art.1021 C.civ. partea îndreptățită în privința căreia angajamentul nu s-a executat se poate adresa instanței de judecată pentru a cere desființarea contractului cu daune interese, dar părțile pot insera în contractul sinalagmatic cu executare succesivă o clauză privind rezilierea convențională. Completul de 9 judecători, decizia nr.136 din 25 noiembrie 2002 Prin sentința civilă nr.984/S din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă cererea reclamantei RA „T” împotriva pârâtei SC „C” SA Brașov, instanța reținând că reclamanta nu a dovedit care dintre obligațiile contractuale nu a fost îndeplinită de pârâtă, în legătuă cu rezilierea contractului de prestări servicii.

Prin decizia nr.278/A din 17 martie 2000, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția comercială și de contencios administrativ, investită ca urmare a admiterii cererii de strămutare a judecății, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat sentința primei instanțe, admițând acțiunea și a obligat pârâta să predea bunurile transmise în baza contractului. In motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că în contractul de prestări servicii au fost concretizate obligațiile pârâtei prestatoare. Din probele administrate, înscrisuri și expertiza tehnică efectuată în cauză, a rezultat că pârâta nu a manifestat interes și preocupare în executarea contractului, nerealizând nici o reparație capitală, nici o extindere și nici o reînnoire, ba mai mult, prin modificările aduse sistemului de asigurare, centralele termice prezintă o reducere a siguranței în exploatare.

Cu referire la art.9 din contract, în baza pactului comisoriu stipulat, reclamanta a comunicat pârâtei prin două adrese urmarea neîndeplinirii obligațiilor asumate prin contract. Datorită rămânerii fără răspuns la primul avertisment, reclamanta a declarat rezilierea potrivit pactului comisoriu, iar pârâta a declarat recurs în baza dispozițiilor art.304 pct.8 C.proc.civ., susținând că instanța de apel a interpretat eronat clauzele contractului, și a aplicat greșit dispozițiile art.1020-1021 C.civ. Curtea Supremă de Justiție - Secția comercială, prin decizia nr.499 din 30 ianuarie 2002, a respins recursul ca nefondat. S-a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art.330 pct.2 C.proc.civ., susținându-se că hotărârile sunt vădit netemeinice fiind pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

S-a relevat, în raport cu temeiurile diferite ale rezilierii judiciare și rezilierii convenționale și față de formularea ambiguă a cererii reconvenționale și a precizărilor ulterioare, că era necesar ca instanța să stabilească dacă trebuia să se constate rezilierea de drept a contractului. Or, aplicând dispozițiile art.9 din contract, prin care se instituia un pact comisoriu expres de gradul III, instanța nu mai avea dreptul să examineze dacă pârâta se află sau nu în culpă. S-a mai susținut că cele două avertismente comunicate pârâtei de către reclamantă nu sunt relevante sub aspectul aplicării art.9 din contract, întrucât din actele dosarului rezultă că părțile au continuat executarea contractului și ulterior emiterii acestora, ceea ce atestă că nu a intervenit rezoluțiunea convențională.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, s-a constatat că prin art.9 din contractul de prestări servicii încheiat la 17 mai 1993 între reclamantă în calitate de client și pârâtă în calitate de prestator, s-a convenit un pact comisoriu expres de gradul III, prevăzând rezilierea contractului de plin drept, la simpla inițiativă a părții îndreptățite în cazul în care al doilea avertisment a rămas fără efect în termen de 10 zile. S-a mai prevăzut că partea va proceda la un prim avertisment, solicitând părții în culpă îndeplinirea obligațiilor contractuale într-un termen de 15 zile. Totodată, s-a mai stabilit condiția ca cel de al doilea avertisment să precizeze intenția părții lezate de a proceda la rezilierea contractului.

Reclamanta a comunicat pârâtei primul avertisment la 10 august 1995, al doilea avertisment la 13 septembrie 1995, iar la 22 septembrie 1995 a comunicat pârâtei rezilierea contractului. Constatând că prin art.9 din contract părțile au prevăzut expres o clauză rezolutorie, înlocuind astfel acțiunea în reziliere judiciară cu rezilierea convențională în baza unui pact comisoriu expres de gradul III și că reclamanta s-a conformat dispozițiilor privind condițiile declarării rezilierii, așa cum acestea au fost stabilite prin clauza menționată, instanța de apel a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea. Valorificând pactul comisoriu de gradul III, potrivit căruia simpla îndeplinire a scadenței antrenează rezilierea contractului, instanța s-a pronunțat în limitele sesizării, conform art.129 alin.6 C.proc.civ., așa încât prima critică formulată prin recursul în anulare este neîntemeiată.

In raport cu efectul menționat al pactului comisoriu, față de care instanța de judecată nu are decât a constata rezilierea convențională a contractului, executarea ulterioară a obligațiilor este lipsită de relevanță așa încât aceste împrejurări nu pot fi apreciate nici ca o anulare a efectelor pactului comisoriu, nici ca un nou contract al părților, astfel că și cea de a doua critică formulată prin recursul în anulare este neîntemeiată. Pe de altă parte, urmează a considera neîntemeiată și cea de a treia critică formulată prin recursul în anulare, față de constatarea rezilierii convenționale și concluziile expertizei efectuate în cauză, ce nu exclude culpa pârâtei. Insă, potrivit art.1021 C.civ.

rezilierea nu operează de plin drept, partea îndreptățită trebuind a se adresa instanței de judecată, dar părțile pot insera în contractul sinalagmatic cu executare succesivă o clauză privind rezilierea convențională, clauză perfect valabilă. Examinând, prin comparație rezilierea judiciară și rezilierea convențională, se constată că ambele au ca temei juridic reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contractul sinalagmatic, iar neexecutarea obligațiilor de către una dintre părțile contractante are ca efect încetarea efectelor contractului, în ambele cazuri. Diferența între acestea constă în modul de valorificare, rezilierea convențională (cu referire la pactele comisorii mai energice de gradul II și mai ales de gradul III) înlătură inconvenientele decurgând din clarificarea cu întârziere a situației creditorului în timp ce această situație se întâlnește prin sesizarea instanței, în cazul rezilierii judiciare.

Ca atare, constatarea rezilierii convenționale a contractului a înlăturat obligația examinării cererii ulterioare a reclamantei. Pe de altă parte, având în vedere legitimarea procesuală activă exclusivă a creditorului obligației neîndeplinite de a cere rezilierea, aspectul invocat prin recursul în anulare nu poate fi susținut în favoarea pârâtei, având calitatea de debitor al obligației neîndeplinite. Mai mult, dat fiind caracterul recursului în anulare de cale extraordinară de atac, examinarea hotărârilor intrate în puterea lucrului judecat nu poate fi extinsă, acordându-i-se în activitatea de judecată un conținut și o finalitate mai largi decât cele intenționate de legiuitor.

Accesul la această cale de atac, cu referire la teza I a motivului de casare reglementat prin art.330 pct.2 C.proc.civ., vizează exclusiv acele hotărâri pronunțate cu încălcarea unor dispoziții legale de ordine publică care au determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, iar cu referire la teza II a acestui motiv de casare, aptitudinea funcțională a acestei căi de atac este dată de constatarea caracterului antitetic al hotărârii atacate în raport cu concluzia pe care materialul probator administrat în cauză o impunea, respectiv vădita netemeinicie, ceea ce nu este cazul în speță. In consecință, Curtea a respins recursul în anulare ca nefondat.