ÎCCJ, decizie (scj.ro #85593)

Contract

de prestări servicii. Contract sinalagmatic. Pactul comisoriu. Reziliere

convențională

P

otrivit art.1021 C.civ. partea îndreptățită

în privința căreia angajamentul nu s-a executat se poate adresa instanței de

judecată pentru a cere desființarea contractului cu daune interese, dar părțile

pot insera în contractul sinalagmatic cu executare succesivă o clauză privind

rezilierea convențională.

Completul de 9 judecători, decizia nr.136 din 25

noiembrie 2002

Prin sentința civilă nr.984/S din 3

noiembrie 1998 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă cererea reclamantei RA

„T” împotriva pârâtei SC „C” SA Brașov, instanța   reținând că

reclamanta nu a dovedit care dintre obligațiile contractuale nu a fost

îndeplinită de pârâtă, în legătuă cu rezilierea contractului de prestări

servicii.

Prin decizia nr.278/A din 17 martie 2000, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția

comercială și de contencios administrativ, investită ca urmare a admiterii

cererii de strămutare a judecății, a admis apelul declarat de reclamantă și a

schimbat sentința primei instanțe, admițând acțiunea  și a obligat pârâta

să predea bunurile transmise în baza contractului.

In motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că în contractul de prestări

servicii  au fost concretizate obligațiile pârâtei prestatoare. Din

probele administrate, înscrisuri și expertiza tehnică efectuată în cauză, a

rezultat că pârâta nu a manifestat interes și preocupare în executarea

contractului, nerealizând nici o reparație capitală, nici o extindere și nici o

reînnoire, ba mai mult, prin modificările aduse sistemului de asigurare,

centralele termice prezintă o reducere a siguranței în exploatare.

Cu referire la art.9 din contract, în baza pactului comisoriu stipulat,

reclamanta a comunicat pârâtei prin două adrese urmarea neîndeplinirii

obligațiilor asumate prin contract. Datorită rămânerii fără răspuns la primul

avertisment, reclamanta a declarat rezilierea potrivit pactului comisoriu, iar

pârâta a declarat recurs în baza  dispozițiilor art.304 pct.8 C.proc.civ.,

susținând că instanța de apel a interpretat eronat clauzele contractului, și a

aplicat greșit dispozițiile art.1020-1021 C.civ.

Curtea Supremă de Justiție - Secția comercială, prin decizia nr.499 din 30

ianuarie 2002, a respins recursul ca nefondat.

S-a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art.330 pct.2

C.proc.civ., susținându-se că hotărârile sunt vădit netemeinice fiind

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

S-a relevat, în raport cu temeiurile diferite ale rezilierii judiciare și

rezilierii convenționale și față de formularea ambiguă a cererii

reconvenționale și a precizărilor ulterioare, că era necesar ca instanța să

stabilească dacă trebuia să se constate  rezilierea de drept a

contractului. Or, aplicând dispozițiile art.9 din contract, prin care se

instituia un pact comisoriu expres de gradul III, instanța nu mai avea dreptul

să  examineze dacă pârâta se află sau nu în culpă.

S-a mai susținut că cele două avertismente comunicate pârâtei de către

reclamantă nu sunt relevante sub aspectul aplicării art.9 din contract,

întrucât din actele dosarului rezultă că părțile au continuat executarea

contractului și ulterior emiterii acestora, ceea ce atestă că nu a intervenit

rezoluțiunea convențională.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, s-a constatat că prin art.9

din contractul de prestări servicii încheiat la 17 mai 1993 între reclamantă în

calitate de client și pârâtă în calitate de prestator, s-a convenit un pact

comisoriu expres de gradul

III,           prevăzând

rezilierea contractului de plin drept, la simpla inițiativă a părții

îndreptățite în cazul în care al doilea avertisment a rămas fără efect în

termen de 10 zile. S-a mai prevăzut că partea va proceda la un prim

avertisment, solicitând părții în culpă îndeplinirea obligațiilor contractuale

într-un termen de 15 zile. Totodată, s-a mai stabilit condiția ca cel de al

doilea avertisment să precizeze intenția părții lezate de a proceda la

rezilierea contractului.

Reclamanta a comunicat pârâtei primul avertisment la 10 august 1995, al doilea

avertisment la 13 septembrie 1995, iar la 22 septembrie 1995 a comunicat

pârâtei rezilierea contractului.

Constatând că prin art.9 din contract părțile au prevăzut expres o clauză

rezolutorie, înlocuind astfel acțiunea în reziliere judiciară cu rezilierea

convențională în baza unui pact comisoriu expres de gradul III și că reclamanta

s-a conformat dispozițiilor privind condițiile declarării rezilierii, așa cum

acestea au fost stabilite prin clauza menționată, instanța de apel a admis

apelul declarat de reclamantă și a schimbat sentința atacată, în sensul că a

admis acțiunea.

Valorificând pactul comisoriu de gradul

III, potrivit căruia simpla îndeplinire a scadenței antrenează rezilierea

contractului, instanța s-a pronunțat în limitele sesizării, conform art.129

alin.6  C.proc.civ., așa încât prima critică formulată prin recursul în

anulare este neîntemeiată.

In raport cu efectul menționat al pactului comisoriu, față de care instanța de

judecată nu are decât a constata rezilierea convențională a contractului,

executarea ulterioară a obligațiilor este lipsită de relevanță așa încât aceste

împrejurări nu pot fi apreciate nici ca o anulare a efectelor pactului

comisoriu, nici ca un nou contract al părților, astfel că și cea de a doua

critică formulată prin recursul în anulare este  neîntemeiată.

Pe de altă parte, urmează a considera neîntemeiată și cea de a treia critică

formulată prin recursul în anulare, față de constatarea rezilierii

convenționale și concluziile expertizei efectuate în cauză, ce nu exclude culpa

pârâtei.

Insă, potrivit art.1021 C.civ. rezilierea nu operează de plin drept, partea

îndreptățită trebuind a se adresa instanței de judecată, dar părțile pot insera

în contractul sinalagmatic cu executare succesivă o clauză privind rezilierea

convențională, clauză perfect valabilă.

Examinând, prin comparație rezilierea judiciară și rezilierea convențională, se

constată că ambele au ca temei juridic reciprocitatea și interdependența

obligațiilor din contractul sinalagmatic, iar neexecutarea obligațiilor de

către una dintre părțile contractante are ca efect încetarea efectelor

contractului, în ambele cazuri.

Diferența între acestea constă în modul de valorificare, rezilierea

convențională (cu referire la pactele comisorii mai energice de gradul II și

mai ales de gradul III) înlătură inconvenientele decurgând din clarificarea cu

întârziere a situației creditorului în timp ce această situație se întâlnește

prin sesizarea instanței, în cazul rezilierii judiciare.

Ca atare, constatarea rezilierii

convenționale a contractului a înlăturat obligația examinării cererii

ulterioare a reclamantei.

Pe de altă parte, având în vedere legitimarea procesuală activă exclusivă a

creditorului obligației neîndeplinite de a cere rezilierea, aspectul invocat

prin recursul în anulare nu poate fi susținut în favoarea pârâtei, având

calitatea de debitor al obligației neîndeplinite.

Mai mult, dat fiind caracterul recursului în anulare de cale extraordinară de

atac, examinarea hotărârilor intrate în puterea lucrului judecat nu poate fi

extinsă, acordându-i-se în activitatea de judecată un conținut și o finalitate

mai largi decât cele intenționate de legiuitor.

Accesul la această cale de atac, cu referire la teza I a motivului de casare

reglementat prin art.330 pct.2 C.proc.civ., vizează exclusiv acele hotărâri

pronunțate cu încălcarea unor dispoziții legale de ordine publică care au

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, iar cu referire la teza II a

acestui motiv de casare, aptitudinea funcțională a acestei căi de atac este

dată de constatarea caracterului antitetic al hotărârii atacate în raport cu

concluzia pe care materialul probator administrat în cauză o impunea, respectiv

vădita netemeinicie, ceea ce nu este cazul în speță.

In consecință, Curtea a respins recursul în anulare  ca nefondat.