ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2757/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC E.T. SA Sibiu a chemat-o în judecată pe pârâta SC S.A. SRL Sibiu, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 29.872.738 lei, reprezentând contravaloare apă caldă și agent termic, precum și la plata a 9.051.942 lei penalități de întârziere în decontare, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 479/C din 29 martie 2001, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acesteia suma de 29.872.738 lei, reprezentând contravaloare apă caldă și agent termic furnizat și suma de 9.051.942 lei penalități de întârziere în plată. A mai obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei și suma de 3.009.480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că pârâta nu s-a conformat angajamentului asumat prin contractul încheiat cu reclamanta și nu a plătit, în termen de 30 de zile de la data facturării, costul prestației de care a beneficiat, astfel că datorează și daune pentru întârzierea în plata prețului. Prin decizia civilă nr. 13/A din 1 februarie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a înlăturat ca fiind nefondată apărarea pârâtei-apelante, conform căreia contractul părților ar fi fost reziliat în luna mai 1990, iar acțiunea reclamantei a fost admisă fără a se dovedi obligația de plată a pârâtei.

Instanța a reținut că nu s-a dovedit că, prin hotărâre judecătorească, s-ar fi reziliat contractul și, de asemenea, că, în temeiul art. 1021 alin. final C. proc. civ., contractul nu se reziliază de drept și nici nu s-a învederat în cauză împlinirea cumulativă a condițiilor care atrag rezilierea de drept, conform art. 67 C. com. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și, rejudecându-se cauza în fond, să fie respinsă acțiunea reclamantei împotriva societății sale.

Recurenta-pârâtă arată astfel, că greșit a fost admisă acțiunea reclamantei și a fost obligată la plata sumelor pretinse de aceasta, în condițiile în care a formulat o cerere de reziliere a contractului, perfect legală, a cerut debranșarea de la centrala termică și a refuzat la plată toate facturile emise de reclamantă, fiindu-i restituite acesteia. Mai arată că, în situația mai sus menționată, reclamanta-furnizoare trebuia să întrerupă furnizarea agentului termic, iar, pe de altă parte, susține că nu s-a făcut dovada pretențiilor cu actele prevăzute de art. 46 C. com., fapt, de altfel, recunoscut în decizia curții de apel. Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: În baza contractului privind furnizarea energiei termice nr. 40 din 2 februarie 1999, valabil încheiat între părți, pentru o durată de „5 ani calendaristici”, cu drept de prelungire, reclamanta a furnizat pârâtei, pe perioada august 1999 – iunie 2000, apă caldă și agent termic pentru spațiile folosite de aceasta, iar pârâta avea obligația de a achita factura, reprezentând contravaloarea acestora, în termen de 30 de zile calendaristice, în caz contrar, urmând să suporte penalități de întârziere în plată de 0,2%. Reclamanta a dovedit livrările efectuate, iar pârâta, deși, a beneficiat de acestea, nu a plătit contravaloarea facturilor pe perioada facturată, înregistrând întârzieri în decontare, astfel încât, în mod corect, ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză au reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 969 și 970 C. civ.

și au admis-o în consecință, având în vedere și dispozițiile art. 1073 din același cod. Susținerea pârâtei, privind rezilierea contractului în luna mai 1999, nu poate fi primită, întrucât, într-adevăr, în cauză nu operează rezilierea de drept a contractului, iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite cerințele clauzei contractuale privind rezilierea, în sensul că cererea scrisă, nefiind comunicată în termenul prevăzut, consumatorul este urmărit în continuare, chiar și după plecarea sa. Totodată, nu s-a dovedit că rezilierea contractului a fost dispusă prin hotărâre judecătorească. Față de cele mai sus arătate, toate celelalte susțineri, privind obligația reclamantei de a întrerupe furnizarea apei calde și agentului termic, precum și nedovedirea acțiunii acesteia în condițiile art. 46 C. com., urmează a fi respinse, de asemenea, ca nefondate.

Astfel fiind, reținându-se că pârâta nu a formulat nici un motiv de casare întemeiat, în conformitate cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ., decizia curții de apel va fi menținută, ca fiind legală și temeinică și se va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC S.A. SRL Sibiu, împotriva deciziei nr. 13/A din 1 februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 27 mai 2003.