ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 708/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 708/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia comercială nr. 41/2011

pronunțată la data de 4 mai 2011 de Curtea de Apel Alba lulia în Dosarul nr. 4622/85/2007

a fost respinsă excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale

active a apelantei S.C I.S.R. invocată de intimata S.I.F. T. S.A

A fost admis apelul

declarat de reclamanta SC I.S.K.L. Sibiu împotriva sentinței civile nr. 1142/C/2008

pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 4622/85/2007 și, în consecință:

A fost

schimbată sentința atacată în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanta SC I.S.K.L. împotriva pârâților A.V.A.S. București, S.I.F. T. SA Brașov,

S.C B. SA Sibiu, Ș.C. și SC I.C. SA Sibiu și, în consecință:

S-a constat

nulitatea actului de cesiune nr. 243/838/01 din 1 septembrie 2007 încheiat între

pârâtele A.V.A.S. București (fostă F.P.S.) și S.I.F. T. SA.

S-a constat

nulitatea contractului de vânzare - cumpărare din 22 decembrie 1998 încheiat

între pârâtele S.I.F. T. SA și S.C. B. SA.

S-a constat

nulitatea contractului de vânzare - cumpărare din 22 decembrie 1998 încheiat

între pârâții S.I.F. T. S.A și Ș.C.

S-a constat

nulitatea contractului de cesiune încheiat la 9 noiembrie 2000 între pârâții Ș.C.

și SC B. S.A Sibiu.

S-a dispus

restabilirea situației anterioare.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin acțiunea

comercială înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 4622/85/2007, precizată

ulterior, reclamanta I.S.K.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții A.V.A.S.,

S.I.F. T. Brașov, B. SA Sibiu, Ș.C. și SC I.C. SA Sibiu:

- să se

constate nulitatea absolută a Actului de cesiune încheiat sub nr. 243/838 din 1

septembrie 2007 între A.P.A.P.S. București și S.I.F. T. Brașov pentru 905

acțiuni nominative ale SC I.C. SA;

-să se constate

nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 83/22 decembrie 1998

încheiat între S.I.F. T. Brașov și Ș.C. pentru 608 acțiuni a SC I.C. SA;

-să se constate

nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare din 22 decembrie 1998

încheiat între S.I.F. T. Brașov și SC B. Sibiu pentru un număr de 965 acțiuni;

-să se constate

nulitatea absolută a contractului de cesiune încheiat la 9 noiembrie 2000 între

pârâții B. SA Sibiu și Ș.C.;

-să se dispună

restabilirea situației anterioare încheierii acestor acte.

Tribunalul Sibiu,

prin sentința civilă nr. 1644/2005, a respins acțiunea reclamantei, reținând

existența autorității de lucru judecat raportat la constatarea valabilității

contractului de cesiune nr. 243/838/1997 prin sentința nr. 2278/C/2003

pronunțată de aceiași instanță, rămasă irevocabilă.

Prin Decizia nr.

59/A/2006, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul reclamantei și a desființat

sentința apelată, trimițând cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, reținând

în considerente că, față de precizarea de acțiune a reclamantei, este necesară

verificarea încălcării de către pârâtele A.V.A.S. București și S.I.F. T. Brașov

a prevederilor imperative ale Legii nr. 12/1997, O.G. nr. 37/1997 și H.G. nr. 127/1997,

nemaifiind susținut motivul din acțiunea introductivă privind încălcarea

dreptului de preemțiune al reclamantei la cumpărarea restului acțiunilor al SC

I.C. SA, motiv invocat prin acțiunile soluționate prin hotărârile invocate ca

temei al admiterii excepției autorității de lucru judecat.

Decizia nr. 59

din 7 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a rămas irevocabilă

prin Decizia nr. 2095 din 31 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, care a respins recursul pârâtei S.I.F. T. Brașov.

Prin sentința

civilă nr. 142/2008, Tribunalul Sibiu a respins excepția prescripției invocată

de pârâta A.V.A.S., respingând și acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a

pronunța aceasta sentință, tribunalul a reținut că SC I.C. SA, divizată din SC

A. SA, urma același regim de privatizare, iar cota de capital social destinată

privatizării cu titlu gratuit era de 60 %, evident din cota deținută de F.P.S.,

pârâta S.I.F. T. Brașov optând să păstreze în portofoliu un pachet de acțiuni

în această limită.

S-a mai arătat

că, nefiind consumată toată cota de capital social deținută inițial de

societatea de investiții financiare, ordinea de prioritate a fost respectată,

raportat și la modul de rezolvare impus la pct. 3 din Anexa 4 a Normelor

Metodologice aprobate cu H.G. nr. 12/1997, actul de cesiune a fiind întocmit în

conformitate cu procedurile impuse de normele de regularizare, nefiind

aplicabilă sancțiunea nulității absolute.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamanta care a solicitat schimbarea în tot a

sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii precizate.

Decizia

comercială nr. 30/A/2009 prin care Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul

reclamantei și a modificat sentința nr. 1142/C/2008 a Tribunalului Sibiu în

sensul admiterii acțiunii reclamantei și constatării nulității absolute a

actelor contestate a fost casată, cu consecința trimiterii cauzei spre

rejudecare, în urma admiterii recursului declarat de intimatele S.I.F. T. și A.V.A.S.,

prin Decizia nr. 960/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu ocazia

rejudecării apelului, a fost administrată proba cu expertiză contabilă.

Asupra

apelului, după deliberare, Curtea de Apel a reținut următoarele:

În conformitate

cu dispozițiile art. 3 alin. (1) și (3) din Legea nr. 58/1991, privatizarea

societăților comerciale s-a realizat prin transferul gratuit al unei părți din

acțiunile statului și prin vânzarea acțiunilor rămase după transfer, în

condițiile acestei legi, transferul gratuit având loc pe calea distribuirii de

certificate de proprietate.

Gestionarea, în

numele statului sau al autorităților administrației publice locale, după caz, a

acțiunilor sau părțile sociale aferente întregului capital social al

societăților comerciale rezultate din transformarea unor regii autonome prin

hotărâri ale Guvernului sau prin decizii ale autorităților administrației

publice locale, precum și a acțiunilor sau părților sociale deținute de către

stat la societățile comerciale, rămase după transferul unor părți sociale sau

al unor pachete de acțiuni emise de aceste societăți comerciale s-a realizat,

în condițiile art. 24 din actul normativ sus-menționat, de către Fondul

Proprietății de Stat.

Accelerarea

privatizării a fost prevăzută prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 55/1995,

urmând a se face prin transferul efectiv și cu titlu gratuit, către cetățenii

români îndreptățiți, al acțiunilor aferente cotei de 30 % din capitalul social

al societăților comerciale cu capital de stat, denumite în continuare societăți

comerciale, cât și prin vânzarea acțiunilor emise de aceste societăți.

Pârâta SC I.C.

SA s-a înființat, în urma divizării SC A. SA Sibiu, societate înscrisă în lista

societăților comerciale supuse privatizării conform Legii nr. 55/1995, listă

anexă la H.G. nr. 626/1995 care prevedea un procent maxim de transfer gratuit

în cazul acestei societăți de 60 %.

Împrejurarea că,

în conformitate cu prevederile Cap. IV ind. l, art. 36 ind. l din H.G. nr. 473/1996,

capitalul social aferent societăților comerciale rezultate în urma divizării

sau fuziunii unor societăți comerciale înscrise în lista aprobată prin H.G. nr.

626/1995, cu modificările și completările ulterioare, urmează regimul de

privatizare stabilit pentru societățile comerciale din care provin nu justifica

faptul că, în fapt, cota destinată direct transferului cu titlu gratuit ar fi

în cazul SC I.C. SA de 60 %, fără a se impune reținerea incidenței

dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 55/1995 care definesc cerințele

efectuării acestui transfer în limita procentului maxim.

Astfel, atât

prevederile art. 1 alin. (1), cât și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 55/1995

stabilesc expres care este cota din capitalul social al societăților comerciale

supuse privatizării destinată transferului cu titlu gratuit al acțiunilor către

cetățenii români îndreptățiți, respectiv, cea de 30 %, posibilitatea ca la

nivelul unei societăți comerciale schimbul de acțiuni să se poată efectua până

la limita a 60 % din valoarea capitalului social existent fiind reglementată de

art. 3 alin. (3) din lege, doar în situația formulării unei cereri în acest

sens.

În fapt, din

cota de 30 % din capitalul social al SC I.C. SA de 3016 acțiuni, alocată de

fostul F.P.S. către F.P.P. transformat, în baza Legii nr. 133/1996 în S.I.F. T.,

au fost au subscrise gratuit de către populație doar un număr de 237 acțiuni,

pentru acestea efectuându-se operațiunea de schimb de acțiuni contra carnete cu

certificate de proprietate și/sau cupoane nominative de privatizare.

Contrar

susținerilor intimatei S.I.F. T., diferența de procent de 22,149 % din capital

rămas nesubscris nu i-a revenit de drept în proprietate, din conținutul lit. b)

al art. 7 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 12/1997 rezultând

necesitatea de a opta pentru a deveni acționar, în limita cotei destinate

transferului cu titlu gratuit, rămasă disponibilă.

Această opțiune

impusă a se realiza în scopul regularizării cotelor de capital conform art. 7 alin.

(1) din actul normativ sus-menționat, prin întocmirea unei liste care sa

cuprindă mențiuni privind pe SC I.C. SA nu a fost întocmită în speță, anterior

încheierii actului de cesiune dintre F.P.S. și S.I.F. T. din 1 septembrie 1997,

aspect constatat și în concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat

de expertul B.I., expert în specialitatea contabilitate - societăți de

investiții financiare și alte entități de valori mobiliare.

Astfel, nefiind

subscrisă întreaga cotă legală de 30 %, posibilitatea exprimării unei opțiuni a

intimatei S.I.F. T. și pentru diferența de 30 % rămasă până la atingerea

procentului maxim de 60 % a fost greșit materializată prin actul de cesiune,

neexistând o cerere a cetățenilor interesați de acțiunile transferate gratuit.

Regularizarea

parțială, conform Listei întocmite potrivit anexei 3 la normele metodologice,

precum și cea finală a portofoliului dintre F.P.S. și S.I.F. Transilvania

conform Protocolului încheiat la 15 decembrie 1998, realizate în temeiul

dispozițiilor art. 8 lit. a) și c) din H.G. nr. 12/1997 au avut ca obiect cele

905 acțiuni ale SC I.C. SA care exced limitei procentuale a cotei de capital

social destinată transferului cu titlu gratuit menționată de pct. 3 al Anexei 4

coroborat cu art. 8 lit. b).

În condițiile

în care regularizarea și, respectiv, cesiunea consemnată în actul nr. 243/838/01

din 1 septembrie 2007 nu au fost realizate cu respectarea Anexei nr. 4 pct. 3

și art. 8 lit. b) din H.G. nr. 12/1997 raportat la art. 3 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 55/1995, procedura aplicată de către intimatele S.I.F. T. și A.V.A.S.

(F.P.S.) a creat premisele finalizării procesului de privatizare a SC I.C. SA

cu încălcarea cerințelor art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 55/1995.

Raportat la

aceste considerente, Curtea de Apel a apreciat că s-a dovedit, în speță, că

folosirea dispozițiilor sus-menționate nu s-a făcut în scopul pentru care au

fost edictate, constatându-se existența unei cauze care atrage nulitatea

absolută a actului de cesiune contestat.

Efectele

constatării nulității absolute în sensul restabilirii situației anterioare

încheierii actului de cesiune se răsfrâng și asupra actelor ulterioare de

vânzare - cumpărare de acțiuni ce fac obiectul acțiunii principale, fără a

putea fi opusă buna credință a subdobanditorilor ca și remediu al viciului

reținut.

S-a reținut că

interesul reclamantei apelante este justificat în cauză raportat la

dispozițiile art. 7 alin. (4) coroborat cu alin. (1) din Legea nr. 55/1995,

acțiunile neschimbate în procesul privatizării cu titlu gratuit urmând a fi

oferite spre vânzare, de către succesorul Fondului Proprietății de Stat,

persoanelor fizice și/sau juridice de drept privat române sau străine prin

oricare dintre metodele prevăzute de lege.

De asemenea,

această obligație a Fondului Proprietății de Stat, in prezent A.V.A.S., este

prevăzută și de art. 12 lit. c) din H.G. nr. 12/1997 în conformitate cu care,

în măsura în care în urma regularizării rămâne acționar va trebui să ia măsuri

pentru vânzarea acțiunilor deținute potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 55/1995

și programului de privatizare aprobat.

Având în vedere

aceste aspecte, precum și consecințele acțiunii în constatarea nulității

absolute promovate de reclamantă, de repunere a părților în situația

anterioară, chiar cu luarea în considerare a deschiderii procedurii insolvenței

fața de intimatele SC I.C. SA și SC B. SA, au fost respinse ca nefondate

excepțiile lipsei de interes, a lipsei calității procesuale active a apelantei

SC I. SRL invocate de intimata S.I.F. T. SA.

Pentru motivele

expuse, apreciind că apelul reclamantei este întemeiat, Curtea de Apel Alba

Iulia l-a admis și a schimbat sentința pronunțată de instanța de fond în sensul

admiterii acțiunii reclamantei.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs intimatele S.I.F. T. și A.V.A.S. care au solicitat

modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului cu consecința

respingerii acțiunii.

Recurenta

S.I.F. T. a declarat recurs și împotriva încheierii de ședință din 13 octombrie

2010 pronunțată de instanța de apel prin care a fost respinsă excepția lipsei

de interes invocată în apel.

Recurenta

S.I.F. T. a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

respectiv împrejurarea că hotărârile nu cuprind motivele pe care se sprijină și

au fost date cu aplicarea greșită a legii, sens în care a arătat că:

Având în vedere

imposibilitatea obiectivă de repunere a părților în situația anterioară,

recurenta critică încheierea de ședință din 13 octombrie 2010 prin care a fost

respinsă excepția lipsei de interes a acțiunii.

S-a arătat, în

esență, că interesul avut în vedere la pornirea acțiunii nu se mai justifică

deoarece finalitatea urmărită prin pornirea acțiunii care face obiectul

prezentului dosar nu mai poate fi atinsă. Astfel, dacă în 1997 cele 905 acțiuni

reprezentau 30% din capitalul social al SC I.C. SA, în prezent acestea

reprezintă doar 2,5 % din capitalul social al societății.

S-a învederat

și că apelanta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei determinat de intrarea societății în procedura simplificată a

insolvenței, iar această excepție a fost soluționată greșit de către Curtea de

Apel.

În ceea ce

privește fondul cauzei, s-a arătat că instanța de apel nu și-a exprimat punctul

de vedere asupra aspectelor indicate de instanța supremă prin decizia de

casare. În aceste condiții, recurenta a considerat că este incident motivul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, prin Decizia

nr. 960/2010 pronunțată în acest dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție a

reținut că instanța de apel nu a analizat în concret motivul de nulitate

constând în cauza ilicită pe care reclamanta o invocă din perspectiva

prevederilor art. 966, 968 C. civ., ca încălcare sau deturnare a scopului avut

în vedere de legiuitor la edictarea unor norme imperative.

Față de această

obligație impusă, s-a solicitat de către recurentă să se constate că instanța

de apel s-a mărginit la o singură propoziție și nu a precizat în ce scop au

fost edictate normele respective și nici care este cauza care atrage nulitatea

absolută. Nu s-a făcut proba nesocotirii oculte a legii, prin abaterea unor

dispoziții legale de la sensul și spiritul lor.

De asemenea,

tot prin decizia de casare, instanța supremă a reținut că instanța de apel nu

s-a raportat la listele care au fundamentat și validat emiterea actului de

cesiune. Recurenta a solicitat instanței supreme să constate că nici cu ocazia

rejudecării instanța de apel nu s-a raportat la aceste liste. Astfel, s-a

arătat că nu se face nicio trimitere la: adresa din 12 martie 1997 a Agenției

Naționale pentru Privatizare, adresa din 12 martie 1997 a Institutului de

Management și Informatică, adresa S.I.F. T. din 1 iulie 1997, adresa din 4

august 1997 și la listele anexate acestor adrese.

Recurenta a

solicitat a se constata că lista din 6 august 1997 cuprinde 306 societăți la

care S.I.F. T. a optat să aibă calitatea de cesionar, iar la poziția 247 se

regăsește SC I.C. SA, ceea ce denotă că aceasta nu a fost singura societate la

care F.P.S., în calitate de cedent, cedează acțiuni către S.I.F., în cadrul

procesului de regularizare.

Recurenta a

invocat în drept și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că

hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. S-a solicitat să se

constate că toată motivarea instanței de apel are la bază coroborarea

dispozițiilor Normelor Metodologice aprobate prin H.G. nr. 12/1997, care

trasează regimul juridic al regularizării cotelor de capital social, cu

prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 55/1995.

Instanța a

ajuns la concluzia nelegalității cesiunii printr-o greșită interpretare și

aplicare a legii, deoarece art. 3 alin. (3) din Legea nr. 55/1995 nu

reglementează regimul juridic al regularizării cotelor de capital social, ci se

referă strict la schimbul de acțiuni contra certificatelor cetățenilor, schimb

care, la nivelul unei societăți comerciale, în funcție de cerere, se poate

efectua până la limita a 60 % din valoarea capitalului social existent. Mai

mult chiar, textul nu este unul restrictiv ci permisiv, care lasă cetățenilor

posibilitatea, dacă sunt interesați, să subscrie până la limita maximă alocată

transferului cu titlu gratuit de 60 % din capitalul social.

În concluzie,

s-a arătat că instanța de apel a reținut, prin aplicarea greșită a legii, că

S.I.F.-urile nu puteau opta în mod legal să preia în portofoliu, cota de 30 %

deținuta de F.P.P. și destinată transferului cu titlu gratuit, chiar dacă nu

s-a înregistrat o suprasubscriere.

De asemenea,

s-a susținut ca diferența de procent de 22,149 % din capitalul rămas nesubscris

a revenit de drept în proprietatea recurentei, confonn pct. 3 al anexei 4

coloana 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 12/1997.

Recurenta a

învederat și că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii în ceea ce

privește administrarea și aprecierea probelor. încălcând dreptul recurentei la

apărare, instanța de apel a refuzat efectuarea unei alte expertize sau

refacerea ei.

În ceea ce

privește proba cu expertiză, recurenta a arătat că nu a fost respectată decizia

instanței supreme în sensul că, deși s-a dispus efectuarea unei expertize

financiare de către un expert în materia tranzacții imobiliare, expertiza a

fost efectuată de un expert contabil. Pe de altă parte, au fost încălcate

prevederile art. 208 C. proc. civ. nefiind citate toate părțile la efectuarea

expertizei. Mai mult decât atât, deși din expertiză a reieșit că ar fi utile

cauzei anumite înscrisuri și liste, iar acestea au fost depuse la dosar,

instanța le-a ignorat complet.

Recurenta a

invocat și încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 C.

proc. civ.

Referitor la

constatarea nulității actelor încheiate ulterior contractului de cesiune, s-a

solicitat să se constate că și sub acest aspect, decizia instanței de apel este

nelegală, nefiind motivată, iar instanța de apel a ajuns la soluția pronunțată

printr-o greșită aplicare a legii și a principiilor de drept.

Astfel, actul

de cesiune încheiat între F.P.S. și S.I.F. T., în cadrul procesului de

regularizare a cotelor de capital a avut ca obiect cesiunea unui număr de 905

acțiuni și deci, o eventuală nulitate a actelor ulterioare, se putea constata

numai în limita acestui număr de acțiuni.

De asemenea,

din motivarea hotărârii recurate nu se poate stabili dacă cele 905 acțiuni, au

fost înstrăinate printr-un singur act sau prin ambele acte ulterioare. Instanța

de apel nu a ținut cont nici de excepția subdobânditorului de bună credință,

care contribuie la asigurarea stabilității circuitului juridic civil al

actelor.

Recursul a fost

legal timbrat.

Prin memoriul

de recurs depus de recurenta A.V.A.S., în termen legal, s-a solicitat

modificarea deciziei comerciale atacate și respingerea apelului declarat de SC

I. SRL Sibiu.

Recurenta a

invocat argumente care se circumscriu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că

instanța a pronunțat o hotărâre cu greșita interpretare și aplicare a legii.

Recurenta a

reiterat excepția prescripției dreptului material la acțiune arătând că actele

pe care le analizează instanța au fost întocmite sub incidența Legii nr. 55/1995

pentru accelerarea procesului de privatizare și a Legii nr. 58/1991 privind

privatizarea societăților comerciale, acte normative care au fïst

abrogatࡥ în conformitate cu dispozițiilg art. 44 din$OU.G. nr. 88/1997.

Chiar facă legea sub imperࡩ䁵l căreia s-a încheiat actul

juri胤ic ѥsteРabrogată, instanța esteĠținuvă să

analizeze actul raportat la cadrul lefislɡtiv exѭstent la acel

m࡯ment, în aplicarea ppincipiului tɥrvpus regit actumာ

Având în vedere

dispozițyile ar聴. 39 din Legea nr. 137/2002, cu caracter de normă de

procedură, fără a încălca principiul neretroaɣtivit

ții în timp, recurenta a耠apreciat că în ppezenta cauză acesta este pe

deplin incident, iar dreptul material la acțiune este prescris.

Pe fond, cu

privire la dispozițiile invocate ca fiind încălcate, s-a învederat instanței că

acestea reglementează o procedură a cărei încălcare poate fi sancționată cel

mult cu o nulitate relativă.

Recurenta a

arătat că dreptul de preemțiune este un drept conferit de lege în cazuri

speciale, iar sancțiunea nulității absolute a contractului încheiat cu

nerespectarea dreptului de preemțiune este prevăzută doar de Legea nr. 54/1998.

Dreptul de prioritate la cumpărare ar fi operat doar în condițiile în care

proprietarul (fost F.P.S.) ar fi hotărât vânzarea unui pachetului de acțiuni.

In speță, între F.P.S. și S.I.F. nu a fost încheiat un contract de vânzare -

cumpărare acțiuni în condițiile prevăzute de legislația privatizării, în

schimbul unei sume de bani, ci o regularizare, prevăzută de lege, a cotelor de

capital.

Regularizarea/compensarea

a operat legal în baza H.G. nr. 12/1997, F.P.S. cedând prin compensare cu

acțiuni la alte societăți comerciale cota de 30 % din acțiuni. S-au invocat și

prevederile anexei 4 la H.G. nr. 12/1997.

Conform art. 86

din O.U.G. nr. 51/1998, recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de

timbru și de la plata timbrului judiciar.

Prin

întâmpinare, intimata SC I. SRL. a solicitat respingerea recursurilor ca

nefondate arătând, în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de apel este

motivată și a fost dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv a dispozițiilor

art. 3 alin. (3) din Legea nr. 55/1995.

Analizând actele

și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte

reține următoarele:

Referitor la

modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, se

constată că instanța de apel a soluționat în mod corect această problemă, având

în vedere faptul că, în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute a

unui act juridic, are calitate procesuală activă orice persoană interesată, în

această materie calitatea procesuală activă și interesul în promovarea acțiunii

confundându-se. Altfel spus, dacă partea are interes, atunci are și calitate

procesuală în exercitarea acestui tip de acțiuni.

Înalta Curte

reține că reclamanta justifică legitimarea de a declanșa demersul judiciar,

acesta rezultând din calitatea sa de acționar al SC I.C. SA și din interesul pe

care aceasta îl afirmă, interes care este legat de transferul patrimonial

operat prin actele juridice pe care le contestă.

În ceea ce

privește susținerile referitoare la deschiderea procedurii insolvenței, se

constată că aceasta operează nu față de societatea reclamantă, ci față de SC I.C.

SA, iar în prezent procedura nu este finalizată. De asemenea, susținerile

recurentei referitoare la majorările succesive de capital social exced

obiectului prezentei cauze, nefiind supuse unui control de legalitate de către

instanța supremă.

Înalta Curte

reține și că, pe de-o parte, recurenta S.I.F. T. nu a contestat existența

interesului și, respectiv a calității procesuale active a reclamantei la

promovarea acțiunii și în momentul promovării căii de atac a apelului împotriva

hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei în primă instanță, iar, pe de

altă parte, că rejudecarea apelului s-a realizat în limitele Deciziei de casare

nr. 960 din 9 martie 2010 a acestei instanțe.

De altfel, în

mod corect, în motivarea respingerii excepțiilor invocate de recurentă,

instanța de apel a invocat prevederile art. 12 din H.G. nr. 12/1997 și art. 7 alin.

(4) din Legea nr. 55/1995.

Referitor la

motivele de recurs prin care se invocă nerespectarea dispozițiilor deciziei de

casare, Înalta Curte reține că instanța de apel, respectând îndrumările

instanței supreme, a dispus efectuarea în cauză a unei expertize în

specialitatea contabilitate, față de răspunsul M.J. în sensul că în baza de

date a instituției nu există experți cu specialitatea „tranzacții

mobiliare" (fila 284 dosar).

Împrejurarea invocată

de recurentă care se referă la încălcarea dispozițiilor legale în materia

convocării la efectuarea expertizei nu poate fi reținută de înalta Curte

întrucât din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că recurenta a fost

reprezentată la data efectuării expertizei, astfel că, în mod corect, Curtea de

Apel a reținut că aceasta nu a suferit nicio vătămare.

În ceea ce

privește pretinsa vătămare suferită de A.V.A.S., prin încălcarea dispozițiilor art.

208 C. proc. civ., invocată de recurenta S.I.F. T., aceasta nu poate fi

reținută în lipsa unei critici concrete în acest sens formulată de însăși

recurenta A.V.A.S.

Încălcarea dispozițiilor

art. 129 alin. (5) C. proc. civ. nu poate fi, de asemenea, reținută, întrucât

textul evocat se referă la rolul judecătorului de a interveni în cursul

procedurii atunci când se produc dezechilibre de natură procesuală care pot

împiedica aflarea adevărului în cauza dedusă judecății, ceea ce nu este cazul

în speță.

Rolul activ al

instanței nu poate constitui un substitut al acesteia în rolul unei părți, prin

apărarea intereselor sale, întrucât procesul civil este un proces al

intereselor private, guvernat de principiul disponibilității.

Ceea ce

încearcă recurenta S.I.F. T. să critice în recurs este modul în care instanța

de apel a evaluat probatoriile administrate, formulând, de fapt, o critică de

netemeinicie a hotărârii.

Aceasta nu

poate face obiect al analizei instanței de recurs întrucât, în actuala

reglementare, în recurs se pot formula numai critici de nelegalitate a

hotărârilor atacate, cu excepția situației în care hotărârea pronunțată de

instanța de fond este supusă numai recursului.

De asemenea, se

va reține și că instanța de apel este suverană în aprecierea concludentei,

utilității și pertinenței probelor, iar împrejurarea că aceasta a apreciat că,

în cauză, completarea la raportul de expertiză aduce lămuriri asupra celor

solicitate nu evidențiază niciun aspect de nelegalitate a deciziei recurate.

Revenind la

critica deciziei din perspectiva nerespectării de către instanța de apel a

deciziei de casare, Înalta Curte reține că, din considerentele hotărârii

apelate, rezultă că au fost avute în vedere de instanță Listele întocmite conform

Anexei 3 la normele metodologice, precum și cea finală a portofoliului dintre

F.P.S. și S.I.F. T., acestea constituind, de altfel, și obiect al verificărilor

efectuate de către expertul B.I.

De asemenea,

din ansamblul argumentelor prezentate în motivarea deciziei reiese că instanța

de apel a analizat cauza de nulitate a actului de cesiune încheiat între

A.V.A.S. și S.I.F. T., conchizând că regularizarea și respectiv cesiunea nu au

fost realizate cu respectarea Anexei nr. 4 pct. 3 și art. 8 lit. b) din H.G. nr.

12/1997 raportat la art. 3 alin. (1) și (3) din Legea nr. 55/1995, în cauză

dovedindu-se că folosirea dispozițiilor legale menționate nu s-a făcut în

scopul pentru care au fost edictate.

Prin urmare,

Curtea de Apel, pe de-o parte, a respectat îndrumările deciziei de casare, iar

pe de altă parte, și-a îndeplinit și obligația de motivare a hotărârii,

procedând la un examen efectiv al probatoriilor administrate și prezentând

argumentele care au format convingerea instanței.

Criticile

formulate de recurenta A.V.A.S. referitoare la soluționarea greșită a excepției

prescripției dreptului material la acțiune vor fi respinse ca neîntemeiate

întrucât, în opinia Înaltei Curți, termenul de prescripție special, de o lună,

prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002, nu se aplică în cauză, deoarece

prin acțiune nu se tinde la valorificarea unui drept prevăzut de această lege

sau de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un

drept conferit de acestea.

De asemenea,

motivele de recurs care privesc nerespectarea dreptului de preempțiune sau

interpretarea acestuia ca drept de prioritate la cumpărare, invocate de

recurenta A.V.A.S., nu pot fi primite față de împrejurarea că, prin precizarea

acțiunii, reclamanta nu a mai susținut motivul de nulitate invocat în acțiunea

inițială, respectiv încălcarea dreptului său de preemțiune la cumpărarea

restului acțiunilor SC I.C. SA, ci a invocat fraudarea legii.

Se constată,

deci, că instanțele care au soluționat cauza nu au analizat contractul de cesiune

din perspectiva nelegalității evocată de recurentă.

Chiar dacă

instanța de recurs ar considera că recurenta este îndrituită să critice

hotărârea din acest punct de vedere, se va reține că natura dreptului de

preemțiune nu este cea pretinsă de A.V.A.S., acest drept fiind de fapt un drept

de prioritate al reclamantei, stabilit prin voința părților, așa cum rezultă

din prevederile art. 7.7 din contractul de vânzare - cumpărare acțiuni.

Astfel, în

sarcina vânzătorului s-a instituit o obligație contractuală, corelativă

dreptului cumpărătorului și nu o posibilitate, așa cum susține recurenta.

Critica de

nelegalitate formulată de S.I.F. T. are la bază împrejurarea că dispozițiile

legale incidente au fost interpretate greșit, întrucât acestea nu limitează

procentul de acțiuni pe care S.I.F.-ui putea să îl dețină la o societate cu

capital de stat.

În opinia Înaltei

Curți, regularizarea cotelor de capital între cele două fonduri trebuia să se

limiteze la cota rămasă disponibilă de 30 %.

În mod corect

s-a stabilit de către instanța de apel că, în condițiile în care nu a existat o

cerere care să depășească procentul de 30 %, nu erau îndeplinite condițiile art.

3 alin. (3) din Legea nr. 55/1991 care să justifice încheierea unei cesiuni

pentru încă o cotă de 30 % din acțiunile societății comerciale.

Din concluziile

raportului de expertiză efectuat în apel de către expertul contabil B.I.

rezultă că s-a subscris un procent de 7,85 %, respectiv un număr de 237

acțiuni, nefiind depășită cota procentuală de 30 % destinată transferului cu

titlu gratuit din capitalul unei societăți comerciale.

În cauză, s-a

reținut în mod corect de către Curtea de Apel că regularizarea și cesiunea nu

au fost realizate cu respectarea Anexei nr. 4 pct. 3 și art. 8 lit. b) din H.G.

nr. 12/1997 raportat la art. 3 alin. (1) și (3) din Legea nr. 55/1995, față de

situația de fapt reținută de instanță prin coroborarea probelor administrate în

cauză.

În consecință,

susținerile recurentelor în sensul că diferența de procent ar fi revenit de

drept în proprietatea S.I.F. T. este contrazisă de interpretarea sistematică a

textelor legale supuse analizei de către instanța de recurs.

Împrejurarea invocată

de recurenta S.I.F. T. în sensul că instanța de apel nu s-a raportat la

adresele din 12 martie 2007, din 1 iulie 1997 și din 4 august 1997 la care au

fost atașate listele societăților comerciale la care S.I.F. a optat pentru a

deveni acționar, respectiv cesionar sau cedent, nu poate fi primită ca o

critică de nelegalitate a hotărârii. Astfel, pe de-o parte, instanța de apel,

așa cum s-a arătat mai sus, s-a conformat deciziei de casare, referindu-se la

listele întocmite conform anexei 3 la Normele Metodologice, iar, pe de altă

parte, critica modului de apreciere a probelor nu mai poate fi examinată de

către instanța de recurs odată cu abrogarea pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc.

civ.

Și critica

recurentei referitoare la nelegalitatea deciziei instanței de apel în ce

privește constatarea nulității actelor încheiate ulterior contractului de

cesiune este apreciată ca fiind neîntemeiată.

O primă

observație a Înaltei Curți vizează faptul că instanțele de judecată nu au fost

sesizate cu o cerere referitoare la identificarea celor 907 acțiuni care au

făcut obiectul cesiunii.

Nici principiul

ocrotirii bunei credințe a subdobânditorilor, invocat de recurenta S.I.F. T.,

nu își găsește aplicarea în cauză întrucât actele subsecvente au fost anulate

ca urmare a anulării actului principal, iar acest principiu nu a fost invocat

de către terții cumpărători. În consecință, nu se poate rețiЮe

ũѮɴeresѵl de a fi invïcat chiar dɥ partea cšre

a încălcat reglementaɲea lEgală.

Feță de

con聳iderent⁥le expuse pe$larg íai sus, constatând că nu su`zistă

motive du nelegalitate a hotărærilor recurate caѲe să atragă

moɤificarea acɥstora, Înalt偡 Curte, în bazɡ art. 312 alin.

(1) alin. (1) C. proc. civ., va respinge recurstrile ca nefondate.

PENɔRU

AуESTE IOTIVE

ÎN NU੍ELх

LEG聉I

D E C I D E

Respioge

recursul Ѥeclarat de pârâta A࠮V.A.S. București împotriva Deciziei comerciale

nr. 41/2011 din 4$mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială, ca nefondat.

Respinge

recursul declarat de pârâta S.I.F. T. SA Brașov împotriva Deciziei comerciale nr.

41/2011 din 4 mai 2011 și a încheierii din 13 octombrie 2010, pronunțate de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 februarie 2012.