ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 985/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 985/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului din
examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2753/
C din 5 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de
contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea formulată și precizată și
acțiunea conexă formulate de reclamanta SC T.C. SRL în contradictoriu cu
pârâții I.S. și SC I.P. SRL, s-a luat act de declarația de renunțare la capătul
de cerere privind sistarea stării de indiviziune și înscrierea în CF a
dreptului de proprietate și a fost obligată reclamanta să plătească în favoarea
pârâtei suma de 11.200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această
sentință instanța a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada că actul de voință
a fost determinat de existența unui scop mediat ilicit întrucât pârâta SC P.
SRL desfășura activitate comercială în zonă încă din 1992, iar corespondența
purtată de părți probează că reclamanta avea cunoștință de scopul urmărit de
cumpărătoare la încheierea contractului.
A mai reținut instanța că
obținerea autorizației provizorii de construire demonstrează faptul că ambele
părți aveau reprezentarea scopului urmărit de pârâtă, că în ceea ce privește
contractul nr. 1330/1999 s-a apreciat că nu poate fi reținută reaua credință a
părților, deoarece nu se poate susține că SC P. SRL prin vânzarea construcției
alături de teren știa că aceasta aparține reclamantei, deoarece construcția
fusese edificată de vânzătoare, în baza unei autorizații provizorii în
consecință actul nu este imoral și nu are cauză ilicită de natură să atragă
nulitatea.
În temeiul art. 246 C. proc.
civ., s-a luat act de renunțare la capetele de cerere privind sistarea stării
de indiviziune și înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei.
Pârâta SC I.P. SRL a
declarat apel împotriva încheierilor de ședință din 20 și 27 martie 2006
pronunțate de Tribunalul Comercial Mureș, solicitând modificarea acestora în
sensul admiterii excepțiilor autorității de lucru judecat, a inadmisibilității
acțiunii în constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare -
cumpărare atacate, a lipsei de interes, a lipsei calității procesuale active a
reclamantei și pasive a fostului administrator al SC P. SRL I.S.
Reclamanta SC T.C. S.A. a
declarat apel împotriva sentinței nr. 2753/C/2006 a Tribunalului Sibiu,
criticând-o pentru nelegalitate.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția
comercială, prin decizia nr. 30/ A din 22 iunie 2007, a admis excepția
inadmisibilității apelului pârâtei SC I.P. SRL invocată de reclamanta SC T.C. SRL
și în consecință a respins acest apel.
Prin această decizie a fost
respins, ca nefondat, apelul reclamantei SC T.C. SRL, cheltuielile de judecată
fiind compensate.
În considerentele acestei
decizii instanța de control judiciar a reținut că, în ceea ce privește apelul
pârâtei SC I.P. SRL, sunt incidente dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc.
civ. iar, în ceea ce privește apelul reclamantei, că instanța de fond a dat o
hotărâre legală și temeinică sub raportul criticilor formulate, dând o corectă
interpretare materialului probatoriu administrat.
Se mai arată în motivarea
deciziei că din corespondența părților, purtată în anul 1992, rezultă că
reclamanta avea cunoștință de scopul urmărit de pârâta SC P. SRL, referitor la
încheierea contractului de vânzare – cumpărare, privind terenul în legătură cu
care se emisese autorizație provizorie de construire a unui spațiu comercial.
Reclamanta a declarat recurs
împotriva deciziei nr. 30/A/2007, în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.,
solicitând schimbarea ei în sensul admiterii apelului și în consecință a
cererii de chemare în judecată, așa cum a fost precizată.
În motivarea recursului se
susține, în esență că SC P. SRL, în calitate de cumpărător, a contractat cu
scopul de a obține un înscris care să-i permită să creeze aparența de
proprietar asupra Galeriei Comerciale a magazinului L., proprietatea SC T.C.
S.A., conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 1109/1998.
Reclamanta susține că prin
acest contract pârâta a dobândit cota indiviză din terenul aflat sub magazinul
L., proprietatea reclamantei, ocupat în întregime de această construcție și
face o analiză a probelor care dovedesc această afirmație.
Cu privire la dreptul de
proprietate asupra terenului, reclamanta susține că a fost radiat din cartea
funciară prin sentința civilă nr. 2922/2003 pronunțată în dosarul nr. 8341/2002
al Judecătoriei Târgu Mureș, definitivă și irevocabilă, hotărâre depusă la
dosar. În consecință reclamanta apreciază că în raport de dispozițiile art. 966
și 967 C. civ., „scopul pentru care cumpărătoarea SC P. SRL a încheiat
contractul de vânzare – cumpărare nr. 1109/1998 este nelicit și a constat în
obținerea unui înscris care să permită constituirea unui drept aparent de
proprietate asupra unei părți din construcția proprietatea altuia, fără
consimțământul acestuia și în paguba acestuia, or art. 966 C. civ., prevede că
o convenție bazată pe o cauză nelicită nu poate produce efecte, fiind așadar
lovită de nulitate absolută”.
De asemenea, reclamanta face
referire la probele cu care a dovedit nulitatea absolută a contractului de
vânzare – cumpărare nr. 1330/1999.
Înalta Curte, analizând
actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs, constată că
prin acțiune reclamanta a solicitat
să se constate nulitatea
absolută a contractului de vânzare – cumpărare încheiat între SC T.C. S.A. și SC
P. SRL, autentificat sub nr. 1109 din 11 august 1998;
să se constate nulitatea
absolută a contractului de vânzare – cumpărare dintre SC P. SRL și SC I.P. SRL,
autentificat sub nr. 1330 din 26 mai 1999;
să se dispună evacuarea SC
I.P. SRL din imobilul construcție proprietatea exclusivă a
SC T.C. S.A., situat în
Târgu Mureș, Piața Teatrului, județul Mureș;
să fie obligați în
solidar pârâții la plata contravalorii folosinței spațiului pentru perioada
1992 – 2005.
Acțiunea reclamantei a fost
înregistrată, la data de 24 noiembrie 2005, după 6 și respectiv 7 ani de la
încheierea contractelor a căror nulitate solicită să se constate, deși în
contractul încheiat în 1998 figura ca vânzător.
Potrivit art. 304 pct. 6
modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere dacă instanța a acordat mai
mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut și în consecință în raport de
acest motiv excepția privind nulitatea recursului este neîntemeiată.
Deși își întemeiază recursul
pe aceste dispoziții, reclamanta nu indică în motivele de recurs în ce constă
concret nelegalitatea deciziei care ar fi acordat plus sau minus petita, astfel
că acest motiv de recurs este nefondat.
Referitor la al doilea temei
de drept al recursului (art. 304 pct. 9, când hotărârea pronunțată este lipsită
de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii),
Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondat și pro causa deoarece din
corespondența purtată între reclamantă și SC P. SRL, în cursul anului 1992, cu
privire la terenul pentru care s-a emis autorizație de construire provizorie
pentru magazinul care urma să fie creat prin închiderea spațiului dintre
unitățile magazinului L., rezultă că reclamanta avea cunoștință de scopul
urmărit de cumpărătoare. De altfel, pe terenul în litigiu SC P. SRL a edificat,
conform unei autorizații de construire provizorie, o construcție în anul 1992,
iar contractul de vânzare – cumpărare s-a încheiat după 6 ani, în anul 1998 și
în consecință reclamanta nu poate invoca necunoașterea scopului pentru care se
cumpăra terenul pe care de 6 ani exista magazinul.
Astfel fiind, Înalta Curte
constată că motivele de recurs sunt nefondate și în temeiul art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., urmează să respingă recursul, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs
nu se încadrează în temeiurile de drept invocate.
Cererea privind acordarea
cheltuielilor de judecată, în sumă de 11.900 RON (onorariu avocat și cheltuieli
de deplasare) urmează a fi respinsă, ca nefondată, deoarece din xerocopiile
înscrisurilor depuse la dosar nu rezultă că aceste sume au fost achitate pentru
susținerea acestui recurs și nu s-au depus la dosar documente care să ateste
deplasarea (bilete tren) bonuri combustibil etc.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de reclamanta SC T.C. S.A. Târgu Mureș împotriva deciziei nr.
30/ A din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială.
Respinge cererea de
cheltuieli de judecată formulată de intimații – pârâți.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 11 martie 2008.