ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 985/2008

Asupra recursului din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2753/ C din 5 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea formulată și precizată și acțiunea conexă formulate de reclamanta SC T.C. SRL în contradictoriu cu pârâții I.S. și SC I.P. SRL, s-a luat act de declarația de renunțare la capătul de cerere privind sistarea stării de indiviziune și înscrierea în CF a dreptului de proprietate și a fost obligată reclamanta să plătească în favoarea pârâtei suma de 11.200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada că actul de voință a fost determinat de existența unui scop mediat ilicit întrucât pârâta SC P. SRL desfășura activitate comercială în zonă încă din 1992, iar corespondența purtată de părți probează că reclamanta avea cunoștință de scopul urmărit de cumpărătoare la încheierea contractului. A mai reținut instanța că obținerea autorizației provizorii de construire demonstrează faptul că ambele părți aveau reprezentarea scopului urmărit de pârâtă, că în ceea ce privește contractul nr. 1330/1999 s-a apreciat că nu poate fi reținută reaua credință a părților, deoarece nu se poate susține că SC P. SRL prin vânzarea construcției alături de teren știa că aceasta aparține reclamantei, deoarece construcția fusese edificată de vânzătoare, în baza unei autorizații provizorii în consecință actul nu este imoral și nu are cauză ilicită de natură să atragă nulitatea.

În temeiul art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunțare la capetele de cerere privind sistarea stării de indiviziune și înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei. Pârâta SC I.P. SRL a declarat apel împotriva încheierilor de ședință din 20 și 27 martie 2006 pronunțate de Tribunalul Comercial Mureș, solicitând modificarea acestora în sensul admiterii excepțiilor autorității de lucru judecat, a inadmisibilității acțiunii în constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare atacate, a lipsei de interes, a lipsei calității procesuale active a reclamantei și pasive a fostului administrator al SC P. SRL I.S. Reclamanta SC T.C. S.A. a declarat apel împotriva sentinței nr. 2753/C/2006 a Tribunalului Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia nr. 30/ A din 22 iunie 2007, a admis excepția inadmisibilității apelului pârâtei SC I.P. SRL invocată de reclamanta SC T.C. SRL și în consecință a respins acest apel. Prin această decizie a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei SC T.C. SRL, cheltuielile de judecată fiind compensate. În considerentele acestei decizii instanța de control judiciar a reținut că, în ceea ce privește apelul pârâtei SC I.P. SRL, sunt incidente dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. iar, în ceea ce privește apelul reclamantei, că instanța de fond a dat o hotărâre legală și temeinică sub raportul criticilor formulate, dând o corectă interpretare materialului probatoriu administrat.

Se mai arată în motivarea deciziei că din corespondența părților, purtată în anul 1992, rezultă că reclamanta avea cunoștință de scopul urmărit de pârâta SC P. SRL, referitor la încheierea contractului de vânzare – cumpărare, privind terenul în legătură cu care se emisese autorizație provizorie de construire a unui spațiu comercial. Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 30/A/2007, în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., solicitând schimbarea ei în sensul admiterii apelului și în consecință a cererii de chemare în judecată, așa cum a fost precizată. În motivarea recursului se susține, în esență că SC P. SRL, în calitate de cumpărător, a contractat cu scopul de a obține un înscris care să-i permită să creeze aparența de proprietar asupra Galeriei Comerciale a magazinului L., proprietatea SC T.C.

S.A., conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 1109/1998. Reclamanta susține că prin acest contract pârâta a dobândit cota indiviză din terenul aflat sub magazinul L., proprietatea reclamantei, ocupat în întregime de această construcție și face o analiză a probelor care dovedesc această afirmație. Cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului, reclamanta susține că a fost radiat din cartea funciară prin sentința civilă nr. 2922/2003 pronunțată în dosarul nr. 8341/2002 al Judecătoriei Târgu Mureș, definitivă și irevocabilă, hotărâre depusă la dosar.

În consecință reclamanta apreciază că în raport de dispozițiile art. 966 și 967 C. civ., „scopul pentru care cumpărătoarea SC P. SRL a încheiat contractul de vânzare – cumpărare nr. 1109/1998 este nelicit și a constat în obținerea unui înscris care să permită constituirea unui drept aparent de proprietate asupra unei părți din construcția proprietatea altuia, fără consimțământul acestuia și în paguba acestuia, or art. 966 C. civ., prevede că o convenție bazată pe o cauză nelicită nu poate produce efecte, fiind așadar lovită de nulitate absolută”. De asemenea, reclamanta face referire la probele cu care a dovedit nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 1330/1999. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs, constată că prin acțiune reclamanta a solicitat 1. să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare încheiat între SC T.C.

S.A. și SC P. SRL, autentificat sub nr. 1109 din 11 august 1998; 2. să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare dintre SC P. SRL și SC I.P. SRL, autentificat sub nr. 1330 din 26 mai 1999; 3. să se dispună evacuarea SC I.P. SRL din imobilul construcție proprietatea exclusivă a SC T.C. S.A., situat în Târgu Mureș, Piața Teatrului, județul Mureș; 4. să fie obligați în solidar pârâții la plata contravalorii folosinței spațiului pentru perioada 1992 – 2005. Acțiunea reclamantei a fost înregistrată, la data de 24 noiembrie 2005, după 6 și respectiv 7 ani de la încheierea contractelor a căror nulitate solicită să se constate, deși în contractul încheiat în 1998 figura ca vânzător.

Potrivit art. 304 pct. 6 modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut și în consecință în raport de acest motiv excepția privind nulitatea recursului este neîntemeiată. Deși își întemeiază recursul pe aceste dispoziții, reclamanta nu indică în motivele de recurs în ce constă concret nelegalitatea deciziei care ar fi acordat plus sau minus petita, astfel că acest motiv de recurs este nefondat.

Referitor la al doilea temei de drept al recursului (art. 304 pct. 9, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondat și pro causa deoarece din corespondența purtată între reclamantă și SC P. SRL, în cursul anului 1992, cu privire la terenul pentru care s-a emis autorizație de construire provizorie pentru magazinul care urma să fie creat prin închiderea spațiului dintre unitățile magazinului L., rezultă că reclamanta avea cunoștință de scopul urmărit de cumpărătoare. De altfel, pe terenul în litigiu SC P. SRL a edificat, conform unei autorizații de construire provizorie, o construcție în anul 1992, iar contractul de vânzare – cumpărare s-a încheiat după 6 ani, în anul 1998 și în consecință reclamanta nu poate invoca necunoașterea scopului pentru care se cumpăra terenul pe care de 6 ani exista magazinul.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în temeiurile de drept invocate. Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, în sumă de 11.900 RON (onorariu avocat și cheltuieli de deplasare) urmează a fi respinsă, ca nefondată, deoarece din xerocopiile înscrisurilor depuse la dosar nu rezultă că aceste sume au fost achitate pentru susținerea acestui recurs și nu s-au depus la dosar documente care să ateste deplasarea (bilete tren) bonuri combustibil etc.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T.C. S.A. Târgu Mureș împotriva deciziei nr. 30/ A din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimații – pârâți. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2008.