ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3302/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 14 februarie 2005, reclamanta SC M. SA a chemat în judecată pârâta SC M.D. SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligați la plata sumei de 1.379.751.100 lei plus TVA reprezentând contravaloare totală lipsă folosință teren indiviz aferent unor spații comerciale în perioada decembrie 2002 – ianuarie 2005 precum și plata sumei de 53.067.350 lei plus TVA lunar în continuare pe toată durata de folosință a terenului respectiv. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 2764 din 27 februarie 2008, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reținând în esență faptul că pârâta a denumit proprietara construcțiilor prin aportarea acestora la capitalul social SC M.P.

SA de către societatea din urmă cu consecințele juridice specifice și tutulara unui drept de superficie pe terenul pe care se află construcțiile devenit ulterior divizării proprietatea reclamantei, drept care i-a fost consolidat prin rămânerea hotărârii judecătorești care l-a consființit, definitivă și irevocabilă. Împotriva acestei soluții a promovat apel reclamanta considerând că instanța nu a făcut o analiză corectă a actului dedus judecății, a normelor legale și a probelor administrate fiind încălcate dispozițiile art. 644 – art. 645 C. civ., consființind un mod de dobândire a unui drept real străin de aceste dispoziții legale. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 290 din 16 iunie 2008, a respins apelul ca nefondat.

În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că este necontestat faptul că intimata a devenit proprietara construcțiilor (spațiilor comerciale) prin aportarea acestora la capitalul social la SC S.P. SA care s-a divizat în SC M.D. și SC M.I. SA. Intimata SC M.D. SA a devenit proprietara spațiilor comerciale (anul 2000) în urma divizării SC A.P. SA astfel cum atestă și actul adițional la statutul și contractul SC M.P. SA. Apelanta a dobândit dreptul de proprietatea asupra terenului aflat sub construcții la data de 1 decembrie 2002 astfel cum atestă certificatul și nu a contestat dreptul de proprietate asupra spațiilor comerciale și dreptul de folosință cu titlu gratuit pe durata existenței respectivelor spații asupra cotelor indivize de teren aferent acestora.

Cum dreptul de superficie cu titlu gratuit al intimatei s-a născut anterior dobândirii de către apelantă a dreptului de proprietate asupra terenului, iar acesta a fost consolidat în aceiași termeni de hotărârea judecătorească nr. 4035 din 15 iunie 2005 care a constatat existența unui astfel de drept în sarcina intimatei, iar apelanta în acel moment nu a solicitat obligarea intimatei la plata unei indemnizații în lipsa unui temei contractual sau delictual s-a procedat la respingerea criticilor formulate. Cu petiția înregistrată, la data de 29 iulie 2008, reclamanta SC M. SA a declarat recurs împotriva soluției instanței criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Se susține că soluția cuprinde motive străine de natura pricinei bazate pe interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și a dispozițiilor art. 480 C. civ. Dreptul de folosință al superficiului asupra terenului proprietatea altuia pe care este ridicată construcția, nefiind unul cu titlu gratuit, apare ca lipsit de relevanță momentul în care acest drept se naște întrucât odată cu nașterea dreptului respectiv, în favoarea superficiarului corelativ și imultan se naște și obligația superficiarului de a-i plăti proprietarului terenului echivalentul chiriei. Se mai susține că în mod greșit s-a reținut că, în lipsa unui temei contractual sau delictual care să justifice pretențiile nu se pot pretinde, având în vedere dispozițiile art. 480 – art. 482 C. civ., care definesc, de lege lata, atributele dreptului de proprietate.

De asemenea, se consideră că în cauză este incidentă instituția îmbogățirii fără just temei întrucât este evident că prin soluția criticată patrimoniul pârâtei intimate s-a mărit în timp ce patrimoniul recurentei s-a diminuat fără nici o justificare. Recursul este nefondat. Acțiunea formulată de apelanta reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ. Din perspectiva motivării deciziei hotărârea este legală întrucât instanța s-a limitat la o interpretare corectă a raporturilor juridice deduse judecății, arătând în concret argumentele pentru care nu a reținut incidența principiului îmbogățirii fără just temei. De altfel, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor îmbogățirii fără just temei.

Nu se poate susține mărirea patrimoniului recurentei și micșorarea patrimoniului reclamantei intimate în condițiile în care aceasta la care era proprietar asupra construcțiilor le-a exploatat tot cu titlu gratuit, terenurile aflându-se în proprietatea privată a statului. De reținut că intimata a devenit proprietara construcțiilor (spațiilor comerciale) prin aportarea acestora la capitalul social al SC M.P. SA care ulterior s-a divizat. Intimata a devenit proprietara spațiilor comerciale (anul 2000) în urma divizării SC M.P. SA astfel cum arată actul adițional la statutul și contractul acesteia. Nici la data aportării acestor spații comerciale la capitalul social al SC M.P. SA și nici la data divizării, anul 2000, apelanta reclamantă nu era proprietara terenului aflat sub aceste construcții, dreptul de proprietate dobândindu-l la data de 1 decembrie 2002 astfel cum atestă certificatul.

Prin sentința nr. 4964 din 6 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București instanța a constatat că intimata are un drept de superficie compus din dreptul de proprietate asupra spațiilor comerciale și dreptul de folosință, cu titlu gratuit, pe durata existenței respectivelor spații asupra actelor indivize de teren aferent acestora. De altfel, recurenta nu a contestat vreodată dreptul recurentei de a folosi terenul aferent spațiilor comerciale, fiind nemulțumită însă de titlul gratuit al acestei folosințe. Dreptul de superficie, deși nereglementat de Codul civil a fost definit în doctrină ca fiind dreptul de propietate pe care o persoană numită superficiar îl are asupra construcțiilor, plantațiilor și altor lucrări aflate pe ternul aparținând altei persoane, teren în privința căruia superficiarul dobândește un drept de folosință.

Comportă o suprapunere a două drepturi de proprietate aparținând unor titulari diferiți și având obiecte diferite. Este un drept imobiliar și perpetuu și implică pe lângă proprietatea asupra construcțiilor și un drept de folosință asupra terenului pe care se află imobilul. Conform definiției dată de doctrină și jurisprudență, dreptul de superficie este evident faptul că, acesta s-a născut în persoana intimatei la data dobândirii dreptului de proprietate asupra spațiilor comerciale, aceasta dobândind totodată și dreptul de folosință asupra terenului de sub construcții care la momentul respectiv (anul 2000) se afla în proprietatea Municipiului București.

Faptul că ulterior acestei date, recurentei i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acestor cote indivize de teren este irelevant sub aspectul evoluției juridice a dreptului de superficie, așa cum s-a arătat de la data constituirii, caracterul său perpetuu dăinuie până la încetarea dreptului de proprietate asupra construcției, acesta nestingându-se prin neuz și neîncepând prin sistarea stării de indiviziune (nu reprezintă o coproprietate). În cauza dedusă judecății există o strânsă interdependență între construcție și teren, principalul constituindu-l construcția, iar terenul fiind secundarul, acesta neputând fi exploatat separat, prin natura lui, câtă vreme el reprezintă amprenta construcției.

În speță, chiar dacă recurenta nu ar folosi spațiile comerciale, intimata nu ar avea la dispoziție terenul liber pentru a-l folosi și a-i da o altă utilizare, fiind în discuție un teren necesar unui bloc, amprentă la bloc, care nu dă dreptul nici unui proprietar de a solicita vreo despăgubire. În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 290 din 16 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.