ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3302/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 14 februarie 2005, reclamanta SC M. SA a chemat în judecată pârâta

SC M.D. SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligați la

plata sumei de 1.379.751.100 lei plus TVA reprezentând contravaloare totală lipsă

folosință teren indiviz aferent unor spații comerciale în perioada decembrie

2002 – ianuarie 2005 precum și plata sumei de 53.067.350 lei plus TVA lunar în

continuare pe toată durata de folosință a terenului respectiv.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 2764 din 27 februarie 2008, a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea reținând în esență faptul că pârâta a denumit

proprietara construcțiilor prin aportarea acestora la capitalul social SC M.P. SA

de către societatea din urmă cu consecințele juridice specifice și tutulara

unui drept de superficie pe terenul pe care se află construcțiile devenit

ulterior divizării proprietatea reclamantei, drept care i-a fost consolidat

prin rămânerea hotărârii judecătorești care l-a consființit, definitivă și

irevocabilă.

Împotriva acestei soluții a

promovat apel reclamanta considerând că instanța nu a făcut o analiză corectă a

actului dedus judecății, a normelor legale și a probelor administrate fiind încălcate

dispozițiile art. 644 – art. 645 C. civ., consființind un mod de dobândire a

unui drept real străin de aceste dispoziții legale.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 290 din 16 iunie 2008, a respins apelul ca

nefondat.

În fundamentarea soluției,

instanța de control judiciar a reținut că este necontestat faptul că intimata a

devenit proprietara construcțiilor (spațiilor comerciale) prin aportarea

acestora la capitalul social la SC S.P. SA care s-a divizat în SC M.D. și SC M.I.

SA.

Intimata SC M.D. SA a

devenit proprietara spațiilor comerciale (anul 2000) în urma divizării SC A.P. SA

astfel cum atestă și actul adițional la statutul și contractul SC M.P. SA.

Apelanta a dobândit dreptul

de proprietatea asupra terenului aflat sub construcții la data de 1 decembrie

2002 astfel cum atestă certificatul și nu a contestat dreptul de proprietate

asupra spațiilor comerciale și dreptul de folosință cu titlu gratuit pe durata

existenței respectivelor spații asupra cotelor indivize de teren aferent

acestora.

Cum dreptul de superficie cu

titlu gratuit al intimatei s-a născut anterior dobândirii de către apelantă a

dreptului de proprietate asupra terenului, iar acesta a fost consolidat în

aceiași termeni de hotărârea judecătorească nr. 4035 din 15 iunie 2005 care a

constatat existența unui astfel de drept în sarcina intimatei, iar apelanta în

acel moment nu a solicitat obligarea intimatei la plata unei indemnizații în

lipsa unui temei contractual sau delictual s-a procedat la respingerea

criticilor formulate.

Cu petiția înregistrată, la

data de 29 iulie 2008, reclamanta SC M. SA a declarat recurs împotriva soluției

instanței criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține că soluția

cuprinde motive străine de natura pricinei bazate pe interpretarea greșită a

actului juridic dedus judecății și a dispozițiilor art. 480 C. civ.

Dreptul de folosință al

superficiului asupra terenului proprietatea altuia pe care este ridicată

construcția, nefiind unul cu titlu gratuit, apare ca lipsit de relevanță

momentul în care acest drept se naște întrucât odată cu nașterea dreptului

respectiv, în favoarea superficiarului corelativ și imultan se naște și

obligația superficiarului de a-i plăti proprietarului terenului echivalentul chiriei.

Se mai susține că în mod

greșit s-a reținut că, în lipsa unui temei contractual sau delictual care să

justifice pretențiile nu se pot pretinde, având în vedere dispozițiile art. 480

– art. 482 C. civ., care definesc, de lege lata, atributele dreptului de

proprietate.

De asemenea, se consideră că

în cauză este incidentă instituția îmbogățirii fără just temei întrucât este

evident că prin soluția criticată patrimoniul pârâtei intimate s-a mărit în

timp ce patrimoniul recurentei s-a diminuat fără nici o justificare.

Recursul este nefondat.

Acțiunea formulată de

apelanta reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

Din perspectiva motivării

deciziei hotărârea este legală întrucât instanța s-a limitat la o interpretare

corectă a raporturilor juridice deduse judecății, arătând în concret

argumentele pentru care nu a reținut incidența principiului îmbogățirii fără

just temei.

De altfel, nu s-a făcut

dovada îndeplinirii condițiilor îmbogățirii fără just temei. Nu se poate susține

mărirea patrimoniului recurentei și micșorarea patrimoniului reclamantei

intimate în condițiile în care aceasta la care era proprietar asupra

construcțiilor le-a exploatat tot cu titlu gratuit, terenurile aflându-se în

proprietatea privată a statului.

De reținut că intimata a

devenit proprietara construcțiilor (spațiilor comerciale) prin aportarea

acestora la capitalul social al SC M.P. SA care ulterior s-a divizat.

Intimata a devenit

proprietara spațiilor comerciale (anul 2000) în urma divizării SC M.P. SA

astfel cum arată actul adițional la statutul și contractul acesteia.

Nici la data aportării

acestor spații comerciale la capitalul social al SC M.P. SA și nici la data

divizării, anul 2000, apelanta reclamantă nu era proprietara terenului aflat

sub aceste construcții, dreptul de proprietate dobândindu-l la data de 1

decembrie 2002 astfel cum atestă certificatul.

Prin sentința nr. 4964 din 6

decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București instanța a constatat că

intimata are un drept de superficie compus din dreptul de proprietate asupra

spațiilor comerciale și dreptul de folosință, cu titlu gratuit, pe durata

existenței respectivelor spații asupra actelor indivize de teren aferent

acestora.

De altfel, recurenta nu a

contestat vreodată dreptul recurentei de a folosi terenul aferent spațiilor

comerciale, fiind nemulțumită însă de titlul gratuit al acestei folosințe.

Dreptul de superficie, deși

nereglementat de Codul civil a fost definit în doctrină ca fiind dreptul de

propietate pe care o persoană numită superficiar îl are asupra construcțiilor,

plantațiilor și altor lucrări aflate pe ternul aparținând altei persoane, teren

în privința căruia superficiarul dobândește un drept de folosință.

Comportă o suprapunere a

două drepturi de proprietate aparținând unor titulari diferiți și având obiecte

diferite.

Este un drept imobiliar și

perpetuu și implică pe lângă proprietatea asupra construcțiilor și un drept de

folosință asupra terenului pe care se află imobilul.

Conform definiției dată de

doctrină și jurisprudență, dreptul de superficie este evident faptul că, acesta

s-a născut în persoana intimatei la data dobândirii dreptului de proprietate

asupra spațiilor comerciale, aceasta dobândind totodată și dreptul de folosință

asupra terenului de sub construcții care la momentul respectiv (anul 2000) se

afla în proprietatea Municipiului București.

Faptul că ulterior acestei

date, recurentei i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acestor cote

indivize de teren este irelevant sub aspectul evoluției juridice a dreptului de

superficie, așa cum s-a arătat de la data constituirii, caracterul său perpetuu

dăinuie până la încetarea dreptului de proprietate asupra construcției, acesta

nestingându-se prin neuz și neîncepând prin sistarea stării de indiviziune (nu

reprezintă o coproprietate).

În cauza dedusă judecății

există o strânsă interdependență între construcție și teren, principalul

constituindu-l construcția, iar terenul fiind secundarul, acesta neputând fi

exploatat separat, prin natura lui, câtă vreme el reprezintă amprenta

construcției.

În speță, chiar dacă

recurenta nu ar folosi spațiile comerciale, intimata nu ar avea la dispoziție terenul

liber pentru a-l folosi și a-i da o altă utilizare, fiind în discuție un teren

necesar unui bloc, amprentă la bloc, care nu dă dreptul nici unui proprietar de

a solicita vreo despăgubire.

În aceste condiții, având în

vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC M. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 290 din 16

iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2009.