ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1345/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1345/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 5788 din 9

aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 15781/3/2008, judecătorul

fondului din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamanta SC R.I. SA în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA. În considerentele

sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 238.000 euro, în echivalent în

lei la data plății, motivat de faptul că pârâta nu și-a

îndeplinit obligația sumată în antecontractul autentificat din 3

decembrie 2004, în sensul neîncheierii contractului de vânzare cumpărare

cu privire la clădirea în suprafață de 1122,6 mp din str.

Splaiul Independenței și a transferului dreptului de

folosință asupra terenului aferent, în termen de 90 de zile. Temeiul

invocat a fost reprezentat de clauza penală potrivit căreia în cazul

încălcării de către pârâtă a obligațiilor asumate,

aceasta se obliga la plata sumei de 200.000 euro plus TVA. Pârâta s-a

apărat invocând neoperativitatea clauzei penale, arătând că nu a

refuzat încheierea contractului, motivul nesemnării actului fiind

situația nelămurită a terenului, în ceea ce privește

clădirea, arătând că și-a îndeplinit obligația

sumată, reclamanta înstrăinând chiar dreptul de proprietate asupra

acesteia unei terțe societăți comerciale.

Judecătorul fondului a

apreciat, la termenul din data de 12 martie 2009 că nu se impune

suspendarea judecării cauzei, dosarele nr. 491/3/2007, aflat pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și nr. 21215/2/2005,

aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, neavând o înrâurire hotărâtoare

asupra cauzei de față.

Analizând cauza pe fond,

judecătorul a reținut că prin antecontractul de vânzare

cumpărare autentificat din 3 decembrie 2004, pârâta și-a asumat

obligația de a vinde dreptul de proprietate asupra clădirii în

suprafață de 1122,6 mp din str. Splaiul Independenței și a

dreptului de folosință asupra terenului aferent în termen de 90 de

zile, precum și asigurarea dreptului de acces în termen de 180 de zile.

S-a reținut că actul de vânzare cumpărare privitor la

construcție, ce acorda și dreptul de folosință asupra

terenului aferent a fost autentificat din 9 februarie 2005, între timp aceste

drepturi ieșind din patrimoniul reclamantei prin semnarea contractului de

vânzare cumpărare autentificat din 20 iulie 2005.

Interpretând clauza penală

inserată în antecontractul de vânzare cumpărare, judecătorul a

constatat că reclamanta a acceptat posibilitatea ca daunele interese

astfel evaluate să fie acordate doar în cazul solicitării și

obținerii rezoluțiunii antecontractului, și nu independent.

Totodată, s-a reținut că acestea au fost prevăzute

cumulativ și, deopotrivă alternativ, cu posibilitatea

solicitării pronunțării unei hotărâri

judecătorești care să țină loc de act autentic de

vânzare cumpărare. Această concluzie a fost apreciată de

judecătorul fondului și prin raportare la considerentele

sentinței civile nr. 5743 din 20 septembrie 2007, pronunțată de

judecătorul din cadrul Judecătoriei sectorului 6, rămasă

definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, prin

care, deși s-a soluționat o cerere cu obiect diferit, s-a analizat

și aspectul legal de modul de redactare al clauzei penale.

Față de faptul că

reclamanta nu este interesată de rezoluțiunea contractului, având în

vedere că actul cu privire la construcție a fost încheiat, iar

dreptul a fost deja valorificat și înstrăinat către o altă

societate comercială, judecătorul a apreciat ca netemeinică

acțiunea reclamantei.

Sentința de fond a fost

apelată de reclamanta SC R.I. SA, acesta criticând soluția

judecătorului fondului, sub aspectul greșitei interpretări a

clauzelor contractuale.

Prin decizia comercială nr. 384

din 22 octombrie 2009, completul de judecată din cadrul Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul

reclamantei și a schimbat în tot sentința comercială nr. 5788

din 9 aprilie 2009 în sensul că a admis acțiunea și a obligat

pârâta la plata către reclamantă a sumei de 238.000 euro, inclusiv

TVA, reprezentând daune interese, în echivalent în lei la data

plății.

În considerentele deciziei,

completul de judecată a apreciat că se impune a fi analizate

îndeplinirea cerințelor răspunderii contractuale. Din această

perspectivă a reținut existența faptei ilicite constând în

neîndeplinirea obligației contractuale pe care pârâta intimată

și-a asumat-o, respectiv aceea de a vinde terenul aferent clădirii

situate în București, sector 6. A fost înlăturată apărarea

pârâtei referitoare la situația juridică neclară a terenului, ca

o cauză exoneratoare de răspundere, reținându-se că prin

sentința civilă nr. 2324/2008, pronunțată de un complet de

judecată al Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată

solicitarea pârâtei cu privire la clarificarea situației juridice a

terenului, pe considerentul că acesta are o situație juridică

clară (completul de apel s-a referit la considerentele sentințe

anterior menționate prin care s-a statuat că prin sintagma „teren

aferent” din H.G. nr. 678/1995, legiuitorul a avut în vedere strict terenul

afectat de imobile, iar nu terenul liber de construcții). În

consecință, față de situația juridică clară

a terenului aferent clădirii situate în sector 6, neîncheierea

contractului de vânzare cumpărare în formă autentică

față de acesta, apare ca un refuz nejustificat, neexistând o

clauză exoneratoare de răspundere.

A fost înlăturată

apărarea pârâtei intimate cu privire la inexistența unui prejudiciu

în patrimoniul reclamantei apelante, pentru următoarele considerente:

restituirea sumei reprezentând prețul vânzării terenului

reprezintă doar o acoperire în parte a prejudiciului suferit de

reclamantă prin neîncheierea contractului autentic, respectiv doar

pierderea suferită, nu și beneficiul nerealizat; nu s-a probat

că reclamanta ar fi vândut la un preț superior clădirea; acest

aspect este lipsit de relevanță, neîndeplinirea obligației de

către pârâtă de a vinde terenul neputând fi acoperit printr-o

eventuală vânzare a altui bun (clădirea, în speță) la un

preț superior; prejudiciul a fost creat de pârâtă care a refuzat

vânzarea terenului aferent, așa că în patrimoniul reclamantei nu s-a

regăsit acest bun, în mod nejustificat.

A fost apreciat că neîntemeiat

considerentul reținut de judecătorul fondului referitor la

posibilitatea recuperării dublului sumei achitate ca avans, numai

concomitent cu rezoluțiunea contractului. Procedând la analiza

aceleiași clauze contractuale, completul de judecată a apreciat

că voința părților a fost aceea de stabili alternativ

posibilitățile de acordare a daunelor interese și de

rezoluțiune a contractului, cu posibilitatea de a solicita

pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să

țină loc de act autentic de vânzare cumpărare. În

consecință, s-a apreciat că nesolicitarea rezoluțiunii

antecontractului nu constituie un impediment pentru acordarea daunelor

interese, conform clauzei penale.

A fost apreciat ca eronat și

considerentul judecătorului fondului cu privire la tranșarea, cu

puterea de lucru judecat, a modului de interpretare a clauzei penale, prin

sentința civilă nr. 5743/20 septembrie 2007 a Judecătoriei

sectorului 6, fiind reținut că sentința vizează admiterea

contestației la executare raportat la caracterul necert al clauzei penale,

din cauza imposibilității de examinare a caracterului ilicit al

neexecutării debitorului, judecătorul apreciind în acest context

că suma solicitată este datorată de debitor doar dacă se va

stabili – într-o acțiune în rezoluțiune – culpa acestuia în

neexecutare.

S-a mai reținut, raportat la

susținerile pârâtei, aplicabilitatea prevederilor art. 1068 și art. 1298

C. civ., potrivit cărora se exclude dreptul părții care nu este

în culpă, de a cere atât clauza penală, cât și executarea

obligației.

Decizia completului de apel a fost

recurată de pârâta SC Z. SA, solicitând admiterea recursului și

modificarea deciziei de apel în sensul respingerii apelului declarat de

reclamantă.

Pârâta a invocat prevederile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticând decizie completului de apel sub

următoarele aspecte:

- greșita interpretare a

clauzei penale, apreciind ca fiind eronat considerentul potrivit căruia se

pot cere daunele interese, fără a se solicita rezoluțiunea

contractului sau îndeplinirea obligației; apreciază că sensul

avut în vedere de părți la momentul încheierii antecontractului de

vânzare cumpărare a fost acela de a se acorda penalitățile,

cumulativ cu solicitarea de reziliere a contractului, ori cu solicitarea de

îndeplinire a obligației, iar solicitarea de plată a penalităților,

formulată de reclamantă nu reprezintă demersuri având ca scop

executarea în natură a obligației asumate;

- greșita reținere a

refuzului nejustificat al încheierii contractului, față de probele

care atestă buna sa credință, concretizată în demersul

judiciar pentru lămurirea situației juridice a terenului;

- lipsa prejudiciului pentru

reclamantă, aceasta înstrăinând construcția împreună cu

promisiunea de transfer al dreptului de proprietate asupra terenului;

- neaplicarea prevederilor art. 137 alin.

(3) lit. b) din Codul fiscal, ce menționează că baza de

impozitare nu cuprinde sumele reprezentând (…) penalizările și orice

alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parțială a

obligaților contractuale; or, prin antecontract s-au prevăzut

despăgubiri de 200.000 euro plus TVA, ceea ce contravine prevederii legale

menționate;

- greșita stabilire a sumei

datorate cu titlu de despăgubiri, raportat la prețul total al

antecontractului, fără a se reține îndeplinirea în mare parte a

obligațiilor asumate (transmiterea dreptului de proprietate asupra

clădirii și a dreptului de folosință asupra terenului);

- nepronunțarea asupra unor

probe esențiale, respectiv durata de valabilitate a antecontractului,

apreciind că ori actul se interpreta în sensul încetării

valabilității la expirarea termenului de 180 de zile, ori, dacă

se interpreta în sensul valabilității acestuia peste termenul

stabilit, reclamanta era obligată să ceară executarea în

natură a obligației de transfer a dreptului de proprietate asupra

terenului.

În cadrul cererii de recurs, pârâta

a solicitat și suspendarea executării silite a deciziei de apel, prin

încheierea din data de 4 februarie 2010, dispunându-se această suspendare

până la soluționarea recursului, reținându-se îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 300 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, reclamanta a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu următoarele

apărări: apreciază că nu este necesară solicitarea de

reziliere a contractului pentru a se obține despăgubirile, dispoziție

contractuală fiind în acord cu prevederile art. 1021, art. 1073 și art.

1084 C. civ.; nu era interesată în rezoluțiunea contractului, în

situația în care pârâta și-a îndeplinit mare parte din

obligațiile asumate; singurul care poate opta între executarea în

natură sau prin echivalent a obligației asumate este creditorul; nu

sunt îndeplinite condițiile pentru diminuarea clauzei penale,

față de modul de redactare al acestei clauze; a apreciat ca nefondate

și celelalte critici ale pârâtei.

În cauză au fost administrate

probe doar cu privire la cererea de suspendare, formulată de pârâta

recurentă. Nu au fost administrate probe noi în legătură cu

criticile și apărările formulate în recurs.

Analizându-se actele și

lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de

apărările invocate, se apreciază că recursul nu este

fondat.

Nu poate fi reținut critica

pârâtei referitoare la greșita interpretare a clauzei penale, sub aspectul

stabilirii cumulative a rezoluțiunii și a acordării daunelor

interese. Se reține corecta interpretare a acestei clauze de către

completul de judecată în cadrul apelului, prin raportarea acesteia atât la

voința părților, cât și la prevederile art. 1021, art. 1073

și art. 1084 C. civ. Se reține în acest context că

părțile, prin voința lor, liber exprimată, au stabilit anticipat

cuantumul despăgubirilor ce se datorează în cazul neîndeplinirii de

către pârâtă a obligațiilor asumate. Completul de apel a statuat

corect, raportat la modul de redactare al clauzei, precum și la

prevederile art. 983 C. civ., că acordarea de daune interese nu este

condiționată de solicitarea de rezoluțiune a contractului,

daunele putând fi acordate independent de rezoluțiune. De altfel,

reclamanta nu avea interes să solicite rezoluțiunea antecontractului,

în condițiile în care pârâta își îndeplinise obligația de

transmitere a dreptului de proprietate asupra clădirii, iar reclamanta

transmisese deja altei societăți comerciale acest drept de

proprietate.

Pe de altă parte, se

reține aplicabilitatea prevederilor art. 1073 C. civ., potrivit

cărora, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a

obligației, în caz contrar având dreptul la despăgubire, precum

și ale art. 1075 C. civ., conform cărora obligația de a face se

schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea

debitorului. În speță, pârâta avea obligația de a încheia

contractul de vânzare cumpărare cu privire la terenul aferent

clădirii, obligația nerespectată. În acest context, reclamanta a

formulat cererea în despăgubire, cu aplicarea prevederilor art. 1084 C.

civ., având dreptul atât la repararea prejudiciului, cât și a beneficiului

nerealizat.

Nu poate fi reținută

critica pârâtei în sensul că reclamanta trebuia și putea solicita

îndeplinirea obligației neonorate. Așa cum s-a reținut deja,

reclamanta a transmis unei alte societăți comerciale dreptul de

proprietate asupra construcției, împreună cu dreptul de

folosință asupra terenului aferent. În aceste condiții,

reclamanta nu mai putea fi titulara unei acțiuni în realizarea

obligației asumate prin antecontract, cea care poate solicita acest lucru

fiind, în calitate de proprietar, terța societate care a achiziționat

clădirea, împreună cu obligația corelativă de vânzare a

terenului aferent. În consecință, se reține că reclamanta putea

solicita doar acordarea despăgubirilor, conform clauzei contractuale,

nemaifiind titulara unei acțiuni în realizarea obligației.

Nu poate fi reținută nici

critica pârâtei referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute

de lege pentru angajarea răspunderii sale contractuale. Așa cum a

reținut și completul de apel, există fapta ilicită a

pârâtei, prin refuzul de încheiere a contractului de vânzare cumpărare,

raportat la regimul juridic clar al terenului, așa cum s-a statuat prin

sentința civilă nr. 2324/2008 pronunțată de completul de

judecată din cadrul Curți de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Nu poate fi reținută

incidența prevederilor art. 137 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal,

judecătorul nefiind abilitat a diminua cuantumul despăgubirilor

stabilite anticipat de către părți prin contractul asumat.

Faptul că legislația fiscală nu prevede calcularea TVA pentru

sumele constând în penalități pentru neîndeplinirea totală sau

parțială a obligațiilor contractuale, nu este de natură a

înlătura aplicarea clauzei contractuale, aceasta fiind aplicabilă

până la declararea nevalabilității sale, prin hotărâre

judecătorească irevocabilă.

Este înlăturată și

susținerea pârâtei referitoare la necesitatea diminuării cuantumului

despăgubirii, față de modul de redactare al clauzei în baza

căreia au fost acordate, conform căruia despăgubirea se

datorează pentru oricare dintre obligațiile asumate și

neîndeplinite.

Deși susține că

instanța de apel nu s-ar fi pronunțat cu privire la unele probe

esențiale, respectiv cu privire la durata de valabilitate a

antecontractului, se observă că acest aspect nu a fost supus analizei

judecătorilor în faza apelului. Or, potrivit art. 295 C. proc. civ.,

judecătorul va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea

situației de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță. În speță, atât în cererea de apel, cât și în

întâmpinarea formulată de pârâtă nu au fost invocate aspecte de

natură a atrage analiza judecătorilor cu privire la termenul de

valabilitate al antecontractului. În consecință, nu poate fi

reținută critica pârâtei pe acest aspect.

Pentru considerentele reținute,

și constatându-se că decizia pronunțată de completul de

judecată în apel, este legală și temeinică, în baza art. 312

C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC Z. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 384 din 22 octombrie

2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică azi, 22 aprilie 2010.