ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1345/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 5788 din 9 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 15781/3/2008, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC R.I. SA în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 238.000 euro, în echivalent în lei la data plății, motivat de faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligația sumată în antecontractul autentificat din 3 decembrie 2004, în sensul neîncheierii contractului de vânzare cumpărare cu privire la clădirea în suprafață de 1122,6 mp din str. Splaiul Independenței și a transferului dreptului de folosință asupra terenului aferent, în termen de 90 de zile.

Temeiul invocat a fost reprezentat de clauza penală potrivit căreia în cazul încălcării de către pârâtă a obligațiilor asumate, aceasta se obliga la plata sumei de 200.000 euro plus TVA. Pârâta s-a apărat invocând neoperativitatea clauzei penale, arătând că nu a refuzat încheierea contractului, motivul nesemnării actului fiind situația nelămurită a terenului, în ceea ce privește clădirea, arătând că și-a îndeplinit obligația sumată, reclamanta înstrăinând chiar dreptul de proprietate asupra acesteia unei terțe societăți comerciale. Judecătorul fondului a apreciat, la termenul din data de 12 martie 2009 că nu se impune suspendarea judecării cauzei, dosarele nr. 491/3/2007, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și nr. 21215/2/2005, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, neavând o înrâurire hotărâtoare asupra cauzei de față.

Analizând cauza pe fond, judecătorul a reținut că prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat din 3 decembrie 2004, pârâta și-a asumat obligația de a vinde dreptul de proprietate asupra clădirii în suprafață de 1122,6 mp din str. Splaiul Independenței și a dreptului de folosință asupra terenului aferent în termen de 90 de zile, precum și asigurarea dreptului de acces în termen de 180 de zile.

S-a reținut că actul de vânzare cumpărare privitor la construcție, ce acorda și dreptul de folosință asupra terenului aferent a fost autentificat din 9 februarie 2005, între timp aceste drepturi ieșind din patrimoniul reclamantei prin semnarea contractului de vânzare cumpărare autentificat din 20 iulie 2005. Interpretând clauza penală inserată în antecontractul de vânzare cumpărare, judecătorul a constatat că reclamanta a acceptat posibilitatea ca daunele interese astfel evaluate să fie acordate doar în cazul solicitării și obținerii rezoluțiunii antecontractului, și nu independent. Totodată, s-a reținut că acestea au fost prevăzute cumulativ și, deopotrivă alternativ, cu posibilitatea solicitării pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Această concluzie a fost apreciată de judecătorul fondului și prin raportare la considerentele sentinței civile nr. 5743 din 20 septembrie 2007, pronunțată de judecătorul din cadrul Judecătoriei sectorului 6, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, prin care, deși s-a soluționat o cerere cu obiect diferit, s-a analizat și aspectul legal de modul de redactare al clauzei penale. Față de faptul că reclamanta nu este interesată de rezoluțiunea contractului, având în vedere că actul cu privire la construcție a fost încheiat, iar dreptul a fost deja valorificat și înstrăinat către o altă societate comercială, judecătorul a apreciat ca netemeinică acțiunea reclamantei. Sentința de fond a fost apelată de reclamanta SC R.I.

SA, acesta criticând soluția judecătorului fondului, sub aspectul greșitei interpretări a clauzelor contractuale. Prin decizia comercială nr. 384 din 22 octombrie 2009, completul de judecată din cadrul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința comercială nr. 5788 din 9 aprilie 2009 în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 238.000 euro, inclusiv TVA, reprezentând daune interese, în echivalent în lei la data plății. În considerentele deciziei, completul de judecată a apreciat că se impune a fi analizate îndeplinirea cerințelor răspunderii contractuale.

Din această perspectivă a reținut existența faptei ilicite constând în neîndeplinirea obligației contractuale pe care pârâta intimată și-a asumat-o, respectiv aceea de a vinde terenul aferent clădirii situate în București, sector 6. A fost înlăturată apărarea pârâtei referitoare la situația juridică neclară a terenului, ca o cauză exoneratoare de răspundere, reținându-se că prin sentința civilă nr. 2324/2008, pronunțată de un complet de judecată al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea pârâtei cu privire la clarificarea situației juridice a terenului, pe considerentul că acesta are o situație juridică clară (completul de apel s-a referit la considerentele sentințe anterior menționate prin care s-a statuat că prin sintagma „teren aferent” din H.G.

nr. 678/1995, legiuitorul a avut în vedere strict terenul afectat de imobile, iar nu terenul liber de construcții). În consecință, față de situația juridică clară a terenului aferent clădirii situate în sector 6, neîncheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică față de acesta, apare ca un refuz nejustificat, neexistând o clauză exoneratoare de răspundere.

A fost înlăturată apărarea pârâtei intimate cu privire la inexistența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei apelante, pentru următoarele considerente: restituirea sumei reprezentând prețul vânzării terenului reprezintă doar o acoperire în parte a prejudiciului suferit de reclamantă prin neîncheierea contractului autentic, respectiv doar pierderea suferită, nu și beneficiul nerealizat; nu s-a probat că reclamanta ar fi vândut la un preț superior clădirea; acest aspect este lipsit de relevanță, neîndeplinirea obligației de către pârâtă de a vinde terenul neputând fi acoperit printr-o eventuală vânzare a altui bun (clădirea, în speță) la un preț superior; prejudiciul a fost creat de pârâtă care a refuzat vânzarea terenului aferent, așa că în patrimoniul reclamantei nu s-a regăsit acest bun, în mod nejustificat.

A fost apreciat că neîntemeiat considerentul reținut de judecătorul fondului referitor la posibilitatea recuperării dublului sumei achitate ca avans, numai concomitent cu rezoluțiunea contractului. Procedând la analiza aceleiași clauze contractuale, completul de judecată a apreciat că voința părților a fost aceea de stabili alternativ posibilitățile de acordare a daunelor interese și de rezoluțiune a contractului, cu posibilitatea de a solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare. În consecință, s-a apreciat că nesolicitarea rezoluțiunii antecontractului nu constituie un impediment pentru acordarea daunelor interese, conform clauzei penale.

A fost apreciat ca eronat și considerentul judecătorului fondului cu privire la tranșarea, cu puterea de lucru judecat, a modului de interpretare a clauzei penale, prin sentința civilă nr. 5743/20 septembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 6, fiind reținut că sentința vizează admiterea contestației la executare raportat la caracterul necert al clauzei penale, din cauza imposibilității de examinare a caracterului ilicit al neexecutării debitorului, judecătorul apreciind în acest context că suma solicitată este datorată de debitor doar dacă se va stabili – într-o acțiune în rezoluțiune – culpa acestuia în neexecutare. S-a mai reținut, raportat la susținerile pârâtei, aplicabilitatea prevederilor art. 1068 și art. 1298 C. civ., potrivit cărora se exclude dreptul părții care nu este în culpă, de a cere atât clauza penală, cât și executarea obligației.

Decizia completului de apel a fost recurată de pârâta SC Z. SA, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei de apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă. Pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., criticând decizie completului de apel sub următoarele aspecte: - greșita interpretare a clauzei penale, apreciind ca fiind eronat considerentul potrivit căruia se pot cere daunele interese, fără a se solicita rezoluțiunea contractului sau îndeplinirea obligației; apreciază că sensul avut în vedere de părți la momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare a fost acela de a se acorda penalitățile, cumulativ cu solicitarea de reziliere a contractului, ori cu solicitarea de îndeplinire a obligației, iar solicitarea de plată a penalităților, formulată de reclamantă nu reprezintă demersuri având ca scop executarea în natură a obligației asumate; - greșita reținere a refuzului nejustificat al încheierii contractului, față de probele care atestă buna sa credință, concretizată în demersul judiciar pentru lămurirea situației juridice a terenului; - lipsa prejudiciului pentru reclamantă, aceasta înstrăinând construcția împreună cu promisiunea de transfer al dreptului de proprietate asupra terenului; - neaplicarea prevederilor art. 137 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, ce menționează că baza de impozitare nu cuprinde sumele reprezentând (…) penalizările și orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligaților contractuale; or, prin antecontract s-au prevăzut despăgubiri de 200.000 euro plus TVA,

ceea ce contravine prevederii legale menționate; - greșita stabilire a sumei datorate cu titlu de despăgubiri, raportat la prețul total al antecontractului, fără a se reține îndeplinirea în mare parte a obligațiilor asumate (transmiterea dreptului de proprietate asupra clădirii și a dreptului de folosință asupra terenului); - nepronunțarea asupra unor probe esențiale, respectiv durata de valabilitate a antecontractului, apreciind că ori actul se interpreta în sensul încetării valabilității la expirarea termenului de 180 de zile, ori, dacă se interpreta în sensul valabilității acestuia peste termenul stabilit, reclamanta era obligată să ceară executarea în natură a obligației de transfer a dreptului de proprietate asupra terenului.

În cadrul cererii de recurs, pârâta a solicitat și suspendarea executării silite a deciziei de apel, prin încheierea din data de 4 februarie 2010, dispunându-se această suspendare până la soluționarea recursului, reținându-se îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 300 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu următoarele apărări: apreciază că nu este necesară solicitarea de reziliere a contractului pentru a se obține despăgubirile, dispoziție contractuală fiind în acord cu prevederile art. 1021, art. 1073 și art. 1084 C. civ.; nu era interesată în rezoluțiunea contractului, în situația în care pârâta și-a îndeplinit mare parte din obligațiile asumate; singurul care poate opta între executarea în natură sau prin echivalent a obligației asumate este creditorul; nu sunt îndeplinite condițiile pentru diminuarea clauzei penale, față de modul de redactare al acestei clauze; a apreciat ca nefondate și celelalte critici ale pârâtei.

În cauză au fost administrate probe doar cu privire la cererea de suspendare, formulată de pârâta recurentă. Nu au fost administrate probe noi în legătură cu criticile și apărările formulate în recurs. Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat. Nu poate fi reținut critica pârâtei referitoare la greșita interpretare a clauzei penale, sub aspectul stabilirii cumulative a rezoluțiunii și a acordării daunelor interese. Se reține corecta interpretare a acestei clauze de către completul de judecată în cadrul apelului, prin raportarea acesteia atât la voința părților, cât și la prevederile art. 1021, art. 1073 și art. 1084 C. civ.

Se reține în acest context că părțile, prin voința lor, liber exprimată, au stabilit anticipat cuantumul despăgubirilor ce se datorează în cazul neîndeplinirii de către pârâtă a obligațiilor asumate. Completul de apel a statuat corect, raportat la modul de redactare al clauzei, precum și la prevederile art. 983 C. civ., că acordarea de daune interese nu este condiționată de solicitarea de rezoluțiune a contractului, daunele putând fi acordate independent de rezoluțiune. De altfel, reclamanta nu avea interes să solicite rezoluțiunea antecontractului, în condițiile în care pârâta își îndeplinise obligația de transmitere a dreptului de proprietate asupra clădirii, iar reclamanta transmisese deja altei societăți comerciale acest drept de proprietate.

Pe de altă parte, se reține aplicabilitatea prevederilor art. 1073 C. civ., potrivit cărora, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar având dreptul la despăgubire, precum și ale art. 1075 C. civ., conform cărora obligația de a face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului. În speță, pârâta avea obligația de a încheia contractul de vânzare cumpărare cu privire la terenul aferent clădirii, obligația nerespectată. În acest context, reclamanta a formulat cererea în despăgubire, cu aplicarea prevederilor art. 1084 C. civ., având dreptul atât la repararea prejudiciului, cât și a beneficiului nerealizat. Nu poate fi reținută critica pârâtei în sensul că reclamanta trebuia și putea solicita îndeplinirea obligației neonorate.

Așa cum s-a reținut deja, reclamanta a transmis unei alte societăți comerciale dreptul de proprietate asupra construcției, împreună cu dreptul de folosință asupra terenului aferent. În aceste condiții, reclamanta nu mai putea fi titulara unei acțiuni în realizarea obligației asumate prin antecontract, cea care poate solicita acest lucru fiind, în calitate de proprietar, terța societate care a achiziționat clădirea, împreună cu obligația corelativă de vânzare a terenului aferent. În consecință, se reține că reclamanta putea solicita doar acordarea despăgubirilor, conform clauzei contractuale, nemaifiind titulara unei acțiuni în realizarea obligației. Nu poate fi reținută nici critica pârâtei referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii sale contractuale.

Așa cum a reținut și completul de apel, există fapta ilicită a pârâtei, prin refuzul de încheiere a contractului de vânzare cumpărare, raportat la regimul juridic clar al terenului, așa cum s-a statuat prin sentința civilă nr. 2324/2008 pronunțată de completul de judecată din cadrul Curți de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 137 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, judecătorul nefiind abilitat a diminua cuantumul despăgubirilor stabilite anticipat de către părți prin contractul asumat. Faptul că legislația fiscală nu prevede calcularea TVA pentru sumele constând în penalități pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale, nu este de natură a înlătura aplicarea clauzei contractuale, aceasta fiind aplicabilă până la declararea nevalabilității sale, prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Este înlăturată și susținerea pârâtei referitoare la necesitatea diminuării cuantumului despăgubirii, față de modul de redactare al clauzei în baza căreia au fost acordate, conform căruia despăgubirea se datorează pentru oricare dintre obligațiile asumate și neîndeplinite. Deși susține că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat cu privire la unele probe esențiale, respectiv cu privire la durata de valabilitate a antecontractului, se observă că acest aspect nu a fost supus analizei judecătorilor în faza apelului. Or, potrivit art. 295 C. proc. civ., judecătorul va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. În speță, atât în cererea de apel, cât și în întâmpinarea formulată de pârâtă nu au fost invocate aspecte de natură a atrage analiza judecătorilor cu privire la termenul de valabilitate al antecontractului.

În consecință, nu poate fi reținută critica pârâtei pe acest aspect. Pentru considerentele reținute, și constatându-se că decizia pronunțată de completul de judecată în apel, este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC Z. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 384 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2010.