ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3597/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3597/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta SC D.S.C. SRL București a chemat în judecată pe

pârâta SC H. SA București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună, obligarea pârâtei să încheie contractul de vânzare-cumpărare a unei diferențe

de teren în suprafață de 216 m.p. situată în București, Splaiul Independenței,

în aceleași condiții stabilite în procesul-verbal de negociere din 04 mai 2007,

în ceea ce privește prețul și plata în rate, cu plata daunelor cominatorii de

întârziere de la data introducerii prezentei cereri până la data încheierii

contractului solicitat, neexistând alte mijloace de executare silită, precum și

obligarea pârâtei la plata daunelor - interese în sumă de 22248 lei

reprezentând prejudiciu suferit ca urmare a nefolosirii unui spațiu anterior

cumpărat, ce se află pe acest teren și care nu s-a folosit din lipsa actului de

proprietate pentru teren;

Pârâta a formulat

cerere reconvențională, solicitând obligarea SC D.S.C. SRL să încheie

contractul de vânzare-cumpărare asupra diferenței de teren în condițiile

stabilite în procesul-verbal de negociere din 04 mai 2001 în ceea ce privește

prețul, iar în ceea ce privește modalitatea de plată aceasta să se facă în două

tranșe: 50% din preț, să se achite în termen de 5 zile de la semnarea

contractului și diferența de preț în termen de 30 de zile calendaristice de la

achitarea primei tranșe.

La termenul de

judecată de la 03 mai 2010, astfel cum rezultă din încheierea de la acea dată,

tribunalul a invocat excepția prematuritătii formulării capătului 3 de cerere,

având ca obiect pretenții, din acțiunea principală și, după ce a pus această

excepție în discuția părților a admis-o, față de lipsa la dosar a dovezii

privind îndeplinirea procedurii prealabile a concilierii, în raport cu

dispozițiile art. 720 C. proc. civ.

La termenul de

judecată de la 17 mai 2010 reclamanta a formulat cerere de renunțare la

judecata capătului de cerere privind pretenții pentru daunele-interese

solicitate și, în raport cu aceasta, a formulat, de asemenea, cerere de

restituire a taxei judiciare de timbru achitată pentru acest capăt de cerere,

în temeiul art. 23 alin. (2

1

) din Legea nr. 146/1997.

Prin încheierea de la

17 mai 2010, prima instanță a reținut că, în condițiile în care la termenul de

la 03 mai 2010 a fost admisă excepția prematuritătii capătului de cerere având

ca obiect pretenții, nu se mai poate lua act de renunțarea la judecata acestui

capăt de cerere și, în consecință, nici cererea privind restituirea taxei

judiciare de timbru achitată în legătură cu acest capăt de cerere nu poate fi

admisibilă.

Prin sentința

comercială nr. 6432 din 25 mai 2010, Tribunalul București - secția a VI-a comercială

a admis în parte acțiunea principală, în privința primului capăt de cerere, a

respins ca neîntemeiată cererea reconvențională, a obligat pârâta să vândă

reclamantei terenul în suprafață de 216 m.p. situat în București, Splaiul

Independenței, sector 6 în condițiile agreate prin procesul-verbal de negociere

din 04 mai 2007, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea

de daune cominatorii, a respins ca prematur capătul de cerere privind

pretențiile în sumă de 22248 lei și a obligat pârâta la plata sumei de 908,3

lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 3958 din 22

martie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pârâta a fost

obligată să facă oferta de vânzare a terenului aferent Fermei Grozăvești,

situat la adresa indicată anterior, să negocieze direct prețul și să vândă

terenul.

Prin semnarea

contractului de vânzare-cumpărare, pârâta și-a asumat și obligația de a vinde

reclamantei terenul aferent construcțiilor, după ce va obține certificatul de

atestare a dreptului de proprietate, la o valoare ce urma să fie stabilită prin

negociere directă. În acest sens, ulterior, părțile au convenit prin

procesul-verbal de negociere directă din 04 mai 2007 prețul de pânzare a

terenului de 96 Euro/m.p și modalitatea de plată. De asemenea, în cuprinsul

procesului-verbal s-a menționat că, deoarece între suprafața de teren din

sentința comercială din 22 martie 2007 și suprafața negociată este o diferență

de 215,86 m.p., care se suprapune cu terenul deținut de SC S. SA, după

intabulare în favoarea pârâtei și această suprafață se va vinde reclamantei în

condițiile convenite. Pentru suprafața principală de teren, părțile au încheiat

contractul de vânzare-cumpărare din 30 mai 2007, iar ulterior suprafața de

teren de 215,86 m.p. a fost intabulată în favoarea pârâtei.

Sentința civilă nr. 3958

din 22 martie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială are

autoritate de lucru judecat în privința obligației pârâtei de a vinde terenul

reclamantei, iar procesul-verbal de negociere directă a stabilit cu putere de

lege între părți și obligația vânzării la prețul, în modalitățile de plată

stipulate în cuprinsul acesteia, prin urmare, s-a reținut că este întrutotul

întemeiat primul capăt de cerere din acțiunea principală, privind obligarea

pârâtei să vândă reclamantei diferența de teren în condițiile negociate, nu

însă și cererea reconvențională, prin care pârâta solicită încheierea

vânzării-cumpărării în alte condiții.

Capătul de cerere

referitor la daunele cominatorii s-a apreciat a fi neîntemeiat, deoarece în

raport cu art. 580 C. proc. civ., în cazul neîndeplinirii obligației de a face,

debitorul poate fi constrâns prin aplicarea unei amenzi civile, stabilită pe zi

de întârziere până la executarea obligației în favoarea statului, iar pentru

acoperirea prejudiciilor creditorului cauzate prin neîndeplinirea obligației,

se pot cere de către creditor daune-interese, art. 574 aplicându-se

corespunzător.

Împotriva hotărârii

primei instanțe, au formulat apel, atât reclamanta cât și pârâta în cauză, iar

prin decizia comercială nr. 503 din 9 decembrie 2010, Curtea de Apel București,

secția a VI-a Comercială a anulat ca netimbrat apelul pârâtei SC H. SA

București și a respins ca nefondat apelul reclamantei SC D.S.C. SRL București.

În ceea ce privește

apelul formulat de apelanta-pârâtă SC H. SA, s-a constatat că aceasta nu s-a

conformat obligației de plată a taxei judiciare de timbru și timbrului

judiciar, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 146/1997 și O.U.G. nr. 32/1995, s-a anulat ca netimbrat apelul pârâtei.

În ceea ce privește

apelul declarat de reclamanta SC D.S.C. SRL, s-a reținut că față de temeiul de

drept invocat, art. 1073 și 1082 C. civ., dispozițiile legale menționate nu

constituie temeiul juridic pentru solicitarea daunelor cominatorii, acestea

reprezentând o creație a practicii judiciare.

În raport cu intrarea

în vigoare a dispozițiilor art. 580 C. proc. civ., în jurisprudență s-a

apreciat și că, în mod prioritar, constrângerea debitorului se poate realiza

prin aplicarea unei amenzi civile, în folosul statului iar nu al creditorului,

acesta din urmă având dreptul de a primi doar daune-interese în limita prejudiciului

suferit din cauza neîndeplinirii obligației. Prin decizia XX din 12 decembrie 2005

dată în recurs în interesul legii, înalta Curte de Casație și Justiție - secțiile

unite a stabilit că cererea privind obligarea la daune cominatorii este

admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata

amenzii civile conform art. 580

1

C. proc. civ., însă, în raport cu art.

1169 C. civ. cererea de obligare la daune cominatorii trebuie probată ca fiind

întemeiată, sub aspectul că neîndeplinirea de către debitor a obligației este

de natură să justifice recurgerea la această constrângere pentru îndeplinirea

obligației. în cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la daune

cominatorii de la data cererii de chemare în judecată, însă până la data

pronunțării sentinței nu s-a făcut dovada că pârâta nu și-ar fi îndeplinit

obligația de a vinde în mod nejustificat, având în vedere că procesul-verbal de

negociere nu prevedea un termen expres în acest scop după intabularea

diferenței de teren în suprafață de 215,86 m.p., iar mențiunea privind vânzarea

„în aceleași condiții" din procesul-verbal de negociere era interpretabilă

putându-se referi și doar la cerința negocierii, iar nu obligatoriu la

condițiile privind prețul și modalitatea de plată deja convenite pentru restul

de teren deja vândut.

Referitor la motivul

de apel privind cererea de plată a daunelor-interese, s-a reținut că odată

admisă excepția prematurității, la termenul din 03 mai 2010, cu privire la

capătul de cerere privind daunele interese, acest capăt de cerere a fost

soluționat, judecata fiind finalizată sub acest aspect. Prin urmare, renunțarea

la un termen ulterior, cel din 17 mai 2010, la judecata capătului de cerere

respectiv este practic lipsită de obiect, nemaiputându-se lua act despre

aceasta de către instanță, astfel încât în mod corect s-a apreciat a fi fost

soluționată și cererea de restituire a taxei judiciare de timbru aferentă

acestui capăt de cerere.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs reclamanta SC D.S.C. SRL București, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat

modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului și modificarea în

parte a sentinței primei instanțe, în sensul admiterii cererii de acordare a

daunelor cominatorii și restituirea taxei judiciare de timbru pentru capătul 3

din cererea introductivă.

În argumentarea

motivului de nelegalitate invocat, recurenta a criticat decizia atacată

susținând că pârâta a tergiversat îndeplinirea obligației de a vinde terenul în

suprafață de 216 mp situat în București, Splaiul Independenței, sector 6, în

condițiile stipulate în procesul-verbal din 4 mai 2007, motiv pentru care a solicitat

obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii în cuantum de 300 lei pentru

fiecare zi de întârziere, potrivit dispozițiilor art. 1073 C. civ.

În continuare, a

susținut recurenta că, deși instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile art.

580 C. proc. civ. și la Decizia XX din 12 decembrie 2005 a Secțiilor Unite ale

înaltei Curți de Casație și Justiție, a reținut în mod greșit că nu s-ar fi

făcut proba pe capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la

plata daunelor cominatorii.

În ceea ce privește

capătul de cerere referitor la daunele-interese, apreciază recurenta că ambele

instanțe au încălcat prevederile art. 23 alin. (2

1

) din Legea nr. 146/1997

și art. 109 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că neîndeplinirea

procedurii prealabile poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare,

sub sancțiunea decăderii și chiar în situația în care soluția pe acest capăt de

cerere ar fi corectă, trebuia restituită cel puțin jumătate din suma achitată.

Analizând decizia

recurată, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a

criticilor formulate, înalta Curte constată că în cauză nu sunt motive de

nelegalitate de natură a conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate.

Prealabil analizării

criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că obligația pârâtei de

a vinde reclamantei terenul în litigiu este o obligație intuitu personae și

referitor la acest tip de obligații, dispozițiile art. 580 C. proc. civ.,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 459/2006, prevăd că debitorul poate

fi constrâns să le îndeplinească prin aplicarea unei amenzi civile, la

sesizarea creditorului, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că pentru

acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației, creditorul

poate cere obligarea debitorului la daune interese. În fine, art. 580 alin. (5)

C. proc. civ. prevede că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în acest

articol, nu se pot acorda daune cominatorii.

Astfel, deși potrivit

Deciziei XX din 12 decembrie 2005 dată în recurs în interesul legii de Secțiile

Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, daunele cominatorii sunt

admisibile și în condițiile obligării debitorului la plata amenzii civile

conform art. 580

3

C. proc. civ., decizia nu își mai produce

efectele, fiind anterioară modificării textului legal menționat.

Mai mult decât atât,

pe fondul cauzei, în mod corect a reținut instanța de apel că, în raport de

dispozițiile art. 1169 C. civ., reclamanta avea obligația de a face proba celor

solicitate sub aspectul neîndeplinirii obligației de către pârâtă, or în

condițiile în care procesul-verbal de negociere nu prevedea un termen expres în

interiorul căruia trebuia executată obligația de vânzare și în lipsa altor

dovezi din care să rezulte intenția pârâtei de a nu-și îndeplini această

obligație, soluția de respingere a acestui capăt de cerere este pe deplin

justificată.

În ceea ce privește

critica referitoare la încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 23 alin.

(2

1

) din Legea nr. 146/1997, se constată de asemenea a fi nefondată,

având în vedere că soluția de admitere a excepției prematuritătii formulării

capătului de cerere privind daunele-interese excludea obligația instanței de a

lua act de renunțarea la acest capăt de cerere și implicit de restituire a

taxei judiciare de timbru.

Referitor la critica

ce privește greșita soluționare a excepției prematuritătii, prin prisma

dispozițiilor art. 109 alin. (3) C. proc. civ., înalta Curte constată că

nefiind formulată o asemenea critică în fața instanțelor anterioare, omisso

medio nu poate face obiectul examinării de către instanța de recurs, astfel încât

nu va fi analizată.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul

reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC D.S.C. SRL București împotriva deciziei

comerciale nr. 503 din 9 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2011.