ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3509/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3509/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamanta SC O. Sibiu a chemat în
judecată pe pârâtele S.I.F. Transilvania și F.P.S. București, solicitând ca,
prin sentința ce se va pronunța, să se constate nulitatea actului de cesiune,
încheiat la 11 august 1997, să fie obligat F.P.S. București să încheie contract
de vânzare-cumpărare pentru 198 acțiuni nominative la SC 2F. SA Sibiu și la
500.000 lei daune cominatorii pe zi de întârziere, până la încheierea
contractului de vânzare.
S.I.F. Transilvania formulează
cerere de chemare în garanție a Statului Român, prin F.P.S. București,
considerând că, în cazul anulării contractului de cesiune, statul să îl
despăgubească.
Tribunalul Sibiu, prin sentința
civilă nr. 223/C din 16 februarie 2000, a respins excepțiile invocate, a admis
în parte acțiunea, constatând nulitatea absolută a actului de cesiune, a
obligat pe pârâta F.P.S. să plătească reclamantei 400.000 lei pe zi daune
cominatorii, a respins cererea de chemare în garanție și a obligat pe pârâte la
935.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut interesul
legitim al reclamantei de a cere anularea actului de cesiune, competența
tribunalului în primă instanță de a soluționa pricina și a caracterizat
imprescriptibilă acțiunea în constatarea nulității absolute.
Pe fond, a considerat încălcate
dispozițiilor art. 8 lit. b) din H.G. nr. 12/1997, respectându-se ordinea de
privatizare, iar S.I.F. Transilvania, deși era debitor al F.P.S., cu 5 acțiuni,
a dobândit fără cauză legală 198 acțiuni.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin
decizia civilă nr. 623/A din 1 septembrie 2000, a admis apelul părților, a
desființat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, instanței de
fond, considerând că tribunalul nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de
cerere și nici asupra tuturor mijloacelor de apărare invocate de pârâte.
Reluând judecata fondului,
Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă 305/C din 6 martie 2001, a admis în
parte acțiunea, constatând nulitatea absolută a actului de cesiune, a respins celelalte
cereri și a obligat pe pârâte la 2.335.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței astfel
pronunțată, pârâtele au declarat apel, iar Curtea de Apel Alba Iulia, prin
decizia civilă nr. 641/A din 28 august 2001, le-a anulat ca netimbrate.
Curtea Supremă de Justiție, prin
decizia nr. 2076 din 21 martie 2002, a casat hotărârea curții de apel întrucât
greșit a apreciat obligația A.P.A.P.S. de a timbra cererile adresate
instanțelor judecătorești.
Prin decizia 38/A din 6 noiembrie
2002, instanța de apel a respins apelurile SC O. SRL și A.P.A.P.S., întrucât
actul de cesiune nu a respectat condițiile prevăzute de H.G. nr. 12/1997, iar
pe de altă parte, dreptul de preemțiune, recunoscut prin contractul de vânzare,
poate fi valorificat la momentul la care A.P.A.P.S. va vinde acțiunile readuse
în patrimoniul său.
Reclamanta a declarat recurs
împotriva deciziei sus menționate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.
proc. civ., susținând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină
dreptul de preemțiune, recunoscut prin contractul de vânzare-cumpărare, acesta
fiind ignorat. Întrucât, prin cesionarea celor 198 acțiuni A.P.A.P.S., a
considerat disponibile acțiunile, trebuia dată eficiență clauzei de preemțiune.
A.P.A.P.S. a criticat, în recursul
declarat, decizia curții de apel pentru că aceasta nu a avut în vedere scopul
actului de cesiune, procesul de privatizare fiind o regularizare a datoriilor
dintre fostul F.P.S. și S.I.F. Transilvania, reglementată de art. 8 din H.G. nr.
12/1997, iar dreptul de preemțiune este acordat numai în cazuri speciale,
prescrise de Legea nr. 54/1998, așa încât interpretarea clauzei 7.6 din
contract nu putea avea în vedere decât un drept de prioritate la cumpărarea
pachetului disponibil de acțiuni. Actul de cesiune reprezintă numai o
compensare a soldurilor pârâtelor, în urma căruia rămâneau disponibile un
pachet de 5 acțiuni, care, de altfel, a fost vândut reclamantei.
Recursurile sunt nefondate și vor fi
respinse.
Prin contractul de vânzare-cumpărare
nr. 604 din 30 aprilie 1997, pârâta F.P.S. și reclamanta au stabilit să acorde
un drept de preemțiune cumpărătorului pentru acțiunile disponibilizate, după
efectuarea alocării cupoanelor nominative (pct. 7.6 din contract). Manifestarea
de voință a părților, care nu înfrânge dispoziții de ordine publică, reprezintă
suportul obligațional, care trebuie respectat, sub sancțiunea intervenției
autorității publice.
Anulând contractul de cesiune
încheiat între pârâte, cu repunerea în situația anterioară, nu se determină, în
mod necesar, obligarea A.P.A.P.S. la încheierea contractului de
vânzare-cumpărare, pentru 198 de acțiuni. Aceasta, întrucât cauza actului de
cesiune a fost compensarea soldurilor dintre pârâte, care nu echivalează cu
disponibilizarea acțiunilor.
Astfel, interpretarea dată de instanța
de apel este judicioasă numai în condițiile în care A.P.A.P.S. va hotărî
vânzarea acțiunilor SC 2F. SA și va putea da eficiență clauzei contractuale
prevăzută la art. 7.6.
Pronunțându-se explicit asupra
acestei situații, instanței de apel nu i se poate imputa nemotivarea deciziei
și nici nepronunțarea asupra cererii formulate.
În privința recursului pârâtei,
confuzia pe care încearcă să o creeze este evidentă: cesionarea a 198 acțiuni,
peste procentul de 30%, este nelegală. S.I.F. Transilvania a primit cu titlu
gratuit 205 acțiuni, reprezentând 30% din capitalul social al societății
privatizate. Cesionarea a încă 198 de acțiuni, chiar cu motivația că reprezintă
o compensare a soldurilor, încalcă normele impuse de Anexa 4 la HG nr. 12/1997
și nu reprezintă un scop al procesului de privatizare. În aceeași măsură, scop
al procesului de privatizare l-a reprezentat și încheierea contractului nr. 604/1997
între reclamantă și pârâta F.P.S., așa încât argumentul evocat de recurentă nu
este pertinent.
Pe de altă parte, existența unei
clauze în contractul părților, nu poate fi anulată decât dacă normele
imperative sunt contrare voinței părților.
Dreptul de preemțiune, stipulat în pct.
7.6 al contractului dintre reclamantă și pârâta F.P.S. nu poate fi contestat,
interpretarea pe care încearcă recurenta A.P.A.P.S. să o dea fiind falsă. Dacă
dreptul de preemțiune este prevăzut numai de Legea nr. 58/1998 și se referă la
terenurile agricole extravilane, nici o altă situație sau acord al părților nu
poate prevedea asemenea efecte în condițiile încheiate. Argumentul nu este
concludent.
Pacta sunt servanda
este temeiul în baza căruia convențiile
legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Așa fiind, în temeiul dispozițiile art.
312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate împotriva
deciziei civile nr. 38/A din 6 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel
Alba Iulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de reclamanta SC O. SRL Sibiu și A.P.A.P.S. București, împotriva
deciziei nr. 38/A/2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de
contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 16 septembrie 2003.