ÎCCJ, decizie (scj.ro #83476)

Contract de asociere în participațiune. Prezumția de solidaritate a codebitorilor Potrivit art.42 C.com., solidaritatea „nu se aplică la necomercianți pentru operațiuni care, încât îi privește, nu sunt fapte de comerț”. În cauză, obligația de plată a pârâtei asociate, decurgând din contractul de asociere, este una comercială. Părăta care nu este parte în contract nu are calitate de codebitor, pentru a fi ținută solidar la plată. (Secția comercială,decizia nr.497 din 27 ianuarie 2005) Reclamanta S.C. F. A. SRL Zalău a chemat în judecată pe pârâtele S.C. M&B C. SRL Zalău și M. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună rezoluțiunea contractului de asociere din 5 aprilie 1993, încheiat între aceasta și pârâta I, precum și obligarea ambelor pârâte la eliberarea bunurilor și lucrărilor efectuate, în baza contractului menționat.

În subsidiar, pentru cazul în care pârâtele doresc să păstreze bunurile a căror restituire se cere, înglobate în stația de benzină, reclamanta a solicitat obligarea acestora la plata contravalorii aportului în materiale și manoperă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 5 aprilie 1999, a încheiat cu pârâta I un contract de asociere, având ca obiect construirea unei stații de benzină, conform autorizației de construcție, eliberată pe numele pârâtei II, având calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra terenului. Stația urma a fi exploatată în comun, profitul urmând a se repartiza proporțional cu cota de participare la edificarea acesteia. În temeiul convenției menționate, reclamanta a achiziționat bunuri materiale și a achitat contravaloarea manoperei de construcție-montaj a stației.

Contrar celor convenite, la finalizarea lucrărilor nu s-a făcut evaluarea aportului fiecărui contractant la edificarea stației de benzină, în vederea stabilirii cotei de participare la repartizarea profitului. Mai mult, pentru diminuarea profitului realizat din activitatea comercială a stației, pârâta M.C. a mai înființat o societate comercială, având ca unic scop trecerea produselor petroliere prin aceasta, anterior înregistrării acestora în contabilitatea S.C. M&B C. SRL Zalău, cu reținerea profitului în favoarea acestei din urmă societăți. Pârâta S.C. M&B C. SRL Zalău a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta I a susținut că, deși se cere rezoluțiunea contractului de asociere, în fața unui acord tacit, acesta nu a fost pus în executare niciodată, așa încât nu se poate pune problema rezoluțiunii.

În aceste condiții, reclamanta nu a contribuit la edificarea stației de benzină, așa încât cererea de restituire nu este întemeiată. În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică. În baza actelor existente la dosar și a actualizării sumelor la nivelul lunii decembrie 1999, expertul tehnic a concluzionat că reclamanta a achitat suma totală. O nouă expertiză tehnică a actualizat valoarea stației de benzină.

Aceste valori au fost modificate ulterior, prin completarea expertizei ca urmare a formulării de obiecțiuni de către reclamantă și pârâta I. A fost efectuată și o expertiză contabilă, care a identificat facturile emise de furnizori către cele două asociate și a concluzionat că reclamanta a înregistrat în evidența contabilă facturile și a achitat valoarea acestora, cu excepția facturii din 25 iunie 1994. La dosar au mai fost depuse și două expertize tehnice extrajudiciare, realizate la cererea reclamantei, respectiv a pârâtei I. Prin sentința civilă nr.688 din 17 noiembrie 2000, Tribunalul Sălaj, Secția civilă a admis acțiunea și a obligat pârâtele, în solidar, să plătească despăgubiri, cu dobânda de 35% pe an, începând cu data de 16 decembrie 1998 și până la achitarea integrală a debitului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că expertiza efectuată în cauză este în concordanță cu lucrările efectuate la stația de benzină și cu plata lucrărilor efectuate de reclamantă, așa încât a validat-o și a dispus obligarea potrivit concluziilor acesteia. Pârâtele au declarat apel, susținând că sentința este netemeinică și nelegală deoarece: - instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obiectului dedus judecății, ci asupra a ceea ce nu s-a cerut, cu încălcarea principiului disponibilității; - s-a făcut o greșită aplicare a legii, atât în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor legale privind obligațiile solidare și prescripția extinctivă iar instanța a aplicat dispozițiile Codului comercial unui raport juridic civil; - starea de fapt nu este în concordanță cu materialul probator administrat.

Curtea de Apel Cluj, Secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr.533 din 17 mai 2001, a admis în parte apelul declarat de pârâta I și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâtele, în solidar, la plata despăgubirilor. Constatând că instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra apelului declarat de pârâta M. C. împotriva hotărârii primei instanțe, Curtea Supremă de Justiție,Secția comercială, prin decizia nr.2534 din 9 mai 2003, a admis recursurile declarate de pârâți împotriva deciziei nr.533 din 17 mai 2001 a Curții de Apel Cluj, Secția comercială și de contencios administrativ, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării apelurilor.

Prin decizia nr.43 din 27 ianuarie 2004, Curtea de Apel Cluj, Secția comercială și de contencios administrativ a respins apelurile declarate de părți împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondate. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut caracterul comercial al litigiului, formularea acțiunii înlăuntrul termenului de prescripție și deținerea în fapt de către pârâte a stației de benzină edificată cu contribuția reclamantei. Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâtele au declarat recurs. Pârâta M.C. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe și, pe fond, respingerea acțiunii. În subsidiar, pârâta a solicitat admiterea în parte a apelului și stabilirea despăgubirilor la nivelul lunii decembrie 1999, fără dobânzi.

Pârâta II a susținut că în mod greșit s-a reținut legitimarea procesuală pasivă a sa, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată. Totodată, instanțele au făcut o greșită aplicare a solidarității, cu privire la obligația de plată stabilită în favoarea reclamantei. Pârâta a susținut că în mod greșit a fost respinsă excepția dreptului la acțiune al reclamantei. Pe de altă parte, reclamanta nu poate pretinde că este, în raporturile cu pârâta II, în situația constructorului de bună credință, atâta timp cât stația de benzină a fost edificată de pârâta I. Pârâta I a solicitat, de asemenea, admiterea recursului, arătând că situația de fapt a fost stabilită eronat, contrar probatoriului administrat în în cauză din care rezultă că aceasta a edificat stația de benzină pe terenul proprietatea pârâtei II.

Excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei a fost eronat respinsă, în raport cu data chemării în judecată raportat la data edificării construcției. Pe de altă parte, pârâta a mai susținut că nu are calitate procesuală pasivă, în raport cu împrejurarea că reclamanta nu are calitatea de constructor ci doar a achitat parțial anumite lucrări. De altfel, instanța nu s-a preocupat de a examina și stabili natura juridică a dreptului reclamantei care, în nici un caz nu este unul real ci un drept de creanță. Întinderea dreptului de creanță a fost greșit stabilită, ca urmare a reactualizării inclusiv a taxei pe valoarea adăugată iar obligația de plată a dobânzii a fost greșit stabilită sub aspectul temeiului, cu referire la lipsa unui contract comercial, a cuantumului, precum și a datei de la care curge, cu referire la stabilirea unei date anterioare exigibilității sumei.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, s-a stabilit în cauză că între reclamantă și pârâta I a intervenit un contract de asociere privitor la edificarea unei stații de benzină, pe terenul pârâtei II, în vederea realizării în comun a unei activități comerciale. Drept urmare, față de dispozițiile art.893 C. com. raportat la art.56 C.com, cu mențiunea că prin „act” cele două texte nu au în vedere numai contractele ci orice fapt juridic apt a crea obligații, în mod legal s-a apreciat că litigiul este de competența jurisdicției comerciale, așa încât recursurile se constată a fi nefondate sub aspectul acestei critici. Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958 „prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită”.

Din actele dosarului rezultă edificarea în comun de către reclamantă și pârâta I a stației de benzină B.. După începerea derulării activității comerciale specifice prin stația menționată, urma să producă efecte între reclamantă și pârâta I convenția privitoare la evaluarea participării fiecărei părți și stabilirea cotei din profit corespunzător aportului. Pârâta II, ulterior edificării construcției a intabulat construcția în cartea funciară pe numele său. Reclamanta a formulat acțiune în rectificarea cărții funciare. Din momentul respingerii irevocabile a cererii sale, reclamanta a avut certitudinea imposibilității realizării contractului de asociere. Drept urmare, în mod corect instanțele au reținut această împrejurare ca moment al nașterii dreptului la acțiune, așa încât recursurile se constată a fi neîntemeiate și sub aspectul acestei critici.

Potrivit art.42 C.com., solidaritatea „nu se aplică la necomercianți pentru operațiuni care, în cât îi privește, nu sunt fapte de comerț”. În cauză, obligația de plată a pârâtei I, decurgând din contractul de asociere, este una comercială. Pârâta II nu este parte în contractul de asociere și, în consecință, nu are calitate de codebitor, ținută solidar la plată. Obligația acesteia de plată a luat naștere din valorificarea drepturilor prevăzute de codul civil în considerarea calității sale de titular al dreptului de proprietate asupra terenului pe care a fost edificată stația de benzină. Drept urmare, acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile art.42 alineatul ultim din codul comercial, recursul declarat de pârâta II fiind fondat sub aspectul acestei critici.

În consecință, Curtea a respins recursul declarat de pârâta I, a admis recursul declarat de pârâta II, a modificat în parte decizia atacată, în sensul că a admis apelul declarat de aceeași parte și a modificat sentința în sensul înlăturării solidarității.