ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1035/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții N.M. și N.V. au chemat în judecată pe pârâții M.I., M.M., S.C. S.B. S.R.L. Timișoara (fostă S.C. M.H.I. S.R.L.) K.M.M. (decedată) prin moștenitorii M.A. și A.M. și I.V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să: - se constate că reclamanții împreună cu pârâtul I.V. au executat și realizat construcția stației de benzină din Timișoara, compusă din casa stației, platformă, drum de acces, instalațiile aferente; - să fie obligați pârâții 1 - 4 la plata investiției; - să fie obligați la plata dividendelor rezultate din activitatea S.C. S.B. S.R.L., fostă S.C. M.H.I. S.R.L., de la începerea activității; - să fie obligați pârâții la plata cotei de 49% din profit, după ce se va recupera valoarea investiției, pe durata existenței stației.

Ulterior, reclamanții și-au precizat valoarea pretențiilor la suma de 400.000.000 lei la nivelul anului 1994. Prin sentința civilă nr. 1326 din 20 septembrie 2000, Tribunalul Timiș a respins acțiunea reclamanților, astfel cum a fost precizată. Din probele administrate în cauză, inclusiv expertiza tehnică și expertiza contabilă, instanța de fond a reținut că pârâții M.I. și M.M. au încheiat o convenție cu reclamanta N.M. și pârâtul I.V. ca împreună cu reclamantul N.V. să execute construcția stației de benzină situată în Timișoara. Conform înscrisului intitulat „contract de colaborare” urma ca reclamanții și pârâtul I.V. să procure materialele necesare construcției, să execute lucrările de construcții și instalații pe cheltuiala acestora urmând ca, după punerea în funcțiune a investiției, aceștia să-și recupereze din dividende contravaloarea lucrărilor de investiții făcute și acceptate de către pârâții M.I.

și M.M. Totodată, au prevăzut și clauza că pârâții M.I. și M.M. pot să-și încaseze dividendele numai după ce reclamanții N.M., N.V. și pârâtul I.V. și-au recuperat sumele investite în edificarea construcției. Totodată, prin același înscris părțile au consemnat faptul că vor participa în cotă de 51% pârâții M.I. și M.M., iar reclamanții și pârâtul I.V. în cotă de 49%, urmând ca procentul de participare între cei trei să se stabilească, fără a se clarifica exact dacă participarea este cu privire la edificarea obiectivului de investiții sau o participare pe parcursul dării în funcțiune a obiectivului. Înscrisul intitulat „contract de colaborare” nu poate fi interpretat ca fiind un contract de societate deoarece legea prevede condițiile speciale pentru încheierea acestuia, apoi societatea S.C.

S.B. S.R.L., conform adresei de la O.R.C., a fost constituită în anul 1992 și are ca asociați pârâții M.I. și M.M. și K.M.M. și nu s-au depus la dosar acte modificatoare, deci reclamanții și pârâtul I.V. nu au calitatea de asociați și nici nu s-a pus problema, de asemenea, a existenței vreunui contract de asociere în participațiune între o persoană juridică (pârâta) și persoanele fizice, reclamanții, contract prin care să se prevadă drepturile și obligațiile stabilite de participanți. Ca urmare, înțelegerea dintre părți privind executarea investiției obiectivului stație de benzină este apreciat ca fiind un contract de antrepriză. În baza înțelegerii s-au demarat lucrările privind executarea stației, dar aceasta s-a executat conform autorizației nr. 74 din 4 martie 1994 ce are la bază proiectul nr. 151/1993 elaborat de S.C.

T. S.R.L. Timișoara, operațiuni care au fost efectuate de către pârâții M.I. și M.M. și nu de către reclamanți. Conform concluziilor expertului constructor, la executarea acestui obiectiv, nu s-a respectat proiectul întocmit, lipsesc documentele de atestare calitativă a lucrărilor, lipsesc, de asemenea, situațiile de lucrări semnate de părți care să confirme valorile și cantitățile realizate, apoi materialele de bază folosite sunt recuperate de la alte lucrări. Prin concluziile raportului de expertiză în construcții s-a stabilit că valoarea de circulație a obiectivului este de 688.367.000 lei. Prin răspunsul la obiecțiunile formulate expertul a arătat că a solicitat părților (reclamanților și pârâtului I.V.) să prezinte actele contabile cu plățile aferente prin realizarea obiectivului în vederea calculului contribuției părților la realizarea obiectivului dar nu s-au pus astfel de acte la dispoziție de către aceștia.

Prin expertiza contabilă efectuată în cauză, care a avut ca obiectiv stabilirea pe baza actelor justificative a contribuției pârâților M.I. și M.M., a reclamanților N.M. și N.V. și a pârâtului I.V. la edificarea investiției, s-a concluzionat că: La efectuarea expertizei reclamanții N.M. și N.V. și pârâtul I.V. nu au depus documentele justificative, iar reclamantul N.V. a recunoscut că nu are asemenea acte, iar pârâții M.I. și M.M. au pus la dispoziție toate documentele contabile. Din concluziile raportului de expertiză contabilă rezultă că, pentru edificarea investiției, totalul cheltuielilor efectuate este în sumă de 55.944.410 lei din care pârâtul I.V., până la data de 25 martie 1995 când a plecat, a avut o contribuție de 25.265.425 lei compusă din contravaloare materiale în sumă de 23.565.825 lei și manoperă 1.700.600 lei, iar pârâții M.I.

și M.M. au avut o contribuție de 30.679.015 lei. Cu privire la reclamanții N.M. și N.V. se arată că, din documentele contabile, nu există vreo contribuție a acestora. Se mai arată că documentele privind materialele pârâtului I.V. în valoare de 23.565.825 lei au fost evaluate și în valută (mărci germane) la cursul oficial al datei și echivalentul cu suma de 21.888,47 mărci germane, iar desocotirea pentru munca prestată și valoarea materialelor s-a făcut cu pârâtul I.V. în sumă de 66.000 mărci germane astfel că, făcând compararea sumei plătite de 66.00 mărci germane cu valoarea materialelor de 21.888,47 mărci germane, rezultă că pârâtului I.V. i s-a plătit munca prestată la valoare foarte bună (diferența dintre acestea).

Mai mult, din verificarea documentelor partajate ca reprezentând cheltuieli ale pârâtului I.V. cu semnătura sa, acestea reprezintă doar suma de 13.711.751 lei. Ca urmare, se concluzionează că pârâtul I.V. a fost plătit de pârâții M.I. și M.M., iar reclamanții nu au prezentat documente din care să rezulte vreo contribuție, deși la dosar sunt corespondențe, adrese prin care li s-a solicitat insistent să prezinte documentele justificative. Din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că aceștia știau de înțelegerea părților privind executarea lucrărilor la stația de benzină. Martora pârâtului I.V., care era contabila societății la data când se edifica stația, a arătat că, personal, a efectuat lucrările de centralizare a cheltuielilor efectuate cu edificarea stației și în aceasta apăreau ca sume cheltuite pârâtul I.V.

și familia M. Cu privire la chitanțele prezentate de I.V., acesta a declarat că acestea erau depuse de pârât și el, personal, a spus că sunt în numele celor doi reclamanți, pârâtul I.V. reprezentând în numele său și pe cei doi. La interogatoriul luat, pârâtul I.V. recunoaște că a primit ca plată de la familia M. suma totală de 66.000 mărci germane și acestea sunt conform chitanțelor, nu știe care este valoarea cheltuielilor efectuate cu investiția, personal, recunoaște că a luat banii pe chitanțele predate, dar au rămas multe chitanțe netrecute în situație dar, la toate solicitările de a depune restul chitanțelor sau actelor invocate cu privire la cheltuielile ocazionate cu investiția, acesta nu a fost în măsură să facă dovada.

Nici reclamanta N.M., la interogatoriul luat, nu a putut preciza suma la care se ridică contribuția personală a acesteia la edificarea obiectivului și, de asemenea, la toate solicitările nu a depus vreun document (chitanță privind cheltuielile efectuate și pe care astfel, le-ar datora pârâții M.), neputându-se astfel, face dovada modului de calcul al pretențiilor solicitate prin acțiune în sumă de 400 milioane lei. În considerarea celor arătate mai sus, cu privire la pretențiile reclamanților privind obligarea pârâților 1 - 4 la plata investiției edificate, stație benzină compusă din construcțiile aparținătoare arătate sunt neîntemeiate, nedovedite, reclamanții nu au făcut dovada vreunei cheltuieli cu achiziționarea de materiale sau alte operațiuni și, conform art. 1191 C. civ.

care dispune ca dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată, precum și art. 1169 C. civ. care dispune că cel ce face afirmație în fața justiției trebuie să o dovedească. Cu privire la cererea privind plata dividendelor rezultate din activitatea pârâtei S.C. S.B. S.R.L, fostă M.H.I.

S.R.L., de la începerea activității sale (16 decembrie 1994), prin exploatarea stației de benzină și până la acoperirea sumei stabilite la pct. a, de asemenea, este neîntemeiată deoarece, pe lângă considerentele arătate mai sus, dreptul la dividende se cuvine numai categoriei de „asociați” la o persoană juridică societate comercială, or, din actele de la dosar nu reiese ca reclamanții să fie acționarii pârâtei persoană juridică, să fi subscris și vărsat capital social apoi, de asemenea, nici calitatea de asociat în participațiune nu poate fi apreciată ca având-o deoarece, nici în această situație, nu s-a făcut dovada participării cu capitalul subscris și vărsat în proporția pe care o solicită, de 49% la așa-zisa asociere în participațiuni.

De asemenea, nici pretenția privind plata, privind cota de 49% din profit după ce se recuperează contravaloarea investiției pe durata existenței stației nu este întemeiată deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, părțile nu au calitatea de acționari sau de asociați în participațiune din care să se poată verifica modul în care a subscris și vărsat capital, precum și înțelegerea dintre părți privind modul de distribuire al dividendelor și profitului realizat, urmare a unei activități comerciale în condițiile prevăzute de lege. Pentru aceste considerente, acțiunea a fost respinsă ca nedovedită și neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 150 din 19 februarie 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, a respins apelul reclamanților și i-a obligat să plătească intimaților suma de 15.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel. În motivarea deciziei s-a reținut că, din actele dosarului, rezultă că reclamanții nu și-au dovedit pretențiile referitoare la pretinsele contribuții la edificarea stației de benzină situată în Timișoara. Critica referitoare la neluarea în considerare a depoziției martorei C.A. a fost respinsă întrucât proba testimonială în discuție nu se coroborează cu celelalte probe administrate. În ceea ce privește expertizele efectuate în cauză, s-a reținut că au fost lămuritoare sub aspectul împrejurărilor de fapt care au fost reținute de instanța de fond, iar cererea apelanților privind efectuarea unor noi expertize a fost respinsă ca neconcludentă.

Au fost considerate pertinente și considerentele primei instanțe referitoare la interpretarea „contractului de colaborare”, acesta neputând fi calificat, pentru motivele reținute în sentință, ca fiind un contract de societate, iar pe de altă parte, nu îndeplinește cerințele prevăzute de Codul comercial pentru a fi calificat un contract de asociere în participațiune. Reclamanții au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 și 11 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenții susțin că instanțele nu au calificat corect raporturile juridice stabilite prin convenția încheiată de părți pe care pârâții aveau obligația să o execute cu bună credință.

Mai susțin că, în mod greșit, nu s-a dat eficiență probei testimoniale, respectiv depoziției martorei C.A. și că expertizele nu au răspuns la obiectivele stabilite. Recurenții consideră că instanțele nu au soluționat legal cauza și nu au stabilit corect situația de fapt. În ședința de judecată, reprezentantul recurenților a declarat că nu mai susține motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. Recursul este neîntemeiat. Se constată că recurenții își întemeiază recursul pe prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ.

dar nu arată care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii pe care le cuprinde decizia recurată (art. 304 pct. 7) sau în ce mod instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, i-a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic (art. 304 pct. 8), care parte din dispozitivul deciziei recurate este lipsită de temei legal, respectiv care a fost legea încălcată sau aplicată greșit de instanță (art. 304 pct. 9) și care este mijlocul de apărare sau dovada administrată hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii asupra căreia instanța nu s-a pronunțat (art. 304 pct. 10). În ce privește natura juridică a convenției dintre părți, se constată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au calificat în mod corect natura raporturilor juridice existente între recurenți și intimații - pârâți.

Astfel, în mod legal s-a reținut că înscrisul intitulat „contract de colaborare” are natura juridică a unui contract de antrepriză și nu pe cea a unui contract de societate, deoarece legea prevede condiții speciale pentru încheierea acestuia, iar în speță nu s-a dovedit existența unui contract de asociere în participațiune între reclamanți (persoane fizice) și o persoană juridică (pârâta S.C. S.B. S.R.L.) prin care să se prevadă drepturile și obligațiile asociaților. În ceea ce privește forța obligatorie a contractului, din probele administrate în cauză, rezultă că recurenții nu și-au îndeplinit obligațiile asumate și nu au fost în măsură să prezinte documente din care să rezulte pretinsa contribuție la edificarea stației de benzină.

Din probele administrate în cauză, rezultă că edificarea stației de benzină s-a făcut cu contribuția exclusivă a intimaților M.I. și M.M. și I.V. Din recunoașterea pârâtului I.V. și din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că acesta a investit suma de 23.565.825 lei (21.888,47 mărci germane), iar în urma desocotirii a primit de la M.I. și M.M. suma de 66.000 mărci germane, reprezentând contravaloarea materialelor și a muncii prestate. În această situație, susținerea recurentei referitoare la calificarea raporturilor juridice dintre părți și eficiența convenției dintre părți, urmează să fie respinsă. Cu privire la critica privind neluarea în considerare a probei testimoniale a martorei C.A., se constată că este neîntemeiată întrucât, în decizia recurată, se analizează depoziția martorei respective și se reține că aceasta nu se coroborează cu celelalte probe administrate.

Cu privire la pretinsele omisiuni ale experților de a răspunde la obiectivele stabilite, se constată că expertizele efectuate au lămurit aspectele privind situația de fapt și modul de realizare și finanțare a investiției. Experții au efectuat cele două expertize pe baza documentelor puse la dispoziție de părți și a actelor existente la sediul societății, recurenții recunoscând la interogatoriu că nu sunt în măsură să dovedească pretinsa contribuție la edificarea stației de benzină. În aceste condiții, s-a respins în mod întemeiat cererea reclamanților privind efectuarea unor noi expertize. Pentru aceste considerente, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanții N.M. și N.V., împotriva deciziei nr. 150 din 19 februarie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 februarie 2003.