ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1035/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1035/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanții N.M. și N.V. au chemat

în judecată pe pârâții M.I., M.M., S.C. S.B. S.R.L. Timișoara (fostă S.C.

M.H.I. S.R.L.) K.M.M. (decedată) prin moștenitorii M.A. și A.M. și I.V.,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să:

- se constate că reclamanții

împreună cu pârâtul I.V. au executat și realizat construcția stației de benzină

din Timișoara, compusă din casa stației, platformă, drum de acces, instalațiile

aferente;

- să fie obligați pârâții 1 - 4 la

plata investiției;

- să fie obligați la plata

dividendelor rezultate din activitatea S.C. S.B. S.R.L., fostă S.C. M.H.I.

S.R.L., de la începerea activității;

- să fie obligați pârâții la plata

cotei de 49% din profit, după ce se va recupera valoarea investiției, pe durata

existenței stației.

Ulterior, reclamanții și-au precizat

valoarea pretențiilor la suma de 400.000.000 lei la nivelul anului 1994.

Prin sentința civilă nr. 1326 din 20

septembrie 2000, Tribunalul Timiș a respins acțiunea reclamanților, astfel cum

a fost precizată.

Din probele administrate în cauză,

inclusiv expertiza tehnică și expertiza contabilă, instanța de fond a reținut

că pârâții M.I. și M.M. au încheiat o convenție cu reclamanta N.M. și pârâtul

I.V. ca împreună cu reclamantul N.V. să execute construcția stației de benzină

situată în Timișoara.

Conform înscrisului intitulat

„contract de colaborare” urma ca reclamanții și pârâtul I.V. să procure

materialele necesare construcției, să execute lucrările de construcții și

instalații pe cheltuiala acestora urmând ca, după punerea în funcțiune a

investiției, aceștia să-și recupereze din dividende contravaloarea lucrărilor

de investiții făcute și acceptate de către pârâții M.I. și M.M.

Totodată, au prevăzut și clauza că

pârâții M.I. și M.M. pot să-și încaseze dividendele numai după ce reclamanții

N.M., N.V. și pârâtul I.V. și-au recuperat sumele investite în edificarea

construcției.

Totodată, prin același înscris

părțile au consemnat faptul că vor participa în cotă de 51% pârâții M.I. și

M.M., iar reclamanții și pârâtul I.V. în cotă de 49%, urmând ca procentul de

participare între cei trei să se stabilească, fără a se clarifica exact dacă

participarea este cu privire la edificarea obiectivului de investiții sau o

participare pe parcursul dării în funcțiune a obiectivului.

Înscrisul intitulat „contract de

colaborare” nu poate fi interpretat ca fiind un contract de societate deoarece

legea prevede condițiile speciale pentru încheierea acestuia, apoi societatea

S.C. S.B. S.R.L., conform adresei de la O.R.C., a fost constituită în anul 1992

și are ca asociați pârâții M.I. și M.M. și K.M.M. și nu s-au depus la dosar

acte modificatoare, deci reclamanții și pârâtul I.V. nu au calitatea de

asociați și nici nu s-a pus problema, de asemenea, a existenței vreunui

contract de asociere în participațiune între o persoană juridică (pârâta) și

persoanele fizice, reclamanții, contract prin care să se prevadă drepturile și

obligațiile stabilite de participanți.

Ca urmare, înțelegerea dintre părți

privind executarea investiției obiectivului stație de benzină este apreciat ca

fiind un contract de antrepriză.

În baza înțelegerii s-au demarat

lucrările privind executarea stației, dar aceasta s-a executat conform

autorizației nr. 74 din 4 martie 1994 ce are la bază proiectul nr. 151/1993

elaborat de S.C. T. S.R.L. Timișoara, operațiuni care au fost efectuate de

către pârâții M.I. și M.M. și nu de către reclamanți.

Conform concluziilor expertului

constructor, la executarea acestui obiectiv, nu s-a respectat proiectul

întocmit, lipsesc documentele de atestare calitativă a lucrărilor, lipsesc, de

asemenea, situațiile de lucrări semnate de părți care să confirme valorile și

cantitățile realizate, apoi materialele de bază folosite sunt recuperate de la

alte lucrări.

Prin concluziile raportului de

expertiză în construcții s-a stabilit că valoarea de circulație a obiectivului

este de 688.367.000 lei.

Prin răspunsul la obiecțiunile

formulate expertul a arătat că a solicitat părților (reclamanților și pârâtului

I.V.) să prezinte actele contabile cu plățile aferente prin realizarea

obiectivului în vederea calculului contribuției părților la realizarea

obiectivului dar nu s-au pus astfel de acte la dispoziție de către aceștia.

Prin expertiza contabilă efectuată

în cauză, care a avut ca obiectiv stabilirea pe baza actelor justificative a

contribuției pârâților M.I. și M.M., a reclamanților N.M. și N.V. și a

pârâtului I.V. la edificarea investiției, s-a concluzionat că:

La efectuarea expertizei reclamanții

N.M. și N.V. și pârâtul I.V. nu au depus documentele justificative, iar

reclamantul N.V. a recunoscut că nu are asemenea acte, iar pârâții M.I. și M.M.

au pus la dispoziție toate documentele contabile.

Din concluziile raportului de

expertiză contabilă rezultă că, pentru edificarea investiției, totalul

cheltuielilor efectuate este în sumă de 55.944.410 lei din care pârâtul I.V.,

până la data de 25 martie 1995 când a plecat, a avut o contribuție de

25.265.425 lei compusă din contravaloare materiale în sumă de 23.565.825 lei și

manoperă 1.700.600 lei, iar pârâții M.I. și M.M. au avut o contribuție de

30.679.015 lei.

Cu privire la reclamanții N.M. și

N.V. se arată că, din documentele contabile, nu există vreo contribuție a

acestora.

Se mai arată că documentele privind

materialele pârâtului I.V. în valoare de 23.565.825 lei au fost evaluate și în

valută (mărci germane) la cursul oficial al datei și echivalentul cu suma de

21.888,47 mărci germane, iar desocotirea pentru munca prestată și valoarea

materialelor s-a făcut cu pârâtul I.V. în sumă de 66.000 mărci germane astfel

că, făcând compararea sumei plătite de 66.00 mărci germane cu valoarea

materialelor de 21.888,47 mărci germane, rezultă că pârâtului I.V. i s-a plătit

munca prestată la valoare foarte bună (diferența dintre acestea).

Mai mult, din verificarea

documentelor partajate ca reprezentând cheltuieli ale pârâtului I.V. cu

semnătura sa, acestea reprezintă doar suma de 13.711.751 lei.

Ca urmare, se concluzionează că

pârâtul I.V. a fost plătit de pârâții M.I. și M.M., iar reclamanții nu au

prezentat documente din care să rezulte vreo contribuție, deși la dosar sunt

corespondențe, adrese prin care li s-a solicitat insistent să prezinte

documentele justificative.

Din declarațiile martorilor audiați

în cauză, rezultă că aceștia știau de înțelegerea părților privind executarea

lucrărilor la stația de benzină. Martora pârâtului I.V., care era contabila

societății la data când se edifica stația, a arătat că, personal, a efectuat

lucrările de centralizare a cheltuielilor efectuate cu edificarea stației și în

aceasta apăreau ca sume cheltuite pârâtul I.V. și familia M.

Cu privire la chitanțele prezentate

de I.V., acesta a declarat că acestea erau depuse de pârât și el, personal, a

spus că sunt în numele celor doi reclamanți, pârâtul I.V. reprezentând în

numele său și pe cei doi.

La interogatoriul luat, pârâtul I.V.

recunoaște că a primit ca plată de la familia M. suma totală de 66.000 mărci

germane și acestea sunt conform chitanțelor, nu știe care este valoarea

cheltuielilor efectuate cu investiția, personal, recunoaște că a luat banii pe

chitanțele predate, dar au rămas multe chitanțe netrecute în situație dar, la

toate solicitările de a depune restul chitanțelor sau actelor invocate cu

privire la cheltuielile ocazionate cu investiția, acesta nu a fost în măsură să

facă dovada.

Nici reclamanta N.M., la

interogatoriul luat, nu a putut preciza suma la care se ridică contribuția

personală a acesteia la edificarea obiectivului și, de asemenea, la toate

solicitările nu a depus vreun document (chitanță privind cheltuielile efectuate

și pe care astfel, le-ar datora pârâții M.), neputându-se astfel, face dovada

modului de calcul al pretențiilor solicitate prin acțiune în sumă de 400

milioane lei.

În considerarea celor arătate mai

sus, cu privire la pretențiile reclamanților privind obligarea pârâților 1 - 4

la plata investiției edificate, stație benzină compusă din construcțiile

aparținătoare arătate sunt neîntemeiate, nedovedite, reclamanții nu au făcut

dovada vreunei cheltuieli cu achiziționarea de materiale sau alte operațiuni

și, conform art. 1191 C. civ. care dispune ca dovada actelor juridice al căror

obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei nu se poate face decât prin

act autentic sau prin act sub semnătură privată, precum și art. 1169 C. civ.

care dispune că cel ce face afirmație în fața justiției trebuie să o dovedească.

Cu privire la cererea privind plata

dividendelor rezultate din activitatea pârâtei S.C. S.B. S.R.L, fostă M.H.I.

S.R.L., de la începerea activității sale (16 decembrie 1994), prin exploatarea

stației de benzină și până la acoperirea sumei stabilite la pct. a, de

asemenea, este neîntemeiată deoarece, pe lângă considerentele arătate mai sus,

dreptul la dividende se cuvine numai categoriei de „asociați” la o persoană

juridică societate comercială, or, din actele de la dosar nu reiese ca

reclamanții să fie acționarii pârâtei persoană juridică, să fi subscris și

vărsat capital social apoi, de asemenea, nici calitatea de asociat în

participațiune nu poate fi apreciată ca având-o deoarece, nici în această

situație, nu s-a făcut dovada participării cu capitalul subscris și vărsat în

proporția pe care o solicită, de 49% la așa-zisa asociere în participațiuni.

De asemenea, nici pretenția privind

plata, privind cota de 49% din profit după ce se recuperează contravaloarea

investiției pe durata existenței stației nu este întemeiată deoarece, așa cum

s-a arătat mai sus, părțile nu au calitatea de acționari sau de asociați în

participațiune din care să se poată verifica modul în care a subscris și vărsat

capital, precum și înțelegerea dintre părți privind modul de distribuire al

dividendelor și profitului realizat, urmare a unei activități comerciale în

condițiile prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, acțiunea

a fost respinsă ca nedovedită și neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 150 din 19

februarie 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios

administrativ, a respins apelul reclamanților și i-a obligat să plătească

intimaților suma de 15.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea deciziei s-a reținut

că, din actele dosarului, rezultă că reclamanții nu și-au dovedit pretențiile

referitoare la pretinsele contribuții la edificarea stației de benzină situată

în Timișoara.

Critica referitoare la neluarea în

considerare a depoziției martorei C.A. a fost respinsă întrucât proba

testimonială în discuție nu se coroborează cu celelalte probe administrate.

În ceea ce privește expertizele

efectuate în cauză, s-a reținut că au fost lămuritoare sub aspectul

împrejurărilor de fapt care au fost reținute de instanța de fond, iar cererea

apelanților privind efectuarea unor noi expertize a fost respinsă ca

neconcludentă.

Au fost considerate pertinente și

considerentele primei instanțe referitoare la interpretarea „contractului de

colaborare”, acesta neputând fi calificat, pentru motivele reținute în

sentință, ca fiind un contract de societate, iar pe de altă parte, nu

îndeplinește cerințele prevăzute de Codul comercial pentru a fi calificat un contract

de asociere în participațiune.

Reclamanții au declarat recurs în

temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 și 11 C. proc. civ., solicitând casarea

deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenții susțin că instanțele nu

au calificat corect raporturile juridice stabilite prin convenția încheiată de

părți pe care pârâții aveau obligația să o execute cu bună credință.

Mai susțin că, în mod greșit, nu s-a

dat eficiență probei testimoniale, respectiv depoziției martorei C.A. și că

expertizele nu au răspuns la obiectivele stabilite.

Recurenții consideră că instanțele

nu au soluționat legal cauza și nu au stabilit corect situația de fapt.

În ședința de judecată,

reprezentantul recurenților a declarat că nu mai susține motivul de recurs

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ.

Recursul este neîntemeiat.

Se constată că recurenții își

întemeiază recursul pe prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ. dar

nu arată care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii pe

care le cuprinde decizia recurată (art. 304 pct. 7) sau în ce mod instanța a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, i-a schimbat natura sau

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic (art. 304 pct. 8), care parte din

dispozitivul deciziei recurate este lipsită de temei legal, respectiv care a

fost legea încălcată sau aplicată greșit de instanță (art. 304 pct. 9) și care

este mijlocul de apărare sau dovada administrată hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii asupra căreia instanța nu s-a pronunțat (art. 304 pct. 10).

În ce privește natura juridică a

convenției dintre părți, se constată că atât instanța de fond, cât și instanța

de apel au calificat în mod corect natura raporturilor juridice existente între

recurenți și intimații - pârâți.

Astfel, în mod legal s-a reținut că

înscrisul intitulat „contract de colaborare” are natura juridică a unui

contract de antrepriză și nu pe cea a unui contract de societate, deoarece

legea prevede condiții speciale pentru încheierea acestuia, iar în speță nu s-a

dovedit existența unui contract de asociere în participațiune între reclamanți

(persoane fizice) și o persoană juridică (pârâta S.C. S.B. S.R.L.) prin care să

se prevadă drepturile și obligațiile asociaților.

În ceea ce privește forța

obligatorie a contractului, din probele administrate în cauză, rezultă că

recurenții nu și-au îndeplinit obligațiile asumate și nu au fost în măsură să

prezinte documente din care să rezulte pretinsa contribuție la edificarea

stației de benzină.

Din probele administrate în cauză,

rezultă că edificarea stației de benzină s-a făcut cu contribuția exclusivă a

intimaților M.I. și M.M. și I.V.

Din recunoașterea pârâtului I.V. și

din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că acesta a investit suma de

23.565.825 lei (21.888,47 mărci germane), iar în urma desocotirii a primit de

la M.I. și M.M. suma de 66.000 mărci germane, reprezentând contravaloarea

materialelor și a muncii prestate.

În această situație, susținerea

recurentei referitoare la calificarea raporturilor juridice dintre părți și eficiența

convenției dintre părți, urmează să fie respinsă.

Cu privire la critica privind

neluarea în considerare a probei testimoniale a martorei C.A., se constată că

este neîntemeiată întrucât, în decizia recurată, se analizează depoziția

martorei respective și se reține că aceasta nu se coroborează cu celelalte

probe administrate.

Cu privire la pretinsele omisiuni

ale experților de a răspunde la obiectivele stabilite, se constată că

expertizele efectuate au lămurit aspectele privind situația de fapt și modul de

realizare și finanțare a investiției.

Experții au efectuat cele două

expertize pe baza documentelor puse la dispoziție de părți și a actelor

existente la sediul societății, recurenții recunoscând la interogatoriu că nu

sunt în măsură să dovedească pretinsa contribuție la edificarea stației de

benzină.

În aceste condiții, s-a respins în

mod întemeiat cererea reclamanților privind efectuarea unor noi expertize.

Pentru aceste considerente, recursul

urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de

reclamanții N.M. și N.V., împotriva deciziei nr. 150 din 19 februarie 2001 a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 20 februarie 2003.