ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 418/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC „N.S.” SRL Herculane Județul Caraș Severin împotriva deciziei nr.623 din 15 iunie 2000 a Curții de Apel Timișoara – Secția Comercială și de Contencios Administrativ. La apelul nominal s-au prezentat recurenta pârâtă SC „N.S.” SRL Băile Herculane prin avocat A.N. și intimata reclamantă SC „M.C.I.” SRL Cronea județul Caraș Severin prin avocat M.S. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recursul a fost timbrat, după care, Curtea, a acordat cuvântul părților. Reprezentantul recurentei a solicitat admiterea recursului pentru motivele scrise depuse la dosar pe care le-a susținut oral. Intimata prin reprzentanta sa a solicitat respingerea recursului, pentru motivele din întâmpinare cu cheltuieli de judecată.

C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea îngregistrată la 2 aprilie 1998, reclamanta SC „M.C.I.” SRL Cornea județul Caraș Severin a chemat în judecată pe pârâta SC „N.S.” SRL Băile Herculane, solicitând, instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că, este proprietara stației de alimentare cu produse petroliere C., situată în Cornea, și să dispună, în contradictoriu cu acceeași pârâtă, rezoluțiunea contractului de asociere în participațiune încheiat între cele două societăți.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, că pentru construirea stației Peco, și exploatarea în comun a acesteia, pârâta a contractat un împrumut bancar, a cărei restituire a fost garantată prin ipoteca constituită asupra bunurilor imobile ale asociatei C.A., din cadrul SC „M.C.I.”SRL, și cum acest împrumut nu a fost restituit la termen, a fost achitat împreună cu dobânzile aferente, de către reclamantă, situație în care, aceasta a considerat că, prin efectuarea acestor plăți, a devenit proprietatea utilajelor stației conform inventariului acestora. Totodată, mai arată reclamanta, că, urmare încetării prestațiilor, solicită, pronunțarea unor hotărâri prin care să se dispună, rezoluțiunea contractului de asociere în participațiune, încheiat între părțile semnatare.

Prin sentința nr.661 din 15 iulie 1999, Tribunalul Caraș Severin (investit prin hotărâre declinatorie de competență) a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC „M.C.I.” SRL, împotriva pârâtei SC „N.S.”SRL și în consecință a dispus, rezoluțiunea contractului de asociere în patricipațiune încheiat de părți la 10 martie 1994. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța a constatat că, din împrumutul bancar de 30.000.000 lei, contractat de pârâta SC „N.S.” SRL, au fost cumpărate trei pompe în valoare de 7.644.000 lei, două rezervoare în valoare de 20.744.714 lei, care se află în stația Peco construită în baza contractului de asociere, și că din acest împrumut, reclamanta SC „M.C.I.” SRL, a achitat 22.500.000 lei credit și 12.669.708 lei dobânzi, iar diferența a fost achitată de pârâtă SC „N.S.” SRL, respectiv 7.500.000 lei credit și 18.692.743 lei dobânzi bancare.

Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă, prin care aceasta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 248.462.000 lei, ca nedovedită. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, că, la data de 10 martie 1994 părțile în litigiu au încheiat pe durată nedeterminată un contract de asociere în participațiune, în vederea construirii în comun a unei stații PECO, pe lângă care să funcționeze o casă de schimb valutar, un complex comercial și alte utilități. Totodată, prima instanță, a mai reținut că, prin contract, s-a prevăzut că fiecare din părțile contractante, va participa la cheltuieli cu o cotă de 50%, care va fi păstrată și în ceea ce privește împărțirea profitului.

Cu toate acestea, pârâta, a restituit din împrumutul bancar,(și a plătit dobânzi) făcut în vederea construirii stației Peco, o sumă cu mult mai mică decât cota la care se obligase prin contract, respectiv 50%. A mai susținut instanța , în baza depoziției martorilor că, la scurt timp după punerea în funcțiune a stației – 14 ianuarie 1996 –, între părțile semnatare ale contractului de asociere în participațiune au apărut neînțelegeri serioase, care au degenerat ulterior printr-un atac armat îndreptat de salariații pârâtei împotriva familiei lui C.I., care administrau efectiv stația Peco, situație conflictuală, care s-a soldat prin întocmirea unui dosar penal.

În atare situație, prima instanță a reținut că, se impune, pronunțarea rezoluțiunii contractului de asociere în participațiune, în temeiul art.1201 cod civil, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate din cauze imputabile în exclusivitate acesteia, constând în neparticiparea la cheltuielile comune, privind construirea stației și achiziționarea de marfă, cu alte cuvinte, nu a desfășurat, activitatea prevăzută în contractul de asociere, datorită angajatului său V.D., care, prin faptele sale a generat starea conflictuală între cele două societăți. A mai reținut instanța că, în legătură cu bunurile cumpărate din împrumutul bancar, la achiziționarea cărora reclamanta a contribuit cu suma de 22.500.000 lei, iar pârâta cu 7.500.000 lei, părțile urmează a se desocoti la ieșirea din indiviziune.

În ceea ce privește pretenția pârâtei, formulată prin cererea reconvențională, privind obligarea reclamantei la plata sumei de 248.462.000 lei, cu titlu de daune, cauzate prin nederularea contractului de asociere în participațiune, prima instanță a reținut că, asocierea nu a durat decât șase luni și că la dosar nu există nici o probă, care să dovedească temeinicia acestor pretenții așa încât cu această motivare a respins cererea reconvențională. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâta SC „N.S.” SRL a fost respins prin decizia nr.623 din 15 iunie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția Comercială și de Contencios Administrativ. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut în esență că, bine prima instanță a apreciat în baza probelor administrate, culpa apelantei pârâte, SC „N.S.” SRL, constând în neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de asociere în participațiune și ca atare a pronunțat rezoluțiunea acestuia.

De asemenea, aceeași instanță, a mai reținut că, în mod justificat instanța fondului a respins cererea reconvențională, în condițiile în care, la dosar nu se află nici o probă care să confirme că pârâta ar fi suferit daune în echivalentul solicitat, din cauza neexecutării aceluiași contract. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta SC „N.S.” SRL Băile Herculane, susținând în esență că, numai printr-o greșită interpretare a probelor de la dosar și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, această instanță a menținut sentința tribunalului de admitere a acțiunii principale și de respingere a cererii reconvenționale.

Astfel se susține că, în mod criticabil, prima instanță a pronunțat rezoluțiunea contractului de asociere în participațiune reținând, în fundamentarea soluției, că, asocierea în participațiune nu mai poate continua din culpa excluvisă a recurentei pârâte, care în realitate este inexistentă, în loc să considere, așa cum o demonstrează probele de la dosar că aceasta aparține reclamantei, care a contribuit la cheltuielile necesare construirii stației Peco, numai în procent de 18,7% iar la cele privind aprovizionarea cu carburanți, numai cu 18,18%, adică, cu mult sub procentul de 50% așa cum s-a angajat prin contract, aceasta în afara faptului că și-a însușit în totalitate profitul realizat și în plus a procedat și la concedierea personalului angajat , de comun acord, pe care l-a înlocuit cu persoane care să-i servească interesele, pentru ca ulterior să hotărască tot unilateral și schimbarea denumirii firmei din SC „N.S.” SRL în SC „M.C.I.” SRL.

Mai susține recurenta că, în mod greșit, instanța de apel a menținut sentința și sub aspectul respingerii cererii sale reconvenționale, care era întemeiată, în raport cu dovezile existente la dosar (filele 19-22 recurs), din care rezultă că pârâta a contribuit la cheltuielile determinate de edificarea stației Peco, cu suma de 64.592.306 lei, iar reclamanta cu suma de 14.867.000 lei, astfel că în acest context, reclamanta trebuia pe cale reconvențională să-i restituie integral suma menționată care în echivalent reprezintă 51.763 D.M. iar reactualizată reprezintă 248.462.000 lei (adică atât cât a solicitat prin cererea reconvențională). În consecință, pârâta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, și pe fond , admiterea cererii reconvenționale, cu obligarea reclamantei la plata sumelor datorate și justificate prin cererea reconvențională.

Recursul pârâtei nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar, (filele 54 și 55 fond) rezultă că după o perioadă scurtă de timp, de la încheierea contractului de asociere în participațiune, relațiile dintre părțile semnatare s-au deteriorat, pentru ca în final, salariații pârâtei să recurgă la un atac armat, soldat cu un dosar penal, împotriva familiei lu iC.I., care se ocupa efectiv de administrarea stației Peco, edificată în urma asociarii realizate între părțile aflate în proces.

Față de gravitatea faptelor săvârșite de pârâtă, prin angajații săi, astfel cum rezultă din depozițiile martorilor care au fost audiați în cauză, în mod justificat, instanța fondului a apreciat că, asocierea nu mai poate continua din culpa exclusivă a pârâtei, constând în crearea unei stări conflictuale între părțile semnatare ale contractului, care s-a reflectat ulterior și în neparticiparea pârâtei la desfășurarea activității prevăzută în contractul de asociere și în mod deosebit la suportarea în cotele stabilite a cheltuielilor aferente construirii stației Peco și aprovizionării cu combustibil a acesteia.

Or, în acest context, bine, prima instanță, raportat și la celelalte probe de la dosar, care nu atestă nici o faptă de natură a demonstra culpa reclamantei în legătură cu încetarea asocierii, a pronunțat în acțiunea principală, rezoluțiunea contractului de asociere în participațiune, din culpa exclusivă a pârâtei, reținând lipsa oricărei dovezi care să confirme că, la rândul ei și reclamanta, prin comportarea sa, ar fi contribuit în vreun fel la împiedicarea pârâtei să-și execute obligațiile corelative asumate prin contractul de asociere. Este adevărat că prin actul aflat la fila 20 din dosarul de recurs părțile au stabilit că reclamanta a contribuit cu o sumă mai mică la edificarea stației PECO dar această problemă urmează a fi elucidată în cadrul altei pricini, care formează obiectul dosarului nr.570/1997 al Tribunalului Caraș Severin, iar din acest punct de vedere primul motiv de recurs va fi respins.

De altfel, motivele de recurs formulate de pârâtă nu au fost încadrate în dispozițiilor art.304 din Codul de procedură civilă, ele reprezentând de fapt o înșiruire a nemulțumirilor acesteia în legătură cu soluționarea cauzei. În ceea ce privește criticile legate de modul în care a fost rezolvată cererea reconvențională, se reține că, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile (fila 26 din dosarul judecătoriei) din concluziile căreia rezultă că suma pe care ar fi putut să o pretindă SC „N.S.” SRL Băile Herculane din derularea contractului de asociere este de 64.248.260 lei, conform evidențelor contabile, ceea ce actualizat reprezintă suma de 268.213.281 lei.

Cu toate acestea, instanțele au fost îndreptățite să respingă cererea reconvențională formulată de societatea comercială pârâtă deoarece acest calcul este unul ipotetic, pentru situația în care asocierea ar fi avut un caracter real, efectiv, or, în cauză, s-a demonstrat că, datorită neînțelegerilor intervenite asocierea nu a avut loc decât în primele șase luni, neexistând dovezi care să susțină pretențiile pârâtei în cererea reconvențională. Pentru aceste considerente, recursul pârâtei va fi respins în conformitate cu art.312 din Codul de procedură civilă. Totodată în lipsa unor dovezi concludente, urmează a fi respinsă cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge recursul declarat de pârâta SC „N.S.” SRL Băile Herculane, împotriva deciziei nr.623 din 15 iunie 2000 a Curții de Apel Timișoara – Secția Comercială și de Contencios Administrativ, ca nefondat. Respinge cererea de cheltuieli de judecată. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.