ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1619/2024

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 48 din 19.04.2022, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul A., prin întâmpinare și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. S.A. Craiova, în contradictoriu cu pârâții C., A., D. și E., având ca obiect pretenții.

Prin aceeași sentință a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta F. S.A. în favoarea reclamantei B. S.A. Craiova și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului D. suma de 4.500 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii s-a reținut în esență că reclamanta B. S.A. Craiova a formulat o acțiune în răspundere împotriva membrilor Consiliului de administrație C., A., D. și a conducerii executive, director general D. și director economic E., în baza hotărârii adunării generale a acționarilor nr. 2 din 25.04.2012. Reclamantul și intervenientul accesoriu au afirmat că pretențiile au drept cauză juridică răspunderea civilă delictuală a pârâților pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 225 și art. 241 din Legea nr. 297/2004 a pieței de capital și a obligațiilor de diligență, de prudență și loialitate și art. 144 indice 1, 144 indice 2, 144 indice 3 din Legea nr. 31/1990. Cum temeiul pretențiilor solicitate de reclamantă îl constituie dispozițiile art. 155 din Legea 31/1990, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., s-a reținut că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 și întrucât acțiunea prin care se solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul produs ca urmare unui fapt ilicit, are ca obiect valorificarea unui drept de creanță, fiind astfel prescriptibilă extinctiv.

Astfel, instanța de fond a apreciat că în speță momentul începerii curgerii termenului prescripției este cel obiectiv, respectiv data la care cel păgubit, reclamantul, trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, aceasta fiind data înregistrării la reclamantă a rapoartelor de audit intern și extern și în raport de data formulării cererii de chemare în judecată-24.12.2012, a constatat că termenul de prescripție de 3 ani nu era împlinit.

În ceea ce privește fondul cauzei s-a reținut că reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată, ulterior precizată, atragerea răspunderii pârâților pentru prejudiciu material în cuantum de 1.601.688,55 RON, susținând că faptele cauzatoare de prejudicii constau în încheierea celor trei convenții în dezavantajul B. S.A. Craiova și în favoarea societății G. S.R.L., în care pârâtul C. avea interese personale, fiind deținută de fiii acestuia.

Instanța de fond a reținut că obligațiile și răspunderea administratorilor și membrilor directoratului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, aceasta reprezentând o răspundere civilă contractuală și de cele speciale prevăzute în Legea Societăților Comerciale nr. 31/1990, aceasta reprezentând o răspundere civilă delictuală sau o răspundere penală. În ceea ce privește încălcarea de către pârâți a unei dispoziții legale sau a unei prevederi a actului constitutiv, instanța de fond a reținut că pârâților li se impută încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 225 și 241 din Legea 297/2004 a pieței de capital și a obligațiilor de diligență, de prudență și loialitate prevăzute art. 144 indice 1, 144 indice 2, 144 indice 3 din Legea 31/1990.

Instanța a reținut că între reclamanta B. S.A. și societatea G. S.R.L. s-au derulat mai multe litigii ce au avut ca obiect analiza celor trei acte (contractul de asociere în participațiune nr. x din 25 februarie 2008, actul adițional la acest contract, contractul comercial din 28.12.2009), respectiv: dosarul nr. x/2011 - soluționat definitiv și irevocabil prin Decizia nr. 4085 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție; dosarul nr. x/2013 - soluționat definitiv de Curtea de Apel Timișoara prin Decizia nr. 520R din 8 decembrie 2020; dosarul nr. x/2015 - soluționat definitiv de Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2018; dosarul nr. x/2018 - în prezent soluționat în apel prin Decizia nr. 224 din 11.05.2021 pronunțată de Tribunalul Dolj; dosarul nr. x/2016 - în prezent soluționat în primă instanță prin sentința nr. 8 din 03.02.2022.

Cu privire la existența unei cauze ilicite și fraudei la lege la încheierea fiecăruia dintre cele trei acte juridice, la interesul societății reclamante în a exploata stația de producere mixturi asfaltice și de a dezvolta acest sector de activitate, la lipsa unui conflict de interese în cazul pârâtului C. ca urmare a faptului că votul exprimat în adunările generale ale acționarilor reclamantei au fost date în favoarea intereselor SIF Oltenia S.A., precum și cu privire la lipsa vreunei încălcări a prevederilor legale respectiv a vreunei hotărâri a acționarilor reclamantei prin conduita acestui pârât, atât în perioada anterioară cât și la momentul încheierii actelor juridice invocate de către B. S.A, instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul x/2011

În considerentele sentinței nr. 167/29.03.2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în acest dosar, s-a reținut că la încheierea contractelor a căror nulitate se solicită, reclamantul a fost reprezentat de director general D. și director economic E., iar pârâtul de administrator H.(la încheierea contractului de asociere) ulterior la încheierea celorlalte două acte fiind reprezentat de administrator I..

Instanța de fond a reținut că prin decizia 126/17.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011, s-a stabilit că la data de 2 04.2009, între cele două părți s-a semnat actul adițional la contractul de asociere in participațiune nr. x/25.02.2008, în acest caz administratorul societății pârâte fiind I., aducându-se completări de natură să urgenteze punerea în funcțiune a instalației de producere mixturi asfaltice.

Totodată s-a reținut că prin decizia 4085/21.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011 s-a statuat în mod irevocabil că toate deciziile Consiliului de Administrație au fost confirmate de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor B. S.A. Craiova și nu s-a dovedit existența unei cauze ilicite și a fraudei la lege.

Cu privire la încălcarea de către pârâtul C. a obligației de raportare prevăzute art. 225 din Legea 297/2004 privind piața de capital și a obligației de loialitate prevăzute de art. 144 indice 3 alin. (1) și (2) din Legea 31/1990, instanța a reținut în primul rând că prin decizia 126/17.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011, s-au statuat cu putere de lucru judecat că "Asocierea în participațiune cu intimata pârâtă a fost aprobată în Consiliul de Administrație din data de 22.02.2008 al apelantei și la ședința respectivă a participat C. care a votat, iar din conținutul procesului-verbal nu rezultă faptul că, prin fiul său, H. administratorul intimatei la acea dată, avea indirect un interes în firma cu care urma să încheie asocierea.

În ceea ce privește încălcarea obligației de loialitate prevăzute de art. 144, indice 3 alin. (1) și (2) din Legea 31/1990 de către ceilalți pârâți, administratori și directori, în sensul că au ascuns față de acționari existența unui conflict de interese în care se află un membru al consiliului de administrație, instanța de fond a reținut că sfera persoanelor cărora legea le impune obligația de încunoștințare a celorlalți administratori, cenzorilor și auditorilor interni în cazul încheierii unei operațiuni revine doar administratorului care are interese contrare față de cele ale societății sau ale cărui soț, rude sau afini până la gradul IV inclusiv sunt interesate în acea operațiune, s-a apreciat că niciunul dintre pârâți nu au încălcat obligația de raportare prevăzute art. 225 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital și obligația de loialitate prevăzută de art. 144 indice 3 alin. (1) și (2) din Legea 31/1990.

Cu privire la încălcarea obligației prevăzute de art. 241 din Legea nr. 297/2004, instanța a reținut că deși operațiunile ce au făcut obiectul celor trei convenții au fost aprobate ulterior de către Adunarea Generală a Acționarilor, lipsa unei aprobări prealabile a Adunării Generale a Acționarilor poate pune în discuție legalitatea respectivelor acte juridice, și nu poate constitui temei al răspunderii patrimoniale, atât timp cât acționarii reclamantei au fost de acord cu aceste operațiuni economice și le-au ratificat prin votul lor.

În ceea ce privește încălcarea de către pârâți a obligațiilor de prudență și diligență prevăzute de art. 144 indice 1 și 2 din Legea 31/1990 în sensul că cele trei convenții au fost încheiate în defavoarea societății reclamante și sunt lezionare acesteia, instanța a reținut că administratorii și membrii directoratului nu încalcă obligațiile de prudență și diligență prevăzută la art. 144 indice 1 alin. (1), dacă în momentul luării unei decizii de afaceri el este în mod rezonabil îndreptățit să considere că acționează în interesul societății și pe baza unor informații adecvate.

Totodată, Tribunalul a constatat că prin rapoartele încheiate de auditorul intern la data de 23.03.2011 și de auditorul extern la data de 25.03.2011, ca urmare a solicitării SIF Oltenia S.A., s-a concluzionat că măsura achiziției stației de asfalt a fost necesară, oportună și eficientă și nu a produs prejudicii pentru societatea reclamantă.

De asemenea, prin decizia 4085/21.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011, s-a statuat în mod irevocabil că interesul social al societății B. S.A. a fost respectat prin aceste convenții, asocierea în participațiune urmând să asigure acesteia atât resursele bănești cât si un echipament indispensabil desfășurării activității sale.

În speță, tribunalul a reținut că pârâții și-au exercitat cu prudență și diligență mandatul de administratori și director general și economic încredințat de către reclamantă, cele trei convenții care au vizat achiziția și operațiunile de punere în funcțiune a stației de asfalt fiind apreciate ca decizii de afaceri cu privire la care pârâții au fost în mod rezonabil îndreptățiți să considere că acționează în interesul societății si pe baza unor informații adecvate.

În ceea ce privește existența unui potențial prejudiciu, instanța a reținut că, auditorii interni și externi au concluzionat că măsura achiziției instalației de producere mixturi asfaltice a fost necesară, oportună și eficientă și nu a produs prejudicii pentru societatea reclamantă, aspect statuat cu putere de lucru judecat și prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2011.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta B. S.A. și intervenienta SIF Oltenia S.A., arătând că, soluția instanței de fond este criticabilă în condițiile în care cea mai mare parte din considerente sunt o reluare a hotărârilor pronunțate între părți fără a analiza îndeplinirea obligațiilor de loialitate, diligentă și prudență, care sub aspectul naturii diferă de condițiile și starea de fapt avute în vedere de către instanțele de judecată în soluționarea respectivelor cauze care au avut ca obiect constatarea cauzei ilicite sau a fraudei la lege.

Sub acest aspect, a apreciat că soluția este nemotivată, raționamentul care a condus la pronunțarea hotărârii nefiind propriu instanței de fond, arătând că sunt două raporturi juridice distincte, unul administrator-societate (adică cel ce face obiectul prezentei cauze) și raportul B. - G. S.R.L. (care a făcut obiectul celorlalte procese), instanța importând motivația din cel de-al doilea raport juridic,astfel că în realitate, nu s-a pronunțat pe condițiile speciale pe care le impune primul raport juridic.

Cu privire la încălcarea obligației prevăzute la art. 141 din Legea 297/2004, s-a criticat că instanța a reținut că lipsa unei aprobări prealabile în AGA a respectivelor acte juridice ar pune în discuție doar legalitatea acestora, iar nu temei al răspunderii patrimoniale cât timp acționarii au ratificat prin votul lor respectivele acte, însă instanța de fond nu a avut în vedere pierderile rezultate ca urmare a încheierii contractelor respective, și nici a situației în care au fost puși acționarii societății, în sensul aducerii unor noi aporturi în numerar printr-o majorare de capital social cu unicul scop de a achita datoriile către creditori.

A apreciat că, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la motivele invocate, în sensul în care nu s-a aplecat asupra lipsei de transparență și a excesului de putere exercitat de către C. în condițiile în care scopul încheierii respectivelor acte juridice a fost de a favoriza societatea deținută de fiii săi. De asemenea, a mai susținut că, instanța nu a analizat încălcarea Legii nr. 297/2004 și nici a regulamentelor Bursei de Valori București în condițiile în care B. S.A. este afiliată SIF Oltenia care deținea 77,5% din capitalul social, adică putere de decizie și control asupra societății afiliate, iar C. îndeplinea la acea vreme poziția de director al departamentului Portofoliu și Acționar, poziție de control prin care a influențat în mod direct votul exprimat de acționarul SIF Oltenia, aspecte de altfel constatate în mai multe situații de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Instanța de fond nu s-a pronunțat nici cu privire la natura și efectele juridice din perspectiva răspunderii juridice a administratorilor a plății de 535.000 RON la data de 26.02.2008 nu în contul asocierii, ci în contul G. S.R.L., aspect relevant care dovedește încălcarea interesului societății și că plata a fost făcută exclusiv în favoarea beneficiarului sumei. De asemenea, un aspect important de natură să nuanțeze răspunderea celorlalți administratori îl constituie conflictul de interese evident și nedenunțarea acestuia de către ceilalți membri ai Consiliului de administrație, aspect ce atrage o răspundere solidară a lor tocmai pentru că au încălcat interesul societății ascunzând respectivul conflict de interese care ar fi condus în primul rând la abținerea de la vot a lui C., iar în al doilea rând la denunțarea acestora de către ceilalți administratori.

Pe de altă parte, instanța prin probatoriul administrat insuficient nu a lămurit cât și în ce măsură actele juridice respective au fost de natură să aducă un posibil beneficiu ori dacă din modalitatea de încheiere și redactare a acestora se poate contura o lipsă de diligentă și prudență a administratorilor în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție s-a invocat neidentificarea bunului, denumirea tehnică, denumirea producătorului, anul de fabricație, părți componente etc.

Totodată, instanța de fond deși face mai multe aprecieri de ordin teoretic cu privire la decizia de afaceri, totuși, nu a administrat niciun probatoriu concludent, anume suficient să lămurească contextul economic de la momentul încheierii actelor juridice, necesitatea încheierii respectivelor acte, existența și conformarea la un plan de afaceri însușit în Consiliul de Administrație sau prezentat acționarilor în Adunarea Generală a Asociaților.

S-a mai reținut că instanța de fond a preferat să fie conservatoare în sensul de a nu se substitui deciziei administratorilor în condițiile în care de plano introducerea art. 144 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a fost tocmai în sensul de a permite o analiză de oportunitate, de a stabili dacă în mod rezonabil administratorii au fost îndreptățiți că acționează în interesul societății și pe baza unor informații adecvate. Or, din starea de fapt rezultă fără dubiu că nu au acționat în interesul societății odată ce exprimarea votului în Consiliul de Administrație și implicit încheierea contractelor au avut la bază un conflict de interese, iar instanța nu a lămurit dacă decizia a avut la bază informații adecvate.

Numai în măsura în care instanța de fond verifica îndeplinirea acestor condiții legale putea să înlăture răspunderea administratorilor. Cu alte cuvinte, legiuitorul a inserat doar două criterii prin care instanța trebuie să filtreze interesul asociaților, anume interesul societății și informația adecvată. Niciunul dintre aceste criterii nu a fost verificat printr-o expertiză contabilă sau expertiză în evaluarea întreprinderii, nici nu a fost avut în vedere în motivarea oferită de instanță.

Cu totul neîntemeiat au apreciat că este considerentul principal al instanței de a înlătura răspunderea administratorilor pe motivul că Adunarea Generală a Asociaților a confirmat cele trei acte juridice, arătând că instanța pune sub semnul egalității confirmarea unui act juridic cu aprobarea unui venit de bugete și cheltuieli, ceea ce nu este același lucru. Ratificarea unui act juridic presupune cunoașterea în totalitate a respectivului act în timp ce bugetarea privește exclusiv un raport de ordin financiar contabil. Dacă primul ar fi de natură să lămurească oportunitatea operațiunii, scopul acestuia, planul de afaceri, cel de-al doilea aspect este menit să asigure temeiul unei plăți din punct de vedere contabil al legalității plății respective care se regăsește în Bursa de Valori București.

Intimații au formulat întâmpinări. Intimatul pârât D. a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, arătând totodată că apelanții au schimbat cauza și motivele cererii de chemare în judecată, motiv de respingere a apelului ca inadmisibil. Intimata pârâtă E. a solicitat respingerea apelurilor ca neîntemeiate. Intimatul pârât C., a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat, arătând că în mod corect instanța de fond a dat relevanță hotărârilor judecătorești ce au tranșat problema încălcării unor dispoziții legale de către acesta, aspect ce intră acum în puterea lucrului judecat față de prezenta cauză. Intimatul pârât A. a solicitat respingerea apelurilor, susținând că, în mod corect instanța de fond a dat relevanță hotărârilor judecătorești ce au tranșat problema încălcării unor dispoziții legale, aspect ce intră acum în puterea lucrului judecat.

Prin decizia nr. 498/2022 din 20 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de B. S.A. și intervenienta SIF Oltenia S.A.

În motivarea hotărârii s-a reținut în esență că, după cum rezultă din textul art. 144

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990, este o decizie de afaceri atunci când, în mod rezonabil: administratorul a apreciat că decizia este în interesul societății, decizia a fost fundamentată pe baza unor informații, iar informațiile au fost adecvate. Conform certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj, B. S.A. avea ca obiect de activitate lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor, ceea ce presupune utilizarea de mixturi asfaltice, astfel că cele două contracte de asociere în participațiune și contractul comercial încheiat la 28.12.2009 între această societate și G., respectă obiectul de activitate. Potrivit contractului de asociere în participațiune obligația G. S.R.L. a fost aceea de a aporta utilajele de producție mixturi asfaltice, iar obligația B. S.A. a fost de a asigura terenul pentru amplasamentul stației de asfalt și a fluidelor energetice pentru punerea în funcțiune a acesteia.

S-a mai reținut că ulterior încheierii contractelor, între cele două societăți au avut loc numeroase litigii, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor, rezoluțiune, pretenții. Având în vedere că prin sentințele pronunțate, analizându-se condițiile în care s-au încheiat cele trei acte juridice, s-a reținut că deciziile consiliului de administrație au fost confirmate de Adunarea Generală Ordinară a acționarilor B. S.A., iar interesul social al acestei societăți a fost respectat, în mod corect instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat.

Instanța a mai reținut că pentru a opera prezumția legală de lucru judecat nu este necesară tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazis, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.

Chiar dacă sentințele reținute de instanța de fond au fost pronunțate în litigii care s-au derulat între cele două societăți, având în vedere că prin acestea au fost analizate și condițiile în care au fost încheiate cele trei acte juridice, statuându-se că interesul apelantei a fost respectat prin aceste convenții, asocierea în participațiune urmând să asigure acesteia atât resursele bănești cât și un echipament indispensabil desfășurării activității sale, Curtea a apreciat neîntemeiată critica apelantei conform căreia nu a fost analizat raportul administrator-societate .

Pentru a stabili dacă decizia privind încheierea celor trei acte juridice apreciate ca prejudiciabile pentru societate, de către pârâți, a fost sau nu una de afaceri, instanța de fond a analizat raționamentul ce a stat în spatele deciziei, apreciind că a fost rezonabil, pârâții fiind în mod rezonabil îndreptățiți să considere că acționează în interesul societății și pe baza unor informații adecvate, astfel că nici critica privind nemotivarea sentinței nu a fost reținută.

În consecință, constatând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță, starea de fapt fiind corect reținută, în temeiul art. 480 C. proc. civ., Curtea a respins apelul ca neîntemeiat.

Împotriva deciziei nr. 498/2022 din 20 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă, B. S.A. și intervenienta SIF Oltenia S.A. au formulat recurs, prin care au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 612 din data de 15 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2013, s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. și de recurenta-intervenientă SIF Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 498/2022 din 20 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Craiova, secția a II-a civilă. S-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Pentru a hotărî astfel Înalta Curte a reținut că potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii.

Înalta Curte a reținut întemeiată critica recurentelor prin care s-a arătat că motivarea deciziei recurate este insuficientă, instanța de apel redând succint considerentele pentru care a respins apelul formulat de către acestea. Astfel, instanța supremă a arătat că se observă că instanța de apel s-a rezumat la a reda considerații teoretice cu privire la dispozițiile art. 144 din Legea nr. 31/1990, fără a expune motivele privind aplicabilitatea acestora în cauză, din considerente lipsind examinarea susținerilor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă sub acest aspect și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte de Casație si Justiție a constatat că din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel a analizat apărările recurentelor raportat la temeiurile legale invocate de acestea, precum și probele administrate în cadrul litigiului, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii. În acest context, s-a reținut că instanța de apel nu a procedat, în mod efectiv, la analiza argumentelor cu privire la criticile prin care s-a invocat lipsa de informare a acționarilor și excesul de putere, susținerile privind obligațiile administratorilor și obligațiile acționarilor. Totodată, instanța de recurs a reținut că, deși prin cererea de apel s-a susținut în mod general încălcarea dispozițiilor Legii nr. 297/2004, instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate în acest sens.

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că argumentele recurentelor cu privire la lipsa de informare a acționarilor și excesul de putere erau pertinente în prezenta cauză și se impunea în consecință, analiza temeiniciei acestora, inclusiv cu prealabila suplimentare a probatoriului, dacă înscrisurile depuse la dosar nu erau suficiente pentru lămurirea situației de fapt. În absența acestei analize, instanța de recurs a constatat că nu s-a realizat o aplicare corectă și temeinic motivată a dispozițiilor legale incidente în cauză. Or, prin nemotivarea hotărârii, instanța supremă a reținut că, recurentelor li s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, revenind instanței de apel, în rejudecare, rolul reexaminării depline a cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2013**.

Prin decizia civilă nr. 114/2024 din 05 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta B. S.A. și intervenienta J. S.A. (fosta SIF Oltenia S.A.) împotriva sentinței civile nr. 48/2022 din 19 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimații-pârâți C., A., D. și E.. A fost schimbată în tot hotărârea apelată în sensul că: a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de reclamanta B. S.A. a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta J. S.A. (fosta SIF Oltenia S.A.). Au fost obligați în solidar pârâții C., D. și A. la plata către reclamanta B. S.A. a sumei totale de 1.601.688,55 RON reprezentând prejudiciu. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. S.A. în contradictoriu cu pârâta E., ca neîntemeiată. S-a luat act că reclamanta B. S.A. solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

În motivarea hotărârii s-a reținut în esență că prin prezentul demers judiciar B. S.A a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâților în temeiul art. 155 din Legea nr. 31/1990, ca urmare a pretinselor prejudicii cauzate acesteia prin nerespectarea de către cei din urmă a obligațiilor de prudență, diligență, loialitate față de societatea reclamantă în exercitarea mandatelor pe care le-au deținut și a prevederilor Legii nr. 297/2004. Contrar apărărilor pârâtului D. expuse prin întâmpinarea depusă în apel, reclamanta nu a schimbat cauza juridică a acțiunii în apel, motivele de fapt invocate în fața primei instanțe circumscriindu-se dispozițiilor Legii nr. 31/1990 care reglementează răspunderea administratorilor, directorilor și acțiunea în răspundere a acestora. De asemenea, curtea de apel a reținut că, prin cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SIF Oltenia S.A., în interesul reclamantei, au fost invocate motive de fapt și de drept privind obligațiile și răspunderea administratorilor (art. 137-152 Legea nr. 31/1990), încălcarea prevederilor Legii nr. 294/2004, cererea de intervenție accesorie fiind admisă în principiu prin încheierea din data de 20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2013, rămânând irevocabilă ca urmare a neatacării odată cu fondul în acord cu art. 52 C. proc. civ.

Totodată, instanța a arătat că în prezenta cauză nu se impune efectul pozitiv al lucrului judecat în litigiile anterioare dintre părți, prezentul litigiu având cauză și obiect diferite și totodată prin hotărârile judecătorești definitive/irevocabile pronunțate de instanțe în cauzele respective fiind tranșate cu putere de lucru judecat alte aspecte. Astfel, prin Decizia nr. 4085/21.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011, instanța supremă a reținut că nu s-a dovedit existența unei cauze ilicite și a fraudei la lege pentru a se dispune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din data de 28.12.2009, a contractului de asociere în participațiune nr. x/25.02.2008 și a actului adițional din data de 02.04.2008 la contractul de asociere în participațiune nr. x/25.02.2008, acesta fiind obiectul cererii din dosarul nr. x/2011. Statuarea Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia menționată a faptului că interesul social al reclamantei a fost respectat la încheierea acestor convenții, asocierea în participațiune urmând a asigura acesteia atât resurse bănești, cât și un echipament indispensabil desfășurării activității sale, se circumscrie analizei existenței unei cauze ilicite ori a fraudei la lege invocate drept motive de nulitate a convențiilor, neimpunându-se cu putere de lucru în judecat în prezenta cauză în care instanța este chemată să analizeze dacă, în ceea ce privește inițierea și materializarea deciziilor de afaceri, administratorii, directorii și-au respectat obligațiile prevăzute de legea specială tocmai în vederea respectării interesului societății.

Astfel, curtea de apel a reținut că în speță, considerentele deciziilor menționate au caracter decisiv și se impun cu putere de lucru judecat în ceea ce privește valabilitatea încheierii convențiilor sub aspectul cauzei, nefiind dovedită o cauză ilicită ori frauda la lege, iar nu cu privire la îndeplinirea ori încălcarea de către pârâți a obligațiilor reglementate de Legea nr. 31/1990 pentru administratori, directori ori a respectării dispozițiilor Legii nr. 297/2004.

Curtea a reținut că la data încheierii celor 3 convenții între B. S.A. și G. S.R.L., Consiliul de administrație al societății B. S.A. era compus din D. – director general, A. și C..

Prin Procesul-verbal încheiat în data de 14.01.2008 cu prilejul ședinței consiliului de administrație, D., A. și C., în calitate de membri ai consiliului de administrație, au menționat încheierea cu o firmă din Craiova a unui precontract de asociere în participațiune privind exploatarea unei stații de asfalt cu o producție orară de 100 tone amplasabilă pe terenul B. S.A., și deservită de operator B. S.A., în vederea inspectării acestei instalații propunându-se deplasarea administratorilor D. și C. la amplasamentele din Danemarca, Suedia și Italia. Prin Procesul-verbal încheiat în data de 22.02.2008 cu prilejul ședinței consiliului de administrație, D., A. și C., în calitate de membri ai consiliului de administrație, au aprobat contractul de asociere privind utilaj asfalt – stație asfalt 80 to/h.

Curtea de apel a reținut că neîndeplinirea obligațiilor de prudență, diligență și loialitate, conflictul de interese/excesul de putere invocate de B. S.A. sunt reglementate de dispozițiile art. 144

1

-

art. 152, art. 155 din Legea nr. 31/1990.

În ceea ce o privește pe E., instanța de apel a reținut că aceasta a fost numită în funcția de director economic al societății B. S.A., prin Decizia nr. 1343/19.03.2007 a Consiliului de administrație, începând cu data de 19.03.2007. Observând fișa postului intimatei pârâte E.-post director economic, instanța de apel a arătat că aceasta nu a avut atribuții de conducere a societății în accepțiunea art. 143 alin. (5) raportat la alin. (1) al aceluiași articol din Legea nr. 31/1990, forma în vigoare la data contractului de asociere în participațiune, iar din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că pârâtei E. i-ar fi fost delegate atribuții de conducere a societății conform art. 143 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, astfel încât nu i se pot aplica normele speciale cu privire la directorii societății în atragerea răspunderii acestora. Așadar, pentru argumentele redate, cererea în contradictoriu cu E. este neîntemeiată, a concluzionat instanța de apel.

În ceea ce-i privește pe D., A. și C., Curtea a reținut că aceștia aveau calitatea de membri ai consiliului de administrație, cel dintâi fiind director general, fiindu-le aplicabile prevederile legale speciale în materia răspunderii administratorilor/directorilor.

Instanța de apel a arătat că în ceea ce-l privește pe D., prin contractul de mandat nr. x/19.03.2007 încheiat între Consiliul de administrație al B. S.A. și D., având ca obiect exercitarea, în temeiul respectivului contract de mandat, a atribuțiilor de conducere a societății, urmare delegării de competență de către Consiliul de administrație al B. S.A. în temeiul art. 143 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, părțile au convenit ca D. să îndeplinească funcția de director general. Mandatul a fost cu titlu oneros, mandatarul fiind responsabil de luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societății în limitele obiectului de activitate al societății și cu respectarea competențelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv, consiliul de administrație sau AGA, în condiții de eficiență. Prin același contract mandatarul s-a obligat ca, în îndeplinirea contractului de mandat, mandatarul să exercite atribuțiile de conducere a societății B. S.A. în calitate de director general cu loialitate, competență profesională și maximul de diligență.

Față de dispozițiile prevăzute de art. 152 din Legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea celor trei pârâți D., A. și C. sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele speciale prevăzute de Legea nr. 31/1990, forma în vigoare la data convențiilor, a arătat instanța de apel.

Totodată, curtea de apel a reținut că obligațiile de prudență și diligență au fost încălcate de către D. – director general, C. și A., membri ai consiliului de administrație, pentru următoarele argumente:

Una dintre obligațiile societății B. S.A., în calitate de Asociat II din contractual de asociere în participațiune nr. x/25.02.2008, a fost ca aceasta să aporteze terenul amplasament cca 4000 mp situate în Calea x, infrastructura montaj și să asigure fluidele energetice. Prin actul aditional din 02.04.2009 la contractual de asociere în participațiune nr. x/25.02.2008, obligațiile societății B. S.A. sunt mai energice în ceea ce privește asigurarea fluidelor, Asociatul II obligându-se să le asigure până cel mai târziu la data de 30.04.2009, orice întârziere de punere în funcțiune din partea uneia dintre părți conducând la calcularea de penalități de 0,04%/zi de întârziere la suma datorată pe fiecare lună. Or, punerea în funcțiune a instalației impunea, din partea societății B. S.A., asigurarea fluidelor energetice. De asemenea s-a reținut că, prin clauza de la art. 5.1 din contractul de vânzare-cumpărare din data de 28.12.2009, G. S.R.L., s-a obligat să pună în funcțiune instalația după ce B. S.A. va crea posibilitatea racordării instalației la sursa de gaz, ceea ce echivalează cu o obligație afectată de un termen suspensiv raportat la îndeplinirea unei obligații a cocontractantului.

Astfel, a arătat instanța de apel, în aplicarea art. 144

1

, art. 144

2

raportat la art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990 coroborate cu art. 1539 și art. 1540 C. civ. din 1864, pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de B. S.A. prin contractul de asociere în participațiune așa cum a fost modificat prin actul adițional din data de 02.04.2009, cei trei pârâți în calitate de administratori, respectiv director general, și-ar fi îndeplinit obligația de exercitare a mandatului cu prudența și diligența unui bun administrator dacă, în momentul luării deciziilor de afaceri privind inițial utilizarea (în termenii contractuali stabiliți), ulterior achiziționarea stației de mixturi asfaltice, ar fi fost în mod rezonabil îndreptățiți, pe baza unor informații adecvate, să considere că societatea reprezentată putea în mod obiectiv să îndeplinească obligațiile de asigurare fluide până cel mai târziu la data de 30.04.2009, sub sancțiunea plății unor penalității de 0,04%/zi de întârziere la suma datorată în caz de întârziere în punerea în funcțiune. Or, a reținut curtea de apel, din întregul probatoriu administrat rezultă, nu doar în aplicarea criteriului omului prudent și diligent, ci și în funcție de diligența depusă de cei trei pârâți în exercitarea mandatului, că aceștia nu puteau fi în mod rezonabil îndreptățiți să considere că putea fi îndeplinită această obligație de asigurare a fluidelor, având în vedere, pe de o parte, incertitudinea situației juridice a terenului din Calea x, Craiova, unde urma să fie amplasată instalația, iar pe de altă parte, neracordarea terenului la fluidele energetice de care depindea punerea în fucțiune a instalației și succesul investiției.

În referire la diligențele întreprinse în vederea racordării la gaz, potrivit Acordului de acces la sistemul de distribuție gaze naturale nr. x/15.10.2008 emis de K. ca urmare a cererii nr. x/22.08.2008 a societății B. S.A., acordul de acces la sistemul de distribuție constă în rezervarea de capacitate pentru alimentarea cu gaze naturale. Ca urmare a Acordului de acces, a fost încheiat Contractul de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale nr. x/15.10.2008.

B. S.A a mai formulat o cerere pentru acordarea accesului la sistemul de distribuție a gazelor naturale în data de 28.06.2011 (cererea nr. x/28.06.2011) pentru terenul din Craiova, str. x, jud. Dolj, în vederea punerii în funcțiune a stației de asfalt.

Instanța de apel a reținut că, observând data cererilor (22.08.2008, 28.06.2011), se desprinde concluzia că primele diligențe pentru racordarea la sursa gaze naturale a terenului pe care urma a fi amplasată stația de asfalt, au fost demarate după aproximativ 6 luni de la data încheierii contractului de asociere în participațiune, respectiv 7 luni de la data procesului-verbal al Consiliului de administrație prin care a fost menționată încheierea cu o firmă din Craiova a unui precontract de asociere în participațiune privind exploatarea unei stații de asfalt cu o producție orară de 100 tone amplasabilă pe terenul societății B. S.A și deservită de operator B. S.A. Mai mult, racordarea la sursa de gaze naturale a terenului pe care urma a fi amplasată stația de asfalt, necesita extinderea de conductă în lungime totală de 1.425 m din PE, diametru 180,00 mm și alte lucrări potrivit Acordului de acces nr. x/15.10.2008 care nu puteau fi făcute decât de către agenți economici autorizați de ANRE și care, evident, necesitau timp pentru efectuare.

Curtea de apel a reținut că luând în considerare susținerile potrivit cărora stația betoane se afla în apropierea stației de asfalt, și demersurile pentru asigurarea resurselor de energie electrică necesare punerii în funcțiune a instalației de asfalt au fost începute după aproximativ 4 luni de la data încheierii contractului de asociere în participațiune, respectiv 5 luni de la data Procesului-verbal al Consiliului de administrație din data de 14.01.2008. Or, o decizie de afaceri în exercitarea mandatului cu prudența și diligența unui bun administrator, din perspectiva omului prudent și diligent, presupunea depunerea diligențelor privind accesul la sursa de gaze naturale și energie electrică anterior încheierii convențiilor prin care apelanta reclamantă s-a obligat sub sancțiunea plății unor penalități de întârziere, tocmai la îndeplinirea unor obligații care implicau acest acces la fluidele energetice.

A mai reținut instanța că urmare a prelungirii duratei și în final a imposibilității de realizare efectivă a accesului la fluidele energetice, s-a procedat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ulterior B. S.A fiind obligată la plata unor penalități de întârziere pentru neexecutarea obligației de asigurare acces fluide energetice. Astfel, așa cum rezultă din probatoriul administrat, cauzele care au împiedicat executarea de către B. S.A. a obligațiilor asumate prin convențiile anterior menționate, erau anterioare și subzistau la data încheierii contractelor, cei trei pârâți putând avea acces la informațiile respective în exercitarea mandatului, dacă acționau cu prudența și diligența unui bun administrator în accepțiunea art. 144

1

din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, curtea a mai reținut că obligația administratorilor de a evita adoptarea, cu intenție/gravă neglijență/culpă simplă a unei conduite care amenință viabilitatea societății se circumscrie obligației de diligență a mandatarului.

Instanța de apel a reținut că nu pot fi primite apărările pârâților privind confirmarea ulterioară de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, a deciziilor Consiliului de administrație, criticile privind lipsa de informare fiind fondate. Prin Hotărârea nr. 1526 din data de 04.04.2008 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, pct. 5, a fost aprobat proiectul de Buget venituri și Cheltuieli pentru anul 2008, cuprinzând venituri totale, cheltuieli totale, profit brut, precum și lista de investiții 2008, în lista investițiilor pe anul 2008 fiind prevăzută și instalația fabricare asfalt în valoare de 535.000 RON. Prin Hotărârea nr. 1886 din data de 16.04.2009 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, pct. 4, a fost aprobat proiectul de Buget venituri și Cheltuieli pentru anul 2009, în lista investițiilor pe anul 2009 fiind prevăzută și instalația gaz metan – stație asfalt în valoare de 421.025 RON. Prin hotărârile menționate, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor a aprobat bugetele de venituri și cheltuieli pe anii în curs, care cuprindeau și investiția privind stația de asfalt. Succesul investiției nu putea fi în sarcina Adunării Generale, aceasta circumscriindu-se atribuțiilor Consiliului de administrație și obligațiilor administratorilor și directorilor cărora li se aplică dispozițiile referitoare la mandat și cele special prevăzute de Legea nr. 31/1990. Astfel, aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli care includeau și investiția pentru stația de asfalt se circumscrie îndeplinirii atribuțiilor adunării generale ordinare, neechivalând cu confirmarea sau creditarea modalității efective în care administratorii și directorul general au înțeles să procedeze.

Curtea de apel a reținut că a intrat în puterea lucrului judecat respectarea interesului societății la încheierea convențiilor în ceea ce privește cauza acestora, însă circumstanțele juridice și de fapt anterioare și concomitente încheierii convențiilor, modalitatea în care a fost pusă în practică inițial folosirea, iar ulterior achiziționarea forțată a stației de asfalt, urmată de imposibilitatea punerii în funcțiune din culpa apelantei reclamante și mai mult, obligarea apelantei reclamante la plata și a penalităților de întârziere tocmai pentru nerespectarea obligației de punere în funcțiune decurgând din propria culpă, nu corespunde exigențelor îndeplinirii de către directorul general și administratori a obligațiilor cu prudența și diligența unui bun administrator în accepțiunea art. 144

1

din Legea nr. 31/1990. Tocmai punerea în funcțiune și utilizarea acestei instalații în desfășurarea activității apelantei reclamante era de natură a asigura realizarea interesului societății avut în vedere la încheierea convențiilor și succesul investiției. Or, punerea în funcțiune și implicit îndeplinirea obligațiilor stabilite prin convențiile menționate au depins în mod direct de deciziile administratorilor și directorului general care, în exercitarea mandatului cu prudență și diligență, aveau obligația ca, în prealabil, să se asigure că există cadrul necesar și suficient (juridic și faptic) punerii în funcțiune a acestei instalații. Astfel, dacă s-ar fi luat anterior măsurile asigurării contextului corespunzător punerii în funcțiune, instalația ar fi funcționat, ar fi fost evitate litigiile izvorând din neexecutarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din data de 28.12.2009 și ar fi fost realizat efectiv interesul apelantei reclamante, avut în vedere la încheierea contractelor.

În ceea ce-l privește pe C., instanța de apel a reținut că din probele administrate rezultă că a încălcat și dispozițiile art. 144

3

din Legea nr. 31/1990, fiind probate interesele contrare la data încheierii contractului de asociere în participațiune când, administrator al G. S.R.L era fiul său, H., nefiind contestată legătura de rudenie. Conflictul de interese a fost evidențiat și prin Raportul întocmit de auditorul intern L. și prin raportul întocmit de auditorul extern M. S.R.L.

De asemenea, s-a reținut că C. a votat în calitate de reprezentant legal al SIF Oltenia S.A., acționarul majoritar la acel moment al B. S.A. Contrar apărărilor acestuia, instanța de apel a constatat că acesta nu se poate prevala de pretinsul mandat dat de SIF Oltenia S.A., nefăcând dovada că avea mandat de la SIF Oltenia S.A. pentru votul exprimat în adunările generale ale societății B. S.A. din 2008 și 2009 și nici pentru încheierea acestor convenții cu clauzele cuprinse în acestea și cu prealabila încunoștințare a SIF Oltenia S.A. privind ansamblul circumstanțelor în care au fost încheiate. Este adevărat că, potrivit înscrisurilor de la dosar, acesta deținea funcția de director și este menționat ca fiind reprezentant legal al SIF Oltenia S.A. care era acționar majoritar al societății B. S.A., cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 77,5%, însă, în exercitarea mandatului de director al SIF Oltenia S.A., C. ar răspunde față de SIF Oltenia S.A. Or, în prezenta cauză se solicită angajarea răspunderii lui C. în calitate de administrator al B. S.A.

Astfel, instanța a constatat că din materialul probator administrat s-a probat că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile de diligență și prudență, încălcând dispozițiile art. 144

1

, art. 144

2

, art. 72 și 73, cu aplicarea art. 152 din Legea nr. 31/1990, iar C. încălcând și prevederile art. 144

3

din același act normativ.

A mai constatat instanța de apel că urmare a neîndeplinirii obligațiilor de loialitate, prudență și diligență a intimaților pârâți în încheierea convențiilor mai sus menționate, B. S.A. a ajuns în imposibilitatea de a pune în funcțiune instalația de asfalt, de aceasta depinzând succesul investiției și realizarea efectivă a interesului societății. Astfel, B. S.A a suferit un prejudiciu considerabil, reprezentat tocmai de debitul principal și accesoriu izvorât din neexecutarea obligațiilor stabilite prin convențiile încheiate cu G. S.R.L și cheltuielile efectuate pentru punerea în funcțiune a stației de asfalt care însă nu a mai fost posibilă, prejudiciu indicat la data întocmirii Raportului de către auditorul extern ca fiind riscuri la acel moment, nefiind începute litigiile cu G. S.R.L.

Așadar, în ceea ce privește prejudiciul, curtea de apel a reținut că acesta constă în totalitatea costurilor efectuate pentru utilizarea, achiziționarea și punerea în funcțiune a instalației mixturi asfaltice, compuse din valoarea aportului în contractul de asociere în participațiune, prețul achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare, debitul principal și accesoriu la care a fost obligată reclamanta prin hotărârile judecătorești definitive pronunțate în dosarele având ca obiect litigii derivate din neexecutarea contractelor menționate și cheltuielile efectuate pentru asigurarea fluidelor energetice (gaz metan, energie electrică), toate acestea fiind consecințele directe ale neîndeplinirii obligațiilor de prudență și diligență.

Totodată, instanța de apel a reținut că este pe deplin probată legătura de cauzalitate între fapta administratorilor/directorului general constând în încălcarea obligației de prudență și diligență și prejudiciul produs societății B. S.A., acesta decurgând în mod direct din neîndeplinirea acestor obligații. În ceea ce privește vinovăția, în considerarea tuturor argumentelor redate, în aplicarea art. 1540 C. civ. din 1864, administratorii și directorii răspund în exercitarea mandatului cu titlu oneros, pentru culpa levis in abstracto, respectiv culpa tipului abstract al omului prudent și diligent, respectiv după regula generală aplicabilă răspunderii contractuale (intenție ori simplă culpă), inclusiv prezumția de culpă care rezidă din art. 1082 C. civ. din 1864. Însă, a arătat instanța că și în situația unui mandat gratuit, când se apreciază în concret, după diligența propriilor treburi, pârâții nu și-au îndeplinit în concret obligațiile de prudență și diligență, angajând societatea în raporturi contractuale prin care au stabilit în sarcina acesteia obligații cu privire la care nu exista realmente posibilitatea îndeplinirii lor. În același sens reține Curtea și faptul că administratorii și directorul general, în cazul depunerii unor minime diligențe, aveau acces la toate informațiile adecvate care să-i conducă la această concluzie.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului produs, curtea a reținut că din probele administrate a fost dovedit prejudiciul pretins de B. S.A. prin cererea introductivă de instanță așa cum a fost precizată la data de 21.01.2022 (961.688,55 RON prejudiciu inițial compus din 535.500 RON, 102.768,61 RON, 221.837,94 RON reprezentând lucrări construcții montaj, 101.582 RON lucrări alimentare energie electrică, la care a adăugat suma de 640.000 de RON la care a fost obligată ca urmare a soluționării irevocabile a dosarului nr. x/2013). În același sens s-a reținut că prejudiciul eventual identificat prin Raportul întocmit de auditorul extern a devenit cert, constând în suma avansată în cuantum de 535.500 RON, cheltuieli construcții montaj în cuantum de 323.020,54 RON, diferența de 600.000 de RON de achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare. Prin sentința nr. 3798/20.03.2015 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2013, irevocabilă prin Decizia nr. 520/R/08.12.2020 a Curții de Apel Timișoara, B. S.A. a fost obligată la plata către G. S.R.L. a sumei de 500.000 de RON reprezentând contravaloarea tranșelor scadente la data de 20.05.2010, 20.10.2010 și 20.12.2010 din prețul stației de asfalt și la plata sumei de 140.000 de RON reprezentând penalități de întârziere, debitul principal și accesoriu izvorând din contractul nr. x/28.12.2009 având ca obiect vânza