ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 612/2023

Ședința publică din data de 15 martie 2023

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 48 din 19.04.2022, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul A., prin întâmpinare și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. Construcții Feroviare S.A. Craiova, în contradictoriu cu pârâții B., A., C. și D., având ca obiect pretenții.

Prin aceeași sentință a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta E. S.A. în favoarea reclamantei S.C. Construcții Feroviare S.A. Craiova și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului C. suma de 4.500 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii s-a reținut în esență că reclamanta S.C. Construcții Feroviare S.A. Craiova a formulat o acțiune în răspundere împotriva membrilor Consiliului de administrație B., A., C. și a conducerii executive, director general C. și director economic D., în baza hotărârii adunării generale a acționarilor nr. 2 din 25.04.2012. Reclamantul și intervenientul accesoriu au afirmat că pretențiile au drept cauză juridică răspunderea civilă delictuală a pârâților pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 225 și art. 241 din Legea nr. 297/2004 a pieței de capital și a obligațiilor de diligență, de prudență și loialitate și art. 144 indice 1, 144 indice 2, 144 indice 3 din Legea nr. 31/1990. Cum temeiul pretențiilor solicitate de reclamantă îl constituie dispozițiile art. 155 din Legea 31/1990, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., s-a reținut că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 și întrucât acțiunea prin care se solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul produs ca urmare unui fapt ilicit, are ca obiect valorificarea unui drept de creanță, fiind astfel prescriptibilă extinctiv.

Astfel, instanța de fond a apreciat că în speță momentul începerii curgerii termenului prescripției este cel obiectiv, respectiv data la care cel păgubit, reclamantul, trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, aceasta fiind data înregistrării la reclamantă a rapoartelor de audit intern și extern și în raport de data formulării cererii de chemare în judecată-24.12.2012, a constatat că termenul de prescripție de 3 ani nu era împlinit.

În ceea ce privește fondul cauzei s-a reținut că reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată, ulterior precizată, atragerea răspunderii pârâților pentru prejudiciu material în cuantum de 1.601.688,55 RON, susținând că faptele cauzatoare de prejudicii constau în încheierea celor trei convenții în dezavantajul S.C. Construcții Feroviare S.A. Craiova și în favoarea societății S.C. F. S.R.L., în care pârâtul B. avea interese personale, fiind deținută de fii acestuia.

Instanța de fond a reținut că obligațiile și răspunderea administratorilor și membrilor directoratului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, aceasta reprezentând o răspundere civilă contractuală și de cele speciale prevăzute în Legea Societaților Comerciale nr. 31/1990, aceasta reprezentand o raspundere civilă delictuală sau o raspundere penală. În ceea ce privește încălcarea de către pârâți a unei dispozitii legale sau a unei prevederi a actului constitutiv, instanța de fond a reținut că pârâților li se impută încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 225 și 241 din Legea 297/2004 a pieței de capital și a obligațiilor de diligență, de prudență și loialitate prevăzute art. 144 indice 1, 144 indice 2, 144 indice 3 din Legea 31/1990.

Instanța a reținut că între reclamanta Constructii Feroviare S.A. și societatea F. S.R.L. s-au derulat mai multe litigii ce au avut ca obiect analiza celor trei acte (contractul de asociere în participatiune nr. x din 25 februarie 2008, actul aditional la acest contract, contractul comercial din 28.12.2009), respectiv: dosarul nr. x/2011 - soluționat definitiv și irevocabil prin Decizia nr. 4085 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție; dosarul nr. x/2013 - soluționat definitiv de Curtea de Apel Timișoara prin Decizia nr. 520R din 8 decembrie 2020; dosarul nr. x/2015 - soluționat definitiv de Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2018; dosarul nr. x/2018 - în prezent soluționat în apel prin Decizia nr. 224 din 11.05.2021 pronunțată de Tribunalul Dolj; dosarul nr. x/2016 - în prezent soluționat în primă instanță prin sentința nr. 8 din 03.02.2022.

Cu privire la existența unei cauze ilicite și fraudei la lege la încheierea fiecăruia dintre cele trei acte juridice, la interesul societății reclamante în a exploata stația de producere mixturi asfaltice și de a dezvolta acest sector de activitate, la lipsa unui conflict de interese în cazul pârâtului B. ca urmare a faptului că votul exprimat în adunările generale ale acționarilor reclamantei au fost date în favoarea intereselor SIF OLTENIA S.A., precum și cu privire la lipsa vreunei încălcări a prevederilor legale respectiv a vreunei hotărâri a acționarilor reclamantei prin conduita acestui pârâtului, atât în perioada anterioară cât și la momentul încheierii actelor juridice invocate de către S.C. CONSTRUCȚII FEROVIARE S.A. CRAIOVA, instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul x/2011

În considerentele sentinței nr. 167/29.03.2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în acest dosar, s-a reținut că la încheierea contractelor a căror nulitate se solicită, reclamantul a fost reprezentat de director general C. și director economic D., iar pârâtul de administrator G. (la încheierea contractului de asociere) ulterior la încheierea celorlalte două acte fiind reprezentat de administrator H..

Instanța de fond a reținut că prin decizia 126/17.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011, s-a stabilit că la data de 2 04.2009, între cele două părți s-a semnat actul adițional la contractul de asociere in participațiune nr. x/25.02.2008, în acest caz administratorul societății pârâte fiind H.,aducându-se completări de natură să urgenteze punerea în funcțiune a instalației de producere mixturi asfaltice.

Totodată s-a reținut că prin decizia 4085/21.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011 s-a statuat în mod irevocabil că toate deciziile Consiliului de Administratie au fost confirmate de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor S.C. Construcții Feroviare S.A. Craiova și nu s-a dovedit existența unei cauze ilicite și a fraudei la lege.

Cu privire la încălcarea de către pârâtul B. a obligației de raportare prevăzute art. 225 din Legea 297/2004 privind piața de capital și a obligației de loialitate prevăzute de art. 144 indice 3 alin. (1) și (2) din Legea 31/1990, instanța a reținut în primul rând că prin decizia 126/17.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011, s-au statuat cu putere de lucru judecat că "Asocierea în participațiune cu intimata pârâtă a fost aprobată în CA din data de 22.02.2008 al apelantei și la ședința respectivă a participat B. care a votat, iar din conținutul procesului-verbal nu rezultă faptul că, prin fiul său, G. administratorul intimatei la acea dată, avea indirect un interes în firma cu care urma să încheie asocierea.

În ceea ce privește încălcarea obligației de loialitate prevăzute de art. 144, indice 3 alin. (1) și (2) din Legea 31/1990 de către ceilalți pârâți, administratori și directori, în sensul că au ascuns față de acționari existența unui conflict de interese în care se află un membru al consiliului de administrație, instanța de fond a reținut că sfera persoanelor cărora legea le impune obligația de încunoștințare a celorlați administratori, cenzorilor și auditorilor interni în cazul încheierii unei operațiuni revine doar adminitratorului care are interese contrare față de cele ale societății sau ale cărui soț/soție, rude sau afini până la gradul IV inclusiv sunt interesate în acea operațiune, s-a apreciat că niciunul dintre pârâții nu au încălcat obligația de raportare prevăzute art. 225 din Legea 297/2004 privind piața de capital și obligația de loialitate prevăzută de art. 144 indice 3 alin. (1) și (2) din Legea 31/1990.

Cu privire la încălcarea obligației prevăzute de art. 241 din legea 297/2004, instanța a reținut că deși operațiunile ce au făcut obietul celor trei convenții au fost aprobate ulterior de către Adunarea Generală a Acționarilor, lipsa unei aprobări prealabile a AGA poate pune în discuție legalitatea respectivelor acte juridice, și nu poate constitui temei al răspunderii patrimoniale, atât timp cât acționarii reclamantei au fost de acord cu aceste operațiuni economice și le-au ratificat prin votul lor.

În ceea ce privește încălcarea de către pârâți a obligațiilor de prudență și diligență prevăzute de art. 144 indice 1 și 2 din Legea 31/1990 în sensul că cele trei convenții au fost încheiate în defavoarea societății reclamante și sunt lezionare acesteia, instanța a reținut că administratorii și membrii directoratului nu încalcă obligațiile de prudență și diligență prevăzută la art. 144 indice 1 alin. (1), dacă în momentul luării unei decizii de afaceri el este în mod rezonabil îndreptățit să considere că acționează în interesul societății și pe baza unor informații adecvate.

Totodată, Tribunalul a constat că prin rapoartele încheiate de auditorul intern la data de 23.03.2011 și de auditorul extern la data de 25.03.2011, ca urmare a solicitării SIF OLTENIA S.A., s-a concluzionat că măsura achiziției stației de asfalt a fost necesară, oportună și eficientă și nu a produs prejudicii pentru societatea reclamantă.

De asemenea, prin decizia 4085/21.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011, s-a statuat în mod irevocabil că interesul social al societății Construcții Feroviare S.A. a fost respectat prin aceste convenții, asocierea în participatiune urmând să asigure acesteia atât resursele bănești cât si un echipament indispensabil desfășurării activității sale.

În spetă, tribunalul a reținut că pârâții și-au exercitat cu prudență și diligență mandatul de administratori și directori general și economic încredintat de către reclamantă, cele trei convenții care au vizat achiziția și operațiunile de punere în funcțiune a stației de asfalt fiind apreciate ca decizii de afaceri cu privire la care pârâții au fost în mod rezonabil îndreptățiți să considere că actionează în interesul societătii si pe baza unor informatii adecvate.

În ceea ce privește existența unui potențial prejudiciu, instanța a reținut că, auditorii interni și externi au concluzionat că măsura achiziției instalației de producere mixturi asfaltice a fost necesară, oportună și eficientă și nu a produs prejudicii pentru societatea reclamantă, aspect statuat cu putere de lucru judecat și prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2011.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.C. I. S.A. și intervenienta SIF OLTENIA S.A., arătând că, soluția instanței de fond este criticabilă în condițiile în care cea mai mare parte din considerente sunt o reluare a hotărârilor pronunțate între părți fără a analiza îndeplinirea obligațiilor de loialitate, diligentă și prudență, care sub aspectul naturii diferă de condițiile și starea de fapt avute în vedere de către instanțele de judecată în soluționarea respectivelor cauze care au avut ca obiect constatarea cauzei ilicite sau a fraudei la lege.

Sub acest aspect, a apreciat că soluția este nemotivată, raționamentul care a condus la pronunțarea hotărârii nefiind propriu instanței de fond, arătând că sunt două raporturi juridice distincte, unul administrator-societate (adică cel ce face obiectul prezentei cauze) și raportul J. S.R.L. (care a făcut obiectul celorlalte procese), instanța importând motivația din cel de-al doilea raport juridic,astfel că în realitate, nu s-a pronunțat pe condițiile speciale pe care le impune primul raport juridic.

Cu privire la încălcarea obligației prevăzute la art. 141 din Legea 297/2004, s-a criticat că instanța a reținut că lipsa unei aprobări prealabile în AGA a respectivelor acte juridice ar pune în discuție doar legalitatea acestora, iar nu temei al răspunderii patrimoniale cât timp acționarii au ratificat prin votul lor respectivele acte, însă instanța de fond nu a avut în vedere pierderile rezultate ca urmare a încheierii contractelor respective, și nici a situației în care au fost puși acționarii societății, în sensul aducerii unor noi aporturi în numerar printr-o majorare de capital social cu unicul scop de a achita datoriile către creditori.

A apreciat că, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la motivele invocate, în sensul în care nu s-a aplecat asupra lipsei de transparență și a excesului de putere exercitat de către B. în condițiile în care scopul încheierii respectivelor acte juridice a fost de a favoriza societatea deținută de fiii săi. De asemenea, a mai susținut că, instanța nu a analizat încălcarea Legii nr. 297/2004 și nici a regulamentelor Bursei de Valori București în condițiile în care Construcții Feroviare S.A. este afiliată SIF Oltenia care deținea 77,5% din capitalul social, adică putere de decizie și control asupra societății afiliate, iar B. îndeplinea la acea vreme poziția de director al departamentului Portofoliu și Acționar, poziție de control prin care a influențat în mod direct votul exprimat de acționarul SIF Oltenia, aspecte de altfel constatate în mai multe situații de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Instanța de fond nu s-a pronunțat nici cu privire la natura și efectele juridice din perspectiva răspunderii juridice a administratorilor a plății de 535.000 RON la data de 26.02.2008 nu în contul asocierii, ci în contul F. S.R.L., aspect relevant care dovedește încălcarea interesului societății și că plata a fost făcută exclusiv în favoarea beneficiarului sumei.

De asemenea, un aspect important de natură să nuanțeze răspunderea celorlalți administratori îl constituie conflictul de interese evident și nedenunțarea acestuia de către ceilalți membri ai Consiliului de administrație, aspect ce atrage o răspundere solidară a lor tocmai pentru că au încălcat interesul societății ascunzând respectivul conflict de interese care ar fi condus în primul rând la abținerea de la vot a lui B., iar în al doilea rând la denunțarea acestora de către ceilalți administratori.

Pe de altă parte, instanța prin probatoriul administrat insuficient nu a lămurit cât și în ce măsură actele juridice respective au fost de natură să aducă un posibil beneficiu ori dacă din modalitatea de încheiere și redactare a acestora se poate contura o lipsă de diligentă și prudență a administratorilor în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție s-a invocat neidentificarea bunului, denumirea tehnică, denumirea producătorului, anul de fabricație, părți componente etc.

Totodată, instanța de fond deși face mai multe aprecieri de ordin teoretic cu privire la decizia de afaceri, totuși, nu a administrat niciun probatoriu concludent, anume suficient să lămurească contextul economic de la momentul încheirii actelor juridice, necesitatea încheierii respectivelor acte, existența și conformarea la un plan de afaceri însușit în Consiliul de Administrație sau prezentat acționarilor în Adunarea Generală a Asociaților.

Instanța de fond a preferat să fie conservatoare în sensul de a nu se substitui deciziei administratorilor în condițiile în care de plano introducerea art. 144 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a fost tocmai în sensul de a permite o analiză de oportunitate, de a stabili dacă în mod rezonabil administratorii au fost îndreptățiți că acționează în interesul societății si pe baza unor informații adecvate. Or, din starea de fapt rezultă fără dubiu că nu au acționat în interesul societății odată ce exprimarea votului în Consiliul de Administrație și implicit încheierea contractelor au avut la bază un conflict de interese, iar instanța nu a lămurit dacă decizia a avut la bază informații adecvate.

Numai în măsura în care instanța de fond verifica îndeplinirea acestor condiții legale putea să înlăture răspunderea administratorilor. Cu alte cuvinte, legiuitorul a inserat doar două criterii prin care instanța trebuie să filtreze interesul asociaților, anume interesul societății și informația adecvată. Niciunul dintre aceste criterii nu a fost verificat printr-o expertiză contabilă sau expertiză în evaluarea întreprinderii, nici nu a fost avut în vedere în motivarea oferită de instanță.

Cu totul neîntemeiat au apreciat că este considerentul principal al instanței de a înlătura răspunderea administratorilor pe motivul că Adunarea Generală a Asociaților a confirmat cele trei acte juridice, arătând că instanța pune sub semnul egalității confirmarea unui act juridic cu aprobarea unui venit de bugeturi și cheltuieli, ceea ce nu este același lucru. Ratificarea unui act juridic presupune cunoașterea în totalitate a respectivului act în timp ce bugetarea privește exclusiv un raport de ordin financiar contabil. Dacă primul ar fi de natură să lămurească oportunitatea operațiunii, scopul acestuia, planul de afaceri, cel de-al doilea aspect este menit să asigure temeiul unei plăți din punct de vedere contabil al legalității plății respective care se regăsește în Bursa de Valori București.

Intimații au formulat întâmpinări. Intimatul pârât C. a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, arătând totodată că apelanții au schimbat cauza și motivele cererii de chemare în judecată, motiv de respingere a apelului ca inadmisibil. Intimata pârâtă D. a solicitat respingerea apelurilor ca neîntemeiate. Intimatul pârât B., a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat, arătând că în mod corect instanța de fond a dat relevanță hotărârilor judecătorești ce au tranșat problema încălcării unor dispoziții legale de către mine, aspect ce intră acum în puterea lucrului judecat față de prezenta cauză. Intimatul pârât A., a solicitat respingerea apelurilor, susținând că, în mod corect instanța de fond a dat relevanță hotărârilor judecătorești ce au tranșat problema încălcării unor dispoziții legale, aspect ce intră acum în puterea lucrului judecat.

Prin decizia nr. 498/2022 din 20 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de S.C. I. S.A. și intervenienta SIF OLTENIA S.A..

În motivarea hotărârii s-a reținut în esență că, după cum rezultă din textul art. 144

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990, suntem în prezența unei decizii de afaceri atunci când, în mod rezonabil: administratorul a apreciat că decizia este în interesul societății, decizia a fost fundamentată pe baza unor informații, iar informațiile au fost adecvate. Conform certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj, I. S.A. avea ca obiect de activitate lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor, ceea ce presupune utilizarea de mixturi asfaltice, astfel că cele două contracte de asociere în participațiune și contractul comercial încheiat la 28.12.2009 între această societate și F., respectă obiectul de activitate. Potrivit contractului de asociere în participațiune obligația S.C. F. S.R.L. a fost aceea de a aporta utilajele de producție mixturi asfaltice, iar obligația S.C. Construcții Feroviare a fost de a asigura terenul pentru amplasamentul stației de asfalt și a fluidelor energetice pentru punerea în funcțiune a acesteia.

S-a mai reținut că ulterior încheierii contractelor, între cele două societăți au avut loc numeroase litigii, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor, rezoluțiune, pretenții. Având în vedere că prin sentințele pronunțate, analizându-se condițiile în care s-au încheiat cele trei acte juridice, s-a reținut că deciziile consiliului de administrație au fost confirmate de Adunarea Generală Ordinară a acționarilor S.C. Construcții Feroviare S.A., iar interesul social al acestei societăți a fost respectat, în mod corect instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat.

Pentru a opera prezumția legală de lucru judecat nu este necesară tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazis, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.

Chiar dacă sentințele reținute de instanța de fond au fost pronunțate în litigii care s-au derulat între cele două societăți, având în vedere că prin acestea au fost analizate și condițiile în care au fost încheiate cele trei acte juridice, statuându-se că interesul apelantei a fost respectat prin aceste convenții, asocierea în participațiune urmând să asigure acesteia atât resursele bănești cât și un echipament indispensabil desfășurării activității sale, Curtea apreciază neîntemeiată critica apelantei conform căreia nu a fost analizat raportul administrator-societate .

Pentru a stabili dacă decizia privind încheierea celor trei acte juridice apreciate ca prejudiciabile pentru societate, de către apelanți, a fost sau nu una de afaceri, instanța de fond a analizat raționamentul ce a stat în spatele deciziei, apreciind că a fost rezonabil, pârâții fiind în mod rezonabil îndreptățiți să considere că acționează în interesul societății și pe baza unor informații adecvate, astfel că nici critica privind nemotivarea sentinței nu poate fi reținută.

În consecință, constatând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță, starea de fapt fiind corect reținută, în temeiul art. 480 C. proc. civ., Curtea a respins apelul ca neîntemeiat.

Împotriva deciziei nr. 498/2022 din 20 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, S.C. I. S.A. și intervenienta SIF OLTENIA S.A. au formulat recurs, prin care au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate de către recurent sunt, în esență, următoarele:

O primă critică vizează nemotivarea deciziei recurate. Astfel, recurentele susțin că hotărârea instanței de apel este motivată insuficient, având în vedere că prin considerentele care au format convingerea instanței și care nu depășesc o pagină, instanța nu a răspuns criticilor formulate prin cererea de apel.

În acest sens, recurentele arată că instanța de apel nu a analizat susținerile acestora cu privire la nemotivarea sentinței instanței de fond, precum și cele cu privire la lipsa de informare a acționarilor. Totodată arată că instanța de apel nu s-a pronunțat pe al doilea motiv de apel cu privire la obligațiile administratorilor și obligațiile acționarilor și nici nu a analizat criticile prin care s-a susținut încălcarea Legii nr. 297/2004 și a Regulamentelor Bursei de Valori București. Or, potrivit recurentelor, se poate observa cu ușurință că instanța de apel nu s-a pronunțat pe nicio critică formulată de acestea, curtea de apel rezumându-se la a aprecia generic că nu a fost afectat interesul societății.

Sub un alt aspect, recurentele susțin că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 144

1

și art. 144

3

din Legea nr. 31/1990, în sensul că instanța nu a motivat din perspectiva aplicării acestor texte de lege.

Totodată susține că din perspectiva verificării condițiilor cerute de art. 144

1

din Legea nr. 31/1990, au solicitat proba cu expertiză contabilă și evaluarea întreprinderii, care au fost respinse, încălcându-se efectul devolutiv al apelului.

De asemenea, recurentele susțin că referitor la aplicarea dispozițiilor art. 144

3

din Legea nr. 31/1990, instanța a făcut o greșită aplicare a acestui text de lege, în sensul că a redus noțiunea de interes al societății, la cea de obiect de activitate, trăgând concluzia că existența în certificatul constatator a unui astfel de obiect de activitate este suficient în definirea conflictului de interese.

În opinia recurentelor, instanța de apel nu a analizat condițiile prevăzute de art. 144

3

din Legea nr. 31/1990 din perspectiva deliberării cu privire la operațiunea respectivă, deliberare care trebuie să privească organul colegial al consiliului de administrație, iar nu eventuala confirmare de către Adunarea Generală a Asociaților a respectivei operațiuni comerciale.

În drept, recurentele și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În cadrul dezbaterilor avute în ședință publică din data de 15 martie 2023, apărătorul recurentei - reclamante și al recurentei - interveniente a aratat că motivele dezvoltate în cererea de recurs pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de 304 punctul 7 și punctul 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimații - pârâți au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii.

Din dispozițiile legale menționate, rezultă că viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii, și anume, lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar.

Articolul 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se motivele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Expunerea considerentelor reprezintă garanția că hotărârea pronunțată reprezintă rezultatul unui raționament logico-judiciar, iar soluția nu a fost pronunțată într-un mod arbitrar și discreționar, și face în același timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Înalta Curte reține întemeiată critica recurentelor prin care se arată că motivarea deciziei recurate este insuficientă, instanța de apel redând succint considerentele pentru care a respins apelul formulat de către acestea.

Astfel, se observă că instanța de apel s-a rezumat la a reda considerații teoretice cu privire la dispozițiile art. 144 din Legea nr. 31/1990, fără a expune motivele privind aplicabilitatea acestora în cauză, din considerente lipsind examinarea susținerilor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă sub acest aspect și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel a analizat apărările recurentelor raportat la temeiurile legale invocate de acestea, precum și probele administrate în cadrul litigiului, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În acest context, se reține că instanța de apel nu a procedat, în mod efectiv, la analiza argumentelor cu privire la criticile prin care s-a invocat lipsa de informare a acționarilor și excesul de putere, susținerile privind obligațiile administratorilor și obligațiile acționarilor. Totodată, instanța de recurs reține că, deși prin cererea de apel s-a susținut în mod general încălcarea dispozițiilor Legii nr. 297/2004, instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate în acest sens.

De asemenea, Înalta Curte constată că deși s-a invocat prin cererea de apel nemotivarea sentinței instanței de fond, din hotărârea pronunțată nu rezultă raționamentul clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele recurentelor cu privire la lipsa de informare a acționarilor și excesul de putere erau pertinente în prezenta cauză și se impunea în consecință, analiza temeiniciei acestora, inclusiv cu prealabila suplimentare a probatoriului, dacă înscrisurile depuse la dosar nu erau suficiente pentru lămurirea situației de fapt. În absența acestei analize, instanța de recurs constată că nu s-a realizat o aplicare corectă și temeinic motivată a dispozițiilor legale incidente în cauză.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susținerile și apărările părților, la probatoriul administrat, precum și la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

În acest context apare cu evidență faptul că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a dreptului recurentelor la un proces echitabil.

Mai mult decât atât, instanța are obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Or, prin nemotivarea hotărârii, recurentelor li s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, revenind instanței de apel, în rejudecare, rolul reexaminării depline a cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) și art. 313 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă CONSTRUCȚII FEROVIARE S.A. și de recurenta-intervenientă SIF OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 498/2022 din 20 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu recomandarea de a analiza toate criticile formulate în cadrul cererii de apel.

Față de efectele casării deciziei atacate în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, instanța supremă nu va mai analiza criticile exprimate prin cererea de recurs subsumate pct. 9 ale art. 304 din același cod. Totodată, potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă CONSTRUCȚII FEROVIARE S.A. și de recurenta-intervenientă SIF OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 498/2022 din 20 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2023.