ÎCCJ, decizie (scj.ro #82007)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82007) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
2.
Acțiune privind obligarea primăriei de a soluționa notificarea
ce i-a fost adresată și de a emite o decizie/dispoziție prin
care să se acorde fie măsuri reparatorii prin echivalent, fie
despăgubiri bănești. Emiterea deciziei de către unitatea
notificată pe parcursul judecății
.
Cuprins
pe materii.
Drept civil. Drept de proprietate.
Acțiune privind obligarea primăriei de a soluționa notificarea
ce i-a fost adresată și de a emite o decizie/dispoziție prin
care să se acorde fie măsuri reparatorii prin echivalent, fie
despăgubiri bănești. Emiterea deciziei de către unitatea
notificată pe parcursul judecății.
Index
alfabetic
. Drept civil.
-
Acțiune.
-
Despăgubiri bănești
-
Măsuri reparatorii prin echivalent
Legea nr. 10/2001: art 24 alin. 7 și alin 8 (în
prezent art. 26 alin. 3)
Nu
pot fi separate, ca mod de soluționare, cererea principală constând
în obligația primăriei de a emite o dispoziție motivată,
care ar rămâne fără obiect consecință a emiterii
dispoziției până la judecată, de cererea accesorie constând în
pretenția asupra unui anumit mod de rezolvare a cererii obiect al
notificării, care să fie judecată în continuare de către
instanța inițial investită.
Aceasta
pentru că sunt supuse controlului judecătoresc reglementat prin
art.
26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată
și republicată, tocmai conținutul
și modalitatea de rezolvare a cererilor obiect al notificărilor.
Î.C.C.J.,
Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.
5245 din 28 iunie 2007.
La
21 iunie 2005 P.E.I. a chemat în judecată Primăria Municipiului
București și Prefectura Municipiului București cerând a fi obligate
să soluționeze notificările formulate în anul 2001 și
să-i atribuie, în temeiul art. 44 din Constituție și art. 1
alin. 2 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu Normele metodologice de aplicare a
Legii nr. 10/2001, un teren construibil situat pe un alt amplasament într-o
zonă similară în echivalentul terenului în suprafață de 310
m.p. preluat de stat, precum și să-i acorde, în echivalentul
clădirii abuziv preluată de stat prin naționalizare, fie
despăgubiri bănești, fie un apartament, cu precizarea că
valoarea imobilului este de 96.000 U.S.D.; să-i plătească
despăgubiri pentru paguba pricinuită prin amânare potrivit art. 154
Cod procedură civilă.
La
7 noiembrie 2005 reclamanta a renunțat la judecată față de
Prefectura Municipiului București.
La
6 aprilie 2006 Primăria Municipiului București a depus la dosarul
cauzei dispoziția nr. 5279/5634 din 20 martie 2006 emisă de Primarul
General al Municipiului București, în raport cu care, în ședința
publică din 10 aprilie 2006 părțile au pus concluzii de
respingere a acțiunii ca fiind rămasă fără obiect.
Reclamanta
a declarat apel prin care, a susținut că, prima instanță a
reținut greșit că a solicitat să se constate că
acțiunea a rămas fără obiect, deoarece asemenea solicitare
a vizat numai capătul de cerere privind obligarea pârâtei să
emită dispoziție motivată, nu însă și celelalte cereri
așa cum au fost ele precizate pe parcursul procesului, anume cea
referitoare la compensarea terenului și construcției preluate de stat
cu un alt teren construibil în aceeași suprafață și
calitate, respectiv cu un apartament în Municipiul București din fondul
privat al statului administrat de Municipiul București, precum și cea
privind acordarea de daune morale în sumă de 10.000 lei pentru împiedicarea
accesului la justiție prin neemiterea dispoziției de
soluționarea a notificării.
Curtea
de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze
cu minori și de familie prin decizia civilă nr. 694 A din 29
noiembrie 2006 a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat în
parte sentința atacată și, păstrând celelalte
dispoziții din aceasta, a trimis cauza la Tribunalul București în
vederea rejudecării capătului de cerere privind plata de daune
morale.
Instanța
de apel a constatat că tribunalul a lăsat nesoluționat capătul
de cerere referitor la daunele morale, dar corect a hotărât că toate
celelalte capete de cerere au rămas fără obiect, deoarece prin
dispoziția emisă în timpul procesului au fost avute în vedere
măsurile reparatorii cerute instanței.
Reclamanta
a declarat recurs prin care, acceptând soluția dată în apel cu
referire la dispoziția de rejudecare a capătului de cerere privind
daunele morale, a criticat aceeași hotărâre pentru modul de
soluționare a restului apelului, susținând că este casabilă
pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 Cod
procedură civilă.
Dezvoltând
în acest sens recursul, reclamanta a imputat instanței de apel că a
greșit apreciind că dispoziția nr. 5279/2006 modificată
prin dispoziția nr. 5634/2006 a rezolvat și cererile sale referitoare
la compensarea prin echivalent cu un anume teren și cu un apartament,
deoarece, în realitate, prin acea dispoziție nu i-au fost oferite
măsuri reparatorii în echivalent, ci doar i-a fost confirmat dreptul la
acestea, drept consacrat legislativ prin art. 3 și art. 4
din
Legea nr. 10/2001 modificată și republicată.
Ca
urmare, reclamanta a cerut instanței de recurs să dispună
rejudecarea și a arătatelor capete de cerere din acțiunea
principală, scop în care a invocat ca practică judiciară decizii
de speță ale Înaltei Curți de Casație și Justiție
și Curții Europene a Drepturilor Omului, susținând concomitent
că Primăria Municipiului București dispune de bunuri ce pot fi
acordate în compensare, așa cum rezultă din conținutul unui
articol apărut în presă și atașat recursului.
Recursul
nu este întemeiat.
În
mod normal, ca formă firească de respectare a legii, notificarea
formulată de către P.E.I. în condițiile art. 21 din forma
inițială a Legii nr. 10/2001 trebuia urmată de o dispoziție
emisă de Primăria Municipiului București potrivit prevederilor
obligatorii ale art. 23 din aceeași formă a aceluiași act
normativ, dispoziție care putea fi contestată în justiție în
condițiile prescrise de art. 24 alin. (7) și alin. (8) din legea
enunțată.
Cu
alte cuvinte, Legea nr. 10/2001 a prevăzut accesul la justiție numai
pentru refuzul expres exprimat al entității notificate de a aproba
acordarea măsurilor reparatorii obiect al notificării, omițând
însă să reglementeze cazul, nefiresc de altfel, de tăcere a
unității notificate.
Lipsa
de reglementare nu poate împiedica însă accesul la justiție al
titularului dreptului subiectiv recunoscut de Legea nr. 10/2001, date fiind
prevederile art. 21 din Constituție, precum și cele ale art. 6
și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului
și Libertăților Fundamentale.
Așadar, pe cea din urmă cale, justiția are obligația de a
hotărî asupra încălcării drepturilor cu caracter civil ale
persoanei căreia nu i s-a răspuns la notificare, după caz, fie
prin obligarea entității notificate să se pronunțe prin
decizie sau dispoziție motivată asupra cererii transmise prin
notificare, fie să dispună ea însăși (instanța
investită) asupra a chiar măsurilor reparatorii
cuvenite.
Calea
descrisă este posibilă însă, așa cum s-a mai arătat,
numai atât timp cât durează tăcerea unității notificate,
rămânând fără obiect în momentul în care, până la
soluționarea unei asemenea cereri, a fost emisă decizia sau dispoziția
motivată de către notificat, ipoteză în care persoana notificatoare
se poate adresa efectiv justiției numai pe calea contestației anume
prevăzută prin art. 24 alin. (7) și alin. (8) din forma
inițială a Legii nr. 10/2001 devenit art. 26 alin. (3) după
modificarea și republicarea legii.
Este
tocmai cazul în speță, în care P.E.I. a cerut la 21 iunie 2005, prin
un prim capăt, obligarea Primăriei Municipiului București
să soluționeze în anume modalități notificările pe
care i le-a adresat, iar mai înainte de judecarea cererii Primarul General al
Municipiului București a emis dispoziții motivate prin
care s-a pronunțat asupra acelor notificări, dispoziții care pot
fi atacate numai pe calea expresă și exclusivă
prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată
și republicată.
În
consecință, nu pot fi separate, ca mod de soluționare, cererea
principală constând în obligația primăriei de a emite
dispoziție motivată, care ar rămâne fără obiect
consecință a emiterii dispoziției până la judecată, de
cererea accesorie constând în pretenția asupra unui anumit mod de
rezolvare a cererii obiect al notificării, care să fie judecată
în continuare de către instanța inițial investită.
Aceasta
pentru că sunt supuse controlului judecătoresc reglementat prin art.
26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată,
tocmai conținutul și modalitatea de rezolvare a cererilor obiect al
notificărilor.
În
raport cu toate cele astfel arătate, instanța de apel a procedat pe
deplin legal, recursul nefiind fondat, a fost respins.