ÎCCJ, decizie (scj.ro #82173)

Imobil

naționalizat în temeiul Legii nr. 119/1948. Cererea persoanelor îndreptățite,

de restiutire în  natură a imobilului, deținătorul fiind o societate

comercială privatizată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Cuprins pe materii

. Drept civil. Drept de

proprietate. Imobil naționalizat în temeiul Legii nr. 119/1948. Cerere de

restituire în natură a imobilului, deținătoarea fiind o societate comercială

privatizată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Index alfabeti

c. Drept civil

-

Imobil naționalizat.

-

Rerestituire în natură.

Legea nr. 10/2001: art. 20 alin. (1); art. 27

Imobilele naționalizate în temeiul Legii nr. 119/1948, care sunt deținute la

data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 de o societate comercială la care

statul sau o autoritate a administrației publice  centarle sau locale este

acționar vor fi restituite în natură, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, iar nu prin echivalent valoric, în sensul reglementat prin art. 27 din

aceeași lege, dacă nu există situațiile menționate în acest din urmă text.

În acest scop, se ia în considerare situația de la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, data de la care imobilul este indisponibilizat, nemaiavând

relevanță privatizarearea societății comerciale deținătoare a bunului și

nemaioperând drepturile referitoare la măsuri reparatorii prin echivalent

conform art. 27 alin. (1) din aceeași lege.

Î.C.C.J.,

secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 418 din 25 ianuarie

2005

La 5 aprilie 2002, reclamantele S.C.E. și P.D. au solicitat, în

contradictoriu cu S.C. „Medimfarm” S.A. Ploiești și Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (APAPS), să se constate

dreptul lor de proprietate, în cote-părți de ½ fiecare, asupra unui

imobil situat în Ploiești, cu obligarea pârâtelor la restituirea în deplină

proprietate și liniștită folosință a imobilului respectiv, urmând a se dispune

suspendarea procedurilor de vânzare a acestuia inițiate de pârâta APAPS,

licitația acțiunilor având termen la 18 aprilie 2002.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că: imobilul,

compus din teren în suprafață de 1757 mp și două clădiri, a fost proprietatea

autorului lor G.M. (fostă fabrică de țesături), fiind naționalizat în baza

Legii nr. 119/1948;  imobilul se află în proprietatea S.C. „M.”S.A.

Ploiești, societate comercială cu capital majoritar de stat, și că, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 au solicitat, prin notificări

adresate celor două pârâte, restituirea în natură.

Reclamantele și-au completat acțiunea solicitând instituirea

unui sechestru judiciar asupra imobilului, pe motiv  că acesta a fost, în

mod abuziv, scos la privatizare prin licitație.

La termenul din 10 mai 2002, reclamantele au depus o

completare-precizare a cererii, formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând

anularea dispoziției nr. 542/16.04.2002 emisă de S.C. „M.” S.A. Ploiești, după

introducerea acțiunii, cu obligarea pârâtelor la restituirea în natură a

imobilului în litigiu.

Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 274 din 12

iunie 2002, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a APAPS; a

admis în parte contestația constatând că reclamantele au dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent în cote de ½ fiecare, corespunzător valorii

imobilului; a anulat dispoziția nr. 542/2002; a respins capătul de cerere

privind restituirea în natură și cererea de instituire a sechestrului judiciar,

ca neîntemeiate; a respins cererea privind suspendarea procedurilor de vânzare

a imobilului, ca rămasă fără obiect.

Instanța a reținut că imobilul a fost proprietatea autorului

reclamantelor și că face parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv

de stat, prevăzute în art. 2 lit. a din Legea nr. 10/2001; că, în prezent,

restituirea în natură nu este posibilă, ca urmare a privatizării S.C. „M.”S.A.,

iar în raport cu dispozițiile art. 24 alin. 1, 7, și 8 din Legea nr. 10/2001

reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent de la APAPS, în

cote de ½ fiecare, corespunzător valorii imobilului în litigiu.

Cu privire la cererea de suspendare a procedurii de vânzare a

imobilului, s-a reținut că, la data de 18.04.2002, a avut loc licitația

organizată pentru vânzarea pachetului de acțiuni deținut de APAPS, iar cererea

de instituire a sechestrului judiciar a fost respinsă întrucât în cauză nu sunt

îndeplinite prevederile art. 598 - 600 Cod procedură civilă.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamantele,

precum și pârâta APAPS.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 100 din

26 septembrie 2002, a respins apelurile, ca nefondate, reținând, în esență, că

instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii.

Reclamantele, precum și pârâta APAPS au declarat recurs.

Reclamantele și-au întemeiat recursul susținând, în esență, că

deși instanța a reținut corect situația de fapt, a făcut o greșită aplicare a

legii (art. 20 și art. 27 din Legea nr. 10/2001) ceea ce a condus la o

concluzie eronată.

În recursul său, pârâta APAPS a susținut că instanța s-a

pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut. Astfel, prin cererea de

chemare în judecată s-a solicitat exclusiv restituirea în natură a imobilului,

iar instanța a acordat despăgubiri prin echivalent, ignorând dispozițiile art.

27 alin. (1), art. 28 alin. (1) și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; că,

pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii, reclamantele trebuiau să

notifice, în acest sens, unitatea deținătoare.

Recursul declarat de reclamante este întemeiat.

Imobilul în litigiu - fosta fabrică de țesături -  a fost

naționalizat în temeiul Legii nr. 119/1948 astfel că, potrivit art. 2 alin. (1)

lit. „a” din Legea nr. 10/2001, face parte din categoria imobilelor preluate în

mod abuziv de stat.

În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, imobilele – terenuri și construcții – preluate în mod abuziv,

indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a

legii (14 februarie 2001) de o regie autonomă, o societate sau o companie

națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a

administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar,

de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi

restituite, în natură, persoanei îndreptățite, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată a organelor de conducerere ale unității deținătoare.

Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

arată la pct. 20.1 că prevederea alin. (1) al art. 20 din lege statuează

indisponibilizarea imobilelor, restituibile pe calea prevăzută de lege, cu

privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul

respectiv către alte persoane decât cele îndreptățite potrivit legii.

Potrivit acelorași norme, indisponibilizarea operează începând

cu data de 14 februarie 2001 chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată

ulterioară (în speță la 11 mai 2001) și are drept scop primordial îndeplinirea

obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar; restituirea în

natură este obligatorie în cazul în care unitatea deținătoare este, printre

altele, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației

publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar.

Astfel că, în speță, dreptul reclamantelor la restituirea în

natură a imobilului s-a născut încă de la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001. De la aceeași dată, unitatea deținătoare, S.C.”M”.S.A., societate cu

capital majoritar de stat, avea obligația de a indisponibiliza imobilul preluat

abuziv.

Normele metodologice precizează că nu au obligația restituirii

în natură societățile comerciale privatizate integral care au dobândit astfel

de bunuri după privatizare, dacă sunt dobânditori de bună-credință.

În speță, însă, privatizarea unității deținătoare a imobilului

în litigiu a avut loc la 7 mai 2002, adică după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001 și când procesul inițiat de reclamante era deja pe rolul instanței

judecătorești.

Schimbarea structurii acționariatului la S.C. „M.”S.A. nu are

relevanță în ceea ce privește obligația de restituire în natură a imobilului,

atât timp cât acesta are statutul de bun indisponibilizat încă din 14 februarie

2001, în scopul primordial de a fi restituit în natură persoanelor

îndreptățite, adică reclamantelor ca moștenitoare ale fostului proprietar M.G..

Singurele care, potrivit dispozițiilor legii menționate, nu pot

fi obligate să restituie în natură imobile preluate cu titlu valabil sunt

societățile comerciale deja privatizate la data de 14 februarie 2001 (art. 27

din Legea nr. 10/2001).

În consecință, având în vedere situația de fapt și dispozițiile

legale anterior menționate, se reține că greșit instanța de fond a respins

cererea de restituire în natură a imobilului constatând că reclamantele au

dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, soluție menținută și în apel.

Față de cele ce preced, recursul a fost admis, s-au casat

hotărârile pronunțate în cauză, iar pe fond a fost admisă contestația în sensul

obligării unității deținătoare la restituirea în natură a imobilului în

litigiu, către reclamante.

Pentru

considerentele arătate cu ocazia analizării recursului reclamantelor, recursul

pârâtei APAPS a fost respins nemaiprezentând  relevanță motivele invocate,

atât timp cât s-a reformat hotărârea instanței de fond, astfel cum s-a arătat

mai sus.