ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2426/2012

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată revizuienții C.M.C. și C.D. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 170 din 1 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea a cărei revizuire se solicită încalcă principiul autorității de lucru judecat. Examinând hotărârea a cărei revizuire se solicită, prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin decizia civilă nr. 170 din 1 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă și pentru cauze cu minori și familie, s-a admis recursul reclamantului Ț.V.

împotriva deciziei civile nr. 157 din 12 septembrie 2007 a Tribunalului Teleorman, s-a modificat în tot decizia instanței de apel în sensul admiterii apelului declarat de reclamantul Ț.V., s-a schimbat în parte sentința civilă nr. 2112 din 29 noiembrie 2006 a Judecătoriei Alexandria și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 2650 din 23 august 2004 pentru cauză ilicită. S-a constatat intervenită promisiunea reciprocă de vânzare – cumpărare între reclamant în calitate de promitent – cumpărător și pârâta S.F., promitent – vânzător la 15 august 2004 având ca obiect imobilul teren de 2,75 ha situat în localitatea Bujoreni, județul Teleorman sola 14, parcela 1, cu vecinătățile precizate în cuprinsul convenției, pentru prețul de 2.500 dolari S.U.A.

achitat integral și s-a pronunțat o hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare – cumpărare între părți, cu privire la imobilul sus menționat. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această hotărâre, au fost reținute următoarele considerente: Între reclamantul Ț.V. și pârâta S.F. a intervenit la 15 august 2004 o promisiune reciprocă de vânzare – cumpărare intitulată „precontract de vânzare – cumpărare” având ca obiect terenul agricol intravilan în suprafață de 2,75 ha, situat în comuna Bujoreni, județ Teleorman, sola 14, parcela 1, identificat și prin titlul de proprietate nr. 3500098 din 17 septembrie 2002, emis pe numele promitentei – vânzătoare, teren delimitat și prin vecinătăți, așa cum rezultă din cuprinsul actului juridic susmenționat.

Prețul convenit de părți, la data încheierii convenției, pentru imobilul în litigiu a fost de 2500 dolari S.U.A., achitat la aceeași dată - 15 august 2004 (aspect necontestat de părți). Clauzele exprese ale părților au stabilit că până la data perfectării contractului în formă autentică, promitentului-cumpărător are recunoscută prerogativa folosinței, posesiei, îngrijirii, împrejmuirii terenului în litigiu, respectiv valorificarea în folos exclusiv a fructelor agricole și a altor rezultați ale investițiilor asupra terenului. De asemenea, s-a prevăzut obligația expresă a promitentei - vânzătoare de a obține extrasul de carte funciară și certificatul de sarcini fiscale. În vederea valorificării actului juridic încheiat la data de 15. august 2004 reclamantul a efectuat demersuri precise și pertinente pentru propriul interes patrimonial.

La data de 16 august 2004, reclamantul a solicitat Judecătoriei Alexandria înscrierea unei interdicții de vânzare cu privire la imobilul în litigiu. Certificatul depus de pârâtă, la dosar la 6 ianuarie 2005, atestă înregistrarea în opisul alfabetic de transcripție, cu privire la terenul în litigiu, a interdicției de înstrăinare instituită de reclamant în baza precontractul încheiat. Din cuprinsul notificării înregistrate sub nr. 446 din 25 august 2004, și expediate pârâtei, rezultă că reclamantul a atenționat-o pe aceasta asupra punerii în întârziere cu privire la obligațiile asumate prin precontractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 15 august 2004, solicitarea expresă fiind aceea de a se prezenta la notarul public nominalizat, în vederea îndeplinirii obligației principale asumate, de transfer a dreptului de proprietate asupra terenului.

Conform acestei notificări, la data precizată, 3 septembrie 2004, notarul public a încheiat procesul verbal nr. 6225/2004, care a constatat faptul neprezentării pârâtei la sediul notariatului. Prin cererea înregistrată sub nr. 1313 din 16 august 2004, reclamantul a solicitat primăriei să ia act de încheierea unui precontract cu privire la imobilul în litigiu, cu scopul de a fi avut în vedere la data emiterii certificatului fiscal. În ceea ce o privește pe pârâtă, aceasta, prin notificarea înregistrată sub nr. 169/2004 din 25 august 2004, datată cu propria mână 20 august 2004, l-a somat pe pârât să se prezinte la sediul executorului judecătoresc pentru a-i fi returnată suma de bani care a reprezentat prin voința expresă a părților prețul terenului în litigiu.

Din cuprinsul răspunsului la interogatoriul luat pârâtei a rezultat că nu se contestă existența precontractului încheiat la data de 15 august 2004, achitarea prețului terenului, existența martorilor la data încheierii convenției, conținutul concret al obligațiilor asumate, acțiunile concrete ale reclamantului pentru valorificarea convenției într-un termen rezonabil, recunoașterea faptului că s-a răzgândit în legătură cu perfectarea contractului, întrucât acționat pentru înscrierea unei interdicții de înstrăinare, fără nici un drept partea reclamantului, precizarea că a obținut în termenul stipulat de părți actele în vederea perfectării contractului, cu mențiunea expresă a interdicției de înstrăinare.

Martorul S.I. a relatat că pârâta a fost revoltată de faptul înscrierii interdicției de vânzare, solicitarea expresă a acesteia fiind de distrugere a înscrisului constatator al convenției. Martorul S.I. a relatat că pârâta a fost revoltată de faptul înscrierii interdicției de vânzare, solicitarea expresă a acesteia fiind de distrugere a înscrisului constatator al convenției. La dosarul cauzei s-a depus contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2650 din 23 august 2004, din cuprinsul căruia rezultă că la data de 23 august 2004 pârâta a înstrăinat același teren, pârâților C.M.C. și C.D., pentru prețul de 3500 euro. În cuprinsul contractului se face mențiunea expresă că părțile scutesc biroul notarial de cercetarea sarcinilor ce ar grava terenul ce a făcut obiectul contractului autentificat.

Din cuprinsul interogatoriului luat pârâtei, după completarea acțiunii, cu solicitarea de constatare a nulității absolute a contractului vânzare-cumpărare pentru fraudarea legii și cauză imorală, rezultă că aceasta știa despre interdicția de înstrăinare, din data de 19 august 2004, respectiv că soții C., cunoșteau terenul și despre existența precontractului, nu a recunoscut că le-a spus și faptul posesiei terenului de către reclamant, a refuzat să răspundă la întrebarea referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de lege pentru terenurile extravilane și la împrejurarea legată de încunoștințarea cumpărătorilor și a notarului public despre interdicția de înstrăinare.

Din cuprinsul sentinței civile nr. 1244 din 9 august 2006 a rezultat următoare dezlegare: acțiunea în rectificare a cărții funciare nu este fondată întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prescrise de art. 35 și 36 din Legea nr. 7/1996, respectiv existența unei hotărâri definitive și irevocabile; nu s-a primit solicitarea de înscriere a interdicției de vânzare întrucât aceasta și-a pierdut valabilitatea prin trecerea unui termen de 2 luni de la data înregistrării. Din cuprinsul sentinței civile nr. 1150 din 14 iulie 2006 a rezultat că s-a respins plângerea reclamantului împotriva încheierii prin care a fost admisă cererea pârâților C. de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate, cu motivația că au fost respectate dispozițiile art. 48 din Lege nr. 7/1996, în condițiile în care părțile contractului autentic au scutit biroul de cercetarea sarcinilor iar pentru acest teren nu era deschisă cartea funciară.

Notarea interdicției nu poate avea alt efect, decât acela de opozabilitate față de terți și informare a terților persoane cu privire la actele sau faptele juridice privitoare la imobil. Un alt aspect reținut din actele dosarului este adeverința nr. 1073 din 10 iulie 2006 din cuprinsul căreia rezultă că terenul în litigiu este teren intravilan, situație contradictorie dat fiind mențiunile din contractul de vânzare autentificat încheiat între pârâți, respectiv precontractul de vânzare - cumpărare inițial. S-a reținut că instanța de fond a avut un raționament juridic corect atunci când a apreciat că dacă promitentul-vânzător nu-și respectă obligația și vinde lucrul unei alte persoane, beneficiarul cumpărător nu poate cere predarea lucrului, întrucât nu a devenit proprietar iar vânzarea intervenită cu o altă persoană este, sub rezerva fraudei, valabilă.

În primul ciclu procesual s-a lămurit și că termenul de 6 zile prevăzut părți în antecontractul încheiat are natura juridică a unui termen de executare a obligației asumate și că, prin urmare, neexecutarea obligației în terme convenit, deschide părții interesate calea acțiunii în justiție pentru a obține aducerea la îndeplinire a obligației de către cocontractant. Împlinirea termenului fără ca executarea să se fi săvârșit din culpa unui contractant nu stinge obligația asumată și nici dreptul subiectiv corelativ al cocontractantului, ci, pe data împlinirii termenului de executare se naște dreptul la acțiunea în executarea silită a obligației contractuale neadusă la îndeplinire de bunăvoie. Potrivit dispozițiilor art. 969 C. civ., înțelegerile dintre părți produc efect juridice conforme cu legea, iar în caz de neexecutare de bunăvoie, credite are dreptul să obțină îndeplinirea întocmai a obligației din partea debitorului.

Instanța a fost învestită să cerceteze însă și valabilitatea contractului subsecvent intervenit între intimați, din punctul de vedere al uneia dintre condițiile sale de fond, cauza, situație care, dat fiind finalitatea urmărită reclamant-perfectarea contractului cu consecința transmiterii în propriul patrimoniu a terenului, se impunea cu prioritate analizată și rezolvată. Elementele esențiale ale convenției-precontract rezultă din conținu precis și clar exprimat al înscrisului constatator, aspect necontestat în cauză, situație care poate să conducă la suplinirea consimțământului debitori obligației, în condițiile art. 969 C. civ. și art. 1077 C. civ., dacă bunul se reîntoarce în patrimoniul vânzătoarei, ca efect al repunerii părților în situația anterioară.

Pentru aceasta este necesară o cercetare prealabilă, determinată însuși petitul acțiunii, respectiv stabilirea existentei unei situații clare conivență frauduloasă a pârâților în detrimentul intereselor reclamantul cauză ilicită și imorală (motiv de nulitate absolută a contractelor civile). Chiar prima instanță a reținut că pentru ipoteza în care bunul se mai găsește (sau revine) în patrimoniul vânzătoarei, pe lângă posibilități acordării daunelor-interese sau obligării promitentului la încheieri contractului, instanța de judecată poate, în lumina principiului executării natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, să pronunțe, în baza art. 1073 și art. 1077 C. civ., o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și care să aibă caracter constitutiv de drepturi, operând transferul proprietății de la data când aceasta a devenit definitivă.

Probele administrate în cauză au relevat că, în ceea ce privește capătul de cerere relativ la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, pârâții au contractat în deplină cunoștință de cauză asupra situației juridice a imobilului în litigiu. Pârâta nu a negat niciodată încheierea precontractului de vânzare – cumpărare cu reclamantul, precizând constant doar că s-a răzgândit în legătură cu perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât reclamantul a fost diligent cu creanța sa certă, cerând instituirea interdicții de înstrăinare, atitudine apreciată de pârâtă ca lipsită de respect și bună-credință. Aceasta prin notificarea înregistrată sub nr. 169/2004 din 25 august 2004, datată cu propria mână 20 august 2004, l-a somat pe pârât să se prezinte la s executorului judecătoresc pentru a-i fi returnată suma de bani ca reprezentat prin voința expresă a părților prețul terenului în litigiu.

În ceea ce îi privește pe pârâții C., din probele administrate, a rezultat că aceștia știau de existența precontractului de vânzare - cumpărare. În cuprinsul contractului se face mențiunea expresă că părțile scutesc biroul notarial de cercetarea sarcinilor ce ar grava terenul ce a făcut obiectul contractului autentificat. Din cuprinsul interogatoriul luat pârâtei, rezultă că aceasta știa despre interdicția de înstrăinare din data de 19 august 2004, respectiv că soții C., cunoșteau terenul și existența precontractului. Într-adevăr notarea interdicției nu poate avea alt efect decât acel opozabilitate față de terți a actelor și faptelor juridice privitoare la imobil, și nicidecum nașterea unei interdicții de înstrăinare sau înscriere în ce funciară a unei noi situații juridice.

Argumentul acesta, deși a fost susținut de pârâți, este favorabil situației juridice a reclamantului din proces, întrucât angajamentul juridic odată notat, trebuia să oblige orice persoană prudentă și diligentă la abținere de la perfectarea unui act juridic al cărui obiect prefigura o dispută judiciară. Imobilul a fost achiziționat la un preț cu aproape 50 % mai mare decât cel oferit de recurent, si acest fapt, in contextul particular al cauzei, dovedește tocmai prejudiciul adus beneficiarului promisiunii de înstrăinare neonorate prin acțiunea de conivență a pârâților. Pârâții au cunoscut că precontractul nu conferea recurentului calitate de proprietar, aspect adevărat, dar irelevant pentru cauză, cât timp un act juridic este menit să producă efecte juridice, nu efecte prejudiciabile pentru una din părți, prin manifestări ostile legii și normelor de morală.

În mod evident, un angajament juridic cu privire la terenul in litigiu, presupunea, cunoașterea tuturor condițiilor asumate de părți, pentru a putea previziona posibilitățile de valorificare a creanței din partea persoanei care și-a executat obligația (a plătit prețul integral), dar nu a primit contraprestația la care s-a obligat partea adversă, încheierea contractului în forma autentică, singura formalitate menită să producă consecințele patrimoniale dorite de cumpărător (transmiterea dreptului de proprietate). Această situație are relevanță sub aspectul cauzei actului juridic încheiat de pârâți, întrucât legea cere ca voința de a încheia un act juridic să fie determinată de un scop care să nu contravină legii, regulilor morale și ordinii publice (art. 968 C. civ.).

În același sens, se poate reține și dispoziția expresă a art. 5 C. civ., conform căreia „nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la legile care interesează ordinea public și bunele moravuri”. Condițiile cerute de lege, cauzei, de a fi licită și morală, reprezintă un instrument eficace pentru apărarea și ocrotirea ordinii sociale, economice precum si de asigurare a respectării normelor moralei într-o societate democratică, într-un stat de drept.

În mod evident, încheierea contractului de vânzare-subsecvent de către pârâți, in condiții dovedite ca fiind ilicite și imorale, a lezat în mod clar interesele reclamantului, prin faptul că, unei acțiuni corecte, diligente, de bună-credință, i s-a răspuns in mod deliberat cu o acțiune în complicitate (a pârâților) cu scopul de a nu se mai împlini obligația de rezultat urmărită de reclamant, transmiterea în propriul patrimoniu a dreptului de proprietate asupra terenului, pentru care plătise integral prețul (nesocotirea interesului patrimonial al reclamantului). Întrucât nici una din criticile aduse de recurent în calea de atac a apelului, sentinței primei instanțe, nu a vizat maniera de soluționare a capătului de cerere având ca obiect nulitatea relativă a contractului de vânzare - cumpărare, această critică nu poate fi analizată, respectarea principiului non omisso medio.

Această hotărâre a fost atacată pe calea revizuirii în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Art. 322 pct. 7 C. proc. civ., vizează cazul de revizuire a existenței unor hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituția puterii de lucru judecat. Revizuirea pentru contrarietatea de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: - să existe hotărâri definitive și contradictorii; - hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente – părți, obiect și cauză; - hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat, sau dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția.

Dacă în al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată iar instanța a respins excepția puterii de lucru judecat, partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, deoarece se opune însăși puterea de lucru judecat asupra excepției procesuale respective. Or, este de reținut că instanța de recurs a examinat cauza și prin analiza excepției autorității de lucru judecat cu referire atât la sentința civilă nr. 1244 din 9 iulie 2006, cât și a sentinței civile nr. 1150 din 14 iulie 2006, cu privire la care s-a pronunțat, nemaimpunându-se reiterarea aceeași excepție pe calea revizuirii, motiv pentru care, nefiind întrunite cerințele art. 312 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire urmează a fi respinsă.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligați revizuienții să plătească intimatului suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienții C.M.C. și C.D. împotriva deciziei nr. 170 din 1 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă revizuenții C.M.C. și C.D. să plătească intimatului T.V., 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 aprilie 2012.