ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2426/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2426/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de revizuire de față,
constată următoarele:
Prin cererea de revizuire
înregistrată revizuienții C.M.C. și C.D. au solicitat revizuirea deciziei
civile nr. 170 din 1 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a III–a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 322 pct. 7 C.
proc. civ., susținându-se că hotărârea a cărei revizuire se solicită încalcă
principiul autorității de lucru judecat.
Examinând hotărârea a cărei
revizuire se solicită, prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,
Înalta Curte reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 170 din 1
februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă și pentru
cauze cu minori și familie, s-a admis recursul reclamantului Ț.V. împotriva
deciziei civile nr. 157 din 12 septembrie 2007 a Tribunalului Teleorman, s-a modificat în tot decizia instanței de apel în sensul admiterii
apelului declarat de reclamantul Ț.V., s-a schimbat în parte sentința civilă nr.
2112 din 29 noiembrie 2006 a Judecătoriei Alexandria și s-a constatat nulitatea
absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 2650 din 23 august 2004
pentru cauză ilicită. S-a constatat intervenită promisiunea reciprocă de
vânzare – cumpărare între reclamant în calitate de promitent – cumpărător și pârâta
S.F., promitent – vânzător la 15 august 2004 având ca obiect imobilul teren de 2,75 ha situat în localitatea Bujoreni, județul Teleorman sola 14, parcela 1, cu vecinătățile
precizate în cuprinsul convenției, pentru prețul de 2.500 dolari S.U.A. achitat
integral și s-a pronunțat o hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare –
cumpărare între părți, cu privire la imobilul sus menționat. Au fost menținute
celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această hotărâre,
au fost reținute următoarele considerente:
Între reclamantul Ț.V. și pârâta S.F.
a intervenit la 15 august 2004 o promisiune reciprocă de vânzare – cumpărare
intitulată „precontract de vânzare – cumpărare” având ca obiect terenul agricol
intravilan în suprafață de 2,75 ha, situat în comuna Bujoreni, județ Teleorman,
sola 14, parcela 1, identificat și prin titlul de proprietate nr. 3500098 din
17 septembrie 2002, emis pe numele promitentei – vânzătoare, teren delimitat și
prin vecinătăți, așa cum rezultă din cuprinsul actului juridic susmenționat.
Prețul
convenit de părți, la data încheierii convenției, pentru imobilul în litigiu a
fost de 2500 dolari S.U.A., achitat la aceeași dată - 15 august 2004 (aspect
necontestat de părți).
Clauzele
exprese ale părților au stabilit că până la data perfectării contractului în
formă autentică, promitentului-cumpărător are recunoscută prerogativa
folosinței, posesiei, îngrijirii, împrejmuirii terenului în litigiu, respectiv
valorificarea în folos exclusiv a fructelor agricole și a altor rezultați ale
investițiilor asupra terenului.
De
asemenea, s-a prevăzut obligația expresă a promitentei - vânzătoare de a obține
extrasul de carte funciară și certificatul de sarcini fiscale.
În
vederea valorificării actului juridic încheiat la data de 15. august 2004
reclamantul a efectuat demersuri precise și pertinente pentru propriul interes
patrimonial.
La data
de 16 august 2004, reclamantul a solicitat Judecătoriei Alexandria înscrierea
unei interdicții de vânzare cu privire la imobilul în litigiu.
Certificatul
depus de pârâtă, la dosar la 6 ianuarie 2005, atestă înregistrarea în opisul
alfabetic de transcripție, cu privire la terenul în litigiu, a interdicției de
înstrăinare instituită de reclamant în baza precontractul încheiat.
Din cuprinsul notificării
înregistrate sub nr. 446 din 25 august 2004, și expediate pârâtei, rezultă că
reclamantul a atenționat-o pe aceasta asupra punerii în întârziere cu privire
la obligațiile asumate prin precontractul de vânzare - cumpărare încheiat la
data de 15 august 2004, solicitarea expresă fiind aceea de a se prezenta la
notarul public nominalizat, în vederea îndeplinirii obligației principale
asumate, de transfer a dreptului de proprietate asupra terenului.
Conform
acestei notificări, la data precizată, 3 septembrie 2004, notarul public a
încheiat procesul verbal nr. 6225/2004, care a constatat faptul neprezentării
pârâtei la sediul notariatului.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1313
din 16 august 2004,
reclamantul a solicitat
primăriei să ia act de încheierea unui
precontract cu privire la imobilul
în litigiu, cu scopul de a fi avut în vedere la data emiterii certificatului
fiscal.
În ceea ce o privește pe pârâtă,
aceasta, prin notificarea înregistrată sub nr. 169/2004 din 25 august 2004,
datată cu propria mână 20 august 2004, l-a somat pe pârât să se prezinte la
sediul executorului judecătoresc pentru a-i fi returnată suma de bani care a
reprezentat prin voința expresă a părților prețul terenului în litigiu.
Din cuprinsul răspunsului la
interogatoriul luat pârâtei a rezultat că nu se contestă existența
precontractului încheiat la data de 15 august 2004, achitarea prețului
terenului, existența martorilor la data încheierii convenției, conținutul
concret al obligațiilor asumate, acțiunile concrete ale reclamantului pentru
valorificarea convenției într-un termen rezonabil, recunoașterea faptului că
s-a răzgândit în legătură cu perfectarea contractului, întrucât acționat pentru
înscrierea unei interdicții de înstrăinare, fără nici un drept partea
reclamantului, precizarea că a obținut în termenul stipulat de părți actele în
vederea perfectării contractului, cu mențiunea expresă a interdicției de
înstrăinare.
Martorul
S.I. a relatat că pârâta a fost revoltată de faptul înscrierii interdicției de
vânzare, solicitarea expresă a acesteia fiind de distrugere a înscrisului
constatator al convenției.
Martorul
S.I. a relatat că pârâta a fost revoltată de faptul înscrierii interdicției de
vânzare, solicitarea expresă a acesteia fiind de distrugere a înscrisului
constatator al convenției.
La
dosarul cauzei s-a depus contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2650
din 23 august 2004, din cuprinsul căruia rezultă că la data de 23 august 2004
pârâta a înstrăinat același teren, pârâților C.M.C. și C.D., pentru prețul de
3500 euro.
În
cuprinsul contractului se face mențiunea expresă că părțile scutesc biroul
notarial de cercetarea sarcinilor ce ar grava terenul ce a făcut obiectul
contractului autentificat.
Din
cuprinsul interogatoriului luat pârâtei, după completarea acțiunii, cu
solicitarea de constatare a nulității absolute a contractului vânzare-cumpărare
pentru fraudarea legii și cauză imorală, rezultă că aceasta știa despre interdicția
de înstrăinare, din data de 19 august 2004, respectiv că soții C., cunoșteau terenul
și despre existența precontractului, nu a recunoscut că le-a spus și faptul
posesiei terenului de către reclamant, a refuzat să răspundă la întrebarea
referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de lege pentru
terenurile extravilane și la împrejurarea legată de încunoștințarea cumpărătorilor
și a notarului public despre interdicția de înstrăinare.
Din
cuprinsul sentinței civile nr. 1244 din 9 august 2006 a rezultat următoare
dezlegare: acțiunea în rectificare a cărții funciare nu este fondată întrucât
nu sunt îndeplinite condițiile prescrise de art. 35 și 36 din Legea nr. 7/1996,
respectiv existența unei hotărâri definitive și irevocabile; nu s-a primit
solicitarea de înscriere a interdicției de vânzare întrucât aceasta și-a
pierdut valabilitatea prin trecerea unui termen de 2 luni de la data
înregistrării.
Din
cuprinsul sentinței civile nr. 1150 din 14 iulie 2006 a rezultat că s-a respins
plângerea reclamantului împotriva încheierii prin care a fost admisă cererea
pârâților C. de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate, cu
motivația că au fost respectate dispozițiile art. 48 din Lege nr. 7/1996, în
condițiile în care părțile contractului autentic au scutit biroul de cercetarea
sarcinilor iar pentru acest teren nu era deschisă cartea funciară.
Notarea
interdicției nu poate avea alt efect, decât acela de opozabilitate față de
terți și informare a terților persoane cu privire la actele sau faptele
juridice privitoare la imobil.
Un alt aspect reținut din actele dosarului
este adeverința nr. 1073 din 10 iulie 2006 din cuprinsul căreia rezultă că
terenul în litigiu este teren intravilan, situație contradictorie dat fiind
mențiunile din contractul de vânzare autentificat încheiat între pârâți,
respectiv precontractul de vânzare - cumpărare inițial.
S-a
reținut că instanța de fond a avut un raționament juridic corect atunci când a
apreciat că dacă promitentul-vânzător nu-și respectă obligația și vinde lucrul
unei alte persoane, beneficiarul cumpărător nu poate cere predarea lucrului,
întrucât nu a devenit proprietar iar vânzarea intervenită cu o altă persoană
este, sub rezerva fraudei, valabilă.
În
primul ciclu procesual s-a lămurit și că termenul de 6 zile prevăzut părți în
antecontractul încheiat are natura juridică a unui termen de executare a
obligației asumate și că, prin urmare, neexecutarea obligației în terme
convenit, deschide părții interesate calea acțiunii în justiție pentru a obține
aducerea la îndeplinire a obligației de către cocontractant.
Împlinirea
termenului fără ca executarea să se fi săvârșit din culpa unui contractant nu
stinge obligația asumată și nici dreptul subiectiv corelativ al
cocontractantului, ci, pe data împlinirii termenului de executare se naște
dreptul la acțiunea în executarea silită a obligației contractuale neadusă la
îndeplinire de bunăvoie.
Potrivit
dispozițiilor art. 969 C. civ., înțelegerile dintre părți produc efect juridice
conforme cu legea, iar în caz de neexecutare de bunăvoie, credite are dreptul
să obțină îndeplinirea întocmai a obligației din partea debitorului.
Instanța
a fost învestită să cerceteze însă și valabilitatea contractului subsecvent
intervenit între intimați, din punctul de vedere al uneia dintre condițiile
sale de fond, cauza, situație care, dat fiind finalitatea urmărită
reclamant-perfectarea contractului cu consecința transmiterii în propriul
patrimoniu a terenului, se impunea cu prioritate analizată și rezolvată.
Elementele
esențiale ale convenției-precontract rezultă din conținu precis și clar
exprimat al înscrisului constatator, aspect necontestat în cauză, situație care
poate să conducă la suplinirea consimțământului debitori obligației, în
condițiile art. 969 C. civ. și art. 1077 C. civ., dacă bunul se reîntoarce în
patrimoniul vânzătoarei, ca efect al repunerii părților în situația anterioară.
Pentru aceasta este
necesară o cercetare prealabilă, determinată însuși petitul acțiunii, respectiv
stabilirea existentei unei situații clare conivență frauduloasă a pârâților în
detrimentul intereselor reclamantul cauză ilicită și imorală (motiv de nulitate
absolută a contractelor civile).
Chiar
prima instanță a reținut că pentru ipoteza în care bunul se mai găsește (sau
revine) în patrimoniul vânzătoarei, pe lângă posibilități acordării
daunelor-interese sau obligării promitentului la încheieri contractului,
instanța de judecată poate, în lumina principiului executării natură a
obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, să pronunțe, în baza art. 1073
și art. 1077 C. civ., o hotărâre care să țină loc de act autentic de
vânzare-cumpărare și care să aibă caracter constitutiv de drepturi, operând
transferul proprietății de la data când aceasta a devenit definitivă.
Probele administrate în cauză au
relevat că, în ceea ce privește capătul de cerere relativ la constatarea
nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, pârâții au contractat
în deplină cunoștință de cauză asupra situației juridice a imobilului în
litigiu.
Pârâta nu a negat niciodată
încheierea precontractului de vânzare – cumpărare cu reclamantul, precizând
constant doar că s-a răzgândit în legătură cu perfectarea contractului de
vânzare-cumpărare, întrucât reclamantul a fost diligent cu creanța sa certă, cerând
instituirea interdicții de înstrăinare, atitudine apreciată de pârâtă ca
lipsită de respect și bună-credință.
Aceasta prin notificarea înregistrată sub nr.
169/2004 din 25 august 2004, datată
cu propria mână 20 august 2004, l-a somat pe pârât să se prezinte la s
executorului judecătoresc pentru a-i fi returnată suma de bani ca reprezentat
prin voința expresă a părților prețul terenului în litigiu.
În
ceea ce îi privește pe pârâții C., din probele administrate, a rezultat că
aceștia știau de existența precontractului de vânzare - cumpărare.
În
cuprinsul contractului se face mențiunea expresă că părțile scutesc biroul
notarial de cercetarea sarcinilor ce ar grava terenul ce a făcut obiectul
contractului autentificat.
Din cuprinsul interogatoriul luat
pârâtei, rezultă că aceasta știa despre interdicția de înstrăinare din data de
19 august 2004, respectiv că soții C., cunoșteau terenul și existența
precontractului.
Într-adevăr
notarea interdicției nu poate avea alt efect decât acel opozabilitate față de
terți a actelor și faptelor juridice privitoare la imobil, și nicidecum nașterea
unei interdicții de înstrăinare sau înscriere în ce funciară a unei noi
situații juridice.
Argumentul
acesta, deși a fost susținut de pârâți, este favorabil situației juridice a
reclamantului din proces, întrucât angajamentul juridic odată notat, trebuia să
oblige orice persoană prudentă și diligentă la abținere de la perfectarea unui
act juridic al cărui obiect prefigura o dispută judiciară.
Imobilul
a fost achiziționat la un preț cu aproape 50 % mai mare decât cel oferit de
recurent, si acest fapt, in contextul particular al cauzei, dovedește tocmai
prejudiciul adus beneficiarului promisiunii de înstrăinare neonorate prin
acțiunea de conivență a pârâților.
Pârâții
au cunoscut că precontractul nu conferea recurentului calitate de proprietar,
aspect adevărat, dar irelevant pentru cauză, cât timp un act juridic este menit
să producă efecte juridice, nu efecte prejudiciabile pentru una din părți, prin
manifestări ostile legii și normelor de morală.
În mod
evident, un angajament juridic cu privire la terenul in litigiu, presupunea,
cunoașterea tuturor condițiilor asumate de părți, pentru a putea previziona
posibilitățile de valorificare a creanței din partea persoanei care și-a
executat obligația (a plătit prețul integral), dar nu a primit contraprestația
la care s-a obligat partea adversă, încheierea contractului în forma autentică,
singura formalitate menită să producă consecințele patrimoniale dorite de
cumpărător (transmiterea dreptului de proprietate).
Această
situație are relevanță sub aspectul cauzei actului juridic încheiat de pârâți,
întrucât legea cere ca voința de a încheia un act juridic să fie determinată de
un scop care să nu contravină legii, regulilor morale și ordinii publice (art. 968
C. civ.).
În
același sens, se poate reține și dispoziția expresă a art. 5 C. civ., conform
căreia „nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la legile
care interesează ordinea public și bunele moravuri”.
Condițiile
cerute de lege, cauzei, de a fi licită și morală, reprezintă un instrument
eficace pentru apărarea și ocrotirea ordinii sociale, economice precum si de
asigurare a respectării normelor moralei într-o societate democratică, într-un
stat de drept.
În mod
evident, încheierea contractului de vânzare-subsecvent de către pârâți, in
condiții dovedite ca fiind ilicite și imorale, a lezat în mod clar interesele
reclamantului, prin faptul că, unei acțiuni corecte, diligente, de
bună-credință, i s-a răspuns in mod deliberat cu o acțiune în complicitate (a
pârâților) cu scopul de a nu se mai împlini obligația de rezultat urmărită de
reclamant, transmiterea în propriul patrimoniu a dreptului de proprietate
asupra terenului, pentru care plătise integral prețul (nesocotirea interesului
patrimonial al reclamantului).
Întrucât
nici una din criticile aduse de recurent în calea de atac a apelului, sentinței
primei instanțe, nu a vizat maniera de soluționare a capătului de cerere având
ca obiect nulitatea relativă a contractului de vânzare - cumpărare, această critică
nu poate fi analizată, respectarea principiului non omisso medio.
Această hotărâre a fost
atacată pe calea revizuirii în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Art. 322 pct. 7 C.
proc. civ., vizează cazul de revizuire a existenței unor hotărâri potrivnice
date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași
pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Fundamentul acestui
motiv de revizuire îl reprezintă instituția puterii de lucru judecat.
Revizuirea pentru
contrarietatea de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ
următoarele condiții:
- să existe hotărâri
definitive și contradictorii;
- hotărârile să fie pronunțate
în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente – părți,
obiect și cauză;
- hotărârile să fie
pronunțate în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat excepția
puterii de lucru judecat, sau dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat
excepția.
Dacă în al doilea
proces, prima hotărâre a fost invocată iar instanța a respins excepția puterii
de lucru judecat, partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea
revizuirii, deoarece se opune însăși puterea de lucru judecat asupra excepției
procesuale respective.
Or, este de reținut că instanța de
recurs a examinat cauza și prin analiza excepției autorității de lucru judecat
cu referire atât la sentința civilă nr. 1244 din 9 iulie 2006, cât și a
sentinței civile nr. 1150 din 14 iulie 2006, cu privire la care s-a pronunțat,
nemaimpunându-se reiterarea aceeași excepție pe calea revizuirii, motiv pentru
care, nefiind întrunite cerințele art. 312 pct. 7 C. proc. civ., cererea de
revizuire urmează a fi respinsă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ.,
urmează a fi obligați revizuienții să plătească intimatului suma de 1200 lei,
cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire
formulată de revizuienții C.M.C. și C.D. împotriva deciziei nr. 170 din 1
februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și de familie.
Obligă
revizuenții C.M.C. și
C.D.
să plătească intimatului T.V., 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică
astăzi, 2 aprilie 2012.