ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3313/2014

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4 decembrie

2006, B.D. a formulat, în Dosarul de faliment nr. 2/S/2005 al Tribunalului

Teleorman, strămutat la Tribunalul Covasna, intervenție în interes propriu,

prin care, în contradictoriu cu pârâții SC A.B., SC J.R. SRL și N.T., a

solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare din 17  mai 2003 și

anularea actelor subsecvente, constatarea preluării abuzive a imobilului conac

cu terenul aferent și obligarea primei pârâte a-i lăsa în deplină proprietate

și liniștită posesie imobilul cu teren în suprafață de 6,09 ha.

Urmare declinării

competenței soluționării cauzei de către Tribunalul Covasna, prin Sentința

civilă nr. 1298 din 19  septembrie 2008, Tribunalul Teleorman, secția civilă,

prin Sentința nr. 38 din 23 februarie 2011 a respins excepțiile invocate de

pârâta SC A.B. SA privind tardivitatea acțiunii formulate de reclamantul B.D.,

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, lipsei de interes a acțiunii și a

inadmisibilității acesteia. A admis în parte acțiunea. A dispus anularea

contractului de vânzare-cumpărare din 17  mai 2004 încheiat între SC A.B. SA și

SC J.R. SRL prin lichidator judiciar R.I.S. SPRL. A respins capătul de cerere

privind anularea actelor subsecvente, respectiv a contractului nr. 2477 din 6

iunie 2005. A dispus restituirea de către pârâtă către reclamant a imobilului

construcție (conac) și teren aferent de 1,28 ha, situat în comuna Dobrotești,

județul Teleorman, imobil ce a reprezentat sediul pârâtei, fiind trecut în

proprietatea statului fără titlu valabil.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin

Decizia nr. 1233 din 11 octombrie 2011 a admis recursul declarat de pârâta SC

A.B. SA împotriva sentinței tribunalului, pe care a casat-o și a trimis cauza

spre rejudecare Tribunalului Teleorman.

Anterior, pronunțării

deciziei, prin încheierea din 21 iunie 2011, curtea de apel a calificat calea

de atac ca fiind recurs, în raport de data pronunțării hotărârii de primă

instanță, de temeiul juridic al acțiunii, guvernat de art. 26 din Legea nr.

10/2001 și de prevederile art. XXVI din Legea nr. 202/2010.

Rejudecând după

casare, Tribunalul Teleorman, secția civilă, prin Sentința nr. 459 din 23 iulie

2012 a admis în parte acțiunea. A constatat preluarea abuzivă a imobilului

conac în suprafață construită de 379,60 mp și a terenului aferent de 1,28 ha,

imobil situat în comuna Beuca, județul Teleorman. A constatat că reclamantul

B.D. are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru

imobilul preluat abuziv și a dispus acordarea de despăgubiri în conformitate cu

Titlul VII din Legea nr. 247/2005. A respins, ca nefondate, capetele de cerere

privind anularea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 11/2004 încheiat între

SC A.B. și SC J.R. SRL, anularea actelor subsecvente și revendicare de la

pârâta SC A.B. a imobilului compus din conac și teren aferent de 6,09 ha. A

respins acțiunea împotriva pârâtei SC J.R. SRL pentru lipsa capacității de

folosință a acesteia.

Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 72 A

din 2 aprilie 2013 a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei

SC A.B. SA și, în consecință, a admis apelul reclamantului împotriva sentinței

tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea

formulată împotriva respectivei pârâte ca fiind formulată împotriva unei

persoane lipsite de capacitate procesuală. A menținut dispozițiile sentinței

referitoare la respingerea acțiunii precizate față de ceilalți pârâți.

A reținut că prin

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 8 noiembrie 2001, Agenția

Domeniilor Statului a vândut Asociației salariaților "A." Zâmbreasca

un număr de 367.565 acțiuni, în sumă totala de 9.189.125 mii lei, reprezentând

98,44% din valoarea capitalului social subscris al Societății Comerciale A.B.

Drăcșenei SA.

Notificarea formulată

de reclamant potrivit Legii nr. 10/2001 a fost adresată Primăriei comunei

Dobrotești la 15 ianuarie 2001, deci ulterior datei la care a avut loc

privatizarea SC A.B. Drăcșenei SA.

Pornind de la

prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, curtea de apel a constatat

că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 8

noiembrie 2001, imobilul în litigiu nu era "notificat" în sensul

Legii nr. 10/2001, notificarea cu privire la acest imobil fiind formulată

ulterior.

Totodată, la momentul

notificării, SC A.B. Drăcșenei SA era privatizată, 98,44% din acțiuni fiind

deținute de Asociația salariaților "A." Zâmbreasca.

Având în vedere dispozițiile

art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, curtea de apel a constatat ca

fiind evident că prin vânzarea a 98,44% din acțiuni către Asociația

salariaților "A." Zâmbreasca, SC A.B. Drăcșenei SA nu mai intră în

sfera de reglementare a alin. (1) din articol, întrucât statul nu era acționar

sau asociat majoritar la respectiva societate.

Din adresa din 7

februarie 2013 emisă de SIF Oltenia, a rezultat că restul de 1,56% din

acțiunile la SC A.B. Drăcșenei SA erau la momentul privatizării la FPP Oltenia,

devenit ulterior SIF Oltenia.

S-a reținut astfel că

nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, care presupun ca statul să fie, în continuare, acționar sau asociat

minoritar, situație ce nu s-a regăsit în cauză.

Dimpotrivă, s-a

constatat că în speță își găsesc aplicarea dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3)

din Legea nr. 10/2001 și, prin urmare, curtea de apel a reținut că în mod

corect prima instanță a stabilit că reclamantul nu poate beneficia de

restituirea în natură a imobilului ce a făcut obiectul notificării, întrucât

acesta se afla la data notificării în patrimoniul unei societăți comerciale

integral privatizate.

Totodată, curtea de

apel a constatat că în mod corect a reținut prima instanță că nu se poate constata

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC A.B. Drăcșenei și

SC J.R. SRL, acest contract fiind încheiat în condițiile în care vânzătoarea

era o societate comerciala integral privatizată anterior formulării notificării

de către reclamant, astfel că imobilul în litigiu nu era indisponibilizat în

temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, iar societatea vânzătoare putea

dispune liber de bunul respectiv.

S-a constatat că

dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, invocate de apelant,

privesc contractele de înstrăinare încheiate de entitățile care, potrivit Legii

nr. 10/2001, ar fi avut obligația restituirii în natură și care au fost

încheiate ulterior momentului la care imobilul respectiv a fost

"notificat".

Or, în prezenta cauză,

condițiile pentru incidența art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu sunt

întrunite nici în privința vânzătorului, nici în privința statutului imobilului

de a fi fost "notificat" la momentul încheierii privatizării.

De altfel, s-a

reținut că nici apelantul nici nu a invocat nulitatea contractului de

privatizare, ci doar a contractului de înstrăinare încheiat între societatea

privatizată SC A.B. Drăcșenei SA și SC J.R. SRL. Or, pentru ipoteza imobilelor

aflate în patrimoniul societăților comerciale privatizate, Legea nr. 10/2001

prevede o procedură distinctă în care nu sunt implicate societățile privatizate

respective, ci instituția publică implicată în privatizare, iar persoanele

îndreptățite au vocația doar la măsuri compensatorii, iar nu la restituirea în

natură a bunului respectiv.

Cum contractul

menționat nu este lovit de nulitate, nu sunt lovite de nulitate nici

contractele de înstrăinare subsecvente, aspect corect reținut de prima

instanță.

În consecință, curtea

de apel a constatat că motivele de apel sunt nefondate.

Cât privește excepția

lipsei capacității de folosință a pârâtei SC A.B. Drăcșenei SA, invocată ca

motiv de ordine publică, curtea de apel a reținut că este fondată.

Astfel, din

certificatul constatator din 17  decembrie 2012 eliberat de Oficiul Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman a rezultat că SC A.B. Drăcșenei SA

a fost radiată la 12 iulie 2012, anterior pronunțării sentinței apelate, motiv

pentru care curtea a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei

menționate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul B.D., circumscris motivului prevăzut de

pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, modificarea

hotărârii, în sensul admiterii integrale a apelului și, pe fond, admiterea

cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată.

A criticat decizia

pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 alin. (1) și art. 29 alin. (1)

- (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel reținând eronat că acestea nu

sunt aplicabile, întrucât SC A.B. era privatizată la data notificării. Or,

legea condiționează ca respectivele imobile să fie deținute de o societate

comercială la care statul este acționar/asociat majoritar la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001 și nu la data notificării. A mai criticat decizia

și pentru aplicarea greșită a art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, arătând

că la data înstrăinării, SC A.B. era notificată cu privire la imobilul

revendicat, vânzarea fiind lovită astfel de nulitate absolută.

Analizând cu

prioritate, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., aspectul referitor

la compunerea completului de judecată în apel, respectiv regimul căilor de atac

cărora le este supusă hotărârea de primă instanță și, în consecință,

soluționarea căii de atac corespunzătoare de instanța anterioară, Înalta Curte

constată următoarele:

Prin încheierea din

21 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și familie a calificat calea de atac exercitată ca fiind recurs, în

raport de data pronunțării hotărârii de primă instanță, respectiv 23 februarie

2011, de temeiul juridic al acțiunii, guvernat de art. 26 din Legea nr. 10/2001

și de prevederile art. XXVI din Legea nr. 202/2010.

În acest context, se

constată că potrivit art. XXVI din Legea nr. 202/2010, dispozițiile art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și

proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a

pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei

legi.

Or, în speță,

hotărârea primei instanțe a fost pronunțată la 23 februarie 2011, ulterior intrării

în vigoare la Legii nr. 202/2010, motiv pentru care, prin încheierea

sus-menționată, calea de atac exercitată împotriva sentinței tribunalului a

fost calificată de către curtea de apel ca fiind recurs.

Ca atare, și în

rejudecare, împotriva hotărârii de primă instanță putea fi exercitată doar

calea de atac a recursului, în competența instanței imediat superioare

tribunalului.

În aceste condiții,

prin decizia atacată, curtea de apel trebuia să califice, în raport de

dispozițiile art. 84 C. proc. civ., calea de atac exercitată ca fiind recurs.

Procedând la judecata

cauzei în apel, curtea a nesocotit normele de organizare judiciară referitoare

la compunerea completului cuprinse în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

În consecință,

constatând că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, se

reține, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., care permit instanței

invocarea din oficiu a motivelor de ordine publică, incidența motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 din Cod.

Prin urmare, în

temeiul acestui text de lege coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se

va casa decizia atacată și se va trimite dosarul curții de apel pentru

judecarea cauzei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul B.D. împotriva Deciziei nr. 72 A din 2 aprilie 2013 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia

atacată și trimite dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea cauzei

ca instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN