ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 855/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 855/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată la pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. 3315 din 21

aprilie 2004, contestatorii J.G.A. și D.A.I. au solicitat în contradictoriu cu

intimata SC C. SA Timișoara, uzând de dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din

Legea nr. 10/2001, anularea Deciziei nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 ca

netemeinică și nelegală, să se dispună obligarea intimatei la restituirea

imobilului conac și teren înscris în CF X B.M. nr. top. x-y.

Prin Încheierea din 22 septembrie 2004,

Tribunalul a respins excepția privind perimarea contestației, constatând că din

eroare aceasta s-a atașat la Dosarul nr. 8208/2002 însă nu a fost soluționată

în acel dosar și deci nu a făcut obiectul perimării.

Prin cererea înregistrată la data de 17

ianuarie 2005 contestatorii au chemat în judecată și pârâta SC A. SRL,

solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de SC C. cu

această societate la data de 28 decembrie 2001 și înregistrat sub nr. 30/2660,

prin care s-au vândut mai multe imobile, inclusiv cel din litigiu, deși

vânzarea imobilelor care constituie obiectul unei cereri de reconstituire a

dreptului de proprietate este interzisă astfel că actul de vânzare-cumpărare

este lovit de nulitate absolută parțială.

La data de 17.03 2005, ca urmare a decesului

contestatorului J.G., moștenitorii acestuia J.M.I., J.I.Ș., J.T.G., și J.M. au

solicitat introducerea lor în cauză, printr-o cerere de intervenție în nume

propriu, în calitate de soție supraviețuitoare, respectiv de fii.

Prin Sentința civilă nr. 1730/PI din 26 iunie

2006, Tribunalul Timiș a respins contestația formulată de contestatorii J.G.A.

și D.A.I. și intervenienții J.M.I.; J.I.Ș.; J.T.G., în contradictoriu cu

intimatele SC C. SA reprezentată prin lichidator P.W.M.C. SRL și SC A. SRL.

Tribunalul a reținut că reclamanții au depus

la dosar un Plan de Situație întocmit la data de 18 decembrie 1934 (Dosar nr.

8208/2002 anexat) de expert E.L., în care au menționat că în CF X B.M. nr. top

x-y este evidențiat un conac ce a aparținut doamnei A.V. și au susținut că

această construcție se afla și în prezent printre construcțiile deținute de

intimata SC C. SA și care ulterior au fost vândute către SC A. SRL Timișoara.

Prin urmare, față de concluziile raportului

de expertiză, instanța a constatat că nu s-a dovedit existența imobilului

revendicat sau că un asemenea imobil a fost deținut de intimata SC C. SA,

astfel că nefiind întemeiată, contestația a fost respinsă.

Pentru aceleași considerente și, întrucât nu

s-a făcut dovada că imobilul menționat a făcut obiectul vânzării către SC A.

SRL, tribunalul a respins și capătul de cerere privind anularea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 28 decembrie 2001.

Împotriva sentinței de mai sus, au declarat

apel reclamanții, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la

data de 24 iunie 2006, în Dosar nr. 5985/59/2006.

Prin Decizia civilă nr. 32 din 25 ianuarie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 5984/2006, s-a admis

apelul declarat de reclamanți, s-a desființat sentința atacată și, în

consecință, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond,

apreciindu-se că prima instanță nu a rezolvat litigiul prin cercetarea

fondului, având în vedere că expertizele efectuate în cauză sunt în

contradicție una cu cealaltă, respectiv una dintre lucrări concluzionând în

sensul existenței imobilului revendicat, iar cealaltă în sensul imposibilității

localizării acestuia.

Îndrumările instanței de control judiciar au

constat în necesitatea efectuării, la rejudecare, a unei expertize comune de

trei experți, în specialitatea construcții, topografie, cadastru și evaluări

imobile, pentru a se stabili cu certitudine existența sau inexistența clădirii

revendicate, locul amplasării acesteia, titularii dreptului real de proprietate

potrivit evidențelor de carte funciară și valoarea de circulație a imobilelor.

Prin Decizia nr. 3892/PI din 16 decembrie

2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în rejudecare, în Dosarul nr. 5985/59/2006

s-a respins contestația formulată de reclamanta D.A.I. și intervenienții

reclamanți J.M.I., J.I.Ș., J.T.G. și J.M. în contradictoriu cu pârâții SC C. SA

prin P.W.C.B.S.R. IPURL, SC A. SRL, SC S.P. SRL (fosta SC A. SRL) Timișoara și

SC U. SRL Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, în

rejudecare a reținut următoarele:

Prin acțiunea dedusă judecății, întemeiată pe

dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001 în forma inițială,

reclamanții D.A.I. și J.G.A. (cel din urmă decedat pendinte de soluționarea

procesului, context în care poziția procesuală i-a fost continuată de

moștenitorii J.T.G., J.I.Ș., J.M.I. și J.M., potrivit certificatului de

moștenitor nr. 88 din 06 decembrie 2004) au atacat Decizia nr. 30/3942 din 12

noiembrie 2004 emisă de SC C. SA, prin care s-a respins notificarea formulată

de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001 de restituire în natură a

construcțiilor denumite "conac", înscrise în CF nr. X B.M., nr.

top.x-y, cu argumentația că notificarea nu se încadrează în dispozițiile Legii

nr. 10/2001, deoarece imobilul evidențiat în CF nr. X B.M. este teren agricol,

ce face obiect al reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul legilor

fondului funciar nr. 18/1991, nr. 169/1997 și nr. 1/2000.

S-a reținut că obiectul pretențiilor

reclamanților, raportat la notificarea formulată, dar și la poziția procesuală

exprimată în acest sens în încheierea de ședință din 14 decembrie 2006 în fața

Curții de Apel Timișoara, rezultă cu claritate că acesta constă strict în

restituirea construcțiilor denumite "conac", nepurtând și asupra

terenului, context în care, la rejudecare, instanța a fost îndrumată a se

preocupa, raportat la limitele învestirii sale, numai de situația clădirii

revendicate.

Dovada calității de moștenitori ai

proprietarei tabulare a fost în speță, principala dispută procesuală, aspect

desprins cu îndestulătoare evidență și din decizia de desființare a Curții de

Apel Timișoara nr. 32 din 25 ianuarie 2007.

Interpretând coroborat concluziile experților

topografi și în construcții, tribunalul a concluzionat că, de vreme ce experții

în construcții au verificat structura de rezistență a clădirii pentru

stabilirea anului aproximativ al edificării sale și cum concluziile lor, în

acest sens se corelează cu cele inițiale ale experților topografi, în sensul că

edificatul în discuție se află amplasat pe actualul nr. cad. Y aflat în

proprietatea SC C. SA și, mai apoi transmis prin vânzări succesive către

pârâtele SC S.P. SRL fosta SC A. SRL) și SC U. SRL, dar și cu datele transmise

de Primăria comunei S., conținute de Adresa nr. 2890 din 09 septembrie 2002

aflată la dosar nr. 3315/C/2004, rezultă o legală constituire în cauză a

cadrului procesual de către reclamanți, unitatea deținătoare identificându-se a

fi pârâta SC C. SA.

Astfel că, raportat la calitatea de unitate

deținătoare a imobilului în persoana SC C. SA, potrivit cerințelor art. 20

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în formă inițială, instanța a apreciat că

aceasta este confirmată de probele administrate în cauză și interpretate mai

sus, context în care a conchis că în mod legal decizia atacată a fost emisă de

această societate comercială.

Cu privire la tardivitatea contestației

deduse judecății, analizată din perspectiva cerinței respectării termenului

legal de decădere instituit de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 în forma

inițială, dat fiind că decizia contestată a fost emisă în anul 2002, iar

reclamanții au lăsat în nelucrare un alt dosar, pendinte, de a cărui

soluționare s-a emis decizia și au luat cunoștință de ea (Dosar nr.

8208/C/2002, perimat), tribunalul a observat că, înainte de desființarea

Sentinței civile nr. 1730/A din 26 iunie 2006 prin Decizia civilă nr. 32 din 25

ianuarie 2007, contestația a fost apreciată ca introdusă în termenul legal.

Chiar dacă soluția tribunalului într-un prim

ciclu procesual a fost desființată în apel, astfel că, consecințele

desființării constau în lipsirea de efecte a celor dispuse în acea fază a

judecății, având în vedere că instanța de control judiciar a apreciat implicit,

obligând în rejudecare la verificarea unor aspecte legate indirect și de fondul

pricinii, ca formulată în termenul legal acțiunea reclamanților, se desprinde

concluzia implicită că a considerat în termen declanșată prezenta acțiune.

Or, față de această apreciere a instanței de

control judiciar, rezultând că, implicit această chestiune a tardivității

acțiunii a fost depășită, tribunalul a considerat că excepția de tardivitate

invocată de pârâți nu se verifică și a fost respinsă cu argumentația supra

prezentată.

Relativ la modul de soluționare a notificării

prin decizia contestată, tribunalul a constatat că unitatea deținătoare a sustras-o

sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, apreciind că pentru terenuri,

notificatorii trebuiau să urmeze în vederea restituirii lor, procedura impusă

de legile fondului funciar în acord cu art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Or, ceea ce unitatea deținătoare nu a

observat, este că s-a pronunțat oarecum în afara obiectului notificării,

reprezentat de restituirea construcției denumită "conac".

Pentru aceste considerente, tribunalul a

apreciat că soluția de respingere a notificării reclamanților este legală, în temeiul

art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială și art. 26 în forma

actuală a legii, procedând la respingerea contestației, iar față de soluția

privind petitul 1, de respingere a contestației, nu a mai procedat la

examinarea petitelor privind constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate pendinte de proces între pârâte, petite apreciate

accesorii față de cel privind constatarea îndreptățirii reclamanților la

repararea prejudiciului, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva Sentinței civile nr. 3892 din 16

decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5985/59/2006, au

declarat apel reclamanții D.A.I., J.T.G. și J.I.Ș. la 29 decembrie 2008,

solicitând admiterea lui, desființarea sentinței civile ca nelegală, iar pe

fond, anularea Dispoziției nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 prin care SC C. SA

a respins notificarea privind restituirea în natură a imobilului denumit

"conac", neintabulat în cartea funciară, dar edificat pe terenul

înscris în CF X B.M. nr. top. x-y; constatarea nulității absolute parțiale a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/2660 din 28 decembrie 2001 încheiat

între SC C. SA și SC A. SRL (actual SC S.P. SRL), înscris actualmente sub nr.

cadastral Z; constatarea nulității absolute parțiale a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 16 septembrie 2008 între SC A. SRL

(actual SC S.P. SRL) și SC U. SRL, privind imobilul de mai sus, cu restituirea

în natură a acestuia către reclamanți, în calitate de moștenitori ai foștilor

proprietari.

Prin Decizia civilă nr. 284/A din 23

noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr.

5985.1/59/2006 s-a respins apelul declarat de reclamantă și intervenienți

împotriva Sentinței civile nr. 3892 din 16 decembrie 2008 pronunțată de

Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5985/59/2006, ca neîntemeiat, cu obligarea

apelanților la plata către intimatul S.P. SRL a sumei de 33.361,07 RON

cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele acestei hotărâri s-a

reținut că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, dat fiind că

imobilul în litigiu nu este de domeniul Legii nr. 10/2001, ci de domeniul Legii

nr. 1/2000, neavând relevanță împrejurarea că pe terenul agricol în discuție se

află o construcție - conacul - căci instanța a calificat natura construcției ca

aparținând exploatației agricole, în sensul art. 31 din Legea nr. 1/2000, având

destinația de fermă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au

declarat și motivat recurs reclamanta D.A.I. și intervenienții J.T.G. și J.I.Ș.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-au formulat critici de

nelegalitate relativ la reținerea aspectului că notificarea formulată nu ar

intra sub incidența Legii nr. 10/2001, ci sub incidența Legii nr. 1/2000,

contrar probelor administrate care au dovedit existența imobilului în litigiu

în patrimoniul autorilor recurenților, Comisia de Fond Funciar neputând dispune

restituirea imobilelor aflate în proprietatea societăților cu capital de stat.

Recurenții au formulat critici și cu privire

la reținerea greșită a neidentificării imobilului "conac", precum și

cu privire la nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare intervenite

pe parcursul soluționării litigiului.

Prin Decizia civilă nr. 1131/R din 10 februarie

2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București în Dosarul

nr. 321/1/2010 s-a admis recursul declarat de reclamantă și intervenienți

împotriva Deciziei civile nr. 286/A din 23 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara în Dosarul nr. 5985/59/2006, s-a dispus casarea acestei

hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele deciziei civile de casare

s-a reținut că pretențiile formulate de recurenți, de restituire a imobilului -

clădire ce a aparținut autorilor lor -, trebuie soluționate în temeiul Legii

nr. 10/2001 și, constatând că instanța de apel nu a intrat în cercetarea

fondului pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost

învestită, precum și pentru examinarea susținerilor părților cu privire la

valabilitatea celor două acte juridice de înstrăinare, în temeiul art. 312

alin. (3) și (5) C. proc. civ., s-a dispus admiterea recursului, casarea

deciziei civile și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de

apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții

de Apel Timișoara sub nr. 435/59 din 01 aprilie 2011 și, față de dispozițiile

deciziei de casare privind soluționarea litigiului prin prisma dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, precum și a petitelor privind nulitatea absolută parțială a

actelor de înstrăinare încheiate în cursul procesului [obligatorii potrivit

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.], s-a procedat la luarea unui

interogatoriu pârâtei SC C. SA reprezentată prin lichidator P.W.C.B.S.R. IPURL

Timișoara și pârâtei SC U. SRL, ale căror răspunsuri au fost depuse în scris la

dosar.

Examinând apelul prin prisma motivelor

invocate de reclamantă și intervenienți în apelul declarat împotriva Hotărârii

nr. 3892 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr.

5985/59/2006, în raport de excepțiile invocate de părți și probele administrate

în cauză, Curtea a constatat că apelurile sunt întemeiate pentru următoarele

considerente:

În ceea ce privește existența în teren a unei

construcții - conac, neintabulată în CF la momentul preluării, Curtea a reținut

că această construcție, în prezent se află amplasată pe actualul nr. cadastral

Y aflat în proprietatea SC C. SA, evidențiată în CF nedefinitiv nr. Z B.M., pe

parcela cu nr. cadastral Z, inclusă în parcela cu nr. cadastral Y.

Așadar, în principiu, restituirea se dispune

în natură, principiul restituirii în natură fiind consacrat și de dispozițiile

art. 7 alin. (1) și (2) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată.

În ceea ce privește validitatea celor două

acte succesive de înstrăinare a acestei construcții - conac, Curtea a reținut

următoarele:

În condițiile în care notificarea

reclamanților a fost înregistrată la SC C. SA la data de 28 noiembrie 2001,

încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/2660 la 28 decembrie 2001

(deci, la o lună de la înregistrarea notificării de restituire în natură), prin

care SC C. SA (în lichidare), reprezentată prin P.W.C.M.C. SRL a vândut către

SC A. SRL mai multe construcții, între care și construcția - conac,

(identificată în teren potrivit expertizelor efectuate în cauză pe parcela cu

nr. cadastral Z ce face parte din parcele de teren unificate în parcela cu nr.

cad. Y în incinta SC C. SA, evidențiat în CF nedefinitiv Q B.M.), este lovit de

nulitate absolută parțială în ceea ce privește construcția - conac.

Pornind de la aceste considerații și raportat

la particularitățile speței de față, Curtea a reținut că încheierea primul

contractul de vânzare-cumpărare nr. 30/2660 din 28 decembrie 2001, prin care

unitatea deținătoare a imobilului revendicat, la o lună de la data

înregistrării la sediul ei a notificării prin care reclamanții revendicau

construcția - conac, aflată în posesia și administrarea ei, este lovită de

nulitate absolută parțială în ceea ce privește construcția - conac, știut fiind

faptul că sunt interzise înstrăinările de orice fel pentru imobilele în

privința cărora s-au formulat și declanșat procedurile administrative prevăzute

de Legea nr. 10/2001, până la finalizarea definitivă a acestora.

În speța de față, Curtea a reținut însă că

nici vânzătorul, respectiv unitatea deținătoare SC C. SA și nici dobânditorul

SC A. SRL nu au fost de bună-credință la momentul încheierii contractului de

vânzare-cumpărare pentru mai multe imobile, între care și cel revendicat de

reclamanți, vechiul conac, în condițiile în care unitatea deținătoare fusese

notificată cu o lună înainte de către reclamanți, prin intermediul Primăriei

comunei S., de declanșarea procedurii de revendicare a unei construcții aflată

în posesia și administrarea societății, până la a cărei finalizare, potrivit

legii, erau interzise înstrăinările de orice fel.

Pentru aceleași argumente, și cel de al

doilea contract de vânzare-cumpărare încheiat între SC S.P. SRL (fostă SC A.

SRL) și SC U. SRL, la data de 16 septembrie 2008, (în cursul derulării

prezentului litigiu declanșat în aprilie 2004), este lovit de nulitate absolută

parțială în ceea ce privește imobilul înscris în CF X B.M., nr. top. x-y,

înscris actualmente sub nr. cadastral Z.

În acest context, Curtea a reținut că prin

constatarea nulității absolute a primului contract de vânzare-cumpărare, în

ceea ce privește imobilul ce face obiectul cauzei, în baza principiului

potrivit cu care anularea actului inițial atrage și anularea actului

subsecvent, este lovit de nulitatea absolută parțială (în limitele imobilului

ce face obiectul revendicării de față) și cel de al doilea contract de

vânzare-cumpărare încheiat la 16 septembrie 2008.

Ca o consecință a constatării nevalabilității

titlului statului asupra imobilului în discuție și a constatării nulității

absolute parțiale a celor două contracte de vânzare-cumpărare, în baza art. 480

C. civ., a fost admis și petitul privind restituirea în natură a imobilului -

fostă clădire - conac, edificat inițial pe parcela de teren din CF X B.M., în

prezent, evidențiat pe parcela nr. cad. Z ce face parte din parcele de teren

unificate în parcela cu nr. cadastral Y din CF modificat Q B.M., către

reclamanți.

Concluzionând, Curtea a admis apelul declarat

de reclamanți, a schimbat în tot Sentința civilă nr. 3892 din 16 decembrie 2008

pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5985/59/2006, în sensul că a

anulat Dispoziția nr. 30/3942 din 12 noiembrie 2004 emisă în condițiile Legii

nr. 10/2001 de SC C. SA, prin care s-a respins notificarea formulată de

reclamanți și înregistrată la unitatea deținătoare la 28 noiembrie 2001 pentru

restituirea în natură a imobilului conac, neintabulat în CF, edificat pe

terenul înscris în CF X B.M., nr. top. x-y.

A constatat nulitatea absolută parțială a

Contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/2660 din 28 decembrie 2001 încheiat

între SC C. SA și SC A. SRL Timișoara (actual SC S.P. SRL Timișoara), privind

imobilul conac de mai sus, înscris în prezent sub numărul cadastral Z.

A constatat nulitatea absolută parțială a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16 septembrie 2008 între

SC S.P. SRL Timișoara (fostă SC A. SRL Timișoara) și SC U. SRL, privind

imobilul de mai sus, înscris actual sub numărul cadastral Z.

A dispus restituirea în natură a imobilului

de mai sus, fostă clădire - conac, edificat inițial pe parcela de teren din CF

X B.M., în prezent, evidențiat pe parcela nr. cad. Z ce face parte din parcele

de teren unificate în parcela cu nr. cadastral Y din CF modificat Q B.M., către

reclamanți.

Împotriva Deciziei civile nr. 1111 din 20

decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, au declarat recurs

pârâtele SC S.P. SRL, SC U. SRL și SC C. SA prin P.W.C.B.S.R. IPURL a invocat

următoarele motive de nelegalitate:

1) Recurenta SC S.P. SRL a indicat

următoarele motive de nelegalitate:

Prin hotărârea recurată s-a acordat mai mult

decât s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art 304 pct. 6 C. proc. civ.

Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe

care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii, motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Hotărârea recurată este lipsită de temei

legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub primul aspect se reține că, hotărârea

recurată încalcă principiul disponibilității și obligația instanței, astfel cum

a fost statornicită de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât instanța de

apel dispune "restituirea în natură a imobilului de mai sus, fostă clădire

conac în: evidențiat pe parcela cu nr. cadastral Z, ce face parte din Parcelele

de terenuri în parcela cu nr. Cadastral Y, din CF-ul modificat Q B.M.".

În fapt, instanța de apel, cu ignorarea

limitelor casării, a reconstituit dreptul de proprietate, însă nu asupra unei

construcții, astfel cum prevede Legea nr. 10/2001.

Practic, hotărârea Curții de Apel se

circumscrie ambelor ipoteze prevăzute în motivul de recurs de la pct. 6 al art.

304 C. proc. civ., respectiv, "plus petita", prin faptul că a acordat

mai mult decât s-a cerut, reconstituind un drept de proprietate asupra unor

parcele de teren, precum și "extra petita", în sensul că a acordat

ceea ce nu s-a cerut, reclamanții precizând expres în fața instanței de apel în

primul ciclu procesual, astfel cum s-a consemnat prin încheierea din 14

decembrie 2006, că nu solicită restituirea terenurilor și că acțiunea lor

privește doar construcția.

În plus, în cauza de față, însăși Înalta

Curte de Casație și Justiție a tranșat expres limitele de rejudecare, în sensul

dispoziției de a se analiza restituirea construcției potrivit prevederilor

Legii nr. 10/2001, astfel că instanța de apel a ignorat îndrumările instanței

de casare, statuând contra dispozițiilor imperative ale art. 129 alin. (6) C.

proc. civ., dar și puterii de lucru judecat a încheierii interlocutorii din 14

decembrie 2006.

O altă critică vizează critica conform căreia

hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive

contradictorii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Se susține că, neconcordanțele și

contradicțiile din considerentele hotărârii recurate privesc în principal

obiectul litigiului, se reține că obiectul solicitării de restituire a

reclamanților îl formează conacul înscris în CF X B.M., iar trei paragrafe mai

jos se citează că obiectul revendicării îl constituie o "construcție

neîntabulată în CF".

În plus, în timp ce la pagina 10 hotărârea

recurată instanța de judecată, reține că în al 3-lea ciclu procesual obiectul

litigiului a fost stabilit cu putere de lucru judecat, la verificarea situării

construcției conac, la pagina 9 din hotărârea recurată reține că acesta îl

constituie "construcția denumită conac, constând în teren arabil în

suprafață de 51 hectare și 5771 mp, având ca foști proprietari tabulari pe A.A.

căsătorită cu numitul S.V."

Deși la pagina 10 (ultimul paragraf) instanța

reține că experții constructori au certitudinea că clădirea expertizată inițial

de experții topografi este clădirea în litigiu, se înlătură fără vreo

justificare concluziile experților topografi din răspunsul la obiecțiuni.

În acest sens, Curtea de Apel Timișoara

reține selectiv concluziile expertizei administrate în cauză, fără a ține cont

de răspunsurile oferite obiecțiunilor la expertiză.

Așadar instanța a constatat că la momentul

semnării contractului de vânzare-cumpărare dintre C. și A. (în prezent S.P.),

acesta din urmă a fost cumpărător de rea-credință, însă argumentarea acestei

constatări este inexistentă, motivele fiind subiective.

Ultima critică vizează motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se consideră că hotărârea recurată abundă în

referiri la chestiuni de drept inaplicabile cauzei deduse judecății.

Totodată, instanța a încălcat prevederile

Legii speciale nr. 10/2001 referitoare la dovada dreptului de proprietate a

persoanei care pretinde că este îndreptățită la restituire, dovada existenței

unei preluări abuzive, procedura de reconstituire a dreptului, modul de

reconstituire a dreptului de proprietate și la aplicarea efectivă a

dispozițiilor legale incidente, precum și prevederile art. 480 - 481 C. civ.,

în ceea ce privește fondul acțiunii în revendicare.

Deși Curtea de Apel Timișoara a reținut

corect prin Decizia civilă nr. 1111/2011 că "Legea nr. 10/2001,

republicată, instituie principiul restituirii în natură", a aplicat acest

principiu în mod greșit ignorând textele exprese legii precum și interpretarea

coroborată a normelor de drept aplicabile.

În plus, instanța a reținut greșit că

"preeminența acestui principiu rezultă și dispozițiile art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora în cazurile în care

restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin

echivalent.

Instanța nu a ținut cont de acele dispoziții

ale Legii nr. 10/2001 ce conțin prevederi explicite privind nerestituirea în

natură, ci doar prin echivalent, în cazul imobilelor preluate de către Statul

Român în perioada martie 1945 - decembrie 1989, care au fost înstrăinate în mod

legal sau care nu mai sunt libere.

În acest sens, interpretând și aplicând la

situația de fapt dezlegată în cauză prevederile Legii nr. 10/2001 [art. 2 lit.

de la a) la i)], care definesc noțiunea de imobil preluat abuziv, instanța era

datoare să constate că obiectul cererii, respectiv construcția nu poate fi

considerată imobil preluat abuziv, deoarece reclamanții nu au făcut dovada

existenței unui astfel de imobil, și, cu atât mai puțin, a actului/faptului de

expropriere - preluarea imobilului.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art.

23 din Legea nr. 10/2001 care impune reclamanților obligația de a depune actele

doveditoare ale dreptului de proprietate până la soluționarea notificării.

Pe de o parte, reclamanții nu au făcut dovada

că sunt titularii unui bun sau al unei speranțe legitime în sensul avut de

Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului, iar, pe de altă parte,

SC S.P. a fost subdobânditor de bună-credință al imobilului, astfel cum rezultă

dintr-o analiză corectă a contractului de vânzare-cumpărare.

În cauza dedusă judecății, SC S.P. SRL are un

drept de proprietate pe care, fiind de bună-credință, l-a dobândit direct de la

lege, fiind așadar un mod specific, originar, de dobândire a proprietății, pe

care instanța va fi nevoită să îl rețină.

Se mai consideră că instanța de apel a

interpretat greșit și prevederile art. 46 (actual 45) din Legea nr. 10/2001,

reținând că acesta "vizează exclusiv aspecte legate de valabilitatea

actului de vânzare-cumpărare ca act juridic", instanța de apel confundă

inopozabilitatea actului juridic cu nevalabilitatea actului.

Practica judiciară este constantă în sensul

că nevalabilitatea titlului de proprietate al transmițătorului cu titlu oneros

al unui bun nu este de natură să atragă caducitatea actului subsecvent în ceea

ce îl privește pe terțul subachizitor în cazul în care acesta a fost de

bună-credință.

Aprecierea bunei-credințe se face prin

raportare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre

autoarea subscrisei, respectiv SC A. SRL, C. SA din data de 28 decembrie 2001.

Din conținutul dispozițiilor art. 45 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 rezultă că legiuitorul a intenționat nu numai

menținerea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu bună-credință, ci și

recunoașterea prevalenței interesului dobânditorului care a dovedit o astfel de

atitudine subiectivă, pentru asigurarea securității circuitului civil și a

stabilității raporturilor juridice.

2) Recurenta SC U. SRL invocă următoarele

motive de nelegalitate a hotărârii recurate:

Se consideră că hotărârea Curții de Apel

Timișoara a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin decizia recurată s-a admis în mod greșit

apelul formulat de reclamanți, s-a constatat în mod eronat nulitatea absolută

parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC S.P. S.R.L. la 16

septembrie 2008, în ce privește construcția revendicată denumită

"Conac" întrucât nu a făcut obiectul contractului și nu a fost

identificată prin expertiza judiciară efectuată în cauză aceasta neaflându-se

amplasată pe terenul cumpărat și neexistând în mod concret la fața locului.

Se invocă prescripția dreptului privind

anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare în ce privește imobilul

denumit "conac", conform art. 45 din Legea nr. 10/2001.

În speță contractul de vânzare-cumpărare a

fost încheiat la 16 septembrie 2008, iar reclamanții au solicitat în mod tardiv

anularea parțială a acestuia.

Pe fond, se invocă faptul că societatea este

un cumpărător de bună-credință.

Din actele de la dosar rezultă că Decizia nr.

30/3924 din 12 noiembrie 2002 prin care C., prin lichidator judiciar, a respins

cererea reclamanților de restituire în natură a construcției denumită

"Conac" este întemeiată, un asemenea imobil neputând fi identificat,

întrucât nu există la fața locului și nu este amplasat pe terenul cumpărat.

Se învederează faptul că la pronunțarea

Sentinței civile nr. 1730/PI/2006 Tribunalul Timiș, a dat eficiență expertizei

topografice efectuate de către expert G.I. care a concluzionat că imobilul în

litigiu, "construcție conac" nu se identifică cu obiectul expertizei

în specialitatea construcții, aceasta regăsindu-se în amplasament la o distanță

de aproximativ 70 de metri. Expertul a mai arătat că incinta C. SA este înscrisă

în CF Q B.M. sub nr. cadastral Y și că în conformitate cu Planul moșiei din

1934, clădirea conac împreună cu anexele din CF X B.M. se identifică sub nr.

cadastral actual CC Z care nu face parte din numerele cadastrale unificate sub

nr. cadastral Y.

Expertul a precizat, cu ocazia răspunsului la

obiecțiuni, că "imobilul conac" evidențiat în planul de situație

întocmit în anul 1934 actualmente nu mai există și întrucât nu s-a dovedit

existența imobilului revendicat sau că un asemenea imobil a fost deținut de SC

C. SA și că ar fi făcut obiectul vânzării către SC A. SRL, în mod corect a fost

respinsă contestația, inclusiv capătul de cerere privind anularea contractului

de vânzare încheiat la 28 decembrie 2001.

Rezultă că restituirea construcției în

litigiu ce a aparținut unei exploatații agricole - fermă, după cum afirmă chiar

reclamanții, trebuia să se realizeze pe calea Legii nr. 1/2000. Inclusiv

doctrina și jurisprudența în materie, în mod constant au apreciat, întrucât

prevederile art. 31 din Legea nr. 1/2000, având caracter special și privind

construcții de orice fel aparținând exploataților agricole trecute în

proprietatea statului, n-au putut fi modificate sau abrogate implicit prin

apariția Legii nr. 10/2001 rămânând aplicabile.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Timiș

a apreciat în mod corect că soluția de respingere a notificării reclamanților

este legală, iar în temeiul art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 în forma

inițială și art. 26 în forma actuală a legii, a procedat la respingerea

contestației.

Prin decizia de casare nr. 1131/R din 10

februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că pricina

trebuie cercetată și în temeiul Legii nr. 10/2001, iar instanța de apel nu a

intrat în cercetarea fondului pretențiilor deduse judecații și pentru

examinarea susținerilor părților cu privire la valabilitatea celor două acte

juridice de înstrăinare.

Se consideră că au fost ignorate concluziile

celor două expertize topografice efectuate în cauză care ajung ambele la

concluzia definitivă că amplasarea clădirii expertizate nu coincide cu

amplasamentul clădirilor evidențiate în planul CF.

În speță sunt incidente și dispozițiile art.

18 lit. d) [actual lit. c)] din Legea nr. 10/2001, care prevede că măsurile

reparatorii se stabilesc numai prin echivalent în cazul în care imobilul a fost

înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 ori alte dispoziții

legale.

În mod greșit s-a reținut reaua-credință a

cumpărătoarelor pentru cele două contracte de vânzare-cumpărare, la care s-a

constatat nulitatea absolută parțială.

De asemenea, s-a apreciat în doctrină că în

măsura în care ambele părți, sau cel puțin cumpărătorul au fost de

bună-credință, intenția de fraudare a legii nu există și drept urmare, nici

cauza ilicită. Așadar, sub acest aspect, actul este deplin valid.

Ca și criteriu pentru aprecierea

bunei-credințe, cumpărătorul trebuie să depună toate diligențele necesare

pentru a cunoaște situația juridică reală a imobilului raportat la sistemul

publicității imobiliare și pentru a afla dacă titlul prezentat de vânzător nu

este contestat. Aceste exigențe au fost îndeplinite de societate la data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât nu li se poate

contesta buna-credință.

a susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.

Se apreciază că hotărârea ce face obiectul

prezentului recurs este rezultatul unei aplicări eronate a legii, în speță

fiind incidente dispozițiile art. 304 pct 9 C. proc. civ.

Pe fondul contestației, se constată că

instanța de apel a făcut o greșită interpretare a probelor administrate în

cauză și, în consecință, a făcut și o greșită interpretare și aplicare a legii.

Astfel, din probatoriul administrat de către

prima instanță, se desprinde concluzia clară a faptului că imobilul clădire

"conac", pe care reclamanții l-au revendicat în temeiul Legii nr.

10/2001 și care face obiectul prezentului litigiu nu se identifică cu singura

construcție civilă aflată în acel perimetru care se află ca amplasament la 70 m

distanță de amplasamentul pretinsei clădiri "conac".

Concluziile raportului de expertiză tehnică

judiciară și ale suplimentului la expertiză, sunt concludente în acest sens, de

vreme ce se arată că în litigiu, denumit "construcție - conac" nu se

identifică, ca amplasament în imobilul care face obiectul revendicării, acesta

găsindu-se la o distanță de 170 m, în exteriorul incintei de sub nr. cadastral

nou Y, iar pe amplasamentul în Planul de situație din anul 1934 nu există nicio

construcție de tip "conac".

Este posibil ca pe acest teren agricol

(arabil) să fi existat o construcție de tip conac, așa cum arată planul

cadastral din 1944, însă în prezent, pe acest amplasament nu există o

construcție de tip conac, așa cum rezultă fără echivoc din raportul de

expertiză judiciară topografică administrat în primă instanță.

Conform prevederilor art. 45 din Legea nr.

10/2001 actele juridice de înstrăinare sunt considerate a fi încheiate cu

bună-credință, dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data

înstrăinării.

În conformitate cu pct. 45.1 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, termenul de 1 an și 6 luni,

prevăzut de dispozițiile art. 45 din lege este un termen special de

prescripție, care înlătură dreptul subiectiv la acțiune pentru constatarea

nulității actelor juridice de înstrăinare după data de 14 august 2002.

În prezenta cauză, contractul de

vânzare-cumpărare perfectat între C. și A. SRL a fost încheiat la data de 28

decembrie 2001, astfel că acțiunea în constatarea nulității ar fi prescrisă.

Analizând recursurile declarate prin prisma

dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele

ce succed:

Recursul declarat de SC S.P. SRL vizează, în

primul rând, incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6

C. proc. civ., conform căruia "modificarea unei hotărâri se poate cere

dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut".

Susținerile recurentei pârâte SC S.P. SRL nu

se justifică, restituirea în natură a imobilului "fostă clădire -

conac" dispusă de instanța de apel nu reprezintă nicio "plus

petita", nicio "extra petita".

Pentru a ne afla în prezența unui caz de

"plus petita" este necesar ca instanța de apel să fi acordat mai mult

decât s-a cerut, iar "extra petita" vizează situația în care instanța

ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut.

Instanța de apel a soluționat cauza în

limitele căreia a fost legal învestită.

Raportat la obiectul acțiunii pendinte, în

mod corect instanța de apel a acordat ceea ce s-a cerut și anume restituirea în

natură a imobilului fostă "clădire - conac", edificat parțial pe

parcele de teren conform CF X B.M., în prezent evidențiat pe parcele nr. cad. Z

ce face parte din parcelele de teren unificate în parcele cu nr. cadastral Y

din CF modificat Q B.M.

Al doilea motiv de recurs invocat de

recurenta pârâtă SC S.P. SRL vizează incidența motivului de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. considerându-se că există neconcordanță și

contradicții între considerentele hotărârii recurate, precum și înlăturarea de

către instanță a concluziilor experților topografici sau reținerea selectivă a

concluziilor raportului de expertiză.

Se arată că, deși se reține că obiectul

solicitării îl formează conacul aflat și înscris în CF X, SC S.P. SRL, în

cuprinsul aceleiași hotărâri se reține că este vorba de o

"construcție" neintabulată în CF, precum și înlăturarea de către

instanță a concluziilor experților topografici sau reținerea selectivă a

concluziilor raportului de expertiză.

Aceste critici nu se justifică.

Pentru a fi incident acest motiv de

nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să nu cuprindă motivele pe

care se sprijină sau să cuprindă motive contradictorii sau străine de natura

pricinii.

Decizia recurată cuprinde considerentele de

fapt și de drept în temeiul cărora instanța și-a format convingerea, precum și

cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede art. 261

alin. (l) C. proc. civ. De asemenea, decizia recurată nu cuprinde motive

contradictorii, așa cum se susține de către recurenți. Instanța de apel nu a

reținut în decizia recurată neconcordanțe sau contradicții cu privire la

imobilul "conac", în dispozitivul deciziei fiind consemnate în mod

corect că se restituie "imobilul - fostă clădire - conac" edificat

inițial pe parcela de teren din CF X B.M., în prezent evidențiat pe parcela nr.

cad. Z ce face parte din parcelele de teren unificate în parcela cu nr. cadastral

Y din CF modificat Q B.M., în concordanță cu înscrisurile depuse la dosarul

cauzei și cu concluziile rapoartelor de expertize tehnice de specialitate

topografică și construcții.

De altfel, așa cum s-a pronunțat și Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, (în cauza Albina împotriva României, cauza

Gheorghe împotriva României), dreptul la un proces echitabil nu poate fi

considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către

instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,

argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin a le aprecia.

Art. 6 din Convenție obligă instanțele să își

motiveze hotărârile, însă nu trebuie interpretat ca impunând un răspuns

detaliat pentru toate argumentele avansate de către părți.

Motivarea hotărârii recurate este realizată

într-o manieră clară de natură a exercita controlul de către instanța de

recurs.

Motivul de nelegalitate reglementat de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocat de toate cele trei recurente, astfel că

va fi analizat prin prisma criticilor invocate de toți recurenții.

Se invocă, în primul rând, de către recurenta

SC S.P. SRL greșita aplicare a art. 129 alin. (6) C. proc. civ., precum și a

deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit limitele

rejudecării.

Așa cum s-a precizat la analiza motivului de

modificare reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. analizat anterior,

instanța de apel nu a încălcat principiul disponibilității părților,

pronunțându-se în limitele în care a fost învestită legal de către reclamanți.

De asemenea, instanța de apel s-a conformat

îndrumărilor deciziei de casare și a judecat cauza în limitele acestei decizii.

Astfel, s-a dispus de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia

nr. 1131/R din 10 martie 2011 să se analizeze restituirea construcției în

litigiu potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, iar instanța de apel a

analizat și a dispus asupra restituirii acestei construcții în limitele

deciziei de casare și a principiului disponibilității părților.

De altfel, Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia sus-amintită a reținut, cu privire la imobilul în

litigiu:

Confirmarea, prin hotărârea recurată, a

Deciziei nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 emisă de pârâta SC C. SA prin care

notificarea formulată de petenți în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă

cu motivarea că regimul juridic al imobilul în litigiu este reglementat de

Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000, este nelegală.

La data formulării notificării în cauză - 12

noiembrie 2001, art. 8 din Legea nr. 10/2001, excludea de la incidența acestei

legi terenurile al căror regim juridic era reglementat prin Legea fondului

funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor

forestiere.

Or, în cauză, așa cum s-a menționat în

încheierea de la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2006 în fața

instanței de apel, cum s-a reținut prin Decizia civilă nr. 32 din 25 ianuarie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara prin care cauza a fost trimisă spre

rejudecare și cum s-a avut în vedere în rejudecarea pricinii în al doilea ciclu

procesual, obiectul pretențiilor deduse judecății îl reprezintă imobilul -

construcție despre care petenții susțin că nu este înscris în cartea funciară,

care se află pe terenul înscris în C.F. X B.M. nr. top. x-y și a cărei

restituire recurenții au solicitat-o în temeiul Legii nr. 10/2001.

Pe de altă parte, curtea de apel a avut în

vedere dispozițiile art. 31 din Legea nr. 1/2000. Or, la data formulării

notificării de către recurenți - 12 noiembrie 2001 - dispozițiile art. 31 din

Legea nr. 1/2000 fuseseră abrogate prin art. 45 al O.U.G. nr. 102 din 27 iunie

2001.

În condițiile abrogării acestor prevederi

legale, apelând la procedura instituită prin Legea nr. 10/2001, recurenții au

avut o speranță legitimă de restituire a bunului ce le-a aparținut, întemeiată

pe dispozițiile în vigoare ale Legii nr. 10/2001, ei neputând fi obligați să

suporte consecințele unor modificări legislative ulterioare și neputându-li-se

imputa faptul că nu și-au formulat pretențiile în temeiul unei prevederi legale

abrogate la data cererii de restituire.

Pe cale de consecință, Înalta Curte a

apreciat că pretențiile formulate de recurenți de restituire a imobilului -

clădire ce a aparținut autorilor lor trebuie soluționate în temeiul Legii nr.

10/2001.

Se mai arată de către cei trei recurenți că

s-au încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001, în ceea ce privește restituirea

în natură a imobilului, nefăcându-se dovada existenței acestui imobil, și nici

a preluării acestuia.

Aceste susțineri ale recurenților nu pot fi

primite. Reclamanții au făcut dovada, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 a

calității de persoane îndreptățite, precum și a preluării imobilului în

litigiu.

Astfel, în mod corect s-a consemnat de către

instanța de apel că reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori ai

fostei proprietare tabulare, ca succesori ai mamei lor L.G.A.V., căsătorită J.,

aceasta fiind fiica A.A., căsătorită V., ultima proprietară tabulară.

Imobilul dedus litigiului de față a fost

expropriat în perioada regimului comunist, împreună cu terenul arabil înscris

în CF în suprafață de 51 ha și 5771 mp, construcția "Conac", nefiind

înscrisă în cartea funciară.

Elocvente în susținerea măsurii exproprierii

imobilului în litigiu sunt înscrisurile depuse în Dosarul nr. 3315/C/2004 al

Tribunalului Timiș, , precum și procesul-verbal emis de Primăria Comunei B.M.

la 24 mai 1996, din cuprinsul căreia rezultă că s-a expropriat de la numita

L.J. o suprafață de 66 jugăre, iar din procesul-verbal nr. 642/46/09-10.1946,

eliberat de aceeași Primărie a comunei B.M., rezultă că s-a expropriat de la

numiții S.V. și soția sa A.A., și suprafața de 3 jugăre și jumătate.

Aflat în al treilea ciclu procesual de

rejudecare, obiectul cauzei a fost stabilit cu putere de lucru judecat la

identificarea situării construcției - "conac", în cauză efectuându-se

mai multe expertize pentru a se verifica dacă acesta se află edificat pe terenul

aflat în proprietatea SC C. SA, sau în afara perimetrului aparținând acestei

societăți comerciale (conform Deciziei civile nr. 32/A din 25 ianuarie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în calea de atac a apelului).

Relativ la identificarea imobilului

construcție - "conac", Curtea a reținut că expertizele tehnice de

specialitate topografie și construcții întocmite în cauză, au evidențiat

amplasamentul clădirii în litigiu în incinta Societății Comerciale C. SA, că

imobilul denumit "conac" evidențiat în planul CF - ediția maghiară

corespunde întocmai cu amplasamentul actual al conacului revendicat de

reclamanți, fiind amplasat la vest de amplasamentul materializat prin linia de

culoare roșie între punctele Z,Y,X,W,V,U,T,S,R, iar din suprapunerea modului

actual de folosință cu planul de carte funciară întocmit în 1934, parcela de

teren înscrisă în CF nr. X B.M., este identică cu parcela nr. cadastral Ce Z ce

face parte din parcelele de teren unificate în parcela nr. cadastral Y, astfel

că edificatul solicitat de reclamanți este inclus în parcela nr. cadastral Y,

evidențiat în CF nedefinitiv nr. Q B.M.

În sprijinul concluziilor experților

topografi redate mai sus, relativ la identificarea construcției

"conac", experții constructori au evidențiat în răspunsul la

obiecțiuni că au certitudinea că clădirea expertizată inițial de experții

topografi este clădirea în litigiu (conac), deoarece examinând sub aspect

constructibil subsolul clădirii, au constatat că planșeul de la parter a fost

realizat pe bolți de cărămidă și respectiv, grinzi metalice cu bolțișoare, ceea

ce ilustrează faptul că aceasta a fost edificată la sfârșitul secolului XIX -

începutul secolului XX, însăși structura de rezistență a subsolului clădirii

confirmând că imobilul a fost edificat înainte ca proprietarii lui să fi fost

expropriați sau deposedați de acest bun.

În mod just s-a reținut de către instanța de

apel că, din coroborarea concluziilor expertizelor tehnice de specialitate

topografică și construcții și a răspunsurilor la obiecțiunile formulate în

parte, în mod corect instanța de fond a reținut că imobilul solicitat a fi

restituit în natură în condițiile Legii nr. 10/2001 de către reclamanți, se

află amplasat pe actualul nr. cadastral Y aflat în proprietatea SC C. SA și,

mai apoi, transmis prin vânzări succesive către pârâtele SC S.P. SRL (fostă SC

A. SRL), și SC U. SRL.

Sub acest aspect, au fost înlăturate ca

neîntemeiate susținerile pârâților privind neidentificarea vreunui imobil -

conac între construcțiile situate în incinta unității deținătoare la momentul

formulării notificării, în speță, SC C. SA, cu atât mai mult cu cât, urmare a

înregistrării notificării nr. 820 din 20 noiembrie 2001 la Primăria Comunei S.,

aceasta din urmă a înaintat notificarea către unitatea deținătoare a imobilului

revendicat, respectiv către SC C. SA, la 28 noiembrie 2001.

De altfel, în mod just s-a reținut de

instanța de apel că, la data formulării notificării de către reclamanți,

imobilul construcție - conac se afla în administrarea și posesia SC C. SA, aflată

în lichidare.

Se mai invocă de către recurenți eronata

interpretare și aplicare a art. 45 din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește

cele două contracte de vânzare-cumpărare care au fost anulate, parțial, de

către instanța de apel.

Dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 au

fost interpretate și aplicate în mod corect de instanța de apel. Conform

acestor prevederi legale, actele juridice de înstrăinare având ca obiect

imobile ce cad sub incidența acestei legi sunt valabile dacă au fost încheiate

cu respectarea dispozițiilor legale la data înstrăinării [alin. (1)], iar cele

având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate

absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.

Curtea de Apel a statuat în mod just că,

raportat la data depunerii notificării de către reclamanți la sediul unității

deținătoare a imobilului, 28 noiembrie 2001, față de încheierea contract de

vânzare-cumpărare între SC C. SA și SC A. SRL la data de 28 decembrie 2001, se

impune constatarea nulității absolute parțiale a acestui contract de

vânzare-cumpărare. SC C. SA nu putea invoca buna sa credință deoarece, prin

înregistrarea notificării reclamanților, avea reprezentarea că imobilul în

litigiu este revendicat de aceștia.

În mod corect s-a reținut că și cel de-al

doilea contract de vânzare-cumpărare încheiat de SC S.P. SRL (fostă SC A. SRL)

și SC U. SRL este lovit de nulitate absolută parțială, pentru imobilul în

litigiu, în virtutea principiului efectelor nulității actelor juridice, conform

căruia anularea actului inițial atrage și anularea actului subsecvent.

Nici dobânditoarea SC A. SRL nu poate invoca

buna sa credință, în condițiile în care ea avea posibilitatea să verifice

modalitatea în care imobilul a intrat în patrimoniul SC C. SA, și de aici, să

depună diligențele necesare și să verifice în concret dacă, în privința

obiectului contractului, există declanșată procedura de revendicare de foștii

proprietari sau persoanele îndreptățite potrivit legii.

Nici su