ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1131/2011

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2004 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții J.G.A. și D.A. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 emisă de pârâtă în temeiul Legii 10/2001 și obligarea pârâtei la restituirea imobilului – conac și teren – înscris în C.F. 1742 Beregsăul Mare nr. top. 2412-2416. La data de 17 ianuarie 2005, contestatorii și-au completat cererea formulată, chemând în judecată în calitate de pârâtă pe SC A.T. SRL și solicitând instanței anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/2660 din 28 decembrie 2001 încheiat de SC C. SA cu această pârâtă, prin care au fost înstrăinate mai multe imobile, inclusiv cel în litigiu.

Totodată, la data de 17 martie 2005, urmare a decesului reclamantului J.G.A., moștenitorii acestuia, J.M.I., J.I.Ș., J.T.G. și J.M. au formulat cerere de intervenție în nume propriu. Prin sentința civilă nr. 1730/PI din 26 iunie 2006, Tribunalul Timiș a respins contestația. Instanța a reținut că, prin decizia nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 emisă de pârâta SC C. SA, a fost respinsă notificarea nr. 820 din 20 noiembrie 2001 formulată de contestatorii J.G.A. și D.A. în temeiul Legii 10/2001, cu motivarea că imobilul înscris în C.F. 1742 Beregsăul Mare nr. top. 2412-2416 ce face obiectul notificării, este teren agricol, astfel încât regimul său juridic este reglementat de Legea 18/1991, Legea 169/1997 și Legea 1/2000.

Prima instanță a apreciat că, prin probele administrate în cauză, nu s-a dovedit existența imobilului solicitat de contestatori și nici faptul că acesta ar fi fost deținut de SC C. SA. Hotărârea a fost desființată prin decizia civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a admis apelul declarat de contestatoarea D.A. și intervenienții J.G.A. și D.A. Instanța de apel a concluzionat că expertizele efectuate în cauză sunt contradictorii sub aspectul concluziilor pe care le conțin și că tribunalul nu a analizat fondul pretențiilor deduse judecății. S-a dispus ca, la rejudecarea cauzei, instanța să administreze probele necesare pentru a stabili cu certitudine existența construcției, locul situării ei, titularii dreptului de proprietate conform cărții funciare și valoarea de circulație a construcției.

Pe parcursul rejudecării litigiului, la data de 16 septembrie 2008 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare între SC S.F.P. SRL (fostă SC A.T. SRL) și SC U.P. SRL având ca obiect imobilele vizate în cauză, astfel încât reclamanții și-au completat acțiunea, solicitând în contradictoriu cu cele două părți contractante, în temeiul art. 45 din Legea 10/2001, anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare, cu privire la imobilul înscris în C.F. 1742 Beregsăul Mare nr. top. 2412-2416. Rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 3892 din 16 decembrie 2008, Tribunalul Timiș a respins contestația formulată de reclamanta D.A.I. și intervenienții J.M.I., J.I.Ș., J.T.G. și J.M.

S-a reținut că, în raport de notificarea formulată, de poziția procesuală a părților exprimată pe parcursul judecării cauzei, obiectul pretențiilor deduse judecății îl reprezintă numai construcțiile denumite „conac”, iar potrivit deciziei instanței de control judiciar, numai situația acestor imobile urmează a fi clarificată. Cu privire la construcțiile menționate, tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 31 din Legea nr.1/2000, imobilul având configurația unei exploatări agricole – fermă – și, prin urmare, litigiul este exclus din domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Apreciind, pentru aceste considerente, că soluția de respingere a notificării dispusă prin dispoziția contestată este legală, în temeiul art. 26 din Legea 10/2001, tribunalul a respins contestația și, față de această soluție, nu a mai soluționat petitele privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare intervenite pe parcursul soluționării cauzei, apreciind că aceste petite au un caracter accesoriu. Reclamanta D.A. și intervenienții J.M.I., J.I.Ș. și J.T.G. au declarat apel împotriva hotărârii pronunțate de tribunal, iar prin decizia nr. 286/A din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul, ca neîntemeiat. Instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, ci a Legii nr. 1/2000, întrucât construcția în litigiu aparține unei exploatații agricole în sensul art. 31 din Legea nr. 1/2000, având destinația de fermă.

Împrejurarea că în același spațiu ar fi locuit și antecesorii apelanților nu este de natură a transforma natura construcției în locuință și a face aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanta D.A.I. și intervenienții J.T.G. și J.I.Ș. Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate în legătură cu decizia recurată: Motivarea instanței în sensul că notificarea formulată nu ar intra sub incidența Legii 10/2001, ci sub incidența Legii 1/2000, este contrară dispozițiilor legale în materie.

Prin probele administrate s-a dovedit existența imobilului în litigiu în patrimoniul autorilor recurenților, iar recurenții nu s-ar fi putut adresa Comisiei de fond funciar pentru restituirea acestuia, deoarece în atribuțiile acestei comisii nu intra restituirea imobilelor aflate în proprietatea societăților cu capital de stat, restituirea putând fi dispusă doar de către deținătorul imobilului, respectiv SC C. SA. Pe de altă parte, imobilul denumit „conac”, deși era situat în cuprinsul unei exploatații agricole de peste 200 ha, constituia în același timp locuința familiei V., antecesorii recurenților, conacul, în accepțiunea pe care terminologia o dă acestui cuvânt, ca imobil de locuit, neputând fi confundat cu celelalte construcții aferente exploatației agricole, la care se referă art. 31 din Legea 1/2000.

Mai mult, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia de casare nu a considerat că în cauză nu ar fi incidente dispozițiile Legii 10/2001, ci a desființat sentința pronunțată anterior doar sub aspectul localizării și identificării clădirii denumită „conac”. Se formulează de către recurenți și susțineri cu privire la nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare intervenite pe parcursul soluționării litigiului. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă SC S.F.P. SRL., a invocat excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 lit. d) C. proc. civ., pentru lipsa calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursul, precum și pentru neîncadrarea criticilor formulate în prevederile art. 304 C. proc.

civ. alin. (3) C. proc. civ. Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, față de dispozițiile art. 316 C. proc. civ. raportat la 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este nefondată. Cererea de recurs este semnată de avocat P.V., purtând ștampila societății civile de avocați P. & P. Așa cum rezultă din împuternicirea avocațială aflată la fila 18 din dosarul instanței de apel, reclamanții au fost asistați de același avocat la judecarea pricinii în apel. În aceste condiții, exercițiul actului de procedură al avocatului de a declara și motiva calea de atac a recursului, s-a întemeiat pe o împuternicire izvorâtă din lege, dispozițiile art. 69 alin. (2) C. proc. civ. recunoscând o astfel de posibilitate pentru avocatul care a asistat o parte la judecarea pricinii în faza procesuală anterioară.

Excepția nulității recursului nu poate fi admisă nici în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea criticilor formulate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât instanța de recurs urmează a efectua controlul judiciar de legalitate din perspectiva acestui motiv de modificare a hotărârii atacate. Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Confirmarea, prin hotărârea recurată, a deciziei nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 emisă de pârâta SC C. SA prin care notificarea formulată de petenți în temeiul Legii 10/2001 a fost respinsă cu motivarea că regimul juridic al imobilul în litigiu este reglementat de Legea 18/1991, Legea 169/1997 și Legea 1/2000, este nelegală.

La data formulării notificării în cauză – 12 noiembrie 2001, art. 8 din Legea 10/2001, excludea de la incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic era reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere. Or, în cauză, așa cum s-a menționat în încheierea de la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2006 în fața instanței de apel, cum s-a reținut prin decizia civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare și cum s-a avut în vedere în rejudecarea pricinii în al doilea ciclu procesual, obiectul pretențiilor deduse judecății îl reprezintă imobilul – construcție despre care petenții susțin că nu este înscris în cartea funciară, care se află pe terenul înscris în C.F.

1742 Beregsăul Mare nr. top. 2412-2416 și a cărei restituire recurenții au solicitat-o în temeiul Legii 10/2001. Pe de altă parte, curtea de apel a avut în vedere dispozițiile art. 31 din Legea 1/2000. Or, la data formulării notificării de către recurenți – 12 noiembrie 2001 – dispozițiile art. 31 din Legea 1/2000 fuseseră abrogate prin art. 45 al O.U.G. nr. 102 din 27 iunie 2001. În condițiile abrogării acestor prevederi legale, apelând la procedura instituită prin Legea 10/2001, recurenții au avut o speranță legitimă de restituire a bunului ce le-a aparținut, întemeiată pe dispozițiile în vigoare ale Legii 10/2001, ei neputând fi obligați să suporte consecințele unor modificări legislative ulterioare și neputându-li-se imputa faptul că nu și-au formulat pretențiile în temeiul unei prevederi legale abrogate la data cererii de restituire.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că pretențiile formulate de recurenți de restituire a imobilului - clădire ce a aparținut autorilor lor trebuie soluționate în temeiul Legii 10/2001 și, constatând că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe de apel. Motivele de recurs care vizează nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu nu vor fi analizate de instanța de recurs.

Față de soluția pronunțată, curtea de apel nu a mai analizat susținerile părților cu privire la valabilitatea celor două acte juridice de înstrăinare, astfel încât, instanța de recurs nu poate să examineze, omissio medio, aspecte asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat, urmând ca acestea să fie dezlegate cu ocazia rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile privind nulitatea recursului. Admite recursul declarat de reclamanta D.A.I. și intervenienții J.I.Ș., J.T.G. împotriva deciziei nr. 286 A din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara,secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.