ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1131/2011

Deliberând asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

22 aprilie 2004 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții J.G.A. și D.A. au

chemat în judecată pe pârâta SC C. SA și au solicitat instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 30/3924 din 12

noiembrie 2002 emisă de pârâtă în temeiul Legii 10/2001 și obligarea pârâtei la

restituirea imobilului – conac și teren – înscris în C.F. 1742 Beregsăul Mare

nr. top. 2412-2416.

La data de 17 ianuarie 2005,

contestatorii și-au completat cererea formulată, chemând în judecată în

calitate de pârâtă pe SC A.T. SRL și solicitând instanței anularea contractului

de vânzare-cumpărare nr. 30/2660 din 28 decembrie 2001 încheiat de SC C. SA cu

această pârâtă, prin care au fost înstrăinate mai multe imobile, inclusiv cel

în litigiu.

Totodată, la data de 17 martie 2005,

urmare a decesului reclamantului J.G.A., moștenitorii acestuia, J.M.I., J.I.Ș.,

J.T.G. și J.M. au formulat cerere de intervenție în nume propriu.

Prin sentința civilă nr. 1730/PI din

26 iunie 2006, Tribunalul Timiș a respins contestația. Instanța a reținut că,

prin decizia nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 emisă de pârâta SC C. SA, a fost

respinsă notificarea nr. 820 din 20 noiembrie 2001 formulată de contestatorii J.G.A.

și D.A. în temeiul Legii 10/2001, cu motivarea că imobilul înscris în C.F. 1742

Beregsăul Mare nr. top. 2412-2416 ce face obiectul notificării, este teren

agricol, astfel încât regimul său juridic este reglementat de Legea 18/1991,

Legea 169/1997 și Legea 1/2000.

Prima instanță a apreciat că, prin

probele administrate în cauză, nu s-a dovedit existența imobilului solicitat de

contestatori și nici faptul că acesta ar fi fost deținut de SC C. SA.

Hotărârea a fost desființată prin

decizia civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, prin care s-a admis apelul declarat de contestatoarea D.A. și

intervenienții J.G.A. și D.A.

Instanța de apel a concluzionat că

expertizele efectuate în cauză sunt contradictorii sub aspectul concluziilor pe

care le conțin și că tribunalul nu a analizat fondul pretențiilor deduse

judecății. S-a dispus ca, la rejudecarea cauzei, instanța să administreze

probele necesare pentru a stabili cu certitudine existența construcției, locul

situării ei, titularii dreptului de proprietate conform cărții funciare și

valoarea de circulație a construcției.

Pe parcursul rejudecării litigiului,

la data de 16 septembrie 2008 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare

între SC S.F.P. SRL (fostă SC A.T. SRL) și SC U.P. SRL având ca obiect

imobilele vizate în cauză, astfel încât reclamanții și-au completat acțiunea,

solicitând în contradictoriu cu cele două părți contractante, în temeiul art.

45 din Legea 10/2001, anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare, cu

privire la imobilul înscris în C.F. 1742 Beregsăul Mare nr. top. 2412-2416.

Rejudecând cauza, prin sentința

civilă nr. 3892 din 16 decembrie 2008, Tribunalul Timiș a respins contestația

formulată de reclamanta D.A.I. și intervenienții J.M.I., J.I.Ș., J.T.G. și

J.M.

S-a reținut că, în raport de

notificarea formulată, de poziția procesuală a părților exprimată pe parcursul

judecării cauzei, obiectul pretențiilor deduse judecății îl reprezintă numai

construcțiile denumite „conac”, iar potrivit deciziei instanței de control

judiciar, numai situația acestor imobile urmează a fi clarificată.

Cu privire la construcțiile

menționate, tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

31 din Legea nr.1/2000, imobilul având configurația unei exploatări agricole –

fermă – și, prin urmare, litigiul este exclus din domeniul de aplicare a Legii

nr. 10/2001.

Apreciind, pentru aceste

considerente, că soluția de respingere a notificării dispusă prin dispoziția

contestată este legală, în temeiul art. 26 din Legea 10/2001, tribunalul a

respins contestația și, față de această soluție, nu a mai soluționat petitele

privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

intervenite pe parcursul soluționării cauzei, apreciind că aceste petite au un

caracter accesoriu.

Reclamanta D.A. și intervenienții J.M.I.,

J.I.Ș. și J.T.G. au declarat apel împotriva hotărârii pronunțate de

tribunal, iar prin decizia nr. 286/A din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel

Timișoara a respins apelul, ca neîntemeiat.

Instanța de apel a reținut că

imobilul în litigiu nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, ci a

Legii nr. 1/2000, întrucât construcția în litigiu aparține unei exploatații

agricole în sensul art. 31 din Legea nr. 1/2000, având destinația de fermă.

Împrejurarea că în același spațiu ar

fi locuit și antecesorii apelanților nu este de natură a transforma natura

construcției în locuință și a face aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal au declarat și motivat recurs reclamanta D.A.I. și intervenienții J.T.G.

și J.I.Ș.

Prin motivele de recurs, întemeiate

pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici

de nelegalitate în legătură cu decizia recurată:

Motivarea instanței în sensul că

notificarea formulată nu ar intra sub incidența Legii 10/2001, ci sub incidența

Legii 1/2000, este contrară dispozițiilor legale în materie.

Prin probele administrate s-a

dovedit existența imobilului în litigiu în patrimoniul autorilor recurenților,

iar recurenții nu s-ar fi putut adresa Comisiei de fond funciar pentru

restituirea acestuia, deoarece în atribuțiile acestei comisii nu intra

restituirea imobilelor aflate în proprietatea societăților cu capital de stat,

restituirea putând fi dispusă doar de către deținătorul imobilului, respectiv SC

C. SA.

Pe de altă parte, imobilul denumit

„conac”, deși era situat în cuprinsul unei exploatații agricole de peste 200 ha, constituia în același timp locuința familiei V., antecesorii recurenților, conacul, în

accepțiunea pe care terminologia o dă acestui cuvânt, ca imobil de locuit,

neputând fi confundat cu celelalte construcții aferente exploatației agricole,

la care se referă art. 31 din Legea 1/2000.

Mai mult, Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia de casare nu a considerat că în cauză nu ar fi incidente

dispozițiile Legii 10/2001, ci a desființat sentința pronunțată anterior doar

sub aspectul localizării și identificării clădirii denumită „conac”.

Se formulează de către recurenți și

susțineri cu privire la nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare

intervenite pe parcursul soluționării litigiului.

Prin întâmpinarea formulată,

intimata-pârâtă SC S.F.P. SRL., a invocat excepția nulității recursului, în

temeiul dispozițiilor art. 302

1

lit. d) C. proc. civ., pentru lipsa

calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursul, precum și pentru

neîncadrarea criticilor formulate în prevederile art. 304 C. proc. civ. alin.

(3) C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția

nulității recursului, față de dispozițiile art. 316 C. proc. civ. raportat la

137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este nefondată.

Cererea de recurs este semnată de

avocat P.V., purtând ștampila societății civile de avocați P. & P.

Așa cum rezultă din împuternicirea

avocațială aflată la fila 18 din dosarul instanței de apel, reclamanții au fost

asistați de același avocat la judecarea pricinii în apel.

În aceste condiții, exercițiul

actului de procedură al avocatului de a declara și motiva calea de atac a

recursului, s-a întemeiat pe o împuternicire izvorâtă din lege, dispozițiile

art. 69 alin. (2) C. proc. civ. recunoscând o astfel de posibilitate pentru

avocatul care a asistat o parte la judecarea pricinii în faza procesuală anterioară.

Excepția nulității recursului nu

poate fi admisă nici în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Dezvoltarea motivelor de recurs face

posibilă încadrarea criticilor formulate în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., astfel încât instanța de recurs urmează a efectua controlul

judiciar de legalitate din perspectiva acestui motiv de modificare a hotărârii

atacate.

Înalta Curte constată că recursul

este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Confirmarea, prin hotărârea recurată,

a deciziei nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 emisă de pârâta SC C. SA prin care

notificarea formulată de petenți în temeiul Legii 10/2001 a fost respinsă cu

motivarea că regimul juridic al imobilul în litigiu este reglementat de Legea

18/1991, Legea 169/1997 și Legea 1/2000, este nelegală.

La data formulării notificării în

cauză – 12 noiembrie 2001, art. 8 din Legea 10/2001, excludea de la incidența

acestei legi terenurile al căror regim juridic era reglementat prin Legea

fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea 1/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor

forestiere.

Or, în cauză, așa cum s-a menționat

în încheierea de la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2006 în fața

instanței de apel, cum s-a reținut prin decizia civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara prin care cauza a fost trimisă spre

rejudecare și cum s-a avut în vedere în rejudecarea pricinii în al doilea ciclu

procesual, obiectul pretențiilor deduse judecății îl reprezintă imobilul –

construcție despre care petenții susțin că nu este înscris în cartea funciară,

care se află pe terenul înscris în C.F. 1742 Beregsăul Mare nr. top. 2412-2416

și a cărei restituire recurenții au solicitat-o în temeiul Legii 10/2001.

Pe de altă parte, curtea de apel a

avut în vedere dispozițiile art. 31 din Legea 1/2000. Or, la data formulării

notificării de către recurenți – 12 noiembrie 2001 – dispozițiile art. 31 din

Legea 1/2000 fuseseră abrogate prin art. 45 al O.U.G. nr. 102 din 27 iunie 2001.

În condițiile abrogării acestor

prevederi legale, apelând la procedura instituită prin Legea 10/2001,

recurenții au avut o speranță legitimă de restituire a bunului ce le-a

aparținut, întemeiată pe dispozițiile în vigoare ale Legii 10/2001, ei neputând

fi obligați să suporte consecințele unor modificări legislative ulterioare și

neputându-li-se imputa faptul că nu și-au formulat pretențiile în temeiul unei

prevederi legale abrogate la data cererii de restituire.

Pe cale de consecință, Înalta Curte

apreciază că pretențiile formulate de recurenți de restituire a imobilului -

clădire ce a aparținut autorilor lor trebuie soluționate în temeiul Legii

10/2001 și, constatând că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului

pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost învestită,

în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va admite recursul

declarat, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe

de apel.

Motivele de recurs care vizează

nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în

litigiu nu vor fi analizate de instanța de recurs.

Față de soluția pronunțată, curtea

de apel nu a mai analizat susținerile părților cu privire la valabilitatea

celor două acte juridice de înstrăinare, astfel încât, instanța de recurs nu

poate să examineze, omissio medio, aspecte asupra cărora instanța de apel nu

s-a pronunțat, urmând ca acestea să fie dezlegate cu ocazia rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile privind nulitatea

recursului.

Admite recursul declarat de

reclamanta D.A.I. și intervenienții J.I.Ș., J.T.G. împotriva deciziei nr.

286 A din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara,secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

februarie 2011.