ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6538/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Reclamanții G.G.L., C.N.Ș., A.F. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Agriculturii, Apelor și Pădurilor, Agenția Domeniilor Statului București, SC A. SA Tecuci jud. Galați, S.A.C. comuna Munteni jud. Galați și Primăria Comunei Munteni jud. Galați, solicitând să se constate că sunt proprietarii imobilului situat în comuna Munteni, jud. Galați, format din construcții - conac și anexe, și suprafața de 2 ha. teren aferent, nulitatea absolută a Ordinului nr. 976/1945 emis de Comisia Centrală de Reformă Agrară din cadrul Ministerului Agriculturii București, nulitatea absolută a procesului verbal din 1 martie 1945 încheiat între reprezentanții Primăriei comunei Munteni jud. Galați și Direcția Gospodăririlor Agricole de Stat, nulitatea absolută a contractului nr. 34/2000 încheiat între S.A.C.

comuna Munteni jud. Galați și Ministerul Agriculturii și Alimentației. În motivarea acțiunii au arătat că imobilul situat în comuna Munteni, Jud. Galați,format dintr-un conac și anexe gospodărești și teren aferent în suprafață de circa 2 ha, a fost construit de bunicul acestora, C.N.Ș., iar în anii 1945-1946, când a fost preluat de către Statul Român, se afla în proprietatea părinților acestora. În anul 1945, cu încălcarea Legii nr. 187/1945 și ca urmare a unui raport informativ întocmit de Prefectura Tecuci, s-a procedat la exproprierea imobilului. Actele depuse la dosar atestă că, conacul era format din 68 de camere și clădiri anexe și un parc cu o suprafață de aproximativ 2 ha. teren. Trecerea imobilului în proprietatea statului a fost abuzivă.

Pe de altă parte, reprezentanții statului nu aveau dreptul să înstrăineze prin privatizare bunul imobil ce face obiectul prezentului dosar, atitudinea acestuia determinându-i să formuleze acțiunea de față. Au mai arătat că au formulat notificările prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă nu au primit nici un răspuns. În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 111 C. proc. civ., art. 480, 481 C. civ. La termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2003 reclamantul C.N.Ș. își modifică cererea de chemare în judecată, solicitând să se constate că este unicul proprietar al imobilului revendicat, că bunul a trecut în proprietatea statului fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, iar în condițiile în care se va constata valabil contractul de privatizare nr. 34/2000 unitatea deținătoare să fie obligată la despăgubiri bănești corespunzătoare și nu la restituirea în natură a imobilului.

A arătat că este unicul proprietar al bunului din litigiu, motivat de faptul că la data decesului bunicului său, C.N.Ș. în anul 1927, numai tatăl său, C.N.A. a acceptat tacit succesiunea, preluând sub titlul de proprietar, moșia. La data preluării s-a încheiat un proces verbal în care se atestă ca proprietar al bunului lot 1 nou. Situația este confirmată și de adresele nr. 2100 din 9 iunie 1945 și nr. 2160/1946 emise de Serviciul Sindic al Judecătoriei Tecuci, nr. 4682 din 6 iunie 1945 (raportul informativ către Comisia de plată pentru expropriere). Consideră că surorile lui A.C., F.A. și G.M. sunt străine de succesiunea autorului C.N.Ș., deoarece nu au acceptat în termen legal moștenirea. Pârâtele S.A.C.

Munteni jud. Galați, SC A. SA Tecuci jud. Galați, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor București, prin întâmpinările depuse la dosar au invocat mai multe excepții, exprimându-și totodată punctul de vedere și cu privire la acțiunea promovată de către reclamanți. SC A. SA Tecuci jud. Galați, a precizat că reclamanții au formulat notificările din 14 august 2001, din 19 iunie 2001, din 15 august 2001, din 10 august 2001 prin care solicitau retrocedarea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent a conacului și anexelor acestuia. Însă la momentul primirii notificărilor, societatea era privatizată potrivit O.U.G. nr. 198/1999, fapt care a fost adus la cunoștința reclamanților. De asemenea, le-a comunicat acestora că notificarea trebuia adresată instituției publice care a efectuat privatizarea – A.P.A.P.S., ministerului de resort, autorităților administrative publice locale în a cărui rază este sau era situat imobilul, indiferent de valoarea acestuia.

S.A.C. Munteni jud. Galați, a mai arătat că a cumpărat, în baza contractului încheiat cu Ministerul Agriculturii și Alimentației București, un număr de 212.457 acțiuni, reprezentând 65,05% din valoarea capitalului social subscris al SC A. SA Tecuci jud. Galați, devenind astfel acționarul majoritar al acestei societăți. Primăria comunei Munteni jud. Galați, a precizat că nu este deținătoarea bunului ce face obiectul prezentului dosar și că prin urmare nu are calitate procesuală pasivă. S.A.C. Munteni jud. Galați, a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Agriculturii, Alimentației, Pădurilor București, solicitând ca în situația în care se va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, să se facă aplicarea dispozițiilor art. 1337 C. civ., potrivit căruia vânzătorul îl garantează pe cumpărător de evicțiune din fapta proprie sau din fapta terților.

Inițial, prin sentința civilă nr. 229 din 20 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Galați a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția comercială. Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 1428/ R din 18 noiembrie 2003, a admis recursul declarat de către C.N.Ș., a casat sentința civilă nr. 229/2003 a Tribunalului Galați și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. 38/C/2004. La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2004, reclamanții G.G.L. și A.T.C., au precizat că-și restrâng obiectul acțiunii, solicitând să se constate doar nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 34/2000, urmând ca revendicarea bunului să fie făcută prin procedura administrativă prevăzut de Legea nr. 10/2001.

La acest termen de judecată, după ce s-a pus în discuția părților, instanța de fond a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanții G.G.L. și A.T.C., de cererea formulată de reclamantul C.N.Ș.. La data de 26 aprilie 2004 cererea reclamanților G.G.L. și A.T.C. a fost înaintată spre competența Secției Comerciale din cadrul Tribunalului Galați. Au fost respinse totodată prin încheierea de ședință din data de 26 aprilie 2004 excepțiile necompetenței materiale și teritoriale invocate de către părți. La termenul de judecată din data de 13 mai 2004 instanța a luat act de precizările reclamantului C.N.Ș. cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv restituirea în natură a imobilului situat în comuna Munteni, jud. Galați și constatarea calității sale de unic moștenitor al defunctului C.N.Ș.

și prin urmare, constatarea calității sale de unic proprietar, invocând prevederile Legii nr. 10/2001. Apărătorul pârâtelor SC A. SA Tecuci jud. Galați și S.A.C. comuna Munteni jud. Galați, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii. A arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 83/1949, care completa dispozițiile Legii nr. 187/1945. Cele două acte normative au reglementat trecerea în proprietatea statului a terenurilor agricole situate în extravilanul localităților, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Reclamantul C.N.Ș. și pârâții G.G.L. și A.T.C., au solicitat respingerea excepției, motivele invocate fiind expuse pe larg în motivele depuse la dosar.

Având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța a analizat excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâte, cu prioritate. S-a reținut că C.N.Ș., decedat în anul 1927, a deținut pe raza județului Tecuci mai multe imobile, care ulterior, au trecut în proprietatea statului. Imobilul din prezenta cauză, format dintr-un conac, anexe gospodărești și suprafața de 800 ha. teren arabil, situat pe raza localităților Munteni și Nicorești a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 187/1945 și a Decretului nr. 83/1949. Moștenitorii autorului C.N.Ș. au solicitat, după apariția legilor fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren expropriate.

Acțiunea de față privește restituirea în natură a conacului și a terenului aferent. Nu este vorba de întreaga suprafață de teren aferentă moșiei, ci doar a terenului necesar utilizării normale a construcțiilor. Decretul nr. 83/1949 este relevant nu numai pentru Legea nr. 10/2001 dar și pentru o altă reglementare cu caracter reparatoriu, respectiv Legea nr. 18/1991.

Legea fondului funciar prevede în art. 35, că persoanele fizice ale căror terenuri au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moștenitorii acestora, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeței prevăzute de art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori diferiți, în termen, cu procedura și-n condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 18/1991.

Corelând cele două legi reparatorii, respectiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 18/1991 cu art. 2 lit. a) și b) din Decretul nr. 83/1949, rezultă că persoana deposedată în condițiile acestui decret este persoană îndreptățită la restituirea în temeiul Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește bunurile imobile preluate de stat, altele decât terenurile arabile, păduri, pășuni, întrucât acestea din urmă fac obiectul reconstituirii în baza legilor fondului funciar. Prin urmare, așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 6, 8 din Legea nr. 10/2001, reclamantul și pârâții sunt îndreptățiți să solicite reconstituirea conacului și anexelor gospodărești, precum și a suprafeței de teren aferent utilizării normale a acestora.

Pe de altă parte, obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 îl constituie suprafețele de teren aflat în extravilanul localităților. Conacul și terenul aferent acestuia erau situate în intravilanul comunei Munteni jud. Galați, la momentul formulării notificărilor, fiind incidente astfel dispozițiile Legii nr. 10/2001. Decizia nr. 33/2002 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție București, nu este incidentă în prezenta cauză. Acțiunea de față a fost introdusă în anul 2002, întemeiată fiind pe prevederile Legii nr. 10/2001, așa cum a precizat ulterior reclamantul. Acesta a sesizat instanța, nemulțumit de faptul că SC A. SA Tecuci jud. Galați, nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001.

Atitudinea unității deținătoare echivalează cu refuzul restituirii imobilelor, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, întrucât nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui ce se consideră îndreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. 2, că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime. De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. XX/2007.

Calitate procesuală în litigiile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 au persoanele îndreptățite (proprietarii imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau moștenitorii acestora) și unitățile deținătoare, respectiv entitățile cu personalitate juridică ce exercită în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitățile cu personalitate juridică ce au înregistrat în patrimoniul acestora, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul ce face obiectul legii sau persoanele juridice abilitate să soluționeze o modificare cu privire la acel bun ce nu se mai află în patrimoniul acestora.

Imobilul din prezenta cauză s-a aflat în administrarea și ulterior în proprietatea SC A. SA Tecuci jud. Galați. În cadrul procesului de privatizare al acestei societăți, un număr de 212.457 acțiuni, reprezentând 65,05% din capitalul social al societății, a fost înstrăinat de Ministerul Agriculturii și Alimentației București, S.A.C. comuna Munteni - Tecuci jud. Galați, aceasta din urmă devenind asociat majoritar. Restul acțiunilor au rămas în proprietatea statului. Valoarea acțiunilor acționarului majoritar este mult mai mare decât valoarea imobilului a cărui restituire se solicită în natură. În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (2) din lege, SC A. SA Tecuci jud. Galați, la care statul era acționar minoritar, fiind obligată să soluționeze notificarea formulată de moștenitorii autorului Nistor Cincu.

Având calitate în cadrul procedurii administrative, pârâta SC A. SA Tecuci jud. Galați, are calitate procesuală și-n cadrul procedurii judiciare. Ministerul Agriculturii, Alimentației, Pădurilor București și Agenția Domeniilor Statului București, ar fi avut calitatea procesuală în condițiile în care se reținea incidența art. 29 din Legea nr. 10/2001. Primăria comunei Munteni jud. Galați, nu a fost niciodată deținătoarea imobilului revendicat din prezenta cauză iar S.A.C. comuna Munteni jud. Galați, în calitate de acționar al SC A. SA Tecuci jud. Galați, nu poate fi obligată în nume propriu pentru obligațiile ce-i reveneau societății al cărei acționar este. Pentru aceste considerente s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Ministerul Agriculturii, Alimentației, Pădurilor și Dezvoltării Rurale București, Agenției Domeniilor Statului București, S.A.C.

comuna Munteni jud. Galați, și Primăria comunei Munteni jud. Galați și s-a respins acțiunea promovată în contradictoriu cu aceste pârâte, pentru considerentele expuse mai sus. Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele: Conacul și terenul aferent acestuia situat în comunei Munteni Jud. Galați, au fost proprietatea autorului C.N.Ș., trecând în proprietatea statului în baza Legii nr. 187/1945 și a Decretului nr. 83/1949. Însă această preluare a fost abuzivă, neexistând o dreaptă și justă despăgubire. A fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană fizică sau juridică nu poate fi lipsită de proprietatea asupra bunurilor sale decât pentru cauză de utilitate publică și numai în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

De pe urma defunctului C.N.Ș., au rămas trei descendenți: A.C., F.C. (căsătorită A.) și M.C. (căsătorită G.). Și aceștia au decedat, moștenitori fiind părțile din prezenta cauză. Conform certificatului de moștenitor nr. X/1971, moștenitorii lui A.C., sunt reclamantul C.N.Ș. și sora defunctului F.A. a cărui moștenitor este pârâta A.T.C. (soția fiului său A.D., decedat la data de 21 septembrie 2000). Calitatea de moștenitor a defuncților A.F. și A.D., rezultă din certificatele de moștenitor nr. 100/1978 emis de Notariatul de Stat Sector 2 București și nr. 3/2000 emis de Biroul Notarului Public – L.S. G.G.L., cu actele de stare civilă aflate la dosar, face dovada calității de moștenitor a mamei sale M.G.

(fostă C.). C.N.Ș. a decedat în anul 1927 și moștenirea rămasă de pe urma acestuia nu a fost dezbătută. În unele dintre actele de preluare ale imobilului, se face referire la faptul că bunul este proprietatea moștenitorilor lui C.N.Ș., iar în altele este trecut doar tatăl reclamantului A.C. Această situație a apărut întrucât nu fusese dezbătută succesiunea lui C.N.Ș. Nu numai tatăl reclamantului a efectuat acte de acceptare tacită a succesiunii, dar și ceilalți moștenitori, F.A. și M.G. Acest lucru rezultă din procesele verbale încheiate la data de 19 ianuarie 1946, respectiv 5 noiembrie 1946. La data de 19 ianuarie 1946 cei trei moștenitori ai numitului C.N.Ș., au solicitat ca suprafața de 150 ha.

teren arabil din totalul suprafeței de 900 ha. teren ce urma să fie expropriată, să le revină în proprietate pentru înființarea unei ferme particulare. Spre sfârșitul anului 1946, Comisia de Îndrumare a Reformei Agrare din Jud. Tecuci, a hotărât exproprierea suprafeței de 6 ha. pădure de lângă conacul pe proprietatea celor trei moștenitori. Comisia a încuviințat totodată ca această suprafață să-i revină unuia dintre moștenitoare, respectiv M.G., urmând ca locuitorii comunei să fie împroprietăriți cu o suprafață de teren echivalentă din punctul „Micleasca”, ce-i fusese repartizată pentru completarea cotei de 50 ha. teren rămas în proprietate. Aceste două acte atestă fără putință de tăgadă, faptul că, copii defunctului C.N.Ș.

au acceptat tacit succesiunea, administrând împreună averea rămasă de pe urma acestuia. Aceste înscrisuri coroborate cu declarațiile autentificate date de numitele R.M. și A.P., conferă atât reclamantului C.N.Ș. dar și pârâților A.T.C. și G.G.L. calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului. Prin urmare, instanța a respins capătul de cerere privind constatarea calității de unic proprietar al bunului formulat de reclamantul C.N.Ș. Conacul, anexele gospodărești și întreaga suprafață de 900 ha. teren, au trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare și a Decretului nr. 83/1949 care a completat acest act normativ. Dacă inițial, Legea nr. 187/1945 excepta de la expropriere conacul și anexele gospodărești ce urmau a fi introduse în cota de 50 ha.

respectiv moștenitorilor, ulterior prin Decretul nr. 83/1949 s-a dispus trecerea în proprietatea statului a întregii exploatări agricole moșierești. Întreaga exploatațiune agricolă a trecut în proprietatea statului în anul 1949 fapt ce rezultă din procesul verbal de predare-primire a bunurilor proprietatea moștenitorilor autorului C.N.Ș. și a formularului de inventariere și evaluarea patrimoniului. Fiind îndeplinite dispozițiile legale în vigoare la momentul trecerii bunului în proprietatea statului, preluarea s-a considerat ca fiind cu titlu valabil. Însă ea a fost abuzivă, deposedarea făcându-se fără plata vreunei despăgubiri, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 prevăd prioritatea restituirii în natură a imobilelor față de celelalte măsuri reparatorii prin echivalent. În cauza de față restituirea în natură este prioritară, fapt atestat de raportul de expertiză instrumentat de expertul H.I. Pentru considerentele expuse mai sus, prin sentința civilă nr. 697 din 30 aprilie 2009, Tribunalul Galați a admis în parte acțiunea. A constatat că au calitate de persoane îndreptățite reclamantul C.N.Ș. și pârâții A.T.C. și G.G.L. S-a dispus restituirea în natură a imobilului format din construcții și suprafața de 35.801,23 m.p. de către SC A. SA Tecuci jud. Galați, identificat potrivit raportului de expertiză și schiței anexă întocmite de către expertul H.I.

Împotriva sentinței civile nr. 697 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Galați, au declarat apel reclamanții precum și pârâtele SC A. SA Tecuci jud. Galați și S.A.C. Pârâta S.A.C. comuna Munteni jud. Galați, nu a motivat apelul. Reclamanții A.T.C. și G.G.L., au apreciat ca nelegală soluția sub aspectul întinderii suprafeței de teren aferentă conacului, teren ce trebuie restituit în natură. Astfel, deși expertul H.I., a precizat că acest teren are o suprafață de 43.782 m.p., instanța fără a motiva în vreun fel a exclus o suprafață de 7.981 m.p. Însă părerea cea mai apropiată de realitate este a expertului C.D., care a menționat o suprafață de 74.386 m.p.

Apelantul C.N.Ș., critică soluția dată cererii sale de a se constata că este unicul proprietar al imobilului revendicat, pentru că din actele dosarului : (1) referatul înregistrat la Camera Agricolă a Județului Tecuci, sub nr. 2100 din 9 iunie 1945; (2) raportul informativ către Comisia de Plasă pentru expropriere înregistrată la Prefectura Județului Tecuci - Secția Administrativă, sub nr. 4682/1945; (3) copia extrasului din Tabelul nominal de moșieri și chiaburi expropriați conform Decretului nr. 83/1949; (4) adresa din 28 octombrie 1946 emisă de Serviciul Silvic al Județului Tecuci către Comisia Județeană de Reformă Agrară; (5) sentința civilă nr. 1384/2005 a Tribunalului Galați, decizia civilă nr. 106/A/2006 a Curții de Apel Galați, decizia civilă nr. 101327/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București) rezultă că singurul care a făcut acte de acceptare a moștenirii lui C.N.Ș.

a fost A.C. - tatăl său. Pârâta SC A. SA Tecuci jud. Galați, și-a motivat apelul astfel; a. la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 era complet privatizată pentru că S.A.C., deținea 65,05% din capital, SIF - urile (care nu reprezintă un organ administrativ al Statului Român) dețineau 34,63%, iar 0,32% era deținut de alte persoane. b. fiind o societate privată ar fi trebuit să se constate în speță incidența dispozițiilor art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 și implicit că entitatea învestită de lege cu soluționarea notificării este unitatea care a efectuat privatizarea - respectiv Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor București și Agenția Domeniilor Statului București, părți care aveau calitate procesuală pasivă.

c. întrucât instanța a stabilit că imobilul revendicat a fost preluat de stat cu titlu valabil nu mai este posibilă restituirea în natură ci numai acordarea de despăgubiri. d. Agenția Domeniilor Statului București, s-a considerat legal investită cu soluționarea notificărilor reclamanților potrivit adresei. Soluționând apelurile, curtea de apel a reținut următoarele: Așa cum a reținut și instanța de fond, imobilul revendicat format dintr-un conac, anexe gospodărești și 900 ha teren arabil situat pe raza comunei Munteni jud. Galați, a trecut în proprietatea Statului Român, în baza Legii nr. 187/1945 și a Decretului nr. 83/1949. Cei expropriați în baza acestui act normativ nu au primit nici o despăgubire, contrar dispozițiilor art. 16 alin. (4) din Constituția României (Constituția din 1938) și prevederilor art. 7 din Legea nr. 187/1945.

Potrivit acestei dispoziții constituționale „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică și după o dreaptă și prealabilă despăgubire stabilită de justiție conform legilor”. Nerespectarea procedurilor constituționale atrage caracterul abuziv al preluării din speță. De altfel, însuși legiuitorul român prin referirea expresă, directă la Legea nr. 187/1945 în legile sale reparatorii (ex. Legea nr. 18/1991, Legea nr. 221/2009) a recunoscut caracterul abuziv al acestui act normativ. În ceea ce privește calitatea de moștenitori ai lui C.N.Ș., a tuturor apelanților - reclamanți sau doar a lui N.Ș.C. (și implicit „persoană îndreptățită” a beneficia de măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001) se constată că potrivit certificatului ce poartă nr. X/1971 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului IV București, moștenitorii lui C.N.Ș., au fost A.C.

și F.C. Prin prezenta acțiune s-a solicitat să se constate de către apelantul C.N.Ș., că A.C. a fost unicul moștenitor al lui C.N.Ș. pentru că ceilalți (autorii lor M.G. și F.A.) nu au făcut acte de acceptare a moștenirii în termenul legal. Însă, nu există o cerere de anulare a certificatului de dezbatere a moștenirii lui C.N.Ș., nr. X/1971. Atâta vreme cât acest act juridic nu a fost anulat, nu se poate pretinde a se lua în calcul o altă situație juridică și nu în ultimul rând nu poate fi omisă împrejurarea că există o hotărâre judecătorească de partajare a unei părți din averea lui C.N.Ș. și anume, Sentința civilă nr. 4095/2009 a Judecătoriei Focșani jud. Vrancea, definitivă prin Decizia civilă nr. 53/2010 a Tribunalului Vrancea, unde se reține calitatea de moștenitori a lui C.N.Ș., pentru toți trei reclamanți.

Drept consecință, criticile apelantului - reclamant C.N.Ș., pe baza acestui motiv sunt neîntemeiate. Referitor la întinderea suprafeței de teren aferente conacului, din analiza actelor cu care s-a făcut dovada dreptului de proprietate, se constată că nu este specificată suprafața terenului aferent conacului și clădirilor anexe. Conform expertizei H.I., terenul aferent se întinde pe o suprafață de 35.801,23 m.p. (fără a se lua în calcul suprafața de teren ocupată de parcul conacului, pentru că pentru aceasta a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 - titlul X) din care s-au vândut de către SC A. SA Tecuci jud. Galați, 1.765 m.p., Organizației „S.C.” și prin licitație publică încă 13.101,50 m.p.

lui D.E. și M.M. Nici o parte nu face referire la acest aspect și pentru că instanța nu poate agrava situația părților în propria cale de atac, s-a luat ca atare această suprafață de 35.801,23 m.p. În ceea ce privește suprafețele de 7.328 m.p. (S 1) și 653 m.p. (S 2) identificate de expertul H.I. ca fiind aferente conacului, dar din lipsă de date a lăsat acest aspect la aprecierea instanței, s-a constatat că obiecțiunea apelanților A.T.C. și G.L., vis-a-vis de neluarea lor în calcul este îndreptățită pentru că potrivit relațiilor furnizate de Primăria comunei Munteni jud. Galați, acestea aparțin SC A. SA Tecuci jud. Galați, și nu domeniului public sau privat al primăriei sau altor persoane fizice sau juridice.

Drept consecință, s-a constatat fondat apelul reclamanților sub aspectul întinderii dreptului, urmând a se mări întinderea sa de la 35.801,23 m.p. la 43.782,23 m.p. prin includerea lui S.1 și S.2 de pe schița anexă a raportului de expertiză H.I. Părerea consilierului expert C.D., potrivit căreia întinderea terenului aferent conacului era de 74.386 m.p. nu poate fi validată pentru că ia în calcul și parcul conacului deja retrocedat precum și alte suprafețe fără nici o justificare. În ceea ce privește apelul declarat de SC A. SA Tecuci jud. Galați, s-a constatat că într-adevăr la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2002) era societate privatizată, statul nemaideținând acțiuni la această societate.

Astfel, potrivit mențiunilor de la registrul Comerțului, structura acționariatului SC A. SA Tecuci jud. Galați, în 21 decembrie 2000 era; S.A.C. comuna Munteni - Tecuci jud. Galați - 65,0428% și SIF II Moldova - 34,6330%. Deși la data apariției Legii nr. 10/2001, apelanta - intimată SC A. SA Tecuci jud. Galați, era integral privatizată, s-a menținut măsura restituirii în natură a terenului și construcțiilor pentru considerentele: În legătură cu privatizarea integrală a societății la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, instanța a reținut că prin decizia Curții Constituționale, nr. 830 din 8 iulie 2009, a fost admisă excepția invocată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și s-a constatat că dispozițiile art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 sunt neconstituționale.

S-a constatat că abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție. Într-adevăr, în reglementarea inițială - art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, făcea distincția după cum imobilele erau preluate cu titlu sau fără titlu și prevedea doar în situația în care imobilele erau preluate cu titlu valabil acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Per a contrario, în situația în care imobilul evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate era preluat fără titlu valabil, se aplica regula generală prevăzută de Legea nr. 10/2001, a restituirii în natură.

În urma modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, art. 27 alin. (1) a devenit art. 29 alin. (1), cu un conținut diferit sub aspectul modului de restituire a bunurilor imobile, în sensul că indiferent de modalitatea de preluare (cu titlu valabil sau fără titlu valabil) persoana îndreptățită nu mai putea obține restituirea în natură a imobilului. În concluzie, Curtea Constituțională a reținut că toate persoanele care au depus cereri în termenul legal se află într-o situație juridică identică și că legea nouă modifică în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termenul legal, generând discriminări între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor, care după intrarea în vigoare a modificărilor vor beneficia doar de despăgubiri prin echivalent.

Din aceste considerente, instanța de contencios constituțional a reținut că prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție. În speță așa cum s-a demonstrat mai sus, imobilul a fost preluat fără titlu valabil, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (conform cărora și societățile comerciale privatizate sunt obligate la restituirea în natură dacă preluarea abuzivă a fost făcută fără titlu valabil.) Prin decizia nr. 137/ A din 5 mai 2010, Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de reclamanții A.T.C.

și G.G.L., cu domiciliul ales la procurator – C.M. - domiciliat în comuna Broșteni sat Arva jud. Vrancea. A fost schimbată în parte sentința civilă nr. 697 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați, numai în ceea ce privește suprafața de teren ce se restituie în natură și anume 43.782,23 m.p. în loc de 35.801, 23 m.p. prin adăugarea lui S.1 = 7328 m.p. și S.2 = 653 m.p., de pe schița anexă a expertizei H.I. A fost respins ca nefondat apelul reclamantului C.N.Ș., domiciliat în București str. D., sector 6 - prin procurator – B.C. - domiciliată în Galați str. M.B. Au fost respinse ca nefondate apelurile pârâtelor SC A. SA Tecuci jud. Galați, cu sediul în comuna Munteni jud. Galați și S.A.C., cu sediul în comuna Munteni jud. Galați.

Împotriva susmenționatei hotărâri au declarat recurs reclamantul C.N.Ș. și pârâta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au susținut următoarele: - în recursul său, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ, reclamantul C.N.Ș. a susținut că din probațiunea administrată până în prezent rezultă că la momentul preluării imobilului pretins în cauză, proprietar era doar antecesorul său, C.A., în calitate de moștenitor al tatălui său, C.N.Ș. Înscrisurile depuse în probațiune, inclusiv declarațiile date pe proprie răspundere de către T.N. și S.I., atestă faptul că “proprietarul conacului din Țigănești, comuna Munteni, era boierul A., zis Conașul T.”, aspect ce greșit nu a fost reținut de judecătorii fondului, care nu au motivat în vreun fel hotărârea pe această chestiune litigioasă.

Totodată, procesul-verbal din 1 martie 1949 încheiat de către delegații Primăriei comunei Munteni, județul Tecuci, atestă faptul că proprietatea bunurilor solicitate în cauză a aparținut “moștenitor C.N.Ș.”, tatăl său, fără a se face referire vreun moment la moștenitori C.N.Ș., adică la ceilalți pârâți ce au pretins dreptul alături de el. În raport de dispozițiile art. 700 C. civ. al cărui conținut a fost redat, termenul de opțiune succesorală pentru moștenitorii defunctului C.N.Ș. a expirat la trecerea celor 6 luni de la momentul deschiderii succesiunii acestuia, anul 1927, perioada în care unicul moștenitor acceptant a fost autorul sau, C.A. Rezultă astfel că cele două surori ale sale, F.A.

și G.M., sunt străine de succesiunea autorului comun, repunerea în termenul de acceptare a succesiunii prevăzută de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind doar succesiunile deschise după data de 6 martie 1945, nicidecum cele deschise anterior, cum este cazul în speță. Prin urmare, deși nu se dezbătuse succesiunea defunctului C.N.Ș., la momentul preluării abuzive “Conacul C.” se afla în proprietatea tatălui său, singurul care acceptase succesiunea bunicului său. Fără temei au înlăturat cele două instanțe dispozițiile deciziei nr. 10132/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care se statuează că ”reclamantul (adică recurentul în speță) a dovedit că este unicul moștenitor al lui C.A.

și că autorul său a avut calitatea de proprietar al imobilului în litigiu”. Reclamantele au formulat notificări prin care au pretins restituirea bunurilor ce au constituit proprietatea defunctului C.N.Ș. și nu a lui C.A.. Deși este adevărat că dispozițiile certificatului de moștenitor nr. X/1971 nu au fost anulate, a învederat că la baza acestuia a stat testamentul întocmit de defunctul C.A., prin care acesta a instituit cu titlu de legatar universal pe sora sa doar cu privire la imobilul din București, P-ța S. și str. P., nicidecum alte bunuri din patrimoniul său. A solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a celor două hotărâri iar în rejudecare, restituirea în natură a imobilului situat în comuna Munteni, sat Țigănești doar în favoarea sa.

Pârâta SC A. SA a susținut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs a învederat că imobilul în litigiu “conacul C.” a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, potrivit decretului nr. 83/1949 și al Decretului nr. 92/1950, acte normative care respectau prevederile Constituției de la 1948, în vigoare la acea vreme, sens în care sunt și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, precum și Deciziile Curții Constituționale nr. 3/1993, nr. 43/2001 și 43/2003.

Au fost încălcate dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 care consacră în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire doar dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent în ipoteza dată, existentă în speță, care se acordă de instituția publică implicată în privatizare, respectiv Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului. La data intrării în vigoare a legii speciale, societatea deținătoare era integral privatizată, astfel încât nu poate fi obligată la restituire.

În mod greșit s-a reținut că are calitatea de unitate deținătoare în sensul dispozițiilor legii speciale, întrucât fiind privatizată, competența soluționării notificării reclamanților revine entității implicate în privatizare, respectiv, pentru terenurile agricole, de către Ministerul Agriculturii și A.D.S., aspect ce rezultă și din Hotărârea nr. 804 din 8 octombrie 2004 care stabilește clar și fără echivoc acest fapt cu autoritate de lucru judecat. Este nelegală aplicarea dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 830/2009 raportului juridic dedus judecății, fără ca instanța să se raporteze situației de fapt în cauză,din care rezultă că pârâta deținătoare a bunului este proprietara acestuia, drept dobândit în condițiile legii.

Curtea de apel nu a făcut verificări sub aspectul diferenței de 13.101,50 mp., respectiv a celor identificate sub nr. S1 și S2, cu referire la situația lor juridică, sens în care recurenta a susținut că au intrat în circuitul civil, prin executări silite și înstrăinări către terțe persoane fizice, neputând fi astfel supuse restituirii în natură în prezenta procedură. Au solicitat admiterea recursului, desființarea în tot a deciziei atacate, rejudecarea apelului și pe fond respingerea acțiunii introductive de instanță ca neîntemeiată. Recursurile nu sunt fondate. Necontestat imobilul în litigiu, conacul C. și terenul aferent acestuia, a constituit proprietatea antecesorului părților, C.N.Ș. decedat în anul 1927 de pe urma căruia au rămas C.A.

(tatăl reclamantului C.N.Ș.), F.C. (căsătorită A.) și M.C. (căsătorită G.), în calitate de descendenți. De asemenea, necontestat, succesiunea autorului comun, C.N.Ș., nu a fost dezbătută. Doar după decesul antecesorului reclamantului C.N.Ș. a fost deschisă succesiunea, eliberându-se certificatul de moștenitor nr. X/1971, act juridic ce nu a fost anulat și care stabilește calitatea de moștenitori (legal și testamentar) în favoarea reclamantului C.N.Ș. și a sorei sale, F.A. Reclamanta M.G. s-a legitimat procesual cu actele de stare civilă aflate la dosarul cauzei, ce confirmă calitatea sa de succesor al defunctului C.N.Ș., aspect de altfel necontestat. Reclamantul recurent susține că ceilalți reclamanți, moștenitori ai mătușilor sale, nu pot pretinde vreun drept asupra bunul supus prezentei proceduri întrucât nu au făcut acte de acceptare a succesiunii autorului comun, proprietarul bunului, acte ce ar fi fost efectuate exclusiv de autorul său, C.A..

În analiza acestui aspect, legal instanța de apel, asemenea primei instanțe, a reținut în raport de solicitările adresate autorităților vremii (de asemenea necombătute în vreun fel) de către ceilalți moștenitori ai defunctului proprietar, privind administrarea unei părți din terenul preluat de stat, ca acestea se constituie în acte de acceptare tacită a succesiunii autorului comun, ce le îndreptățește să pretindă măsurile reparatorii prevăzute de legea specială pentru bunurile preluate de la autorul comun.

În același sens sunt și dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. l0/2001 care dispun în sensul recunoașterii vocației la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială în favoarea succesibililor neacceptanți, referirea la momentul “după data de 6 martie 1945” nefiind de natură să schimbe datele cauzei, atâta vreme cât momentul se raportează la începutul perioadei vizate de legea de reparație pentru bunurile preluate după această dată cum este cazul în speță. Singura ipoteză pe care legea o prevede ca un impediment în exercițiul dreptului la restituire este aceea a renunțătorilor la succesiune, ceea ce, așa cum s-a arătat, nu este cazul în speță.

Nu este posibil a distinge după cum, anterior preluării bunului, s-a dezbătut sau nu succesiunea ori s-au făcut sau nu acte de acceptare tacită a acesteia, în condițiile în care legea specială repune, prin formularea notificării, succesibilii în termenul legal de opțiune succesorală (de un an, termenul de formulare a notificării) iar dispozițiile sale nu fac o atare distincție, așa încât ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. Sunt lipsite de relevanță în aspectul analizat trimiterile la dispozițiile deciziei nr. 10132/8 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât în acel litigiu s-a constatat calitatea de succesor a reclamantului C.N.Ș. după autorul său C.A., în raport de mențiunile din certificatul de moștenitor nr. X/1971, iar nu după defunctul C.N.Ș., cum este cazul în speță.

Ca urmare criticile dezvoltate în recursul reclamantului și încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. (în realitate prin reîncadrare în art. 304 pct. 9 C. proc. civ), încadrare formală întrucât motivele invocate nu pot fi subsumate nici unuia dintre cazurile de casare/modificare invocate, nu pot fi primite, consecința fiind aceea de respingere a căii de atac exercitate de reclamant. Cât privește recursul SC A. SA se constată următoarele: Legal a reținut instanța de apel că preluarea bunului pretins în cauză, în temeiul Decret nr. 83/1949 și a Decret nr. 92/1950 fără plata unei juste și prealabile despăgubiri, se constituie într-o preluare fără titlu valabil, întrucât nu poate fi considerată ca valabilă preluarea unui bun din patrimoniul unei persoane în lipsa unei contraprestații, echivalent al bunului, cerință pretinsă atât de normele constituționale ale vremii (Constituția de la 1948), cât și normele civile de drept comun.

În acest context și în raport de dispozițiile deciziei nr. 830/2009 a Curții Constituționale care a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 în redactarea în vigoare după adoptarea Legea nr. 247/2005 cât privește înlăturarea sintagmei “imobile preluate cu titlu valabil” din conținutul textului enunțat (anterior art. 27), se verifică ca legale dispozițiile instanței de apel privind menținerea soluției de restituire a bunului litigios în natură. Nefiind îndeplinită cerința valabilității titlului, pretinsă de lege cumulativ celei a privatizării integrale, bunului în speță nu-i sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 constând în dreptul persoanelor îndreptățite de a beneficia exclusiv de măsurile reparatorii prin echivalent, ci prevederile generale ale legii - art. 7, art. 9, art. 10 - ce consacră prioritatea restituirii bunului în natură.

Considerentele instanței de contencios constituțional privind neconstituționalitatea prevederilor legale menționate sunt aplicabile normei constatate a fi în coliziune cu dispozițiile legii fundamentale și nu pot fi aplicate, deosebit, pe cazuri date, acesta fiind exclusiv apanajul instanțelor judecătorești care, așa cum s-a arătat mai sus, au făcut analiza acestora la speța dedusă judecății cu elementele sale specifice, soluția pronunțată sub acest aspect fiind la adăpostul criticilor formulate. Cât privește împrejurarea că o parte din terenul dispus a fi restituit suplimentar prin decizia instanței de apel pe considerentul că ar fi intrat în circuitul civil (prin executări silite și înstrăinări către terțe persoane), se constată de asemenea caracterul nefondat al criticilor pârâtei.

Astfel, terenul de 13.101,50 mp. nu a făcut obiectul restituirii în natură în cadrul prezentei proceduri astfel cum rezultă expresiss verbis din conținutul hotărârii, iar pentru suprafețele S1 și S2 dispuse a fi restituite, instanța a avut în vedere concluziile expertizei administrate în cauză ce confirmă existența acestora în stăpânirea pârâtei societate comercială. Aceste terenuri sunt distincte de suprafața de 1765 m.p. ce a constituit obiectul transmisiunii către Organizația salvați copii, astfel încât invocarea acestei chestiuni direct în recurs se constituie într-o critică omisso medio ce nu poate fi invocată direct în calea de atac dedusă judecății. Oricum instanța de apel a exclus acest teren de la restituire, asemenea celui de 13.101,50 m.p.

astfel cum rezultă din conținutul considerentelor deciziei instanței de apel, motiv pentru care critica pe acest aspect se vădește a fi și formală. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecații urmează să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.N.Ș. și pârâta SC A. SA împotriva deciziei nr. 137/ A din 05 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2011.