ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1436/2017

Decizia nr. 1436/2017 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Cererea de recurs Prin cererea depusă, prin poștă, la data de 8 noiembrie 2016 și înregistrată la instanță la data de 10 noiembrie 2017, revizuenta A. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 181/R din data de 28 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea prin care aceasta a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Tecuci, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 365 din 20 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. x/324/2013, în raport de Sentința civilă nr. 930 din 16 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria Tecuci, definitivă prin Decizia civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2015 a Tribunalului Galați, pronunțate în Dosarul nr. y/324/2010.

Prin motivele recursului, revizuenta a invocat faptul că instanța de revizuire a respins cererea ca inadmisibilă, deși i s-a acordat cuvântul numai asupra excepției autorității lucrului judecat. A mai susținut revizuenta că invocarea excepției inadmisibilității cererii de revizuire este netemeinică și nelegală. A arătat că a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/324/2013 de către Judecătoria Tecuci în care a formulat cererea de punere în posesie în baza Legii nr. 233/1998, lege care stipulează că astfel de cauze se judecă în contencios administrativ. Pe de altă parte, instanța de fond nu avea competența materială să judece această cauză, având în vedere valoarea terenului care este de peste 500.000 RON.

Susține că cererea privind punerea în posesie s-a judecat în două etape, etapa I judecându-se în raport de dispozițiile vechiului cod de procedură civilă, în timp ce etapa a II-a judecată în Dosarul nr. z/2013, s-a realizat în temeiul dispozițiilor noului cod de procedură civilă. Cauza a fost respinsă în baza autorității de lucru judecat deși, față de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia. A arătat recurenta-revizuentă că instanța nu a ținut seama de faptul că prezenta cerere, deși are în componență și cererea veche, este un litigiu nou în care se invocă dreptul imprescriptibil la proprietate, dreptul de moștenitor al averii bunicilor săi B. și C., acțiunea de punere în posesie fiind imprescriptibilă, conform art. 563 din noul C. civ.

Or, într-o altă cauză privind terenul din str. D., în suprafață de 6.200 mp, ce a făcut obiect al Dosarului nr. y/324/2010, Judecătoria Tecuci nu a invocat în a doua etapă de judecată excepția autorității de lucru judecat, ci a judecat cauza pe fond, dând câștig de cauză părții care a avut acte legale, neanulate. A invocat faptul că hotărârea a cărei revizuire o solicită este contradictorie hotărârii pronunțate ulterior, în sensul că în Sentința nr. 1552 din 3 iulie 2013 s-a făcut uz de excepția autorității de lucru judecat, iar în cealaltă nu. Astfel, sentința Judecătorie Tecuci a rămas definitivă, fără judecată, fiind netemeinică și nelegală. Aceleași argumente au fost prezentate și la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță ce a considerat că cererea de revizuire este admisibilă și a dispus trimiterea ei pentru soluționare Curții de Apel Galați.

Susține că Înalta Curte de Casație și Justiție a mai reținut că revizuenta deține dovezi privind dreptul de proprietate al autorului său asupra terenului pentru care a solicitat punerea în posesie, în timp ce cei care au primit pământul în mod gratuit de la cele două comisii nici un act. A mai arătat recurenta că nici suprafața de teren de 1.108 mp, deși era liberă, nu i-a fost restituită, deși conform art. 6 alin. (2) și art. 25 din Legea nr. 213/1998 terenurile care au fost trecute în proprietatea statului fără titlu, fără despăgubire și fără consimțământul proprietarului se restituie în natură.

A susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus revizuirea Sentinței civile nr. 1552 din 3 iulie 2013 pentru a se constata că pământul de 8.000 mp al bunicului său, pe care îl moștenește, a fost trecut la stat, Tribunalul Galați punând în posesie persoane care nu aveau acest drept, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998 care prevăd că pământul revine proprietarului de drept, adică revizuentei. Însă, prin Decizia nr. 181/R din 28 septembrie 2016, Curtea de Apel Galați, nu a înțeles să revizuiască, pe fond, Sentința civilă nr. 1552 din 3 iulie 2013, ci s-a rezumat să constate că nu este instanță de control judiciar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 5 decembrie 2016 și repartizat Completului de filtru nr. 2. Prin rezoluția completului din data de II ianuarie 2017, cererea de recurs a fost comunicată intimatelor, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare, dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare aflându-se în dosarul de recurs. În cauză au depus întâmpinare, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc.

civ., intimata Comisia Județeană de Punere în Posesie Galați, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, comunicată recurentei, ce a depus răspuns la întâmpinare și precizări la 20 februarie 2017. De asemenea, la data de 1 martie 2017, Comisia Locală de Punere în Posesie a municipiului Tecuci a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata Comisia Județeană de Punere în Posesie Galați prin care a arătat că este de acord cu apărările formulate prin întâmpinare și că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În baza rezoluției din data de 21 martie 2017, raportul prin care s-a constatat caracterul admisibil al recursului declarat de A. a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul acestei instanțe, la data de 3 aprilie 2017 recurenta depunând punct de vedere la raport prin care a reiterat istoricul litigiilor purtate în legătură cu terenul în suprafață de 8.000 mp, proprietatea a bunicilor săi și îndreptățirea la restituirea respectivului teren, La data de 5 aprilie 2017, Comisia de Punere în Posesie a municipiului Tecuci a depus punct de vedere la raport, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Totodată, în baza rezoluției în data de 12 aprilie 2017, prin încheierea din data de 9 mai 2017, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen în ședință publică, la data de 13 iunie 2017, în vederea soluționării pe fond a cauzei.

2. Analizând recursul cu a cărui judecată a fost învestită, Înalta Curte reține următoarele: Prin Decizia civile nr. 181/R din data de 28 septembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția I civilă a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de revizuenta A., la data de 13 martie 2015, prin care a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Tecuci, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 365 din 20 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. x/324/2013, în raport de Sentința civilă nr. 930 din 16 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria Tecuci, definitivă prin Decizia civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2015 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul nr. y/324/2010, în baza dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., fiind admisă excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu de instanță. Instanța de revizuire a reținut, în sinteză, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârile nu sunt pronunțate în aceeași pricină, neexistând tripla identitate de părți, obiect, cauză, iar, pe de altă parte, revizuenta a solicitat anularea primei hotărâri dintre cele două pretins contradictorii. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta. Cu caracter prealabil, așa cum s-a reținut și prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, recurenta nu a încadrat criticile formulate prin recursul îndreptat împotriva Deciziei civile nr. 181/R din data de 28 septembrie 2016, pronunțată de de Apel Galați, secția I civilă în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc.

civ. Prin raportare la dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, prin motivele recursului, recurenta invocă faptul că instanța a respins cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, deși s-a dat cuvântul numai în legătură cu excepția autorității de lucru judecat, iar nu și în legătură cu cea a inadmisibilității, motivul de recurs, prin care partea invocă, în esență, încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, putând fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Pe de altă parte, revizuenta critică soluția inadmisibilității cererii de revizuire în raport de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., motiv de recurs ce poate fi subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată ca sunt nefondate motivele de recurs ce vizează faptul că instanța de revizuire nu a dai cuvântul asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire, ci numai asupra excepției autorității de lucru judecat. Se reține că, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, raportat la motivul de revizuire invocat, reglementat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

potrivit căruia: "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (..) există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite care încalcă autoritatea de lucru judecat", instanța de revizuire a pus în discuția părților admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma încălcării autorității de lucru judecat a primei hotărâri, prin pronunțarea celei de-a doua hotărâri invocată ca fiind potrivnică. Astfel, încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri prin pronunțarea unei a doua hotărâri, contradictorii primeia, reprezintă un aspect intrinsec al admisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. Or, din cele consemnate în practicaua deciziei recurate rezultă că instanța a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar revizuenta, prezentă prin mandatar, a arătat că hotărârea a cărei revizuire se solicită este contradictorie celei de-a doua, pronunțată ulterior, concluziile sale fiind redate în practicaua deciziei recurate, cu respectarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, Pentru aceste motive, urmează să fie respins, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat și motivul de recurs întemeiat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. Se reține că revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării unei hotărâri judecătorești definitive, care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunțarea acesteia. Cum retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în anumite cazuri, strict determinate. Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de aceiași grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să existe hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente, părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Așadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat, în situația în care instanțele au dat soluții contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului ca fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabila, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autoritării de lucru judecat.

În speța dedusă judecății, recurenta-revizuentă a invocat pretinsa contrarietate între Sentința civilă nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Tecuci, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 365 din 20 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. x/324/2013, față de Sentința civilă nr. 930 din 16 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria Tecuci, definitivă prin Decizia civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2015 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul nr. y/324/2010.

Se constată că instanța de revizuire a reținut că, prin Sentința civilă nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Tecuci, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 365 din 20 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Galați, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, fiind respinsă, pentru acest motiv, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală de Punere în Posesie a Municipiului Tecuci și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate, acțiune prin care s-a solicitat punerea în posesie cu suprafața de 8.000 mp, teren situat în Municipiul Tecuci, cartier Satul Nou, str. E. sau punerea în posesie pe un alt amplasament intravilan, conform Legii nr. 1/2000 sau despăgubiri în suma de 48.000 euro.

Instanța apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 431 C. proc. civ., motivat de faptul că cererea de chemare în judecată are același obiect, cauză și părți cu pricina soluționată prin Sentința civilă nr. 231 din 27 ianuarie 2010 a Judecătoriei Tecuci, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 224/R din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, pronunțată în Dosarul nr. x1/324/2008.

A mai reținut instanța de revizuire că, prin Sentința civilă nr. 930 din 16 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Tecuci, a fost respinsă excepția puterii de lucra judecat invocată de pârâți, ca nefondată, a fost respins capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren de 6.364 mp, situată în municipiul Tecuci, capătul de cerere privind obligarea pârâților la ridicarea gardului împrejmuitor și capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii, ca nefondate, a fost admis în parte capătul trei de cerere, privind cauza civilă având ca obiect „revendicare imobiliară", promovată de reclamanții F. în contradictoriu cu pârâții G. și H. și chemata în garanție A. și au fost pârâții să plătească reclamanților suma de 800 RON reprezentând contravaloare gard.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâți, ca rămasă fără obiect și obligați reclamanții să plătească pârâților suma de 6.592,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Admiterea acțiunii a fost motivată, în esență, pe considerentul că în speța este vorba despre un proprietar neposesor care revendică suprafața de teren de la un proprietar posesor, dreptul de proprietate al ambilor proprietari fiind înscris în Cartea funciară și, făcând o comparație a titlurilor, a dat efecte titlului mai bine caracterizat, apreciat ca fiind cel al pârâților G. și H., succesori cu titlu particular ai autoarei A. în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 7164 din 21 octombrie 2009. Față de cele mai sus menționate și raportat la limitele prevăzute de dispozițiile art. 513 alin. (1) C. proc.

civ., mai sus-citate, de care este ținută instanța de revizuire, în mod corect Curtea de Apel Galați a reținut că nu sunt întrunite în mod cumulativ cerințele impuse de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neexistând identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, în primul dosar a fost promovată o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 1/2000, Dosarul nr. x/324/2013, în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Tecuci, rămasă, definitivă prin Decizia civilă nr. 365 din 20 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Galați, având părți pe A., Comisia Locală de Punere în Posesie a Municipiului Tecuci și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Galați, iar ca obiect punerea în posesie a reclamantei cu suprafața de 8.000 mp teren, situat în Municipiul Tecuci, cartier Sat Nou, str. E. În schimb Dosarul nr. y/324/2010 al Judecătoriei Tecuci, în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 930 din 16 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Tecuci a avut ca părți pe reclamanții F. și I., precum și pe pârâții G. și H., revizuenta A. având calitatea de chemată în garanție în respectivul dosar, obiectul dosarului fiind reprezentat de revendicarea suprafeței de 6.364 mp situat în Tecuci, str. J., și obligarea pârâților la ridicarea construcției - gard împrejmuitor și la plata contravalorii gardului edificat de ei.

Totodată, prin raportare la faptul că în cazul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, în caz de admitere, instanța are căderea de a anula ultima hotărâre, care înfrânge principiul autoritarii de lucru judecat a primei hotărâri, corect a reținut instanța de revizuire ca și sub acest aspect este inadmisibilă cererea de revizuire prin care se solicită anularea unei sentințe pronunțate în anul 2013, în raport de o alta pronunțată ulterior, în anul 2014, În consecință, având în vedere reținerile instanței de revizuire referitoare la obiectul, cauza și părțile celor două dosare, nr. x/324/2013 și respectiv nr. y/324/2010 ale Judecătoriei Tecuci, în care au fost pronunțate hotărârile invocate ca fiind contradictorii, precum și faptul că revizuenta a solicitat anularea hotărârii care a fost prima pronunțată, Înalta Curte constată că instanța de revizuire a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. Pe de altă parte, raportat la restul motivelor de recurs prin care se aduc critici ale Sentinței civile nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Tecuci, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 365 din 20 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. x/324/2013 din perspectiva competenței funcționale și materiale a instanței care a pronunțat hotărârea, a normelor de drept procesual aplicabile, precum și a respingerii acțiunii ca urmare a greșitei admiteri a excepției autorității de lucru judecat în raport de hotărârea pronunțată în Dosarul nr. x1/324/2008 al Judecătoriei Tecuci, Înalta Curte reține că nici instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., nici instanța ce analizează recursul îndreptat împotriva deciziei instanței de revizuire, nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corecta, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de recurs, ce reiterează cererea de revizuire, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii. Se mai reține și faptul că instanța de recurs verifică caracterul întemeiat al motivelor de recurs prin raportare la soluția pronunțată, de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., iar nu și motivele de recurs ce exced soluției instanței de revizuire. În raport de aceste împrejurări, reținând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 181/R din data de 28 septembrie 2016 a Curții de Apei Galați, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2017. Procesat de GGC - LM