ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1436/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1436/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1436/2017

După

deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Cererea de

recurs

Prin cererea depusă, prin

poștă, la data de 8 noiembrie 2016 și înregistrată la

instanță la data de 10 noiembrie 2017, revizuenta A. a declarat

recurs împotriva Deciziei civile nr. 181/R din data de 28 septembrie 2016,

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă,

prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea prin care aceasta

a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 1552 din 3 iulie 2013,

pronunțată de Judecătoria Tecuci, rămasă

definitivă prin Decizia civilă nr. 365 din 20 decembrie 2013,

pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. x/324/2013, în

raport de Sentința civilă nr. 930 din 16 aprilie 2014,

pronunțată de Judecătoria Tecuci, definitivă prin Decizia

civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2015 a Tribunalului Galați,

pronunțate în Dosarul nr. y/324/2010.

Prin motivele

recursului, revizuenta a invocat faptul că instanța de revizuire a

respins cererea ca inadmisibilă, deși i s-a acordat cuvântul numai

asupra excepției autorității lucrului judecat.

A mai

susținut revizuenta că invocarea excepției

inadmisibilității cererii de revizuire este netemeinică și

nelegală. A arătat că a solicitat revizuirea Sentinței

civile nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr.

x/324/2013 de către Judecătoria Tecuci în care a formulat cererea de

punere în posesie în baza Legii nr. 233/1998, lege care stipulează că

astfel de cauze se judecă în contencios administrativ. Pe de altă

parte, instanța de fond nu avea competența materială să

judece această cauză, având în vedere valoarea terenului care este de

peste 500.000 RON. Susține că cererea privind punerea în posesie s-a

judecat în două etape, etapa I judecându-se în raport de dispozițiile

vechiului cod de procedură civilă, în timp ce etapa a II-a

judecată în Dosarul nr. z/2013, s-a realizat în temeiul dispozițiilor

noului cod de procedură civilă. Cauza a fost respinsă în baza

autorității de lucru judecat deși, față de

dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., oricare dintre

părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu,

dacă are legătură cu soluționarea acestuia.

A arătat

recurenta-revizuentă că instanța nu a ținut seama de faptul

că prezenta cerere, deși are în componență și cererea

veche, este un litigiu nou în care se invocă dreptul imprescriptibil la

proprietate, dreptul de moștenitor al averii bunicilor săi B. și

C., acțiunea de punere în posesie fiind imprescriptibilă, conform

art. 563 din noul C. civ. Or, într-o altă cauză privind terenul din

str. D., în suprafață de 6.200 mp, ce a făcut obiect al

Dosarului nr. y/324/2010, Judecătoria Tecuci nu a invocat în a doua

etapă de judecată excepția autorității de lucru

judecat, ci a judecat cauza pe fond, dând câștig de cauză

părții care a avut acte legale, neanulate.

A invocat

faptul că hotărârea a cărei revizuire o solicită este

contradictorie hotărârii pronunțate ulterior, în sensul că în

Sentința nr. 1552 din 3 iulie 2013 s-a făcut uz de excepția

autorității de lucru judecat, iar în cealaltă nu. Astfel,

sentința Judecătorie Tecuci a rămas definitivă,

fără judecată, fiind netemeinică și nelegală.

Aceleași argumente au fost prezentate și la Înalta Curte de

Casație și Justiție, instanță ce a considerat că

cererea de revizuire este admisibilă și a dispus trimiterea ei pentru

soluționare Curții de Apel Galați. Susține că Înalta

Curte de Casație și Justiție a mai reținut că

revizuenta deține dovezi privind dreptul de proprietate al autorului

său asupra terenului pentru care a solicitat punerea în posesie, în timp

ce cei care au primit pământul în mod gratuit de la cele două comisii

nici un act.

A mai

arătat recurenta că nici suprafața de teren de 1.108 mp,

deși era liberă, nu i-a fost restituită, deși conform art.

6 alin. (2) și art. 25 din Legea nr. 213/1998 terenurile care au fost

trecute în proprietatea statului fără titlu, fără

despăgubire și fără consimțământul proprietarului

se restituie în natură.

A

susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a

dispus revizuirea Sentinței civile nr. 1552 din 3 iulie 2013 pentru a se

constata că pământul de 8.000 mp al bunicului său, pe care îl

moștenește, a fost trecut la stat, Tribunalul Galați punând în

posesie persoane care nu aveau acest drept, cu încălcarea prevederilor

Legii nr. 213/1998 care prevăd că pământul revine proprietarului

de drept, adică revizuentei. Însă, prin Decizia nr. 181/R din 28

septembrie 2016, Curtea de Apel Galați, nu a înțeles să

revizuiască, pe fond, Sentința civilă nr. 1552 din 3 iulie 2013,

ci s-a rezumat să constate că nu este instanță de control

judiciar.

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă la data de 5 decembrie 2016 și

repartizat Completului de filtru nr. 2.

Prin

rezoluția completului din data de II ianuarie 2017, cererea de recurs a

fost comunicată intimatelor, cu mențiunea de a depune întâmpinare în

termen de 30 zile de la comunicare, dovada de îndeplinire a procedurii de

comunicare aflându-se în dosarul de recurs.

În cauză

au depus întâmpinare, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 490

alin. (2) C. proc. civ., intimata Comisia Județeană de Punere în

Posesie Galați, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

comunicată recurentei, ce a depus răspuns la întâmpinare și

precizări la 20 februarie 2017.

De asemenea,

la data de 1 martie 2017, Comisia Locală de Punere în Posesie a

municipiului Tecuci a depus răspuns la întâmpinarea formulată de

intimata Comisia Județeană de Punere în Posesie Galați prin care

a arătat că este de acord cu apărările formulate prin

întâmpinare și că în cauză nu sunt incidente prevederile art.

509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În baza

rezoluției din data de 21 martie 2017, raportul prin care s-a constatat

caracterul admisibil al recursului declarat de A. a fost comunicat

părților, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul

acestei instanțe, la data de 3 aprilie 2017 recurenta depunând punct de

vedere la raport prin care a reiterat istoricul litigiilor purtate în

legătură cu terenul în suprafață de 8.000 mp, proprietatea

a bunicilor săi și îndreptățirea la restituirea

respectivului teren,

La data de 5

aprilie 2017, Comisia de Punere în Posesie a municipiului Tecuci a depus punct

de vedere la raport, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Totodată,

în baza rezoluției în data de 12 aprilie 2017, prin încheierea din data de

9 mai 2017, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen în

ședință publică, la data de 13 iunie 2017, în vederea

soluționării pe fond a cauzei.

recursul cu a cărui judecată a fost învestită, Înalta Curte

reține următoarele:

Prin Decizia

civile nr. 181/R din data de 28 septembrie 2016 a Curții de Apel

Galați, secția I civilă a fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea formulată de revizuenta A., la data de 13

martie 2015, prin care a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 1552

din 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Tecuci,

rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 365 din 20

decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr.

x/324/2013, în raport de Sentința civilă nr. 930 din 16 aprilie 2014,

pronunțată de Judecătoria Tecuci, definitivă prin Decizia

civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2015 a Tribunalului Galați,

pronunțată în Dosarul nr. y/324/2010, în baza dispozițiilor art.

509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind admisă excepția de

inadmisibilitate invocată din oficiu de instanță.

Instanța

de revizuire a reținut, în sinteză, că în cauză nu sunt

îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de

dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că

hotărârile nu sunt pronunțate în aceeași pricină,

neexistând tripla identitate de părți, obiect, cauză, iar, pe de

altă parte, revizuenta a solicitat anularea primei hotărâri dintre

cele două pretins contradictorii.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs revizuenta.

Cu caracter

prealabil, așa cum s-a reținut și prin raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului, recurenta nu a încadrat

criticile formulate prin recursul îndreptat împotriva Deciziei civile nr. 181/R

din data de 28 septembrie 2016, pronunțată de de Apel Galați,

secția I civilă în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ

de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Prin

raportare la dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu

cele ale art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, prin

motivele recursului, recurenta invocă faptul că instanța a

respins cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, deși s-a dat

cuvântul numai în legătură cu excepția autorității de

lucru judecat, iar nu și în legătură cu cea a

inadmisibilității, motivul de recurs, prin care partea invocă, în

esență, încălcarea principiilor contradictorialității

și dreptului la apărare, putând fi încadrat în prevederile art. 488

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe de

altă parte, revizuenta critică soluția

inadmisibilității cererii de revizuire în raport de prevederile art.

509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv de recurs ce poate fi subsumat

dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte

constată ca sunt nefondate motivele de recurs ce vizează faptul

că instanța de revizuire nu a dai cuvântul asupra excepției

inadmisibilității cererii de revizuire, ci numai asupra

excepției autorității de lucru judecat.

Se

reține că, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (1) C. proc.

civ. potrivit cărora: "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea

revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, raportat la motivul

de revizuire invocat, reglementat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct.

8 C. proc. civ. potrivit căruia: "Revizuirea unei hotărâri

pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută

dacă: (..) există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe

de același grad sau de grade diferite care încalcă autoritatea de

lucru judecat", instanța de revizuire a pus în discuția

părților admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma

încălcării autorității de lucru judecat a primei

hotărâri, prin pronunțarea celei de-a doua hotărâri

invocată ca fiind potrivnică.

Astfel,

încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri

prin pronunțarea unei a doua hotărâri, contradictorii primeia,

reprezintă un aspect intrinsec al admisibilității cererii de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ.

Or, din cele

consemnate în practicaua deciziei recurate rezultă că instanța a

invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire prin

raportare la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar

revizuenta, prezentă prin mandatar, a arătat că hotărârea a

cărei revizuire se solicită este contradictorie celei de-a doua,

pronunțată ulterior, concluziile sale fiind redate în practicaua deciziei

recurate, cu respectarea principiilor contradictorialității și

dreptului la apărare,

Pentru aceste

motive, urmează să fie respins, ca nefondat, motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte

va respinge ca nefondat și motivul de recurs întemeiat de

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se

reține că revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de

atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării unei

hotărâri judecătorești definitive, care se vădește a

fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite

după pronunțarea acesteia.

Cum

retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce

efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea

reglementează această cale de atac numai în anumite cazuri, strict

determinate.

Potrivit

dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei

hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate

fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date

de instanțe de aceiași grad sau de grade diferite, care încalcă

autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Fundamentul

acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat

și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să

existe hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie

pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla

identitate de elemente, părți, obiect și cauză,

hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel

de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția

autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată,

să nu se fi discutat.

Așadar,

revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în

respectarea puterii lucrului judecat, în situația în care instanțele

au dat soluții contrare, a căror executare este imposibilă ca

urmare a faptului ca fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi

este favorabila, iar ieșirea din situația anormală, creată

de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin

revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul

autoritării de lucru judecat.

În speța

dedusă judecății, recurenta-revizuentă a invocat pretinsa

contrarietate între Sentința civilă nr. 1552 din 3 iulie 2013,

pronunțată de Judecătoria Tecuci, rămasă

definitivă prin Decizia civilă nr. 365 din 20 decembrie 2013,

pronunțată de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. x/324/2013,

față de Sentința civilă nr. 930 din 16 aprilie 2014,

pronunțată de Judecătoria Tecuci, definitivă prin Decizia civilă

nr. 6 din 12 ianuarie 2015 a Tribunalului Galați, pronunțată în

Dosarul nr. y/324/2010.

Se

constată că instanța de revizuire a reținut că, prin

Sentința civilă nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunțată de

Judecătoria Tecuci, rămasă definitivă prin Decizia

civilă nr. 365 din 20 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul

Galați, a fost admisă excepția autorității de lucru

judecat, fiind respinsă, pentru acest motiv, acțiunea formulată

de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală de Punere în

Posesie a Municipiului Tecuci și Comisia Județeană pentru Stabilirea

Dreptului de Proprietate, acțiune prin care s-a solicitat punerea în

posesie cu suprafața de 8.000 mp, teren situat în Municipiul Tecuci,

cartier Satul Nou, str. E. sau punerea în posesie pe un alt amplasament

intravilan, conform Legii nr. 1/2000 sau despăgubiri în suma de 48.000

euro. Instanța apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 431

C. proc. civ., motivat de faptul că cererea de chemare în judecată

are același obiect, cauză și părți cu pricina

soluționată prin Sentința civilă nr. 231 din 27 ianuarie

2010 a Judecătoriei Tecuci, irevocabilă prin Decizia civilă nr.

224/R din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați,

pronunțată în Dosarul nr. x1/324/2008.

A mai

reținut instanța de revizuire că, prin Sentința civilă

nr. 930 din 16 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Tecuci, a

fost respinsă excepția puterii de lucra judecat invocată de

pârâți, ca nefondată, a fost respins capătul de cerere privind

revendicarea suprafeței de teren de 6.364 mp, situată în municipiul

Tecuci, capătul de cerere privind obligarea pârâților la ridicarea

gardului împrejmuitor și capătul de cerere privind obligarea

pârâților la plata daunelor cominatorii, ca nefondate, a fost admis în

parte capătul trei de cerere, privind cauza civilă având ca obiect

„revendicare imobiliară", promovată de reclamanții F. în

contradictoriu cu pârâții G. și H. și chemata în garanție

A. și au fost pârâții să plătească reclamanților

suma de 800 RON reprezentând contravaloare gard. A fost respinsă cererea

de chemare în garanție formulată de pârâți, ca rămasă

fără obiect și obligați reclamanții să

plătească pârâților suma de 6.592,5 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată. Admiterea acțiunii a fost motivată, în esență,

pe considerentul că în speța este vorba despre un proprietar

neposesor care revendică suprafața de teren de la un proprietar

posesor, dreptul de proprietate al ambilor proprietari fiind înscris în Cartea

funciară și, făcând o comparație a titlurilor, a dat efecte

titlului mai bine caracterizat, apreciat ca fiind cel al pârâților G.

și H., succesori cu titlu particular ai autoarei A. în baza Contractului

de vânzare-cumpărare nr. 7164 din 21 octombrie 2009.

Față

de cele mai sus menționate și raportat la limitele prevăzute de

dispozițiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., mai sus-citate, de care

este ținută instanța de revizuire, în mod corect Curtea de Apel

Galați a reținut că nu sunt întrunite în mod cumulativ

cerințele impuse de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., neexistând identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, în primul dosar a fost promovată o acțiune întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 1/2000, Dosarul nr. x/324/2013, în care a fost

pronunțată Sentința civilă nr. 1552 din 3 iulie 2013,

pronunțată de Judecătoria Tecuci, rămasă,

definitivă prin Decizia civilă nr. 365 din 20 decembrie 2013,

pronunțată de Tribunalul Galați, având părți pe A.,

Comisia Locală de Punere în Posesie a Municipiului Tecuci și Comisia

Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Galați, iar

ca obiect punerea în posesie a reclamantei cu suprafața de 8.000 mp teren,

situat în Municipiul Tecuci, cartier Sat Nou, str. E.

În schimb

Dosarul nr. y/324/2010 al Judecătoriei Tecuci, în care a fost

pronunțată Sentința civilă nr. 930 din 16 mai 2014,

pronunțată de Judecătoria Tecuci a avut ca părți pe

reclamanții F. și I., precum și pe pârâții G. și H.,

revizuenta A. având calitatea de chemată în garanție în respectivul

dosar, obiectul dosarului fiind reprezentat de revendicarea suprafeței de

6.364 mp situat în Tecuci, str. J., și obligarea pârâților la

ridicarea construcției - gard împrejmuitor și la plata contravalorii

gardului edificat de ei.

Totodată,

prin raportare la faptul că în cazul de revizuire pentru contrarietate de

hotărâri, în caz de admitere, instanța are căderea de a anula

ultima hotărâre, care înfrânge principiul autoritarii de lucru judecat a

primei hotărâri, corect a reținut instanța de revizuire ca

și sub acest aspect este inadmisibilă cererea de revizuire prin care

se solicită anularea unei sentințe pronunțate în anul 2013, în

raport de o alta pronunțată ulterior, în anul 2014,

În

consecință, având în vedere reținerile instanței de

revizuire referitoare la obiectul, cauza și părțile celor

două dosare, nr. x/324/2013 și respectiv nr. y/324/2010 ale

Judecătoriei Tecuci, în care au fost pronunțate hotărârile

invocate ca fiind contradictorii, precum și faptul că revizuenta a

solicitat anularea hotărârii care a fost prima pronunțată,

Înalta Curte constată că instanța de revizuire a făcut o

corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 509 alin.

(1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe de

altă parte, raportat la restul motivelor de recurs prin care se aduc

critici ale Sentinței civile nr. 1552 din 3 iulie 2013,

pronunțată de Judecătoria Tecuci, rămasă

definitivă prin Decizia civilă nr. 365 din 20 decembrie 2013,

pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. x/324/2013 din

perspectiva competenței funcționale și materiale a

instanței care a pronunțat hotărârea, a normelor de drept

procesual aplicabile, precum și a respingerii acțiunii ca urmare a

greșitei admiteri a excepției autorității de lucru judecat

în raport de hotărârea pronunțată în Dosarul nr. x1/324/2008 al

Judecătoriei Tecuci, Înalta Curte reține că nici instanța

competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe

dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nici instanța

ce analizează recursul îndreptat împotriva deciziei instanței de

revizuire, nu exercită un control judiciar asupra legalității

și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea

să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice

conține soluția corecta, ci verifică numai dacă ultima

hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului

puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în

caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul

reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării

hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea

altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat,

prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Concluzionând,

se constată că aspectele invocate prin cererea de recurs, ce

reiterează cererea de revizuire, îmbracă în realitate caracterul unor

critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei

hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat,

nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea

principiului autorității de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin

înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost

greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Se mai

reține și faptul că instanța de recurs verifică

caracterul întemeiat al motivelor de recurs prin raportare la soluția

pronunțată, de respingere a cererii de revizuire ca

inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ., iar nu și motivele de recurs ce exced soluției

instanței de revizuire. În raport de aceste împrejurări,

reținând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte urmează a

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei

civile nr. 181/R din data de 28 septembrie 2016 a Curții de Apei

Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2017.

Procesat de

GGC - LM