ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1217/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1217/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 13 martie 2015 s-a înregistrat, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea formulată de C.L., prin care a solicitat revizuirea sentinței nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Tecuci, rămasă definitivă prin Decizia nr. 365 din 20 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Galați, în raport de sentința nr. 930 din 16 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Tecuci, definitivă prin Decizia civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2015 a Tribunalului Galați, secția I civilă. S-a arătat că prin sentința în raport de care se solicită revizuirea a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat. S-a solicitat admiterea acțiunii, revizuienta arătând că deține dovezi în sensul că este proprietara terenului revendicat, în vreme ce persoanele deținătoare nu pot dovedi proprietatea asupra terenului.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Intimata Comisia de punere în posesie a municipiului Tecuci, reprezentată prin primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire.
Înalta Curte, deliberând asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele: Prin sentința nr. 1552 din 3 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Tecuci, rămasă definitivă prin Decizia nr. 365 din 20 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Galați, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta C.L., în contradictoriu cu pârâta Comisia locală de punere în posesie a municipiului Tecuci și Comisia județeană Galați pentru stabilirea dreptului de proprietate, acțiune prin care s-a solicitat punerea în posesie cu suprafața de 8.000 mp teren situat în municipiul Tecuci, sau punerea în posesie pe un alt amplasament intravilan, conform Legii nr. 1/2000, sau despăgubirea cu suma de 48.000 euro.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut, în esență, că sunt incidente dispozițiile art. 431 C. proc. civ., motivat de faptul că cererea de chemare în judecată are același obiect, cauză și părți cu pricina soluționată de Judecătoria Tecuci prin sentința civilă nr. 231 din 27 ianuarie 2010, irevocabilă prin Decizia nr. 224/R din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați. Prin sentința civilă nr. 231 din 27 ianuarie 2010 Judecătoria Tecuci a respins acțiunea reclamantei C.L. prin care aceasta a solicitat punerea în posesie pentru suprafața de 8.000 mp teren în intravilanul municipiului Tecuci, care a aparținut defuncților bunici P.V. și P.S. Prin Decizia nr. 6 din 12 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, în raport de care se solicită revizuirea, a fost respins apelul declarat de reclamanți G.N.T.O.
și G.V.M. în contradictoriu cu intimații-pârâți P.E.D. și P.N.M. și chemata în garanție C.L. având ca obiect „revendicare imobiliară evacuare” împotriva sentinței civile nr. 930 din 16 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Tecuci, ca nefondat. Au fost obligați apelanții către intimat la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. La termenul de judecată din data de 8 mai 2015 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale în soluționarea prezentei cereri, pe care o va admite pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc.
civ.: „În cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.” În speță, se constată că hotărârea atacată cu revizuire este sentința nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Tecuci, care a rămas definitivă prin Decizia nr. 365 din 20 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Galați prin raportare la sentința nr. 930 din 16 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Tecuci, definitivă prin Decizia civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, iar pentru soluționarea acestei cereri competența de soluționare revine Curții de Apel Galați, instanță ierarhic superioară Tribunalului Galați.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii de revizuire a sentinței civile nr. 1552 din 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Tecuci, rămasă definitivă prin Decizia nr. 365 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Galați, formulată de revizuienta C.L., domiciliată în București, sector 2, în contradictoriu cu intimata Comisia de punere în posesie a municipiului Tecuci reprezentată prin primar, cu sediul în municipiul Tecuci, județul Galați și intimata Comisia județeană de punere în posesie Galați, reprezentată prin prefect, cu sediul în municipiul Galați, județul Galați, C. fisc. X, cont bancar Y, în favoarea Curții de Apel Galați. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.