ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5110/2013

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin decizia nr. 855 din 21 februarie 2013,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a respins recursurile declarate de pârâtele

SC S.P. SRL, SC U. SRL și SC C. SA, prin P.C.B.R.S. IPURL, împotriva deciziei civile

nr. 1111 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, și a

obligat recurentele pârâte la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată, reduse

conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. către intimații-reclamanți D.A.I., J.T.G.

și J.I.Ș.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs

a reținut că instanța de apel a soluționat cauza în limitele căreia a fost legal

învestită, raportat la obiectul acțiunii pendinte.

Instanța de apel a acordat ceea ce s-a

cerut, și anume restituirea în natură a imobilului fostă „clădire-conac”, edificat

parțial pe parcele de teren conform C.F. X Beregsăul Mare nr. top. BB, CC, DD, AA,

în prezent evidențiat pe parcelele nr. cad. 161/1/1, ce face parte din parcelele

de teren unificate în parcele cu nr. cadastral VV din C.F. modificat Y Beregsăul

Mare.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a

invocat incidența motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

considerându-se că există neconcordanță și contradicții între considerentele hotărârii

recurate, precum și înlăturarea de către instanță a concluziilor experților topografici

sau reținerea selectivă a concluziilor raportului de expertiză.

Aceasta deoarece, deși se reține că obiectul

solicitării îl formează conacul aflat și înscris în C.F. X SC S.P. SRL, în cuprinsul

aceleiași hotărâri se reține că este vorba de o „construcție” neintabulată în cartea

funciară.

Instanța de recurs a reținut că, pentru

a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să

nu cuprindă motivele pe care se sprijină sau să cuprindă motive contradictorii sau

străine de natura pricinii.

În realitate, s-a arătat că decizia recurată

cuprinde considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora instanța și-au format

convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum

prevede art. 261 alin. (1) C. proc. civ. neexistând motive contradictorii.

Nu s-au reținut nici încălcări ale prevederilor

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă instanțele să își

motiveze hotărârile, întrucât acest articol nu trebuie interpretat ca impunând un

răspuns detaliat pentru toate argumentele avansate de către părți, iar motivarea

hotărârii recurate este realizată într-o manieră clară de natură a exercita controlul

de către instanța de recurs.

Instanța de recurs a mai reținut și că

instanța de apel nu a încălcat principiul disponibilității părților, pronunțându-se

în limitele în care a fost învestită legal de către reclamanți.

Mai mult, instanța de apel s-a conformat

îndrumărilor deciziei de casare și a judecat cauza în limitele acestei decizii.

Astfel, s-a dispus de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia

nr. 1131/R din 10 martie 2011 să se analizeze restituirea construcției în litigiu

potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, iar instanța de apel a analizat și a dispus

asupra restituirii acestei construcții în limitele deciziei de casare și a principiului

disponibilității părților.

Ca situație de fapt, s-a arătat că la data

formulării notificării în cauză, respectiv data de 12 noiembrie 2001, art. 8 din

Legea nr. 10/2001 excludea de la incidența acestei legi terenurile al căror regim

juridic era reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și

prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole și a celor forestiere.

Or, în cauză, așa cum s-a menționat în

încheierea de la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2006 în fața instanței

de apel, cum s-a reținut prin decizia civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare și cum

s-a avut în vedere în rejudecarea pricinii în al doilea ciclu procesual, obiectul

pretențiilor deduse judecății îl reprezintă imobilul – construcție despre care petenții

susțin că nu este înscris în cartea funciară, care se află pe terenul înscris în

C.F. X Beregsăul Mare nr. top. BB-GG și a cărei restituire recurenții au solicitat-o

în temeiul Legii nr. 10/2001.

Pe de altă parte, curtea de apel a avut

în vedere dispozițiile art. 31 din Legea nr. 1/2000. Or, la data formulării notificării

de către recurenți - 12 noiembrie 2001 - dispozițiile art. 31 din Legea nr. 1/2000

fuseseră abrogate prin art. 45 al O.U.G. nr. 102/2001.

În condițiile abrogării acestor prevederi

legale, apelând la procedura instituită prin Legea nr. 10/2001, recurenții au avut

o speranță legitimă de restituire a bunului ce le-a aparținut, întemeiată pe dispozițiile

în vigoare ale Legii nr. 10/2001, ei neputând fi obligați să suporte consecințele

unor modificări legislative ulterioare și neputându-li-se imputa faptul că nu și-au

formulat pretențiile în temeiul unei prevederi legale abrogate la data cererii de

restituire.

Instanța de recurs a mai reținut și că

reclamanții au făcut dovada, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 a calității

de persoane îndreptățite, precum și a preluării imobilului în litigiu.

Aflat în al treilea ciclu procesual de

rejudecare, obiectul cauzei a fost stabilit cu putere de lucru judecat la identificarea

situării construcției - „conac”, în cauză efectuându-se mai multe expertize pentru

a se verifica dacă acesta se află edificat pe terenul aflat în proprietatea SC

C. SA, sau în afara perimetrului aparținând acestei societăți comerciale (conform

deciziei civile nr. 32/A din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara

în calea de atac a apelului).

Astfel, în mod just s-a reținut de către

instanța de apel că, din coroborarea concluziilor expertizelor tehnice de specialitate

topografică și construcții și a răspunsurilor la obiecțiunile formulate în parte,

în mod corect instanța de fond a reținut că imobilul solicitat a fi restituit în

natură în condițiile Legii nr. 10/2001 de către reclamanți, se află amplasat pe

actualul nr. cadastral VV aflat în proprietatea SC C. SA și, mai apoi, transmis

prin vânzări succesive către pârâtele SC S.P. SRL (fostă SC A. SRL), și SC U.

SRL.

De altfel, în mod just s-a reținut de instanța

de apel că, la data formulării notificării de către reclamanți, imobilul construcție

- conac se afla în administrarea și posesia SC C. SA, aflată în lichidare.

A mai arătat instanța de recurs și că dispozițiile

art. 45 din Legea nr. 10/2001 au fost interpretate și aplicate în mod corect de

instanța de apel. Curtea de Apel a statuat în mod just că, raportat la data depunerii

notificării de către reclamanți la sediul unității deținătoare a imobilului, 28

noiembrie 2011, față de încheierea contractului de vânzare-cumpărare între SC

C. SA și SC A. SRL la data de 28 decembrie 2001, se impunea constatarea nulității

absolute parțiale a acestui contract de vânzare-cumpărare. SC C. SA nu putea invoca

buna sa credință deoarece, prin înregistrarea notificării reclamanților, avea reprezentarea

că imobilul în litigiu este revendicat de aceștia.

În mod corect s-a reținut că și cel de-al

doilea contract de vânzare-cumpărare încheiat de SC S.P. SRL (fostă SC A. SRL) și

SC U. SRL este lovit de nulitate absolută parțială, pentru imobilul în litigiu,

în virtutea principiului efectelor nulității actelor juridice, conform căruia anularea

actului inițială atrage și anularea actului subsecvent.

Nici dobânditoarea SC A. SRL nu poate invoca

buna sa credință, în condițiile în care ea avea posibilitatea să verifice modalitatea

în care imobilul a intrat în patrimoniul SC C. SA, și de aici, să depună diligentele

necesare și să verifice în concret dacă, în privința obiectului contractului, există

declanșată procedura de revendicare de foștii proprietari sau persoanele îndreptățite

potrivit legii.

A fost înlăturată susținerea recurenților

în sensul că dreptul la acțiune al reclamanților s-a prescris, în ceea ce privește

termenul în care aceștia puteau solicita nulitatea contractului de vânzare-cumpărare,

cu motivarea că termenul special de 1 an prevăzut de dispozițiile art. 45 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, prelungit ulterior, a fost instituit de la data intrării

în vigoare a legii, dar această dispoziție legală specială nu se poate aplica decât

actelor juridice de înstrăinare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii

nr. 10/2001.

Nu se poate invoca faptul că dreptul la

acțiune de a solicita nulitatea absolută a unui contract încheiat în 2008 (cum este

cazul celui de-al doilea contract încheiat) s-ar fi prescris, deoarece nu s-a solicitat

nulitatea acestuia până la data de 14 august 2002, (deci anterior încheierii sale

cu 6 ani), constatarea nulității neputând fi cerută decât după data încheierii acestui

act juridic.

Împotriva acestei decizii

SC S.P. SRL a formulat contestație în anulare,

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În motivare, contestatoarea a arătat că

instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs întemeiat pe art. 304

pct. 7 C. proc. civ., respectiv referitor la contradicțiile existente în decizia

nr. 1111 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Astfel, instanța de recurs a respins acest

motiv de recurs, fără însă a-l analiza și fără a răspunde tuturor argumentelor invocate

de recurenta.

A arătat că noțiunea de proces echitabil

presupune un examen efectiv al tuturor argumentelor părților, așa cum a statuat

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Perez contra Franței,

Van der Hurk contra Olandei, Albină contra României.

De asemenea, instanța de recurs a omis

să cerceteze motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare

la încălcarea art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, art. 17 din Decretul-lege

nr. 115/1938 și ale art. 480 C. civ.

Deși toate acestea au fost invocate prin

motivele de recurs, instanța a omis să le cerceteze și nu a prezentat argumentele

pentru care a înlăturat susținerile recurentei.

Contestatoarea a mai arătat și că hotărârea

atacată se întemeiază pe o greșeală materială.

Instanța de recurs a apreciat că în apel

s-a acordat ceea ce s-a cerut, și anume restituirea în natură a imobilului fostă

clădire conac, ignorând că decizia din apel este ambiguă, făcând confuzie între

terenul arabil de 51 ha și cel de 5.771 m.p.

Această este o greșeală materială și nu

una de judecată, pentru că privește aspecte formale ale judecății și nu interpretarea

greșită a unor probe sau texte de lege.

Analizând contestația în anulare,

Înalta Curte urmează să o respingă, pentru următoarele considerente:

Conform art. 318 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ. „hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când

instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.

Prin această ipoteză legiuitorul a avut

în vedere greșeli materiale, în urma cărora instanța ar fi pronunțat o soluție greșită.

În speța de față, contestatoarea pretinde

că decizia nr. 855 din 21 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, este rezultatul unei greșeli materiale, instanța omițând să cerceteze

motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea

cuprinde motive contradictorii.

Înalta Curte constată că acest motiv de

contestație în anulare este neîntemeiat, în cuprinsul deciziei de recurs a fost

analizat și respins acest motiv de recurs.

Instanța de recurs a arătat că decizia

recurată cuprinde considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora instanța

și-a format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților,

așa cum prevede art. 261 alin. (1) C. proc. civ. neexistând motive contradictorii.

Împrejurarea că instanța nu ar fi răspuns

tuturor argumentelor formulate de recurentă nu este de natură să atragă incidența

art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., pentru că instanța de recurs a analizat

motivul de recurs, respingând-l.

A mai susținut contestatoarea că instanța

de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9

C. proc. civ., referitoare la încălcarea art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001,

art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 și ale art. 480 C. civ.

Înalta Curte constată că și acest motiv

de contestație în anulare este neîntemeiat, în cuprinsul deciziei de recurs a fost

analizat și respins acest motiv de recurs.

Astfel, instanța de recurs s-a pronunțat

expres în acest sens, arătând că nu există neconcordanțe sau contradicții cu privire

la imobilul „conac” edificat inițial pe parcela din C.F. X Beregsăul Mare și în

prezent pe parcela cadastrală TT, ce face parte din parcelele de teren unificate

în parcela cu număr cadastral VV din C.F. Y Beregsăul Mare.

Înalta Curte constată că, în realitate,

contestatoarea invocă greșeli de judecată ale instanței de recurs.

Prin urmare, nefiind întrunite condițiile

art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare urmează a fi respinsă.

Văzând dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., precum și înscrisul depus la dosar, urmează să oblige contestatoarea SC

S.P. SRL la plata sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv

onorariu de avocat către intimații D.A.I., J.T.G., J.I.Ș., J.M. și J.M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată

de contestatoarea SC S.P. SRL împotriva deciziei civile nr. 855 din 21 februarie

2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă contestatoarea la plata sumei de

8.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații D.A.I., J.T.G., J.I.Ș.,

J.M. și J.M.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

noiembrie 2013.