ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4895/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta D.V.M.A.Z.L. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Județean Timiș, obligarea pârâtului să-i restituie în natură imobilul teren de aproximativ 600 m.p. și construcții: clădire, parter, terasă, piscină, imobil situat în Timișoara, strada D.L. (fost N.B.) înscris în CF nr. A. Timișoara, nr. top x. În motivare, reclamanta a arătat că imobilul a fost înscris în CF nr. B. Timișoara, nr. top y până în anul 1995, când a fost dezmembrat în top z, care a rămas în CF nr. B., și top x, care a fost transcris în CF nr. A. Timișoara. Imobilul a fost proprietatea mamei sale, L.E.

(I.) născută M. și a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951 prin sentința civilă nr. 3768 din 28 iunie 1956 dată de Tribunalul Popular Timișoara în Dosarul nr. 4154/1956, fiind considerat abandonat. Preluarea a fost efectuată fără titlu valabil, fiind încălcate, la pronunțarea sentinței, dispozițiile referitoare la citare precum și prevederile art. 480 C. civ. și ale Constituției din 1948, fiind incidente dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998. A mai arătat că imobilul rămas în CF nr. B. Timișoara („casa franceză”) i-a fost restituit, și că, deși a notificat unitatea deținătoare, aceasta nu a răspuns la notificare devenind, astfel, incidente dispozițiile deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe cale de întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și a depus dispoziția din 16 februarie 2009, prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului. În consecință, reclamanta și-a precizat obiectul cererii de chemare în judecată și a solicitat anularea dispoziției, arătând că pe teren au existat construcții ce au aparținut mamei sale (pavilion cu terasă, piscină, garaj); garajul a fost demolat, terasa a fost betonată și transformată în popicărie, iar piscina a fost micșorată și modificată însă construcțiile au existat și formează o unitate arhitectonică împreună cu imobilul ce i-a fost deja restituit. Urmare a raportului de expertiză efectuat în cauză și a înscrisurilor depuse la dosar, reclamanta și-a precizat din nou acțiunea, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a SC I.S.

SA, urmând ca instanța să constate nulitatea absolută a actelor adiționale înscrise în Registrul comerțului sub nr. RR din 21 iulie 2003, prin care Consiliul Județean Timiș a înstrăinat construcțiile notificate prin majorarea capitalului social al SC I.S. SRL sau, în subsidiar, să o oblige pe pârâtă la restituirea în natură a construcțiilor ori, tot în subsidiar, să i se acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate. În motivare, a arătat că, ulterior depunerii notificărilor, construcțiile au fost înstrăinate de pârâtul Consiliul Județean Timiș prin majorarea capitalului social al societății comerciale sus-menționate, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, precum și dispozițiile 9.1 din H.G.

nr. 250/2007, noul deținător putând fi obligat la restituire, urmând ca în situația în care restituirea nu este posibilă, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Prin încheierea de ședință din 2 decembrie 2009, modificarea acțiunii a fost respinsă ca fiind tardivă. Prin sentința civilă nr. 1125/PI din 5 mai 2010, Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis în parte cererea; a anulat în parte dispoziția din 16 februarie 2009 emisă de pârâtul Consiliul Județean Timiș; a dispus restituirea în natură a imobilului- teren de 109 m.p. identificați cu nr. top v-w în CF inițială nr. A. Timișoara prin expertiza tehnică și completarea la aceasta, efectuată de expert A.C., acte ce fac parte integrantă din hotărâre; a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilele construcții constând în: Turn P plus 1E, terasa circulabilă, piscina și garaj demolate, precum și pentru diferența de teren intravilan până la întinderea de 426 m.p.

imposibil de restituit în natură, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005; a obligat pârâtul Consiliul Județean Timiș, în calitate de reprezentant al unității notificate ca, la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să transmită dosarul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit procedurii configurate de același Titlu VII al Legii nr. 247/2005; a respins în rest pretențiile reclamantei. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin dispoziția din 16 februarie 2009 emisă de pârâtul Consiliul Județean Timiș, s-a recunoscut reclamantei calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 republicată și în soluționarea notificării remise inițial sub nr. NN din 14 august 2001, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 426 m.p.

situat în Timișoara, Bd. C.I., înscris în CF Timișoara nr. A., nr. top. X (în prezent parte din nr. top unificat v-x), reținându-se că acesta este ocupat de construcții, și ca atare, nu poate fi restituit în natură. În ceea ce privește construcțiile edificate, pârâtul a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței acestora la momentul preluării imobilului de către Statul Român. Tribunalul a mai reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, o suprafață de 109 m.p. din nr. top inițial nr. x, identificată cu nr. nou topografic r-p (rezultat în urma dezmembrării nr. top vechi v-x) delimitată prin Planul de situație anexat prin conturul poligonal a-b-c-6 (din completarea la raportul de expertiză tehnică inițial) este liberă în accepția art. 10 din Legea nr. 10/2001 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, fiind aptă a fi restituită în natură (acest aspect fiind confirmat și de pârât prin adresa din 27 aprilie 2010). Context în care, în aceste limite, Tribunalul a apreciat, pe baza concluziilor lucrării de specialitate, că suprafața de teren supra identificată poate fi restituită în natură petiționarei urmând ca pentru diferența de până la 426 m.p. (cât a avut inițial nr. top x) să fie acordate despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. În ceea ce privește construcțiile de pe acest teren cu nr. top x, Tribunalul a reținut că din lucrarea de specialitate dispusă în cauză și din suplimentul la aceasta, efectuate de expert P.D., rezultă că pe teren au existat următoarele construcții vechi: piscină, terasă circulabilă, Turn cu P plus 1E și garaj auto independent de aceste construcții; toate aceste construcții au fost demolate, turnul inițial fiind și el demolat și reconstruit pe un alt amplasament.

Cum existența construcțiilor la data preluării imobilului de către Statul Român a fost dovedită prin raportul de expertiză în specialitatea construcții efectuat în cauză (având la bază și documentațiile depuse la dosar), necontestat de către pârât (care, de altfel, nu a înțeles să formuleze obiecțiuni la niciuna din cele două lucrări tehnice de specialitate dispuse în cauză), Tribunalul a apreciat că reclamanta este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate conform procedurii Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și pentru edificatele demolate ulterior, pe perioada detenției precare a Statului Român (unele din ele fiind reconstruite pe alt amplasament, cum este cazul turnului disputat).

Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanta D.V.M.A.Z.L., cât și pârâtul Consiliul Județean Timiș. Reclamanta D.V.M.A.Z.L. a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul restituirii în natură și a turnului P+ 1E și a terenului aferent, arătând că acesta face parte structural din imobilul în care funcționează în prezent Centrul Cultural Francez (imobil ce i-a fost restituit) cu care formează o evidentă unitate arhitectonică, prima instanță procedând la o greșită interpretare a probelor din care a rezultat că turnul nu a fost demolat și reconstruit, care însă există și în prezent în forma inițială. Pârâtul Consiliul Județean Timiș a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul identificării corecte a terenului restituit în natură, arătând că terenul a cărui restituire în natură s-a dispus a fost eronat identificat.

Astfel, deși în suplimentul de expertiză din 5 mai 2010 se face vorbire despre parcela nr. top v-w, în considerentele și dispozitivul hotărârii atacate se face referire la parcela nr. top v-w. A mai arătat că suplimentul la raportul de expertiză nu i-a fost comunicat pentru a formula obiecțiuni la datele reținute, iar situația reținută la punctul B „după dezmembrare” nu corespunde cu situația de carte funciară de la data realizării suplimentului de expertiză. În prezent, imobilul este înscris în CF nr. C. Timișoara, terenul fiind proprietatea Consiliului Județean Timiș, iar construcțiile- proprietate a SC I.S. SRL. Prin decizia civilă nr. 973/A din 21 iunie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins, ca nefondate, ambele apeluri.

Referitor la apelul reclamantei, instanța de apel a reținut că, pe calea cererii de chemare în judecată precizată ulterior, aceasta a solicitat anularea dispoziției de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului (teren și construcții existente), constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare către SC I.S. SRL a imobilelor și obligarea acestei pârâte la restituirea în natură a construcțiilor dobândite sau, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile care au existat și au fost demolate. Instanța de apel a mai reținut că în cauză nu s-a contestat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, iar precizarea de acțiune vizând pârâta SC I.S.

SRL a fost respinsă, ca tardiv formulată, soluția primei instanțe sub acest aspect nefiind criticată de reclamantă. Instanța de apel a reținut că prin cererile adresate în faza administrativă unității deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului nr. top x teren cu clădire parter pentru popicărie, terasă, piscină de 426 m.p., ulterior efectuării expertizei construcții expertul constatând că pe teren există și un turn P+1E, situație față de care, reclamanta, prin reprezentant, a solicitat efectuarea unei noi expertize pentru a se stabili dacă turnul a fost realmente demolat și reconstruit. Astfel, expertul R.C.

a constatat că pe terenul în litigiu a existat un turn P+1 care, însă, a fost demolat și reconstruit pe un alt amplasament; la aceleași concluzii a ajuns și expert P.D., care a arătat că vechiul turn (cel preluat abuziv) a fost demolat (mai puțin fundația realizată din cărămidă dinspre top 113) și reconstruit conform autorizației din 6 martie 1971 pe alt amplasament, fiind refolosite elemente de decorațiuni, ferestre și ușa de ieșire pe terasă, demontate din turnul inițial.

În condițiile în care, conform memoriului justificativ al proiectului de efectuare de lucrări s-a stabilit că noul turn va fi acoperit cu șarpantă din lemn și învelitoare din țiglă, iar stilul arhitectonic exterior va fi același cu cel al clădirii existente (muzeul) de care se leagă clădirea proiectată, finisajele exterioare urmând a fi executate din același material și în același stil, cu forma tâmplăriei identice cu cea a clădirii vecine, este evident că noile construcții par că ar reprezenta o unitate arhitectonică alături de cele deja existente. La aceleași concluzii - demolarea vechiului turn cu păstrarea unei părți din fundație și ornamente și reconstruirea pe actualul amplasament ajung și cei trei experți care au efectuat contraexpertiza dispusă de instanța de apel, aceștia conchizând și că în anii 1970 a fost edificată o construcție turn-nouă, fiind folosite materiale din veche construcție în procent de circa 5%.

La aceleași concluzii (existența terenului pe un alt amplasament, respectiv, pe o poziție deplasată cu circa 11,85 m. către vest, dimensiunile diferite ale actualului turn în raport cu cel vechi) a ajuns și expert asistent B.M., propus de reclamantă, a cărui apreciere însă potrivit căreia din vechiul turn s-au folosit circa 60% materiale din construcția veche, a fost înlăturată de instanța de apel, nefiind coroborată cu celelalte expertize întocmite în cauză și nici cu memoriul justificativ - anexă la proiectul construcției, memoriu mai sus arătat.

Având în vedere că declarațiile martorilor audiați la propunerea reclamantei nu au contrazis concluziile experților, respectiv reconstruirea turnului pe alt amplasament, dar în același stil, fiind folosite unele materiale (ornamente) din veche construcție, rezultă că în mod corect prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a respins cererea reclamantei de restituire în natură a turnului și a terenului aferent acestuia, apreciind că acesteia i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent în sensul Titlului VII din Legea nr. 10/2001, modalitatea în care noua construcție a fost realizată (demolarea celei vechi și edificarea pe alt amplasament a celei noi cu utilizarea unor materiale provenite din vechea construcție) excluzând incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001.

Referitor la apelul pârâtului Consiliul Județean Timiș, instanța de apel a reținut că deși în cuprinsul hotărârii (inclusiv în dispozitiv) prima instanță face referire la parcela nr. top v-w de 109 m.p. susceptibilă de restituire în natură și că, în realitate, parcela are nr. top v-p, astfel cum rezultă din suplimentul la expertiza domnului inginer A.C., totuși, făcând referire în cuprinsul considerentelor la terenul ce poate fi restituit, instanța menționează numărul topografic corect, iar în dispozitiv face referire la expertiza efectuată de expert A.C. și la completarea la aceasta. În consecință, prima instanță a săvârșit o eroare materială în sensul art. 281 C. proc. civ., iar criticile pârâtului nu sunt întemeiate ca temeiuri de anulare sau schimbare a sentinței.

Instanța de apel a înlăturat susținerile vizând necomunicarea suplimentului de expertiză, întrucât acest supliment a fost realizat avându-se în vedere adeverința ce emană de la pârât însuși și care confirmă că suprafața de 109 m.p. teren, parte din parcela nr. top y este liberă de amenajări de utilitate publică. Pe de altă parte, inexactitatea din acest supliment invocată de apelant ar consta în aceea că, în prezent, imobilul se află înscris în CF nr. C. Timișoara, susținere care corespunde realității, însă CF nr. C: Timișoara este provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. A. Timișoara, carte funciară avută în vedere de expertul topograf care a efectuat expertiza și care a completat-o. Prima instanță nu a dispus restituirea în natură a construcțiilor ci doar a terenului de 109 m.p., iar eventualitatea unor viitoare litigii afirmată de pârât nu se constituie în temei de admitere a apelului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.V.M.A.Z.L., arătând că instanța de apel a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 18 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 247/2005, prin raportare la art. 10 alin. (1) și (2) din același act normativ, cu referire la regimul juridic diferențiat instituit în mod expres asupra următoarelor categorii de imobile-construcții ce fac parte din imobilele preluate în mod abuziv sau care se găsesc edificate pe terenurile preluate în mod abuziv: 1. construcțiile edificate pe terenuri și rămase nedemolate; 2. construcțiile edificate pe terenuri și demolate; 3. construcțiile noi, edificate în baza unei autorizații.

Recurenta-reclamantă arată că, în condițiile în care legea prevede soluții pentru fiecare din categoriile de imobile-construcții anterior enumerate, instanța a fost învestită cu o cerere vizând o a patra categorie, nereglementată de lege, și anume, construcțiile edificate pe terenuri, demolate și reedificate pe un alt amplasament, ce nu putea fi asimilate celor expres prevăzute de lege, cum în mod greșit au reținut instanțele anterioare.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că asimilarea construcțiilor demolate și reedificate pe un alt amplasament cu categoria construcțiilor edificate și demolate este contrară principiilor și reglementărilor Legii nr. 10/2001, acestea fiind asimilabile cu categoria construcțiilor edificate pe terenuri și rămase nedemolate, fiind contrar logicii juridice să se creeze, prin faptul reedificării pe un alt amplasament a construcției demolate, un regim juridic mai puțin favorabil fostului proprietar decât în ipoteza în care construcția nu ar fi fost demolată sau față de situația în care, în urma demolării, terenul ar fi rămas liber de construcții.

Recurenta-reclamantă mai arată că instanțele anterioare ar fi trebuit să constate că imobilul construcție Turn P+1E nu reprezenta o construcție nouă, în sensul categoriei nr. 3 menționate anterior, ci o reedificare a unor construcții demolate tocmai cu scopul reedificării lor pe un alt amplasament, deci care se impun a fi asimilate din punctul de vedere al regimului juridic cu construcțiile edificate și nedemolate din categoria nr. 1. Prin urmare, regimul juridic aplicabil imobilului construcție Turn P+1E se impunea a fi cel aplicabil construcțiilor edificate și nedemolate, reglementat prin art. 10 alin. (1) Teza I din Legea nr. 10/2001, conform căruia „în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate”, sintagma „construcții nedemolate” incluzând atât construcțiile care nu au făcut obiectul demolării, cât și construcțiile demolate cu scopul reedificării pe un alt amplasament și care au fost reedificate.

Pentru a se reține faptul esențial al reedificării pe un alt amplasament a construcției demolate era suficientă o reinterpretare a Legii nr. 10/2001, a circumstanțelor de fapt ale demolării și reedificării, respectiv, demolarea s-a realizat în vederea construirii imobilului Turn P+1E pe un alt amplasament; reedificarea acestui imobil s-a realizat cu refolosirea elementelor decorative, a ferestrelor și a ușilor demontate din turnul inițial, ceea ce dovedește intenția de reedificare a construcției vechi, iar nu de edificare a unei construcții noi; turnul a fost reedificat într-un stil arhitectonic identic cu cel al clădirii existente de care se lega, finisajele exterioare fiind executate din același material și în același stil, cu forma tâmplăriei identică cu cea a clădirii vecine, astfel încât construcția reedificată formează o unitate arhitectonică alături de cele existente.

Un argument în plus în sensul celor arătate îl constituie dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care asimilează cu imobilele, în sensul acestei legi, bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții, situație față de care, dacă mobilele devenite imobile prin încorporare sunt imobile în sensul legii, atunci bunurile mobile care dobândesc această natură prin desprindere din imobilele demolate trebuie să aibă același regim juridic, dar redobândesc natura bunurilor imobile prin încorporare în construcții. Cu toate acestea, nu volumul materialelor folosite are caracter esențial, ci intenția de reedificare pe un alt amplasament a unei construcții existente și demolate, intenție pusă în practică prin menținerea unității arhitectonice originare.

Recurenta-reclamantă mai arată că instanțele anterioare trebuiau să constate aplicabilitatea dispozițiilor art. 18 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 247/2005 (art. 19 după renumerotare), a căror incidență nu poate fi înlăturată cu argumentul că în speță este în litigiu o construcție nou edificată pe un alt amplasament, subsecvent demolării construcției vechi, cu materiale provenite de la aceasta.

Instanța de apel nu precizează care dintre dispozițiile legale menționate sunt excluse de la aplicare, în condițiile în care art. 19 reglementează mai multe situații distincte, care nu au fost analizate de această instanță, respectiv, pe de o parte, imobilele construcții cărora le-au fost adăugate pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial, în cazul cărora se acordă foștilor proprietari măsuri reparatorii în echivalent, iar pe de altă parte, imobilele construcții cărora le-au fost adăugate pe orizontală și/sau verticală în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine-stătătoare, în cazul cărora foștilor proprietari li se restituie, în natură, suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.

Pentru ipoteza prevăzută de art. 19 alin. (1) dacă în urma probelor administrate se stabilea că imobilelor construcții le-au fost adăugate, în raport cu forma inițială, noi corpuri, urma a fi reținut că aria desfășurată a Turnului P+1E nu însumează peste 100% din aria desfășurată inițial, urmând a fi aplicată regula restituirii în natură. Pentru ipoteza prevăzută de art. 19 alin. (2) dacă în urma probelor administrate se stabilea că imobilelor construcții le-au fost adăugate, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare, urma a se stabili că aceste corpuri sunt de sine stătătoare, caz în care foștilor proprietari urma să li se restituie, în natură, suprafața deținută în proprietate la data preluării abuzive, inclusiv construcția Turn P+1E, fie că aceste corpuri nu sunt de sine stătătoare, caz în care urma a se analiza aplicabilitatea art. 19 alin. (1) conform celor anterior menționate.

Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed: Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași art., „În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Din textul legal anterior citat, rezultă că legea specială de reparație instituie un regim juridic distinct în cazul construcțiilor edificate pe terenurile preluate în mod abuziv, după cum acestea sunt construcții demolate total sau parțial [art. 10 alin. (1) Teza I.] construcții nedemolate [art. 10 alin. (1) teza II.], sau construcții noi, edificate în baza unei autorizații [art. 10 alin. (2)]. Recurenta-reclamantă susține însă că imobilul solicitat a fi restituit în natură nu se încadrează în categoriile expres prevăzute de lege, ci constituie o a patra categorie, distinctă, respectiv, construcții edificate pe terenuri, demolate și reedificate pe un alt amplasament, situație față de care soluțiile adoptate de instanțele anterioare, de acordare a măsurilor reparatorii în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, prin raportare la art. 10 alin. (1) Teza II din Legea nr. 10/2001, sunt greșite, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) Teza I privind construcțiile rămase nedemolate și art. 19 alin. (1) și (2) din același act normativ.

Critica recurentei-reclamante nu poate fi primită, întrucât din probatoriile administrate atât cu prilejul cercetării pe fond a cauzei, cât și cu ocazia judecării acesteia în apel, a rezultat, în mod evident, că Turnul P+1 la care face referire recurenta-reclamantă, existent la data preluării abuzive, a fost ulterior demolat și reconstruit pe un alt aplasament, astfel încât în mod corect instanțele anterioare au reținut incidența art. 10 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 și au dispus acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Astfel, raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții întocmit de expert R.C.

cu prilejul judecării cauzei în primă instanță a stabilit că pe terenul în litigiu a existat, printre altele, o construcție Turn cu P+ 1E „care a fost demolată și reconstruită în capătul construcției (al popicăriei)”, iar această construcție „constituie o unitate arhitectonică cu arhitectura exterioară a clădirii retrocedate”. De asemenea, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert P.D. a concluzionat că „turnul inițial a fost demolat (cu excepția fundației din cărămidă de sub zidul dinspre top. h) și reconstruit pe un alt amplasament”, că diametrul inițial al turnului (8,5 x 9,5 m.) este mai mare decât diametrul actual (4,5 x 4,5 m.) și că în turnul actual au fost folosite elemente de decorațiuni (ghirlandele de piatră de deasupra geamurilor), ferestrele și ușa de ieșire pe terasă, demontate din turnul inițial.

Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în apel de către experții B.M., B.I.V. și B.Mi. a concluzionat, la obiectivul nr. 1, respectiv, dacă turnul a fost realizat din materiale tradiționale specifice perioadei de construcție a întregii clădiri, că „majoritatea materialelor folosite sunt materiale diferite dar cu aspect asemănător”; la obiectivul nr. 2, respectiv, dacă s-au efectuat eventuale amenajări și lucrări de întreținere, că „față de construcția veche s-au făcut numeroase amenajări care au dat funcțiuni noi”, „suprafața construită actuală (357 m.p.) fiind de aproape trei ori mai mare decât suprafața construită veche (123 m.p.)”; la obiectivul nr. 3, respectiv, dacă turnul se află pe amplasamentul inițial sau a fost demolat și reconstruit pe alt amplasament că „turnul a fost demolat și reconstruit pe alt amplasament la o distanță de 11,85 m.p.

de vechiul amplasament”; la obiectivul nr. 4, respectiv, în ce procent s-a păstrat vechiul edificiu, că „edificiul turn este o construcție nouă (…) care reprezintă cca 5% din vechea construcție”. Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit în apel, la solicitarea recurentei-reclamante, de expert B.Mi., conține aceleași concluzii, respectiv, că turnul „(…) este amplasat pe o poziție deplasată cu circa 11,85 m.p. către vest (…)”, că „dimensiunile în plan ale turnului sunt mai mici față de cele inițiale, respectiv, forma de octogon are 4,5 m. și 4,5 mp. distanțe măsurate între laturile opuse iar turnul inițial a avut 8,5 m.p. și 9,5 m.p. (…)”, că turnul „(…) este realizat pe un nou aplasament dar are zidăria din pereții exteriori, tâmplăria, ancadramentele din piatră, șarpanta și învelitoarea din țiglă din vechiul edificiu”, proporția acestor materiale fiind apreciată „(…) la 60% din întregul volum de materiale folosit numai pentru turn”.

În acest context, afirmația recurentei-reclamante potrivit căreia sintagma „construcții rămase nedemolate” conținută în alin. (1) al art. 10, Teza II din Legea nr. 10/2001 ar include, pe lângă construcțiile care nu au făcut obiectul demolării, construcțiile demolate în scopul reedificării pe un alt amplasament și care au fost în fapt reedificate, este eronată, adaugă la lege și nu poate fi primită. Rezultă astfel că în mod corect s-a reținut, de către instanțele anterioare că în cauză este vorba de o construcție demolată în sensul art. 10 alin. (1), Teza II din Legea nr. 10/2001, față de care modalitatea de restituire este aceea a măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent, atunci când imobilelor construcții care fac obiectul notificării „le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași art., foștilor proprietari li se restituie în natură, suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului, atunci când imobilelor construcții care fac obiectul notificării „le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare”.

În speță, nu se regăsesc însă niciuna din cele două ipoteze prevăzute de textul legal anterior citat, întrucât din rapoartele de expertiză efectuate în cauză a rezultat că „dimensiunile în plan ale turnului sunt mai mici decât cele inițiale, respectiv, 4,5 m.p. și 4,5 m.p., față de 8,5 m.p. și 9,5 m.p., edificiul turn este o construcție nouă care reprezintă 5% din vechea construcție, situație față de care ipoteza adăugării, la imobilul vechi, a unor corpuri suplimentare de sine stătătoare este inexistentă. Susținerile recurentei-reclamante în sensul că dacă aria desfășurată a Turnului P+1E nu însumează peste 100% nu este îndeplinită condiția-premisă instituită de art. 19 alin. (1) pentru a acorda foștilor proprietari măsuri reparatorii prin echivalent, urmând a fi aplicat regula generală a restituirii în natură, sunt eronate și denaturează înțelesul dispoziției legale anterior menționate.

Astfel, neîndeplinirea condiției privind existența unei arii desfășurate de peste 100% nu înlătură acordarea măsurilor reparatorii în favoarea restituirii în natură, ci înlătură însăși aplicarea, în speță, a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Ipoteza prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conform căreia „Prin imobile în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții”, nu constituie un argument în conturarea unei a patra categorii de imobile în plus față de cele prevăzute de art. 10 alin. (1) și (2) din lege, respectiv, a construcțiilor edificate pe terenuri, demolate și reedificate pe un alt amplasament, cum greșit susține recurenta-reclamantă.

Împrejurarea că la edificarea noii construcții s-au folosit materiale provenind de la vechea construcție nu conferă acesteia regimul juridic către care tinde recurenta-reclamantă, respectiv, nici acela de „construcție rămasă nedemolată” și nici acela de „imobil nou” în sensul legii speciale de reparație, astfel încât dispozițiile legale sus-menționate nu au nicio relevanță în soluționarea prezentei cauze. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.V.M.A.Z.L. împotriva deciziei nr. 973/A din 21 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2012.