ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1235/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman la 24 noiembrie 2004, reclamantul C.E. a chemat în judecată pârâta SC A. SA Nanov, solicitând obligarea acesteia, în calitate de unitate deținătoare, să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie întreaga moșie din satul Nanov, Alexandria, județul Teleorman, proprietatea autorului său, C.A.N. Prin Sentința civilă nr. 1685 din 21 noiembrie 2005, Tribunalul Teleorman a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul C.E. împotriva deciziei emisă de intimata SC A. SA, reținând, în considerente, că persoana este îndreptățită doar la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 4 ha teren și conac, imobile situate pe raza comunei Nanov și aflate în patrimoniul societății în cauză (fosta SC A.N.

SA), privatizată în anul 1998 prin Contractul de vânzare-cumpărare acțiune din 13 noiembrie 1998. Ca atare, soluția dată de intimată asupra notificării contestatorului este legală și temeinică. Prin Decizia civilă nr. 164 din 27 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant C.E., instanța de apel considerând că, în mod corect, tribunalul, dat fiind actualul regim juridic al bunului revendicat, a apreciat că persoana îndreptățită are drept numai la măsuri reparatorii, măsuri ce nu au fost solicitate de la A.V.A.S.; hotărârea instanței de fond nu a prevăzut în niciun fel obligativitatea acestei instituții în raport de obiectul precizat al cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 9556 din 23 noiembrie 2006, a admis recursul declarat de reclamantul C.E., a casat decizia atacată și a trimis dosarul la Curtea de Apel București pentru rejudecare, reținând în considerente că prin apelul declarat, într-o formulare mai puțin clară, s-a adus o critică la adresa hotărârii primei instanțe privind omisiunea acesteia de a se pronunța asupra cererii îndreptate contra A.V.A.S., ceea ce constituie un motiv de apel obligatoriu de rezolvat. Or, Curtea de Apel București a calificat formularea în cauză ca făcând parte din categoria unor cereri noi, inadmisibile în raport de prevederile art. 294 C. proc.

civ., calificare greșită a motivului de apel prezentat. Prin Decizia civilă nr. 550 din 12 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de contestatorul C.E. împotriva Sentinței civile nr. 1685/2005 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimații SC A.N. SA și A.V.A.S., a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, cea care avea obligația să se pronunțe asupra cererii precizatoare a reclamantului cu privire la propunerile de acordare a măsurilor reparatorii de către A.V.A.S. Recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 7951 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, instanța de recurs constatând că, la data de 13 iunie 2005, Tribunalul Teleorman a admis cererea orală formulată de reclamantul C.E., având ca obiect chemarea în judecată a pârâtei A.V.A.S., cu scopul de a fi obligată la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele evidențiate în patrimoniul SC A. SA, a dispus introducerea acesteia în cauză, în calitate de pârâtă, iar prin dispozitiv a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției în cauză, fără a analiza pe fond pretențiile referitoare la măsuri reparatorii.

Prin Sentința civilă nr. 103 din 29 iunie 2009, Tribunalul Teleorman a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata A.V.A.S., ca nefondată, a respins contestația formulată de contestatorul C.E. împotriva deciziei emise de către intimata SC A. SA în baza Legii nr. 10/2001, a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul compus dintr-un conac și terenul aferent în suprafață de 4 ha, amplasat în perimetrul SC A. SA, a obligat intimata A.V.A.S., în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/2001, să facă propuneri pentru măsuri reparatorii cu privire la imobilul menționat. În termen legal, împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât contestatorul, cât și intimata A.V.A.S.

Prin Decizia civilă nr. 29 din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul contestator C.E. și apelanta intimată A.V.A.S. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata A.V.A.S., în motivare reluând argumentele prezentate în cererea de apel. Prin Decizia nr. 139 din 14 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S., a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, reținând, în esență, că Dispoziția contestată nr. 738/2004 emisă de SC A. SA cuprinde în motivarea respingerii notificării și argumentul că aceasta nu este însoțită de actele doveditoare cerute de art. 22 al Legii nr. 10/2001, deci că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită a contestatorului.

Nici în considerentele Sentinței civile nr. 1685/2005 a Tribunalului Teleorman nu a fost analizată, prin raportare la probele administrate, îndreptățirea contestatorului la obținerea de măsuri reparatorii, sens în care sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la nemotivarea hotărârii. Verificarea calității procesuale, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, trebuie să se realizeze în prealabil, deoarece excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond, absolută și peremptorie, astfel încât, în absența dovedirii acestei calități, contestația se va respinge, fiind de prisos analizarea celorlalte aspecte de fond ale cauzei. Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 4127/2/2011.

În apel s-a administrat proba cu înscrisuri, precum și proba cu expertiza tehnică de specialitate topografică, având în vedere criticile din apel, precum și poziția exprimată de contestator prin cererile precizatoare, în sensul că SC A. SA deține doar suprafața de 5023,28 mp aferentă atelierului mecanic, fostul conac al familiei N. Prin Decizia civilă nr. 183A din 24 aprilie 2012 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de apelanta intimată A.V.A.S., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru imobilul compus din construcție, fost conac, și terenul aferent, în suprafață de 5023,07 mp, amplasat în perimetrul deținut de SC A. SA (identificat conform raportului de expertiză întocmit de exp.

ing. M.F.) și a obligat pârâta A.V.A.S. să emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul indicat, în condițiile Legii nr. 247/2005. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că în ceea ce privește calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege. În cauză, prin Procesul-verbal de verificare nr. 268 din 16 februarie 1946 emis de Comisiunea de îndrumare a Aplicării Reformei Agrare din județul Teleorman s-a procedat, conform Procesului-verbal nr. 555/1945, la exproprierea în întregime a moșiei proprietarului C.C.A., întrucât acesta a absentat.

În cuprinsul procesului-verbal se menționează că titularul posedă pe raza comunei Nanov, județul Teleorman suprafața de 218,75 ha teren agricol, din care 180,50 ha teren arabil, 3,50 ha baltă, 10 ha islaz, 4 ha vad de nisip, 16,75 ha pădure și 4 ha conac, precum și faptul că se expropriază întreaga moșie aflată pe raza comunei Nanov, în care intră conacul și pădurea. Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. d) din Legea agrară, trec asupra statului, în scopul înfăptuirii reformei agrare, terenurile și toate bunurile agricole ale absenteiștilor. C.C.A. a decedat la data de 03 aprilie 1964, astfel cum rezultă din Certificatul de calitate din 11 martie 2003, emis de B.N.P. N.; în certificat se consemnează numele acestuia ca fiind N.A.C., având ca succesor pe T.M.N.E.M., în calitate de vară primară.

C.C.A. este fiul lui C.A.N. și al lui M.K., astfel cum rezultă din certificatul de deces aflat în copie tradusă, legalizată, la Dosarul Tribunalului Teleorman nr. 3688/2004. Acesta s-a născut în România, localitatea Nanov, la 27 noiembrie 1886 și a decedat, cum s-a arătat anterior, la 03 aprilie 1964. Potrivit notelor scrise depuse de contestatorul C.E., în anul 1896, C.C.A. avea vârsta de 10 ani, fiind moștenitor universal al defunctei E.P., născută S.N. Conform Certificatului de moștenitor eliberat de Tribunalul Oficial din Munchen, T.M.N.E.M. a decedat la 27 iulie 2001, fiind moștenită de contestatorul de față, reclamantul C.E. Așadar, pe baza înscrisurilor prezentate, având în vedere dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 (H.G.

nr. 250/2007), contestatorul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii în temeiul legii speciale, având în vedere proba dreptului de proprietate la momentul preluării imobilului (1946) în persoana autorului C.C.A., cunoscut și sub numele de C.C.A.N. (nume împrumutat de la localitatea în care s-a aflat moșia expropriată).

Având în vedere împrejurarea constatată în apel, în urma administrării probei cu expertiză, și anume faptul că SC A. SA a deținut suprafața de 5023,07 mp, aferentă atelierului mecanic (conacul), precum și faptul că această societate, ce a preluat patrimoniul de la SC A. SA, a fost, anterior apariției Legii nr. 10/2001, privatizată, în anul 1998, iar contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, deși contestat, nu a fost desființat de instanțele judecătorești, Curtea a reținut că, în mod corect, s-au aplicat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, în sensul că cea care este obligată să acorde măsuri reparatorii prin echivalent este instituția implicată în privatizare, A.V.A.S., iar nu SC A. SA.

Apelantul, pe lângă cererea de restituire în natură, imposibil de admis în condițiile menționate anterior, a solicitat prin motivele de apel și anularea Deciziei Primăriei comunei Nanov din 13 decembrie 2004, recunoscând că, retroactiv rămânerii definitive, s-a dovedit că aceasta este incorectă în privința suprafeței de 3,5 ha. În speță, însă, Curtea a constatat că ceea ce s-a contestat în prezentul litigiu este decizia emisă de către SC A. SA, iar nu cea dată de Primăria comunei Nanov, astfel încât, în mod corect, tribunalul s-a pronunțat în limitele învestirii sale.

Referitor la anularea actului de proprietate al SC A. SA, Curtea a reținut că această cerere a fost soluționată, în mod irevocabil, într-un alt litigiu, la dosar fiind depuse copii ale hotărârilor judecătorești în cauză, respectiv Sentința civilă nr. 668 din 4 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Decizia civilă nr. 674 din 25 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și Decizia civilă nr. 16 din 11 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Pe de altă parte, instanța de apel a constatat că nu a fost legal sesizată în privința acestor pretenții ale contestatorului, având de soluționat doar contestația emisă împotriva dispoziției SC A. SA, precum și, pe fond, cererea formulată în contradictoriu cu A.V.A.S., potrivit art. 315 C. proc.

civ. Curtea a constatat, totodată, că Tribunalul Teleorman a admis cererea orală formulată de reclamantul C.E., având ca obiect chemarea în judecată a pârâtei A.V.A.S., cu scopul de a fi obligată la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele evidențiate în patrimoniul SC A. SA. În cauză, cererea de obligare a A.V.A.S. la restituirea în natură, respectiv de obligare la a face propuneri de măsuri reparatorii pentru întreaga proprietate de 4 ha se constituie într-o cerere nouă formulată în etapa procesuală a apelului, cu încălcarea prevederilor art. 294 C. proc. civ., întrucât, chiar dacă, în mod irevocabil, s-a stabilit calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S., instanța de fond era obligată să se raporteze doar la suprafața de teren deținută de SC A. SA, nu la terenul de 4 ha, indicat de notificator în notificarea soluționată prin decizia contestată.

În privința diferenței de teren ce nu s-a regăsit în patrimoniul SC A. SA nu s-au administrat probe, în sensul de a stabili în concret care este regimul juridic al acestui imobil și cine are calitate procesuală pasivă să soluționeze cererea contestatorului. Pe de altă parte, Dispoziția Primăriei comunei Nanov din 13 decembrie 2004 nu a fost contestată în privința regimului juridic aplicabil celor 4 ha de teren, ceea ce s-a contestat fiind doar soluția de respingere a cererii de restituire în natură dată de către SC A. SA. În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat că apelul declarat de către contestatorul C.E. este nefondat.

Cât privește apelul exercitat de către intimata A.V.A.S., Curtea a reținut că soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive este legală și temeinică, întrucât această chestiune, ce a vizat o problemă prealabilă analizei pe fond a contestației, a fost dezlegată, în mod irevocabil, prin Decizia nr. 9556 din 23 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, respectiv prin Decizia nr. 7951 din 11 decembrie 2008 pronunțată de aceeași instanță. În aceste condiții, în mod corect, Tribunalul Teleorman a reținut caracterul obligatoriu al deciziilor instanței de recurs cu privire la problemele de drept dezlegate, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că există în sarcina A.V.A.S. obligația de a soluționa cererea contestatorului cu privire la propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, chiar și în situația în care nu i-a fost remisă/înaintată vreo notificare pentru imobilul litigios. Curtea a avut în vedere și considerentele Deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite.

Conform deciziei instanței supreme, în speță, instanța de fond are obligația de a se pronunța cu privire la acordarea măsurilor reparatorii de către instituția implicată în privatizare în raport de împrejurarea că aceasta a fost introdusă în cauză, chiar și dacă nu a fost notificată direct de reclamantul C.E. Prin urmare, instanța de fond a aplicat, în mod legal, dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, neurmarea procedurii administrative obligatorii din legea specială față de A.V.A.S. neavând relevanță în raport de situația de fapt dedusă judecății și de cele statuate, în mod irevocabil, în urma aplicării prevederilor art. 315 C. proc. civ.

Apelanta intimată a susținut excepția lipsei calității procesuale pasive și raportat la situația juridică a imobilului revendicat la momentul preluării abuzive de către stat, în considerarea faptului că, prin Dispoziția din 13 decembrie 2004, Primăria comunei Nanov a respins notificarea formulată, reținând că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, dispoziție necontestată. Deși a susținut că terenul solicitat de către contestator face obiectul legilor fondului funciar, Curtea a constatat că Dispoziția Primăriei comunei Nanov din 2004 a vizat reținerea regimului juridic aferent terenurilor agricole, cu incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001, doar în ceea ce privește imobilul compus din 180,50 ha teren arabil, 3,50 ha baltă, 10 ha islaz, 4 ha vad de nisip, 16,75 ha pădure.

Pentru suprafața de 4 ha teren și conac, primăria în cauză a apreciat că entitatea obligată să soluționeze notificarea este SC A. SA, în patrimoniul acesteia aflându-se imobilul respectiv. Așadar, din această perspectivă, este netemeinică susținerea apelantei A.V.A.S., conform căreia terenul de 4 ha este supus excepțiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001. În urma efectuării expertizei în cauză s-a constatat că numai terenul de 5023,07 mp a aparținut SC A. SA, sens în care urmează a se verifica regimul juridic al acestuia, respectiv modalitatea de soluționare a cererii de acordare măsuri reparatorii de către intimata A.V.A.S. Deși nu se contestă preluarea abuzivă a imobilului în litigiu de către stat, apelanta A.V.A.S.

a susținut că, fiind vorba de Legea nr. 187/1945 referitoare la înfăptuirea reformei agrare și suprafeței de 5023,07 mp i se aplică același regim juridic ca întregii moșii expropriate.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare". Așadar, pentru a fi incidente prevederile legale menționate, este necesar ca terenurile ce fac obiectul notificării să fie situate în intravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării.

Pe de altă parte, fiind vorba de un imobil trecut în proprietatea statului în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, aflat la data intrării în vigoare a legii în patrimoniul unei societăți comerciale ca efect al privatizării, contestatorul C.E. este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, de către A.V.A.S., aspect asupra căruia au tranșat, în mod irevocabil, instanțele de judecată în ciclurile procesuale anterioare. Conform înscrisurilor prezentate de părți și actelor anexe, atașate, rezultă că există o suprapunere totală între suprafața de 5023,07 mp, care a aparținut SC A. SA, și suprafața fostului conac solicitat de reclamant, fapt precizat și de Primăria Nanov în decizia de respingere a notificării, necontestată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâta A.V.A.S. Reclamantul C.E. a solicitat admiterea recursului și, pe fond, admiterea cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 3,5 ha, precum și a conacului și terenului aferent de 0,5 ha. A criticat hotărârea atacată, arătând că instanța nu a stabilit regimul juridic al terenului în suprafață de 3,5 ha care, potrivit probelor administrate, au rămas în administrarea Primăriei Nanov. Solicitările sale privind introducerea în cauză a Primăriei Nanov, în calitate de pârâtă au fost respinse, deși după efectuarea expertizei instanța ar fi trebuit să disjungă litigiul cu privire la această suprafață și să oblige Primăria Nanov să redirecționeze conform legii către posesori notificarea nesoluționată.

De asemenea, a criticat decizia atacată, susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra valabilității titlului statului asupra averii abuziv confiscate și nu a aprofundat prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 13 noiembrie 1998 a fost greșit interpretat drept titlu valabil. De asemenea, a susținut că hotărârea instanței de apel este insuficient motivată cu privire la suprafața de 0,5 ha teren. Recursul nu a fost motivat în drept. Pârâta A.V.A.S. a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate, respectiv înlăturarea obligației sale de a emite dispoziție motivată cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. A susținut că A.V.A.S. nu a fost notificată în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, procedura administrativă prealabilă nu era în competența sa, iar deciziile motivate emise de Primăria Nanov și SC A. SA nu sunt opozabile A.V.A.S. De asemenea, a susținut că instituția nu poate restitui în natură imobilul revendicat, această obligație incumbând unității deținătoare, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001. Pentru aceste argumente A.V.A.S. nu poate emite dispoziție de soluționare a notificării. Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a le respinge, pentru considerentele ce succed: Recursul reclamantului care, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., poate fi încadrat în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., se privește ca nefondat. Critica referitoare la împrejurarea că instanța de apel nu a stabilit regimul juridic al terenului în suprafață de 3,5 ha rămas în administrarea Primăriei Nanov nu poate fi primită.

Prin cererea de chemare în judecată, introdusă la 23 noiembrie 2004 la Tribunalul Teleorman, reclamantul a înțeles să conteste decizia emisă de pârâta SC A. SA, comunicată la 21 octombrie 2004, prin care s-a respins cererea sa de restituire în natură a moșiei situate în satul Nanov (Dispoziția din 14 octombrie 2004). Așa cum, în mod corect, au reținut instanțele de fond, reclamantul nu a învestit tribunalul cu o contestație împotriva dispoziției emise de Primăria Nanov privind respingerea notificării (Dispoziția din 6 august 2001). Împrejurarea că prin apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 103 din 29 iunie 2009 reclamantul a înțeles să solicite anularea deciziei emise de Primăria comunei Nanov și obligarea acesteia la emiterea unei decizii privind suprafața de 3,5 ha, nu învestește, în mod legal, instanța, în raport de dispozițiile art. 129 alin. (6) și ale art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. În aplicarea acestor dispoziții legale, tribunalul, ca instanță de fond, a hotărât, în condițiile legii, numai asupra obiectului cererii deduse judecății, iar Curtea de Apel a reținut că în această cale de atac nu se poate pronunța asupra unei cereri noi. Pentru aceste argumente, Înalta Curte constată că instanțele de fond nu aveau obligația stabilirii regimului juridic al acestui teren, după cum nu puteau dispune introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Primăriei comunei Nanov. Pentru identitate de rațiune, instanțele de fond nu puteau proceda la disjungerea litigiului cu privire la suprafața de 3,5 ha și la obligarea Primăriei Nanov să redirecționeze notificarea către posesorii terenului, așa cum susține recurentul-reclamant.

Ca nefondată se va privi și critica referitoare la greșita interpretare a Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 13 noiembrie 1998 drept titlu valabil. Ca și în precedent, Înalta Curte observă că reclamantul a formulat capătul de cerere referitor la anularea actului de proprietate al SC A. SA Nanov obținut în urma privatizării, pentru prima dată în apel, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cererea nu a putut fi analizată. Mai mult, această cerere a fost soluționată irevocabil prin Sentința civilă nr. 668 din 4 iunie 2007 a Tribunalului Teleorman, rămasă definitivă prin Decizia nr. 674 din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și irevocabilă prin Decizia nr. 16 din 11 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Așadar, valabilitatea titlului, tranșată irevocabil într-un litigiu anterior, nu ar mai fi putut constitui obiect al analizei instanței de apel chiar dacă nu ar fi existat situația prevăzută de art. 294 alin. (1) C. proc. civ. În fine, Înalta Curte reține că nu poate fi primită nici critica referitoare la insuficienta motivare a hotărârii atacate cu privire la imposibilitatea de restituire în natură a terenului în suprafață de 0,5 ha. Verificând decizia instanței de apel, se constată că soluția imposibilității restituirii în natură a terenului și aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 cu privire la instituția obligată să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, s-a întemeiat pe concluziile expertizei administrate în apel, care a stabilit că SC A. SA a deținut suprafața de 5023,07 mp aferentă fostului conac și că această societate, ce a preluat patrimoniul de la SC A.N.

SA, a fost privatizată în anul 1998, deci anterior apariției Legii nr. 10/2001. De altfel, recurentul-reclamant nu contestă, practic, această stare de fapt, ci pretinde compararea titlurilor de proprietate ale părților în litigiu, ceea ce nu este posibil într-un litigiu de natura celui dedus judecății. Dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt pe deplin aplicabile în cauză, acestea stabilind dreptul la despăgubiri al persoanelor îndreptățite pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate. Recursul declarat de pârâta A.V.A.S., ce poate fi încadrat în dispozițiile art 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi, de asemenea, respins ca nefondat. Prin decizia recurată, pârâta A.V.A.S.

a fost obligată să emită dispoziție prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii, în condițiile Legii nr. 247/2005, pentru imobilul compus din construcție, fost conac, și terenul aferent, în suprafață de 5023,07 mp, amplasat în perimetrul deținut de SC A. SA (identificat conform raportului de expertiză întocmit de exp. ing. M.F.). Înalta Curte observă că obligația stabilită în sarcina recurentei-pârâte nu vizează restituirea în natură a bunului, așa cum greșit susține recurenta, ci doar emiterea unei dispoziții care să cuprindă propunerea acordării măsurilor reparatorii. Această obligație a fost stabilită în baza dispozițiilor legale, respectiv în baza prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care dispun în sensul că în cazul imobilelor evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.

Însăși recurenta susține, prin motivele de recurs, că în baza acestor dispoziții legale are competența numai de a propune acordarea de despăgubiri instituției competente, ceea ce constituie exact obiectul obligației instituite prin hotărârea atacată. Or, promovarea căii de atac în lipsa justificării oricărui interes nu poate conduce decât la respingerea ca nefondat a recursului. În același timp, împrejurarea că pârâta nu a fost notificată nu este de natură a înlătura aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aceasta cu atât mai mult cu cât prin Decizia de casare nr. 7951 din 11 decembrie 2008 instanța de recurs s-a pronunțat asupra acestei critici formulată de A.V.A.S., reținând textual că „nu poate fi primită apărarea recurentei că nu a fost notificată". Pentru aceste argumente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamant și de pârâtă, cu consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.E. și de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 183A din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 martie 2013 Procesat de GGC - N