ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1235/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1235/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Teleorman la 24 noiembrie 2004, reclamantul C.E. a chemat în judecată pârâta SC

A. SA Nanov, solicitând obligarea acesteia, în calitate de unitate deținătoare,

să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie întreaga moșie din satul

Nanov, Alexandria, județul Teleorman, proprietatea autorului său, C.A.N.

Prin Sentința civilă

nr. 1685 din 21 noiembrie 2005, Tribunalul Teleorman a respins, ca nefondată,

contestația formulată de contestatorul C.E. împotriva deciziei emisă de intimata

SC A. SA, reținând, în considerente, că persoana este îndreptățită doar la

măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 4 ha teren și conac,

imobile situate pe raza comunei Nanov și aflate în patrimoniul societății în

cauză (fosta SC A.N. SA), privatizată în anul 1998 prin Contractul de

vânzare-cumpărare acțiune din 13 noiembrie 1998. Ca atare, soluția dată de

intimată asupra notificării contestatorului este legală și temeinică.

Prin Decizia civilă

nr. 164 din 27 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant C.E., instanța de

apel considerând că, în mod corect, tribunalul, dat fiind actualul regim

juridic al bunului revendicat, a apreciat că persoana îndreptățită are drept

numai la măsuri reparatorii, măsuri ce nu au fost solicitate de la A.V.A.S.;

hotărârea instanței de fond nu a prevăzut în niciun fel obligativitatea acestei

instituții în raport de obiectul precizat al cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia

nr. 9556 din 23 noiembrie 2006, a admis recursul declarat de reclamantul C.E.,

a casat decizia atacată și a trimis dosarul la Curtea de Apel București pentru

rejudecare, reținând în considerente că prin apelul declarat, într-o formulare

mai puțin clară, s-a adus o critică la adresa hotărârii primei instanțe privind

omisiunea acesteia de a se pronunța asupra cererii îndreptate contra A.V.A.S.,

ceea ce constituie un motiv de apel obligatoriu de rezolvat. Or, Curtea de Apel

București a calificat formularea în cauză ca făcând parte din categoria unor

cereri noi, inadmisibile în raport de prevederile art. 294 C. proc. civ.,

calificare greșită a motivului de apel prezentat.

Prin Decizia civilă

nr. 550 din 12 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a admis apelul formulat de contestatorul C.E. împotriva Sentinței civile nr.

1685/2005 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimații SC

A.N. SA și A.V.A.S., a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre

rejudecare primei instanțe, cea care avea obligația să se pronunțe asupra

cererii precizatoare a reclamantului cu privire la propunerile de acordare a

măsurilor reparatorii de către A.V.A.S.

Recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin

Decizia nr. 7951 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, instanța de recurs

constatând că, la data de 13 iunie 2005, Tribunalul Teleorman a admis cererea

orală formulată de reclamantul C.E., având ca obiect chemarea în judecată a

pârâtei A.V.A.S., cu scopul de a fi obligată la acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent pentru imobilele evidențiate în patrimoniul SC A. SA, a dispus

introducerea acesteia în cauză, în calitate de pârâtă, iar prin dispozitiv a

respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a

instituției în cauză, fără a analiza pe fond pretențiile referitoare la măsuri

reparatorii.

Prin Sentința civilă

nr. 103 din 29 iunie 2009, Tribunalul Teleorman a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de intimata A.V.A.S., ca nefondată, a

respins contestația formulată de contestatorul C.E. împotriva deciziei emise de

către intimata SC A. SA în baza Legii nr. 10/2001, a constatat că reclamantul

este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul compus

dintr-un conac și terenul aferent în suprafață de 4 ha, amplasat în perimetrul

SC A. SA, a obligat intimata A.V.A.S., în temeiul art. 29 din Legea nr.

10/2001, să facă propuneri pentru măsuri reparatorii cu privire la imobilul

menționat.

În termen legal,

împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât contestatorul, cât și intimata

A.V.A.S.

Prin Decizia civilă

nr. 29 din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de apelantul contestator C.E. și apelanta intimată A.V.A.S.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs intimata A.V.A.S., în motivare reluând argumentele

prezentate în cererea de apel.

Prin Decizia nr. 139

din 14 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S., a casat

decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel,

reținând, în esență, că Dispoziția contestată nr. 738/2004 emisă de SC A. SA

cuprinde în motivarea respingerii notificării și argumentul că aceasta nu este

însoțită de actele doveditoare cerute de art. 22 al Legii nr. 10/2001, deci că

nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită a contestatorului.

Nici în

considerentele Sentinței civile nr. 1685/2005 a Tribunalului Teleorman nu a

fost analizată, prin raportare la probele administrate, îndreptățirea

contestatorului la obținerea de măsuri reparatorii, sens în care sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la nemotivarea

hotărârii.

Verificarea calității

procesuale, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, trebuie să se

realizeze în prealabil, deoarece excepția lipsei calității procesuale este o

excepție de fond, absolută și peremptorie, astfel încât, în absența dovedirii

acestei calități, contestația se va respinge, fiind de prisos analizarea

celorlalte aspecte de fond ale cauzei.

Cauza a fost

reînregistrată la Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, sub nr. 4127/2/2011.

În apel s-a

administrat proba cu înscrisuri, precum și proba cu expertiza tehnică de

specialitate topografică, având în vedere criticile din apel, precum și poziția

exprimată de contestator prin cererile precizatoare, în sensul că SC A. SA

deține doar suprafața de 5023,28 mp aferentă atelierului mecanic, fostul conac

al familiei N.

Prin Decizia civilă

nr. 183A din 24 aprilie 2012 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de apelanta

intimată A.V.A.S., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a

constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru imobilul

compus din construcție, fost conac, și terenul aferent, în suprafață de 5023,07

mp, amplasat în perimetrul deținut de SC A. SA (identificat conform raportului

de expertiză întocmit de exp. ing. M.F.) și a obligat pârâta A.V.A.S. să emită

dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul

indicat, în condițiile Legii nr. 247/2005.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut că în ceea ce privește calitatea reclamantului de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001,

sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul

deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire

revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3

alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege.

În cauză, prin

Procesul-verbal de verificare nr. 268 din 16 februarie 1946 emis de Comisiunea

de îndrumare a Aplicării Reformei Agrare din județul Teleorman s-a procedat,

conform Procesului-verbal nr. 555/1945, la exproprierea în întregime a moșiei

proprietarului C.C.A., întrucât acesta a absentat. În cuprinsul

procesului-verbal se menționează că titularul posedă pe raza comunei Nanov,

județul Teleorman suprafața de 218,75 ha teren agricol, din care 180,50 ha

teren arabil, 3,50 ha baltă, 10 ha islaz, 4 ha vad de nisip, 16,75 ha pădure și

4 ha conac, precum și faptul că se expropriază întreaga moșie aflată pe raza comunei

Nanov, în care intră conacul și pădurea. Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. d)

din Legea agrară, trec asupra statului, în scopul înfăptuirii reformei agrare,

terenurile și toate bunurile agricole ale absenteiștilor.

C.C.A. a decedat la

data de 03 aprilie 1964, astfel cum rezultă din Certificatul de calitate din 11

martie 2003, emis de B.N.P. N.; în certificat se consemnează numele acestuia ca

fiind N.A.C., având ca succesor pe T.M.N.E.M., în calitate de vară primară.

C.C.A. este fiul lui

C.A.N. și al lui M.K., astfel cum rezultă din certificatul de deces aflat în

copie tradusă, legalizată, la Dosarul Tribunalului Teleorman nr. 3688/2004.

Acesta s-a născut în România, localitatea Nanov, la 27 noiembrie 1886 și a

decedat, cum s-a arătat anterior, la 03 aprilie 1964.

Potrivit notelor

scrise depuse de contestatorul C.E., în anul 1896, C.C.A. avea vârsta de 10

ani, fiind moștenitor universal al defunctei E.P., născută S.N.

Conform

Certificatului de moștenitor eliberat de Tribunalul Oficial din Munchen,

T.M.N.E.M. a decedat la 27 iulie 2001, fiind moștenită de contestatorul de

față, reclamantul C.E.

Așadar, pe baza

înscrisurilor prezentate, având în vedere dispozițiile art. 23 din Legea nr.

10/2001, respectiv art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001 (H.G. nr. 250/2007), contestatorul a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii în temeiul legii speciale,

având în vedere proba dreptului de proprietate la momentul preluării imobilului

(1946) în persoana autorului C.C.A., cunoscut și sub numele de C.C.A.N. (nume

împrumutat de la localitatea în care s-a aflat moșia expropriată).

Având în vedere

împrejurarea constatată în apel, în urma administrării probei cu expertiză, și

anume faptul că SC A. SA a deținut suprafața de 5023,07 mp, aferentă

atelierului mecanic (conacul), precum și faptul că această societate, ce a

preluat patrimoniul de la SC A. SA, a fost, anterior apariției Legii nr.

10/2001, privatizată, în anul 1998, iar contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni, deși contestat, nu a fost desființat de instanțele judecătorești,

Curtea a reținut că, în mod corect, s-au aplicat dispozițiile art. 29 din Legea

nr. 10/2001, în sensul că cea care este obligată să acorde măsuri reparatorii

prin echivalent este instituția implicată în privatizare, A.V.A.S., iar nu SC

A. SA.

Apelantul, pe lângă

cererea de restituire în natură, imposibil de admis în condițiile menționate

anterior, a solicitat prin motivele de apel și anularea Deciziei Primăriei

comunei Nanov din 13 decembrie 2004, recunoscând că, retroactiv rămânerii

definitive, s-a dovedit că aceasta este incorectă în privința suprafeței de 3,5

ha.

În speță, însă,

Curtea a constatat că ceea ce s-a contestat în prezentul litigiu este decizia

emisă de către SC A. SA, iar nu cea dată de Primăria comunei Nanov, astfel

încât, în mod corect, tribunalul s-a pronunțat în limitele învestirii sale.

Referitor la anularea

actului de proprietate al SC A. SA, Curtea a reținut că această cerere a fost

soluționată, în mod irevocabil, într-un alt litigiu, la dosar fiind depuse

copii ale hotărârilor judecătorești în cauză, respectiv Sentința civilă nr. 668

din 4 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Decizia civilă nr. 674 din

25 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, și Decizia civilă nr. 16 din 11

ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală. Pe de altă parte, instanța de apel a constatat

că nu a fost legal sesizată în privința acestor pretenții ale contestatorului,

având de soluționat doar contestația emisă împotriva dispoziției SC A. SA,

precum și, pe fond, cererea formulată în contradictoriu cu A.V.A.S., potrivit

art. 315 C. proc. civ.

Curtea a constatat,

totodată, că Tribunalul Teleorman a admis cererea orală formulată de

reclamantul C.E., având ca obiect chemarea în judecată a pârâtei A.V.A.S., cu

scopul de a fi obligată la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilele evidențiate în patrimoniul SC A. SA.

În cauză, cererea de

obligare a A.V.A.S. la restituirea în natură, respectiv de obligare la a face

propuneri de măsuri reparatorii pentru întreaga proprietate de 4 ha se

constituie într-o cerere nouă formulată în etapa procesuală a apelului, cu

încălcarea prevederilor art. 294 C. proc. civ., întrucât, chiar dacă, în mod

irevocabil, s-a stabilit calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S., instanța de

fond era obligată să se raporteze doar la suprafața de teren deținută de SC A.

SA, nu la terenul de 4 ha, indicat de notificator în notificarea soluționată

prin decizia contestată.

În privința

diferenței de teren ce nu s-a regăsit în patrimoniul SC A. SA nu s-au

administrat probe, în sensul de a stabili în concret care este regimul juridic

al acestui imobil și cine are calitate procesuală pasivă să soluționeze cererea

contestatorului. Pe de altă parte, Dispoziția Primăriei comunei Nanov din 13

decembrie 2004 nu a fost contestată în privința regimului juridic aplicabil celor

4 ha de teren, ceea ce s-a contestat fiind doar soluția de respingere a cererii

de restituire în natură dată de către SC A. SA.

În raport de aceste

considerente, Curtea a apreciat că apelul declarat de către contestatorul C.E.

este nefondat.

Cât privește apelul

exercitat de către intimata A.V.A.S., Curtea a reținut că soluția asupra

excepției lipsei calității procesuale pasive este legală și temeinică, întrucât

această chestiune, ce a vizat o problemă prealabilă analizei pe fond a

contestației, a fost dezlegată, în mod irevocabil, prin Decizia nr. 9556 din 23

noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, respectiv prin Decizia nr. 7951 din 11

decembrie 2008 pronunțată de aceeași instanță.

În aceste condiții,

în mod corect, Tribunalul Teleorman a reținut caracterul obligatoriu al

deciziilor instanței de recurs cu privire la problemele de drept dezlegate,

potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că există în sarcina

A.V.A.S. obligația de a soluționa cererea contestatorului cu privire la

propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, chiar și în situația în care nu

i-a fost remisă/înaintată vreo notificare pentru imobilul litigios.

Curtea a avut în

vedere și considerentele Deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, în sensul că dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 trebuie interpretate în sensul că instanța de judecată este competentă

să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva

deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al

entității învestite cu soluționarea de a răspunde la notificarea persoanei

îndreptățite.

Conform deciziei

instanței supreme, în speță, instanța de fond are obligația de a se pronunța cu

privire la acordarea măsurilor reparatorii de către instituția implicată în

privatizare în raport de împrejurarea că aceasta a fost introdusă în cauză,

chiar și dacă nu a fost notificată direct de reclamantul C.E.

Prin urmare, instanța

de fond a aplicat, în mod legal, dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001,

neurmarea procedurii administrative obligatorii din legea specială față de

A.V.A.S. neavând relevanță în raport de situația de fapt dedusă judecății și de

cele statuate, în mod irevocabil, în urma aplicării prevederilor art. 315 C.

proc. civ.

Apelanta intimată a

susținut excepția lipsei calității procesuale pasive și raportat la situația

juridică a imobilului revendicat la momentul preluării abuzive de către stat,

în considerarea faptului că, prin Dispoziția din 13 decembrie 2004, Primăria

comunei Nanov a respins notificarea formulată, reținând că imobilul nu face

obiectul Legii nr. 10/2001, dispoziție necontestată.

Deși a susținut că

terenul solicitat de către contestator face obiectul legilor fondului funciar,

Curtea a constatat că Dispoziția Primăriei comunei Nanov din 2004 a vizat

reținerea regimului juridic aferent terenurilor agricole, cu incidența art. 8

din Legea nr. 10/2001, doar în ceea ce privește imobilul compus din 180,50 ha

teren arabil, 3,50 ha baltă, 10 ha islaz, 4 ha vad de nisip, 16,75 ha pădure.

Pentru suprafața de 4 ha teren și conac, primăria în cauză a apreciat că

entitatea obligată să soluționeze notificarea este SC A. SA, în patrimoniul

acesteia aflându-se imobilul respectiv. Așadar, din această perspectivă, este

netemeinică susținerea apelantei A.V.A.S., conform căreia terenul de 4 ha este

supus excepțiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001.

În urma efectuării

expertizei în cauză s-a constatat că numai terenul de 5023,07 mp a aparținut SC

A. SA, sens în care urmează a se verifica regimul juridic al acestuia, respectiv

modalitatea de soluționare a cererii de acordare măsuri reparatorii de către

intimata A.V.A.S.

Deși nu se contestă

preluarea abuzivă a imobilului în litigiu de către stat, apelanta A.V.A.S. a

susținut că, fiind vorba de Legea nr. 187/1945 referitoare la înfăptuirea

reformei agrare și suprafeței de 5023,07 mp i se aplică același regim juridic

ca întregii moșii expropriate.

Potrivit art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile

situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data

notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea

fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate

potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr.

169/1997, cu modificările și completările ulterioare".

Așadar, pentru a fi

incidente prevederile legale menționate, este necesar ca terenurile ce fac

obiectul notificării să fie situate în intravilanul localităților la data

preluării abuzive sau la data notificării. Pe de altă parte, fiind vorba de un

imobil trecut în proprietatea statului în perioada de referință a Legii nr.

10/2001, aflat la data intrării în vigoare a legii în patrimoniul unei

societăți comerciale ca efect al privatizării, contestatorul C.E. este

îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, de către

A.V.A.S., aspect asupra căruia au tranșat, în mod irevocabil, instanțele de

judecată în ciclurile procesuale anterioare.

Conform înscrisurilor

prezentate de părți și actelor anexe, atașate, rezultă că există o suprapunere

totală între suprafața de 5023,07 mp, care a aparținut SC A. SA, și suprafața

fostului conac solicitat de reclamant, fapt precizat și de Primăria Nanov în

decizia de respingere a notificării, necontestată.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâta

A.V.A.S.

Reclamantul C.E. a

solicitat admiterea recursului și, pe fond, admiterea cererii de restituire în

natură a terenului în suprafață de 3,5 ha, precum și a conacului și terenului

aferent de 0,5 ha.

A criticat hotărârea

atacată, arătând că instanța nu a stabilit regimul juridic al terenului în

suprafață de 3,5 ha care, potrivit probelor administrate, au rămas în

administrarea Primăriei Nanov. Solicitările sale privind introducerea în cauză

a Primăriei Nanov, în calitate de pârâtă au fost respinse, deși după efectuarea

expertizei instanța ar fi trebuit să disjungă litigiul cu privire la această

suprafață și să oblige Primăria Nanov să redirecționeze conform legii către

posesori notificarea nesoluționată.

De asemenea, a

criticat decizia atacată, susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra

valabilității titlului statului asupra averii abuziv confiscate și nu a

aprofundat prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni din 13 noiembrie 1998 a fost greșit interpretat

drept titlu valabil.

De asemenea, a

susținut că hotărârea instanței de apel este insuficient motivată cu privire la

suprafața de 0,5 ha teren.

Recursul nu a fost

motivat în drept.

Pârâta A.V.A.S. a

solicitat modificarea în tot a deciziei atacate, respectiv înlăturarea

obligației sale de a emite dispoziție motivată cu propunere de acordare a

măsurilor reparatorii, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

A susținut că

A.V.A.S. nu a fost notificată în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001,

procedura administrativă prealabilă nu era în competența sa, iar deciziile

motivate emise de Primăria Nanov și SC A. SA nu sunt opozabile A.V.A.S.

De asemenea, a

susținut că instituția nu poate restitui în natură imobilul revendicat, această

obligație incumbând unității deținătoare, conform art. 21 din Legea nr.

10/2001. Pentru aceste argumente A.V.A.S. nu poate emite dispoziție de

soluționare a notificării.

Analizând recursurile

în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt

nefondate, urmând a le respinge, pentru considerentele ce succed:

Recursul

reclamantului care, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

poate fi încadrat în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ., se privește ca nefondat.

Critica referitoare

la împrejurarea că instanța de apel nu a stabilit regimul juridic al terenului

în suprafață de 3,5 ha rămas în administrarea Primăriei Nanov nu poate fi

primită.

Prin cererea de

chemare în judecată, introdusă la 23 noiembrie 2004 la Tribunalul Teleorman,

reclamantul a înțeles să conteste decizia emisă de pârâta SC A. SA, comunicată

la 21 octombrie 2004, prin care s-a respins cererea sa de restituire în natură

a moșiei situate în satul Nanov (Dispoziția din 14 octombrie 2004).

Așa cum, în mod

corect, au reținut instanțele de fond, reclamantul nu a învestit tribunalul cu

o contestație împotriva dispoziției emise de Primăria Nanov privind respingerea

notificării (Dispoziția din 6 august 2001).

Împrejurarea că prin

apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 103 din 29 iunie 2009

reclamantul a înțeles să solicite anularea deciziei emise de Primăria comunei

Nanov și obligarea acesteia la emiterea unei decizii privind suprafața de 3,5

ha, nu învestește, în mod legal, instanța, în raport de dispozițiile art. 129

alin. (6) și ale art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

În aplicarea acestor

dispoziții legale, tribunalul, ca instanță de fond, a hotărât, în condițiile

legii, numai asupra obiectului cererii deduse judecății, iar Curtea de Apel a

reținut că în această cale de atac nu se poate pronunța asupra unei cereri noi.

Pentru aceste

argumente, Înalta Curte constată că instanțele de fond nu aveau obligația

stabilirii regimului juridic al acestui teren, după cum nu puteau dispune

introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Primăriei comunei Nanov. Pentru

identitate de rațiune, instanțele de fond nu puteau proceda la disjungerea

litigiului cu privire la suprafața de 3,5 ha și la obligarea Primăriei Nanov să

redirecționeze notificarea către posesorii terenului, așa cum susține

recurentul-reclamant.

Ca nefondată se va

privi și critica referitoare la greșita interpretare a Contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni din 13 noiembrie 1998 drept titlu valabil.

Ca și în precedent,

Înalta Curte observă că reclamantul a formulat capătul de cerere referitor la

anularea actului de proprietate al SC A. SA Nanov obținut în urma privatizării,

pentru prima dată în apel, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 294

alin. (1) C. proc. civ., cererea nu a putut fi analizată.

Mai mult, această

cerere a fost soluționată irevocabil prin Sentința civilă nr. 668 din 4 iunie

2007 a Tribunalului Teleorman, rămasă definitivă prin Decizia nr. 674 din 25

octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, și irevocabilă prin Decizia nr. 16 din 11

ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Așadar, valabilitatea

titlului, tranșată irevocabil într-un litigiu anterior, nu ar mai fi putut

constitui obiect al analizei instanței de apel chiar dacă nu ar fi existat

situația prevăzută de art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

În fine, Înalta Curte

reține că nu poate fi primită nici critica referitoare la insuficienta motivare

a hotărârii atacate cu privire la imposibilitatea de restituire în natură a

terenului în suprafață de 0,5 ha.

Verificând decizia

instanței de apel, se constată că soluția imposibilității restituirii în natură

a terenului și aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 cu privire

la instituția obligată să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, s-a

întemeiat pe concluziile expertizei administrate în apel, care a stabilit că SC

A. SA a deținut suprafața de 5023,07 mp aferentă fostului conac și că această

societate, ce a preluat patrimoniul de la SC A.N. SA, a fost privatizată în

anul 1998, deci anterior apariției Legii nr. 10/2001. De altfel,

recurentul-reclamant nu contestă, practic, această stare de fapt, ci pretinde

compararea titlurilor de proprietate ale părților în litigiu, ceea ce nu este

posibil într-un litigiu de natura celui dedus judecății.

Dispozițiile art. 29

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt pe deplin aplicabile în cauză, acestea

stabilind dreptul la despăgubiri al persoanelor îndreptățite pentru imobilele

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate.

Recursul declarat de

pârâta A.V.A.S., ce poate fi încadrat în dispozițiile art 304 pct. 9 C. proc.

civ., va fi, de asemenea, respins ca nefondat.

Prin decizia

recurată, pârâta A.V.A.S. a fost obligată să emită dispoziție prin care să

propună acordarea măsurilor reparatorii, în condițiile Legii nr. 247/2005,

pentru imobilul compus din construcție, fost conac, și terenul aferent, în

suprafață de 5023,07 mp, amplasat în perimetrul deținut de SC A. SA

(identificat conform raportului de expertiză întocmit de exp. ing. M.F.).

Înalta Curte observă

că obligația stabilită în sarcina recurentei-pârâte nu vizează restituirea în

natură a bunului, așa cum greșit susține recurenta, ci doar emiterea unei

dispoziții care să cuprindă propunerea acordării măsurilor reparatorii.

Această obligație a

fost stabilită în baza dispozițiilor legale, respectiv în baza prevederilor

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care dispun în sensul că în cazul

imobilelor evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate

măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care

efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.

Însăși recurenta susține,

prin motivele de recurs, că în baza acestor dispoziții legale are competența

numai de a propune acordarea de despăgubiri instituției competente, ceea ce

constituie exact obiectul obligației instituite prin hotărârea atacată.

Or, promovarea căii

de atac în lipsa justificării oricărui interes nu poate conduce decât la

respingerea ca nefondat a recursului.

În același timp,

împrejurarea că pârâta nu a fost notificată nu este de natură a înlătura

aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aceasta cu

atât mai mult cu cât prin Decizia de casare nr. 7951 din 11 decembrie 2008

instanța de recurs s-a pronunțat asupra acestei critici formulată de A.V.A.S.,

reținând textual că „nu poate fi primită apărarea recurentei că nu a fost

notificată".

Pentru aceste

argumente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamant și de

pârâtă, cu consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.E. și de pârâta A.V.A.S.

împotriva Deciziei civile nr. 183A din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 07 martie 2013

Procesat de GGC - N