Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.03.2011
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1233/2011

HOTĂRÂRE
29.03.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1233/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 170 din 12 mai 2010 a condamnat pe inculpatul R.S.I. la 8 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 37 lit. a) C. pen., precum și la 1 an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art.41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 8 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (2), raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri: cambia nr. 00.596/00.382/D-10/05/0, nr. 11 din 05 august 11 emisă la 22 mai 2005 în favoarea SC A.E. SRL Constanța și cambia nr. 00597/00.381/D/10/05/0, nr. 11 din 05 august 11 din aceeași zi, în favoarea SC M.E. SRL Constanța. Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele: La 07 decembrie 2007, Ministerul Economiei și Finanțelor – Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, s-a plâns Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, împotriva numiților T.C., T.E., M.A.

și R.S.I., sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de înșelăciune, fals, uz de fals, abuz în serviciu, arătându-se că la 17 mai 2007 s-au primit două somații emise de Biroul executorului judecătoresc M.A., în dosarele de executare nr. 192/2007 și nr. 193/2007, titluri executorii cambii, iar la 21 noiembrie 2007, i s-au comunicat două adrese de înființare poprire, astfel: executarea silită reclamant creditor SC A.E. SRL și reclamant creditor SC M.E. SRL, în opinia BEJ M.A. petenta având calitatea de tras în așa-zisul raport cambial, ceea ce ar constitui obligații de achitare a câte 2.500.000 Euro, TVA 19% onorariu minim de executare. Petentul a mai motivat că cele două înscrisuri constituiau fals grosolan, nu sunt cambii veritabile, nu îndeplinesc din punct de vedere formal condițiile pentru a fi considerate instrumente de plată, obligația nu este valabilă, prin fraudă încercându-se păgubirea bugetului de stat.

La urmărirea penală, au fost verificate dosarele de executare silită amintite, documentele privind cele două societăți comerciale, realitatea existenței privind SC G.S.S.M.L.T.D. – aceasta fiind emitenta cambiilor, rezultând că aceasta nu este înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului și nu deținea conturi deschise la vreo instituție bancară, până în anul 2002, R.S.I. având calitatea de asociat unic și administrator la SC S.M. SRL Giurgiu, radiată la 28 noiembrie 2002, entitatea SC G.S.S.M.L.T.D. nu a fost niciodată autorizată și i s-a refuzat, de mai multe ori, atribuirea CUI de către Oficiul Registrului Comerțului și Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu. În ce privește denumirea M.I.G.A.

(Agenție Multilaterală de Garantare a Investițiilor), aceasta funcționează ca organism internațional și interguvernamental, cu personalitate juridică, înființat prin Convenția de constituire din 11 octombrie 1985, dar membri pot fi numai state și nu are atribuții de finanțare. S-a mai constatat că SC G.S.S.M.L.T.D. nu exista în bazele de date ale Oficiului Național al Registrului Comerțului, nu a beneficiat și nu beneficiază de garanții guvernamentale, nu are conturi deschise/închise, nu are dreptul să emită cambii, bilete la ordin sau alt tip de instrumente de plată sau să beneficieze de garanții guvernamentale pentru angajarea de credite externe. La cercetarea judecătorească, amplul material probator administrat a relevat că R.S.I., în mod neadevărat, și-a atribuit calitatea de reprezentant legal al unei societăți comerciale neînregistrată, el, nereal, atestând că ar fi membră M.I.G.A.

și că, deci, legal, ar beneficia de proiecte de susținere a unor finanțări pentru alte societăți comerciale, a emis cambii – instrument de plată în care a înscris date și elemente pe baza cărora a ordonat tragerea unor sume de bani totalizând 5.000.000 Euro, la care se adaugă 100.000 Euro cheltuieli de executare și 19% TVA din conturile Ministerului Finanțelor – Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, faptele sale săvârșindu-se în lipsa vreunui raport de natură a-i da dreptul să oblige ordonat prin cambii ca Ministerul Finanțelor să plătească sumele indicate în cele două instrumente de plată, astfel urmărindu-se obținerea unui folos material injust de către societățile comerciale beneficiare ale cambiilor, inițial și, ulterior, de către SC G.S.S.M.L.T.D., rezultatul fiind investirea cu formulă executorie a cambiilor, precum și trecerea la executarea silită a acestora, realizează conținutul constitutiv al tentativei la infracțiunea de înșelăciune în condițiile rezoluției infracționale unice.

Totodată, punând în aplicare hotărârea de a obține folos material injust, inculpatul, procedând la emiterea falsă de cambii (contracte de împrumut credal) acestea fiind înscrisuri sub semnătură privată în care a trecut, nereal, date privind existența SC G.S.S.M.L.T.D. , membră M.I.G.A., atestarea nereală, că ar beneficia de garanții guvernamentale, predându-le ulterior lui T.C. și T.E., care, la rândul lor, le-au supus investirii cu formulă executorie și executării silite, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., în condițiile rezoluției infracționale unice. Împotriva sentinței, au declarat apeluri Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, precum și inculpatul.

Apelul parchetului a vizat greșita stabilire a pedepsei aplicată, în sensul că nu s-a dat eficiență prevederilor art. 37 lit. a) C. pen. în condițiile prevăzute de art. 39 alin. (1) C. pen. în raport cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 1103 din 10 noiembrie 1999 a Judecătoriei Giurgiu, rămasă definitivă la 21 decembrie 1999. Inculpatul a criticat hotărârea pentru netemeinicia pedepsei, în opinia lui infracțiunea cea mai gravă rămânând la stadiul de tentativă, pedeapsa nu a fost individualizată just. Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 107P din 21 octombrie 2010, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, a desființat, în parte, sentința cu privire la neaplicarea prevederilor art. 37 lit. a), cu referire la art. 39 alin. (1) și (6) C. pen.

și rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente, respectiv de 8 ani închisoare și de 1 an și 6 luni închisoare. S-au mai descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 456 din 21 decembrie 2005 a Tribunalului Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 4437 din 11 iulie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedepsele componente, 1 lună închisoare, 2 ani închisoare și 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1103 din 10 noiembrie 1999 a Judecătoriei Giurgiu, revocată în baza dispozițiilor art. 83 C. pen., pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 217 din 23 iulie 2007 a Tribunalului Suceava, definitivă la 29 aprilie 2008, în pedepsele componente de 6 luni închisoare, de 5 ani închisoare, de 1 lună închisoare, de 2 ani închisoare și de 2 ani închisoare, revocată în baza dispozițiilor art. 83 C. pen.

prin sentința penală nr. 456 din 21 decembrie 2005 a Tribunalului Suceava. În temeiul dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (6) C. pen., ale art. 36 C. pen., cu referire la art. 34, art. 35 C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor de 1 lună închisoare, de 2 ani închisoare, de 6 luni închisoare, de 5 ani închisoare, de 8 ani închisoare, de 1 an și 6 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare, sporită la 9 ani închisoare, la aceasta adăugându-se pedeapsa de 2 ani închisoare revocată astfel cum s-a arătat, inculpatul având de executat 11 ani închisoare. În baza dispozițiilor art. 35 alin. (3) C. pen., pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

aplicată prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Suceava, s-a dispus a fi executată după executarea pedepsei de 11 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (2), cu referire la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei de 11 ani închisoare. În baza dispozițiilor art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, reținerea și arestarea preventivă de la 24 octombrie 1996 la 23 noiembrie 1996, precum și perioada executată de la 28 august 2006 la 22 februarie 2007 și de la 23 februarie 2010 la zi. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 234/2008 emis în baza sentinței penale nr. 217/2007 a Tribunalului Suceava și emiterea unui nou mandat de executare la data rămânerii definitive a deciziei.

S-a constatat că inculpatul a executat pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2984 din 23 iunie 2006 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 803 din 24 noiembrie 2006 a Tribunalului Iași în perioada 23 februarie 2007 – 22 februarie 2010. În temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul inculpatului a fost respins ca nefondat. La 03 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 195 alin. (1) C. proc. pen. a admis cererea, formulată din oficiu, de îndreptare a erorii materiale din minuta și dispozitivul deciziei, în sensul menționării anulării mandatului de executare a pedepsei nr. 243/2008, în loc de nr. 234/2008 cum, din eroare, se trecuse.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac nemotivată în scris. La dosar, inculpatul a depus începând cu 10 februarie 2011, note scrise, din conținutul cărora se desprinde că sunt referiri la Arbitraj Administrativ Fiscal, Administrativ Comercial Fiscal, Arbitraj Administrativ Judiciar Fiscal Internațional Local (astfel se adresează inculpatul), în acestea enumerând nr. de dosare, persoane, acte normative, adresări către Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de Justiție a Comunității Europene, Curtea Internațională de Justiție de la Haga, el susținând că este investitor strategic, angajator și răspunde în fața Consiliului Guvernatorilor, Organizației Mondiale a Comerțului, Departamentului Afacerilor Fiscale FMI, Curții de Conturi, Serviciului Economic pentru Combaterea Criminalității Informației (astfel menționează (filele 11-25 dosar I.C.C.J.

s.p.). Oral, apărătorul desemnat din oficiu, a susținut cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., în cadrul primului impunându-se achitarea inculpatului conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar cu privire la pedeapsă, individualizarea acesteia cu luarea în considerare a existenței unor circumstanțe atenuante favorabile persoanei inculpatului. Recursul nu este fondat. Din verificarea lucrărilor cauzei, se reține că instanțele au stabilit o corectă situație de fapt, aceasta fiind probată atât cu înscrisurile emanate de la autoritățile statale cu atribuții în domeniu, respectiv s-a probat că SC G.S.S.M.L.T.D.

nu a existat legal niciodată, nu a avut un act constitutiv recunoscut, nu avea personalitate juridică întrucât nu a fost niciodată înscrisă în baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului, codul CAEN sau CUI nu au existat, CUI susținut de către inculpat fusese atribuit la înființarea SC S.M. SRL Giurgiu, societate radiată însă încă din anul 2002. Totodată, G.S.S.M.L.T.D. nu a figurat niciodată nici în evidențele Ministerului Finanțelor cu conturi închise/deschise, nu a avut, cu această entitate, relații comerciale sau financiare, nu a deținut niciodată conturi deschise la vreo unitate bancară, și, ca atare, nu întrunește condițiile pentru a fi considerată persoană juridică (Decretul nr. 31/1954), implicarea infracțională a inculpatului fiind, de asemenea, probată și cu declarațiile martorilor audiați atât la urmărirea penală, cât și la cercetarea judecătorească.

Fapta comisă, respectiv inducerea în eroare a reprezentanților SC A.E. SRL Constanța și SC M.E. SRL Constanța, prin prezentarea ca adevărate a aspectelor legate de calitatea de alocator de credite și de finanțator al G.S.S.M.L.T.D. , menținerea lor în eroare cu privire la calitatea sa de reprezentant al Comitetului Național pentru Coordonare a Programelor de Dezvoltare Regională ale Guvernului României cu ocazia emiterii cambiilor, aceasta și pentru a obține și pentru sine un folos material ilicit, toate acestea având ca rezultat investirea cu formulă executorie a celor două instrumente de plată, trecerea la executare silită (câte 2.500.000 Euro din contul Ministerului Finanțelor), constituie tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) C. pen.

De asemenea, fapta inculpatului de a pune în aplicare hotărârea sa de a obține folos material injust (tragere din contul Ministerului Finanțelor a sumelor de câte 2.500.000 Euro), prin rezoluție infracțională unică, procedând la emiterea de instrumente de plată (cambii), acestea fiind contracte de împrumut credal, înscrisuri sub semnătură privată, în acestea el personal înscriind date nereale: existența SC G.S.S.M.L.T.D., calitatea de membru M.I.G.A., atestarea în fals că respectiva societate ar fi beneficiară de garanții guvernamentale, el predând cele două instrumente de plată pentru a fi supuse instanței spre investire cu formulă executorie și pe urmă trecerea la executare silită, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) C. pen., înscrisul falsificat, alterat, constituind produsul infracțiunii, el a emanat de la inculpat ca persoană particulară, a fost semnat și datat, a produs consecințe juridice odată ce a și fost încredințat celor două reprezentante, aceasta constituind stare de pericol pentru valoarea ocrotită de lege, inculpatul acționând cu intenție directă, el urmărind producerea de consecințe juridice, fictivitatea lor rezidând din inexistența legală a SC G.S.S.L.T.D.

așa cum s-a mai arătat. S-a mai constatat că inculpatul, la datele comiterii faptelor, nu avea calitatea de asociat sau administrator la niciun agent economic din România, iar cu privire la consecințele produse prin folosirea înscrisurilor false, s-a ajuns la executarea silită a Ministerului Finanțelor, stopată numai urmare promovării, de către acesta, a contestației la executare și, ulterior, plângere penală. Cu referire la achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

(faptele nu există) aceasta nu poate fi primită, în cauză probându-se situația de fapt și vinovăția sa, simplul fapt că el s-a adresat, în numele SC G.S.S.L.T.D., nereprezentând o confirmare a existenței legale a societății menționate, nici o recunoaștere oficială că acțiunile sale s-au desfășurat în concordanță cu dispozițiile legale, iar faptul că societatea, astfel cum acreditează inculpatul, a stat în fața mai multor instanțe de judecată, nu reprezintă dovadă legală a existenței și instanța nu a fost investită cu analiza valabilității cambiilor prin prisma reglementărilor aduse de Legea nr. 58/1934, în cauză analizându-se și dovedindu-se că SC G.S.S.L.T.D.

nu a fost înființată, nu există, cambiile sunt înscrisuri sub semnătură privată care conțin date fictive și au fost încredințate de către inculpat altor persoane spre a fi folosite în vederea producerii de consecințe juridice, iar aspectele aduse de inculpat în apărare astfel cum s-a detaliat, exced obiectului cauzei, cele invocate făcând sau au făcut obiectul judecății în comercial, contencios administrativ ș.a. În ce privește pedeapsa, în acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul deosebit de ridicat de pericol social, precum și persoana inculpatului, recidivist inclusiv din fapte de același gen, reprezintă justețea cuantumului aplicat, 11 ani închisoare constituind rezultanta astfel cum corect a decis instanța de apel.

Cazierul judiciar al inculpatului (fila 86 dosar urmărire penală) înscrie mai multe condamnări pentru comiterea unor infracțiuni de aceeași natură cu cele din cauză, iar în ce privește persoana sa, tot la urmărirea penală, s-a procedat la examinarea medico-legală psihiatrică pentru a se lămuri aspectul dacă are discernământul păstrat, concluziile fiind că el are discernământ, fiind diagnosticat cu tulburare de personalitate de tip paranoic, iar atât atunci cât și în raport cu faptele discernământul este/a fost păstrat (vol.II, filele 10-11 dosar urmărire penală). Ca atare, decizia instanței de apel fiind legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.S.I. împotriva deciziei penale nr. 107/P din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 martie 2011.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83837)
unește elementele constitutive ale infracțiunii de fals înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1233 din 29 martie 2011 Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 170 din 12 ma
ÎCCJ 2010-09-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3281/2010
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie - în Dosarul nr
ÎCCJ 2012-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 819/2012
Asupra recursului inculpatului, În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 64 din data de 16 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr. 5884/118/2010, s-a hotărât: În
ÎCCJ 2011-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1109/2011
funcționarii B.R.D., sucursala Constanța, obținând suma de 180.000 RON, respectiv 10.000 RON. Prin sentința penală nr. 262 din data de 1 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalului București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 21039/3/2009,
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3970/2012
e prin A.F.P. Constanța împotriva sentinței penale nr. 237 din 08 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța. În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.; A admis apelul declarat de inculpatul D.C.M. împotriva sentinței penale nr.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă