ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2034/2016

Decizia nr. 2034/2016

Asupra cauzei de față, reține următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 21 august 2013, revizuenții A. și B. au formulat cerere de revizuire a Sentinței civile nr. 3668 din 16 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman.

În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiilor art 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuenții au arătat că, ulterior pronunțării sentinței a căror revizuire o solicită, au intrat în posesia Sentinței civile nr. 1259 din 16 aprilie 2003, pronunțată de Judecătoria Alexandria, definitivă prin neapelare, prin care s-a constatat că, între reclamantul B. și numitul C., a intervenit vânzarea-cumpărarea unui imobil compus din casă de locuit și teren, pentru prețul de 120.000 lei. Au mai arătat că, în considerentele acestei hotărâri, instanța a reținut existența unei chitanțe de vânzare sub semnătură privată, datată 1 noiembrie 1985, și care atestă calitatea reclamanților de proprietari ai imobilului trecut în proprietatea statului și demolat.

Prin Sentința civilă nr. 648 din 26 noiembrie 2013, Tribunalul Teleorman a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 3668 din 16 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 144 A din 04 aprilie 2014, a dispus casarea Sentinței civile nr. 648 din 26 noiembrie 2013 a Tribunalului Teleorman și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, Tribunalul Teleorman, prin Sentința civilă nr. 710 din 18 noiembrie 2014, a respins cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 3668 din 16 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, formulată de petenții A. și B.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că înscrisul nou nu a existat la data pronunțării hotărârii de respingere a notificării, în condițiile în care hotărârea judecătorească, invocată ca fiind un act nou în cererea de revizuire, a fost pronunțată după aproximativ un an de la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Prin Decizia civilă nr. 105A din 27 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuenți împotriva Sentinței civile nr. 710 din 18 noiembrie 2014 a Tribunalului Teleorman.

În motivare, instanța de apel a reținut că, în mod corect, tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii, deoarece actul pretins a fi nou nu a existat la data pronunțării sentinței a cărei revizuire se cere.

Or, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este necesară invocarea unui act care a existat la data pronunțării hotărârii, dar care nu a putut fi depus la dosar, din motive obiective, prevăzute limitativ de lege.

Împotriva deciziei curții de apel, au declarat recurs reclamanții B. și A.

La termenul de judecată stabilit pentru 27 ianuarie 2016, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra priorității ordinii de soluționare a excepțiilor privind tardivitatea căii de atac și nulității recursului, pentru nemotivare, invocate prin întâmpinare, chestiune cu privire la care reține următoarele:

Înalta Curte constată că normele de drept procesual civil nu stabilesc ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale de procedură, cum sunt excepția de tardivitate și excepția nulității pentru nemotivare, astfel că a revenit celor care au sarcina interpretării și aplică normelor de drept procesual civil să determine ordinea de soluționare a acestora.

Astfel, se reține că nerespectarea termenului legal imperativ pentru declararea recursului, determină decăderea din dreptul de a exercita calea de atac. Prin constatarea decăderii, dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel că instanța de recurs este obligată să se pronunțe asupra excepției tardivității recursului, întrucât admiterea acesteia exclude analizarea altor excepții, intrinseci actului de procedură, cum este cea privind nemotivarea recursului.

Prin urmare, apreciază că soluționarea excepției tardivității recursului este prioritară soluționării excepției nulității recursului pentru nemotivare.

Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității declarării recursului, prin prisma dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Astfel, conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., constituie, așadar, în afara unor excepții expres prevăzute de lege, termenul de drept comun, în materia recursului.

Cu privire la modalitatea de calcul a termenului pentru exercitarea căilor de atac, conform dispozițiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ., "Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul." De asemenea, potrivit alin. (5) al aceluiași articol, "Termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.".

În conformitate cu prevederile art. 103 C. proc. civ., "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării. "

Art. 104 din același cod, stipulează că "Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui. "

Din economia textelor legale redate, reiese că legiuitorul a reglementat un termen legal de 15 zile pentru exercitarea recursului, care începe să curgă de la comunicarea hotărârii.

În situația nerespectării termenelor procedural legale, potrivit art. 301 C. proc. civ., partea este decăzută din exercitarea dreptului, actul îndeplinit cu nesocotirea acestuia fiind lovit de nulitate.

În cauza de față, recursul privește Decizia civilă nr. 105A din 27 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, comunicată recurenților la domiciliul procesual ales al acestora, indicat în chiar cererea de apel, Dosarul nr. x/87/2013* al Curții de Apel București, la data de 10 aprilie 2015, așa cum reiese din procesele-verbale încheiate cu această ocazie, aflate la același dosar.

În aplicarea dispozițiilor art. 301 C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 101, cu aplicarea dispozițiilor art. 103 din același act normativ, termenul pentru exercitarea recursului împotriva Deciziei civile nr. 105A din 27 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a împlinit la data de 27 aprilie 2015.

Plicul care a însoțit cererea de recurs și care poartă ștampila oficiului poștal are data de 12 iulie 2016.

Prin urmare, se constată că recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 105A din 27 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost declarat cu încălcarea termenului, legal prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicare.

De asemenea, se constată că recurenții nu au invocat nicio împrejurare care să îi fi pus în imposibilitatea exercitării în termenul legal a recursului, și care ar fi permis repunerea acestora în termenul de exercitare a recursului.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că recurenții au fost asistați în faza procesuală a recursului de o persoană specializată în domeniul juridic, respectiv Cabinet Avocat D., așa cum reiese din chiar cuprinsul cererii de recurs aflată la dosarul Înaltei Curți. Prin urmare, reiese că aceștia au beneficiat în această fază procesuală de asistență juridică de specialitate, o necunoaștere a dispozițiilor procedurale neputând fi invocată în acest context, legea acordând avocaților prezumția de specialiști ai dreptului.

Scopul legitim ai instituirii de către legiuitorul național a unor norme imperative pentru promovarea unor căi extraordinare de atac este, în mod neîndoielnic, limitarea în timp a incertitudinii raporturilor juridice, astfel că, după epuizarea termenelor pentru declararea acestora, orice persoană de bună credință să se poată prevala, în orice împrejurare, de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ce nu mai este susceptibilă de retractare sau reformare, intrată în circuitul juridic, care trebuie să aibă un grad acceptabil de securitate.

Pentru argumentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 105A din 27 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 105A din 27 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2016.

Procesat de GGC - GV